Patria, martie 1923 (Anul 5, nr. 43-69)
1923-03-01 / nr. 43
PATRIA De vânzare un turn 18 m. înălţime construcţie fier cu pompă de apă mânată cu vânt. Maşini de fabrică de mături, de mobile, pentru desfăcut porumb, trăsuri şi alte obiecte în condiţiuni bune. De privit în Str. Baciu Nr. 2. Informaţiuni se dă Str. Căii Ferate 4. Moara Friedmann. 100 6- I xxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxxi Cel mai mare magazin românesc de Blănuri din Viena este alui Aindrei Farcaş W IEN A. VI. MariaMlfeetrasse Nr. 57. Deci roagă On. public românesc X u-l cerceta dându-i tot sprijinul. Lucru solid, preţuri moderate. Asortiment bogat in tot felul de X blănuri. 795 71-100 ■XKXOOKXXXXXXXXXXXXXXXXXXXI Dacă doreşti să cumperi MOBILE şi PIANE să nu-ţi pară rău de cheltuelile unui drum până Târgul-Mureş şi să veri uriaşele, splendid aranjatele saloane de mobile a lui I Székely şi Réti Fabrică de mobile transil- 3737 800 văneană, Societate pe Acţîun I Atunci foloseşte spirtul cu menthol IfHana.i I care îţi dă sănătate, putere şi forţa de rezistenţă. fVrei să fii bogat?" Fişa cu înstrucţiunea alătu-i moşii. Mare asortiment de dormitoare, prânzitoare, Camere pentru domni, garnituri de salon, garnituri de piele, paturi de bronz şi fier, cărucioare pentru copii cu preţuri reduse Fabrica de mobile :VICTORIA" Depositul: Calea Regele Ferdinand 40. Telefon 739. Fabrica: Strada Barol L. Pop Nr. 5. (fosta Brassai) Tot acolo de postul fabricei de mobile covoite „Mondus" şi a fabricei de mobile lustruite din Caransebeş. 15 fată la fiecare sticlă. Original numai cu Inscripţia DIANA. s J Delcassé (Continuare de pe pag. I.) lor (1902) a însoţit pe preşedintele Republicei franceze la Petersburg. Alianţa aceasta era o serioasă garanţie pentru pacea generală. Războiul ruso-japonez (1905) n’a slăbit o aşa după cum credea invidioasa diplomaţie germană. Cucerirea Marocului se datoreşte de asemenea marilor întreprinderi coloniale ale lui Delcassé. In sfârşit la 1903 spiritul să de fiu diplomat a dat o puternică lovitură triprei alianţe câştigând simpatiile Italiei pentru Franţa, cimentate prin vizita reciprocă făcută de capii celor două State (1903—1904). Negocierile angajate cu Anglia au avut acelaș succes. In 1904 s’a semnat de cele două guverne o convenție de lichidare generală a tuturor litigiilor. Cu Spania a urmat acelaş proces în luna Octombre 1904, astfel că la 10 Nov. Delcassé a putut fără teama, de a fi desminţit, să declare de la tribuna Camerei: „Lumea este convinsă astăzi, că politica franceză nu caută interesele Franţei, decât în armonie cu interesele generale “ Iscusinţei lui Delcassé, i se atribue aluzia lui Eduard VII, care într’o seară în toiul unei discuţii asupra confertului european, regele a adăugat către ministrul de externe a Franţei: „Se vede că concertul acesta a fost condus de un bun şef de orchestră.“ Conflictul de la Agadir Dar liniştea Franţei a fost în curând tulburată. Germania nu vede cu ochi buni acţiunea de acaparare a simpatiilor vecine din partea lui Delcassé și cu toate că n’avea nici un interes la sud — sau cum sa exprimat Bülow— n’avea nici o faţadă spre marea Mediterană, pentru a urmări aci o politică personală, totuşi a început uneltiri de duşmănie pe chestia Marocului. Primul ministu Rouvier, care nu nutria *.enti* I mente de colegialitate faţă de colaboratorul său de la externe a şi consimţit Ia o presiune mai aspră germană să-l debarce. (1905). Din acest moment Franţa a trebuit I să îndure din partea aropanţei germane umilinţe tot mai înjositoare şi Rouvier * însuşi şi-a recunoscut greşeala, deşi nu a mărturisit-o, de a se fi despărţit de un ajutor integru, iscusit şi energic. Germania a ameninţat Franţa cu orice prilej. Bismarck a zis: „Dacă Franţa se aliază cu Rusia, îi declar război." Teama de război a provocat şi debarcarea lui Delcassé. Reorganizator al marinei Trei ani mai târziu însă, Rouiver a trebuit să îndure cu resemnare obsersaţia lui Delcassé aprobată de toată Camera: „Am făcut alianţa cu Rusia şi iată, că n’a fost război." Cu toate acestea pregătirile tot mai Intensive ale Germaniei dădeau de bănuit. Franţa trebuia să se îngrijească de flota ei, care era într’o stare deplorabilă. Şi în aceasta direcţie Delcassé a depus un devotament plin de patriotism. In 1911 a luat portofoliul marinei în cabinetul Monis şi în doi ani de zile a reorganizat marina militară, punând-o în stare să facă faţă unor nevoi urgente. In anul următor a fost trimis ca reprezentant al Franţei în Rusia de ministerul Briand. La Petersburg a depus o muncă deosebită, pentru a face pe ruşi să înţeleagă pericolul ce-i ame- ninţă în curând de la vest şi a-i hotărî să-şi pregătească armata, pentru rezis-, tența necesară. f In conflictul mondial Prevederile Iul .s’au realizat mai cu- rând de cât se credea. In 1914 isbucneşte conflictul francogerman, în care acțiunea lui Delcassé iiiiiiiiimmiiniiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii pentru câştigarea de aliaţi a fost de o incontestabilă iscusinţă şi de o inapreciabilă valoare. La remanierea ministerului Viviani din ziua de 28 August 1914, pentru asociarea a răspundere a cât mai multe şi mai distinse personalităţi politice aparţinând diferitelor fracţiuni ale partidului republican Delcassé a primit din nou portofoliul externelor intrând în legăturile de alianţă, probate mai înainte. Expediţia din Salonic, după ce Grecia a refuzat angajamentul i se părea o experienţă tot atât de periculoasă ca şi asaltul Dardanelelor. Şi când guvernul a insistat asupra unei operaţiuni în sudul Balcanilor, Delcassé şi-a dat demisia. A rămas însă un colaborator constant al victoriei. La 1919 s-a retras din politică, istovit pentru a-şi da sfârşitul fără veste în zilele trecute la Nisa, unde urma o cură. Viaţa acestui mare francez este plină de fapte mari şi în acelaş timp de exemple puternice de energie şi muncă. Ţara lui îi datoreşte întregul ei devotament pentru a-i fi stat în ajutor în ceasuri grele, şi pentru sprijinul dat autorităţii şi renumelui ei. Noi românii împărtăşim Franţei îndoliate simţământul nostru de durere, pentru perderea unui om, care indirect a lucrat la mărirea noastră Partidul naţional în Banat Ni se scrie: Comitetul judeţian al partidului naţional din Timiş-Torontal, a ţinut, Vineri o şedinţă plenară în localitatea clubului, sub preşedinţia dlui Sever Bocu, deputat, preşedintele organizaţiei. Au luat parte dnii : General Domăşneanu, dl Mihail Gropșianu, senator dr L Cigăreanu, dr Nestor Opreanu, dr Ioan Pascu senator, dr Coriolan Balta fost prefect, dr George Crăciun, dr Anton Bogdan, dr Augustin Bardosy, Nicolae Vulpe preot, dr Alexandru Iancu, dr Octavian Crișmariu, dr Cornel Lazăr, colonelul Arius Pop, dr Victor Cutean, dr George Zăria, Ioachim Perian, dr Pavel Nicolaevici, dr Petru Ilaseriu, dr loan Ițeicu, Coriolan Băran, dr Eugen Imbu- Izanu, Pavel Ardeleanu preot, Nicolae Fabian preot, Iuliu Codarces, farmacist Constantin Jicu, Aurel Luca econom, Nicolae Lăzărescu econom, Eugen Munteanu ingner, dl Sever Bugarin, I. Cismaş preot, Nicolae Râmneanu econom, Ioan Medrea preot. In vorbirea sa dl Sever Bocu a dat o desminţire categorică afirmaţiunii precise a dlui O. Goga lansată în Timişoara că partidul poporului va fi care va lua neapărat succesiunea liberalilor la guvern. — Nu am ca dl Goga, — a spus d. Bocu — autorizaţia Regelui de a afirma acest lucru, dar am autorizaţia celui mai elementar bun simţ politic de a nu crede, în aducerea la guvern a partidelor fără nicio rădăcină în popor, ca într’un sistem. Cazul liberalilor îi încurajează zădarnic pe averescani. Numai oameni cari au îndrăgit prea mult puterea pot fi orbiţi a crede că se mai poate repeta, fără grave primejdii, sistemul furtului de urne. Poporul român este îndelung răbdător dar ticăloşit nu. Conflictul înte comunişti ruşi Riga. Ştirile venite din Moscova ne încunoştiinţează că în partidul comunist ar fi izbucnit un conflict între comitetul executiv şi gruparea Bucharin, cunoscută despre extremismul său. Conflictul a izbucnit făţiş în ultima şedinţă când Kalinin preşedintele sovietului pan-rus, s-a ridicat contra agitaţiilor lui Bucharin care împinge Rusia la un război pentru provocarea unei revoluţii europene. Individul şi Statul modern** de dr POMUL BOILA, prof. universitar — Urmare. — Naţiunile şi Statul în interesul existenţei lor trebue se valorifice tot ce-i mai bun şi mai nobil un om, iar aceasta trebue să aibă ca urmare instituirea unei moralităţi publice cât se poate de desăvârşită. In sânul unei comunităţi omeneşti organizate trebue să stăpânească ordinea care nu se poate înfăptui decât prin legi cari sunt respectate. Să nu pierdem dinaintea ochilor cuvintele veşnic adevărate a filosofului grec IAristotel, care a zis, că: „omul este cea mai minunată făptură, dacă natura i se poate desăvârşi şi el poate fi perfecţionat. Este în schimb cât se poate de rău, dacă se sălbătăceşte nemai cunoscând lege şi drept. O nedreptate mai groaznică nu există decât cea înarmată". „Nu există nimic mai destinat în poftă de voluptate şi mai nesăţios gata de toate crudelităţile şi fărădelegile, decât omul fără moralitate“. s) •) In lucrarea sa despre Politică pp. 14—15. *) Conferinţa ţinută la Universitate in cadreleAsociaţiei* de dl profesor universitar dl Realul Sat ! Toate aberaţiunile pe cari le găsim în teorie şi practică asupra rolului, pe care ■trebue să-l aibă omul în viaţa de Statîşi au originea lor sau în concepţia falsă a lucrurilor sau în reacţiunea care urmează din aplicarea greşită a principiilor. O revistă scurtă istorică ne va convinge de adevărul acestor cuvinte. Despre egiptieni cari primii se desprind din întunerecul trecutului omenesc se spune în baza rămăşiţelor archeologice că au fost la un grad oarecare a civilizaţei. Se afirmă chiar, că întocmirile de drept ale lor ar fi servit de bază la organizarea vieţii de drept a Românilor. Nuştim cu exactitate cum a fost. Piramidele egiptiene ne povestesc însă şi altceva, decât cât arată măreţia lor architectonică. Sute de mii de oameni zeci de ani şi-au jertfit toată energia lor, pentru ca să ridice piramidele, ca aceste să cuprindă corpul neînsufleţit a stăpânitorilor lor despotici. Precum bine zice poetul: „milioane au exista pentru unul." Cea mai crasă sclăvie, a omului! Oare faţă de acest fapt poate să ne inspire admiraţie rămăşiţele archeologice ? Din contra? Despreţuirea rolului adevărat al elementului omenesc în viaţa de Stat va fi con- I stituit una dintre cauzele principale a prăbuşirii Statului egiptian!! ? !j Dacă poporul indian ca Naţiune în organizaţia sa cea mai înaltă, a Statului nu s’a putut manifesta în continuitate istoricăşi s’a perpetuat până azi numai organizaţia lor religioasă şi mistică, este a se atribui unei teocraţii desăvârşite bazată pe castele oamenilor şi pe sclăvie. Omul s’au avut numai drepturi sau numai da- torii prin castele de cari se ţinea. O ast-I fel de organizaţie de Stat deşi a lăsat posteriorităţii legile lui Manu, despre cari asemenea se zice, că au fost In multe privinţe prototipul întocmirilor de drept a Romanilor, n’a putut dăinui. Statul indian n’a avut fondul moral necesar prin care numărosul popor al Indiilor ar fi putut afirma independenţa sa. Despotizmul persian n’a arătat cu nimic mai multă înţelegere pentru chemarea omului decât concepţia egiptienilor sau a indienilor. Despreţuirea totală a vieţii omului de către stăpânitorii tiranici este caracteristica acestei domnii. Dacă Statul chinez s’a putut menţinea din depărtări istorice până în zilele noastre nu are să mulţumească numai numărului populaţiei, care n’a lipsit nici la indii, şi nici peretelui chinez, care atâtea secole a ţinut departe de aceasta Naţiune, şi Stat orice influinţă streină, ci Întocmirilor lui. Au fost şi la chinezi tendinţe de dominaţiune despotică. Guvernanţii au făcut multe încurcări. Au învins însă ideile propagate de Conficius şi Mencius, cari erau în concordanţă cu ordinea care trebue să stăpânească în mod natural. Respectul libertăţilor omului şi crelarea condiţiunilor de existenţă materială — prin împărţirea pământului în mod egalitar între cultivatori sunt pretenziunile principale cari s’au formulat de aceşti bărbaţi distinşi ai Naţiunii chineze. Izraeliţii stăpâni asupra unei organizaţiuni de Stat teocratice deşi au cunoscut întrucâtva egalitatea, în urma intoleranţei religioase şi a exclusivismului lor de rassa, au fost în stare să se afirme în mod permanent. După multe zbuciumări şi-au lichidat organizaţia lor naţională şi de Stat resfirându-se în toată lumea. Deşi grecii au dat omenirii pe Socrate, Platon, Aristotel, Licurg, Solon şi pe atâţia alţi filosofi şi legiuitori distinşi, nici ei nu s’au găsit la înălţimea concepţiei adevărate a Statului. Astfel nici rolul pe care 1 avea omul în Stat nu era cel adevărat. Instituţiunea sclăviei era deja în sine un obstacol în calea unei întocmiri satisfăcătoare a vieţii de Stat. Platon ocupându-se de Statul ideal, constată, că omul este fiinţa de Stat şi ca atare absorbit total de Stat. Nu recunoaşte omului nici un rol individual, stă pe baza comunităţii de avere şi de femei. In schimb Aristotel caută cea mai ideală formă de guvern în garantarea fericirii indivizilor. Acceptă însă In mod fatal sclăvia, ca o instituţiune naturală. In practică grecii au avut parte de toate formele de guvern de la absolutism până la democraţie şi de toate degenerările acestora! Necunoscând Însă libertatea şi egalitatea vedem cum toate întocmirile lor dau greş. Un popor care a judecat la moarte pe Socrate şi a Introdus ostracizmul n’a putut fi la înălţimea concepţiilor adevărate despre om şi Stat. O astfel de situaţie n’a mai putut-o reforma nici chiar un Dracon. O parte distinsă a fiecărui om trebuia să fie rolul care i se cuvine în viaţa unitară a Naţiunei sale, constituind, conservând şi mărind aceasta unitate. Grecii n’au recunoscut acest rol al lor. Au susţinut Statele lor fărâmiţate, independete, slăbite prin lupte interne şi astfel n’au fost In stare să reziste faţă de atacurile continue ale popoarelor streine, dispărând In urma luptelor pierdute organizaţiile lor de State independente. (Va urma.) 1 Martie 1028 iarăş chestia „Colegiul Latin —Casa învăţătorilor** Ministerul de Instrucţie complice cu elementele anarhice de la Cluj Cetitorii acestui ziar au întâlnit adeseori în coloanele lui ştiri despre chestia „Colegiului Latin" şi a „Casei Învăţătorilor" din Cluj. Unii îşi vor aduce aminte şi de un vast memoriu pe care scriitorul acestor rânduri l-a înaintat în chestiunea aceasta însuşi Maiestăţii Sale Regelui, cerând o anchetă severă, precum şi de cursul pe care, în urma acestui memoriu, îi luase chestiunea în toamna anului 1922. Ultimul act al frământărilor în jurul acestei chestiuni devenite celebre, fusese foarte drastic: aproape toţi factorii răspunzători de la „Casa învăţătorilor" îşi dăduseră demisia din însărcinările avute, nevoind să mai poarte vreo răspundere pentru situaţia ilegală şi necinstită de acolo. Astfel, după ce plecaseră, cei dintâi, ambii secretari ai „Fondului G. Lazăr", dd. D. Angheliu şi G. Tilinca, au plecat delegaţii ministerului de instrucţie: episcopul Poiorogariu, dl dr T. Mihali şi VI. Ghidionescu, şi comisarii guvernului: dr V. Seni şi dr. L. Chirilă, precum şi delegatul Universităţii, dl prof. Marin Ştefănescu, aşa că nu mai rămăsese decât clica celor 28 interesaţi, cari fuseseră complet desavuaţi prin demisiile de mai sus. In faza aceasta a chestiunii a venit în sfârşit Comisiunea de anchetă a Ministerului de instrucţie, constatatoare din doi inspectori generali de la Bucureşti: dd. Gh. Iuga şi G. Stoenescu şi din doi delegaţi ai Universităţii, dd. Al. Lapadatu şi ar i. mima. ncedsia. cu misiune a anchetat cu deamănunta situaţia ajungând la încheierea că punctul de vedere al Universităţii, reprezintat în memoriul meu, este pt de-antregul justificat şi că Colegiul laţii trebue înapoiat Universităţii, iar conducătorii Casei învăţătorilor înlăturaţi dele conducere. Raportul înaintat Ministerului încă în Noemvrie 1922, de către comisiune, a fost cu totul categoric, şi el era însoţit şi de un raport informativ al delegatului guvernului, dl dl L. Chirilă, precum şi de un al doilea raport, al dlui Fl. Ştefănescu Goangă, făcut în numele Comisiunii Căminurilor universitare,— rapoarte cari desveleau şi ele la rândul lor, stări de lucruri anarhice revoltătoare, pe care un guvern ce se respectă, nu le-ar putea tolera aici 24 de ore. * Cu toate aceste fapte, Ministerul Instrucţiei n’a dat urmare chestiunei nici până în ziua de astăzi, din simplul motiv că directorul Casei învăţătorilor, dl A. Pora este deputat liberal. Ce se întâmplă însă paralel cu această atitudine a Ministerului? Dl A. Pora, pentru a-şi salva situaţia,1^— în loc să ceară şi dsa Ministerului soluţionarea chestiunei, în care dsa este atacat grav şi sub raportul onoarei, — vine şi publică o broşurăîntitulată Din frământările învăţătorilor ardeleni, Cluj 122, 96 pg ) în care cearcă să se apare pe sine — acoperindumă pe mine de injurii. Eu nu voiu răspunde la această broşură plină de grobianităţi, cari îl caracterizează pe autor, nu pe mine, dar profit de ocazie pentru a soma pe această cale Ministerul de Instrucţie, să pronunţe el sentinţa între mine şi dl Pora, căci în dosarul voluminos ce i s’a înaintat, are toate elementele necesare pentru aceasta. După ancheta ministerului polemicile nu mai au nici un rost, — în schimb Ministerul este dator să nu muşamaliseze chestiunea care de doi ani de zile consumă zadarnic atâta energie şi înăspreşte raporturile dintre oameni cari ar trebui să trăiască în armonie.* Totuşi pentru cetitorii broşurei d-lui A. Pora mă simt dator cu câteva lămuriri şi rectificări scurte. Dl P. mă presintă ca pe un duşman al învăţătorilor români. Are dreptate, dar — cu rezerva că numai al învăţătorilor români necinstiţi, cari din fericire nu sunt prea mulţi. — Popularitatea n’am căutat-o niciodată şi demagogia este o meserie la care nu mă pricep. Dl. P. mă presintă mai departe ca pe un om care luptă pentru „Colegiul Latin" din intces personal. Dar toţi oamenii de bună credinţă ştiu că eu mi-am dat demisia din postul de director al acelui Colegiu din primul moment, când s’au ivit discuţiuni în jurul chestiunei „Colegiul Latin — Casa învăţătorilor«. In schimb dl Pora nu şi-a dat demisia nici după ce a fost desavuat de toate organele oficiale şi după ce a fost atacat în onoarea sa în modul cel mai grav. — Cine este condus de interese personale — aceasta se poate judeca şi numai din acest amănunt. Dl Pora vrea să mă compromită pe chestiunea unor abuzuri pe care le-aş fi săvârşit , pe timpul directoratului meu. Dşa afirmă că nu mi-aş fi dat seamă de gestiunea financiară de sub directoratul meu. Ei bine, eu mi-am dat seamă, la 1 Oct. 1920, despre primul an de gestiune. Raportul amănunţit se găseşte în arhiva Colegiului Latin sub Nr. 139—1920 şi el a fost înaintat în regulă Universităţii, în archiva căreia se găseşte sub Nr. 589/ 1920. Gestiunea ulterioară nu mă mai priveşte pe mine. Afirmaţia dlui Pora este o simplă calomnie. — Mai departe dsa afirmă că eu aş fi ţinut pentru trebuinţele mele pe cheltuiala Statului 5 persoane de serviciu, câtă vreme, chiar în proiectul de buget publicat de dsa la pag. 93, eu sunt luat în buget cu o singură persoană de serviciu, și nici odată n’am făcut în contul Statului nici cel mai mic abuz nici în acest punct, nici în altele In continuare, dl P. afirmă (pag. 56) că eu n’am vrut să mă mut din C. I., deşi aveam locuinţă de 4 camere şi bucătărie — ceea ce este un nou neadevăr. N’ara avut decât două camere şi bucătărie, şi şi acelea mi-au fost luate cu forţa de cătră armată. (Vezi dosarul Tribunalului din Cluj Nr 1766/1922). De altfel, câtă dreptate a avut dl Pora în chestia locuinţei mele, asta se vede şi din faptul că acţiunea dsale în contra mea a fost respinsă atât de Comisiunea de închiriere, cât şi de Judecătoria de ocol (Nr 7894|922) şi de Ministerul Instrucţiune! (Nrul 9510(922 al Dir. gen. din Cluj şi 120 038(922 al Ministerului Central.) Mai afirmă dl P. că eu ara fost pedepsit cu trei zile închisoare, — un alt neadevăr, deoarece Tribunalul din Cluj a anulat sentinţa din chestiune a Judecătoriei de ocol — lucru pe care toată lumea interesată l-a aflat la timp din ziare — afară de dl Pora. (Cf. acelaş dosar a Trib.) Cât de necinstit este adversarul meu se poate vedea din paralela pe care el o face între bugetul prezintat de dsa și între proiectul de buget al Colegiului Latin, pentru care mă face pe mine responsabil. Aici dsa se folosește de o escrocherie. Pentru a se spăla pe sine publică un act falsificat de dsa însuş, iar neutru a mă compromite pe mine publică un act făcut de alţii, fără ştirea mea. In adevăr, la pag. 91 dsa publică un buget al Casei înv., care poartă numărul 131/1921, data de 31 Martie 1922 şi iscălitura „A. Pora." Ei bine, am la îndemână, In copie autenticată, actul Nr 131/1921, aşa cum acesta a fost înaintat Directoratului general de Instrucţie. Acest act oficial aflător la Directorat sub Nr 41148/1921 nu este identic cu cel pe care-l publică d. Pora . Mai întâi el este din 20 Decembrie 1921 iar nu din 31 Martie 1922. Apoi el nu poartă o singură iscălitură, ci două şi anurme, pe a vicepreşedintelui „Fondului G. Lazăr", şi pe a dlui Pora, şi în sfârşit în hârtia oficială de la Directorat în buget este luat şi dl Pora cu leafă anuală de 44.880 Lei, ceea ce în bugetul publicat este omis. Cum a făcut dl Pora singur, un alt buget, pentru a scoate ochii învăţătorilor şi cum a avut îndrăzneala să mai şi publice acest buget, cu care vrea să mă lovească în cap pe mine — asta o va şti cine-1 susţine pe dl Pora. In tot cazul este caracteristic că acest om operează cu bugetul Statului aşa cum voeşte, făcând sub acelaş număr două acte oficiale, cari se bat cap în cap, numai ca să se arate pe sine cu faţa curată înaintea învăţătorilor naivi pe cari îi speculează. Şi acest om, atât de specialist în bugete, este membru în Comisia bugetară a Camerei deputaţilor! Nu pot să nu denunţ acest caz oamenilor de omenie din această ţară, —pentrucă autorităţile văd că n’au nici urechi, nici ochi. Mentalitatea specifică a acestui om, despre care în Memoriul meu am dovedit cu o sumă întreagă de fapte, că este un anarchist în toată puterea cuvântului, dar pe care autorităţile îl susţin totuş, — se poate vedea şi de la pg. 8 şi 22 ale broşurei dsale, unde, după ce înainte ameninţa că va „recurge la mijloace de forţă“ dacă nu i se va da puterea pe mână, acum administrează în mod insolent lecţii chiar şi Maiestăţii Sale Regelu. La pg. 8 d3a susţine că situaţia Casei înv. „nu se mai poate schimba nici prin memorii cătră M. Sa Regele“, iar la pg. 22 are următoarele cuvinte, cari merită să fie reţinute: „Urmând dsa (adecă scriitorul acestor rânduri) acest scop meschin şi personal, întocmai ca Ungurii, uită că în contra a ranjării fireşti şi naturale a lucrurilor din ţara noastră, nici M. Sa Regele Ferdinand nu poate şi nici nu doreşte să întrebuinţeze Suveranitatea Sa, şi mai uită s dl Ghibu .. că Regele ţării, potrivit art. 93 din Constituţie nu este factor de guvernământ, ci este factor care domneşte". Cred că Maiestatea Sa va binevoi a lua act de lecţia pe care i-o dă dl deputat. Pora... Pentru a se da de bun român la Bucureşti, dl Pora afirmă că „nu posede limba maghiară", — lucru neadevărat, ca şi acela de la pg 67, că administratorul C. I. nu este luat cu leafa în bugetul acesteia, câtă vreme în buget el figurează cu suma de 25.800 iei. (pg 91.) Dar ce i pasă dlui Pora ? De ce să nu mintă, de ce să nu falsifice acte publice, de ce să nu calomnieze, când stăpânirea de la Bucureşti nu numai că nu-l pedepseşte, dar îi dă pe mână chiar bugetul ţării, iar pe piept îi pune „Coroana României ?" Numai că toate acestea se vor răzbuna odată cumplit pe biata țară nevinovată. Cluj, 24 Februarie 1923. Onisifor Ghibu, profesor universitar. — Cursul de modiste începe la 5 Martie, în şcoala industrială de dame (Strada Avram Iancu 13) şi ţine 6 săptămâni, de 3 ori pe săptămână dela 3—6 p. m. iar cursul de desemn pentru croitul hainelor se ţine dela 9—12 a. m. Desluşiri detailate dă direcţiunea cursurilor, unde se primesc şi înscrierile ieşi_i — Duminecă la 25 Februarie în trenul ce soseşte după amiazi de la Baia-Mare la Cluj am uitat în clasa II, un pachet care conţinea mai multe documente şi scrisori. Persoana care la găsit este rugată a-l aduce la Societatea Valea Lăpuşului din Cluj (Strada Berde Nr. 2) unde va primi o recompensă de 500’— Lei, ne4 i_i