Patria, septembrie 1922 (Anul 4, nr. 189-211)

1922-09-27 / nr. 209

UN LEU EXEMPLARUL Cluj, Miercuri 27 Septemvrie 19­24 Armi IV. # Numaru 209 Nici, nici, nici... Nu mai suntem nici dinastici, nici naţionalişti, nici democraţi. Suntem re­voluţionari şi bolşevici şi propagatori ai urei de­duse. Aşa spune oficiosul liberal. Dinastici simt numai afiliaţii oligarhiei liberale, naţionalişti numai uneltele liberale din Ardeal, toţi cei cari pe vremuri au trădat intereselei neamului românesc şi insultau pe cei­ ce visau de o Românie Mare, azi nu-i fiptuită, iar democraţi sunt mimai mag­h­rafii liberali cari ordonă furtul urnelor, şi fac din f­r.proprifre o afacere de fs­ţ miile. Dinasticismul, naţionalismul şi­­democraţia noastră sub formele făţar-­ nice sub cari „conducătorii naţionaliştii au cjutat să învăluie divtiseie trata- t tive cu toate partidele, spre a ajunge­ azi la gruparea orei de clase*. Dl Vasile Goldiş, vice­preşedintele partidului naţional, are deplină drep­tate când spune, in declaraţiile sale publicate în numărul de ieri, că „Par­­t­iul naţional este partidul cel mai di­nastic, dar acest dinasticism nu-l poate seduce să se facă unealtă oarbă a nici unui alt partid“. Principiul monarhic este cea mai vech­ă şi cea mai solidă temelie a pro­gramului politic al partidului naţional. „Tradiţionnala alipire către Tron“ a po­porului românesc din Ardeal n’a fost nici­odată o foimilnă inventată, impusă de necesităţi politice momentane, ci a fost şi este o manifestare a convingerii sincere a conducătorilor şi a instinctu­­lui m­asselor’ populare că regimul mo­narhic corespunde mai bine decât ori­care alt rigim structurei mentale a po­porului românesc. Paralel merge o altă convingere tot atât de sinceră: demo­craţia, adevărata democraţie nu exclude monarhia. Democraţie şi monarhie nu sunt antiteze, ci unica îm­părechere care poate sa asigure consolidarea și prospera­rea noului Stat al României întregite. Dinasticism­ul nostru — ne întoar­cem la vremile când exista încă mo­latina austro ungară — n’a fost nici­odată o expresie a încrederii noastre esihe în dinastia habsburgică. Noi nu dela habzburgi aşteptam o îndreptare a situ­aţiunii grele în care se găs­a poporul românesc din Ardeal, ci dela monarh. Şi atunci însă sufletele noa­stre se gândiau mai mult la hohen­­zollernii români, decât îa habsburgîi austrii­ci. Noi visăm monarhia româ­nească, cum visăm și azi monarhia ro­mânească — democratică. In sufletul său întreg poporul românesc din fosta mo­­narhie austro ungară a fost iredentist, pentmcă acest iredentism nu venea în conflict cu convingerile lui monarhiste și pentrucă dinasticismul lui n’a fost niem­h­ats lpght ăn hakchumi_____________ dată n’a fost bănuit că ar fi operat la interesul său sau al famil’ei sale. El de cele mai multe ori s’a identificat cu poporul.. . Am simţit-o şi alţii şi o simt şi azi. Popoarele nu sunt nici anti-monarhiste, nici anti-dinastice. Monarhiile şi suve­ranii au un singur duşman: oligarhiile financiare şi economice. Pentru a- şi a­­sigura tirania, aceste oligarhii caută prin tot felul de mijloace să sape o prăpastie între suverani şi popoare — cea mai firească an­ar­ia din lume — şi se substitue nemu­lţumirilor poporu­lui cu aceste tiranii odioase tot felul­­ de tendinţe subversive, assimându-şi în mod ipocrit rolul da unica pavăză­­a monarhiei şi a dinastiei. Partidul naţional îşi urmează cale© dreaptă pe care a pornit de la înfiin­ţarea lui. Apărând principiul monarhiei şi principiul democraţiei, el apără in­teresele superioare ale neamului ro­mânesc. Noi stăm pe baza morală a acestor­ convingerii principiale şi oricât ar că­uta intriga şi reaua credinţă a oligar­hii noastre economice să dea o altă imerpretare tratativelor noastre din tre­cut şi inţelegerilor noastre din viitor cu alte partide de opoziţie, — noi nu vom fi părăsit nici pentru un moment această bază. Adevărul totuş va triumfa. Acordul Intre Suveran şi popor se va face — odată şi monarh­a românească democ­­ratică se va Înfăptui — odată. Cu cât acest „odată* va fi mai îndepărtat, cu atât vor fi mai mari sacrificiile ca oari oligarhia noastră va trebui să și răs­cumpere la căpăținarea nefastă. CROUC.A ZILEI Supărare ministerială. Ministrul agriculturei dl A. Constantinescu, care a fost in judetul nostru ca să ţie coar­nele plugului în comedia împroprietări­rilor, a plecat din Cluj ib&rt© supărat şi şi-a manifestat această supărare intr’o violentă apostrofă la adresa ad­ministraţiei şi a organizaţiei liberale din judeţ, „care n’a fost in stare să adune nici măcar două sute de oameni cari să asiste. Nu e de vină, administraţia, die mi­nistru. Sunt de vină oamenii, cari sunt răi şi incăpăţinaţi şi nu vreau să creadă că cea mai mare fericire pentru ţară e oligarhia liberală ! Bucuria liberală gerii şi al indiferenţei morale? Ce guvern „parlamentar* posta da?“ Aceste sunt pasagiile citate şi de „Viitorul“ din articolul dlui N. Iorga. „Revoluţionarii şi trădătorii“ din partidul ţărănesc cu care eventual ar colabora in alegeri naţionalîştiî, tre­bue să se ştie că sunt două persoana: dnii Lupu şi Stere, căci nici dl Ioreia nu consideră pa dl Mshslache,EU lipa etc. şi întreg partidul ţărănesc de „revoluţionar şi trădător/ „Viitorul" ştie Înotul acesta, dar nu suflă o vorbă despre el. Pentru acei doi oa­meni dl Iorga vede o primejdia din alegerile libere care, ne-ar surprinde în colaborare cu ţărăniştii. Bucuria „Viitorului“ nu mai are margini căci vede aici legitimată pro­cedura ce-a urmat’e guvernul liberal în alegerile generale, de a înfrânge pe cai „primejdioşi“ cu simplul me­tod care se chiamă lovitură de Stat, — distrugând o lege, — şî furt. Teama dlui N. Iorga noi, sincer mărturisind, nu o putem avea. Nu ne dutem teme de slegerî libere din cau­za dlor Stere, Lupu sau a partidului comunist. Credem cu mult mai sănă­­ttos sufleteşte poporul nostru, decât ca din alegeri libere să nu ese însă nătofirea ţării. Sunt State în cari s’au făcut alegari libere, — mai bolnave ca noi — şi n’a eşit nici o primejdie. De altfel, a pune tszs ssa Înseamnă a vedea primejdios însuşi sufragiul universal. Dar dela articolul dlui Iorga, pani­ja concluza pe para am ci fiin’o din „Viitorul“ că partidul naţional are de scop determinat „de a se folosi de desordinele sociala ce s’ar produce pentru a şi câştiga stăpânirea Ardea­lul­ui şi prin aceasta distrugerea uni­tăţii de St­d, f­ete da sigur o ... di­stanţă respectabilă. Dar „Viitorul“ o trece dîntr’un salt­­mortal Vorba ceea: îi dai degetul şi ei și îți apucă mâna întreagă. Propagandiștii guvernului — Cosminic la lucru — Cazul dela Reghin al lui Nicu Tă­­năsescu, zis Radu Cosmin, zis profe­sor universitar, nu e un Incident, o abatere dela sistem, ci o cofirmare rouă a regulei după care guvernul liberal își face propaganda în Ardeal. De tipuri ca Nicu Tănăsescu e plin Ardealul şi Banatul, oameni fără nici o responsabilitate morală, de obiceiu fără ocupaţ­une precisă, de cele mai multe ori simpli agenţi electorali, cu­­m­­eră satele şi oraşele noastre, în soldă bună, pentru, a ne convinge de fericirea ce a aduse asupra ţării gu­­vernul actual, şi despre înaltul ri­.­ PUNErT la PUICT La 13 Septemvrie curent s’au împli­nit 100 de ani dela darea primei con­stituţii româneşti. Pentru sărbătorirea acestei aniversări, dl Ionel Brâtianu a suprimat complect Constituţia. * Ca răsplată a participarei la serbă­rile încoronăreî guvernul a­­oferit* diai O. Goga local de deputat dela Baia-Mare. Pentru dsa,­ acesta ar fi singurul m­jloc de a fi în parlamentul urnelor HOTE Ţăranul rus Rar o cărţulia mai interesantă pentru psihologia revoluţiei decât cea a lui Gorki despre ,Ţăranul rus*. Toată literatura ru­­ssasift a veacului al nouăsprezecelea e în cle din urmă o nesfârşită preasfivire a „mu­jicului“. Mujicul simplu, credit­osoî, bun şi sfânt devenise un fel de Mesia dela cari scriitorii ruşi nădăjduiau­ mântuirea nu nu­mai a Rusiei ci a omenirei întregi —­­căci nu este un al doilea popor care să se con­funde aşa de mult cu omenirea ca cel ru­­sesc. Confuziile da natura aceasta sunt spa­­cifice mentalităţii ruseşti.) Era un cult al ţăranului subjugat, explicabil prin atâtea împrejurări ale epocei, prin însuşiri de rasă, şi alte momente istorice. Metodele de sur­ghiunire ale aristocraţiei reacţionare, foarte conştientă de menirea ei pe pământ, trebuia să dea naştere în „inteligenţa rusească” unei necondiţionate simpatii pentru massele largi ale poporului bun ca materia informă şi caotică din care Dumneeeu a preiat lumea. Viaţa ţăranului a fost încoronată cu aureo­lele tuturor sfinţilor. Era cântată, analizată, descrisă, admirată până la extaz. T­ronul a devenit un fel de obiect sfânt pentru lite­raţi, un fel de tabu. Ponegirea inut­ oului era «jconsiderat ca un sacrilegiu. Pentru cei ce cunosc, legile istoriei o reacţiune împo­triva acestui idol era de aşteptat Ea n’a în­târziat mult, şi când Cihov a îndrăznit în­tâia oare sa înfaţişeze cu mai multă obiecti­vitate pe mujic, îndrăzneala sa a stârnit re­volt, în toata ţara. Dărâmătorul de idoli ia fost osândit aproape la o complectă izolare. Dar glasul n’a răsunat în pustiu, după el au urmat alţii cari ştiau să povestească gro­zavii din viaţa celor mulţi. Maxim Gorki continui, seria acestora — nu prin litera­tura frumoasă, ci printr’un studiu prilejuit de o experienţă înfricoşată. Rezultatul la la oara ajunge „bolşevicul“ Gorki­­a suut următoarele: lupta grea şi îndelungata a tiranului rus cu natura, precum şi lipsa unei ţinte clare de viaţă, au trezit ii tip ură adânci împotriva culturii şi au fă­out din el un sălbat o in timpul revoluţiei. Vuia tragediei pin care a trecut revoluţia ru­sească nu o posrtâ conducătorii ei, ci trusele a u­nor fond se reduce la cruzime. Energia intelectuală a Rusiei se disolva fără urmă în mulţime. Inteligenţa rus-.aapa dispare şi în locul ei se ridică ţâr­ăn mea trezită la viaţă nouă, bucuroasă de viaţa, sănatoasă, muncitoare, dar neindurată şi crudă. Carţulia S­itu Gorki e un fel de scriere pro domo. Dar poate nimenea nu e mai îndreptăţit să vorbească ,.­iicepre mujic decât ei, care a asistat la cel­­mai grozav experiment al istoriei. Mojicul­­ pare a se supune contradicţiile inerente firei omeneşti: din sfânt se transformă în ucigaş,­­ din ucigaş­ iaraş un sfânt. Cu psihologia aceasta­­ne obişnuise de altfel şi Doatoisvraki. O nouă emisiune de hârtie-monetă Banca Naţională a hotărât emiterea unu­i nou stoc de hârtie-monetă, în valoare de un miliard şi jumătate. Această hotărâre este justificată de marea lipsă de numerar, care stânje­neşte tranzacţiunile comerciale. Fără îndoiali că singura explicaţie a lipsei de numerar, faţă de iofl­ţia pro­dusă prin emisiunea monetei necesară înlocuirii Coroanelor şi rublelor, nu poate fi alta decât acapararea unei mari părţi din moneta pusă în circu­laţie. Fapt este însă că, deşi Banca Naţio­nala In ultimii trei ani a emis hârtie manetă în su­mă mai mare decât per­­mite dau necesităţile unei echilibrări fi­nanciare, totuşi astăzi cantitatea de hârtia m­onetă care înlesneşte tran­­zacţiunile comerciale este insuficientă. Banca Naţională a înţeles să soluţio­neze acea­sta lipsă, emiţând dacă un mi­liard şi jumătate lei de hârtie, înainte de a putea stabili oportunita­tea acestei noi­ emisiuni, e bine să pree­zam un fapt, care fixează încă o­­dată valoarea părerilor dlui ministru de finanțe când © la guvern sau în o­­poziție. ! Ne aducem aminte că chestiunea u­nei noui emisiuni a fost pusă de Tuch Ionescu. Cu acest prilej, dl Vintilă Brîtianu s’a declarat categoric împotriva oricăre sporiri a monetei de hâ­tie, pe motivul că infleţia monetară nu poate fi decât dăunătoare în aprecierea leului nostm la bursa din streinătate. Azi vine însuşi dsa şi fără să ţină seamă de situaţ­a penibilă in care se află valuta noastră, emite o stimă atât de considerabilă, care reprezintă a cincea parte din valoarea totală a hârtie în circulaţie. Ceea ce nu era al­tuia îngăduit să facă, dl Via­giu­ Bră­tianu astăzi crede că-i este îngăduit doale. Dar, este oste oportună această nouă emisiiune ? Nu s’ar fi găsit asta un alt raij’oo spre a înlătura lipsa de numerar? La prima întrebare nu s’ar p­utea răspunde dacât prin deducţie. Şi t&­­spunaul nu poate fi altul decât că spo­rirea inflaţiei monetare va da în scurtă vreme un rezultat detestabil. Cel mai bun exemplu ni-l dau Statele în care inflaţia­ exagerată au produs o com­plectă depreciere a monetei. Cât priveşte necesitatea de a se în­lătura lipsa de numerar, credem că o nouă emisiune nu ar putea fi de nici un folos. In ceartă vreme lipsa se va simţi din nou, de­oarece mare parte din sumele noui emise se vor paratiza la depozitele acaparatorilor. In acest scop este nevoe de a se utiliza un alt mijloc, și cel mai potri­vit pare a fi instituirea impozitului pe capital. Licenţe politice Fostul ministru al cultelor, dl Octa­­vian Goga a fost vizitat ziele trecute de cunoscutul publicist ungur Ignotus. In şirul conversaţiunii, dl Goga a făcut o asiduă curte opiniei publice ungureşti — in numele căreia venia Ignotus — şi a căutat să lovessci în acelaş timp şi în partidul naţ­inal. Părerea dlui Gragu că partidul nepoml e un amhronism­ (fiindci l-a lunecat de sub picioare gto­grafia“) este una dintre ideile fixe cari i-au făcut atâta vreu prestigiului dlui Goga. „Anahronismul­ acesta este şi va fi încă multa vreme o necesitate. Dl Goga afirmă, însă, şi un alt lucru mai mult decât inexact. Spune anume : in timpul tratativelor de împăcare între partidul naţional şi Tisza, împă­care care se cerea stăruitor de guvernul din Bucureşti, dl Goga singur a fost împotriva Împăcării, 11 insală memoria pe dl Goga sau vrea domnia sa să-şi insere memoria? Comitetul executiv al part­iului naţio­ntel /■***« a»—«î —­î —■— w!.­hxmh n SA» «w »VMVV iiiKXHji uiMtaoua niauauuigiviti şi’­ în consfeinţă, a căutat întotdeauna să apere ideea monarhică de orice ştirbire de prestigiu, de orice bănuială Că mo­nar­hul ar putea să fie altceva decât un suveran care nu poate să aibă nici simpatii pronunţate nici legături de intere­se cu partidele politice. Henry Wickham Steed, cunoscutul publicist englez, azi directorul politic al ziarului „Times“ din Londra, care a petrecut, din însărcinarea ziarului sir, peste zece ani în capitala Austriei habsburgice, într’un studiu vast despre „Monarhia H­bsburgilor“ ne dă o stră­lucită analiză a acestui sentiment de dim stiaism. fi„Omul începe să simtă în mod in­stinctiv că în lumea modernă tirănia cea mai de temut nu este tirănia mo­narhică, ci cea a oligarhiilor, și nu într’atâta tirănia oliga­r­ilor aristocra­tice sau feudale, ci a oligarhiilor eco­nomice, a grupurilor de magnaţi in­dustriali şi financiari, a băncilor etc. Albia firească a popoarelor împotriva unei astfel de tih­nii este, sau ar pu­tea să fie, Coroane. Parlamentul nu este o garanţie suficientă, pentru că parlamentele pot fi cumpărate, influ­enţate sau amăgite de către prinţii lu­­mii economice. Monarhiile şi dinastiile n’au de ce şi de aice să se teamă, dacă nu se identifică sau nu se lasă identificate cu întreprinderile plutocra­tice şi se feresc chiar şi de aparenţa că ar fi simpionii tendinţelor antipo­pulare. Brie primejdios pentru suve­rani şi pentru casele domnitoare să se angajeze personal în întreprinderi fi­nanciare. Istoria anilor din urmă a Europei ne oferă multe pilde... Unul dintre motivele popularităţii împăratu­lui Frenicisc Iosif a fost absoluta lui independenţă. Na avut nici un interes personal îa afaceri economice. Nicio-Apreonsa un articol al dlui nu. Iorga în legătură cu posibilitatea ori nu, la noi, a guvernelor parlamentare, „Vii­torul“ tresaltă de bucurie citind și printre sirele acelui articol. „Viitorului“ i se pare că dl Iorga n’a scris acel articol decât să legiti­meze alegerile făcute de liberali în primăvară, şi din ceea ce crede că poate citi printre site: „Viitorul* îşi trage cond­usiie cum trage dl Con­­stantinescu brazdele la Împroprietă­rire, strâmbe. Şi scrie: „Deci „naţo­­neliştii convinşi*, recomandând pe re­­voluţionari şi trădători, cum bine ob­serva dl lorga au scopul determinat de a se folosi de dezordinele sociale ce s'ar produce pentru a şi asigura stăpânirea Ardealului, şi prin aceasta distrugerea unităţii de Sat.* Pentru lămurirea cititorilor noştri să spunem că dl N. Iorga în artico­lul său „Guvern parlamentar*, — pri­lej­it de un articol al „Gazetei Tran­silvaniei* în care se spunea că parti­dul naţional e indiferent faţă de cineva veni la guvern, numai guvernul să­ese din alegeri libere — scria: „Parlamentul ales liber şi pe urmă iasă ce-o eşti Numai „constituţional“ să fie ! Insa ce-o eşi, e lesne de spus Şi lesne de admis pentru cine n’ara nici un simţ de responsabilitate faţă de această ţară şi de această naţie. Dar pentru cine de are, cât de puţin, nu ne aşa de simplu. „Alegătorul e determinat in darea votului său de sfaturile oamenilor po­litici cu minte şi cu experienţă. Dar când vede naţionalişti convinşi reco­mandând ca şi cei din urmă comu­nişti, pe revoluţionari şi trădători ca pe aliaţii lor, el li poate vota. Şi a­­tunci, ce se face cu majorităţi în care ar domni cel mai rău spirit al dietru-Liberalii au­ angajat pe cine au pu­tut in acest scop, după cum în pri­măvară pentru a face alegerile ruşi­noase au trebuit să recurgă la spriji­nul elementelor celor mai iresponsa­bile, dintre cari azi mulţi sunt în temniţă Pentru a recâştiga „spiritele rătă­cite* ale ardelenilor guvernul a an­gajat oameni de teafa soci­ului Radu Cosmin, sprijinit şi alte dăţi de gu­verne pentru . . propagandă patrio­tică, ei ni-i trimit­­pe cap să ne facă de râs în faţa minorităţilor etnice şi să ne umilească însăşi demnitatea de români. Pentru aceşti oameni puşi în solda guvernului nu există nici cel mai neînsemnat simţ de responsabilitate. Ei trec Car păţii nu­ cu un bagaj de idei, de sentimente, ci cu un embm balon în care vor bine goale, umflate,­ fac mai mare presiune decât gazul hidrogen. In orice oraş ajung, în restaurante şi cafenele, la colţurile străzilor, se opresc şi ca neşte energument dau drumul vorbelor umflate. E un dis­­gustător aspect de s­atimbaci cari se produc la bâlciuri. Caţav nea lui Ca­­ragiale răsare şi de ici şi de colo, şi în disgustul şi ruşinea cetăţenilor conşlii face tumbe oratorice, bătân­­du şi pieptul şi avântându -l în aer cilindrul, îşi dă seama guvernul ce pacoste nouă ne-aui trimis pe cap ? Işi dă seama ce efect „unificator“ pot avea producţiile deşuchiate ale acestor se­naturi ce vorbesc în numele „profeso­rului universitar?“ Işi dă seama de indignarea românilor din Ardeal şi Banat, care se văd astfel ruşinaţi de purtările acelora cu cari ar trebui să se mândrească, căci ne vin din ţara veche? Ea zice că dl Brătianu ar fi „indis­pus“ da câteva zile şi din această cauză sti­ma casa. Mare m­rare ! Doar dsa­­trebue să­ fie vesel din oale afară. S’apropie încoronarea, parada şi bac oh­e­tue din Ardeal merg bine, Radu Cosmin pregăteşte terenul, popularitatea creşte, (fi podurile ce dărâmă sub greutatea ei) iar partidul liberal şi guvernul familiei merg tot­uşi de bine ca şi trenurile dlui Taucred- Deraere. gpiHIHIQI Avertşanko Avertsenko, artist şi literat, s’a întors din Rusia şi publică în diferite ziare streine schiţe mărunte despre viaţa de acolo.­­ poate singu­rul om care nu şi-a pierdut umorul trecând prin iadul roşu. Tipurile create de noile im­­prejurari sociale sunt prinse cu fineţe: vezi aievea pe comisarul poporului care discută cu secretarul sau to­vara , despre acţiunile ce tre­bue să le întrep­indă armata roşie, împotriva cui? împotriva finlandei ? A României? Nu. Cea dintâi­mea nu e pregătita sa primească comunismul. Cea din urmă e într’o situaţie privilegiată, comisarul şi-a cumpărat nu de mult o vila lângă Bucureşti, şi vrea sa facă o casă publică din ea. Prin urmare acţiunea se va îndrepta împotriva Bulgariei. Da, schiţele lui Avertsenko sunt mai intresante atunci când redau impre­siile lui mai mult sau mai puţin fugare. Când un chinez vrea să facă cel mai mare rău al­tui chinez, se duce şi se spânzură in uşa a­­celuia. Un european nu înţelege aceasta ruşine dar în China aşa e. Amintind acest obicei chinezesc, Avertsenko adaugă: dacă eu aş fi chinez şi dacă Trotzki ar fi deasemenea chi­nez, aş fi gata în orice moment să mă spân­zur în pragul său. Intr’altă schiţă a lui întitulată „Răsbunarea zeilor“ sbiciuieşte deprecierea rubui. Dupa ce arată puterea de cumpe­rare a rublei dinainte de război când un emovnic cumpăra zeci de funţi de tot felul de luciuri de mâncare şi de băutură numai cu o rublă, Avet­şenko pune pe Kretinski, actualul comisar al finanţelor, să facă fericirea ruşilor tipărind mereu la ruble. Toată lumea e formată acum numai din milionari. Kretinski se crede ca drept cuvânt un „rege“ al milionarilor. La Moscova i se ridică o statue în cinstea lui. Dar în scurt timp milionul de ruble nu mai valora nimic. Nemulţumirea creştea pe zi ce trece. Intr’o zi Kretinski se afla la Moscova în faţa statuei sale admitându-se. Atunci mulţimea recunos­­cându-l a năpădit asupra lui şi înfundându-i gura cu ruble, la omorât, asfixiindu-l cu ruble tpârite de el. & COMP, unu­­uuu HC VUU3U sa auuu juiut. 1111-pozitu­l inactae este foarte drept orân­duit. Când Frederic Korány­, ca mi­nistru de fitiaate, a idicat acest im­pozit la o sumă de zece ori mai mare decât fitsess înainte, traficul cere­alelor era încătuşat prin diversa resticţiuni, iar preţul grâului varia în re 2—300 coroane. Astăzi traficul este liber, iar preţul grâului a ajuns la panetatea inpadirii, este dtoi foarte echitabil ca din acest surplus de câşt­g să ia şi Statul partea sa. Tabuego puse impo­zite nuri şi pe acele întreprinderi in­­cluşii viie şi comei­ciare, sau au înregi­strat câştiguri accesorii consulerabie. Navigaţia pe Dunăre ca lucru asupra căruia nu se poate trece cu vederea şi osia cu toate ace­stea nu a dobândit atenţia pe care o merită, este importat şi ce o are acum pentru Ungaria navigaţia pe Dunăre. Linia Budapesta—PdSSau este pentru Ungaria de o importanţă vitală. În­tocmai ca portul Fiúm© în trecut. In timp de paca acest port era pentru Ungaria drumul fiber pin care ea s’ar fi putut incapca la trahoul interna­ţio­­nal, în cazul unui conflict vaniel cu Austria. Astăzi situaţia este aceeaş. Dunărea este internaţională, iar Passau se află în Germania, deci iese din cercul îmbrăţişertor al Mcei Antante. Trebue deci ca Ungaria să org­nizeze acest drum, prn care traficul ungar să-şi poată păstra contactul cu traficul internaţional. Un boicot dn partea Micei Antante, la care s’ar raita şî Austria ar fi fatal Un­gar­iei. Sngura se pare este Dunărea. Trebue deci a se începe tratative cu Germania şi Ungaria să-şi creeze în Passau piaţa, magazinul şi panciul şi de observare, pin care mărfurile sale sroaiba o ie­şire asigurată şi de unde să-şi capete orientări sigure. Situaţia economică la Ungaria Scumpirea traiului şi scăderea cursu­lui coroanei preocupă exclusiv toată lu­mea în momentul da faţă. Scădarea cursului coroanei este în legătură cu scăderea cursului morcei germane. A­­ceasta lisă nu însemnează că dacă ger­maniei i­ se vor acorda oarecari conce­siuni în privinţa reparaţiilor şi deci marca se va ridica, acest fapt va e­vea de efect ridicarea coroanei u­gare. De­precierea coroanei nu o provoacă numai scăderea mărcei, ci şi faptul că­ defici­tul bugetar şi inflaţiunea arăt o tendinţă de creştere. Nimeni nu putea cere, ca de pe o zi pe alts, bugetul si fie e­hi­­iibrat, dar la ce putis sa se aştepte oricine era ca să se arate baf­.Am un sîmpton de îndreptare, adecă inflaţia şi deficitul si aibă o tendinţă de scădere. Infra corana şi mărci Ministrul de Finan­ţe a spus că vo­­eşte să separe coroana urg­ră de marca germană. Nu ştim cura a înţines mi­nistrul acest lucru, dar fapt este că ex­portul Ungariei în Germania este des­tul da redus, pe câni importul din acea ţară este fos­­te însemnat. Având deci valută ungară în acea ţa ă de care I depindem economic şte, fatal vom fi I supuşi tuturor tribale­ţiunilor sale valu­tare. Separarea coroanei de marcă în­ţeleasă prin ruperea contactului econo­mic dintre aC s­e d­uă ţări, ar fi un nou sens. Ungaria t­re nsvoe de un contact cât de strâns cu Germania şi tend nţa constantă tabie sa fie spre intens ficarea realiţiunilor economice. Separarea de marcă se poate concepe numai într’un fel şi anume : intensifi­carea exportului atât cu Germania cât şi cu restul strein­ătăţei. Numai prin dobândirea de valută mai ridicată în schimbul mărfurilor exportate şi prin contrabalansarea importului şi exportu­lui cu Germania, se va putea ajunge la un echilibru normal, care va avea de efect că cursul coroanei va deveni independent de marca germană. Producţia şi impozitele Ungaria produce, mai ales pe tere­nul agricol, mai putin decât toate ţă­rile din lume (1), de aceea posibilitatea exportului este mai mare in aceste condiţii, cari asigură putinţa unei con­curenţa în favoarea sa. Pe de altă parte, producţia cărbunilor a întrecut quantum«! atins în timp da pace, iar întreprinderii© industriale ungare lu­crează mult penuu export. Ungaria are nevoie acum de o politică de ex­port conştientă, perseverentă şi raţio­nală. Urcarea impozitelor era o necesitate inevitabilă. Pentru a se putea imitară —_*i r

Next