Opinia, noiembrie 1948 (Anul 40, nr. 645-669)

1948-11-02 / nr. 645

2 „Duşmanii“ de H. GORKI Piesa „Duşmanii“ de M. Gorki, este o ilustrare a conflictului dintre clasa stăpânitoare şi proleta­riat, în sânul căreia se desvoltă sentimentul re­voltei față de nedreapta orânduire socială din e­­poca ţaristă. Intriga piesei se a­­xează pe frământarea din sânul clasei capitaliste pusă în faţa proletariatu­lui care se formează, ca o forţă dinamică amenin­ţătoare. Intriga putreziciunii cla­sei conducătoare este conflictul din interiorul unei familii care stăpâ­neşte o fabrică, şi în care fiecare membru al fami­liei este sau degenerat sau rău. Dintre cei tineri, Nadea este simbolul generozităţii tinereşti, ea vede cu un bun s­m­ elementar, de partea cui este dreptatea, cine va înv­ege şi alături de proletarii puşi în lanţuri de proprii ei părinţi, de­mască şi acuză clasa din care face parte. ^­w,.anBPtn OAMENI ŞI FAPTE DIN U. ft. S. S. O staţiune de maşini şi tractoare la o al­titudine de 1500 me­tri deasupra nivelu­lui mării. In regiunile muntoase ale Reputicii Cabardine a fost organ­zată o nouă staţiune de maşini şi tractoare. Ogoa­rele vor fi deservite de acea­stă staţiune care se găsesc la o altitudine de 1000—1500 de metri deasupra nivelului mării. Noua st­aţiune a pri­mit de pe acum 22 tractoare, 3 combainuri, seceratoare, pluguri, etc. Un bibliofil renumit dintr’un sat d­e Si­beria in satul Krasnoisvorsk din regiunea Kiganovic, locueşte Nicolae Cornigov, unul din cei mai renumiţi bibliofili din Siberia. Biblioteca sa cuprinde mai mult de 6000 de volume, 15000 de portrete ale oame­nilor de artă din toată lumea, 50 de albutr­e şi materiale bogate privitoare la istoria Siberiei şi la avuţiile popu­lare s­beriene. Cele mai complete şi inte­resante secţiuni ale bibliote­cii lui Cornigov sunt: roma­nele din seco­­l XVIII, ro­manele ruse d­e 1800—1808, Puşkin şi contemporanii săi, Arta rusă de la Venetians până la pictorii contempo­rani, Istoria literaturii în por­trete, ilustraţii la literatura rusă şi occidentală. Biblioteca lui Cornigov este folosită pe larg de populaţia şî instituţiile ştiinţifice ale re­giunii. Un congres re- *­­ional al pio­­nerilor la Mos­cova In parcul de copii din ra­ionul Djorjinik din Moscova a avut loc zilele trecute, un congres regional al pione­ rilor.­­ Pe stadionul principal al parcului s-au adunat 3590 de pioneri. După paradă, cele mai bune brigăzi au raportat congresului despre succesele obţinute în munca lor. Congresul pionerilor a fost vizitat de părinţi­, învă­ţători şi reprezentanţi ai ori­gaizaţiilor comsomoliste. Poetul Jarov a vorbit pio­­nerilor despre drumul eroic al Comsom­o­nului. Lărgirea reţelei cooperativelor d­in oraşul şi re­giunea Moscovei Comitetul Executiv al Con­siliului Municipal din Mos­cova a luat hotărârea de a lărgi considerabil reţeaua de cooperative din oraşul şi re­giunea Moscova. In a doua jumătate a anu­lui curent vor fi deschise la Moscova 40 de cooperative noui. Acelaș număr de coo­perative vor fi deschise în centrele industriale din re­giunea Moscovei. Un muzeu consacrat apărării Odesei La 14 Septembrie a fost inaugurat la Odessa. Muzeul consacrat­­apărării oraşului. Acest muzeu a fost instalat într’una din cele mai fru­moase clădiri ale oraşului. In cele 11 săli ale muzeu­lui au fost adunate numeroa­se materiale care oglindesc faptele eroice ale apărători­lor Odessei—fotografii, arme fabricate la Odessa, etc. Rolul şi aportul flotei Ma­rii Negre în apărarea Odessei sunt prezentate pe larg Un oraş al cons­tructorilor de vase fluviale La Nicolaev, pe malul de Sud al Bugului, unde nu erau înainte decât nisipuri, se construeşte în prezent un orăşel al constructorilor de vase fluviale. Zeci de case noui au fost puse la dispoziţia muncitori­­lor şi s-a construit un club, o bae comunală şi câteva cantine. In Uzbekistan a înce­put prelucrarea bum­bacului din noua re­coltă Fabricile de bumbac din Uzbek­stan au început pre­lucrarea bumbacului brut din noua recoltă. Fabricile textile din Uniu­nea Sovietică au primit pri­mele zece vagoane de fire de bumbac. In urma instalării unui mare număr de maşini noui, pro­ducţia fabricilor pentru pre­lucrarea bumbacului, a cres­cut, anul acesta, cu 8—10 la sută. Uzinele de uleiuri vegetale din Uzbekistan au început fabricarea uleiului din se­minţe de bumbac. Colhoznicii şi briga­dierii iau parte la lucrările Academiei de ştiinţe din Repu­blica Letonă Ţinând să răspândească cât mai mult în masse ştiinţa micturinistă, pentru a o lega cât mai strâns de munca practică a agricultorilor, A­­cademia de Ştiinţe din Re­publica Letonă a organizat, de curând, o sesiune cu to­tul specială. Un mare grup de membri ai Academiei s’au deplasat în colhozul „Nukjtona“ unde a fost organizaţi aceasta sesi­une, la lucrările căreia a luat parte membrii Academiei, preşedinţii colhozurilor, bri­gadieri, etc. In săptămâna prieteniei româno - sovietice ACTIVITATEA „Filarmonicei Moldova“ După concertul de deschi­dere al stagiunii, Filarmoni­­ca Moldova își va spori ac­­tivitatea cu ocazia săptămâ­nii prieteniei româno-sovie­­tice. In această săptămână con­certele vor fi dirijate de dl. prof. Achim Stoia care va dirija concertele din Dumi­nică 31 Oct. în cadrul A. R. I. U. S. şi Luni 1 Noembrie la Teatrul Naţional cu ur­­mătorul program : „Scherzo din Simfonia V-a“ de Ceai- Kowsky, „Patetica“ de acelaş compozitor şi ,Rapsodia în Ja“ de George Enescu, con­cert care va fi executat cu concursul Coralei Mo­dova. Un festival Ceai­­kowsky în concert întreg va fi dedicat compozitorului rus Ceaikow­sky.­­Joi 4 Noembrie, :ap id dr. prof. Achim Stoia Un concert ex­cepţional Duminică 7 Noembrie se va executa la Teatrul Naţio­nal un program dirijat tot de dr. prof. Stoia, când în colaborare cu Corala Mol­dova se va executa „Romeo şi Julieta“ de Ceaikovsky, „O noapte pe muntele ple­şuv“ da Mussorsky şi „Rapi­sodia în la“ de George E­­nescu. Un program excepţional va fi executat în ziua de 14 Noembrie sub conducerea d-lui Jean Bobescu de la O­­pera de Stat din Bucureşti, având ca so­lst pe di Vir­gil Pop care va interpreta la vioară „ConcertifPTffîfM? vioară şi orchestră" de Gla­zunov, va dirija : „Biletul „Romeo şi Julieta", Simfonia V-a"­ Cassenoisette“ şi P­U Aniversarea Teatrului Academic de Arta din Moscova Teatrul Academic de Artă din Moscova îşi sărbătoreşte cea de a 50-a aniversare. Cu acest prilej ziarul nostru a publicat articolul d-lui profe­sor academician Iorgu Iordan, fost ambasador al R. P. R. la Moscova, articol ce cuprin­dea o expunere istorică asu­pra tradiţiilor şi a realiză­rilor acestui teatru. Iniţiatorii înfiinţării Teatrului de Artă, ce se numea acum câţiva ani „Teatrul de Artă accesibil tuturor", sunt marele entu­­ziast şi regizor care s’a con­sacrat în întregime artei Stanislawski, şi renumitul scriitor şi dramaturg rus Nemirovici-Dancenko. Primele piese jucate de acest teatru au fost : „Ţarul Feodor Ivanovici“ de Tolstoi, şi „Pescăruşul“ de Cehov. Au urmat mai târziu piese de Cehov, Gorki, Os­trovski. Rolul lui M- Gorki „Principalul iniţiator şi fondator al liniei social­­politice a teatrului nostru a fost Gorki“—spunea Sta­nislawski De aceea astăzi, Teatrul Academiei de Artă din Moscova poartă nu­mele „Maxim Gorki“. Un symposiom a avut loc zilele trecute la Bucureşti, pe scena de la „Sf. Sava", pentru discutarea con­tribuţiei teatrului sovietic la desvoltarea vieţii teatrale ro­mâneşti. Au vorbit d-nii M. Novicov, director în Minis­terul Artelor, j­unând in lu­­mină concepţia nouă realist­socialistă care-i animă pe oamenii de teatru d­e U. R. S. S., Traian Şatmaru care a discutat conţinutul ideologic al Teatrului sovietic, arătând că repertoriul său cuprinde operele clasicilor ruşii Puş­kin, Gor­kî, Ostrovsk­, Cehov, clasicii literaturii dramatice universale, alături de ope­rele noui ale lui Fadeev, Si­monov, Lavrentiev, Cornei­­ciuc, etc. Despre concepţia re­­gisorală şi interpre­tarea artiştilor sovietici a vorbit dl. N. Dinescu, arătând că noua concepţie este împotriva a tot ce este teatru. D. Ser­giu Dumitrescu a vorbit des­pre legătura teatrului sovie­tic cu massele. Poezia sovietică A apărut recent la Mos­cova un nou volum de poe­zii „Sunt cetăţean al Uniunii Sovietice“. In acest volum sunt reu­­nite operele poetice a nume­roşi creatori din diferite ge­neraţii şi naţionalităţi. Sunt astfel cuprinse operele poe­tice ale generaţiei vârstnice ca­: Mayakowski, Biedny, Ti­honov, Bardul popular din Kazakhastan Djamboul, da­­ghestanianul Suleiman Stalik, şi ale tinerei generaţii cu : Bezymenskî, Svetlov, Kipsa­­nov, Tvardovski, Simonov, Surkov şi toţi tinerii poeţi. Volumul cuprinde poezii ruse şi versuri traduse din numeroasele limbi ale popoa­relor din U. R. S. S­, reflec­tând planurile poeţilor dn toate colţurile întinsei ţari sovietice şi dragostea lor fierbinte pentru această ţară. Despre filmele americane Jacqueline Lenoire scrie In „Gavroche“, „America nu mai produce filme bune“. Câtă strălucire superficială, câte rafinamente artistice sti­liste sunt irosite. Amintirea războiului apare doar în poveşti neverosimile de spionaj, care nu pot fi luate în serios nici de ultimul lift­boy din New-York. Însuşi americanii recunosc adevărul şi astfel în „Screen Guild“ organul asociaţiei americane a scenariştilor a­­mericani se scria­. Producţia ţărilor europene este, cu mult mai umană, mai pătrunsă de tematică socială, ea scoate la iveală omul viu, real şi tra­tează în producţiile ei pro­bleme care stârnesc intere­sul viu al maselor populare“. Iar Mac Howan scrie în zia­rul „New­ York Times": „Pen­tru masele largi americane, Hollywoodul era opium, dis­tracţie sau pur şi simplu a­­muzament, pentru americanii culţi şi instruiţi—un fel de blestem şi stăruirea tuturor aperanţelor “■ Teatrul lui Anton Cehov Recent, editura Cartea Rusă a­ pus în librării, un volum cu patru piese din teatrul lui Cehov „Livada cu vişini“, „Ivanov", „Unchiul Vania" şi „Pescăruşul". Teatrul lui Cehov se ca­­racterizează printr’un rea­lism autentic, care nu simpli­fică, nu s­pirodeşte realitatea, ci care ţine seama de com­plexitatea ei, nemaivăzând în ea un domeniu al faptelor excepţ­onale, ci un domeniu în care, cu tot banalul, plic­­tisitul sau chiar vidul — nă­dejdea, entuziasmul şi liris­mul coexistă. E un teatru al stărilor de suflet, un teatru de atmos­feră, în care laconismul su­gerează, dând curs liber ima­ginaţiei şi meditaţiei, în care personajele sunt extrem de vii şi de dramatice, deşi se mişcă simplu, discret. N C T E Abonați-vă la „Opinia“ OPINIA •« .liperialisul inimii!" (Urmare din pag. I-a) se întăreşte în fiecare zi. Afară de aceasta s’a înfiinţat şi o Ligă Democratică Chi­neză formată din intelectuali, patrioţi şi mici burghezi . Aceste două grupări au ho­­tărît să se alăture lui Mao Tse Tung alcătuind un „Bloc Democratic Naţ­onal“ chinez, împotriva spiritului de domi­nare american. In sfârşit, în cursul lunii August s-a ţinut la Charbin în Manuciik­ia­­tmn congres sin­dical la care au fost repre­zentaţi două milioane de mun­citori din China eliberată. Alături de reprezentanţii a­­cestora luau parte şi delegaţi din întreaga Chină trimişi la acest Congres de alţi 830.000 de proletari. Unitatea sindicală a fost înfăptuită împotriva imperia­lismului american şi sub egida Federaţiei Sindicale Mondiale. Acesta este un eveniment nou, de proporţii considera­bile. Nu trebue să uităm de ase­­menea că există o mizerie excepţională în China. Din cauza unei inflaţii grave, mo­neda scade mereu ; şomajul creşte şi domneşte o indig­nare generală contra Ameri­canilor care întreţin războiul civil. Aceste considerente capătă o importanţă sporită având în vedere desbaterile ce se desfăşoară la Organizaţia Na­ţiunilor Unite. IftMJ tf f f 9.9 f 9 * T? U­f fTTTft f­» (ei 1 Huit Mol ip 111 ililUi­­lllUlOlUi (Urmare din pag. I-a) arată munca şi lupta ne­întreruptă pe care o duc în momentul de faţă ti­nerii comsomolişti din U­­niunea Sovietică pentru îndeplinirea planului cin­cinal în 4 ani şi pentru construirea societăţii co­muniste. In încheere, conferen­ţiarul îndeamnă tineretul ieşean să ia exemplu din munca şi lupta tinerilor comsomolişti­­ şi con­­duşi fiind de Partidul de avantgardă a clasei mun­citoare din RPR, să mun­cească tot mai mult pen­tru construirea socialis­mului în ţara noastră. Ultimele cuvinte ale conferenţiarului au fost acoperite de vii aplauze şi lozinci. A luat cuvântul din nou dl. Frost, care a citit mesajul tinerilor sportivi dn Iaşi cu prilejul ani­versării Comsomolului, o moţiune a tineretului din Iaşi adresată Comsomo­lului şi o alta adresată Comitetului Executiv al FNTDR. Programul artistic a urmat apoi un reuşit program artistic alcătuit din coruri, recitări, dansuri, etc. Programul a început cu „Imnul Tineretului“, execu­tat de corul FNTDR-ului, după care acelaş ansamblu a executat „Imnul Reconstruc­ţiei“. Echipa de dansuri a Ate­lierelor CFR Nicolina a exe­cutat un reuşit program de dansuri populare, mult apla­udate de tinerii din sală. Corul ETACS-udui a exe­cutat imnul „Moscova" şi „Azi casa ta e ţara ta“, iar doi tineri au declamat: „Mă­reţia lui Octombrie" şi „URSS“. Programul artistic a fost încheiat de echipa de dan­suri a Atelierelor CFR Nico­lina și frații Breban, care au cântat din acordeon. VALERIE BRIUSOV VIAŢA NOUĂ Ciclonul orb ce-a pustiit sub pas Câmpii şi sale, cu pârjol şi ceaţă, O spare’n zări... Voi, cei ce-aţi mai râmai Sculaţi,vă de jos spre-o nouă viaţă ! In preajmă leşuri, leşuri din belşug.„ Dar nu e timp de jale p­ângăreaţă. Ca să te aperi, treci din nou la plug, E timp de muncă şi de nouă viaţă ! Mulţi sub furtuni au fost şi s­­abi şi blegi, Ce folosim să-i tot mustram în faţă? La muncă toţi cei teferi şi întregi, S’avem ce secera spre-o nouă viaţă ! Pe multe uşuratice femei, Du­slinul le-a schimbat cu-a lui povaţă­. După furtuni e soarele’n temei Şi străluceşte pentru-o nouă viaţă ! Pe sufletele moarte omeneşti, Im­proşcă apă vie’n dimineaţă, Trezeşte-te ! Nădejdea s’o sădeşti, Şi însuţi crede Ui ş’o nouă viaţă ! Din ruseşte de GEORGE LESNEA Industria sovietică se desvoltă în colfurii, cele mai îndepărtate ale ţării Social solului (Urmare din pag. 1-a­ secetei, plan care odată ter­minat se asigură un avânt şi mai mare economiei sovie­tice. Petrol şi textile Extracţia de petrol, care înainte era aproape ur­­ monopol al Azerbaidjanulu­­i Transcaucaziei unde s’a ajuns la 34.000.000 tone în 1940 fata de 9 în 1913, da­torita pompelor electrice s’a desvoltat și la Isimbai (Batkiria), devenit al doi­lea Baku. Dar un aport hotărîtor au adus repi­blicele foste înapoiate în industria tex­tilă, care folosește 50 la sută din totalul muncitori­lor industriei uşoare. Ast­­fel s’au construit filaturi uriaşe la Tarkunt, Stalina­­bad, în Armenia, la Bir­­naul (S­beria). Calitatea bumbacului în acest timp s’a îmbunătăţit, iar produc­­ţia a crescut de 9 ori. Pe urmele planului cincinal Noul plan cincinal care prevede că producţia Uz­bekistanului să crească ai 89 la sută, iar cea din Kar­zahastan cu 22 la sută şi care asigură desvoltarea industriei energice în Azer­baidjan, crearea industriei de combustibil li­hd şi sporirea construcţiilor na­vale în Extremul Orient etc., etc. este o dovadă ii plus că U. R. S. S. este un vast organism viu, în care fiecare republică, fiecare cetăţean sovietic indifer­it de naţionalitate are un rol activ ş -şi vede puse la maximum în valoare res­u­­sete. Asigurând desvoltă­rea celei mai puternice indus­­trii din lume, U.R.S.S de­vine tot mai mult puterni­cul bastion al păcii spre care îşi îndreaptă oc­hii toate popoarele din lume. Iar industria, care se des­­voltă zi de zi, în toate col­­ţurile U. R. S. S., se og­ră­deşte bine şi în cuvinteii lui Kirov : ,Nu mai există pământ care în mâri­le îndemânatici ale oameni­or sovietici, să a* poată asigura fericirea ome­­nirei !“ Tentativa burgheză de reînviere a legionarismului (Urmare din Dac. I-a) Constituţia prii ; b) a instigat la înarma­re şi acţiuni violente pen­tru a provoca războiul ci­vil în ţară ; c) a stabilit legătura cu trădătorul Horia Sima, a­­flat în străinătate, care a fost în solda nemţilor, iar acum colaborează cu ser­viciile de informaţi ale Statelor imperialste, cu scopul de a se înţelege cu el în privinţa sprijinirii din afară a complotului împotriva regimului de de­mocraţie populară existent în ţară ; d) a sprijinit transmite­­rea, prin agenţii serviciu­lui de informaţii al arma­tei americane, de informa­­ţiuni militare, politice, e­­conomice şi altele, referi­toare la apărarea şi eco­nomia Statului şi la buge­tul ţării“... Iată, aşa­dar, legionaris­­mul cu metodele lui crimi­nale, ca forţă de acţiune a politicienilor burghezi în a­ Ventura lor de recâştigare a puterii în Stat. Şi iată dea­­semenea legionarismul ca pion de şah în mâna veroasă a imperialiştilor anglo-ame­­ricani care urmăresc cu orice chip să aserveas­ă din nou ţara românească, din punct de vedere politic şi economic. Dacă ar mai fi existând elemente nelăm­urite, au act»* ma prilej­ul să înţeleagă ci nu se pune în cumpănă de­mocraţia populară cu un soi de democraţie burgheză. Oi se opune democraţiei popu­­­lare, muncitoare şi construc­tive, o reînviere a legionar* rismu­lui în frunte cu Rudes­­cu şi Hor­ia Sima, ca para­van al lanţilor politici d­e fostele partide „istorice" şi vătavi ai imperialismului an­­glo-american, exploatator, la­com şi aţâţător la război. A apăra şi dezvolta re­­gim­ul democraţiei populare„ înseamnă a smulge ulti­mele rădăcini ale bunierii legionare cultivată de poli­ticienii burghezo-moşieri şi de imperialiştii internaţionali. Aceasta este una din con­cluziile procesului de com­plot al lui Alex. Popp, Ion Bu­­joiu şi celorlalţi, ce se judecă acum la Bucureşti. DOCTOR S. A. DAVID Boli Interne și de COPII, BOLI DE FEMEI Venerice, Sifilis Elenoragia vindecă ra*­­­dical în 9 ore. (penicilină^ lași. Str. Costache Negri 3 | (colt Elena Doamna) Cons. 8—12 dinți și 2—9 seara |

Next