Opinia, septembrie 1928 (Anul 24, nr. 6387-6412)

1928-09-01 / nr. 6387

î SN Ho. 6387 . 300 .. . Progres, dar cu măsură Rănile provocate de marele cataclism mondial, războiul de la 1914—1918, se știe, n’au fost complect vindecate. Dacă câte­va din acestea, ca bunăoară e­­catombele omenești, întrucât­va s’au cicatrizat, căci omenirea s'a înmulți, în schimb altele, nu numai că n’au di­spărut, dar, ce e mai mult, s’au Înrăit. Și cu toate acestea, cu toate nevoile în m­jlocul cărora ne zbatem încă, nu vom putea a­­firma că progrese nu s’a reali­zat pe teren atât material cât și intelectual. Este drept a observa, că cei deprinși cu traiul de după răz­boi, nu văd că ceia ce se face astăzi ar fi progrese. Dar progresul, și progres există, nu se desăvârșește într’un proces de continuă și perma­nentă ascensiune. El are mo­mente de oprire In loc și chiar de dare Îndărăt. Și desigur, a­­ceste momente de reculegere au importanța lor. Progrese?... Dar in prezent dacă ne-am uita numai la mijloa­cele de locomoțiune ?! Până mai ieri se călătorea pe apă și uscat. Astăzi călătoria tinde a se face numai prin aer. Numă­rul avioanelor și raidurilor ae­riene crește zilnic. Abundența și însemnătatea vehiculelor vechi dispare treptat. Se poate deci­de pe acum­ pre­vedea, că in viitor oamenii vor călători mai mult prin aer. Dar cum ziceam, progresul are momente de reculegere și revenire. Aceasta o putem mai ales constata la ordinea intelec­tuală și morală, ca și în cea po­litică. Pe câți nu-i auzim astăzi ros­­t noi în materie politică­ .Ne-am săturat de atâta anarhie și de­zordine. Voim disciplină și re­gulă în activitatea noastră po­litico-socială ?“ Și dacă băgăm line de samă curentul de astăzi cam într’a­­colo merge, obs­rvăm că el cere stăvilirea dezordinei. Spuneau unii călători, cari au trecut prin Italia despre ordinea, disciplina și regula ce domnește în acea țară și o vedeau ca exemplu. Apropiem toate acestea de cele ce vedem că tind a se înfăptui și la noi. Ne gândim, că cei cari îndru­mă dirijarea educației și Învă­țăturii in țara noastră, tind a se reîntoarce în parte la vechiul sistem școlar. Se va da în viitor o mai mare importanță a cursurilor teoretice. Și în sfârș­t se vor lua măsuri pentru introducerea unei ordine deosebite în învățământ. Nu știm dacă acestea vor marca un nou progres, sau vor fi un punct de oprire pentru a dirija progresul în sensul cel bun ? V. 1. RADU U­raganul din Italia Milano 31.—Dezastrul din Lombardia a răvășit întrea­ga provincie și mai ales o­­rașul Monza. S’au desco­perit, după potolirea uraga­nului, zece morți și 50 grav răniți. închisoarea veselă și ocnașii,amorezați Un confrate statornic ambi­țios de a nesocoti scrisul mora­lizator și necesitatea lui mai a­les in momentul de față, vrea să salveze pușcăriașilor sămînța creatoare risipită fără folos. Recunoaștem că intenția este frumoasă și că ar merita, pen­tru încurajarea natalității ce o dorește, o recompensă oficială.­­ Dar ne întrebăm , spre a sa­tisface virilitatea ocnașilor și pe apărătorii ei, trebuesc eliberați din temniță toți criminalii și ne­mernicii societății? Atunci la ce mai folosesc codul penal, și jus­tiția, și penitenciarele ? E drept, torturarea și regimul de foamete sensuală la care sun­t supuși arestații, care au simțuri și pofe general omenești, cons­­titue o crimă legal organizată Pentru înlăturarea acestei bar­barii nu pot fi insă desrobiți de pedeapsă toți Găetanii asa­sini. S’ar putea, de pildă, să se prevadă zile anumite, cină puși căm­așii să-și descarce energia sexuală, după norma și formele tradiționale ale voluptății Debu­­șeuri și mijloace de practicare s’ar găsi, slavă Domnului, des­tule. Și astfel atit moralizatorii cit și nemoraliștii ar fi satisfăcuți l. COLIN „OPINIA* LITERARA ȘI ARTISTICA Reformă Intunecoasă. S’au înființat gimnazii numai cu trei clase. In modul acesta elevii care au trecut din clasa treia în a patra, au o situație foarte nelămu­rită. Ei nu știu nici până astăzi clas-*- -*iar Infinitired­ in cursul su­per­or, sau vo­r trebui să facă o clasă suplimentară, sau vor da în toamnă examene de echivalență Părinții îngrijorați au înaintat mi­nisterului o cerere în acest sens Răspunsul însă n’a sosit nici până in prezent. Anul școlar se aprop­e cu pași repezi și lucrurile nu s-au limpezit. Dar oare când se face o reformă, ea trebuie să fie tot atât de obscură ca și un di­curs poli­tic ? Lumea e datoare să alerge de la inspectorat la gimnaziu și de la gimnaziu la inspectorat, și nimeni să nu poată da vreo lămurire ? Procedeul acesta este cu atât mai condamnabil, cu cât se aplică in domeniul cultural. Și noi doară nu ducem lipsa analfabeților I.. 1. b. FAPTE " Intre scriitori. Poetul g­rman Heine, îndră­gostit pătimaș de o nostimă Gretchen, întâlnindu-se într’o zi cu humoristul Saphir, i-a spus cu înflăcărare: — „Știi tu, prietine, amorul e un templu măreț, un templu Înalt, în care vrei să ajungi tot mai sus, tot mai sus“. Saphir ghicise imediat că a­micul său era din nou amore­zat. Și cu zâmbetul său de statornică ironie, îi răspunse b’ai­a lui Heine: — „Da, dar când sjurgi în vârf și privești pe pământ, te apucă amețeala și ai vrea să te vezi jos cât mai curân­d“. Despre temei Scriitorul francez Paul Va­­­éry, și-a publicat intr’o gazetă femenina din Paris, părerea pe (Continuare in pag. IV-a ) CAPRICIILE MODEI .tv, este ultima creație a marilor ara­n­gazine din străinătate. Pălaria simbolizează un avion învăluit în ceață, adecă într'un voal fin țe­sut din fire de matasă. In epoca tuturor raidurilor, modă aceasta s'a lansat repede. IVEI /EXEMPLARUL ZIAR POLITIC COTIDIAN ASPECTE Intr’o revistă pariziană, Mus­solini continuă să-și publice memoriile, acoperind sub o a­­valanșă de insulte pe foștii săi tovarăși din mișcarea socialistă și căutând—natural—să dove­dească lumii întregi că a fost di­ntotdeauna un profet care pregătea țării sale drumuri no­uă pe care tot el, transformat în luptător, avea să o călău­zească. Despre grandomania ducelui ne-am ocupat în dese ocaziuni și am subliniat caracteristicele ei patologice ; n'am­ vrut însă niciodată să facem aluzii di­recte la cauzele acestei grando­manii progresive, socotind că— în defi itiv—nu ne prea intere­sează pe noi să locuim Italia de boala mussolinistă, deși prin po­litica agresivă a d-lui­ Benito pacea europeană este în perma­nență periclitată. Dar pentru că un italian și-a luat sarcina de a fixa persona­litatea ducelui In cadrul ce i se cuvine, avem astăzi dreptul de a pune și sub ochii cititorilor noștri, foaia de observație din care se desprinde, cauza furiilor mussolinice, a g­andomaniei și a incoherențelor du­ale. Francesco Ciccotti, fost depu­tat socialist, In camiera italiană, fost director al ziarului „A­­vanti” până în toamna anului 1912, refugiat la Paris de urgia ducelui, răspunde unor afirma­­țiuni ale d-lui Benito relative la un duel—pe care acesta l-a avut cu Ciccotti, și—natural—d. Be­nito apare ca erou al duelului pe când C­icotti ca un laș care a ce­rut încetarea luptei invocând un atac cardiac. Din răspunsul lui Chceci­i este­­ interesant următorul pasaj: „Eu­ nu puteam fi impresionat pe­ teren de către un Mussoini,pe­ care l-am văzut căzând leșina­ în fața unei femei—doctorița 3alabanoff—î­narmată cu o se­ringă cu mercur...“ Seringa cu mercur da care vorbește în perfectă cunoștință de cauză exilatul Ciccotti, ex­­plică multe; e inelegant, e pr­in omenesc să vorbești de ml­ădiile mai mult sau mai puțin curabile ale cuiva și să utili­zezi seringa în contra unui ad­versar care mânuește spada, pistolul și are la dispoziție tot arsenalul armatei. Dar când acel adversar pier­de dreptul la orice considerație și când cunoașterea maladiilor de care este minat poate ex­­plica fenomenele sociale pe cari numai ele le-au creat, a le dis­cuta public nu este nici o int­­eganță, nici o lipsă de cavale­rism. Astfel, se confirmă un diag­nostic pe care noi l-am pus de mult ducelui de la Roma, apucat din când în când de accese de f­rie și suferind permanent de grandomanie. Poporul italian, —tânăr, entuziast, vioiu, sim­­patic și mai ales sănătos—cum poate tolera sa fie condus de un bolnav fricos și gata să le­șine înaintea unei seringi cu mercur? G. SP1NA Studenții români in străinătate Guvernul francez a cedat un teren la una din porțile Parisu­lui, pentru a se construi palate pentru studenți. Guvernul francez are palat mare pentru studenții ei.Cel Belgian, Englez, Japonez etc. aproape națîunile și-au con­struit palate pentru studenții lor și astăzi există cetatea studen­­ească (Cité Universitaire) unde studenții au tot confortul; bili­­otecă, restaurant, teren de joc, sport, săli de băi, basm­uii de inot, mă rog, totul necesar liniș­­tei și studiului rațional, fără a se surmena, fără a suferi mi­zera. Astea toate în schimbul unei taxe foarte mici in raport cu scumperea vieții. Englezii, belgienii, francezii și multe naționalități, pe care nu le înșir fiind prea mul­t, au toate la îndemână ca să studieze la Paris, fără ca să-i coste prea mult, fără ca să îndure tot felul de lipsuri și nevoi. Ei bine ce-a făcut guvernul românesc pentru studenții lui In străinătate? Trei lucruri: 1) a acordat burse la studenți și schimb valutar 2) a trimis o­­ circulară prefec­turilor ca să nu se elibeze pa­­șapoar­e studenților, care nu vor putea dovedi că părinții lor au de unde suporta întreținerea în străinătate și 2) a votat o hotărâre intr'un consiliu de miniștrii, precum ca să sa acorde o sumă de bani pentru a se construi an palat In la „Cité Universitaire“ pentru studenții români. Să analizăm cele trei puncte ca să fim lămuriți. Luăm primul. Bursele și schimbul nu se ia nici un student să au și e ușor controlabil, dacă citești, cum am citit eu, lista studenților cu bursă, dacă cunoști, cum cunosc eu, pe acei ce o au la Paris. Nu voiu cita nume, dar voiu expune un caz. Este la Paris un student foarte meritos căci li s’a publicat In cunoscuta rev­stă «Europa“ un­de scrie Georges Duhamel, nu­vela întitulată „Petrol“ tradusă la franceză de d. Nicolae Iorga. Acest student, numele căutați-l In „Europa“, trăește la Paris in Paris în mizerie, face pe secre­tarul la „Asociația student Uo SAHBATA 1 SlPrmmt !1H­A­N­U­N 0 f­U­R 1 •o primesc la toate Agențiile de Publicitate ți la Administrația ziarului Tați—Str. Gh. M&rsescu 17 Pacea Înmii Semnarea pac­tului Kellogg. Primul care a pus iscălitura, a fost d. Stresemann (la masă, in mijloc) Din toată lumea Lupta împotriva norilor.­­ Doi profesori americani Wa­ren și Bancroft, al căror renu­me este bine cunoscut In lumea științifică, au reușit să desco­pere un mijloc pentru risipirea nourilor. Această minune se fa­ce prin ajutorul unor grămezi mari de nisip, care se încarcă cu electricitate cu o tensiune de 1 o­oco volți. Nisipul este a­­poi împrăștiat în regiunea îno­­uratâ. Totul nu durează de­cât 1a minute. Prin acest procedeu se poate îndepărta și o ceață până la 5oo metri desinie, pre­cum și cârduri întregi de nouri de pe o sup­afață­­ de mii de metri pătrați. Ce nu pot americanii ?... «!* , Cea mai veche scrisoare i j, de dragoste. — In muzeul Britanic din Londra se păstrea­ză o scrisoare, care pare a fi cea mai veche scrisoare de dra­­goste din lume. Ea e scrisă de un prinț chaldeian către o prințesă egipteană. Textul săpat în cărămidă, cuprinde o foarte frumoasă dec­larație de amor, demnă de vre­­m­urile noastre, și care se ter­mină cu o cerere în căsătorie, ceia ce nu-i prea modern !.. . O înviere curioasă. — In orășelul Wolcoinschi din Polo­nia a murit o tânără fată. Pe când bocitoare­le o imbrăcau cu haine de mireasă (după obiceiu), moarta a înviat, dar văzând în jurul ei o mulțime de bocitoare, s'a speriat și a recăzut intr'un leșin prelung. Cei prezenți speriați și ei la rândul lor de această neaștep­tată Înviere, au dîat-o la fugă pe străzi. Un medic pus la curent cu acest caz, a readus în simțire fata, prea târziu insă, căci ea trebucise de spaimă. In pag. Ill-a Ultima Oră * 2 7001 sărutări­ n Polonia e un obicei ca la n nunta mireasa să sărute după cununie pe fiecare Invitat. Dă curând, la o nuntă din Varșovia, mireasa a sărutat nu mai puțin de 7 oct Invitați, în timp de patru ore. Un adevărat record, și încă unul nu tocmai neplăcut!.. Monstrul văzduhului Cel mai mare dirijabil din lume La Londra s’a concep­t pla­nul construcției unui dirijabil uriaș „R-101“ care va fi în­trebuințat să facă cursa între Anglia și Indiile britanice. Acest dirijabil, va avea 220 metri lungime și 39 metri în lățime; greutatea sa va fi de aproape 150 tone și va putea lua pe bordul său 100 de pasa­geri pe cari îi va transporta cu viteza medie de 100 kilometri pe oră. Acest monstru aerian va avea o capacitate de 141.555 metri cubi; el va fi umflat cu hidro­gen introdus în 16 baloane. Dirijabilul „R-ÎOI“ va fi pus în mișcare de 5 motoare, cu o forță de 600 H­P. fiecare. El va avea și un confort complect, alcătuit din: cabine, bucătărie, sufragerie, salon, fumori, baie, sală de joc și dans, cinemato­graf, concerte, un cabaret luxos precum și o vastă bibliotecă. Pentru a evita pericolele unui incendiu, motoarele nu vor în­trebuința esențe, ci uleiuri grele. Cu timpul vom ajunge poate și un al nouălea cer! ••• Cine sunt dușmanii raidurilor aeriene Profesorul Jean Lecarme, șe­ful secțiunei de fizică de la con­servatorul național de arte și meserii din Paris, în urma unor minuțioase studii, a găsit ex­plicația cauzei pentru care nu pot reuși expedițiile la polul nord. Astfel, el spune că aeropla­­­­nele nu-și pot continua sborur­­ nestingherite în aceste regiuni, din cauză că electricitatea sta­­tică provenită din frecarea a­­paratului de aerul înconjurător face ca acul magnetizat al bu­solei, să se schimbe neîncetat, ceea ce determină ca pilotul să se rătăcească. In al doilea rând, cristaliza­rea uleiuri­or din cauza frigu­­lui, produce p­ralizarea mersu­lui avionu­ui. Și apoi, dacă se mai adaugă că însăși zăpada ghiața și c­eața care se depun pe aeroplan provoacă îngreuie­­rea sa, desigur că ecuația de echilibru e întrecută și e fatal atunci, ca să urmeze căderea aparatului. Lecarme explică că tocmai din această ultimă cauză, și-au găsit moartea anul trecut, a­ viatorii Nungesser și Coli. Știința poate să vie cât de mult în ajutorul curajoaselor păsări sburâtoare ; ea poate să le pui cum e mai bine la adă­post , asta insă nu Înseamnă că nat­ra e învinsă cu totul. Poate cu puțină răbdare, spune savantul profesor, natura va­ ceda , ea puțin, din tainele ei mis­terioase. Pentru asta însă tre­buie timp, muncă și perse­­­­verență. români la Paris“, plătit cu 300 fr. lunar. A alergat la Legație, Consulat, la fețe înalte, dar nu i s’a făcut nimic și doarme în fiecare seară la alt preten, ca să nu doarmă sub podurile Se­nei. Al doilea punct, care e cel mai eficace, suprimă dintr’odata toate buclucurile. Nu dai voie săracilor să iasă din țară și după aceia nu mai ai să-ți bați capul cu el. E minunat, ingenios. România n’a­re nevo­e de stu­denți care doresc să se specia­lizeze, să aprofundeze la labo­­ratoriile din străinătate chestiile științifice, să se lumineze în occident și să urmărească progre­sul. Și dacă are nevoe de acești cercetători prin universitățile streine, nu face apel la calici. Noi cântem țară bogată și să­racii nu au decât să steie acasă. Ii plictisitori și săracii îștiu. Cine-i pune să studieze ; ci­­ne-i pune să se ducă în străi­nătate ca să lucreze în birouri, de gustul studiului; cine-i pune sâ se obosească tu munci ma­nuale ca să poată să se hră­nească cu studiul, cu lumina occidentului ? Mă rog, cine ? Și pentru câ’s proști, plictisitori insistenți ș s­e încăpățânează să plece cu toate că știu că nimeni n’o să-i ajute, de­cât speranța în viitor, guvernul o să se bage mintea’n cap și o să le închidă ușa ’n nas. Nu se dă pașaport! înainte era suficient sa sem­nezi o declarație în care spu­neai că renuați la subvențiile m­ărei, acu­ma nu ai voie să pleci, străinătatea ajută pe a f­oși săraci, noi le închidem gra­nițele, noi sântem mai radicalii suprimăm calicii care chiar dacă ou cer nimic guvernului, s­e cică de râs țara în străinătate. Nu știu in ce fel o fac de râs, când arată străinătății că stu­denții români sunt muncitori, studenți buni, chiar cu mizeria pe care o îndură ? Poate fac de râs guvernul care nu-i ajută? Asta, da. Și asta dovedește străinătății că guvernul e nepăsător—asta jus­tifică închiderea graniței. Dar să luăm punctul trei, , * La ce mai servește palatul la „Cité Universitaire“, când n'ai să ai pe cine adăposti, n’ai să ai studenți, căci să nu cre­deți că acei bogați, acei care au burse­i să se bage la palatul studențesc,—unde ești suprave­­ghiat dacă ești în regulă cu stu­diile, dacă nu ești jucător de cărți, dacă nu repeți anul. Pen­­tru cine palatul, când săracii stau în țară ? Și apoi s’a votat principiul construirii, dar construcția are să f­i gata, când ? adi­c mai bine zis când are să înceapă construirea ? Poate nepoții noștri, când o să studieze ei la Paris, o să aibă gata palatul și încă...cu o con­diție: să fie bogați, că altfel nu pleacă din țară. L. D. RADUCANEANU , Drd. Fac. Medicină din Paris

Next