Opinia, iulie 1934 (Anul 30, nr. 8157-8182)
1934-07-01 / nr. 8157
ANUL XXX No. 8157 , abonamente Lei. 600 . . * • „ 300 .••• _ 150 . . • ■ pe un an , 6 luni . 3 . 2 (doi) le* exemplarul ATELIERELE tipografice asl-str. lApusneanu 87 Ziar popular cotidian 45 ani de la mai Mihail O AMINTIRE TRISTA S-au implinit 20 ani de la faimosul atentat din Seraevo, unde au fost asasinaţi arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa arhiducesa Sophia de Hohenberg. Clişeul nostru reprezintă cavoul unde se află înmormântate victimele acestui atentat, care a fost motivul de deslănțuire a răsboiului mondial. Tristă amintire ! MEMORIAL E scurtă, dar de tot adâncă brazda pe care a tras-o Eminescu în viaţa neamului românesc. Ioan Slavici . Eminescu a fost o minune a naturii, iute trecătoare ; un meteor căzut din cer, care printfulgerătoarea sa dungă de foc, a revărsat o nouăşi necunoscută până atunci lumină, asupra literaturii noastre româneşti. Amane Pentru români, serviciile aduse de Eminescu sunt incomparabile , însemnătatea lui cu totul extraordinară. Lui îi datorăm în măsura în măsura în care nu mai datorim nimănuia, două lucruri care ne privesc aşa de aproape: întinderea hotarelor limbii şi a gianiţelor fericirii noastre. Prof. I. Petrovici* El a trebuit să-şi formeze şi limba literară şi limbajul poetic, — lucruri pe care poeţii din ţările culte le găsesc gata... Eminescu a creat aproape pe deantegul limba poeziei româneşti, având să fixeze prealabil şi limba literară.4 G. Ibrăileanu* Procesul culturii române întregi s-a depănat în mic, dar concentrat, în munca lui Mihail Eminescu. Acea „căutare de sine“ a lui, este „căutarea de sine“ a culturii române întregi. Bat la porţile acestei culturi atâtea gânduri şi atâtea daruri... Vântul de apus le aduce pe unele; sufletul pământului, în care se odihnesc strămoşii, le ridică pe altele; şi toate cer vestmintele vorbirii ca să poată intra în viaţa poporului nostru. Eminescu a fost primul care a deschis acestor gânduri şi acestor daruri o poartă de intrare spre o viaţă durabilă. _________C. Rădulescu-Motru Taxele asasine rgiT|-iir... ii ni I ■ i~i"1 T In jurul cazului de la Liceul Internat Am relatat tragedia tânărului Teodor Onofrei, absolvent al Liceului Internat. Băiat de la ţară, din oameni săraci, a învăţat ca bursier al statului, a terminat liceul şi trebuia să deie examenul de bacalaureat. Insă n’avea bani pentru taxă. A cerut în satul lui legiuitorul act de pay. pertare, pentru a obţine scutire. Insă sosirea actului a întârziat şi băiatul nu s’a putut prezenta la proba scrisă. Descurajat, şi-a pus capăt vieţii. Nu vom face observaţiuni deplasate asupra şcolii unde s-a petrecut nenorocirea — o şcoală excelentă, cu conducători de înaltă valoare şi distincţie. Şcoala respectivă n’are nici o vină. Vom protesta însă împotriva unui sistem (contra căruia am protestat, zadarnic, şi în alte dăţi). E vorba de taxele pentru examene. De cât ştim, taxele acestea servesc la plata domnilor examinatori. Şi e vorba de zeci de mii de lei care revi examinatorilor. De aceia o goană nesăbuită pentru pătrunderea în comisiile de bacalaureat,fapt devenit astăzi o favoare pomică, sânt însă vremuri de mare sărăcie. Părinţii m ai pot plăti astăzi taxe peste taxe,—aceste taxe dente asasine. Cazul de la reul internat ilustrează u .acre de lucruri generală. (Dacă tifar fi fost interesul de remumerare a comisiunei, s‘ar fi putut face Ies* I ne scutirile şi 'loader O* no rei n‘ar fi murit). Profesorul e un funcţionar al statului care ar trebbui să fie obligat la toate îndatoririle şcolare până la■încheierea anului, inclusiv examenele de clasă, de admitere, de bacalaureat etc. tară remuneraţii speciale care să fie puse în sarcina ■ ilor[adică a părinţilor), fiindcă oamenii astăzi nu mai pot plăti. Deci să se suprime aceste supra-taxe, de la şcoala primară şi până la Universităţi. Destul cu taxele care devin asasine ! Mai multă omenie şi dezinteresare,cel puţin până se va îmblânzi criza şi sărăcia care fac ravagii în satele şi oraşele ţării. Lt. Relicvele de la Polul Nord O nouă expediţie din Varşovia se anunţă că o expediţie poloneză a plecat spre Polul Nord. Expedia, care este condusă de profesorul A. B. Dobrowolski, directorul institutului meteorologic din Varşovia, se va întoarce abea în luna Septembre. Exporatori vor face cercetări ştiinţifice. Dar expediţia are şi alt scop. E vorba de a căuta cu atenţie în ţinuturile polare diferite relicve ale nefericiţilor exploratori care şi- au găsit moartea în acele regiuni în ultimii ani. Obiectele descoperite vor fi aduse la Varşovia, unde se va înfiinţa un mic muzeu polar. DIN TOATA LUMEA O căsătorie cu bucluc•—Autorităţile din localitatea Faenza din Italia au de furcă cu un caz de căsătorie survenit în condiţiuni puţin obişnuite. E vorba de doi bătrâni Luigi Chiaza în etate de 81 ani şi Francesca Fiorii de 71 ani, care doresc să se căsătorească. Dar a intervenit o predică neprevăzută, nu găsesc actele lor de naştere.se Faptul se explică prin aceea că abea dela 1868 s’a înfiinţat la Faenza un serviciu de stare civilă. Până în acel an acest serviciu era făcut de biserica târgului şi toate actele respective s'au pierdut. Cum cei doi bătrâni sânt născuţi înainte de 1868, ei nu sânt înregistraţi in nici o condică. Pentru a se putea efectua căsătoria s'au cerut lămuriri la Roma şi s'a primit răspunsul să se facă cercetări în toată arhiva judeţului. Aşa că bătrânii vor mai trebui să aştepte, deşi pentru ei timpul e destul de avansat... Muzica şi băutura. — Un ziar francez a făcut o anchetă interesantă prin toate localurile de consum din Paris. Printre alte constatări, e de reţinut o observaţie pe care o fac aproape toţi patronii acestor localuri. Ei menţionează faptul că muzica sporeşte mult consumul băuturilor. In zilele când orchestra nu cânta în local, se bea mult mai puţin. In schimb când se aduce un jaz bun, consumul sporeşte imediat. Muzica antrenează şi băuturile se consumă cu mai multă plăcere. De aceia aproape nu există local la Paris, fără orchestră, fără radio sau măcar un piano automat. Se confirmi deci că vinul şi cântecul sunt pretutindeni în bună tovărăşie. * Locuinţi pe roate• Marii bogătaşi americani şi-au comandat nouile tipuri de automobile cu camere, care suu adevărat locuinţe pe roate. Un asemenea automobil are trei etaje, fiecare posedând câte două odăi. In total sânt deci şase camere, astfel împărţite : La primul etaj salonul şi biblioteca ; la al doila etaj sufrageria şi biroul; iar la etajul superior dormitorul şi baia. In felul acesta milionarii amermâni care sânt oameni de afaceri şi voiaje azi mult, au la dispoziție oricând un mjloc comod de călătorie. Un asemenea automobil-locuință costă circa 30 mii dolar, adecă peste trei milioane lei. Intr’adevăr, scump dar face !... * Cănd mă văci cu degetele» ••—Un proces nostim s'a judecat zilele trecute la tr bunalul din Londra. Iată faptele : Acum câtva timp un anume Joe Kindston intrase la unul dintre cele mai selecte restaurante din capitala Angliei. Clientul, în trecere prin Londra, nu cunoştea faima şi protocolul acestui local, care este vizitat numai de aristrocraţi. Şi modestul Joe s’a pus să mănânce friptura cu degete, cum era obişnuit şi cum era mai comod. Imediat în mod ostentat , câţiva nobili de la mese au protestat şi au părăsit restaurantul. Patronul consternat l-a dat în judecată pe clientul „nedelicat“, susţinând că i-a prorogat prejudicii. Dar justiţia l-a achitat, întrucât a mânca cu degetele nu constituie un delict, char în patria formalismului... Pe urma paşilor lui Mihail Eminescu (Cercetând prin arhivele oraşului Botoşani) Botoşani, 24 Iunie 1934. Cercetam de câteva zile arhivele vechi aruncate prin podurile şi beciurile instituţiilor din oraşul Botoşani. Praf mult, nepăsare şi uitare. Grămezi de dosare, registre, condici, cotoare, chitanţiere, aruncate în mormane, peste care domneşte nestingherit praul gros de nu se poate citi titlul dosarului şi pe supt care şoarecii îşi construiseră adevărate tunele, ale căror trasee prin mijlocul condicilor vechi de documente dovedesc o deosebită artă. Colo un sac. Mi se spune că în el sunt „corpuri delicte“. II deschid şi scot rând pe rând nişte boarfe sdrenţuite de molii, nişte păr, un cuţit, o secure. Un om din serviciul instituţiei respective stă şi se uită mirat la mine. In fundul sacului degetele se agaţă de un şnur de capătul căruia este legată o greutate. Trag afară. Apare pecetea de ceară a unui pergament după care apare şi pergamentul. La vederea unui asemenea „corp delict“ neobişnuit, omul mă întreabă: „Ce corp delict o mai fi şi ăsta“? Intr'o basma veche nişte bani turceşti falsificaţi. Aici locul. In sfârşit spune : „Vezi dacă noi suntem oameni proşti şi n'avem aparate ca să găsim comori“.—aluzie la aparatul meu de fotografiat pe care îl atârnasem într'un cui bătut intr'o grindă. Stăm calare pe o grindă şi răsfoiam nişte dosare. Intre eie dau peste unul: «Primăria Comunei Botoşani, dosierul litera A. No. 39 Ajutoril lui Eminescu poet ce este bolnav 1888“. La vederea acestui titlu mi-am zis că dl. Călinescu are dreptate atunci când spune că tânguirile lui Eminescu din 1887, când era bolnav la Botoşani, că „nu dispune de un ban măcar că a ajuns intr’o mizerie atât de amară şi deplină încât nu e condeiu care ar putea-o descrie. părăsit de (Continuare în pagina 2-a) M. EMINESCU mirarea omului se transformă In nervozitate şi nu-şi găseşte A înghiţit bijuteriile Isprava ciudată a unui hoţ Un caz interesant s-a intimplat la Glasgow, în Anglia. Poliţia se afla la urmărirea unui hoţ, care furase mai multe bijuterii. Hoţul, văzându-se încolţit, a intrat repede intr’o cabină telefonică, de umde a ieşit după câteva minute. El a fost arestat, dar asupra lui nu s’a găsit nici o bijuterie. De asemenea nici în cabina telefonică nu s'a găsit ceva. Poliţia era gata să-l elibereze pe arestat şi chiar sâ-i ceară scuze. Dar la un moment dat, hoţul a căzut pe podea, fiind cuprins de dureri puternice. El a mărturisit că a înghiţit toate bijuteriile furate, în speranţa că astfel va scăpa de închisoare. Hoţul a fost imediat dus la spital, unde chirurgii i-au scos din stomac : trei inele, două perechi de cercei, o brăţară şi un ceas de mână. După operaţie, hoţul îşi face acum con va iesi ceaţa în temniţă... Trăsnetul norocos care descopere o comoară Din Kooting (Statele Unite) se anunţă următorul caz interesant : Acum câteva zile căzuse acolo o ploaie puternică, cu manifestaţiuni electrice. La un moment dat, trăsnetul s-a descărcat deasupra unei case, făcând o adâncă groapă în pământ. După ce a trecut furtuna şi locatarii au venit la fața locului, au făcut o descoperire surprinzătoare. In fundul groapei, se afla un vas vechi plin cu monete de aur și cu diferite buterii. Comoara valorează câteva milioane lei. Asemenea trăsnete ar dori probabil toată lumea !.. AMINTIRI DESPRE EMINESCU Cu prilejul desvelirii bustului de la Copou Să ne reculegem şi să vorbim de Eminescu, în preajma dezvelirii bustului marelui poet, în grădina Copou. D. profesor dr. Mironescu îşi aminteşte unele precizări despre Eminescu, făcute de regretatul profesor Paul. Eminescu—spunea Paul, — nu se simţea la Junimea în largul lui. I se părea că Junimea prefera pe Alecsandri şi Bodnărescu. Dar nu reacţiona, căci Eminescu era conştient de geniul său şi avea siguranţa că vremea îl va recunoaşte. Lui Eminescu îi plăcea izolarea şi avea un unic prieten, de care nu se putea despărţi: Ion Creangă. D. Dimitriu, profesor şi artist, fostul conducător şi organizator al corului metropolitan, ne spune: „Abia sosisem în Iaşi şi urmau un curs deauto la Conservator. Dispuneau de o voce plăcută. La o ce nonă religioasă, cântarea mercut celor doi mari nemiţi Eminescu şi Crea:: Intr’o seară au venit ....«Iudei, m’au luat de a - & ş m’am trezit la Bojdeuca lu Creangă. Am cântat o doină da un bun pahar cu vin din vechea viţă moldovenească. Eminescu era adânc emoţionat. In picioare, rezemat de perete, asculta cu o rară sfinţenie, iar din ochi curgeai lacrimi. Şi un timp, în fiecare seară la Bojdeucă, le cântam doina Şi Eminescu nu se mai sătura s’o asculte“...— DAN Eminescu la teatrul de la Copou La vechiul teatru de la Co’pou, juca pe vremuri un artist de mare talent, Teodor Popescu, care era şi unul dintre actorii favoriţi ai lui Eminescu. Era intr'o seară de toamnă pâcloasă. Felinarele cu gaz cari luminau pe atunci oraşul nostru, de abia te făceau să vezi cum calci şi pe unde mergi. Elevii de liceu şi chiar cei din cursul primar, se îngrămădeau Sâmbătă seară, când aveau învoire, la casa teatrului din dealul Copoului, cam pe unde este astăzi Universitatea. In una din aceste Sâmbete, ajungând la teatru, lumea vedea cam trei, patru sergenţi ţârâiau în piaţa din faţa teatrului un om, care se sbătea în manile lor. Se auzia desluşit: „lăsaţi mă, vreau să privesc şi eu, ce aveţi cu mine?“ — Ai privelişte şi la comisie, îi tot răspundeau sergenţii. Dar, în acelaş timp, se opri o cupea — din acele luxoase şi frumoase cum erau la Iaşi —chiar în dreptul grupului şi din ea cobora un domn, care a început să strige la acei cari întindeau în toate direcţiile pe acel „necunoscut". — Lăsaţi!, daţi drumul... Voi nu ştiţi cine! ăsta... E Eminescu — Ştim noi, dar dacă e neastâmpărat. Ce-i de făcut. Nu poate sta lumea în teatru din pricina lui. Şi, scăpat de mâna sergenţilor, dinpreună cu domnul care scoborâse din cupeu, îşi îndreptară paşii amândoi spre intrarea teatrului. Eminescu arăta mereu un volum.—Vezi, să fii cuminte, îi spuse domnul, lasă că ai să-mi vorbeşti mai târziu. — „Nu, nu, îţi spun că’i un dobitoc. Auzi, Ude, aşa mă supără", sfârşi Eminescu vorbele lui neînţelese şi parcă vorbindu’şi numai sieş'... Intrară în teatru. Se aşezară toţi ca o corabie care se îneacă“,— trebuiesc judecate în raport cu sănătatea lui şi sersurile în care se plânge el către prietenii lui „trebuiesc citite cu toată rezerva cuvenită produsului unui om zdruncinat după cum rătăcită este şi declaraţia poetului către un prieten că merge cu palton şi galoşi pe arşiţă, pentru că n'are nici haine nici ghete". In dosar citesc o adresă a primăriei Constanţa pe care o redau în întregime: „Regatul României, Primăria Comunei Constanţa No. 4547 Anul 1887 luna Septembrie în 19 zile Domnule Primar, dl. I. D. Ionescu, artist dând în acest an banca întăia. Eminescu răsfoi mereu volumul pe care ţinea în mâne lui nervoase Cortina se rădică, Emineseu tot întorcând filele cărţii, nu dădea nici o importanţă actorilor de pe scenă. Reflecţii! lui tari se amestecau cu glase actorilor. Lumea începu să ţistue. El însă rupea filă cu fii şi spunea şi mai tare: „dobitoc, ce dobitoc“. Şi intorcându-se spre cel alături d dânsul şi la cei din spatele lui le strigă: — „ei, mă rog, o zici de asta. Auzi dobitoc!“. Nimeni n'a înţeles nimic din actul I din drama „Veneţiana ce se reprezenta în seara aceia fiindcă dama ce se petrece în stat cu una din cele ma mari minţi pe cari le'a avu până acum neamul românesc era mai îngrozitoare decât ce de pe scenă iar la căderea cortinei după actul I, a fost amăgit să ieasă din teatru, scos iar în piaţî şi... luat de sergenţi spre comisia I-a din Păcurari. RUDOLF SUŢU Sărbătorirea Marei, la Polonezi Ziua de 29 Iunie este la Polonezi Sărbătoarea Mărei şi e sărbătorită cu mult fast. Fiecare Polonez ţine să participe la ceremonia „Wianki“ (Ceremonia coroanilor). In seara acestei zile se formează cortegii de bărci împodobite cu flori, iluminate cu lampioane şi focuri de artificii, cu scopul de a lăsa, cu multă pompă, pe pe toate lacurile şi râurile din Polonia coroane de flori ce vor fi purtate de ape spre nord până’n Mare. Acest obiceiu este o veche tradiţie moştenită dela vechii Slavi, cari stăpâneau odată tot ţărmul de sud al Balticei. Astăzi sărbătoarea aceasta are la Polonezi importanţa unei zile naţionale, pentru că numai datorită actualului litoral, ce-l are in stăpânire, Polonia îşi păstrează independenţi. Portul Gdynia construit în ultimii 10 — 12 ani, este cea mai mare mândrie a Naţiunii Poloneze. In anul curent vor lua parte la Sărbătoarea mărei zece mii de bărci, cari se vor scobori pe Vistula până la Mare, dându-şi toată întâlnirea la 1 Iulie la Gdynia. Acolo vor defila în faţa Preşedintelui Republicei, din iniţiativa Legei maritime şi coloniale, peste 50.000 de tineri, veniţi pe calea apei din toate colţurile Poloniei, aparţ nând diferitelor organizaţii sportive. Totodată se vor pune bazele unui mare fond naţional pentru apărarea litoralului pollonez. M. N.