Patria, aprilie 1924 (Anul 6, nr. 69-89)
1924-04-01 / nr. 69
Cluj, Marţi 1 Aprilie Guvernarea Ardealului Expunerile dlui Onisifor Ghibu în chestiunea guvernării Ardealului de urmaşii Consiliului Dirigent au întărit şi mai mult părerea în opinia publică, că înlăturarea acestui Consiliul, în felul, cum s’a făcut înseamnă un dezastru nu numai pentru Ardeal, ci un lanţ întreg de consecinţe grave pentru funcţionarea regulată a mecanismului administrativ central. Consiliul Dirigent, cu toată graba cu care a fost alcătuit, însemna o garanţie pentru normalizarea vieţii publice de la noi. El ar fi fost un destoinic colaborator al guvernului central, dacă acesta s’ar fi lăsat condus într’adevăr de năzuinţi serioase şi nu şi-ar fi pretat prea des urechea la intrigi fără rost, pornite numai din meschine interese personale. Cei dela Bucureşti au înţeles prea târziu jocul nefast al acestor intrigi, atunci, când nimic nu se mai putea repara, fie dintr’un imanent orgoliu propriu, fie din cauza unui amestec prea timpuriu al chestiunilor, botezat cu multă dreptate la noi de unificare cu furca. Trebuia să se dea acestui Consiliu Dirigent timpul necesar, să se lichideze singur. Ar fi fost o cale normală, de pe urma căreia ar fi putut profita foarte mult întreagă administraţia ţării. S’a adoptat însă sistemul versatilităţii vechiului Regat cu întreg complexul lui de neajunsuri şi în loc să se dea răgaz unui funcţionar, să studieze cu minuţiositate terenul, ce i s’a încredinţat pentru cultura ideilor şi principiilor de exploatat, s’au făcut schimbări repezi, fără ca ele să fie necesare ci numai pentru plasarea aderenţilor’politici. Aceştia sosiau, fără vr’un aport moral sau intelectual, cum este întreagă speţa acestei zestrri guvernamentale, însă cu atât mai guralivă şi mai pretenţioasă. Dela 1920 încoace, adecă dela apariţia celor trei decrete regale cari hotărau asupra moştenirii Cons Dlr,, am făcut atâta experienţă trişti, în aceasta direcţie, încât nu ne mai miră haosul, în care ne găsim. Cele două guverne, cari s’au succedat la cârmă în aceasta nenorocită epocă a aşa numitei unificări, parcă au lucrat de comun acord pentru realizarea unei complecte demoralizări şi producerea unei confuzii în administrarea treburilor obşteşti, cari dau de gândit tuturor oamenilor serioşi ai ţării. Desordinea, venalitatea şi corupţia cea mai murdară au luat locu unei rândueli cinstite şi plină de demnitate cu toate împrejurările grele, în cari Cons. Dir. îşi asumase răspunderea. Ce e drept, că elementele rele îşi făcuseră apariţia şi atunci, ca în orice timpuri anormale, dar aceste elemente destructive erau izolate cu cea mai mare asprime. Dl Iuliu Maniu a înţeles la timp, că nărăviţii aceştia sunt cel mai mare rău pentru normalizarea vieţii publice. De aceea a dat ordine si vere, să fie înlăturaţi,la cel mai neînsemnat abuz sau la cea mai mică încercare de frâuă şi nu s’a sfiit, să arunce în temniţă chiar prietenii politici sau colegii de şcoală, atunci, când aceştia cădeau în cursa lăcomiei. Domnia Cons. Dir. apare într’o lumină tot mai distinsă cu cât ne depărtăm mai mult de ea. Experienţele celor două guverne moştenitoare, ale celui averescan şi celui liberal ne-au creiat o situaţie internă prea detestabilă, pentru ca deosebirea să nu pară cu atât mai evidentă. Averescanii au înotat în abuzuri şi în fărădelegi, liberalii au coninuat opera acestora şi sub unii şi sub alţii fraudele în averea Statuui s’au ridicat la sume fabuloase. Astăzi ele sunt atât de frecvente şi atât de scandaloase, încât întrec orice închipuire. De sacnţiuni nu mai vorbim. Câtă vreme vor stăpânii patronii hoţiilor o îndreptare e cu neputinţă. Trebue înlăturată dela cârmă secta aceasta de vampiri, pentru a putea da ţării o nouă îndrumare. De-abia atunci vom putea spune că zorile unor zile mai bune şi ale unei siguranţe pentru viitorul României întregite, încep să răsară. îndemnul dlui general Anastasia La Inaugurarea casei Sisdkanului presei române din Ardeal, care a avut ioc Dambecă dimineaţa. Intre vorbitori a luat şi dl general Anastasia cavâatal. După ce a făcut o comparaţie latre armată şi presă şi după ce a ades zia miticei salata armatei, dsa a făcut ziariştilor an îndemn, care merită să fie relevat, îndemnul ae reduce la părăsirea violenţei din partea ziarelor. Ceea ce a spus bravai genera! ş! peste atel cercetător al origitor armate român? e o dorinţă, care foarte dea ae exprimă nu numii intre cetitori, dar ş! în cercurile intime ale gazetarilor lari după cum şi aceştia, la fel şi general Anastasia a atribuit vieţei politice violenţa de limbagiu la ziarele rotrân. Este o constatare aproape banală că presa nu poate fi altceva decât reoglindirea vieţei politice, ca calităţile dar şi ca defectele ei. Dl general Anastasia a mere mai departe şi a îndemnat pe ziarişti ca să aducă Iaşi şi imblânzirea de care se simte nevoe in viaţa politică. Frumoasă sarcină dar cât de ase voloaaă! In orice caz gatal iezit ier din partea unui reprezentant al oştire! la Sindicatul presei române, pe cât face lumină asupra raportului dintre presă şi viaţa politică, pe atât rămâne un deziderat de realizat din partea ziariştilor. CRONICA ZILEI Acordul româno-maghiar. Tratat vele Intre delegaţii romani ş! usgari pentru stablirea anul scord economic Intre cele două ţări s’au terminat cu rezultate satisfăcătoare. Aceste tratat ve nu se vor locic da aci, ci se vor contreua interior pentru stabilirea anei Înţelegeri cât mai com plecte. Deocamdată comisiile au discutat chestiunea datoriilor. S’a ajuns de acord, ci acele datorii, cari erau la fiinţă la 31 Oct. 1918 să se plătească lura portal de 1:2, adecă an leu două coroane. Cele cari s’au contractat până la 20 Martie sau 15 Aprilie 1920 — ascp.a fixării definitive a datei se va reveni — se vor aranja In raport de 1:4. Stabilirea acestor chei a tranşat definitiv complexul de dlrende, ce existau între cetăţenii alor două ţări. In ce priveşte depunerile spre fructificare s’a stabilt să se plătească 40 de bani de fiecare coroană. Un punet important este împrumuturile de razboiu. Asupra acestei chestiuni s’a hotărt ca Împrumuturile să se fxeze al pari, adecă o cojoană veche să se plătească ca o coroană ungară actuală. Na s im întrucât acest aranjament ar conveni căror inter« s»ţi, știut fiind, că banii Imprumuţl Statului maghar pentru război ersa lsni bani, iar nu monedă dsvalvată. * Averea Statului şi comercializarea. in legătură cu noul pro act de lege a comercializării Întreprinderilor da Stat, dl ministru de industrie şi comerţ a făcut o preţioasă mărturisire: „Se înşeala opoziţia — a spus dl Tancred — când crede că guvernul urmăreşte ca intre membrii consiliilor de administraţie ale Întreprinderilor ce se vor comercializa să fie numiţi numai partizani ai guvernului. Aş fi mulţumit ca printre aceştia să facă pute şi membrii din opozţie. 2 LEI fcXfeyPLĂBUI Aas! VI * Maastral 69 Credam şi toi că dl ministru de Tradustie ar fi mulţumit să poată obţine şi concursul opoziţiei, cedându-i câteva locări In consiliile de administraţie. Dar această eventualitate nu uşurează de loc povara comercializfirei pentru Stat. In această chestiune, am dori ca dl ministru de Industrie să ne lămurească: ce s’ar putea face ca Statul să nu iasă aşa de rău „ars", d!n generoasa comercielizare.* Noua lege a chiriilor. Deşi legea chiriilor a fost promulgată, agitaţiunile continuă. Proactai diaiul Mârzescu a nemulţumit deopotrivă şi pe chriss! şi pe proprietari. Dar, după perscripţiunile acestei legi nici măcar nu se poate atinge scopul urmări — zice-se — de dl Märzesa, de a se ev ta procesele şi evacuările. Regalarea raportărilor dintre chirigşi şi proprietares va face şi cu mai multă greştste. Multe din dispozţiunile restrictive ale legei vor da loc la sbazuri. Dl Jean Th. Florescu are astăzi satisfacţia da a-şi vedea succesoral tot atât de inauficient în materie da legiferare a raportărilor de chirie, ca şi dsa. Fostul ministru de jisstiţie a avut cel puţin meritat da a fi alcătuit o lege — proastă, firește — dar mai simplistă, și năimi pentru casa. Dl Mâzesce a mărit termenul, Introducând sistemul categoriilor, subdiviziunilor, etc ca tot Arsenalul de amănunte Interpretative, cari tind a Însutea lucrările. Armata în politică Intr’ura din ultimele şedinţe alt Camerei dl ministru de război a răspuns comunicărei dial Sever Dan in chestia maiorului Băgdiscu, arătând, că acest brav ostaş s’a făcut vinovat de faptul că a luat parte în mişcările politicei în dispreţul regulamentelor militare, şi că și-a călcat cuvântul de onoare .Dl ministru de război a încercat să dovedească adunatei necesitatea ca armata să rămână înafară de luptele politice, justificăndu-şi astfel măsurile luate împotriva unui ofițer superior, care este an distins militar. Pentru a sancţiona această gravă abatere, ministrul de război nu s’a mulţumit a trimite pe maiorul în faţa unui consiliu de reformă, ci — dupăce acesta l-a achitat ca unanimitate — dsa a casat sentinţa, comiţănd o ilegalitate fia deferit chestiunea unui alt consiliu de reformă. In dorința de a salva prestigiul oştirel şi mai ales de a reprima acest caz de indisciplină, ministrul de război nu a ezitat a săvârşi un abuz. Nu ne îndoim, însă de bunele sentimente ale dlui general Mirdărescu şi suntem dispuşi a crede că toată prigoana diale împotriva acestui ofiţer superior are o legitimă justificare. Dar fiind vorba de prestigiul armatei şi in special de demnitatea corpului ofiţeresc, ne-am fi putut aştepta ca dl ministru de răzbai să judece ca acelaş asprime toate abaterile, ce s’ar semnala mal puţin tot atăt dt grave ca aceea a maiorului Băgulescu. Astfel a doua zi după răspunsul dlul ministru de război in chestiunea maiorului Biganescu, a venit in discuţia Camerei cazul altui ofiţer, care la una din secţiunile de votare din Romana el a săvârşit mai mult decât o simplă abatere de la regulament, violând urna în timpul nopţei, deşi însărcinarea ce avea acolo, era de a o păzi. Sub toate raporturile, cazul acestui ofier era mult mai grav decât acela pe care ministrul de război doreşte să-l reprime cu atâta severitate. Totuş ofiţerul vinovat nu este pedepsit, pentru că a lucrat în Interesul, şi poate şi din ordinul guvernului. Faptul nu prezintă importantă decât din punctul de vedere, atât de strălucit apărat de dl ministru de război, al necesităţei ca armata să rămână In afară de luptele politice. Dacă este mvoe ca ofiţerii să nu aibă convingeri sau simpatii politice, şl dacă le au să nu le manifesteze în nici o împrejurare, este cu atât mai necesar a feri corpul ofiţeresc şi armata in general, de acest amestec jignitor în campaniile electorale, lăsând ca ofiţerii să se transforme în agenţi electorali şi în această nedemnă calitate să comită abuzuri şi acte atât de compromiţătoare pentru instituţia armatei. In ultima alegere de la Romanaîi, guvernul a făcut uz şi de armată şi de justiţie spre a şi servi scopurile politice. Şi pentru armată şi pentru justiţie sistemul este destul de dăunător. Ce zice dl ministru de război ? Cultura română şi culturile minoritare (Extras dintr’o conferinţă ţinută la „ Astra“, de dl G. Bogdan-Duică în Braşov) Cultură Ce est« „cultură“ s’a definit In multe cliîpsrî. Voiu releva două: 1. Cultură este spor de trebuinţe şi de tehnică, ca menirea •ie a le satisface, piin diviziunea muncei. Aceasta este lasă numai cultura tehnicăeconomică. 2. Cultura este întreaga atmosferă sufletească, cere se retrânge In toate actele poporului: tehnice, economice, ştiinţifice, artistice etc. etc. In Înţelesul prim România din ajunul războiului avea cultura aceasta într’un avânt care, după război, a tecut şi la Ardeal. In înţelesei al doilea cultura română nu este ună atât de unitară precum ar fi de dorit. Adversarul (firesc) al unităţii este cultura de strat social, de clase sociale. Acest adversar există însă şi la unguri şi la saşi. Cultură maghiară şi românească Sprijinul ei, din Ungaria, s’a redus enorm. Ungaria, după ciocnirile suferite lipsă de cărbuni, mine, păduri şi păşuni de oi, a devenit un Stat agrar, a dat cultural înapoi. In înţelesul aceşti noi, românii, am dat înainte. Comparând categoriile culturale calculate la 1918 de Universitatea maghiară, procesul unguresc de profesionişti era mai mare la ocupaţii intelectuale şi mai mic la agriultori; la români de andoastle, cel mai mare era la agricultori (65°/0), cel mai mic la intelectuali (235%). Noi stăpâneam pământul, iar după război , intelectualii a’au spoiit cu numeroşii fraţi veniţi din Regat. Desechilibrul produs de viaţa aspră sub unguri mereu devine tot mai puţin neplăcut Cultură săsească Saşii erau, la a. 1765, după ei înş’şî 125000; la 1915 erau 233697. Diferenţa es’e de 108699. Dacă împărţim cu 150 reiese că arşi s’au sporit armai cu cât« 725 suflete. Suportul bioligîc al culturii lor nu poate Inspira dej nici o îngrijire. Astfel ei au o biserică bine organizatâ şi, mai ales, b’ne condusă; şcoalei lor nu-i lipseşte nici o putere trebutoare; poporul contribueşte, şi băncile asemeni. De la un timp au o literatură activă, colorată însă, cu puţine excepţi, de caracterele celei germane mari. Prin ea ei îşi alcătuesc, de mult fină, un suflet partgerman. Suitori germani moderni îi şi numesc: cei mai germani dintre germani Nu cred că această direcţia se va opi in loc; pangermanism politic nu fac, ar fi absurd ; dar sufletul germanic il cultivă. Fiţî cu acest fapt nesimpatic, noi ne aducem aminte de — sporul de 725 suflete ahUiilî şi na bizuim pe taientete bogate din popor; iar la nevoie avem, la Paris şi la Roma, isvoare de culturi latne de la Care ne putem inspira şi împrumuta. Condiţii de cultură Dacă nu avem încă tot produsul cultural modern, avem condiţiile de a-l produce, însuşirile din care va reuşi acel produ. Dacă munca de atâtea ori de robi, va deveni voinţă liberă de muncă liberă, dacă înaintarea nu va mai veni dela indivizi cultural, ci dela mesade culturele; dacă un plus de moralizare va aduce dreptate în sttuicarea socială şi va asigura dăinuirea culture! româneşti, atunci putem spera să cucerim culture! nor sire şi pe cei corzi stau încă rezervaţi şi ne’ncrizitați. Cultura se impune fără aj tor strein, prin sine; noi avem numai datoria să o prod retm In formele cele mai ve itbile. EFEMERIDE Un preot orb Una dintre cele mai mari comune bisericeşti din Londra s-a ales zilele trecute de păstor sufletesc un preot orb cu numele Georg Whittleton. Acest preot care în cercurile teologice din Londra se bucură de un bun renume ca propagator al bibliei, a venit orb pe lume. A fost copilul unor ţărani săraci, învăţătorul satului observând că băiatul e foarte deştept l-a trimis în vârsta de 14 ani la o şcoală de orbi din Norwood. Aici tânărul Whtleton a dovedit o atât de mare sârguinţă şi rezistenţă încât directorul şcoalei a hotrât să lase pe băiat să studieze la Universitate. Studentul orb se dedică mai întâi ştiinţelor juridice, le schimbă însă în curând cu stadiul teologiei. I se dete un alt student ca tovarăş de studiu, care îi ceda colegului său orb cărţile ce nu existau în scrisul orbilor înlesnindu-i totodată completarea studiilor. Whirtleton s’a dovedit mai târziu un predicator esedent. In biserica acelei comune ce l-a ales acum s’o păstorească, preotul orb (Ine predici de mai mulţi ani de zile. Preoteasa e tot odată şi secretara lui care-i aranjează lucrările în scris, ce orbul nu le poate aranja. Când s’a început activitatea In noua sa comună bisericească, îşi comandă o hartă geografică plastică a împrejurimilor bisericei şl studiind harta aceasta a isbutit tn câteva zile deja să se orienteze singur, fără ajutorul nimănui, atât în biserică cât şl In vecinătatea acesteia. ARISTARC et COMP. 0 sărbătoare a Presei Inaugurarea solemnă a localului Sindicatului Presei Române din Ardeal — Cuvântările rostite Duminecă, 30 Martie, la orele 12 Isaints de am szî, aavut loc Inaegurarea solemnă a ^localului [S ndicatului Presei Româna din Ardeal, din Piaţa Unirei Nr. 29. La îcv tările ce s’au trimis aurăspuns, participând dl ministru Lepădata, dl general Atanasia, dl prefect Mareşisn, dl prmar Utalea, dnliprof. universitari Silvia Dragomir O. Ghiba, dl de pust Matei, dl Ştefarestu dela teatrul Naţional, toţi membrii Sindicatului aflători in Cluj şi numeroşi membri din provincie. Sindicatul presei minoritare a fost reprezentat prin dnii dr. Biet şi Nyro. După un serviciu divin oficiat de către P. S. Stanca afesor consistorial, rîspacssrils fiind date ds [către corni episcopiei sub conducerea părintelui Curea, dl Stanca arată In câteva cuvinte călduroase tradiţia veche a presei române din Arde?!, care a fost expresiunea cinstei şi a naţionaismului nepătat al acestei părţi de ţară. Frumoasa tradiţie a gazetarilor IdlQ trecut a fost consfinţită cu jertfe da temniţă şi de sânga, dar numai prin ele s’a punut Bisnga la situaţia de azi. Gazetaru român din Ardeal astăzi are datorinţa să continue frumoasa tradiţie ce a moştenit şi prin cinste şi naţionalism curat să servească de pudii. Imploră pe urmă binecuvântarea cerului asupra lăcaşului presei. Discursul dlui Tomescu, preşedintele Sindicatului Dl Tomescu, preşedintele Sindicatului Presei Române din Ardeal, arată bucuria ce trebee să umple sufletele bunilor român! văzând non non aşezământ românesc,inrădăcinându-se in Ardeal. Intr’adevăr la ceea ce trebuie să tindem noi românii, este de a pune stăpânirea materială asupra pământului acesta. Ridicându-se prin urmare o nouă casă românească, infiinţându-sa o notă ] gospodărie, ne vom bacura, fiindcă invintăm spre stăpânirea noastră materială asupra pământului la care multă vreme doar drepturi ne am putut formula. Gizatarii români, după hoiele politice, pătimaşe la [cari In urma profesiune!lor trebuîe să ia parte, se vor întâia! I n acest local, pentru a se desbăga an moment de haina patimilor vor ejuta să privească lucrurile din p’zma cultă a naţionalismului, care va jfuhega într’un grup pe toţi gazetarii români de orice colorit. Cuvântarea dlui Mureşanu Dl prefect Mureşanu în câteva cuvinte călduros se exprimă urările de lene ale administraţiei judeţului pentru Sindicat, la a cărui săbătoare ia parte cu bucurie. Ca ocizanea sfteţirei localului Sindicatului Presei Române administraţia judeu Iui îl face o donaţie de 10000 lei pentru fondurile lui, dorind ca ziariştii din Ardeal să înainteze cu mult succes pe calea lor. Cuvântul armatei Dl general Atanasia aduce salutul corpului ofiţeresc, cari consideră pe gazetari luptători alături de armată. Armata îndreptată contra Inimicilor externi dă lovituri nemiloasele, gloriţele ei stârpind orice atac ce nu s’ar adresa. Gazetarul are mijloace eficace, prin cari dă lovituri morale mortale celor ce periclitează intern existenţa Statului, prin necinste, imoralitate, sau întuneric. Această comună dorinţă, de a ridica ţara cu mijloace comuna cât mai sus, înfrăţeşte pe gheţar şi pe militar. Ca ofiţer aduce o arare şi îşi exprimă totodată o dorinţă. Pe acela cari li va staca gazetarul, să nu-i considere ca deştini, ci ca adverasr] Iar ararea, ca gazetarii din Ardeal ca frumosui lor tradiţie să facă pomul pas pentru Indulcirea scrisorii în faptele dintre partide, lucru care va avea drept urmare şi Îndulcirea faptelor politice, pentru care neamul Întreg le va rămâne recunoscător. Cuvântarea dlui Utalea Dl Ularo, primar al oraşului Cluj, exprimă satisfacţia consiliatul orăşenesc de a se fi stabilit la Cluj Sindicatul presei române din Ardeal şi oferă suma de 10.000 lei pentru fondările lui, inciud promisiunea, că se va îngriji să dea loc pentru Casa presei a cărei ridicare o aşteaptă ca dragoste. Dl dr Ept în numele Sindicatulu! presei minoritare salută pe colegii de la ziarele româneşti la momentu! când ei şi-au afiinţat an lăcaş, lucru care din canctul de vedere al presei Întregi trebuie să fie Îmbucurător. Cuvântarea dlui Lepădatu Dl ministru Lepădatu arată că a simţit de a sa datorie de a veni la solemnitatea ziariştilor, cu atât mai murt că şi dsa a fost giziar la tinereţe la „România Jană“. Preţuieşte importanţa organizaţilor de presă, mai ales a pre- i dla Adai, care are o glorioasă tradiţie racepută acum 80 de ani. Apreciază dorinţa membrilor Sindicatului de a şi Înfiinţa cu slabele lor mijloace o casă a presei şi declară că se bucură mult, văzând un pas realizat spre acest plan frumos. In numele Ministerului cultelor şi artelor donează 10.000 lei pentru Sindicat.* După cuvântarea dlui Lepădatu se desfac câteva sticle di simpanie, solemnitatea sfințire! localnici Sindicatului terminându-se intr’o atmosferă de voicită prietenă. Panamalele exproprierilor Exproprierea dela Selicea In vara trecută, ţăranii au fost pregătiţi prin bătăi crunte la jaful ce s’a pus la cale Contesa Clementina M.kes are în apropierea comunei Feneşal Sisesc o moşie de 1850 jugăre. Sânt îndreptăţite la exproprierea acestei moşii, conform legii agrare, comunele Feneşal Sosise şi Lona din judeţul Cojocna şi comuna Sancea din judeţul Turda- ArleŞi limitrofă cu hotarele judeţului Cojocna. Comisiunea de ocol de expropriere, sub presidenţia dlui judecător Runceanu, a făcut prima expropriere bifată pe o schţă de plan falsă, care denatura adevărul. Prima expropriere ce face judecătoria de ocol se face numai in favorul comunei Feneş, atribuindu-i drept „pădure comunală", după obişnuitul sistem, 325 jagăre de pământ gol, lăsând neexpropriat proprietăresei 1500 jugăre, contrar ca dispoziţiunile art. 32 b, unde se prevede maximal de 100 jugăre. Opinia şi schiţa pe care s’a bazat exproprierea sa fost lerate da hg. Pruny an ugar, iar schţa de plan subscrisă de Pruny şi Katona, silvicaltorul contesei Moss Organele silvice superioare îndatorate să aplice Legea agrară, observând încălcarea de lege, confecţionează o nouă opinie, in mma căreia trebuiau împroprietărite toate trei comunele cu pădure , păşsna comunală, afisândts-se și contesei ceta legala, formând un tot economic cu restul moşie! rămasă neexpropriata. S’a cerat şi s’a admis o nouă procedură, de expropriere. Pentru a se putea Insă frusta comunele Îndreptăţite, se Introduce o nonă comună, Feleacul între cele trei, deşi ea este la distanţă de 15 km şi are pădurea Cluj- Mănăştur îa imediată apropiere, pădure exproprisată conform Legei agrare. O manoperă pentru a se dărâm* opinia făcută In favorul țăranilor, dar în detrimentul contese!. Pădurile din apropierea comunelor au fost exploatate. Nu a rămas decât un colț de pfidură netăiat îa apropierea comunei Selices. Conaisiunea de ocol lasă disponibila ch’ar namurile topografice aie acestei păduri care trebuia date comun, Selicea, pentru a o atribui pe armă contesei Mkss. Comisania judeţeană atribuie această pădure contesei Mkss, care o duse in exploatare lui Sebestyén membra In Consiliul de administraţie la societatea Stăruința Românească, socletata pentru exploatări forestiere. Dacă s’a făcut această deposedare a ţărănimei, ea se baza desar pe terorizarea oamenilor de către jandarmerie, despre care am scris încă de anul trecut. Ţăranii bătuţi în modul cel mai barbar, au fost frustraţi şi de mijloacele lor de trai. Pentru a se salva ţăranilor ultimul petec de pădure, delegaţi ministerului au cerut suspendarea executării h târârilor. Cu toate acestea, ţăranii fiind terorizaţi de către jandarm încă în anul trecut prin bătăi barbare, rămase fără sancţiuni, procuratoru! dlui Sebestyén, Max Holder și-a permis luxul să trimită 120 locuitori la pădure, să .