Opinia, iunie 1940 (Anul 37, nr. 9958-9979)
1940-06-02 / nr. 9958
ANUL XXSVllNo. 095S, 4 PAGINI 2 LEI DUMINICA 2 IUNIE 1940 ABONAMENTE: I « I 1533p Lei o ’ * f 650. 180. 00 J 85 J 1500, !t » pe un aa 6 luni 8 luni ii . „ 1 lună »Instituţii publice Ateliere ia tipografice „Opinia“, IAŞI STR. LAPUŞNEANU 37 Ziar p©polcii coaflian Redacţia.' ! ! Administraţia I fer*, de Beatric rad.1 Adiţia de noapte Redacţia şi Ad IAŞI STR. LAPUŞNEU 37 Director in. CHIULSI Urmărirea alarmlor Guvernul a hotărât să înceapă acţiunea pentru stârpirea alarmiştilor. In acest scop, d. Mhail Ghelmegeanu, Ministrul Internelor, a adresat o circulară autorităţilor In subordine prin care le cere să ia măsuri împotriva alarmiştilor şi le atrage atenţia asupra dispoziţiilor codului penal care pedepseşte sever acţiunea acestora din urmă. Alarmismul constitue manifestaţia bolnăvicioasă a societăţilor supuse unor încercări excepţionale. Astăzi, când omenirea este scuturată din toate încheeturile, alarmismul există pretutindeni pe glob. Intensitatea acţunii lui demoralizante şi destructive diferă insă de la popor la popor. Pentru că alarmismul depinde şi de soliditatea nervilor unui popor, de rezistenţa lui morală. In ce ne priveşte pe noi românii, putem spune că suntem dintre naţiile cu nervi cei mai tari. Dealungul veacurilor, poporul român a fost supus celor mai cumplite încercări şi de aceia pe el nimic nu-l poate nici surprinde nici înfricoşa. Acum, când gândurile noastre toate sunt la hotare, românii adevăraţi îi păstrează sângele rece şi aşteaptă în linişte şi cu încredere desfăşurarea evenimentelor. Pretutindeni, în lung şi latul ţării, forţele vii şi sănătoase ale naţiei lucrează în, ordine şi cu Însufleţire. Pretutindeni opera de înarmare şi de pregătire face progrese. Alarmismul există totuşi şin ţara noastră. El nu constitue insă o manifestaţie românească, ci nu este creiat de românii adevăraţi. Cine seamănă alarmismul, ne-o spune însuşi d. ministru Ghelmegeanu in circulara adresată autorităţilor .* „In cercuri restrânse, o seamă de interesaţi, de străini sau înstrăinaţi, de alarmişti de profesia şi de năuci...“. Dar alarmismul fecundează in cercuri restrânse şi este opera unor străini sau interesaţi, cari au interesul ca poporul român să fie demoralizat. Numărul străinilor paşaportari a crescut întro mare proporţie. Aceşti străini, care scapă in numeroase cazuri contro- ului autorităţilor, seamănă alarmismul. Contra lor autorităţile au daoria să ia măsuri severe, să-i lovească cu greutate pentru a-i aduce la realitatea datoriilor pe cari o au faţă de poporul ce le-a acordat ospitalitate... S-au înfiinţat lagăre de concentrare pentru unii străini. Să fie cât mai repede internaţi. Alarmismul va scădea, dar dacă nu va dispărea complet, să se caute şi cei câţiva români inconştienţi cari s'au făcut agenţii intereselor străine, lăsându-se pradă n.iv.lor lor bolnavi. Să se înfiinţeze lagăre de oncentrare pentru alarm şti. Buna cuviinţă, cere a f păstrată oi şi Unde şi ori* când. Ea este o aleasă virtute care împodobeşte atât da frumos viaţa omului. Fie in casa ta, fie în casa aiua, pi stradă. In tramvaz, la insti* iuţii, buna cuviinţă îşi cere dreptul ei. Nu vreau să zic că nu mai sunt azi oameni cuviincioşi. Nici nu-mi trece prin minte. Dar, DU e mai puţin adevărat Că sunt şi un soiu de oamen cu creştere foarte rea, care trăesc, uite aşa, de capul lor şi tac lucruri, parcă ar fi în codru, nu intr'un oraş, să mă explic. Să te ferească Dumnezeu să treci pe o stradâ mai mică sau mai dosnică, că te'nnăbuşe mirosul rău. Nu arareori tu mergi pe stradă şi dai peste oameni—unii chiar la vrâstă — făcându-şi nevoile ziua mare, fără să se ma sinchisească ci trec pe acolo femei, copii şi bătrâni. Păi se poate aşa ceva ? Uite că se poate... Eu le zic: ce oameni fărâ de ruşine sunt aceştia ! Alta. Sunt mulţi care au o gură aşa de spurcată, că rămâi uluit de ceia ce auzi. Pe stradă, prin tramvai, oamenii aceştia când se întâlnesc şi grăesc, dau drumul la nişte expresii atât duricioase, că îţi vine să mergi cu urechile asupate. Şi te uiţi la ei ! QU-8 chiar golani de mahala ţigănească, ci par a fi seva. Ei bine, ce-are a face. Gura lor e iad. Buzele lor sunt fără nici un frâu. Cele mai porcoase expresii, cele mai crâncene Înjurături, cele mai necuviincioase insulte, toate se tud rostite In gura mare, fără nici o sfială. Că trec femei tinere şi biătrâne, că trec copiii aţei, că trec oameni serioşi, asta nu-i interesează. Ce oameni fără de ruşina sunt şi aceştia! Zău, iţi vine, să te'ntrebi: oare unde au trăit oamenii aceştia ? Din ce părinţi s‘au născut ? Şcoala şi biserica, n‘a avut asupra lor nici o influenţă ? Degradator lucru este pentru un om să fie fără de ruşine şi mai ales să trăiască aşa. Eu cred că ar trebui —fără nici o cruţare—să se ia cele mai grele măsuri, ca să se stârpească aceste lucruri de ruşine. Preot PETRU CHIRICA Bis. Barnosh Cefiîfi EVB pag. 4-a : Fapte niB legătură cu situafia externă roa-as c« Oumarascstââ Oameni fără ruşine Lupte în canalul Mânece! Retragerea trupelor engleze din nordul Franţei, prin portul Dunkerqua, a prilejuit o luptă aprigă în Canalul Mânecei. Avioanele şi vedetele rapide germane atacă vasele engleze de transport. Aviaţia britanică şi torpiloarele, rezistă cu energie. Numeroase vieţi omeneşti se pierd in valuri. Iată, în clişeu, un grup de torpiloare engleze în largul portului Durkiqie. Războiul şi Anglia Comunicatele de război actuaizează ideia debarcării in Anglia, a armatelor stră ne. — Invinc b ia Armada. Proac'Ul lui Napoleon. Teatrul de operaţiuni din nordul Franţei şi apropierea tot mai mult voit ă a trupelor germane de litora'u' englez^ aco’o unde Canalul Mânecii prezintă o mare îngustime, adică între porturile franceze Boulogne sur Mer şi Calais, faţă de porturile engleze Folkstone şi Dover, — reactavizează problema unei debarcări armate în Angim, încercată de mai multe ori dealungi veacurilor. Două tentative deosebit de importante cunoaşte această privinţă. Prima aparţine regelui Filip al IV-lea al Spaniei, care în anul 1588 a trimis la Anglia o liotă imensă pentru acele timpuri, compusă din 130 vapoare de război care transportau 16.000 marinari şi 19.020 de soldaţi. Această flotă trebuia să răzbune moartea Mariei Stuart, sa detroneze pe Elisabeta Angoei şi să impue ca religie de stat catolicismul. Expediţia n'a reuşt datorită mn multor Împrejurări. In prima istoria loc amiralul marchiz de Santa Cruz, comandantul flotei, supranumită şi „armata de neînvins“, a murt înainte de începerea expediţiei, fiind înlocuit de un comandant mediocru, ducele de Medina- Sidonia. Din pricina furtunilor, expediţia ajunse la Durţhe ,e in dezordine, şi aici începu aşteptarea nefolositoare a trupeor spaniole din Ţările de Jos, comandate de Alex. Farnese.Intre timp, flota engleză foarte îndrăzneață, sub comanda lui Drake, Hawk'ns și Raleigh începu hărțuirea și'merea „armatei invincibile". Cu greu, salvă rămăşiera liotei spaniole, ducele de Medina—Sidonia, după ce pierduse inutil 50 de vapoare și 8000 de soldați. O expediție de debarcare n stil mare, pe pământ englez, a mai încercat în anul 1805, Napoleon Bonaparte. Marele împărat şi-a concentrat trupele eşalonate pe malurile oceanului, a Mării Mânecii şi a Mării Nordului, de a Brest până la Hinovra, în imprejerimile portului Boulogne şi Calais şi în medie porturi, cele mai apropiate de coasta engleză, adică Etaples Ambleteuse, Sangatte, etc. Preparative txtraordinare se făceau sub conducerea amiralului Latouche-Térille, spune istoricul Ed. Petit. Transportul trupelor în Ma-,rea Britanie fusese asigurat de către o flotilă de 2000 corăbii, cari trebuiau să fie apărate de imensa fiotă de război a amiralilor Villeneuve, Missiesy și Ganteaume. Dar Nelson stătea la pândă. Flota lui Villeneuve a fost închisă la Cadix de flota engleză. Bătălia definitivă se dădu la Trafalgar (20 Octombrie 1805) și însemnă un dezastru per» (Continuarea în pagina 2-a Iaşii... it®H*tHBfiavara de Col. Dr. Vesa Tablou „perdat* la cel zugrăvit de maestrul M. Sadoveenu în Martie 1940 şi rostit într’o scară—la Radio Bucureşti —de autor, înfăţişarea bătrânei ciprtale galb^r, alături, casa cu cea Moldovei—primăvara—ostenacii, cei bătrâni, a lui Matei minunată. Era în 1931. O săptămână întreagă de la începutul lui Martie,—soarele strălucise şi atmosfera era caldă. Copoul —mândra Grădină publică— cu iarba proaspăt înverzită, sâmânată pe ici-colo cu viorele şi clopoţei,aţi prinde ochii. Peste drum, in curtea Reg. 7 Rojiori în preajma monumentul Cavaleriei, grupe de „fotsitla", arbuşti cu floarea galbană şi bogată nuotrie. Pe stânga—cum scobori— casa Pavel Michel, fosta Pavli, cu grădiniţa dio faţă proaspăt îngrijită, desiatează privirea ci şiruri de toporaşi albi şi Cantacuzino, arată ca un crânpei de margine de poiană— dintr'un codru secular — şi peste stradă, abia „Principesa Maria" cu casa şi mica grădiniţă a Doamnei Luca Leca unde „Burisoa-ul ardent" un fel de măcieş cu floarea roşie, in formă de mici trandafiri înşiruită pe creangă— pare de departe un măreţ buchet. Din furndul grădinii Universităţii să iveşte cornul plin de floare, galbenă—lucind in soarere dimineţei. Castanii din josul străzii Carol — au frunza mare de un verde atomiu, în timp 0e teni obea s -au deschis mugurii şi au frunzişoarele versul cu o nuanţă perceptibilă de galben. Pe dealuri—Împrejurul oraşului, să văd de departe vie şi păduricea dinspre Galata, înverzite, şi să simte mirosul tainic al aerului proaspăt, încărcat de oxigen. La Începutul lui Aprilie, — Ciuboţica Cucului,—laleaua şi zarnacadelele sânt înflorite. Sântem la Florii; salcia e verde şi mălinul înflorit—îmbălsămează atmosfera. Zarzării, cireşii, vişinii şi persicii sânt o floare; apoi prunii cu floricica albă şi deasă, meri cu floarea inormă de buchet, cu parfumul fin şi atrăgător,—perii cu bogata floare albă,—castanii cu florile albe şi roşietice prinse pe ţerengi—ca nişte lumânări in sfeşnice verzi,—dau livezilor şi grădinilor o înfăţişare fermecătoare. Cine n'a văzut o livadă de câteva tufe de zarzări, cireşi, meri ori prun', Înflorit', nu-şi poate închipui măreţia acestei privelişti. Privind'o, un simţimânt adinc de admiraţie te cuprinde, inima le tie mai tare, respiraţia e mai adâncă, un farmec de nepătruns te învăluie in vreme ce privirea dă perde vizarea nesfârşită şi admiră tabloul minunat, încadrat de cerul albastru şi umbra fumurie a vaporilor de apă ce să ridică încet în înălţime. Şi în cele dintâi zile ale ui Mai începe liliacul. Nu există oraş In ţara noastră, in care acist arbust să fiiţ atât de răspândit, ca la Iaşi.* Începând din deal da la Gopou şi până în fundul Sof elei—pe Nicolina, in Sârărie şi In Tataraş, aproape nu e casă cu grădină, sa nu aibă liliac. Soiuri multe şi frumoase, de la cel cicinuit, cu floarea liliachie, până la cel violet inchs, aproape negru. Apoi liliacul alb, simplu şi bătut, cel roşcat, acel vânăt roşietic — zis nemţesc, acel roşu inchis, cu floarea mare —zis persan, cel albăstrui şi cel bătând uşor în galben auriu in grupe uneori, altă dată singuratici, răspândesc un minunat parfum, ce să simte In tot oraşul. Pe strada Carol, In grădina Universităţii, la liceul militar, la şcoala de menaj, grupe de lilieci bătrâni cu floarea bogată, încântă privrea. Iaşii, oraş împrejmuit de podgorii. Nu este vie să nu aibă liliac. Fosta vie a lui Grigore Ghica Vodă, astăzi proprietatea d-nei Maria Şendrea, era zeci de grupe de liliac. Domniţa Aglaia, fiica cea iubită a domnitorului, mai târziu soţia lui Rosetti Răducanu, care avea o adevărată pasiune, pentru liliac In clipe supreme Transformarea economico-socială din Anglia Un mare ziar parizian scrie, sub titlul „Dictatura engleză“! Pe drept cuvânt votul prin care Camera Comunelor,— acceptând noul proect de lege al puterilor speciale, a pus la dispoziţia guvernului toate resursele naţiunii,—poate fi privit ca un eveniment formidabil. E interesant de observat că legea care stabileşte puterea absolută a Statului asupra persoanelor şi asupra averilor cetăţenilor englezi, a fost prezentată de un ministru al partidului muncitoresc şi adoptată fără nici o discuţie de o adunare în majoritate conservatoare. Dl. Attles a fost dealtfel cât se poate de limpede: „E vorba să mobilizăm toată munca, toate resursele, toate persoanele, bărbaţi şi femei, din toate clasele sociale, spre a ne asigura de munca şi de proprietăţile lor". Controlul Statului devine general. El se exercită asupra orelor şi condiţiilor de muncă, asupra operaţiilor tuturor intreprinderilor, asupra băncilor şi asupra producţiei din toate ramurile de activitate Unui deputat, care a întrebat dacă şi pământul va fi pus sub controlul guvernului, ministrul i-a dat următorul răspuns : „Pământul este o importantă parte a proprietăţii“. Unii vor vedea poate in acest vot un triumf al centralizarei, al socializărei şi al etatismului. Noi insă vedeem două lucruri: o dovadă că Anglia apreciază cum trebue gravitatea actualei situaţii şi un semn că este hotărâtă si jertfească totul, până la cele mai înrădăcinate tradiţii, pentru a învinge. „Principiul decretului este că interesul particular trebue să cedeze in faţa interesului comun",a declarat d. Attlee. Nimeni nu l-a contrazis, şi nimeni nu ar fi putut să-l contrazică. Noua armă încredinţată guvernului este evident redutabilă. Împrejurările au impus-o şi Anglia se înclină in tăcere. Este totuşi un spectacol care Îşi are măreţia sa. El reaminteşte vechea Romăniei când patria era in pericol, toată legislaţia era suspendată și autoritatea era concentrată în mâinile dictatorului. Repetăm: in Anglia, acesta este un eveniment extraordinar. (Est-Radio). in Esric Furtună . RECENZII Poemele Resemnării Editura Socec, Buc. 1940 Urmând exodul devenit tradiţional, a plecat din mijlocul nostru, In urmă cu câţiva ani, şi medicul-poet Enric Pekalman-Furtună. Poetul subtil, dornic de o plenitudine a trăirii, a purces in Bucureştiul cu blokhausuri şi cu oameni grăbiţi, aferaţi, dedaţi întru totul, preceptului : carpe diem !..." * Activtatea poetului Enric Furtună este îndeajuns cunoscută nouă ieşenilor. Cântăreţ al suferinţelor umane, lectorul găseşte la d-sa, pe lângă vigoare poetică, un dar veridic al disecării insondabilului suflet omenesc,—cântând mai puţin dulcile sumferinţi ale sentimentului iubind între bărbat şi femeie şi mai mult nimicitoarele focuri declanşate de opoziţia dintre bine şi rău. 0*Din această privinţă, d.sa — in recent apărutul volum cu titlul semnificativ: „Poemele Resemnării“, este un precursor al modernismului, insă, păstrând forma veche e poeziei. Un cântăreţ modern al sufletului uman, înzeuat in platoşa clasicismului. Păstrând ritmul şi forma poeziei preţioase, d. Enric Furtună a surprins în cânte*cul de sale din „Poemele Resemnării”, mult frământatul suflet al omului din zilele □oastre ■ 00A De la „Pustnicul" (trei poame dramatice, apărute în 1914, unde se puneau probleme de înaltă ţinută etică), trecând la: „De pe stâncă" (poezii şi poeme) apărute în 1922—edit. „Viaţa Românească“, şi până la puternicele poeme din acest ultim volum d. Enric Furtună nu desvălue deplina d-sale aderenţă cu ceia ce formează temelia Poeziei : simţirea ! " Să redăm un fragment din poemul: „Cripta zăvorită". „Nu mai sunt demult acel ce-am fost, Viaţa nu mi-e vis şi nici durere. Nici v sarea singurul meu rost. Totuşi ţin sub tainic adăpost Amintirea stinselor himere. „Dorm tihnite ca‘n mausoleu Ţelurile mele ne'mplinite... Smulse'n silă sufetului meu, Dorm tihnite ca’n mausoleu intre flori şi candeli ce palpită... . „Vin arar şi’ngenunchez umil Peste cripta visurii mele. Candelele pâlpâie tiptil, Şi cu sfiiciune de copil Farm pe-obrazu-mi două lacrimi grele Zăbovesc târzii şi plec apoi, Tast şi grav, să'ntimpin soarele, Pun la uşă trei zăvoare nori Şi pornesc să cânt şi să mă'nnoi Pân'voiu rupe iar zăvoarele !“ Poem în pace găsim durerea poetului pentru biata noastră condiţie umană, care nl pune—popular vorbind—beţe în roate iluziilor şi idealurilor tinereţii... . J. PASCAL 1 r — a cerut şi i s'a adus de la Cernăuţi 15 soiuri de liliac ce s-au plantat la vie şi au fost îngrijiţi cu deosebire. Altă floare foarte răspândită în Iaşi este bujorul cu speciile alb-roş şi roşu—cel dinţi cu miros de trandafir, —au floare cât o farfurie. In Sărărie şi pe str. Lascar Caiaijiu bujorii sunt cu miile.' Stânjineii—fric-al comun și cel florentin—cu parfumul lui de o rară finețe — se văd In (Continuare în pagina a 2-a)