Opinia, aprilie 1950 (Anul 42, nr. 1074-1098)

1950-04-09 / nr. 1081

CULTURA SI ARTA * prin soutta despre main Cu ocazia aniversarii centenarului nasterii lui Mihai Eminescu, repusa sovietica „ Ogoniok* a publicat un articol semnat de criticul Mhail Scetlca, articol deosebit de valoros şi instrucţia totodată pentru felul cum autorul său a reuşit să cuprindă într’o expunere concisă coordonatele esenţiale ale personalităţii şi ale importanţei marelui poet român. Publicăm in întregime acest articol, mărturie a consideraţiei pe care critica sovietica o poarta lui Mihai Eminescu. gamda i ai poporului roman Aniversarea a 100 de ani de la naşterea lui Ei Mihai Eminescu Imortalitatea poetului e in popularitatea lui. Şi acum, când poporul român şi — împreună cu el — şi popoarele Uniunii Sovietice şi ale ţârilor cu democraţie populară, sărbătoresc 100 ani din ziua naşterii lui Mihai Eminescu, în faţa noastră apare, în toată măreţia ei, figura marelui poet, luptător pentru năzuinţele poporului, spre construcţia unei societăţi mai bune şi mai juste. Mihail Eminescu, a avut o viaţă grea. Grăjdăr la han, hamal, subieur la o trupă de artişti vagabonzi, iată enumerarea acelor „calificări“ — departe de a fi complecte — pe care a fost nevoit să le îmbrăţişeze unul dintre cei mai buni poeţi ai României. Fiu de proprietar de pământ, el a părăsit casa sa ca adolescent, în etate de 17 ani. Viaţa II chema. El înţelegea că poate trăi numai pentru popor. Istoricii burghezi, după cum o fac de obiceiu, au împins pe primul plan numai acele compoziţii ale poetului, în care — cedând slăbiciunii temporare, sau influenţei curentelor ce dominau atunci în literatura română — el se deda numai trisisţei şi pesimismului. Dar chiar însăşi realitatea românească era atunci desoiată. Să admitem că Eminescu nu înţelegea rolul proletariatului, căruia îi revenea misiunea istorică de a reconstrui lumea pe baze noui de dreptate , să admitem că el nu ştia totdeauna unde să caute răspuns la cele mai importante chestiuni şi pe masa lui de lucru, alături de operile lui Marx erau şi operile lui Kant şi Schopenhauer ; în viaţa unui poet mare sunt importante nu unele Întâmplări separate, necaracteristice pentru el, ci tendinţa lui de idei. In această privinţă Eminescu este şi clasicul poeziei româneşti, şi unul dintre cei mai înflăcăraţi luptători a căror amintire nu se şterge niciodată. M. Eminescu a avut o viaţă scurtă: 1850—1889. Viaţă scurtă de mare incandescenţă, costă mulţi ani din viaţă, iar viaţa şi opera lui Eminescu es la viaţă şi operă de mare incandescenţă. Nu degeaba era atras atât de mult spre Puşkin : el simţea înrudirea sa cu tendinţele rebele şi dragostea de libertate ale marelui nostru poet. „Eu mi-am găsit tovarăş. Un tovarăş mare. Cu toate că el îmi vorbeşte într’o limbă pe care nu o pot preţui îndeajuns, totuşi îi ghicesc întreaga frumuseţe a creaţiei lui poetice. Nu ştii ce să pretţuieşti mai mult în lirica nemijlocită, plină de prospeţime şi inspiraţie a lui Puşchin... Pe mine mă îmbată versurile lui, isvorul de apă vie şi visări nobile“ — iată ce scria Eminescu după ce a făcut cunoştinţă cu ajutorul dicţionarului cu Puşchin. Comunitatea revoltei faţă de regimul social nedrept îl înrudeşte pe clasicul român cu marele poet rus . Pentru cei atotputernici legi nu sunt Dumnevoastră în răspunsuri este singurul cuvânt. Ei trăesc uşor în legi, pe care singuri le scriau Arbitrar le compuneau, arbitrar le comentau. Tendinţa de a răsturna aceste legi, dorinţa de a vedea lumea dreaptă şi fericită, iată ce este principal în creaţia lui Eminescu. Cu ei, poetul de mare rezonanţă — de la cea mai fină lirică până la impetuoasa publicistică, de la sonată până la poezia plină de un sarcasm ne gater — va face cu bucurie cunoştinţă cititorul nostru sovietic. Romnia populară democrată se mândreşte cu el, ne mândrim cu el şi noi toţi. MIHAIL SVETLOV Tablou de N. Grigorescu Cântec de leagăn Haide nan', puLor, Dormi cu mama binişor ! Dorm piscile 'n pridvor, Doarme 'n patul ei păpuşa, Doarme 'n leagăn şi Vaniuşa ... — Ia-’e-una, Lata ! Cum, îl'cdlo, mis, mei pâr acum ? Dorm în cuib Rândunele, Vrăbii dorm Subt rămurele, Iepuraşu'n Tufanele. Vulpea doarme 'n zumnă, Fluturaşul pe-o sulină. Greieruşul pe-o lata, — Fecaie unde vrea ! Dorm subi vatră puişorii. Dorm subi gene ochişorii, Deame 'n pernă urechiuşc Dormi cu mama, dormi, Vaniuşa • Cântec popular rus, îndudneşte de GULIA CA ZIMIR Turneul Teatrului Evreesc ieste Către sfârşitul acestei luni Teatrul Evreesc de Sat din Iaşi va întreprinde un turneu în mai multe oraşe din Moldova. Itinerariul a şi fost aprobat de Ministerul Artelor, plecarea din Iaşi a colectivului urmând să se facă în ziua de 20 Aprilie. Azi Sâmbătă matineu și seara „Iarba rea“. Duminică, matineu „Iarba rea“, seara „Comoara“. Luni, matineu „Comoara“, seara „Iarbă rea“. Marți seara „Iarbă rea". Dacă sunt întrebat asupra atitudinii pe care trebuie s’o ia intelectualul In problema păcii, nu ezit o clipă a răspunde: să lupte din toate puterile pentru ea. Idealiştii pretindeau că războiul e o măsură de protecţie sanitară luată de natură însăşi un fel de furtună care apără prin răscolire marea de a putrezi. False teorii. Războiul imperialist e un foc care doboară tot ce e proeminent: coloane frontoane, capiteluri, pericţionează însă gropile şi ridică băltoacele la rangul de smârcuri. El descoperă deasa* m ul anume vocaţii tehnice : a ochi spitalul drept în cupolă şi mai exact la încrucişătura cruci roşii, a juca un lei de polo de aer din avion, urmărind cetăţetenii înebuniţi care fug pe marginea şoseleîog a despava la minut ceace s’a pavat în decenii, a juca un ştir de proectile timpAnd cu pioni de fum arăturile. Pr n 'rnwe, *-• h »- să luptăm pe front intelectual cu toată puterea spre a câştiga pacea căci ceea ce avem acum e doar o ameninţare a nopţ iior noastre de odihnă şi a zilelor noastre de lucru. Am citit iar, cu multă atenta, luminoasa car-* te a lui V. I. Lenin, concisă, stringentă, întocmită după toate regu- rile ştiinţei. Propoziţiile ei rămân fundamentale şi exemplele date atunci când a fost scrisă, par împrumutate zilei de azi. Cartea poate îi doar îmbogăţită pe margini, cu observaţii complimentare pe care istoria le-a pus la îndemână, ulterior, cititorului. O mare parte a lumii trăeşte încă sub semnul imperialismului câtorva puteri mondiale, imperîalism care este „stadiul monopolist al capitalismului*. Capitalul este o marfă atrofiabilă cit ă stă închis !n casă, el trebue sa ia aer. De unde „emulaţia“ de a exporta capitalul !n „legiuni înapoiate“- Globul *■ studiu cu crei°niil în mână şi secţionat in felii.„Capitaliştii — observă Lenin— nu împart lumea dintr’o răutate deosebită a lor, ci pentrucă gradul de concentrare atins le impune să meargă pe această cale, ca să poată căpăta profituri“; între uliurile capitaliste se stabiiesc anumite raporturi pe baza împărţirii economice a lumii, şi aturi de aceasta şi în legătură cu aceasta, se stabilesc Intre uniunle politice — Intre state — anumite raporturi pe baza împărţirii terito iale a lumii, a luptei pentru colonii, a „luptei pentru teritoriul economic*. Din această stare de lucruri, ne spună Lenin, se nasc contradicţii, încăierări pentru adjudecarea loturilor, într’un cuvânt războaiele. Numai lichidarea imperialismului ar putea desfiinţa pe Marte. Toată lumea a ebrer- Vat că după terminarea marilor războaie, după Împăcarea şi combinarea părţilor capitaliste, războaiele fac turnee provinciale In biete ţări minuscule. Se fac profeţii sinistre, se prevăd noi agresiuni. Care este explicaţia? Tunul e o marfă ce se vinde bine în timp de bătălie, dar nu face două parale, după aceea, însuşi Lenin pomeneşte de Trustul Internaţional al prafului de puşcă In care intrau elemente printre cele mai antagonice In aparenţă, întreprinderi germane şi franceze, de pildă. Praful de puşcă e făcut să pocnească şi numai pentru iepuri nu merită atâta sforţare. Trebuiesc găsiţi amatori de explozii grandioase. In rezumat,îndată după un mare conflict armat forţele capitaliste preiau războaie mai mici caută să desfacă marfa inutilă şi fabrică a ta prevestind catastrofe.Astfel s’a ivit războiţii ref. Acest război, care este sub aspect material un veritabil război, nu e tot, şi absolut rece,—vreau să spun, nu-i doar o simplă veghe somnolentă, fără pierderi de oameni. El urmăreşte să omore sufletele Luaţi un Individ şi puneţi la zid, legat la ochi, f ceţi in faţa lui toată parada, întârziată, amplificată, a execuţie , comandaţi foc orb şi se va putea întâmpla ca victima focului să cadă moartă cu adevărat, prin comeţie. Acesta e spectacolul războiului rece, —aşa cum l-ar dori inventatorii lui, aşa cum şi-l închipuia el. Imperialiştii nu se ceartă, azi, pentru adjudecarea toturilor,—ei nu visează „regulile înapoiate", ci tocmai acelea care sunt cele mai avansate, care se indentifică cu însuşi progresul, cu însăşi civilizaţia cea mai înaintată : el vizează ţările lagărului social Tunuri uriaşe ca nişte telescoape sunt împinse din ce în ce mai aproape de noi, avioane apocaliptice vântură aerul. In porturi se descarcă lăzi cu arme automate . In Ocean se fac experienţe cu bombe atomici. Savanţii „atomici“ pregătesc—zic ei—o bombi care va inflama aerul în aşa chip încât la aprinderea unui chibrit, atmosfera va arde de jur împrejur ca un spirt denaturat. Revistele americene publică de la acum hărţi de destrucţii arătând că dintr’un 0« r?.s sau dintr’un spaţiu poate fi carbonizat la minut. Sunt desigur triste deliruri în numeleunei pretinse griji pentru civilizaţie, pentru că admiţând că s’ar pre« para asemenea orori, tre» buî să se găsească oameni care să lase pe nebuni sî se joTce cu ast« fel da periculoase jucăria Or, oamenii Intregi ia minte au lucruri mal bune de făcut. Niciuna din problemele existente nu se poate rezolvi călire 7^ Icn, Pacea trainică de care avem nevoie nu se va căpăta decât prin dorinţa unanimă şi adâncă de pace, decât prin lupta hotărîtă pentru pace. A întări deci frontul păcii e un cui mijloc. Muncitorimea manuală şi Inteletuală conditue populaţia covârşitoare a globului. Ea doreşe sincer pacea spre a trece la construcţia unei lumi mai bune şi nu se va împiedeca de socoteale fabricanţilor de arm -men . Lumea muncitoare posedă o putere de lucru aşa de mar , încât ar puta arunca poduri peste oceane. Ier noi, intelectualii, îndeosebi responsabilii în orientarea operei publice, vom face mult bine dacă asociindu-ne luptei o gamante a pro ei riatului mondial împotriva cursei înarmărilor vom arata stridiinţă şi disciplina. Ca nişte adevăraţi docheri care lucrăm in pariuri e unde sosesc idele, să refuzăm şi noi descărcarea strigătelor A* r zboi. '*1, 1 , T -fin-fl“ Nr iS.i) DOCHERII IDEILOR de G. CALINESCU i Scena din piesa „Calei liberă“ jucată pe o scenă sovietică OPINIA PUNC Sarcinile directorilor de teatru In recenta conferinţă a directorilor deteatre care a avut loc la Ministerul Artelor, s-au analizat o serie de greutăţi întâmpinat în legătură cu lipsa de planificare a repertorilor. Pentru a se evita în viitor asemenea greşeli care au dat naştere la grave cadrenţe în activitatea teatrelor şi în primul rând se poate cita aici cazul Teatrului Naţional din Iaşi, s-a stabiit că repertoriile se vor alcătui pe baza propunerilor făcute de teatre. Pentru aceasta însă, teatrele din speţă directorii au datoria de a fi la curent cu piesele publicate în revistele româneşti şi sovietice. Ei nu trebue să aştepte, cum au făcut până acum, ca Ministerul să le trimită de-a gata tot repertoriul, fără ca ei să contribue cu ceva la alcătuirea lui. Pentru stimularea creaţiei dramatice originale, teatrele au obligaţia de a ţine contactul cu filialele Uniunii Scriitorilor. Ordinea spectacolelor Azi Sâmbătă la ora 20 se reprezintă la Teatrul Naţional „Confruntarea“. Duminică in matineu ora 15.80 „Confruntarea“, seara ora 20 „Cale liberă". Luni 10 Aprilie , la ora 10 şi la 15.30 „Cenuşăreasa“, seara ora 20 „Confruntarea“. Marţi ora 15,30 „Confruntarea“, ora 20 „Cale liberă“. uk Spectacol cu discuţii la Teatrul Naţional ,,Cafe liberă“ de A. Surov Joi după masă a avut loc la Teatrul Naţional din Iaşi primul spectacol cu discuţii. Este pentru întâia dată când spectatorii ieşeni au fost chemaţi să-şi spună părerea asupra unei piese de teatru, stabilindu-se legătura dintre actori şi public. Prin folosirea acestei metode sovietice deosebit de valoroase—a spectacolelor cu discuţii—Teatrul Naţional va putea să-şi îmbunătăţească munca. Rămâne însă ca astfel de spectacole să aibă loc cu fiecare piesă şi mai ales succesul consultărilor publicului depinde de felul în care colectivul teatrului va lua în consideraţie obiecţiile făcute. Piesa „Cale liberă“ a lui Alexei Surov este deosebit de valoroasă, atât din punct de vedere artistic, cât şi în ceea ce priveşte valoarea ei ideologică. Aşa cum au subliniat mulţi dintre spectatori, piesa ese instructivă punând probleme activiie şi de o importanţă deosebită. Astfel piesa tratează în special problema carierismului, a cosmopolitismului, conflictele dintre tineri şi oamenii în vârstă, problema colaborării între savanţi şi tehnicieni, arătând în acelaş timp felul cum o bună activită de partid poate deveni inconştient unie burgheză ia cazul Sofiei Romanovna) şi unde poate duce lipsa de vilenţa. Pentru a arata că piesa este folositoare nu numai spectatorilor sovietici dar şi publicului românesc, este suficient să cităm din cuvintele d-lui S. Antropov: ,Vizionând spectacolul, eu singur mi am văzut greşelile mele şi am înţeles că trebue să lupt împotriva rulinei şi să-mi întăresc virgil inţa*. Dar dacă pesa lui Alexei Surov este o operă valoroasă, pentru a putea fi prezentată publicului în întreaga ei valoare era necesară o justă interpretare a personagiilor. Asupra felului cum au fost interpretaţi eroii piesei şi asupra motiului cum aceasta a fost pusă in scenă, spectatoriau făcut deasemeni observaţii juste. Ca observaţie generală — aşa cum a spus şi tov. Mihailescu, ceferist—persona*giile nu au fost cler conturate, î trucat nu toţi artiştii au putut prezenta omul sovietic, omul nou— cum a observat Sasu Constantin, dt la sindicatul Fielen. Person igiîe reuşit interpretate, după criticile făcute, mi fost Maxim Romanovn*- Rubtov şi Krutinin. Constantin Sava a prezentat just omul nou comunist, care indiferent de vârstă rămâne acelaşi dârz luptător. Cu toată vârsta înaintată, Rubţov ne este înfăţişat cu un elan cu aTR. TANFA (Continuare în pag. 3*a)j