Opinia, februarie 1931 (Anul 27, nr. 7122-7145)

1931-02-01 / nr. 7122

c$-%~ț «__ • o r~ * AMiir XXVU No- 7t22 I univebstt^^ I pag I nl O IGI - duminica i február«asi ii.O NA MEN TE ^ feleli *wlÉ^!b. ^BSiTM tSli^ .«Blk se primesc In toate LCJ ^ ”* ~" •• " ^^ffEBSSr ffj ik aöenture de publicitati. v. Bibl­oteCa ^C0­­ JhL 8 J­­ Strada Lăpușneanu 37 S i. ® I Redacția 391 STR. lo­poșneanu 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN Telefoane: 1 ISSSSTVS^367 IK»««»" ine Dictatura! Este astă­zi evident, pentru cei cari au ochi ca să vadă și urechi să audă, că ne îndreptăm cu pași repezi spre dictatură. Numirea d-lui general Ionescu la direcția C. F. R., după un si­mulacru de rezistență a guvernu­lui , pregătirile ce se fac pentru numirea unui militar la poștă, precum și legea, ce se prepară pen­tru a da dreptul militarilor în activitate să îndeplinească funcțiuni civile, — ne-o dovedește cu priso­sință. Pe noi cei din jurul acestui ziar, ne întristează lipsa de rezistență a guvernului, găndindu-ne cu groază la momentul când ni se va pune călășul in gură, — mo­ment ce nu poate întârzia Socotim că in momente grave, ca acele prin care trece toată ro­­mânimea acum, răpirea dreptului de liberă discuțiune, nu poate a­­vea de­cât urmări dezastruoase. Ori­cât ne-am auto-lăuda, nu putem ascunde—ceia ce de alt­fel știe străinătatea destul de bin­­ed din cauza puținei capacități a conducătorilor noștri de astă­zi, toate merg rău. Ori dacă aceasta se întâmplă , dacă jaful în averea statului dăinuește, cu tot corectivul relativ ce-l dă, putința pentru presă de a denunța pe răufăcători, ne gândim ce se va întâmpla atunci când cei din fruntea țării și crea­turile lor nu se vor mai teme de presă. Căci dictatura se va face cu aceiași oameni cari conduc ,sau au condus țara, acolo unde a ajuns, acelaș domn Argetoiana, acelaș domn iunian, sau rudele și clien­tela acestora, cari vor putea tăia sau spânzura fără nici o grijă de denunțare înaintea opiniei publice și așa reacționând foarte slab. Nu se intrezărește nicăieri o­­mul, sau oamenii noi, cari să răstoarne totul și să puie ceva mai bun la loc. In Italia, dl. Mussolini a exis­tat cu valoarea sa personală, îna­inte de fascism, și noi fiică sun­tem sceptici în ce privește rezul­tatele fascismului. Iar in ce pri­vește Spania, sau Grecia, sau Portugalia, faptele vorbesc singure. Grele vremuri se pregătesc pen­tru țara noastră. Teodor Badarén ACTUALITATE POLITICE Ce dovedesc alegerile parțiale Scăderea popularității guver­nului — Liberalii au recăpătat Încrederea corpului electoral. Guvernul național-țărănist a ie­șit foarte slab în alegerile parțiale: din 6 locuri a obținut numai 3. Și cum ? La Putna a întrunit numai ju­mătate din numărul voturilor ob­ținute în alegerile generale. Dacă liberalii n'ar fi fost rupți în două, ar fi reușit ei în acest județ. La Caraș, guvernul pierde un număr destul de mare de voturi, in folosul opoziției. In fine la Bihor, noț-ț­i au ob­ținut 54,500 voturi în 1928, iar acum au scăzut la 29,500 voturi (in timp ce voturile opoziției se cifrează la 47,000). In raport cu popularitatea care au avut-o, noi­ ții au dat foarte mult în­apoi, chiar și socotind că în voturile în Ardeal, obținute acum, intră și inevitabila „zestre guvernamentală“, cu influența a­­paratului administrativ, se poate spune că guvernul nu se mai simte tare la sprijinul țării. Din acest punct de vedere, se poate oricând păși, constituționalicește, la scimbarea regimului față de uzarea guvernului, era firesc să crească popularitatea o­­poziției. In frunte stă partidul liberal de sub șefia d-lui Duca, care a cu­cerit alegerea la Vlașca, cu un foarte mare număr de voturi. A lipsit puțin ca liberalii să reușeas­că și la Teleorman. Deasemenea au sporit formidabil în voturi la Bihor, Cernăuți și Putna. Dacă partidul n’ar fi fost fracționat, ar fi înregistrat triumfuri electoral. Liberalii­ georgiști s’au manifes­tat binișor în câteva județe Averescanii și lupiștii au dove­dit de asemenea spor de populari­tate. Chiar la Vlașca și Teleorman averescanii s'au arătat tari. Comuniștii, bine reprezintați la Bihor, au pierdut totuși din voturi, față de alegerile generale. Socialiștii foarte slabi, cu excep­ția Cernăuțului. Dar și aici pe vre­muri cucereau alegerile. Acuma sunt mereu învinși de ucraineni. Aceste concluzii se pot trage din alegerile parțiale, — dacă în situația politică de astăzi se mai ține cont de exprimarea corpului electoral. Lucru nostim este însă că toate partidele în luptă, strigă cu con­vingere că succesul este al lor,— adica, al fiecărui partid în parte. Și fiecare are dreptate din câte un punct de vedere. Nu rămâne decâ să ne bucurăm că... toată lumea e mulțumită ! Numai de ar putea fi mulțumită și țara aceasta ajunsă în sărăcie cumplită ! X Comoara de aur din tezaurul Franței La Banca Franței se află în prezent cel mai mare stoc de aur. Pentru a înlătura pofta bandiților, imensa bogăție în valoare de 54 miliarde franci (370 miliarde lei), e închisă într-o pivniță ferecată ca o fortă­reață. Pereții ei sunt căptușiți cu plăci de oțel, iar ușa de intrare are o grosime de șase metri și cântărește opt tone. In plus, prin ziduri circulă puternici curenți de electricitate. Cu i niciun instrument nu s’ar putea sparge ușa sau pereții. Chiar obuzul de tun ar rămânea ne­putincios. Ușa uriașă se deschide numai printr’un mecanism secret, pe care nu-l cunosc decât câțiva oameni de mare încredere. Pentru a preîntâmpina eventualitatea când unele persoane ar rămânea din greșală închise mera tezaurului înăuntru, în ca­se află baloane de oxigen și conserve de alimente, care ar putea întreține existența a 2000 oameni în timp de două luni. Până în prezent nu s-a încercat un atac asupra tezaurului, care cuprinde 20 la sută din întreaga cantitate de aur ce există astăzi în toată lumea. Bandiții își dau seama că încercările lor ar fi za­darnice ! O NUNTA CA’N POVEȘTI în lumea milionarilor americani La New­ York s’a căsătorit d-na Laura Kayser-Bayer, văduva de­cedatului „rege al mătusei“, cu contele Anton Sala, fostul amba­sador al Franței la Washington Această căsătorie s’a produs, de­oarece bogătașa râvnea un titlu de nobleță, iar contele a fost ispitit de averea formidabilă a americancei Ea posedă bani și proprietăți în valoare de cel puțin 100 milioane dolari, adecă un miliard 650 milioane lei. Nunta a decurs într’un cadru extraordinar de lux și de fast, ca în povești. S-au aranjat în sălile palatului milionarei din New­ York grădini cu jocuri de ape și lumini multicolore, un lac cu lebede, un castel - miniatură cu hulubi și canari Masa a fost servită în tacâmuri de aur, fildeș și cristal. Din plafoanele palatului cadea o ploaie de petale de flori și o pul­bere ușoară de parfum cristalizat. Ospățul care a durat neîntrerupt trei zile și patru nopți, a costat peste 500.000 dolari (80 milioane lei). Un bagatel pentru așa bogătașă !,. O PINIA prepară o splendidă surpriză O PINIA va face să nu mai fie criză In amintirea zborului trans-atlantic a hidr­o-avioanelor italiene Se știe că o escadrilă de 14 hidro-avioane ita­liene a făcut, de curând, un strălucit zbor peste Atlantic până în Brazilia (America de Sud). Pentru rememorarea acestui act îndrăzneț, poșta din Italia a pus în circulație timbre festive (după modelul indicat în prezentul clișeu). D­IN TOATA Din minunile teh­nice. Precum am anunțat, cunoscutul actor de cinema Douglas Fair­banks a plecat in Asia, pentru ai lua parte la o mare vânătoare de animale sălbatice. El călătorește pe vaporul „Bergenland“, care posedă cel mai modern confort din toate vapoarele lumii. In drum, Fairbanks a avut prin radio o convorbire cu, soția sa, nu mai puțin cunoscuta actrița Mary Pickford, care a rămas la New­ York. Convorbirea s-a efec­tuat în condițiuni excelente, vocea oamenilor parcurgând prin văzduh distanța de 6000 mile dintre me­tropola americană și vaporul de pe oceanul Pacific. Douglas i-a spus: „Mary, mi-e dor de tine“. Și Mary a răspus: „Și mie, Dou­glas, mi-e așa dor. Te sărut mult, mult!“. 7.* Totod­ată ,grădina zoologică din New­ York i-a comunicat lui Fair­banks să aducă din Asia câteva animale sălbatice. Convorbirea in total a durat 11 minute și a cos­tat 2000 dolari (peste 320.000 lei) Destul de scump pentru câteva sărutări, și incă sărutări transmise de la așa distanță !... Cîntarul miraculos.— Așa a fost poreclit ch­iarul inventat la institutul de fizică de celebra u­­niversitate germană din Tübingen. E vorba de un cântar cu un me­canism foarte complicat, care per­mite să se cîntarească infima greutate de a suta mie parte din­­tr’un miligram. Acest instrument ntr'adevăr de o precizie miracu­loasă este unic in prezent în toată lumea. Până acum niciun cîntar din cele cunoscute n’a fost în stare să indice o asemenea greu­tate aproape imposibilă de perce­put. Credem că acest aparat ar pu­tea servi să se cântărească... sin­ceritatea oamenilor !... Bastoane albe pentru orbi-Poliția din Paris a luat o măsură utila. Ea a introdus speciale bas­toane albe pentru orbi. Cei lipsiți de vedere care merg pe străzile Parisului, vor fi neapărat obligați să poarta asemenea bastoane. In modul acesta conducătorii vehiculelor vor avea un indiciu în ce privește pe trecătorii orbi. Și se vor evita poate unele accidente de circulație. Un ziar din Paris propune un semn distinctiv și pentru oamenii surzi. In realitate însă ar trebui mai grabă să se ia măsuri contra șoferilor prea gră­biți­­.. Nuntă cu două mirese. Faptul s’a întâmplat la Springfield (America). Tânărul Gabriel urma să se căsătorească în Slaw bise­rica din oraș. Dar în ziua anumită și-au făcut apariția în biserică două fete îmbrăcate în rochie d­e mireasă. Amândouă pretindeau că sânt logodite cu tânărul în cauză. Mirele tâgâduia acuzațiile ce i s'au adus. S’a produs scandal și cazul a venit în fața justiției, care urmează să-și spue cuvântul ho­tărâtor. Așa­dar tânărul va trebui să se căsătorească, nu cu acea care-i place, ci cu aceea desem­nată de tribunal Și cum se pare că ambele fete au drepturi egale, este de prevăzut că bâiatul se va căsători cu... o a treia!" Flueratul interzis pe stradă In lupta contra zgomotului, poliția din Budapesta a interzis flueratul pe străzi. Acei care nu se vor conforma acestui ordin, vor fi obligați să plătească o amendă, iar recidiviștii vor fi pedepsiți chiar cu închi­soare ușoară. Până în prezent au fost ares­tați zeci de vagabonzi, care nu pot renunța la fluerat Dar și ce­tățenii de treabă sînt amenințați să fie aduși la poliție. Flueratul e de multe ori spontan, mai ales pe stradă, cînd te plimbi singur și-ți vine în minte o melodie sim­patică. Și la noi un asemenea or­din ar provoca sute de arestări pe zi 1 (Continuarea în pagina a 11-a) CR M A Vorb­e.. N . C ,A­RUNTA Pedepsirea frumuseții Faptele s’au petrecut așa . Miss Turcia pe anul 1931 a fost aleasă o tânără profesoară din Stambul. Conse­cința a fost cu totul surprinzătoare. Lumea se aștepta desigur, ca deobiceiu în aseme­nea ocaziuni, la sărbătorire, celebritate, entuziasm pentru „regina frumuseții“. In loc de toate astea însă, Miss Turcia a pri­mit o pedeapsă. Ea a fost destituită din postul ei de profesoară, întrucât ministerul otoman socotește delictuoasă participarea la un concurs frivol a unei persoane me­nită să dea cultură și educație. Statornicii doritori de morală aplaudă desigur gestul în cauză. O dăscăliță care se gândește să-și valorifice frumuseța, să se angajeze în spectacole mondene lipsite de seriozitate, n’ar putea fi o îndrumă­toare vrednică pentru copii. Chipul ei pri­vește mai mult în oglindă decât în cărți și în sufletele celor pe care trebue să-i educe. Miss Turcia poate sta in tualită vaporoasă în fața cupelor de șampanie, dar nu pe o catedră de școală, într-o rochie decent lungă și închisă cuminte până la gât. Sânt însă, cu siguranță, și oameni mai concilianți, care socotesc poate că frumu­seța și dorul ei de consacrare publică, nu trebuesc pedepsite cu indignare definitivă. O femeie frumoasă înseamnă oare neapă­rat o conduită urâtă ? Frumuseța trupului exclude pe aceea de suflet și caracter ? Intre aceste două feluri de a privi si­tuația, noi nu știm care ascunde adevărul și dreptatea. Bănuim însă că profesoara în cauză, frumoasa Miss cu însușiri convin­gătoare, dacă ar trece pe la minister, ar fi reintegrată­ la catedra ei modestă. Și—mai ști ?... — poate ar primi chiar și o avan­sare ?!.­ —și fante De vorbă cu cititorii i. b. Timida — Sânteți foarte ti­midă și rușinoasă ? Și doriți un remediu ? Nu există decât unul singur: educarea voinții. Gândiți-vă mereu că nu trebuie să fiți ruși­noasă, că timiditatea nu vă folo­sește la nimic. Faceți cel mai pu­ternic apel la voință și veți în­vinge. Acesta e unicul remediu serios și eficace. Unii spun poate că sânt și alte remedii. Dar alea, domnișoară, nu sânt... serioase­­ . — X — 1) Ca populație, cel mai mare oraș e Londra ; ca în­tindere, pare a fi Berlinul.—2) O gară formidabilă e Lipsea din Germania. Ea are 42 rânduri de linii ferate. — 3) Da, Parisul e mai mare decât Moscova. — 4) Cel mai pitoresc oraș ? Nu se poate răspunde precis. Sânt atâtea Anii 1871—72­—73 au fost ani de criză pentru Germania. După fulgerătoarele succese din 1866-70 societatea germană părea dezo­rientată. Pofta de îmbogățire, de ajungere, cuprinsese pe toată lu­mea, dreptul apărea tot mai neso­cotit. Pentru a contribui la distru­gerea acestei mentalități, pentru a da o armă acelor—mulți dar slabi— care n’o împărtășeau, marele ju­rist german Rudolf von Ichering a ținut în primavara lui 1872 la fa­cultatea din Viena—unde profesa atunci—o prelegere pe care în cursul aceluiaș an o publică—am­plificată—subt titlul „Der Kamm­ um’s Recht“ și pe care d-l Turtureanu cu un fin simț al covârșitoarei ei necesități pentru societatea noastră în special—ne-o oferă într’o nouă și frumoasă tra­ducere românească. Carte menită celebrității, numai în cei 20 de ani cât a mai trăit autorul ei a apărut în 11 ediții în limba germană, fără a mai po­meni de traducerea sa în acest timp în 17 limbi streine, între care și japoneza, dând naștere și unei întregi literaturi atât juridice (dr. A. Schmiedl, A. Pietscher) cât și literare (romanul lui Karl Emil Franzos). Ca toate ideile fecunde, teza susținută de Ihering e simplă: ori­ce drept se cucerește prin luptă și prin luptă se menține. Lupta este o datorie a celui ne­dreptățit, nu numai față de sine însuși ci și față de societate. In desvoUarea acestei teze Ihering se folosește de o cugetare adâncă și strânsă care cercetează subiectul subt toate aspectele sale, de o logică care merge până la ulti­mele concluzii, de un ascuțit simț psihologic, totul pus într'o formă elegantă și nervoasă ce contras­tează cu bătrânețea de 60 ani a cărții. Dar ceea ce impresionează mai ales e înalta ținută morală și ca­racterul ei extraordinar de stenic forța vitală pe care ți-o comunică, imbolul de neînvins spre lupta crea­toare pe care ți-l dă. Dealtminteri chiar scopul acestei lucrări a fost mai mult stimularea la luptă și formarea unui riguros sentiment de drept, decât știința pură, cum arată Shering însuși în prefața ultimii ediții germane apărute în timpul vieții sale, prefață a cărei traducere dl Turtureanu ne-o promite pentru o viitoare ediție. Pornind de la concepția școlii istorice a dreptului (Savigony, Pucito, etc. și precursorul lor Mon­­tesqueu) că dreptul se formează printr'o evoluție lentă, nu împăr­tășește credința acesteia că evo­luția suferită se realizează fără nici o sforțare, în mod liniștit și neobservat ca și aceea a limbei sau artei, ci din contra, printr'o veșnică luptă, o luptă a popoare­lor, a autorității de stat a claselor sociale, a indivizilor“. Dar se pune întrebarea : e un dar sau un bles­tem această necesitate aprigă a luptei ? Și Shering răspunde cu o admirabilă mândrie virilă nu e blestem, ci bine­cuvântare“. Faptul că dreptul se dobândește prin sângerarea luptei creează în­tre un popor și dreptul său aceeaș legătură indisolubilă „ca și riscul vieții proprii între mamă și copil la naștere, un drept câștigat fără trudă are aceeaș importanță ca și copiii pe care-i aduce „barza“, ceea ce a adus barza, poate lua iarăș vulpea și uliul“. Pornid de la concepția sa de luptă, Shering ajunge—spre deo­sebire de Savigny și discipolii săi—la concluzia valorii legislației („nu e hazard ci o necesitate a­­dânc înrădăcinată în ființa drep­tului, că toate reformele adânci ale procesului și dreptului material se rapoartă la legi“) și se ridică contra rolului funest a înălțării ca maximă politică a concepției școlii istorice a dreptului asupra formării acestuia, concepție care „îl face pe om ca intr’un domeniu în care trebue să făptuiască și să sfip­­tuiască cu conștiința deplină, clară a scopului­­ i­m­punându-și toate puterile sale, Lasbere că­ lucrurile se vor face de la sine, că el pro­cedează cel mai bine dacă pune mânile în sân și așteaptă cu toată încrederea ceea ce iese pe încetul la lumina zilei din pretinsul izvor primordial de drept, din convin­gerea națională de drept. (Probabil că guvernații noștri de toate colo­rile au fost cu totul Ihering și adepții săi, captivați de de vor să ne fericească cu atâta puzderie de legi. Pare că totuși, decât atâta zel, am înclina mai curând spre lipsa de grijă a jovialului abate Coig­­nard, care găsea că „toules Ies lois, dont un ministre goufle son portefeuilie, sont de vaines pape­­rasses qui ne peuvent ui noua faire vivre, un nous empêcher de vivre“). Dar nu numai dreptul (definit de Ihering „suma obiectiv princi­piilor juridice aplicate de stat, or­dinea legală prin luptă , ci a vieții*) se obține și acel subiectiv („transformarea regulei abstracte într'o îndreptățire concretă a per­soanei“) și lupta pentru subiectiv formează în mod dreptul prin­cipal subiectul lucrării, alegîndu-și pentru analiză forma cea mai pro­zaică de luptă: acea a procesului. Dar și această luptă ca și cele­lalte își are poezia ei atunci când­ nu e dlusa pentru purul interes material care e la mijloc, ci „pen­tru afirmarea persoanei proprii și a sentimentului ei de drept“, căci prin nedreptatea suferită nu pierzi numai o valoare oare­care pe­cuniară, ci e un atac la însăș existența morală a individului, a cărei una dintre condiții este a­­pararea dreptului, iar renunțarea la luptă pentru drept echivalează cu sinuciderea morală : „dreptul nu este decât suma institutelor sale izolate fiecare dintre acesta cuprinde o condiție specială de existență fizică sau umorală ; pro­prietatea este tot a­șa ea și căsăt­­oria, contractul tot așa și o­­noarea , de aceea o renunțare la una din ele este din punct de vedere juridic tot așa de imposi­bilă ca și renunțarea la dreptul întreg“ Rămâne să se deosebească doar dacă nedreptatea suferită a fost conștientă sau inconștientă, dacă e la mijloc o disprețuim a dreptului sau o simplă credință a părții adverse că ea e posesoară adevă­rată a dreptului In cazul al doi­lea poate interveni transacția; dar în primul, lupta până la capăt e o datorie, căci prin tolerarea ne­dreptății îngădui­e un moment de ilegalitate în viață.* A fugi de lupta pentru dreptul tău e o lași­tate, care dacă luați individual e inofensivă, generalizată n’ar în­semna altă­ceva decât moartea dreptului. De aici, apararea dreptului pro­priu nu e numai o datorie de au­toconservare morală, ci și o datorie față de colectivitate, căci „cine își afirmă dreptul său, apără, în cadrul restrâns al acestuia, dreptul ca a­­tare" și „și în domeniul dreptului privat este o luptă a dreptului con­tra nedreptății, o luptă colec­tivă a întregei națiuni, in care toți trebuie să fie strâns uniți; și aici ori­cine fuge comite o tră­dare față de cauza comună, căci el întărește puterea vrăjmașului, mărind curajul și îndrăzneala a­­cestuia. Iar dacă e adevărat că fiecare in dreptul său apără totodată legea și în lege apără totodată ordinea indispensabilă societății, cine poate nega că apararea aceasta este o obligație pentru el față de socie­tate” ? CĂRȚI CELEBRE LUPTA PENTRU DREPT (Opera lui Rudolf von Ihering, în românește de d. Const. Turtureanu) Câteva comparații cu privire la situația din­­ țara­­ noastră de Mihail T. fierza (Continuarea în pag. 3 și 4, din suplimentul numărului de față) IN PAG. 6-a ULTIMA ORA telegrafică și telefonică

Next