Patria, decembrie 1923 (Anul 5, nr. 261-284)

1923-12-01 / nr. 261

PATRIA ! Din discursul dlui Vasile Goldiş (Continuare de pe pacim l­a) cel al egalităţii condiţiunilor de viaţă pentru fiecare Ind vid al oricărei na­­ţiuni şi este principiul Întovărăşirii tu­turor naţiunilor libere intr’o com­uniune Internaţională spre a împiedeca ne­dreptatea şi a scoţi pe cei mari şi mici deopotrivă. Unirea tuturor românilor intr’un sin­gur Stat naraal stanei va fi statornicită şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde mitgror îndato­ririlor impuse prin nota concepţie a vieţii, prin dohai vremurilor noii. A­­ceastă nouă concepţie a civil­zaţineii ne va inspira datoria să nu pedepsim progenitura pentru păcatele părinţilor şi ca urmare va trebui să asigurăm tuturor neamurilor şi tuturor indiviz­lor conlocuitori pe pământul românesc a­­celeaşî drepturi şi aceleia! dorinţi. Ci­­vilizaţiunea care ne-a eliberat, pretinde dela noi "respectul pentru dânsâ şi ne obligă să prăbuşim un noul nostru Stat orice privilegiu şi să statorim ca fun­dament al acestui Stat menea şi răs­plata ei integrată. Înaintaşi noştri pe Câmpul Liber­­tăţii îh 1848 au hotărât aşa: „Naţiu­­nea română depune jară frânt de cre­dinţă către împăratul, către patrie şi către naţiunea română“. împăratul ne-a Înşelat, patria ne-a ferecat, şi ne-am trezit că numai credinţa In no! Înşi­ne, în ceamul nostru românesc nu poate mântui. Să jurăm credinţă cla­sei înainte numai raţiunii române, dar tot atunci să jurăm credinţă tare cirlulus­­trucei umâne. Câtă vreme vom păstra aceste credinţi, neamul nostru va trii, se va întări şi fericiţi vor fi urmaşii noştri până la sfârşitul veacurilor. La lumina celor expuse până aci, din încredinţarea şi numele Marslu! Sfat al naţiunii române din Ungaria şi Transilvania rog Mărita Adunare Na­ţională să binevoiască a primi şi anunţi ca ale sale următoarele hotărâri. (Ur­mează fîaoţiunea votată de Adunare). NOTE închinare Cinci ani în viaţa de­ un ritm istoric aşa de grăbit ca cea de astăzi, egalează treizeci de ani de altă dată. E mai mult decât simplist să con­taţi că avem în urma noastră cinci ani de unire; în realitate, sufleteşte e cu mult mai mult. Procesul Interior condensat în aceşti ani, pe cari 11 numără degetele de la o mână, destins la ritmul său normal ar cuprinde mai multe schioape de timp, decât înregistrează calendari-1 In istorie se aplică mai bine decât oriunde relativismul vremii. Dacă ne-am în­treba : unde găsim acest cond­esat proces su­fletesc, am răspunde — în niciun caz In gene­raţia mai veche, ci numai în generaţia bote­zată cu numele de tineret. Tineretul care a trecut prin botezul de foc, tineretul care a învăţat dragostea şi dispreţul de viaţă în şcoala morţii, tineretul In care s’a trezit la înaltă con­­şt­inţă Instinctul etnic, tineretul care In viaţa de toate zilele aduce hotărârea pentru acţiune, tineretul rare In literatură sparge cadrele vechi aducând un spirit nou încă prea puţin înţeles de cei mulţi, — acest tineret trăeşte In cinci ani cât n’ar putea ceilalţi în treizeci de ani. Depinde de sufletul nostru cât de plin trece timpul. Evenimentul exterior e numai o pricina ocazională a celor ce se petrec In noi. S’ar putea vorbi despre o foarte subiectivă c­a­­pacitate de a trăi timpul — mal intens sau mai încet Dar sunt epoce In care se cere în grad cât mal înalt această capaci­tate, pentru ca evenimentul precipitat să nu treacă neasimilat şi neobservat pe lângă noi. Soluţiile ce se caută astăzi pentru atâtea Între­bai ale vie­ţii, nu trebuesc prin urmare căutate fără de concursul elementului tânăr. In atâtea neînţelegeri şi dintr’o parte şi din cealaltă, In atâtea nesiguranţe ale zilei şi în îndoiala ce cuprinde sufletele — stă totuş aspru şi dornic de faptă braţul tânărului, ascuţit şi deschis în noapte ochiul tânărului, deopotrivă îndreptată spre ogor sau spre carte voinţa încă neatinsă de paloarea îndoielii a aceluiaş tânăr. Acestui tânăr de pretutindeni — care apasă coarnele plugului, care se coboară în inima pământului, care păzeşte roţile unei maşini, care cutreieră împărăţia gândului, —­­i închinăm rândurile de asuzi. După cinci ani Ce am proiectat noi şi ce s’a înfăptuit — Legile nu se respectă — De aici haos şi dezastru Astăzi se Împlinesc cinci ani dela unirea Ardealului ca patria mamă Cinci ani la mersul eternităţii neamu­lui nostru. O epocă scurtă, disparentă, in veşnicia hărăzită României­ mari, dar destul de lungă, pentru aşezarea ei în ogasia adevăratei democraţii, pe temeiul necesar progresului ei în viitor. Făcând o analiză obiectivă a acestei epoce, nu putem­ decât să constatăm cu durere, că un loc de o transformare un înţeles democratic a tuturor institu­ţiilor, menite să rârmuiască destinele ţării, a’a pus tn aplicare s’stemul în­vechit de conducere politică, pe urma căruia vechiul Regat a Indurat atâtea neajunsuri. Mulţumită acesta!­s’s’em, consolida­rea ţării sufere o mare întârziere, ist entssiasmul unirii scade mersa în foste­­tratările societăţii. In loc de progres suntem siliţi, să înregistrăm zilnic mari salturi ca direcţ e operă, cu rezultate morale şi materiale dezastruoase atât inlăuntrul ţării cât şi tu afară. Am fost cei din urmă dintre Statele moştenitoare ale Monarhiei austro-un­gare, cari am realizat diferitele etape ale unificării. Aveam prin urmmre posibilitatea, de a studia metodele întrebuinţate de ve­cinii noştri pe acest teren. Atât stabil, cât mai cu seamă ceho­slovacii au oameni înzestraţi cu o su­­perioară concepţie politică. Demersurile lor în chestia unificării păteau servi ca exemplu politicianilor noştr­i, ale căror vederi înguste ne-au cauzat atâta dezamăgire. Căci ce poate fi faimoasa­­unificare cu furca“ ale că­rei rezultate le vedem astăzi: haos, corupţie, ilegalitate, jaf, şi o totală in­diferenţă a oficialităţii, faţă de aceste triste stări de lucruri. * Faţă cu manoperele cei traiişte de la Bucureşti şi tendinţa de a ne impune sistemul de guvernare al politicianis­mului din vechiul Regat, partidul na­ţional a avut Întotdeauna o atitudine hotărâtă Acest partid prin exponenţii săi a apărat cu îndârjire în margini e legalităţii punctele programatice dela Alba-Iulia. Printre licrăriile de bucurie ale acelei epoce s’a făurit acest pro­gram, bazat pe condiţiile liberalismului democratic dela Wahsington. Se credea atenei, că politicianii noştri­ se vor unii cu toţii într-o cola­­borare armonioasă pentru refacerea ţării bântuită de dezastru­ războiului şi pentru consolidarea ei în viitor. Din nenorocire lasă pat­rile politice au în­­lăturat cu desăvârşire acest unic mijloc de înţelegere şi de muncă productivă, făcând loc larg dezbinărilor şi certuri­lor de partid. Din parte-ne am căutat să ev tăm ciocnirile atât de dăunătoare intereselor obşteşti. Am fost însă ataş! ca tot mai violenta şiretenie pe câm­pul de luptă prin învinuiri şi calomnîi absurde, până când destinuii noştrii au azit toate invectivele. — Motiva­ nu era aitat, decât să into­iască, să com­promită morala tradiţională a Ardealu­lui, pentru a se putea ei aşeza cu temei în scaunul unei domnii perpetue. — Lupta aceasta mi-a fost deocamdată fa­vorabilă. Ţara însă se resimte amar pe urma acestui succes. Dar să rezumăm niţel opera noastră, pentru a ve­ni­ secretare din partea ad­versarilor un orizont atât de întunecat Voiam anume, ca imediat după unire toate partidele politice de cemua acord să la par­ta la e­ab­itat ei YConstituiril, care era o necestate imediată, cerută de Insus actul unirii. Ne trebuia legea fundamentală, ca operă a tuturor pro­vinciilor, pentru a pune o bază sigură edificiului României­ Mari. Partidul no­stru, credincios tradiţiei sale, credea, că un Stat nou nu se poate conduce pe baza unor legi vechi alcătuite în alte împrejurări şi în alte vremuri. S mai credea, că o ţară nu poate fi comi­cle­tă, fără o carte de legi, şi numai după gustul autoritar al un­or oameni, caii îşi impun voinţa după plac. In loc însă, ca doleanţele acestea ale partidului naţional să se realizeze, ele au fost sugrumate de violenţa abuzivă a reacţiunei de la centru. Şi iată-ne de cinci ani de zile conduşi de absolutis­mul coteriilor politice favorizate, fără respectul formelor de guvernământ consacrate hi orice ţară constituţională. In sfârşit după îndelungate certuri între partidele de romaţie — căci toată activitatea de cinci ani a adversarilor noştri se reduce la stabilirea acestei anomal­i — iată că regu­atorii poli­ticei româneşti, dl Ion I. C. Brătisnu după înscenarea unei atmosfere tulburi în ţară, îşi votează proiectul său da Constituţie, — alcătuit bine­înţeleşi — după indicaţiile sentimentelor sale de reacţionar incorig­b­­. Nu vom intra în detaliile acestei legi. Dar nu putem să nu repetăm şi cu acest prilej că legea fundamentală a României întregie, nu este expresia gâdi­­l şi a voinţei poporului, aşa după cum ar trebui, să fie. Ea este crestă prin abuz şi prin violen­ţă. S-a înfăptuit votul universal. Era o necesitate a timpului. Adversarii noştri, cu toată ura, ce o purtau acestei re­forme democratice, prin faptul, că-şi vedeau ameninţată situaţia,­­ au ce­dat orgoliului lor pretenţios s au dat maselor dreptul de parti­­pare la con­ducerea ţării. Partidul naţional, care avea înscris in programul său cu multe decenii Îna­inte această prerogativă a poporului, a realizat o îndată după unire Avea prin urmare o sfântă datorinţă să apere cu toată tăria executarea acestei legi, pen­tru introducerea căreia a dus o fsptă în­dârjită sub dominaţiune streină.­­ Po­tenţial de la Bucureşdi au târât însă în noroi şi acest drept sfânt al norodului, desfiinţându-1 prin cele mai condamna­bile abuzuri. In faţa acestor manopere lipsite de orice bun simţ politic, P. N nu avea altă armă decât nerecunoaşterea tutu­ror actelor comise în aceasta stare de profanare a legalităţii. Faptul acesta ex­plică îndeajen* abţinerea P. N de a lua parte la încoronase, ca toata durerea, ce am simţit o cu toţii îa Suflet, de a fi departe dela cel mai mare act isto­ric, ce l’a trăit neamul românesc. Improprietărirei a fost o nouă şi Inexo­rabilă necesitate a zguduitoarei tragedii mondiale. — Latifundiarii de erl tot ei şi detentoții puterii inacces­bili pentru o re­formă agrară în stil mase, au fost siliţi să-şi calce pe inimă şi să cedeze presia­­nei tot mai evident a poporului năcăjit. P. N. a realizat in forma cea mai largă aceasta justă şi umană cerinţă a ţărăni­mei, care a fost şi va H In toate timpu­rile talpa ţării. — Evident, că P. N. ţi­nea, ca aceasta reformă sâ se execute cu exac­titate, conform prescripţiilor înşirate Inségé. Ce-au făcut detractorii noştrli, cari şi-au rezervat dreptul execuţiei? Au creiat prin împărţeala lor o stare de lucruri anarhică, care dacă nu-şi va găsi o prabjică revi­zuire, va aduce asupra ţârii cele mai mari nenorociri. In loc, să se Împroprietărească ţărănimea, s’au Împroprietărit partizanii politici. Iată o mentalitate medievală, care va trebui să înceteze, dacă politicianii noştri ţin la demnitatea şi viitorul acestei ţări. O altă prerogativă a P. N a fost în­­temeerea unui corp de funcţionari demn şi conştiinţios, pentru menţinerea unei activităţi sănătoaei în toate ramurile vieţii publ­ce. De la Început însă s’a putut ob­serva imposibilitatea ace­stei năzuinţe, în urma generalizării practicei din vechiul Regat : sinecurism, nepotism, introducerea LACRIMI SFINTE — Amintiri — Era toamnă târzie, ca şi acum, franzele erau deja de mult doborâte la pământ de frigul iernii ce se apropia şi stropi de ploaie mărunţi se strecurau din negura ce se zbiluse greoaie pe pământ. Zgribuliţi, pare că erau păsări intu­ziate în toamnă, un grup de oameni stătea pe băncile mi­cului parc din Sopron. Şedeau cu o În­făţişare tristă, observai că suferinţe de ani de zile îşi Întipărise brazdele pe o­brajii lor slobi şi palizi, îmbrăcămintea lor părea că refuză sa ia cunoştinţă de schimbarea anotimpurilor. Vântul rece în­­tepindu-se ia arunca nemilos tn faţă stro­pit de ploaie, Iar el se părea că sunt bu­curoşi că natura plânge cu ei Împreună­ Erau internaţii români, aduşi la Şopron tn cătuşele şi între baionetele jandarmi­lor maghiari. Ia momentul ce au fost luaţi de acasă, dintre copii lor, o singură speranţă mai , rămăsese In sufletul lor, aceea de a ve­dea înaintând glorios armatele române caii au trecut Carpaţii. Soarta continua Insă să-l biciuiascâ nemilos, şi se părea Că trebuie să, şi Ispăşească an veb­lu păcat. Ultima lor speranţa s’a prăbuşit. Dure­rea comună a pierderilor suferite de către armata fraţilor porniţi cu întreaga lor în­sufleţire să scape din cătuşele lor pe scla­vii lor fraţi dintre Carpaţi, a adunat In­­tr’un grup triat pe Internaţii români. Ultma lor speranţă s’a spulberat, ul­tima rază Îndepărtată a focului sacru al li­bertăţii s’a stins. Pi­s­imţînd pare că înce­putul unei noul epoce de umiliri şi su­­ferinţi pentru Întreg neamul dintre Car­­paţi, cei din micul grup al internaţilor sufereau crâncen. Sufletul lor de înflăcă­raţi români primise o rană adâncă şi du­reroasă. Nemişcaţi şi tăcuţi cum stăteau, du­rerea lor ce nu puteau să o Împărtăşească nimănui storcea lacrimi arase din ochii exilaţilor. Preoţi­ bătrâni cu barba albă, sfărâmau Intre gene câte o lacrimă de du­rere a­­unor suflete chinuite nemilos. ...Ploaia de toamnă se înteţi, picăturile au devenit tot mai dese şi mai reci. Tre­cătorii se Imbrăcau strâns în hainele lor blănite, numai internaţii zgribuliţi In hai­nele lor tocite nu simţeau nici frig, nici ploaie. Se gândeau la copii lor lăsaţi acasă fără sprijin şi la jalnica soartă a anul neam întreg... A urmat o iarnă grea şi tristă poate mai mult din cauza stih­ei noastre sufle­­teşti decât a frigului. In camera micuţă cu geamurile sparte, fără foc nu am sim­ţit iarna aceea ca vântul rece răscoleşte tot ce era prin casă şi fulgi mari de ză­padă străbat pe fereastră, pentru ca obo­siţi să cadă pe urmă pe podele... * Până în vară frontierele au fost mutate departe în Inima ţării Româneşti Inimici barbari călcau străzile Bucureştilor, şi Budapesta era convinsă, că din partea României monarchia nu mai este amenin­ţată. La un an şi jumătate internaţii români de la Soprom începură să fie lăsaţi acasă Stăpânirea gătea, că ei nu mai pot fi periculoşi Statului sau poate nu voia să le mai plătească cele 30 coroane lunar din cari mai mult mureau de foame decât trăiau cei internaţi, şi i-a îndrumat spre acasă. Ar fi motivat să se creadă, că după o captivitate de ani de zile cei desînternaţi primeau cu o bucurie sgomotoasa vestea plecărei la vetrele lor familiare. Totuşi sentimentul lor cu care au părăsit oraşul atâtor suferinţi nu a fost decât al unor oameni fără ţară, cari răpiţi de acasă mâine sunt­­siliţi să se înapoieze acolo, unde în lipsa lor s'a încuibat duşmanul. Nu aveau deci nici un motiv să se bucure, îşi luau adio cu multă căldură de fraţii de suferinţe — cum îşi ziceau — pentru ca fără o urmă de bucurie să plece, gân­­dindu-se la suferinţele ce trebuia să mai îndure cei ce au rămas. După un timp oarecare, nu mai erau decât câteva persoane din mulţimea inter­naţilor, toţi ceilalţi plecaseră acasă. Sin­gura speranţă şi obiect al discuţiilor a­­prinse era fierberea ce mocnea In toată ţara, din care trebuia si isbucnească ceva. Vânturile revoluţiei ruseşti începură să bată puternic şi prin Ungaria şi la scurtă vreme isbucni revoluţia. Vineau acasă Soldaţii de pe toate fronturile, în toate părţile disordine şi jafuri. Aştepte­m toate ştirile cu o sete nes­pusă şi cred că nimic în viaţă nu-mi va face bucurie m­i mare, decât ştirea apă­rută într’un ziar, că armata română a Intrat la Braşov. Nici nu am mai aşteptat nimic, toţi cei ce mai eram pe acolo In­târzîaţi am lăsat primpretor, poliţie, şi comisar guvernial al internaţilor, plecând cu primul tren îa ţara noastră. Dramul nostru prin Ardeal ni s’a părut o cale de triumf. Dincoace d? Arsd toată lumea românească serba toria, ţărănimea In haine da sărbă­toare, cu steagul şi muzici prin toate gările. Priveam cu evlavie tricolorul pa care nu-l vizasem de atâţia ani, dar a cărui plantare pe creştetul Car­­paţ­ior ne-a rămas singurul ideal tot timpul îndelungat ce am petrecut în temu­­sie urgureşti. După ce vazasam în apropiere de Sopron ofiţerii români prisoaie­i. In si­tuaţie tot atât de grea ca şi a noastră, 0 bucurie nebună te-a cuprins văzând primul ofiţer român acum stăpân pe aceste plaiuri. Scăpaţi de jandarmii unguri, cari a­­tâta timp erau tot in urma noastră, pare că nu ştiam ce să facem cu atâta­­­burtate, ne mai simţind baioneta la spate. Ne vărsăm întreaga noastră lor care fără mag­ni Intr’o frăţietate cu ţăran, soldat şi of­ţer, tostă lu­mea ro­mânească fiind cuprinsă de un fior de dragoste, cu care era privit de care ro­­osâe, oricine să fi fost. Nu peste multă vreme la Alba Iulia ne am­ revăzut mulţi dintre cei internaţi. Bătrânii erau la locul lor, Iaaler şi pe tribună, vărsând focul sacru a! patrio­tismului lor fără marg­ii şi atât de in­cercat în sufletele românilor adunaţi de toate părţile Ardealului. Inbrâţişându-ne într'un adevărat ex­taz, de bucuria întâlnirei noastre sub gecele prietenilor zării s lipind lacrîmi de lucurie, lacrimi sfinte pe cari le a vărs­at fiecare român In zica aceea de înălțare a poporului nostru românesc atât de Încercat. A. Go­rman. _ 2_ politicei în corpul funcţionăresc, lipsa de stabilitate, şi o mulţme de arte incon­­veniente, menite să distrugă temeiul ori­cărei opere cinstite. Odată cu dărâmarea graniţelor s’a lăsat asupra noastră o pu­ternică avalanşă de funcţionari de mare necesitate şi cu destoinică pregătire în învăţământ, dar cu atât mai neisprăviţi pe alte terenuri. Venalitatea şi bacşişurile au început opera lor distructivă şi corup­ţia s’a instalat la noi ca Intr'o casă co­modă. Astăzi ne costă o muncă uriaşă pentru curăţirea terenului, un adevărat grajd al lui Anguas. * In felul acesta am înţeles noi opera noastră constructivă pentru consolidarea ţării. Adversarii noştrii ne-au împiedicat în mod sistematic, de a ne realiza planul pentru reuşita căruia am întins mâna tuturor partidelor, cari ar fi nutrit­ ace­leaşi sentimente de sinceritate şi devota­ment. D­e nenorocire însă nu am putut cădea de acord, pentru că modestiei şi sinceri­­tăţii de cari ne lăsam călăuziţi, ni­ se opuneau totdeauna o viclenie vad­­ă şi am înfumurat spirit de egoism şi de o netăgăduită ură împotriva unei activităţi democratice curate. „Alegerea“ de la Orăştie Către alegătorii pentru Senat ai circumscripţii Orăştie — Comitetul partidului naţional din oraşul Orăştie având în vedere, că dnul dl Au­rel Vlad din motive binecuvântate nu a fost aplicat, să primească candidatura pen­tru alegerea de senator, ce se va ţ nea în 5—6 Decemvrie 1923, a decis, să reco­­mande tuturor alegătorilor cinstiţi boico­tarea acestei alegeri, ca In felul acesta să şi arate dispreţul pmtru felul şi modul cum s’au făcut alegerile generale în ju­deţul nostru. O ştiţi, cu toţii, stimaţi ale­gători, că nici unul din cei 9 deputaţi şi patru senatori, cari ar trebui să ne repre­zinte în Corpurile legiuitoare, nu a fost ales de cei în drept, că majoritatea lor a fost pur şi simplu denumită răpânduli-se alegătorilor dreptul de vot, iar restul a fost scos din urnă cu ajutorul celui mai indrăsneţ furt, aşa încât nici unul dintre aceşti aşa numiţi reprezentanţi nu poate afirma despre sine, că reprezintă voinţa corpului electoral. Fiind judeţul nostru astfel batjocorit la alegerile generale, am crezut, că nu e de demnitatea noastră a lua parte la această alegere parţială mai ales pentru că după toate semnele, între cari chiar şi întocmi­rea brutourilor electorale, aceasta alegere se va ţinea după acelaş sistem de nele­giuire, care este însuş felul de a exista ai liberalilor şi deci nici vor­ba nu poate fi de o manifestare liberă a voinţii po­porului ; şi pentrucă gemem şi acum sub călcâiul sugrumător al stării de asediu şi al cenzurei, înadins­­itate la noi de când cu votarea Constituţiei liberale. Parlamentul de acum nu reprezintă na­ţiunea, ci reprezintă cel mult clubul libe­ral, a cărui politică nefastă cu toţii o de­testăm- bizuinţa noastră şi a tuturor ce­tăţenilor cinstiţi trebue să tindă la disol­­varea acestui Parlament, ca corpul electo­ral să şi poată manifesta un alegeri nouă adevărata sa voinţă. Avem firma speranţă, că această do­rinţă în curând se va împlini, când apoi alegătorii sub un regim liber, democratic şi cinstit vor putea, să-şi exercite nestân­­jeniţi votul lor de alegător atât de teme­rar şi neruşinat pângărit de hoţii urnelor, pentru cari ziua de plată şi răsplată va sosi, căci trebue să sosească, fiindcă na­ţiunea trebue să reintre în drepturile sale, altcam vrednici am fi de peire căci o na­ţiune, care nu este In stare şi nu are pu­terea să-şi apere dreptul său, nu este vrednică de acel drept, ci trebue să se mulţumească cu iobăgia şi ticăloşia, care­­ s’a creat, fără de a avea nici măcar nă­dejdea unei îndreptări. Să aşteptăm, stimaţi alegători, acest moment. Iar până atunci să ne strângem rândurile, ca să ne putem afirma cu pu­tere și demnitate. Comitetul partidului național ro­mân din O­ășile. Turneul Manolescu Gândul, dramă de L. Andreiev Ion Manolescu şi-a dat aseară întâia reprezentaţie din cele trei anunţate. Tur­neul ce-l face cu o trupă relativ bine a­­leasă, se bucură fără Îndoială pretutindeni de acelaşi bună primire ca şi aci In Cluj. Variaţia pe care într’un fel aşa de dresă o aduce In viaţa artistică de la noi, atinge plăcut sufletul Încărcat de monotomie. Piesa aleasă pentru început a fost „Gândul“ de Leonida Andreiev. In cele câteva cuvinte pe care dl Manolescu a ţinut să le rostească înainte de reprezen­taţie ara auzit o confesie şi un program. Teatrul Interior, sufletesc, mistic al ruşi­lor e prea puţin cunoscut la noi. In vre­me ce în apus se poate vorbi aproape despre o rusificare a teatrului, şi chiar în Paris se joacă colţurosul şi ciudatul re­pertoriu al stepei, — la noi scena e încă şi astăzi stăpânită de piese de-o vitoare distractivă şi dubioasă. Se caută prea puţn frntens omenescul, gândul profund moral fără să fie morali­zator. Acesta e motivul pentru care a fost jucată piesa atât de ciudată a lui Andre­iev, ca să trezească un interes pentru arta rusească ce sintetizează aşă de le­ne sufletul veşnic chinuit de probleme ale omului. Eroul piesd e un doctor, un „ori­ginii* care vrea şi crede că poite să trăi s â In d-săvâş ta singurătate a gân­dului slu. E fascinat de peterea gân­dului şi are convingerea de-atâtea or! experimentată că nanul intre prieţicia­­niulu’ ssn exkta libertate necondiţionată. Prin puterea gardului îşi în hpue că poate să facă ori şi ce Ca să-şi pică la încercare s .fieful — el îşi onorează prieten­i, porcncitdu ş sirs sâ fie ne. vin- Gândul se supune, el omoară, dar d u â omor — gândul nu mai vrea să se întoarcă li logica sa normală Doc­torul începe să se îndoiască el însuş dacă s’a fă­cut nebun numai fiindcă a voit să omoare, sau dacă a omorât fiindcă a f­ost în­ ade­sr nebun. E pus sub observaţie intr’o casă de nebuni. Nimenea nu-i poate da siguranţa că e nebun sau nu. Când Soţia prietenului omorât îi spune că e de fapt nebun, în groazd­ea îndoială — el inebaneşte deabinele. Omul nu e bine să trăiască singur In cred nţa că — e atotputernic şl dumnezeesc prin puterea gândului. Toate f­eţele deopotrivă sunt săpase unei legi încă necunoscute, care tsn tre­bue ispitită. Dl Manolescu a fost un mişcător doctor Kersenzev — şi cu jo­cul său de o rară pătrundere psiholo­gică a făcut mai verosimile unele părţi dificile ale dramei. Doa Stanca Alexan­dregea, pe care noi clujenii o cuno­­­şt­m de aproape, a nuanţat foarte bine rolul Tatianei. S’ar zice aproape că a făcut u­n uimitor progres de când n’am mai văzut p­rostul mulţum tor — ÎNTREPRINDEREA DE AUTOMOBILE din CLUJ, FIR­MA PERRY instalându-se în noul local din Str. Regina Maria Nr. 2, cu onoare aduce la cunoştinţa On. public, că deschiderea ofi­cioasă va avea loc Luni în 3 De­cemvrie a. c. Cu aceasta ocatiune ne permitem de a atrage atențiu­nea On. public. că in timpul dela 3 până la 15 Dec. vom face vânzare ocazională acordând fie­cărui cumpărător un rabat de 10 70 asupra mărfurilor cari se vor cum­pâră în acest interval, adecă la au­tomobile, tractoare, camioane ori­ce fel piese de schimb pentru Ford și Fordson, la cauciucuri s. a. Ru­găm On­ public a nu lăsa nefolo­sit aceasta ocaziune avantagioasă și semnăm, cu deosebită stimă, PERRY întreprindere de automo­bile & tractoare Cluj, Str. Regina Maria Nr. 2. 1 Decemvrie 1923 !Marc târg de Crăciun în magazinul de mode pentru femei WEI­L III din CLUJ, Ca­­ga Regele Ferdinand 5 Tenis-flanel de spălat, Lei calitate bună.............. 29 Flanel vărgat pentru haine............................. 33 Stofă diferite modele 39 Creion de spălat, cali­tate bună..................... 39 Catifea de spălat, difer­i­ite modele.............. 106 Stofă pentru haine, lă­ţime dublă.................. 78 Stofă, lățimea 140 cm. 135 Stofă de haine pentru bărbați, lățimea 140 cm............................... 196 Stofă velour pentru mantale................... 250 Zefir francez pentru cămăși bărbătești . . 45 Sifon spălat pentru al­bituri ............................ 31 Liber­ti de mătasă, cu modele, lățimea du­blă ................................... 138 Pluss negru lat, pentru mantale de la 450—1100 Pluss pentru mantale, coloare sură, brună, neagră.................. 530 Mătasă foulard pentru haine...................... 250 Mare târg de resturi. Prețurile cele mai scăzute! 831 13-

Next