Opinia, mai 1937 (Anul 33, nr. 9023-9045)

1937-05-01 / nr. 9023

ANUL XXXIII No. 9623 PAGINI 2 LEI Aii O XA IVi li â 1 U Lei 350 . . .pe un an g 180 . . . . „ 6 luni 90 . . . . „ 3 luni. 9­35 . . . . „ Hună Sf1500 . Instituţii publice Atelierele tipografice „Opinia,, IASI STR. LAPUSNEANU 371 mp popular* cotidian. SAMBATA î MAT 1937 TELEFOANE Redacţia No. 1298 Administraţia „ 1299 Serv. noapte red. *■ .. admin. fi Redacta şi Administrația IA­ŞI STR. LAPUSNEANU 37 Directori C. R. GHIULEA 1436 1567 Hristos, biruitorul morţii ! Deasupra mormântului de pe Golgota, pecetluit şi străjuit de soldaţii Romani, in care a fost pus Hristos Domnul, după ce ursese omorât cu moarte de o­­cară pe cruce, s'a înălţat a treia zi, cu steag de biruinţă. Minunea cea mare s’a săvârşit. Fiul lui Dumnezeu nu putea să fie ţinut de lanţul morţii, ci el a înviat cu puterea sa dumne­­zeească. Învierea au prezis-o profeţii şi chiar el însuşi. In cuvânta­rea sa de la Cina cea de taină, le zice : „Puţin, şi nu mă veţi ve­dea; şi iarăşi puţin, şi mă veţi vedea, că eu merg la Tatăl“... Amin, amin, grăesc vouă că voi veţi plânge şi vă veţi tîngui, iar lumea se va bucura şi voi vă veţi întrista, ci întristarea voastră intru bucurie se va întoar­ce... „ci iarăşi vă voi vedea pe voi şi se va bucura inima voastră şi bucuria voastră ni­meni nu o va lua de la voi", (loan, 16, 16, 20, 22). lată cuvât destul de lămurit despre minunea învierii sale din morţi. Această bucurie de care vor­beşte lisus ucenicilor săi în chiar noaptea prinderii sale, e bucuria lor de după vestea în­vierii sale. E bucuria care a im­pont în această noapte sfântă de primăvară în inimile a mili­oane de creşlini din generaţiile ce s'au perindat pe pământ în cele 20 de veacuri. Şi va con­tinua să de — spre necazul tu­tur­or ateilor şi bolşevicilor—bu­cur­ia de totdeauna şi cea mai mare şi a milioanelor de creş­tini, care vor veni după noi. Această bucurie nu se poate răpi din sufietele creştinilor nici cu toată ştiinţa şi răutatea leacurilor şi nici cu un lei de armă oricât de perfecţionată. Pentru că Iisus a zis : „şi bucuria noastră nimeni nu o va lua de la voi“. Bucuria aceasta a învierii a pres­mţit-o de demult şi a în­trezărit-o prin negura veacurilor psalmistul, profetul şi împăratul David, când a zis : „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dânsa“. Se cuvine dar, ca şi noi creş­tinii de azi, să ne împărtăşim sufletele cu această sfântă şi mare bucurie a învierii Mântu­itorului. Şi, pentru că bucuria să nu fie trecătoare, să căutăm a pune în faptă, a trăi învăţă­­tătura Evangheliei sale. Ridicindu-ne astăzi deasupra răutăţilor şi grijilor zilei, se cu­vine, după melodioasa cântare a bisericii, să ne luminăm cu prăznuirea, să zicem fra­ţi­or şi celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pen­tru înviere“... Iată ce-ar trebui să înţele­gem noi mai cu dinadinsul as­tăzi de Învierea Domnului, ca fără iubirea aproapelui nimeni nu se poate socoti creştin ade­vărat. Dea, sus inimile azi, ca să strălucească şi-n sufletele noas­tre bucuria Învierii. Din inimi şi nu numai de pe buze să se înalţe azi cântarea şi adevărul milenar. Hristos a înviat ! Pr. N. V. Hodoroabă Oara loagă lumea Paştiile ara­năa. Toate popoarele creştine pr­iznuesc sfintele sârbîtori ale Paştelui. Dar cu deosebire Anglia e ţara cea mai tradi­ţionalistă, unde aceste sărbă­tori iau un caracter mai ac­centuat ca în orice altă parte a lumii... Localitatea Hampton din Iînţlitera e renumită prin fe­lul cum cetăţenii sărbătoresc cele trei zile ale învierii lui Iisus Hristos... Există obiceiul în ţinutul a­­m­intit mai sus, să se puie ră­măşaguri între toţi locuitorii, cu privire la cele mai fru­moase ouă pictate şi la cel mai gustos cozonac făcut de gospodine. Anul acesta, locuitorii din H­am­pton au instituit un pre­miu de 1000 lire (circa un milion lei) pentru acel creştin care va fi în stare să mă­nânce cea mai mare cantitate de cozonac. Premiul fu câştigat de un fu­cţionar public care într-o singură zi a consumat aproape 8 kilograme de cozonac. Și probabil că s’a s­turat pentru tot anul!... on cm $H©«Iicira® la etjiipSeEM Renumitul savant german, docto­rat B. Ebert a publicat de curând naduterea unuia din cele mai vechi documente medicale, faimosul „pa­­pius Ebers“ (descoperit in anul 1893, intr’un mormânt egiptean), raptrasul în chestiune e un tra­tat de medicină, lung de 25 metri şi are 108 colo­ane, fiecare de câte 20—22 Unii. EL cuprinde reţele de coală şi diferite formule farmaceu­tice. lată de exemplu câteva : — „Contra petelor albe de pe ochi (cataractă), aplicaţi pe pleoape un a­mestec compus din fiere de broască festoasă şi de miei“. — „Pentru vindecarea tusei, luaţi un amestec de miere, smântână şi bere; semi smântână, clei şi... dinţi de­­ orc“. — „im­potriv­i chiliei complete (exista şi pe vremea aceia o mul­ţime de oameni cu capul ca o bilă de biliard­­) întrebuinţaţi un prepa­rat compus din părţile grase ale următoarelor animale: leu, crocodil, hipopotam, pisică, şarpe şi ţap­să - taiec“. Oricum, leacurile indicate de me­dicii egipteni, sunt mult mai raţio­nale de­cât ar crede cei care socot epoca faraonilor drept o epocă plină de superstiţii, OTr ' oon l^c-aici şi d­e-auBirea... — In cadrul unor festivităţi grandioase, se inaugurează în ziua de 9 Mai cf., în Capitală, „Luna Bucureştilor". — Micuţa Christina Mary Dunn din Minessota (Statele- Unite) e considerată peste Li­cean ca un „copil-minune“. Şi intr’adevăr această fetiţă vn etate de abia câteva luni cunoaşte pân’acum 400 de cuvinte. In comuna Gherghani, jude­ţul Dâmboviţa, a fost come­morat scriitorul Ion Ghica de la a cărui moarte s'au împli­nit 40 de ani. — Max Schmeling, fostul campion mondial de box, ţine cu tot dinadinsul să-şi recu­cerească titlul de campion mondial. Dealtfel, managerul faimosului pugilist german a declarat că nici­odată Schme­ling n'a fost într'o formă mai bună. In vederea marehului de campionat mondial cu Jimmy Braddock, Max Schmeling, s’a îmbarcat pentru America. — Am anunțat că generalul Goering, ministrul aviaţiei Ra­­chului, a plecat la Roma cu o misiune specială din partea Fuehrer­ului Germaniei. Cores­pondenţii ziarelor străine, te­­legrafiază că d. Goering a discutat cu Ducele Mussolini posibilitatea unei alianţe mili­tare între Italia şi Germania, precum şi atitudinea comună ce urmează s-o aibă aceste două țari față de evenimen­tele din Spania. CETITI ULTIMA ORA ÎNVIEREA Pânză celebră de marele pictor german Francke, datând din anul 1424. Această pictură se află acum în Muzeul de artă din Hamburg. IISUSIN LUMINA VEACURILOR de Arhimandritul SCRIBAN Din câte chipuri alese au păşit pe pământul nostru, nici­­una n’a dat atâta prilej de vorbă ca Domnul Hristos. Deşi omenirea se poate lăuda cu fiinţe minunate, care au lăsat urme cinstite şi simţite, totuşi câte sunt cu adevărat chipuri vii, de care face să se vorbească neîncetat ? Toate, oricât de răsunătoare la vre­mea lor, au rămas zestre a istoriei şi nu mai vorbim de ele Chiar dacă numele lor încă sunt pomenite şi mai tărziu, dar aceasta numai între pu­ţini, în tagme închise. Astfel, in lumea medicinii se va vorbi despre Pasteur, nu cea a oşti­rii despre Napoleon. Cu Iisus Hristos însă este nemăsurat mai mult decât a­­tâta. El este cunoscut şi se află de faţă înaintea a sute de milioane de oameni de toată mâna. Din pricina aceasta, despre el se vorbeşte şi se scrie fără sfârşit. Deşi mii de ani ne despart de el, totuşi nu-l a­­ve­a numai ca pe unul care a fost odată, ci însoţeşte ome­nirea pas cu pas. Este foarte întăritor pentru omenire că ea nu are numai chipuri trecătoare, la care se gândeşte ca la nişte umbre din alte vremuri, ci are încă şi chipuri veşnice, care nu pier cu vremea lor şi o înso­ţesc şi îmboldesc dealungul veacurilor. Acesta este Iisus Hristos. Prin aceasta, el este neasemă­nat. Stă singur astfel în sânul omenirii. Ea are de cine se ţinea şi spre cine nădăjdui. De aceia,nu ne mirăm de ce iarăşi vorbim despre el. Nu fiindcă despre el se va vorbi neîncetat. Şi este bine să vorbim, pentru a tot îm­boldi lumea spre el şi a o face să caute inbunareaţi prin el. Nimenea nu se plânge că de ce mai scriem despre el. Nimenea nu spune „ajunge, că aţi mai scris" ! E sărbătoa­rea biruinţei lui, marea­ amin­tire care ne-a ajuns din nou şi deci este de aşteptat să luăm iar la depănat firul vor­bei despre el. Iată deci că şi noi ne-am gătit să facem aceasta. Şi o tăcem cu mare părere de bine fiindcă este o clipă măreaţă şi totdeauna este o plăcere a putea vorbi despre Hristos. E adevărat că ne dă de osteneală. Dar nu fugim de ea. Ba singuri alergăm spre ea, ca să ne înhămăm la carul ei. Ştim că facem faptă bună şi ne fericim cu ea. De atâtea ori oamenii vor­besc de clacă! Trăncănesc vrute şi ne­vrute. O fac fără niciun folos. Ba­­şi scornesc singuri treburi şi prilejuri pentru a spune verzi şi us­cate. Vezi ziarele umplând pa­gini întregi, ca să scrie despre măestria lui Bodola şi a lui Baratky, de a zvârli din pi­cioare la jocurile cu ţâfne din ziua de azi. Nu e mai bine a vorbi des­pre Hristos ? Nu este oare mai îmboldi­­tor spre bine mai alinator pentru năcazurile omului a vorbi despre lucrurile alese ? Omenirea dă de pagubă tot vorbind despre fleacuri. Este mult mai princios pentru ea a cugeta la faptele mari şi îndrumătoare. De aceia şi noi cu dragă inimă ne pornim a scrie de­spre ce am mai scris, fiindcă ştim că e în folosul omului să stăruiască cu mintea la ast­fel de gânduri. Dar mai este de spus ceva? Nu s’a spus totul? Când Iisus a străbătut rea­(Continuarea in na­tina 2-a) Urm­ăm istoric In Franţa, sub domnia lui Ludovic XIV şi Ludovic XV regele oferea foarte multe ouă pe paşii prietenilor şi cur­tezanilor săi. Unele din acestea erau foarte artistic decorate. Anul acesta la Paris a fost pus la licitaţie un ou de struţ pe care J. Le Bel desemna­se dansul fecioarelor într'un parc din Versailles. Cu­părăto­rul a plătit suma considera­bilă de 25.000 franci francezi­ (250 mii lei­). Acest ou istoric fusese o­­ferit de Ludovic XV ficei sale Victoria. BIOS A HIAT! S'aud în noapte clopotele răsunând S'aud mereu pe tot întinsul ţării ; In sate şi oraşe lumea deşteptând Cu un ecou pierdut în marea depărtării. Ştim toţi că vom primi o veste minunată Căci toţi o aşteptăm cu suflete curate; De-aceea inimile altfel prind să bată in lumea asta plină de păcate. Pornim pe drum cu lumânări în mână Tăcuţi şi plini de sfântă nerăbdare Pe lângă noi grăbeşte o bătrână, Să fie'n rând la locul de'nchinare. Biserica ne-aşteaptă sus în deal Cu uşile deschise în pridvor Şi credincioşi sătenii duşi de val Nu'ncap acum în ea, că-i mult popor. In liniştea trezită doar de şoapte —Ca un altar cu candele b­rinse— Un cer senin pluteşte peste noapte Din înălţimi adânci şi necuprinse. ...A scap­ărat un fulger din altar Şi tineri şi bătrâni s'au închinat Un glas măreţ răsună plin de har Şi cântă toţi: Christos a înviat! CONST. ROLLEA A fost o vreme... Dar nu despre vremea acea îndepăr­tată, când toată lumea avea unde munci şi când idealul suprem al muncitorimii de pretutindeni era să­ i se recu­noască dreptul la odihnă şi reculegere măcar o singură zi pe an—de 1 Mai ; nu despre acele timpuri memorabile vrem să scriem astăzi. La Ce bun să sădim regrete în sufletele, şi fără asta aşa de amărâte, ale contimporanilor, tocmai în ajunul sărbătoarei Muncii ? Dorim în aceste clipe so­lemne, să reîmprospătăm în memoria noastră amintirea u­­nor vremi mult mai apropiate — parcă a fost ori, parcă mai e azi—când munca eră scui­pată şi batjocorită, când se prefera pretutindeni ca zeci de milioane de oameni sănătoşi să trândăvească şi să trăiască din mila filantropilor, decât să lucreze, să producă, să-şi cîş­­tige cinstit existenţa în su­doarea frunţii. Astăzi un suflu nou stră­bate prin toată lumea ; o altă tendinţă se manifestă stăruitor in toate cele patru colţuri ale pământului. Conducătorii, chiar şi cei reacţionari, îşi revizuiesc conştiinţele, se străduiesc din răsputeri să facă să triumfe primatul muncii. Nu vom insista­­iarăşi, pen­tru a nu întuneca bucuria săr­bătoririi de mâne) asupra ar­bitrarului măsurilor ce se iau mai peste tot locul, în con­cordanţă cu principiul „Scopul scuză mijloacele". Ci vom constata doar că munca începe din nou să fie în favoare , ci se fac sforţări considerabile pentru că lumea să nu mai tre­buiască să fie compătimită şi trândăvia încurajată. Dreptul la o zi de odihnă“ ni l-am câştigat cu toţii în în cursul anului muncitoresc care se scufundă în veşnicia vremurilor: unii printr’o muncă prea grea , alţii prin frămân­tări şi sbucium mistuitor. Să ne odihnim aşa­dar, să ne reculegem , să sărbătorim munca ce va trebui să fie nu numai singurul mijloc demn de agonisirea traiului, dar şi cel mai principal scop al vieţii omului pe pământ ! Şi să ne exprimăm cu pri­lejul sărbătoririi zilei de 1 Mai dorinţa ca de azi înainte munca tuturor să fie de folos obştesc, ca toată lumea să aibă unde munci, ca prin munca între­­gei omeniri să se creieze con­­diţiuni omeneşti de viaţă pen­tru generaţiile care vor urma, dar şi pentru generaţia noastră. Dorinţele, idealurile, visurile acestei generaţii, când oare vor culmina într’un Cult al muncii pentru binele omului ? I. L. BASARABEANU Idei şi fapte Ziua muncii\ Continuarea in pagina 2-a) Fiii învierii Fiecare om e urmaşul unor părinţi, pe care îi moşteneşte. Fiecare fiu intră în viaţă, cu o mai mare sau mai mică zestre de pe părinţi, după cum sunt şi ei dăruiţi cu ele. Tot ceea ce au mai scump părinţii Ie dau fiilor. Slava strămo­şească trece asupra generaţii­lor tinere. Dar odată cu ea trece şi datoria de a se­şi ur­maşi vrednici. Căci altfel, după cum spune poetul: „Sla­va strămoşească pe strămoşi înalţă“... Altfel, noi vom fi numai nişte umbre de eroi... Pe dreptul putem spune că­­ omul face şi dă ceea ce poate, iar Dumnezeu ceea ce voeşte. In dragoste de fii, tot ceea ce-i omeneşte cu putinţă, fac pă­rinţii... Insă, să se împace cu Părintele din Ceruri ; să ne ducă moştenitori şi a vieţii ce­lei veşnice ; să ne redea pa­radisul pierdut; să ne dea fe­ricirea după care suspinăm.. .-n’au putut să ne dea nimic din ele strămoşii, fiind şi ei sub aceeaş osândă a înainta­şilor. Iată, Dumnezeu, Părintele întregei omeniri şi creatorul întregului univers, şi-a trimis Fiul între noi, cu toată această zestre, pe cari părinţii noştrii, nu aveau putinţa să ne-o dea, fiind şi ei lipsiţi de ea. Prin jertfa de pe Sf. Cruce s‘a rupt zapisul păcatelor. Cerul s’a deschis şi pentru noi. Şi din nou suntem moştenitori şi a celor cereşti, fiind iarăşi fiii lui Dumnezeu. In lumina învierii lui Hris­tos, omenirea vede din nou strălucirea lui Dumnezeu. Cei din întunericul mormintelor s’au sculat la viaţă. Iar cei din viaţă, cari erau morţi prim’ păcate, au înviat la viaţa cea adevărată. De-a­cum, credinţa puternică în învierea cea adevărată a lui Hristos, e chezeşul tuturor învierilor noastre. Noi, cei ce credem în Hristos, moştenim toată slava Lui: ii purtăm nu­mele, îi avem învăţătura, şi ne sfinţim cu harul binecuvân­tărilor cereşti. Ba ceva mai mult, noi suntem . Fiii în­vierii, după cum însuşi El ne-a numit. Învierea lui Hristos ajunge să fie învierea omului. Iisus Hristos a înviat pentru a da sorţi de biruinţă învierii noa­stre. Noi eram morţi şi birnici iadului prin păcatele înainta­şilor şi ale noastre. Toate aceste vini le-a is­păşit însuşi Fiul lui Dumne­zeu în locul nostru. De-acum în toate vom birui, pentrucă e cu noi Dumnezeu, care a învins ceea ce pe noi ne stri­vea. Prin învierea lui Hristos s’a arpins făclia unei credinţe, care cu strălucire a străbătut veacurile. Cu lumina ei s’a lu­minat întreaga vatră sufletească a omenirei, pe a cărei întin­dere nu mai era decât cenuşă şi scrum. învierea lui Hristos pune sfârşit tuturor crizelor, cu o singură condiţie, să vroim şi vom putea. Mai înainte lumea vroia şi nu avea putinţă. Pe cât de tragică era viaţa ome­nirei înainte de Hristos, tot pe atât de eroică e chemarea oricărui credincios acum. E­­roismul nostru are sorţi nu­mai de izbândă, pentru că bi­ruinţa lui Hristos e cu noi, Hristos lumina lumei, calea, adevărul şi viaţa e cu nou învierea din mormânt a Dom­nului nostru Iisus Hristos e triumful vieţii, nu numai pen­tru cea de pe pământ, ci pen­tru veşnicie. Iată roadele cele binecuvin­­tate ale învierii Domnului, pe care o sărbătorim cu atâtea bucurie : prin ea s’a învins moartea, şi am dobindit viaţa: prin ea s’a biruit păcatul şi a triumfat virtutea ; prin ea ne­am­intiei Cerului, făcându-ne moştenitori ai împărăţiei celei veşnice ; prin ea a învins lumina asupra întunericului, „ Fiii învierii sunt fiii luminei,’* şi tot ceea ce fac, înfăptuesc la arătare şi tot curajul, pen­tru că, ei sunt convinşi cât luptă pentru binele şi fericirea­ aproapelui şi a societăţii din', care face parte. „ Fiii întunericului şi deci aii morţii, luptă în beznă şi în.

Next