Orizont, 1964 (Anul 15, nr. 1-12)

1964-05-01 / nr. 5

surpriză : 12 călești împodobite cu flori, dintre care una, cu patru cai, pentru Pascaly și soția sa. Așa vor merge prin oraș, pînă la locuințele intelectualilor mai de seamă, care au considerat drept cinste făcută lor să găzduiască sub acoperiș pe acești soli ai Taliei. Pe drum, de ambele părți, public inimos a aclamat și a aruncat flori. In ziua aceea fiind duminecă, artiștii au fost conduși la horă. Străvechile costume naționale ale bufenilor și ale țăranilor din Oravița romînă au umplut de încîntare ochii musafirilor, dar în mod deosebit îl vor fi impresionat pe Eminescu. A doua zi, luni, s-a dat prima reprezentație cu Ștrengarul din Paris. Teatrul a fost plin, erau de față și foarte mulți țărani. „N-a mai văzut teatrul nostru atita gloată de om in volumenul său, dar nici nu au răsunat altădată auitea aplauze ; buchetele și cununile de flori zburau pe scenă ca o mulțime de fluturi ; artiștii jucau care de care mai bine, ei ne fac nu numai desfătare, ci și onoare multă artei noastre", ne raportează cronicarul Albinei10). Iar în Familia1"­ Sofronie Pascu scrie: „... de pe bună răsună o limbă dulce, cu farmecul de incintare ... Am auzit adesea că limba noastră e sonoră, suavă și armonioasă, am crezut. Credeam insă cu modestie, acum insă mi-a trecut toată dubietatea, cind am simțit puterea magică, am auzit și văzut ceea ce pină acum numai cugeta și asta am putut, am cunoscut sublimitatea lumii noastre". „Cortina se ridică, o ploaie de cununi și flori umplu scena și bucurie, un entuziasm, se oglindea pe toate fețele, inimile tuturor tresăreau de incintare . ." A doua zi, la 1 septembrie, la cererea multor localnici, Pascaly înlocui din programul anunțat prima comedie cu poemul Mihai Viteazul, după care a urmat Copila romină de Vulcan. A­atilda Pascaly apare pe scenă : „in momentul acela toată scena fu acoperită de flori și cununi, iar aplauzele frenetice nu mai incetau, așa incit de abia peste citeva minute putu incepe declamarea. Fiecare strofă, ba mai fiecare șir, fu urmărit și întrerupt astfel pină la finil. La ambele reprezentări asistă un public atit de numeros, incit era mai im­posibil a face o mișcare. Cu o vie plăcere văzurăm asistind și un număr foarte frumos de plugari. La 2 septembrie trupa lui Pascaly părăsește Oravița mergînd la Baziaș, de unde, pe Dunăre, se întoarce acasă. S-ar mai pune acum, la sfîrșitul considerentelor noastre, întrebarea, cum s-a simțit în vîrtejul acestor festivități nemuritorul Eminescu, văzînd manifestarea aceasta formida­bilă a geniului popular. Sîntem convinși că i-a înțeles pe deplin semnificația și puterea. A recepționat la justa ei intensitate dorința după artă, după limbă frumoasă romînească, și libertate, a poporului și a reacționat. A întocmit o descriere a Banatului, care mai tîrziu a ajuns în mîna unui nepot al său cu numele Ion I. Drogli, fiul surorii sale Aglaia. Acest Drogli a fost căpitan în regimentul Nr. 61 din Timișoara, dar căsătorindu-se cu o femeie bogată a ieșit din cadrele armatei mutîndu-se la Viena. Din mîinile lui manuscrisul a ajuns incomplet, la Valeriu Braniște, cunoscutul publicist bănățean, din Lugoj. După informațiile date de profesorul D. Condrea din acest oraș, Braniște, pe lîngă cele publicate, mai avea și alte scrisori referitoare la Eminescu. Braniște a murit subit înainte de a fi valorificat acest tezaur prețios, care nu se știe unde a ajuns la moartea sa. Descoperirea și publicarea acestui material rămîne o problemă de rezolvăt. Mai trebuie să arătăm aici că, la rîndul său, Banatul a cinstit memoria marelui poet, ridicîndu-i pe teritoriul său patru monumente. Cel mai vechi, cronologic al treilea pe țară, a fost desvelit la Sînnicolaul Mare în 2 oct. 1925. Al doilea monument a fost ridicat la Oravița în amintirea trecerii poetului prin acel oraș, odată cu turneul lui Pascaly. Bustul este creația sculptorului bănățean Romul Ladea, care și-a început studiile aci. Monumentul a fost inițiat de scriitorul I. Dongorozi, în anii 1931-32, care se afla atunci la Oravița. Caracteristic pentru vremile acelea politicianiste a fost faptul că nici inițiatorul și nici realizatorul monumentului nu au fost aduși la dezve­lire. Celelalte două monumente sînt la Timișoara. Unul ridicat din inițiativa muncitorilor de la Căile Ferate, celălalt din grija conducerii locale de partid, în timpurile democrației populare, constitue podoabe ale orașului. VETURIA BIROU ( 1 .0) „Albina“. 1808, nr. 91. 11 ) „Familia“ 1868 nr. 30. 92

Next