Opinia, februarie 1937 (Anul 33, nr. 8948-8971)

1937-02-02 / nr. 8948

X ANUL XXXIII No. 8948 A M E N T E . i .pe un an i­l . , 6 luni ! . . „ Slum . . . , Uvioa Instituţii publice? IASI STR. LAPUŞNEANU 3T TELE7OANC I Aii oN Lei 350aa 180a• 90 • ti • jf 35» 1500• Redacţia Administraţia Serv- noapte red. „ admin. No. 1298 ” 091 „ 1436 . 1567 Miup p®puiat­ cotidian er­­ Actualităţi •Politic­­iţii Biserica P. S. Tit. Simedrea, epis­copul Bălţilor şi Hotinului, s-a alarmat de invazia poli­ticianismului în Biserică. Deci, înaltul Erarh a dat o circulară prin care veste­jeşte pătrunderea cetelor p­olitice, cu steaguri şi ex­­ierne,­­in biserici sau în curtea sfintelor locaşuri: „fapte incompatibile cu che­marea bisericei şi cu ma­iestatea liturgică“. Şi P. S. Tit precizează: „In biserică şi la sf. slujbă nu se vine decât în calitate de creştin ,ortodox, iar nu ca organizaţie sau partizan , politic. Cine nu se va su­pune acestor dispoziţiuni, va fi considerat ca tulbură­tor al exerciţiului cultului“... Foarte drepte şi frumoase aceste cuvinte ale Episcopu­lui de la Bălţi. In cursul a­­cilor, au cuvântat la iei şi alţi Erarhi. Dar ce folos că nu vor să înţeleagă politicianii, şi mai cu seamă nu vor să înţeleagă mulţi preoţi!­ ­­Tea­te odrasite Conducătorii c. f. r-ului sunt foarte largi in acordarea redu­cerilor de tot felul : pentru distracţii sportive, pentru târ­guri de animale, pentru diver­se congrese în străinătate, şi mai ales pentru tot felul de ocazii de a călători la Bucu­reşti. S'a cerut şi o reducere pen­tru candidaţii la examinele de capacitate ce se vor ţine la Iaşi. Această cerere a fost res­pinsă. Pentru nişte intelectuali săraci, şi în special fiindcă-i vorba de Iaşi, nu se acordă nici o înlesnire ! Ac­â«.ii©a îravă­­ţătorii toi* parla­mentari învăţătorii parlamentari ma­joritari au avut o consfătuire, hotărând să înceapă o acţiune în sprijinul corpului din care fac parte. Chiar la prima şedinţă s-au examinat unele chestiuni în legătură cu învăţătorii, ca : Situaţia învăţătorilor în poli­tica generală a ţării, contribu­ţia lor politică şi bilanţul ac­tivităţii lor parlamentare. S'a hotărât să se ţină con­sfătuiri în fiecare săptămân­ă, la care să fie invitat şi d-l dr. Angelescu. Codul penal in stafii In unele staţii s'au afişat extrase din noul cod penal, cu articolele referitoare la pe­depsele aplicate pentru negli­jenţă în serviciul C. F. R-ului. Un prim exemplu în a­­ceastă direcţie l-a dat staţia Ciurea. focalei lume» „Apel către ad­miratorii lui E­­minescu, Mante seriitor şi moldovan ct. Mi­hail Sadoveanu, a primit din partea mmm­inului Cezar Petrescu, o im­­pres­iantă scrisoare in care e vorba de o­­mţiltivă frumoasă, dar care întâmpină totuşi dificultăţi. incă din anul 1929, un comitet de oam­­ni cu suf­let din jud. Botoşani şi de la Ipoteşti, a hotărât să recons­tituie casa părintească a lui Mihail Eminescu precum ş­i bisericuţa lângă care a­u fost îngropaţi mama, tata şi doi fraţi ai gen, a­lu­­i poet. Comitetul însărcinat cu această pioasă faptă se vede astăzi dezarma din pricina indiferenţii oocialitâ­­filor. D. Cezar Petrescu cere sprijinul presei şi în speriat, interv­aţia d-lui Mihail Sadoveanu, pentru ducerea la bun f­arşit a acestei frumoase iniţiative. Peste doi ani se împlineşte o jui­­măta­te de veac de la moartea genia­lului Eminescu, D. Mihail Sadovea­­nu lansează in „Adevărul“ un im­presionant „Apel către admiratorii lui Eminicu“,­ des­i zâni o listă de de subscripț­ii ientru comemorarea tel .r mai reprezentativ ori al nos­tru. Sidison Guvernul american a însăr­cinat o comisiune de specia­liști care sa prezinte proectul unui monument în amintirea celebrului inventator Edison. După cum se şt..., Edison avea o putere de muzica ex­cepţională. Până la adânci bă­trâneţe el lucra zi şi noapte in laborator renunţând aproape complect la somn şi mâncare. Prietenii îl rugau deseori să se odihnească un timp. Dar Edison avea obiceiul să le răspundă : „Va veni vremea şi pentru odihnă. Mi-am şi făcut un plan pentru viitor, lată-l . ,.La 70 de ani îmi voi scurta programul de muncă, cu câte­va ore. La 75 de ani, am să mă îmbrac modern şi elegant. La 80 de ani voi învăţa să joc bridge şi să fac curte cu­coanelor... Când voi îm­plini 90 de ani, îmi voi face toate preparati­vele pentru ca să... trăesc în tihnă alte 3 decenii“... Insă Moartea a fost mai tare decât veselia marelui in­ventator... După 4 ani de hillerism O statistică oficială asupra rezultatului celor 4 ani de guvernare naţional-socialistă în Germania, arată că în acest timp numărul şomerilor a scă­zut de la 5 milioane (1932) la un milion (1936), iar nu­mărul celor cari au de lucru s'a urcat de la 12 jum. mi­lioane, la 17 milioane. Veniturile producţiei agri­cole au sporit dela 8.700.000 la 12 miliarde mărci, iar cele ale producţiei industriale de la 35 miliarde la 65 miliar. mărci. Veniturile Reichului din im­pozite au sporit de la 6 şi jum. miliarde la 11 şi jum. miliarde mărci. Din aceste cifre, ar reuşi că Germania nu merge aşa de prost precum se spune. IJr­ am Căsătorie comentată O căsătorie mult comentată e desigur aceia a pictoriţei ro­mânce Lilly Verea cu un apre­ciat literat francez, Edouard Schneider, autor al multor piese de succes şi note de drum mult gustate. Cu prilejul unei audienţe, Schneider a împărtăşit d-lui Musolini proectul său. — Foarte bine, a răspuns Ducele — unitatea latină e și mai cimentată.an an­ umitebn­ogr­af­ia H. G. Wells Intr'o mare revistă ameri­cană „Coronet“ din Chicago, celebr­ul scriitor englez H. G. Wells publică o ciudată au­tobiografie.. .privind evenimente viitoare. „In anul 1938—scrie H. G. Wells,— voi fi grav rănit în cursul unor agitaţii politice". „In 1942, starea sănătăţii mele va fi din ce în ce mai puţin satisfăcătoare, ba chiar se va agrava în timp ce voi sta într'un lagăr de concen­trare (victimă unei scurte dic­taturi comuniste)“. „In anul 1955, mi se va a­­corda o mică pensie, iar în 1963 voi muri în urma unei crize cardiace, cu desăvârșire uitat de contimporani". H. G. Wells a fost totdeau­na și un excelent umorist... un un P­actul bulgaro -iugoslav După cum se ştie, s'a semnat la Belgrad un pact­­de prietenie şi pace veşnică intre Jugoslavia şi Bulgaria. Lucrul ar fi foarte frumos dacă n'ar provoca anumite îndoeli. Dacă vrea într'adevăr pace, Bulgaria trebuia să adereze la înţelegerea Balcanică. Insă a'a făcut aşa, ci se pare că urmăreşte scopul de a produce defec iune in înţelegerea Balcanică şi poate chiar în Mica Antantă. In clişeu, clipa solemnă a semnării pactului bulgaro-iugoslav. La mijloc d. Stoiadi­­novici primul-ministru al J.igoslaviei iar la stânga d. Kioseivanof primul-ministru al Bulgariei. Dificultafile financiare ale Franţei Chest­unea unui Împrumut pe piaţa Londrei­­ Condiţiile severe ale bancherilor engleji Guvernul semi-socialist din Paris face o politică de satis­facere a revendicărilor masei muncitoreşti. In acest scop, a­­pasă, asupra Capitalului, impunind sacrificii destul de grele întreprinderilor industriale,­­până într-acolo încât produc­ţia e primejduită, iar viaţa ge­nerală se scumpeşte. Dar mai cu seamă, guver­nul din Paris împovărează bu­getul public prin cheltueli cu caracter social. Se produc ast­fel goluri bugetare pe care nu le pot umple sporirile de im­pozite. Bugetul anului trecut s-a încheiat cu un deficit în­semnat , iar bugetul anului în curs este dezechilibrat chiar de la întocmirea lui. Cum ar putea Franţa să-şi indrepteze situaţia financiară? S’a făcut astă-vară un îm­prumut intern, cu rezultate ne­satisfăcătoare. S-a procedat apoi la deva­­luarea francului. După o scur­tă înviorare economică, s-a a­­juns astăzi la situaţia dinainte, şi au reînceput agitaţiile so­ciale. O nouă devaluare ar fi un risc foarte primejdios, şi chiar guvernul parizian a înştiinţat limpede că nu se gândeşte la asemenea măsură. Un nou împrumut intern n’ar avea şanse. Şi în orce caz ar fi prea împovărător, pentru că ar trebui lansat cu minimum 5 la sută. Rămîne soluţia unui împru­mut extern.* Se vorbeşte de un împrumut pe piaţa Londrei. In City se discută cu interes această ches­tiune şi se crede că—din motive politice—guvernul britanic ar favoriza cererea Franţei. Presa londoneză arată că un împrumut francez pe piaţa An­gliei s'ar putea face pe termen scurt (cel mult un an), cu do­bândă de 3 la sută şi cu ga­ranţii serioase. De pildă, sar cere garanţia expresă a guver­nului din Paris şi a Băncii Franţei (garanţie care ar putea să fie depunerea unui depozit în aur la Londra). Iar rambur­sarea să se facă un lire sterling, sau chiar în monedă-aur. Aşa­dar, condiţii destul de grele. Din unele surse se afirmă că tratativele au şi fost anga­jate şi sânt aproape de înche­iere. E vorba de un împrumut de 5 miliarde franci francezi (circa 45 miliarde lei). Va fi foarte interesant să urmărim evoluţia financiară a Franţei în cursul anului. Crimele bolşevice Am anunţat că la Paris, în Bois de Boulogne, a fost împuşcat de către un necunoscut, economistul rus Navas­i, fost fruntaş sovietic, însă fugit din Rusia deoarece nu îm­părtăşea politica d-lui Stalin. E neîndoios că asasinatul s'a comis din ordinul Moscovei, — conform sistemului sângeros de exterminare utilizat de dictatorii din Kremlin. In clişeu, clipa când a fost descoperit corpul neînsu­flețit al lui Navasia. MARTI 2 FEBRUARIE 1937 OPINIA BON No.49 Premii grafus­t Seria 69-a Cuvîntul d-nei Agatha Bârsescu despre Vratislavius Marea noastră tragediană d-na Agatha Bârsescu ne-a trimis aceste duioase rânduri : Primiţi vă rog condolean­ţe­le mele cele mai profunde pentru marea perdere ce a­ţi îndurat- Ziarul „Opinia", Teatrul Naţional. Iaşul este lovit de pierderea­­ sufletu­lui nobil şi mare ce a fost Vratislavius. Eu l-am cunoscut aşa de bine, l am apreciat, l-am ad­mirat, l-am iubit ca pe un frate şi bun prieten. Nu vă pot spune cât de adânc am fost lovită aflând moartea acestui bun prieten şi iubi­tor de artă. Fiind bolnavă de mai multe săptămâni, mi-a fost cu neputinţă să iau parte la înmormântare , dar sufle­­tul lui va fi cât voi trăi, prezent ochilor mei. Vratislavius va fi neuitat ! Cu toată stima, AGATHE BÂRSESCU 30 Ian. 1937-Iaşi Nu am fost niciodată prieteni. Ba, cu foarte mulţi ani în ur­mă, ne-am duşmănit chiar şi mult amar ne-am făcut reci­proc, nescăpând nici unul o­­cazia de a ne învenina cât mai mult cu putinţă. Şi a venit o zi, sărbătorirea împlinirei a 5 ani de apariţie a revistei „Gândul nostru“, când entuziasmul celui care a fost Vialislavius l-a alăturat tinereţii noastre şi târziu în noapte, la un păhărel cu vin, s-au cunoscut şi sufletele în mai de aproape. Târziu, am râs şi ne-am să­rutat, jurându-ne să nu discu­tăm niciodată teatru între noi. Din ziua aceia, nu ne-am mai ocolit pe străzi, nici nu ne-am mai privit duşmănoşi. Eu nu eram pentru „el“ de­cât „dragă Pascale“—un băiat mai mult ori mai puţin sim­patic — şi „el“ pentru mine „dragă doctore“ , un mare în­drăgostit de teatru şi un mare povestitor, dublat de un lec­tor, mai ales din operile lui Şalom Alechem, cum rar am auzit. Unii au cimentat legătura sufletească dintre noi, — dar jurământul n'a fost uitat. De multe ori ne întâlneam zilnic, amândoi cu braţele în­cărcate de prospeţimea florilor în dimineţile primăvăratice , sau mă striga cu ochii sclipi­tori de o tainică bucurie, să-mi arate în servietă cine ştie ce „trufanda" descoperită pentru „Jacuţă—(n'am să uit nici­o­­dată duioşia din glasul lui, de câte ori îmi vorbea de copil —marea lui dragoste). La spectacolele străine, ne întâlneam amândoi în holl-ul de intrare şi în timp ce ne fumam ţigările, discutam orice —afară de teatru. Deasemeni, în nopţile de vară, întâmplarea ne apropia şi parcurgând acelaş drum, răscolind amintiri, ne spuneam snoave vorbeam literatură, dar nimic de teatru. Singurele zile în care ne feream parcă unul de altul, erau în preajma şi după o premieră­­a mea. Atunci tre» ceam grăbiţi, de-abea salutîa» du-ne. Totuşi, meseria lui de cro­nicar il obliga să-şi facă da­toria. A scris rânduri entuziast*, — după cum li era fire», » lăudat mai mult ori mai puţi» după cum i-a plăcut aau na piesa, dar nici odată n'a âmt păşit limitele bunei cuviinte scriitoriceşti, preschimbându se din critic în surugiu. Dacă nu i-a plăcut un spar­­­acol a tăcut, s'a ferit să scrie aşa cum desigur ar fi doriţi dintr’o delicateţe a sufletului — atât de rar întâlnită printre breslaşii acestei ingrate me­serii Vratislavius în cei 17 şeci cât a fost cronicarul oficial » ziarului „Opinia", a ştiut să-­şi impue o ţinută ce l-a făcut să fie preţuit, nu numai de ac­tori locali, dar şi de oaspeţii de zile mari, care au poposit cândva prin târgul nostru. Cuvântul lui,­de o obiectiv­­i­tate excesivă uneori, pregres şi bunul simţ dublat de o vastă cultură artistică, ama greutate şi criticele lui erp­­cetite de cei interesaţi, iar pentru marele public sentinţa lui Vrajislavius era casaţie. Experienţa de ani şi ani m’a convins de aast adevăr. Pentru marea lui dragoste purtată teatrului fii deosebi, pentru entuziasmul de o clo­cotitoare tinereţe ce l'a avut întotdeauna pentru dramatur­gia originală, actorii — indife­rent de teatrul din care fac parte, şi autorii, pierd prin moartea fulgerătoare a criticu­lui ieşan Wratislavius, un prie­ten de mult folos şi necontes­tate calităţi. Eu pierd pe „omul" Wra­tislavius, care deşi nu mi-a fost prieten, mi-a dovedit dra­gostea ce ne leagă, aşa câta puţini „alţii" au făcut-o şi o fac. ADRIAN PASCU Lui W­ratislavou. Mi-a murit un prieten (Continuarea în pagina 2-a) Profesorul Paul Bujor omagiază memoria ilustrului său elev prof. I. Scriban La înmormântarea prof. Ion Scriban care s-a făcut recent în cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi, d. Prof. Paul Bujor a rostit următoarea cuvântare adănc-im­­presionantă : Sunt profund îndurerat şi azi cum am fost şi acum şase luni de pierderea aşa de ne­aşteptată a doi din cei mai buni şi mai iubiţi copii sufle­teşti ai mei — de pierderea foştilor mei elevi, prieteni şi colegi Ion Borcea şi Ion Scri­ban. De iubitul meu Scriban mă leagă cele mai frumoase şi mai duioase amintiri de muncă co­legială şi de prietenie sinceră, neştirbită nici un moment în timpul celor 14 ani cât am fost împreună zi de zi, ceas de ceas în Laboratorul meu de aci, din Iaşi. Scriban era aşa de pasionat de lucrările lui de Laborator că nu avea niciodată gândul la altceva decât la aceste lu­crări. In ramura Histologiei, în special, în care încă de atunci se arăta ca un technician mi­nunat, a lăsat urme care vor rămâne pentru totdeauna. Această ramură a Biologiei care cere muncă încordată şi atenţie deosebită zi de zi şi ceas de ceas, îl ţinea aşa de tare legat de Laborator încât el nu ştia nici de Duminică nici de sărbători. Şi o astfel de muncă, ştiu bine — el a susţinut-o pân fi­ moarte şi ca profesor la Uni­versitatea din Cluj. Era, cum îşi zicea el ade­­­sea, un robaciu. Era, în adevăr, un muncitor neîntrecut, de o inteligenţă a­­dânc pătrunzătoare şi de o co­rectitudine ştiinţifică riguroasă. Avea dar calităţile unui om de ştiinţă. Aşa fiind, era natural ca, de la 1905 şi pân'la 1919, cit a lucrat în Laboratorul meu, şi de la 1919, şi până la moar­te, cât a lucrat ca profesor la Universitatea din Cluj, adică din totalul timp de 31 de ani să facă un mare număr de lu­crări însemnate, făcându-l ast­fel cunoscut ca zoolog şi his­­tolog de valoare, nu numai la noi ci şi în străinătate. Moartea năprasnică însă l­a

Next