Opinia, septembrie 1929 (Anul 25, nr. 6706-6716)

1929-09-18 / nr. 6706

/ s ANUL XXV No. 6706 ABONAMENTE t^ei 1000 • • • • pe un an » 500 • • • •» 6 luni V 300 • *r • • 913 »­­ Redacția 391 Telefoane:­ Administrația 394 T 10­2? * LEI EXEMPLARUL I Serviciul de noapte 367 ZIAR POLITIC COTIDIAN Iași. — JOCUL DE-A REGENŢA ! O înaltă instituţie constituţională, care exercită prerogativele Coroa­nei,­a fost transformată de unele ziare în obiect de polemică, şi so­cotită de unii politiciani ca mijloc de sforărie între culise. Cu o indelicateţă dusă până la cruzime, se scumptează zilele unui înalt regent, speculându-se deasupra realităţii şi împotriva comunicărilor oficiale care precizează că Patriar­hul României se află în bună să­nătate. Neputând concepe că ştirile ofi­ciale ar fi inexacte într’o chestiune lesne controlabilă şi care n’ar avea motiv să fie ascunsă,—socotim că goana după senzaţional forţează nota când împrăştie în public o preocupare nouă: „jocul de-a re­genţa“. A şi început cearta între jurişti pe tema: cum s’ar complecta re­genţa? D. prof. Micescu a emis teoria cooptării de către ceilalţi re­genţi , iar d. prof. Paul Negulescu susţine dreptul exclusiv al parla­mentului (degajându-se de pe acum impresia unei diverginţe între Re­genţă şi parlament,­adica guvern). Pe de altă parte, guvernul dă vina pe liberali că provoacă inten­ţionat alarmă, pentru a zădărnici împrumutul de finanţare a recoltei. Dar curios este că „jocul de-a re­genţa“ îl exercită în special ziarele prietene guvernului, şi net adver­sare liberalilor. S-ar părea că din toate părţile se fierbe ceva şi se răspândesc ver­siuni ca baloane de încercare. Noi credem însă că, sub nici un cuvânt, Coroana nu trebue prim­blată prin mahalaua politică. LR. * Voci din public In chestia „anului preparator” O nedreptate care trebue evitată E lucru cert că începând chiar cu anul acesta va funcţiona pe lângă Late facultăţile noul ac pre­parator, an în care tinerii absol­venţi a 7 clase de liceu vor tre­bui să-şi însuşiască cunoştinţe prea­labile de specialitate, pentru a păşi pragul Universităţii. N­u ne îndoim că acest curs pre­gătitor va aduce roadele lui pen­tru elevii absolvenţi a 7 clase din Iunie 1929, care făcând anul a­­cesta materiile în pripă nu s’au putut pregăti suficient pentru Uni­versitate. Noua decizie ministerială însă, e vorba a impune anul preparator şi elevilor cu 8 clase de liceu vechiu, elevi care neputând lua bacalau­reatul în 1928, (şi se ştie dezas­trul de astă toamnă când 6000 de elevi au rămas pe drumuri) după ce au stat un an fără ocu­paţie, acum când îşi bacalaureatul, (singurul examen ce le lipsea), a­­cu­m nu sunt apţi pentru Univer­sitate ? Ar urma ca un elev care a avut şansa să ia bacalaureatul în Sept. 1928 să fie în anul III, aproape licenţiat, când colegul lui cu aceiaşi pregătire în liceu, dar care a căzut astă toamnă, ar fi deabea în anul I. Sperăm că ministerul nu va face această nedreptate, ci va stabili deosebirea logică: vechii absolvenţi a 8 clase liceu vechiu, să intre în anul I, iar cei cu 7 clase din Iu­nie 1929 să alcătuiască anul pre­parator. A da fiecăruia dreptul lui, credem că e o datorie. Piedicele care lovesc o singură serie de e­­levi, nu va remedia trista situație a intelectualilor la noi. Dr. T. Cânii şi pisicile soldaţilor engleji din Rhenania Precum am anunţat, conform înţelegerii de la Haga, trupele en­gleze au început să părăsească Rhenania. Soldaţii engleji din a­­­ceastă provincie germană sânt în număr de peste 6000. La venirea lor, mulţi din ei şi-au întovărăşit un câne sau o pisică. Şi astfel, acum, la plecare, mai bine de 700 soldaţi posedă câte unul din aceste animale care le-au devenit foarte dragi. Ei doresc să-şi ducă mâţele şi cânii în patrie. Dar au­torităţile britanice nu sânt dispuse să acorde o atare autorizaţie, în­trucât transportul animalelor ar consta 7200 lire (cam șase mi­lioane lei). Și apoi Anglia nu duce lipsa nici de câni nici de pisici!.. Marile dificultăţi ale Angliei faţă de puterea americană Situaţia dominantă pe care au câştigat-o Statele­ Unite ale Ame­­ricei, pune în grea cumpănă in­teresele Angliei. Presa franceză constată că, atâta vreme cât Anglia avea de a face cu continentul european divizat, şi cu lumea exotică pe care o coloniza, îi era lesne să facă politică de izolare. Dar acum, Anglia se află în mijlocul şahu­lui diplomatic, între America şi Europa. In această situaţie, Anglia nu poate reacţiona direct. Ea caută să stabilească cu America o po­ziţie comună de putere şi arbi­traj. D. Macdonald ar vrea să obţie acest lucru. Şi dacă reuşeşte, ar însemna că Anglia câştigă câţiva ani de linişte, dar în schimb pierde supremaţia na­vală, şi nici macar nu-şi rezolvă dificultăţile economice. Iar peste zece ani, toate pro­blemele se vor pune de la capăt, în situaţiuni îngrijorătoare. DIN TOATA LUMEA Tramvaie de sfoară. —La San Francisco (America) au apărut de curând nişte hamvaie făcute din­­tr'o împletitură puternică de frin­­ghii. Numai roţile şi maşinăria sânt din metal. Restul, podea, pe­reţii vagonului, până şi băncile sânt lucrate din sfoară foarte re­zistentă. Circulaţia nu suferă ni­mic ; dimpotrivă chiar, aceste tramvaie fiind mai uşoare, aleargă mai repede. In plus prezintă a­­vantajul enorm pentru care dealt­fel au şi fost fabricate : în caz de accidente, pasagerii nu se pot a­­lege decât cu leziuni uşoare, de­oarece peste ei nu cad decât pe­reţi de sfoara. Sistemul e ingenios şi tram­vaiele sânt mult mai lenine, iarna însă trebuie să îngheţi în ele... * Cele mai frumoase unghii. S’au organizat atâtea concursuri, încât orce s’ar mai născoci în a­­ceastă direcţie, nu mai miră pe nimeni. Deaceia a părut foarte banal ultimul concurs de la Madrid (Spania) pentru alegerea celor mai frumoase unghii. Şi credeţi desi­gur că primul premiu l-a cucerit o femeie. Ei bine, nu, bărbaţii s-au răzbunat de toate succesele în materie ale sexului slab. Şi ast­fel, de astă dată, victoria a reve­nit unui tânăr, Pedro Fernandez, în vrâstă de 18 ani, care a fost decretat că posedă cele mai este­tice unghii. Desigur însă că, în vălmăşagul vieţii, degetele cu un­ghii trudite sânt acelea care pro­duc ceva.* Comerţ cu gândaci.—La Cap­town (Africa de Sud) se face în­tins comerţ cu un fel de gândaci de culoare roşie. Aceste insecte sânt strivite şi astfel lasă un suc negru care dizolvat în spirt, pro­duce un preparat excelent care o­­moară muştele, puricii şi păduchii. Dacă şi la noi ar exista asemenea gândaci...* Regina mănuşilor.—Miss Do­rothy Campbell din Liverpool (An­glia) este poreclită „regina mănu­șilor“. In vrâstă numai de 20 ani și având un tată foarte bogat, tâ­năra englezoaică își permite ca­priciul să schimbe zilnic câte o pereche de mănuși. Aceasta e pasiunea fetei. Sau poate că bogata Miss are mâni urî­te ?..* Rochie din coji de alune.— O altă Miss, din Montreal (Ca­nada), anume Mary Downt, şi-a realizat un gust mai extravagant. Ea şi-a confecţionat o rochie lu­crată numai din coji de alune. Această toaletă i-a produs mare succes la un bal, acordându-i un aspect de foe în păduri luxurian­te. Şi în jurul originalei ameri­cance s-au strâns îndată mulți ad­miratori... ...Probabil ca să caute alunele în cojile rochiei!.. IN PAG. IV-a ULTIMA ORA telegrafică și telefonică r. Cunoscutul explorator popular, Sir Hubert Wilkins s’a căsătorit în mod foarte original. Precum se ştie, el a participat la raidul Zep­­pelinului împrejurul lumii. Şi în scurtul răgaz cât dirijabilul a ră­mas la Lakehurst (America), Wil­kins s’a însurat cu actriţa Suzanne Bennett. După câteva zile, explo­ratorul american a pornit în ex­pediţie spre Polul Sud. Clişeul nostru îi reprezintă pe Wilkins şi soţia lui. INTERESANTE DESCOPERIRI IN REGIUNILE POLARE CONSERVE CARE DUPĂ 26 ANI SÂNT ÎNCĂ BUNE DE MÂNCAT Moscova 17.—Am anunţat că spărgătorul de gheaţă „Sedov“ a pornit să exploreze regiunile po­lare şi a ajuns în ţara lui Franz Iosef. Dar pe această insulă de ghiaţă au mai trecut oameni încă in anul 1899 (o expediţie italiană) şi în 1903 (o expediţie ameri­cană). Cercetătorii de astăzi, după câ­teva zile de explorări, au reuşit să facă interesante descoperiri. Astfel au dat de un adăpost de lemn construit în 1903, care se află în perfectă stare. Pe o masă au găsit instrumente astronomice şi meteorologice încă foarte bune. Deasemenea au găsit cutii cu conserve americane, care datorită frigului s'au păstrat aşa de bine, încât acum, după 26 ani, aveau un gust delicios. In plus, s’au mai descoperit o lampă intactă, sticle goale şi cutii cu chibrituri care s’au aprins perfect. In baraca de lemn locuiau trei urşi albi, care au fost prinşi de exploratorii ruşi. Urşii aveau din­ţii ciopliţi, probabil din pricină că au căutat să mestece unele obiecte dure de fier rămase dela trecutele expediţii. Aceste descoperiri au provocat senzaţie pretutindeni LA 45.000 METRI ÎNĂLŢIME Recordul unui balon de gumă—Senzaţională experienţă ştiinţifică Pînă în prezent omul, cu cele mai perfecţionate avioane pe care le-a inventat, nu s’a putut ridica în văzduh mai sus de 13 kilo­metri. Acest record l-a stabilit a­­cum cîtva timp un pilot francez, şi de atunci toate încercările de a depăşi această înălţime, n’au iz­butit. Deaceia savanţii nu ştiu pre­­cis ce se petrece în spaţiul ne­mărginit ce ne înconjoară. Iată însă că o experienţă recentă aduce o rază de lumină în acea­stă direcţie. Staţiunea meteorolo­gică din Chicago (Statele Unite,) a recurs la un procedeu foarte in­genios pentru a zmulge văzduhu­lui nesfirşit unele taine.. Un învăţat american a cons­truit un balon de gumă prins de trei aparate : unul care măsoară înălţimea, un termometru şi un­ barometru. Aceste aparate erau aşa fel dispuse, în­cît în momen­tul spargerii balonului, ele să în­ceteze a mai funcţiona. Astfel in­dicaţiile lor din aer au ajuns pe pămint nealterate în timpul coborîrii. După ce aceste pregătiri au fost terminate, s’a dat drumul ba­lonului. Şi mingea de gumă s’a urcat sus, tot mai sus, pînă cînd a dispărut pentru ochi şi a trebuit să fie urmărită cu ochiane puter­nice. După cîtva timp de aştep­tare, balonul a plesnit în văzduh şi greutatea aparatelor de care era legat, l-a atras din nou pe pămînt. Ajuns jos, specialiştii au controlat cele trei aparate şi au făcut următoarele constatări sen­zaţionale . Balonul s’a urcat pînă la înălţi­mea fantastică de 45 Klm. (45.000 metri). Avind în vedere că toată înălţimea atmosferei este socotită circa 100 Klm., înseamnă deci că balonul din Chicago a parcurs ju­mătate din această distanţă, ceia­­ce înseamnă un drum colosal, incă nestrăbătut de nimeni. La aceasta înălţime uriaşă de 45 Kim., după indicaţiile barome­trului, s’a aflat că aerul de acolo este de 1500 ori mai rar decît cel de pe pămînt. Iar termometrul a arătat că în acea regiune a văzduhului tempe­ratura este de 273 grade sub zero, adecă zero absolut —temperatură la care totul este distrus, petrificat Această senzaţională experienţă înseamnă pentru ştiinţă un enorm pas de progres. Deschiderea stagiunii teatrale din Chişinău (1929^30) Doi înaintaşi care nu trebuesc uitaţi: N. Luchian şi Pechea Alexandrescu Sâmbătă 14’ Sept. s’a deschis stagiunea teatrală la Chişinău, cu o festanie oficială la oara 12 din zi, săvârşită de preotul Vasilescu, iar răspunsurile au fost date de un quartet vocal destul de bine organizat. Dr. Ion Livescu, directorul acelei instituţii, a avut grija să invite la solemnitate pe multe persoane din lumea selectă a oraşului şi într’a­­devăr a venit multă lume oficială şi neoficială, începând cu şeful corpului de armată însoţit de mai mulţi militari. După serviciul religios, preotul a cuvântat punând înainte rostul moral al religiei, odată cu porni­rea oricărei acţiune omeneşti. A vorbit apoi artistul Ion Livescu în calitatea sa de director al insti­­u­ţ­ii, făcând o scurtă dare de seamă a activităţii trecute şi ex­primând speranţele ce-şi pune în stagiunea ce-o începe cu multă încredere în forţele tinere ale Lu­pei pe care o are sub conduce­rea sa. Au mai vorbit d. Ion Peretz ac­­tualminte membru în comitet, cu verva şi competenţa ce o are în chestii de teatru , dl. Obreja-Iaşi ca reprezentant al comunei, ară­­tându-şi părerea de rău că timpu­rile vitrege nu i-a permis să facă friţă cerinţelor materiale de care are nevoe tânăra instituţie teatrală, şi în fine artistul Ioan V. Teodoru, care ca delegat al artiştilor a de­clarat că vor urma cu toţii sfatul directorului în conducerea căruia au toată încrederea, fiind artist cu o bogată experienţă în materie de teatru. A urmat şi o mică gustare cu ocazia căreia s’a închinat pentru prosperitatea teatrului şi a însufle­­ţirei lui prin o cât mai strânsă îmbrăţişare din partea publicului. D. Livescu în cuvântarea sa, a ţinut să sublinieze inovaţia ce a făcut-o prin aşezarea în foaerul teatrului a unui număr de ta­blouri reprezentând figuri de ale artiştilor, dispăruţi cea mai mare parte, dar care au lăsat în urma lor dungi luminoase ce nu se vor şterge din istoria teatrului româ­nesc. In acea galerie lipsesc însă fi­gurile celor care au întemeiat tea­trul în Kişinău şi acestora trebuia să li se dea precădere înaintea chiar şi a lui vodă Barbu Ştirbeiu, fiindcă personalitatea acelui Dom­nitor nu are nimic de comun cu teatrul din Chişinău, de­oarece n’a contribuit la mişcarea teatrală din Moldova decât doar că a interve­nit ca trupa moldovenească de sub conducerea lui Matei Millo să treacă în vara lui ILIi, în­rincipatul său şi să joace la Bucureşti, şi ori­unde va mai vrea în Muntenia, repertorul moldovenesc cu C. C. Chirilă în Iaşi, Tuzu Calicu, Baba Hârca, Nişcorescu şi Dan Cezar de Bazan. Această învoire acor­dată, a meritat recunoştinţa artiş­tilor moldoveni, dar şi mulţumirea publicului muntean. Chişinăul de abea a făcut cunoş­tinţă cu o trupă teatrală în toam­na anului 1866 când N. Luchian, nemulţumit că Primăria Iaşi a luat asupra-şi conducerea teatrului, a plecat cu o trupă şi supunân­­du-şi repertorul—în cea mai mare parte din piese naţionale—cenzu­­rei guvernatorului, trecu Prutul şi se stabili la Chişinău pentru o sta­giune de 40 reprezentaţii, cucerind lauri şi destule ruble. S’a mai dus a doua oară în vara lui 1868, iar în 1875 s’a dus P. S. Alexan­drescu care a fost iarăşi bine pri­mit, dar neînţelegerile din trupă l’au silit după câte­va reprezen­taţii, să revie în ţară, c­ontinuarea în pag. ni--,. ASPECTE „FERICIŢI ROMÂNIE” ! Revista „Wahrheit“ din Praga a întreprins o anchetă printre spi­ritele cele mai luminate ale lumii asupra următoarei probleme: „Ce atitudine veţi lua în cazul izbuc­nirii unui nou război ?“ Au trimis răspuns la această anchetă, printre alţii, Einstein, Bar­busse, Condenhove-Calerghi, colo­nel Wedgwood, generalul von Schoenaich, ale căror răspunsuri au fost cenzurate în întregime, iar numărul în care se afla publicat răspunsul generalului von Schoe­naich a fost confiscat pur și simplu. Revista a dat în judecată mi­nisterul de interne pentru faptul confiscării şi cu prilejul desbateri­­lor s’a produs un fapt interesant pentru noi: cum r­ăspunsul lui von Schoenaich a fost publicat în revista „Umanitarismul“, apărăto­rul s’a servit de revista româ­nească pentru argumentarea sa că articolul nu conţine nimic sub­versiv. Şi apărătorul revistei „Wahrheit“ a spus următoarele : „Intr’o ţară unde bântue o reacţiune atât de neagră, ca România, a putut a­­pare necenzurat articolul genera­lului von Schoenaich, într’o re­publică democrată, a cărei prezi­dent a rostit cuvântul: „Democra­ (Continuarea în pag. II-a) „OPINIA" LITERARA $1 ARTISTICA Corsetul, la muzeu Un bătrân negustor din Paris a vândut zilele acestea un corset, pe preț de obiect rar. Acest tipar de pânză cu lame elastice, atât de folosit odinioară, s’a cufundat în istoria modei feminine. Nici o Evă mo­dernă nu-l mai întrebuinţează. Silueta subţire se obţine astăzi prin procedee mai comode, femeile se chinuie şi nu mînîncă, consumă Tucysium.­.. TM ..... „cad importante doze de oţet. Dealtfel dispariţia momentană a­ corsetului era inevitabili. Rochiile sânt acum atât de scurte şi trans­parente, încât corsetul n’ar mai putea fi mascat în nici un fel. Şi aşa acest intim prietin al femeilor de altă dată, a ajuns — ce soartă ingrată!.. — simplă piesă de muzeu. Dar situaţia lui de azi nu este definitivă; corsetul n’a dispărut iremedia­bil. Suntem siguri că într'un mîne mai mult sau mai puţin apropiat, când nece­sităţile toaletei vor impune, corsetul va reveni în nouă epocă de glorie. Fiindcă ce este moda altceva decât o permanentă actualizare a tuturor vechiturilor ?..­ ­. b. FAPTE Apus de soare Ziarul parizian „Gringoire“ publică amănunte inedite despre Anatole France. Se ştie că celebrul scriitor era şi un tot atât de celebru admirator al sexului fru­mos. Din această pricină France a suferit în timpul bătrâneţii. Şi într-o zi, privind o fată graţioasă, romancierul cu nespusă melancolie s’a adresat unui prietin: — „Nu-i așa că e frumoasă ? Din nenorocire însă eu sânt prea bătrân şi nepotul meu prea tînăr­­“ * Altădată, la Paris, într'o seară de iarnă, în mijlocul unei discuţii politice cu amicii săi, France tăcu (Continuiarea în pag. II-a) Sursele de venituri ale Spiridoniei Tratamentul cu plată in spitalele Sf. Spiridon Cum se procedează acum şi ce măsuri se impun Al cincelea şi cel din urmă capitol al veniturilor Sf. Spiridon, îl formează „veniturile diverse“ Epitropiile anterioare dintr’un spirit comercializator, au fost ne­voite să înfiinţeze serviciile trata­mentului bolnavilor cu plată, unde nu vin dintre cei cu dare de mână, decât atunci când se supun ope­raţiunilor chirurgicale. Cei sărăci sunt şi trebuesc os­­pitalizaţi, conform vechilor acte de donaţie sau testamente. Din tratamentul bolnavilor cu plată, Epitropia incasează­­anual suma de 2,800,000 lei iar Eforia Spitalelor civile din Bucureşti ara trecută în buget suma da 15,000,000 lei anual. Spitalele Brâncoveneşti o sumă îndoită ca a Sf. Spiridon şi să nu se creadă că proporţia bolnavilor trataţi este prea mare faţă de Iaşi. Acolo medicii nu încasează de­cât pentru Eforie, pe când la noi, întăi se încasează onorarul şi a­­poi taxa de spital şi de mulţi se intervine şi nu se mai încasează nimic. Să se fixeze de comun acord cu şefii clinicelor tarifele necesare, mai majorate ca astăzi, şi tablou­rile tarifare să fie afişate în fie­care sală a clinicei şi nimenea sub nici un motiv să nu mai pre­tindă nimic peste tariful Epitro­­piei . Primele să renunţe la bac­şişuri, medicii la onorarii şi cei­lalţi la gheliruri , asigur că astfel venitul anual de 2.800.000 lei din astăzi, s’ar rădica şi el la 10—12.000.000 lei anual. Oamenii săraci, după aprecia­ rea Eritropiei nu a medicilor funcţionari, să fie trataţi cu totul gratuit, porţile Spitalelor să le fie deschise oricând şi tratamentul cel mai bun asigurat celor mulţi şi nevoiaşi. Să nu mai avem spectacolul de astăzi trist şi dureros, când bol­navii neagreaţi de medici, se în­torc de la uşa spitalului, sub pre­textul inventat că nu mai sunt lo­curi disponibile, şi se infundă în cine ştie ce colţ de mahala insa­lubră, chinuindu-şi ultimele zile ale agoniei. Autonomia medicală rău înţe­leasă şi instaurată greşit, n’are ce căuta într’o administraţie spitali­cească publică, unde trebueşte fă­cută numai administraţie curată şi alinată durerea trupească. Profesorul şef de clinică să execute dispoziţia Epitropului şi să se mulţumească cu bugetul fixat, spre a nu se vedea amenin­ţat în cursul anului a fi lipsit de cele necesare conducerei clinicei. Această chestiune are părţi tare delicate , ne oprim a le semnala aici, lăsându-le în sama conducă­torului energic de mâne, care va şti să se împotrivească asalturilor la buget şi mai ales va şti să fie tare cu cine va trebui şi când va trebui. SOCIUS

Next