Patria, mai 1922 (Anul 4, nr. 94-115)

1922-05-03 / nr. 94

Cluj, Miercuri 3 Maiu 1922 Anul IV. # Numărul 94 UN LEU EXEMPLARUL Problema scumpetel In ultimul consiliu de miniştri s’a luat în discuţiune şi chestiunea scum­pirii traiului, care a luat proporţii în­grijitoare. Chestiunea va fi supusă consiliului economic superior, ale că­rui hotărâri vor fi din nou supuse spre ratificare consiliului de miniştri. Probabil că cea dintâi măsură care se va lua îi va viza pe speculanţi. Aşa s’a procedat şi în trecut, pentru că scumpetea traiului nu datează de azi, de eri. Se vor pune în vedere pena­lităţi severe, amenzi în bani sau în­­cu­isoare, celor cari prin speculă scum­pesc viaţa. Dar ca şi în trecut, aceste măsuri de represiune a speculei, chiar dacă s’ar executa cu cea mai mare rigoare şi conştiinţă, nu vor putea contribui cu nimic la ieftinirea traiului. S’au făcut atâtea experienţe sub acest raport în toate ţările, începând cu Franţa din timpul revoluţiunii dela 1789 şi sfârşind cu Rusia sovietică de azi. Intre penalităţile prevăzute era chiar şi pedeapsa cu moartea. Şi viaţa tot nu s’a ieftinit. Explicaţia este simplă de tot: spe­cula nu este o cauză, ci este un sim­ptom. Specula se iveşte îndată ce lucrurile iau un mers anormal. Ea este simp­tomul cel mai infalibil al unei boli economice, dar nu este cauza ei. Spe­culanţii sunt asemenea muştelor cari se aşează pe o rană deschisă. In zadar le alungi, se v­or aduna numai­decât altele şi tot altele Ele se hrănesc din «n M X r» IniianitianmX nUintt ti' t~\ 1 auaj V­ uivvmitvuAa vu»uit uui n v­­ provocă. Şi n’am făcut nimic oricât del vigilenţi am fi împotriva muştelor dacă nu ne vom gândi să curăţim şi rana, s’o închidem, s’o pansăm. Trupul ţării noastre sufere de-o rană adâncă, pe care se aşează spe­culanţii, se hrănesc din ea şi o înve­ninează. In zadar vom trimite specu­lanţii la răcoare, viaţa n’are să se ief­tinească, pentru că ieftinirea este în funcţiune de producţ­­ne, nu de în­cetare­­a speculei. Nu se va putea ief­tini traiul, până ce producţiunea nu va fi supra-abundentă, oferta covârşind cererea. Dar producţiunea ea însăş este în funcţiune nu numai de muncă, ci­ în funcţiune şi de un factor moral: ordi­nea şi siguranţa. Economia naţională care a stabilit trei factori materiali de producţiune — natură, capital şi muncă, — dă puţină importanţă factorului moral al îndemnului la muncă: stabilitatea po­litică care garantează beneficiarea de produsul muncii, al muncii fizice şi intelectuale de­opotrivă. Ziarele din ţară anunţă că în anul acesta s’a semănat cu nu ştiu câte zeci de mii de hectare mai puţin ca în anul trecut. Cauza ? N’au voit să sa­­mene ţăranii. Fiindcă sunt leneşi ţă­ranii ? Nu, ci fiindcă nu vreau ca din munca lor să se îmbogăţească alţii, îmi spunea deunăzi un mic proprietar : „In piaţa liberă vagonul de grâu costă 40.000 de lei. Vine, însă, Statul şi-mi rechiziţionează prisosul pe preţul maxim de 27.000 de lei, ca la rândul său el să-l exporte cu preţul din piaţa liberă sau chiar şi mai scump. Nu putem­­ beneficia pe urma muncii noastre, prin­­ urmare nu mai producem decât atâta­­ cât ne este suficient pentru noi şi familia noastră. Dacă n’ar fi rechiziţiile am produce cu prisos şi producţia in­­tensificându-se ar rezulta o supra­ofertă şi în mod fatal o ieftinire a celor oferite“. Nu ştiu dacă cifrele ce mi le-a spus sunt exacte. Nici că are vre­o în­semnătate exactitatea lor. Aceasta este, însă, teama proprietărimii noastre şi această teamă de a nu putea bene­ficia de produsul unei munci grele stinge în ea îndemnul la muncă. Ete generală plângerea că funcţio­narii Statului „fură vremea* şi nu-şi împlinesc datoria cu conştiinţă. Hârtiile înaintate spre rezolvire întârzie cu lu­nile sau se pierd. Dar funcţionarul nu ştie dacă la zi întâi îşi va primi sala­rul; nu ştie dacă, fără orice motiv — altul decât motiv politic — nu va fi permutat dintr’un colţ de ţară în altul; nu ştie dacă mâine nu va fi dat afară fără orice încunoştinţare prealabilă; nu ştie dacă viitorul guvern nu va suprima postul lui şi-l va lăsa pe drumuri. Şi atunci caută să se asigure împotriva acestor eventualităţi pe alte căi ne­­permise. Nu toţi,­­dar aproape în toţi se stinge îndemnul la muncă, fiindcă nimeni n’are siguranţa că va putea beneficia în linişte de rodul muncii sale. Reprezentantul unui consorţiu de mari financiari din streinătate, cari s’au constituit într’o societate de export şi import, vizitând zilele trecute Clujul ni­ a făcut o mărturisire dureroasă. Firma avea o comandă de nu ştiu câte zeci de mii de vagoane de cereale pentru Elveţia. Se angajează să le furnizeze. I­ se cere un tablou al ţărilor din cari se va face importul. Figu­rează în tablou şi România cu un nu­măr mai mare de vagoane. România este azi cea mai bogată ţară agricolă. Reprezentantul Elveţiei îi pune între­barea : „Garantaţi că vagoanele ce vi s’au promis din partea României vă vor fi puse în realitate la dispoziţie? Garantaţi că cerealele pe cari le-aţi cumpărat şi poate le-aţi şi plătit nu vor fi vândute din nou altora ? Garantaţi că actualele legi şi ordonanţe referitoare la export şi taxele de export în vi­goare nu vor fi schimbate în următoa­rele 24 ore?’ Nu crede nimeni în stabilitatea lu­crurilor dela noi. Nu s’au respectat contractele încheiate de Stat cu State streine, nu s’au respectat contractele Statului cu particularii dela noi. Totul este în funcţiune de interes de partid. Nu se respectă legile, ordinea morală este în mod sfidător călcată în picioare O nesiguranţă generală stăpâneşte viaţa noastră politică şi economică. Şi atunci cine să mai muncească? Şi atunci cine să mai ofere împrumu­turi ? Şi atunci cine să mai caute strânse raporturi comerciale cu noi? şi atunci cum să se ieftinească traiul ? Respectul legilor, indemn la muncă,­­ producţiune — iată ordinea logică oare : ea singură poate duce la ieftinirea traiului. Dar cum poate să trezească credinţă în stabilitate un guvern care a ajuns la cârmă m­in­uni dosnice şi fraudă electorală ? CRONICA ZILEI Cercuri de studii. — Duminecă s’a inaugurat prin o şedinţă festivă „Cer­cul de studii“ al organzaţiei partidului naţional din Braşov. Dl dr Aurel Do­­brescu a deschis seria de conferenţă cu un studiu despre „Reforma agrară“. * „Să plece din ţară“... Ziarului „Gazeta Transilvaniei l i se comunică un caz revoltător. In comuna Bicar, jud. Ciuc, s’au ivit în jurul împro­prietării neînţelegeri între ţî­rănii ro­­mâni şi agronomul C. Romanescu, care este inspector al listelor de împro­prietărire, dar nu cunoaşte legea a­­grară. Dl Romanescu a curmat discuţiile cu Invitarea, adresată ţăranilor români .Cui nu-i plac legile, să plece din ţară“. Poporul, cu drept cuvânt revoltat de a­­ceastă provocare neruşinată, a început să protesteze. Răspunsul dlui Romane­scu a fost şi mai provocator, a decla­rat că nu se teme de popor, deoarece nu s’a temut să împuşte pe front, pa când era sublocotenent, 8 soldaţi ne­supuşi... Să plece din ţară ţăranii români cari îşi apără un drept câştigat cu preţul unor suferinţe de veacuri ? Nu. Să plece cei ce nu cunosc legea şi prin atitudi­nea lor provocatoare alimentează ne­mulţumirea generală. Şcoală pentru g­azeteri Din proectul de reformă al învă­ţământului superior Ideia nu este nouă. Este chiar pusă în practică în Germania, unde nu nu­­numai pentru gazetari s’a simţit ne­cesitatea de a se ţine cursuri univer­sitare, ci şi pentru aceia cari fac poli­tică. Şcoala pentru înalte studii politice pe care au înfiinţat o germanii la Ber­lin, în urma războiului, pare a fi a­­nume făcută pentru gazetari. Căci, trebue să i­ se recunoască presei rolul de­ a fi nu numai informatoarea opiniei publice, ci şi îndrumătoarea curentelor politice, sociale şi economice în evoluţia popoarelor, şi, e uşor de înţeles că le trebue şi gazetarilor o a­­numită pregătire, pentru ca să cores­pundă cu adevărat menirei lor. Nu cunoaştem proectul de reformă şcolară al dlui dr Anghelescu decât dintr'un articol publicat în ziarul „Vii­torul", de unde am putut afla despre intenţiunea reformatorului ministru li­beral, că vrea să înfiinţeze pe lângă facultăţile universitare şi o secţie de ziaristică. Întrucât ministrul instrucţiu­­nei şi-a însuşit ideia înfiinţării şcoalei pentru gazetaria din legislaţia altor ţări. Cum e obiceiul în ţara noastră, şi in­ trucât se p­otriveşte această noăsură pentru neces­tăţile noastre publicistice, nu putem af­la, deoarece miniştrii, cari aduc reform­ele, nu găsesc oportun să-şi facă pe larg cunoscute proectele lor, ci se m­ărginesc numai la aceia ca lumea se afle despre ei că sunt activi.­­ Ne-ar părea bine să aflăm că pentru gazetari nu­­s’a proiectat înfiinţarea unei simple secţii de ziaristică pe lângă universitate, Ici că se intenţionează prin noul proect de reformă al înviă­mântului superior, chiar acea chem­eră la viaţă a c­elei mai folositoare şcoli, pentru înalţi­ studii politice, la care să fie obligaţi să vină în primul rând gazetarii, ca­­ să-şi complecteze pe de-o parte cunoştinţele, iar pe de alta de a-şi forma o normă în scrisul lor, care să-i ridi­ce atât pe dânşi, cât şi­ ziarele, la cari­ scriu, deasupra nivelu­lui scăzut ast­ăzi al polemicilor politice. Şcoala aceasta n’ar fi numai pentru gazetari, ci­­pentru aceia, cari sunt chemaţi să ia parte la viaţa politică. Şi ar avea o­mara însemnătate şcoala aceasta pentru noua îndrumare a vieţii noastre de Stat făcând cu neputinţă strecurarea e­lementelor obscure atât în presă cât .Şi în Parlament, singu-"­­rele cauze, tari împiedică progresul nostru politic şi cultural. Rolul preâ®L la aşezarea nouilor te­­rm­elii ale Statului este prea important­­ca să nu i se dea atenţiunea cuvenită. Nu ne putem însă aştepta din partea actualului guvern la nici o favorizare a gazetarilor, şi trebue să considerăm ca ceva cu totul întâmplător, dacă s’a gândit un ministru liberal, că trebue să lase în proiectul său de reformă 11 tin’Orcilot-X n! rt «a muh viuuuia 9* z/iauoui.{i. Dimpotrivă vedem întrebuinţându-se toate mijloacele de către guvernul li­beral pentru sugrumarea gazetelor. Iar şcoala pentru gazetari, cari să aibă putinţa de a scrie la gazete, numărul acestora reducându-se mereu, va­ ad­­mite şi dl dl Anghelescu, că nu este­ de mare folos. Întâi să se asigure exi­i­stenţa gazetarilor, ca să poată exista­ şi g­heţarii, caii să frecventeze cursu­rile secţiei de ziaristică. Carpatin „Stădina chinurilor“ Sistemul de tortură care a îngrozit până şi Liga drepturilor omului, sân­geros şi crunt aplicat de Curtea Mar­ţială din Bucureşti civililor care au făcut din România o republică, se in­troduce şi în Ardeal s­e poate şi asta o „unificare“ de bună seamă insă „liberală“. In Braşov, torturile s-au făcut spun destăinuirile, prezident al tribunalului fiind dl Zafirescu, procuror dl So­­feri, prim-procuror dl Diaconescu, şi comisar dl Bacanu. Să nu credeţi că era vorba de anchetarea unei urne furate, a unor voturi furate, ci de o meschină casă de bani, căreia trebuiau pedepsiţi chiar înainte de găsire, hoţii. Şi o deosebire respectabilă între un descuietor de lăzi de bani şi un spăr­gător de voturi! Ziarele braşovene pomenesc ancheta. Acuzatul Z­ănăsescu a fost ţinut 8 zile în întuneric fără apă, primind mâncare măsline sărate. Acuzatului Dianu i­ s’au strâns degetele sdrobitor între pa­troane. Şapte zile n'a căpătat apă. Ju­decătorul de instrucţie­­ a tras 2 palmi rupând- i urechile etc. etc. Dacă pentru furturi „nedovedite“ justiţia regăţeană procedă astfel, e to­tuşi sigur că am fi iar acuzaţi de a semăna separatism, când am cere ca să se ancheteze la fel cei­ mari care au furat voturi. Un autor francez din cei de seamă — a scris o carte — „grădina chinuri­lor'’, în care înşirue o serie de sufe­rinţe cu care justiţia extremului orient smulge suferinţa inculpaţilor. Ba încă între gemete şi scrăşneli se fac să se ridice părul măciucă, e pomenită acolo o scenă culminată, care încă nu o pot înţelege ceilalţi oameni civilizaţi din ţările apusului. Chinul se face cu aju­torul şobolanilor. Ţăranului îi se leagă pe pântece o oală cu gura în­toarsă spre piele — şi în care e un şobolan flămând. Ne amintim din memorie pasagiile în care chiţoranii setoşi de sânge se afundă flămânzi şi turbaţi în măruntaiele omeneşti. Dar să nu ne oprim prea mult a­­supra chinurilor cu şobolanii, care ar putea da de gândit. Amintim numai că Marele Rege Carol I­ al României a încercat o viaţă întreagă să îndepăr­teze bătaia din armată. Ar fi demn ca marele său urmaş să încerce în parte măcar, înlăturarea bătăii din procedura justiţiei Româ­­niei­ Mari, care nu poate fi o „gră­­dina a, chinurilor NOTE Congresele presei Unul dintre evenimentele petrecute în Genova asupra căruia trebuie să ne oprim cu plăcere e învoiala ce s’a făcut între reprezentanţii presei Micei Antante. Intr’un mic congres al ziariştilor celor cinci State legate astăzi prin atâtea interese comune s'a stabilit în linii principale acţiunea, al cărei scop ar fi întărirea, consolidarea acestei alianţe isvorâte dintr-o fericită inspiraţie în faţa unor primejdii care se îndreaptă împotriva tuturor. Se vor înfiinţa birouri de informaţie reciprocă, se vor face expoziţii­­ şi se vor ţinea congrese periodice în cele cinci capitale ale acestor State în prietenie. Primul congres se va ţinea în Karls­bad la 25 iulie a. c. Ne place să credem că a­­cest început nu va rămânea un simplu proiect. E întâia oară că împrejurările creiază nişte legături mai strânse între reprezentanţii presei câtorva State. Evenimentul — aşa cum îl înţe­legem noi — are o deosebită importanţă, nu atât prin ceea ce cuprinde, ci prin ceea ce înfă­ţişează ca posibilitate de evoluţie. Nu ar trebui să se desbată exclusiv chestiuni politice. Am fost totdeauna pentru politica culturală, şi iată aci o primă organizaţie ce se extinde peste câteva ţări, care ar putea lua în cele din urmă şi o în­făţişare culturală. Nu trebue să accentuăm în­deosebi însemnătatea presei pentru răspândirea preocupărilor de ordin spiritual în straturi cât mai largi. E un lucru prea vădit decât să-l tot repetăm. Dar nu sunt mulţi aceia care-i înţeleg astfel rostul. Ceea ce a istorit din nevoi curat politice poate să-şi arate roadele şi în alt tărâm de manifestaţie a sufletului uman. Ne-am bu­cura într-adevăr nespus de mult dacă din acea­stă organizaţie a presei ar rezulta şi o Mică Antantă culturală. E aproape unica posibili­tate de a ne face cunoscuţi unii altora, prin presă. Nu credeţi că prieteniile politice se întăresc prin cele­­culturale ? Găsim că întrunirile perio­dice ale trimişilor presei sunt de­ o utilitate care nu se poate îndeajuns accentua. Curiozitatea de a ne cunoaşte reciproc odată aţâţată prin par­tea exterioară a diferitelor ţări nu se poate opri de a pătrunde şi în sufletul lor. Ar fi un păcat împotriva duhului sfânt dacă ziariştii nu-şi vor adânn­i în «IfthQnV artActll A.flAmarea imnnefi­ca iit* ■---------------------------V- „»V —•* fericit eveniment: învoiala lor dela Genova de a se întâlni din când în când la Karlsbad, Si­naia sau în cutare regiune de pe malul Mării Adriatice a Iugoslaviei. Firește la astfel de con­grese nu-i imediat necesar să fie de față n­u­­m­a­i presa oficială. La astfel de congrese tre­buie să participe reprezentanţii presei de toate , nuanţele ale unei ţări.­­ I Cine ar îndrăzni să ne spună că îndemnul­­ acesta nu e ispititor ? PIERI LA PICT Măcelarii pot face pentru scumpirea vieţii grevă şi nu sunt pedepsiţi — în schimb sunt măcelăriţi proletarii care încearcă să facă grevă pentru ieftinirea vieţii. Intre măcelari şi măcelareală există vre-o legătură?# Dl Brătianu a rugat la masă pe dl Cicerin să-i iscălească nişte cărţi poş­tale şi poate că în felul ăsta va recu­noaşte — care sunt scrisorile lui Cice­rin către socialiştii Jilăveni — şi care sunt false plăznuiri. Simplă curiozitate — căci legăturile Cicerin-Brătianu sunt o fericire — ser­bată la Banchet pe când legăturile chiar plăzmuite — între Cicerin şi socialişti — le prăznueşte foamea în temniţă. Serviciile Statului Cum funcţionează după războiu cele mai principale Institute­ de Stat Este foarte interesant cum funcţio­nează după război câteva din cele mai interesante instituţii de utilitate publică. Plăteşte cetăţeanul preţuri colosale şi în schimb serviciile pen­tru care îşi dă banul, sunt o adevă­rată bătae de joc. Cumperi un bilet de tren, plăteşti sute de lei şi tre­muri agăţat de scară sau pe coridor. Dacă protestezi — adesea nu protestezi — te mulţumeşti cu o pneonomie sau o simplă răceală, ce te ţine câteva săp­tămâni în pat; dacă cumva protes­tezi, şeful de gară îţi spune aspru: ce să-ţi fac eu ?! Şi, dacă înainte de vreme nu prea aveai pretenţiuni să mergi ceva mai comod cu trenul fiindcă erau timpuri „anormale“ şi preţurile foarte mici, astăzi nu se mai poate vorbi de „anormale“ şi, slavă Domnului, nici de preţuri mici, căci tariful căilor noastre ferate este mai scump ca în toate celelalte ţări. Acelaş lucru şi cu poşta: unde se mai plăteşte ca la noi 60 bani pen­tru o simplă carte poştală şi 2 lei 60 bani pentru o recomandată? Dar telegramele, telefoanele, etc. Este o adevărată speculă la această institu­ţie. Ce avem în schimb? Ajunge o telegramă dela Târgul-Mureş la Sătmar în 5 zile. Este absolut au­tentic. Un general din Tg.-Mureş, comunică uni profesor din Sătmar să nu mai vie, căci serbările s’au amânat. Profesorul nu primeşte tele­grama, merge la Tg.-Mureş, stă acolo două zile, spre surprinderea generalu­ lui, stă şi la Cluj o zi, iar când se înapoiază la Sătmar atunci primeşte telegrama. El a sosit cu trenul, tele­grama, probabil a mers „pe jos“. De scrisorile simple nu mai vorbesc, ajung foarte rar Apoi, când ni se pune în spate a­­tâtea taxe pentru o scrisoare, trebue să se reţină socoteala că cetăţeanul nu are numai datoria ca să plătească. Vrea să aibă siguranţă că scrisorile ajung la destinaţie repede şi sigur. Sunt atâtea interese personale cari se neglijează. Ori, dacă Statul, prin organele sale, nu poate să controleze aceste două principale instituţii, do­vedit întotdeauna,că e prost negustor, atunci să le arendeze unor societăţi particulare care ar fi mai capabile. Nu înţelegem să fim speculaţi şi de Stat, fără să folosim nimic; destul este pe capul nostru toată şleahta de samsari pricopsiţi peste noapte. Mai mult control nu ar strica. Poate foarte bine să pornească scri­sorile din Sătmar la orele 5 dimi­neaţa şi să ajungă la Bucureşti a doua zi dimineaţa. Atunci, de ce stau câte o săptămână şi două pe drum? Trebue să se înţeleagă odată şi în ţara noastră că drepturile cetăţenilor sunt sfinte. Toate instituţiunile­­sunt în funcţiune de cetăţeni; deci, trebue în aşa mod organizat ca să dea ma­ximul de profit acestora. De ce să fim victimile tuturor neglijenţelor când plătim aşa de scump serviciile? Vor­bim de refacere şi iar refacere; iată însă ce trebue să refacem mai întâi; şi pentru aceasta nu trebuesc bani. Semnele Vreme. Pentu o ţară civilizată — şi deci pentru streinătate, e demonstrativ fap­tul că însuşi decanul avocaţilor din Bucureşti protestează împotriva felului cum înainte de condamnarea justiţiei, a fost pedepsit cu asasinarea, „acuza­tul“ L. Filipescu. Dar „Viitorul“ nu gă­seşte nici acum în faţa cuvântului ce­lui mai respectabil prin lege, dintre toţi apărătorii dreptăţii, nimic alta de­cât insulte la adresa jurisconsultului care nu lasă pe Filipescu să doarmă liniştit alături de cei cărora li s’a pre­gătit semnul în 1907. E semnul vremei, e semnul stăpâ­­nirei liberale, tot astfel cum cuvântul celui mai mare dintre profesorii uni­versitari ieşeni, demonstrând nevino­văţia studentului Timotei Marin, nu a avut în faţa Curţilor Marţiale liberale alt rezultat decât strângerea lanţurilor. Ce e mai tragic în cazul ucisului Filipescu nu e înaintarea soldatului ce a executat ordinul împuşcând la un pas pe cel ce „avea intenţia să fugă“, ci faptul că pentru asemenea condamnări nu poate exista nici mă­car graţierea blândului nostru Rege. Semnele vremnei. Cum ar fi posibil ca să fie graţiaţi şi păstraţi în lanţuri cei ce au intenţia să fugă, înainte de a fi condamnaţi de mult dreapta justiţie militară pentru civili? EIEHERIDE Tinerețea lui Buddha Dintre cei patru întemeietori de religii, cari au avut o influență hotărâtoare asupra des­voltării morale a omenirei, singur Buddha, mântuitorul indic s’a ars­tat ca duşman al sexului frumos. Christ a privit cu blândețe femeia; Mohamed a fost un mare admirator al ei, dovada ca şi în fuga lui dela Meppa la Medina ş’a dus cu sine întregul harem. Moise de­ asemenea a ridicat femeia şi-a cinstit-o, învăţătură buddhista însă o coboară şi o arată ca pe un isvor al multor rele şi suferinţe. întoarcerea lui Buddha dela viaţa lu­mească, se zice că e datorită femeilor. Evan­­geliile buddhista toate spun că Gothama Buddha s’a petrecut tinereţea într’un lux princiar în mijlocul plăcerilor de tot soiul. In splendidul paiet al tatălui stu li steteau la dispoziţie 40 mii de dansatoare. Acestea erau zi şi noapte împrejurul lui străduindu-se să-i facă plăcută viaţa. Pe lângă aceste 40 mii de dansatoare, Buddha mai avea şi un harem compus, nu mai puţin, decât din 84 mii de femei, cifră care,­­ oricât ne-am gândi la binecuvântatele vremi de-acum trei mii de ani, totuşi trebuie s’o găsim exa­gerată. Profetul îndio deci, înainte de-a se numi aşa a gustat din toata fructele ce le-a rodit pământul, a avut tot ce îşi poate pofti inima unui om. Scrisorile buddhiste spun cft vederea unui cadavru odată şi următoarea întâmplare a schimbat carerile lui Buddha. Intr-o noapte istovit de oboseala petrece­rilor, prinţul indio adormi, iar în jurul lui se culcară şi adormiră şi dansatoarele. In decursul nopţii se deşteptă tiuftrul prinţ şi privi la dansatoarele adormite. Membrele lor erau ţeapene de oboseală, saliva le curgea din gură. Unele crâşneau din dinţi, altele sforaiau, desgustfttor, multe dintre ele ziceau cu gura deschisa. Trupurile lor pe cari hai­nele stăteau mototolite erau lipsite de orice graţie. Priveliştea aceasta o umplu pe Buddha de-o greaţă şi de-o scârbă mare şi Incă lu noaptea aceea părăsi pentru totdeauna castelul părintesc. AE­ST­BO * CQMP Schimbul românesc — Concluziile unui studiu financiar al dlui Mauriciu Blank — Marea gazetă engleză „The Manches­ter Guardian“ întreprinde o vastă şi şi amănunţită anchetă asupra probleme­lor refacerei europene. Ancheta este condusă de ilustrul economist, profe­sorul John Maynard Keynes, iar re­zultatele ei vor fi publicate în 12 mari volume ale lui „Manchester Guradian Comercial“ şi vor constitui un monu­ment de documentaţie, de competinţă, de seriozitate şi de techn­că. Primul volum, consacrat unui examen gene­ral sintetic al problemei schimbului în toate Statele europene a apărut a oua». Articolele sunt redactate de personagele reprezentative ale finanţelor naţionale. Din partea României a fost învitat să scrie dl Mauriciu Blank, directorul general al bancei care poartă acelaş nume. D-sa a publicat un mic studiu financiar, cu competenţa, autoritatea şi vastele sale cunoştinţe economico-finan­­ciare. Reproducem concluziile, rezer­­vându-ne să revenim asupra întregului articol. Această greşală este cauza inflaţiunei ulterioare a circulaţiei monetare, pe care unii o consideră ca un mare ne­ajuns, dar care, după părerea noastră, nu este disproporţionată nici din punct de vedere al populaţiei nici din acela al puterii economice a României. O comparaţie Intra Franţa ll Romănia In Franţa cu o populaţie de circa 40 milioane este o circulaţie de banc­note de aproape 40 miliarde franci şi una aproape tot atât de mare de bo­nuri de tezaur, care pot fi considerate aproape ca o monedă, deşi producă­toare de dobândă. Aşa­dar în total aproape 80 miliarde de franci pentru 40 milioane de locui­tori. In comparaţie cu aceste dat, Româ­nia are 17 milioane de locuitori 18,5 miliarde de lei în circulaţie. De aceea, cu lipsa actuală de numerar care se simte în producţia industrială, credem că o uşoară inflaţiune nu poate fi decât folositoare pentru viaţa noastră economică. Astfel înzestrând industria noastră cu mijloacele de­ a satisface singură ne­voile internaţionale ale ţării noastre vom avea o nouă armă pentru a com­bate o nouă depreciere a leului, iar dacă în lipsă de export, nu putem spera într o imediată urcare a schimbu­lui nostru, trebue în cele din urmă să căutăm să-l stabilizăm procurând astfel vieţii noastre comerciale o bază de calcul absolut necesară pentru tran­­sacţiuni, şi care ne lipseşte cu totul acum. Dar dacă situaţia trebue să fie Im mod complect restabilită vom avea nevoe de câteva lucruri şi In orice caz de o recoltă atât de bună, cum din nenorocire nu am mai avut de cinci ani încoace. Această perioadă de slăbiciune a ţinut atât de mult încât sperăm că acum am ajuns în fine la capătul grelelor noastre în­cercări cel puţin din acest punct de vedere. Remedii financiare Oricine este familiarizat cu stările noastre trecute cine cunoaşte în afară de bogăţiile noastre­­ miniere, pădurile noastre şi resursele noastre de pe­trol, căderile noastre de apă şi gazele noastre naturale, oricine ţine seamă de situţia noastră geografică extrem de favorabilă, care ne dă putinţa, mulţu­mită căilor noastre de navigaţie, să utilizăm atât Dunărea cât şi Marea Neagră, nu va putea fi surprins dacă cu toate erorile trecute şi greutăţile actuale, privim viitorul cu un sănătos optimism. Este drept, că datoria noastră flo­tantă în streinătate se urcă la suma de circa 55 milioane livre sterline sau a­­proximativ 1 250 milioane franci aur şi este sigur, că consolidarea ei va cere sacrificii, de care trebuie să se ţină seama în vastele planuri pentru recon­strucţia generală a României. Totuşi nu ne putem reţine de a compara suma totală a acestei datorii, care odată con­solidată şi neîntrecând suma de 1.250 milioane franci, poate fi răscumpărată în zece sau cincisprezece ani cu recolta agricolă a unui singur an, care s’ar ri­dica la 5.5 milioane tone și ar repre­zintă o valoare de 1.500 franci aur. Cum e posibilă refacerea Firește ne dăm seama că restaurarea căilor noastre ferate, care nu reclamă un capital material rulant atât de mare, cât ateliere mari pentru reparațiuni și pentru construirea de linii în scop de a (Continuare pe pagina 2).

Next