Opinia, iunie 1933 (Anul 29, nr. 7829-7853)

1933-06-10 / nr. 7836

ANUL XXIX No. 78 ABONAMENT** Lei 600 OGRAFICE PUȘNEANU 37 ZIAR POLITIC COTIDIAN O conferinţă despre cooperaţie In şedinţa obişnuită săptă­mânală a blocului pensiona­relor, d. Zaharia Strat insti­tutor pensionar şi-a ţinut con­ferinţa anunţată despre Coope­raţie. D-sa fiind multă vreme organ de control la Coope­rativele din ţară, a fost în măsură să-şi îmbrace confe­rinţa în haina practicismului, cu exemple culese din pro­pria-i experienţă. Face un istoric al evolu­­ţiei ideei Cooperative şi lupta ce a avut de dus cu doc­trina socialistă pe tema re­partizării şi folosinţei bunu­rilor şi a utilizării capitalu­lui necesar în Cooperaţie. Expune cauzele pentru care la noi nu a prins rădăcini ideea Cooperatistă , politica, acaparatorii,­­ inconştienţa membrilor societari cari nu-şi cunosc interesul. Tot ca duş­manii interiori se pot enu­­m­ea: spiritul mercantilist şi acel individualist. Conferenţiarul desvoltă fo­loasele Cooperaţiei în prac­tica vieţii şi influenţa sa a­­supra educaţiei sănătoasă a poporului, insistând asupra celui mai însemnat folos, a­­cel al înlăturării conflictelor între indivizi, ba chiar şi n­­tre popoare, când Cooperaţia va ajunge la apogeu. Atunci va fi o lume mai bună. Sărăcia şi neomenia nu vor fi cunoscute pentru ca va fi belşug în toate, iar dragostea şi dreapta­ judecată vor hotărî cu înţelepciune destinele rasei umane. Conferenţiarul a fo­st viu felicitat de asistenţă. Hug. \3«$ 2 (d­ei) lei e\eiBplflml SAMBATA 10 IUNIE 1935 BON No. 33 pentru PREMII GRATUITE .OPINIA* DETASATI ZILNIC BONUL O monetă internaţională prin Societatea Naţiun­lor Economistul englez James Tarlow a trimes Societăţii Naţiunilor un memoriu, prin care face o interesantă pro­punere. Economistul cere in­stituţiei de la Geneva să emită o monetă internaţională, care ar putea ameliora raporturile economice între state. Această emisiune ar urma să fie garantată printr’un stoc de aur, la care ar trebui să contribuie toate ţările. Econo­mistul englez dă şi schiţa monetei propuse : pe o parte un steag cu o st­a un mijloc (semnul păcii), iar pe cealaltă parte globul pământesc. Memoriul a fost înregistrat de secretariatul instituţiei de la Geneva şi va fi prezentat spre examinare consiliului Socie­tăţii Naţiunilor. Sala Trianon: «F. P. 1 NU RĂSPUNDE»... FILMUL TECHNICEI încă una din magistralele realizări din ciclul lui Erich Pommer, o capodoperă tech­­nică fără pereche, în care pe lângă înfăptuirile mecanice u­­luitoare, se reliefează puternic şi interpretarea unui ansamblu recrutat dintre somităţile sce­nelor Vienei şi ale Berlinului. Deja de pe timpul filmului mut, se dăduse o deosebită importanţă scenariilor care se pretau la înfăptuirea celor mai fantastice proecte ale vizio­narilor inventatori. Aceasta nu numai pentru că posi­bilităţile caselor de pro­­ducţiune frizau (sau frizează incă) imensitatea (de spaţiu, timp şi...bani) dar şi pentru a satisface setea nestinsă a ze­cilor de milioane de specta­tori, doriţi de iluzia lucrurilor uriaşe noi, irealizabile pe sce­nete teatrelor—chiar şi a ce­lor mai mari. Când veni în urmă uimi­toarea perioadă de ascensi­unea a filmului sonor, orizon­tul se lărgi şi el în proporţii până acum necunoscute. Expediţiile ştiinţifice (călă­toria la Polul Sud sau cam­paniile etnografice din conti­nentele încă vag explorate) au adăugat toate la instru­mentarul luat şi instalaţii per­fecte de camera şi microfon. Calitatea produselor trebue neapărat să fie excelentă, a­­tât ca realizare fotografică, o technică impecabilă, dar şi i­­deia care serveşte de bază aces­tei acţiuni, să denote o doză re­marcabilă de ingen­ozitate, de inedit. Alt­fel produsul capătă pecetea mediocrităţii, riscă să eşueze şi pierderea e imensă — în comparaţie cu investi­­ţiunile extraordinare, care a­­des se cifrează la sute şi sute de milioane. Ca atare, se cere un cap deosebit de clar­văzător când porneşti în realizarea unui scenariu de asemenea anver­gură. Erich Pommer a uimit lumea nu numai prin flai­-ul lansării forţelor artistice, dar şi prin grandoarea fără sea­măn şi fără economie— ades ameţitor de risipitoare, a mij­loacelor cerute; aşa fel, încât „premiera“ să devină o sen­zaţie, punctul de pornire a u­nui turneu de succes „non stop", prin lumea întreagă. Prin Decembrie 1932 a ieşit la iveală „F. P. 1* şi abia acum a ajuns la noi. Nu era depărtarea atât de mare, cât de multe şi grele au fost (şi sunt încă) furtunile ce le-a întâlnit în cale, prefăcând în­tre timp idoli în „indizerabili“ şi capodopere nemuritoare în vreascuri de rug... Şi fiind­că e vorba de „F. P. 1“, pe lungul pomelnic a­ 11 turi de Erich Pommer, se află şi Hans Albers, Peter Lorre şi al treilea interpret, horus novus în filmul sonor: Paul Hartman, de la Burg-ul din Viena. Dar ce e „F. P. 1*7 E o insulă plutitoare, con­struită din oţel şi beton, cu scopul de a se servi ca punct de sprijin în circulaţia aeriană (Continuarea in pagi­n­a) NOTE : sä încerc şi eu sä fac concurenţă confratelui Don Jose, de la „Universul“, isto­risind, chiar dacă nu cu a­­ceiaşi vervă, o istorioară a­­devărată şi trăită care ilus­trează, încă o dată, obiceiul pământului. Un camion automobil, mer­gând cum poate merge un asemenea venicul pe şoselele din ţara Moldovei, transporta pe băştinaşii din jurul târgu­­şorului Ştefăneşti spre Iaşi. Acel camion are voie de la stăpânire să circule numai pe şoseaua naţională care leagă aceste două târguri, altă dată, excelentă iar astă­zi... cum sunt mai toate şo­selele. Pe acest drum, acum vre-o săptămână s’a rupt un podeţ, rău reparat după inundaţiile de anul trecut. Despre o nouă reparaţie nici vorbă nu poate fi. Gu­vernanţii noştri sunt doară in preajma oposiţiei, nu au deci nici un interes să-şi bată capul. Cam ştiu ei ce-i aş­teaptă In alegeri. Propietarii bietului camion, sau dacă voiţi bieţii propie­tari ai camionului, s’au gân­dit să-şi îndeplinească totuşi mai departe serviciul public care constă între altele şi în a transporta poşta, şi au găsit un contur, pe un drum şi mai rău (dacă poate exista mai rău ca primul!) care trece prin satul Rânghileşti Şi iată că Vineri 2 Iunie camionul este oprit in acest sat de domn primar care nu vrea, nici mai mult nici mai puţin, decât sâ-i confişte (nu cetise omul de păţania tra­gică a unui alt primar din jud. Prahova), lăsând pe că­lâtorii cari mergeau după tre­buri în capitala Moldovei,fost pedes. Noroc că printre pasageri era un fost pretor, cunoscă­tor al legilor, care i-a spus primarului cam următoarele: „şezi binişor măi omule, dacă ai ceva de zis la numărul m­a­şinei şi scrie un proces verbal“. Primarul cam plictisit a re­nunţat la confiscare­ de pro-, ces verbal nu-i ardea lui, şi­ camionul a mers spre Iaşi­­ (zic spre Iaşi, căci la km. 41, s'a isprăvit benzina şi călă­torii tot pe jos au ajuns). E probabil că primarul se va răsbuna altă dată; in de­finitiv ştie el prea bine că în caz de proces verbal s'ar pu­tea ca judecătorii din Boto­şani să cam râdă de el. E doară vorba de un caz de forţă majoră, căci nu de plăcerea lui face acest o­ol camionul, ci fiindcă stăpâni­rea, — aceiaş stăpânire în numele căreia s’ar face pro­cesul verbal, — nu-şi înde­plineşte obligaţiunile; pe cînd, dehl... în caz de confiscare pârlitul de proprietar mai a­­les că e şi evreu, ar putea face un mic sacrificiu bănesc... Doară nu sunt toţi proprie­tarii de camioane bătăioşi ca cel cu păţinia din judeţul Prahova ••• Să mai trag vre-o con­cluzie ? T. B. Brăţări la strand O inovaţie americană In America a sosit timpul specific de vară, spre deo­sebire de ţările europene unde se menţine vremea ploioasă. In câte­va zile călduroase ştrandurile americane au fost tixite de lume. Pentru a nu fi în pagubă prin faptul că numeroase per­­soane stau prea mult în baie, directorii ştranduri­or au re­curs la o inovaţie intere­santă. In Joc de bilete de In­trare, capătă brăţări de dife­rite culori După două ore de baie, se anunţă: „Culoarea roşia părăseşte basonul Intră culoarea albastra". După alte două ore: „Culoarea albastră se retrage. Vine culoarea verde*. In felul acesta, clienţii intră pe „serii colorate“, iar ștran­durile pot face încasări mai mari. Obiceiuri pământene de TRAGEDIA DIN FRANŢA Un alt aspect dela locul unde s'a întâmplat catastrofa trenului Paris-Nantes. Pre­cum se observă, locomotiva şi câteva vagoane s’au răsturnat, iar alte vagoane au sărit pe linie şi au pătruns unele î­n altele. DIN TOATA LUMEA Marlene Dietrich tu o­­chelari, lulea şi baston —­Am relatat că la Viena, Mar­lene Dietrich, deşi îmbrăcată în costum bărbătesc, a fost totuş recunoscută de trecă­tori. Pentru a păstra anoni­matul şi a evita astfel cere­rile de fotografii şi autografe, reputata vedetă şi-a pus o pereche de ochelari negri con­tra soarelui, poartă un bas­ton de turism şi ţine între dinţi o pipă mare. Cu surtuc, pantaloni, pălărie şi ghete bărbăteşti, plus nouile adao­suri, Marlene Dietrich pare într’adevâr un bărbat veri­tabil. In felul acesta, după cum relatează un ziar vienez, ac­triţa este de nerecunoscut Ea se plimbă în voie pe străzile Vienei, fără a a­­trage atenţiunea publicului, aşa precum doreşte. Marlene Dietrich face astfel puţin tea­tru şi nu viaţă ! * Regina căi­or ferate — Funcţionarii de la caile ferate din Anglia au hotărât să-şi aleagă o regină a lor. In a­­cest scop s’au lipit afişe în toate oraşele, anunţându-se condiţiunile: concurentele tre­buie să fie între 14—16 ani, să aibă la activul lor cel pu­ţin 25 călătorii cu trenul şi să ştie câteva limbi. Concursul a avut loc la Londra, unde s’au prezintat 78 ca­ndidate. A fost aleasă o fată din Liverpool, anume Mary Moriss, în etate de 16 ani, care ştie şase limbi şi a plecat de 114 ori cu trenul. După concurs s-a format un tren special, în care au luat loc funcţionarii superiori, ziarişti şi noua Miss. Regina căilor ferate a fost plimbata aproape prin toată Anglia şi a primit multe cadouri de va­loare. Se mănâncă cu degetele ! — Se ştie că eticheta la masă strică savoarea ospă­ţului. Un restaurant din New York şi-a dat seama de a­­cest lucru şi de aceia a afişat anunţul : „La noi se poate mânca cu degetele!" înştiin­ţarea n’a rămas fără efect, restaurantul că păţind noui cli­enţi, mai ales din pătura funcţionarilor. Birtaşul a introdus însă şi o inovaţie originală. El a pus la dispoziţia clienţi­or nişte degete de gumă, ca să nu se murdărească. In felul ace­sta oamenii pot mânca In voie, cum le place. După masă, degetele de gumă sânt spălate într'un pahar cu apă şi clienţii le păstrează într’o cutie pentru masa viitoare. Prin această inovaţie „restaurantul dege­telor“, cum a fost poreclit, a devenit foarte popular la New- York.* Ca barca, fără destinaţie — Un spaniol, anume Lucenz Maja a întreprins un voiaj puţin obişnuit. Intr’o barcă de cauciuc, el a pornit din Sevilla, fără nicio destinaţie. Spaniolul a declarat ziariştilor că n’are niciun itinerar. Se va lăsa condus de valuri şi va descinde acolo unde se va opri barca. Originalul călător şi-a luat provizii alimentare pentru trei săptămâni, un carnet de în­semnări, un aparat de radio, o puşcă şi căteva cărţi. După prima oprire, aprovizionîn­­du-se din nou cu hrana, va porni mai departe, tot fără destinaţie.. Spaniolul vrea să voiajeze astfel câteva luni şi să scrie apoi o carte despre această călătorie fără scop şi fără țintă. Parcă ar fi... american ! CRONICA CINEMATOGRAFICA DE W RA TI S LA V IU S Guvernul şi politia D. Armand Călinescu, sub­secretar la interne, a făcut o inspecţie în ţară şi apoi a ţinut să declare că poliţia — în provincie — lasă de dorit fiindcă are personalul nepregătit şi cu studii insu­ficiente. D. Armand a vrut astfel să justifice măsura îndepăr­tării mul­or poliţişti de ca­rieră, şi înlocuirea lor cu titrafi (şi de preferinţă, cu sentimente naţional-ţârăniste). E bine, desigur, ca poli­ţiştii să aibă studii cât de multe. Dar e parcă un făcut în ţara noastră,... că abuzul şi imoralitatea nu se prea je­nează de studii şi diplome ! Şi ni se pare că experienţa şi ingeniozitatea personală fac un serviciu tot atât de bun, in poliţie, cât şi titlurile. Există însă netăgăduit lip­suri mari în poliţia din ţară (cu ex­epţia Bucureştiului). Iată-le. Sunt prea puţini poliţişti (cum e cazul la Iaşi) şi nu mai pot reuşi a face faţă obligaţiunilor multiple. Poliţia nu-i d loc utilată cu mijloace mod una de cer­cetare şi de transport. In fine, poliţişt­i sunt foarte prost re­ribuiţi, aşa că grija nevoilor personale le alterează libertatea de spirit, şi uneori li abate de la datorie. Aceste trei puncte princi­pale trebuiau observate de d. Armand,­­ urmând a fi în­dreptate. Altfel nu vom pu­tea avea poliție perfectă, şi răspunderea va rămâne pe umerii guvernanţilor. .. In pag. 4-a: * ULTIMA ORA telegrafică și telefonică Un scriitor francez la Iaşi D. René Benjamin Conferenţiarii francezi se succed şi nu se aseamănă; sunt deo­sebiţi între dânşii ca şi însăşi gândirea franceză, pe care ei o reprezintă şi o tăl­măcesc în vorbă şi scris. De curând, cercul „Luteţia“ a primit pe d-l Léon Pierre- Quint, tânăr şi strălucit eseist care într’o atmosferă de res­pectuoasă reculegere, a venit să celebreze cultul lui Marcel Proust, prinţ al esteţilor lite­raturii de după război. Sâmbătă 10 iunie, la ora 9 seara, acelaş cerc va primi la Teatrul Naţional, pe un po­lemist din şcoala lui Léon Daudet, e­d. René Benjamin, care îşi propune să evoace amintirea a trei mari figuri ale războiului: Trois grands Frongats, Clémenceau, Jof­f­re, Banks. Putem încredinţa publicul eşan că această triplă evoca­­ţie va fi prezentată în mod strălucit. D. R. Benjamin, în­­tr’adevăr, este totodatâ un scriitor şi un orator de-o vervă, rând pe rând ironică şi entu­ziasta care, dispreţuind locu­rile comune convenţionale, îm­brăţişează marile subiecte şi desenează figurile cele mai diverse cu trăsături bogate de viaţă intensă. El şi-a început cariera li­terară în 1915, printr’un ro­man, unul din primele din seria aşa de lungă astăzi a romanelor de război intitulat Gaspard, unde fantazia se îm­pleteşte cu realitatea. După război, în momentul când toţi căutau reformele de înfăptuit pentru a reface o societate demnă de victorie, el a început să atace defec­tele principalelor corpuri con­stituite, într’o serie de pam­flete uneori nedrepte, dar tot­deauna pitoreşti. In la Farce de la Sorbonne, el a atacat pe unii din mem­­­brii învăţământului superior; puţin mai târziu, el denunţa progresele comunismului în rândurile institutorilor şi al învăţătorilor francezi. Altă­dată, în fine, el pleca la Ge­neva und­e funcţionează Liga U­ţiuni or şi aducea de acolo o satiră teribilă şi veselă: Les Augures de Genéve. Dar, în acelaş timp, el pu­blica, în schimb, prin contrast, o serie de volume con­ferate să exalte opera şi viaţa oa­menilor pe care îi considera ca pe apărătorii cei mai no­bili ai tezelor care-i sunt scumpe (tocmai Clémenceau, Mareşalul Joffre, M. Barré*, despre care ne va vorbi Sâm­bătă şi pe lângă care puteți adăuga pe Charles Maurras). Mai adăugăm că d. René Benjamin a încercat şi teatru, — unde a dat, între altele, pe celebra scenă „Théâtre du Vieux-Colombier“ un fel de farsă fantezistă întitulată „Il faut que chacun soit ă sa place, — şi în istorie literara, printr’o vie prodigieuse d’Ho­­noré de Balzac, debordată de lirism mai mult decât infor­mată erudit şi foarte apro­piate de maniera sa care constă în a opune cultul câ­­orva eroi, în faţa ideilor a­­meninţătoare şi primejdioase. In scurt, se vede: d. René Benjamin ne aduce un tem­perament literar de­ o vitali­tate extrem de bogată. Pu­tem fi sigur că conferinţa d-niei sale, mai puţin ca ori­care alta, va fi din acele ca­re se ascultă din politeţe sau cu mintea aţintită la sfârşitul şedinţei. Emmanuel Beau de Loménie Chestiuni locale PENTRU CIVILIZAREA GRĂDINII COPOU In atenţia D-lui Petru Bogdan, primarul municipiului Iaşi In numărul din 13 Mai 1930 al ziarului „Opinia", am a­­rătat halul în care se găseş­te grădina Copou şi am in­dicat înbunătăţirile ce trebu­­esc să i se aducă, ca să binemeriteze numele de gră­dina publică şi ca atare să corespundă scopului pentru care a fost înfiinţată. Cu multă satisfacţie am constatat în anul acesta că, s-au început oare­care înbu­­nătățiri (plantarea locurilor sterpe şi trasarea aleelor), dar sunt încă multe de făcut. Nădăjduind însă că, d-ta, d-le Primar, care ai început înbunătăţirile, nu te vei opri la jumătatea drumului, îmi permit să-ţi atrag atenţiunea asupra unor măsuri absolut necesare şi urgent cerute, ca grădina Copou să nu mai fie stigmatul sălbătăciei în care s’au complăcut unii din edilii oraşului de până acum, şi anume:­­) Să se înlăture imediat îngrădirile de sârmă, care se mai află pe ici pe colo, în interiorul ei, îngrădiri mai mult decât primitive şi săl­batice, care-i dau înfăţişarea unor ţarcuri de vite, făcute, nu de un gospodar de sea­mă, ci de unul din cei mai săraci şi mai păcătoşi. Şi dacă voeşti ca, publicul nedesciplinat să nu calce pe iarbă, pune păzitori de zi şi de noapte, cu depline puteri de a lua măsuri contra celor neînţelegători. Fiindcă e o regulă care nu poate suferi excepţii, şi anume: orice a­­vut public sau privat, trebuie păzit contra răuvoitorilor şi răufăcătorilor, chiar atunci când el s’ar afla in cea mai civilizată ţară. Dar când el se află noi­­ ?.. 2) Să laşi toate la o parte d-le Primar şi din toată să­răcia dispozează să se facă n grădină o latrină publică sistematică civilizată, fiindcă cele 2 existente, cu totul pri­mitive, nespus de murdare (fiindcă nici nu se pot între­ţine curate, fiind prost con­struite), lipsite de lumină noaptea şi pururea având în faţă o băltoacă de urină, nu sunt în realitate decât o ciu­dată şi revoltătoare batjocură la adresa acelora, pe care nevoile fiziologice ii silesc să se servească de ele, mai a­­les noaptea. DL Pfeifer, şeful grădinei, poate mărturisi, câte amără­ciuni i-a cauzat, neputinţa de a ţine aceste latrine şi încon­­jurul lor în stare de curăţe­nie, cu toate măsurile, câte­odată ingenioase, pe care le-a luat în acest scop. Deşi ştiu că, un Primar ca acela al Iașului, nu prea vine la grădina publică și dacă (Continuarea In pag. 6-a) PREŞEDINTELE ROOSEVELT ŞI ELEVUL SĂRAC Un caz impresionat este relatat de un ziar din Wa­shington. Acum câteva zile preşe­dintele Roosevelt a primit o scrisoare duioasă de la un şco­lar din St.­Louis, anume Her­bert Halcolm, în etate de 10 ani. Copilul arată că e sărac şi că nu poate pleca să-şi vadă mama, care e bolnavă la Detroit. Preşedintele Roosevelt a dispus imediat secretarului să se intereseze de soarta şcolarului. Faptele scrise fiind adevărate, copilul a pri­mit un bilet gratuit de tren şi bani pentru întreţinere. Micul Her­bert a trimis d-lui Roosevelt o scrisoare de mulțumire, prin care-l anunță că-i va păstra în fiecare noapte fotografia subt­­ernă.

Next