Patria, septembrie 1930 (Anul 12, nr. 184-207)

1930-09-02 / nr. 184

Anul al XlI-lea. No. 184 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Grij, Strada Regina Maria No. 36. Telefon:.­­Redacţia şi administraţia 13-31 (Direcţiunea — — 13-34 DIRECŢIA POLITICĂ: Com­itetul de presă al partidului naţional-ţărănesc, secţia Ardealului. ABONAMENT ANUAL: Profesiuni libere ---------------Lei 800 Funcţionari --------------------„ 700 Autorităţi şi instituţiuni — „ 1600 In străinătate dublu. Lei 3 TAXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 1117­/929 m Simion Dâm­ufiu şi principiul autodeterminării Peste scurt timp, în atmosfera de pie­tate şi recunoştinţă a unei naţiuni în­tregi se va desveli, în Şimleul Silvani­­ei, un bust al lui Simeon Bărnuţiu. Se va săvârşi astfel un nou şi binemeritat act de dreptate faţă de unul din acei precursori, ai românismului activ, in­tegrale, conştient de misiunea sa isto­rica specială, faţă de memoria celebră unui om care sun­ nenumărate rapor­turi poate fi considerat ca principalul izvor de inspiraţie pentru toate proble­mele noastre specif­ice, strâns legat de „veacul naţionalităţilor”. Căci se ştie un lucru: prin monografii speciale, prin publicarea, fragmentară macar, a co­respondenţei sale şi prin cuvântări o­­cazionale, filosofului politic al genera­ţiei nein 1848, i s a fixat locul de cinste in perspectiva istorică obiectivă. I s’au scotocit cu iubire şi înţelegere ori­ginile cărturăreşti ale „dreptului său natural", î s'a axat partea de contri­buţie personală la deslănţuirea şi în­drumar­ea programatica a răzm­iriţei dela mijlocul veacului trecut, i s'a dat cinai­ epitetul de „părinte spiritual" al pleiadei de eroi în ai căror suflet s'a urzit catehismul moral şi politic al „partiumul naţional” de mai târziu, dar, cu toate aceste acte de dreptate din partea posterităţii, opera pentico­­ln­osofieti şi juridică a acestui dârz şi sobru reprezentant al Nordului r­omâ­­nesc n a fost disecată îndeajuns, nu i­ s’au captat, cu folos pentru actualita­te, toate comorile, toate prorocirile în­deplinite. Se spune, de obiceiu, că în magistralul său discurs din 2/14 M­iaiu, loud, in care a spus totul pentru a-și mântui, sufletul (dixi et saivavi ani­mam meam) el a fixat odată pentru totdeauna atitudinea noastră a arză­iaţa de rasa maghiară, care ne cutropi­­se veacuri de aranaul, dar se uită sau, dacă voiţi, se trece cu vederea că, ală­turi de „actul de naştere”, pe care l-a dat, atunci, naţiunii române, el a an­ticipat bogat şi cu îndrăsneala mistică a tuturor apostolilor de rasă, însă, te­melia jur­dico-filosofică prin care ro­mânismul s'a izbăvit integral, de cei de ait neam, prin minunea deia Alba-Iu­­lia de acum 12 an­i. ide uită, așadar, că dragostea lui nemărginită de neam i-a sugerat, de pe atunci încă, o serie de sentimente cu tâlc, pe fundamentul de granit al cărora s’a clădit, alături de jertfa celor dOU.OOU de mucenici ai spa­dei însângerate, însă, România între­gită de azi. *.. Și totuș, dacă prilejul solemn din 7 Septemvrie ne va îndemna la o nouă pătrundere critică a discursului memo­rabil, concluziile de mai sus se vor im­pune irezistibil. Vom vedea, că marele „desrobitor de neamuri”, transoceani­cul Wison, care a oferit omenirei în­­căierate ramura de măslin cunoscută, adică pacea prin nobilul principiu al autodeterminării popoarelor, a fost precedat, în ordine cronologică, de ma­rele nostru înaintaş. Voiţi dovezi? Ia­­tă-le: In Catedrala din Pilaj, în faţa întregei naţiuni înfiorate de măreţia epică a momentului, Bărnuţiu spunea: „Ardealul e proprietatea adevărată a naţiunei române“. Sau:­i tndea naţiu­nea, adunându-se din toate părţile la această sărbătoare a libertăţii, arată că nu mai vrea să fie supusă altor na­ţiuni, mi se pare că e nevoie ca voia şi conştiinţa acestei naţiuni adunarea să o îmbrace în veşmântul cel mai solemn, naică să proclame libertatea şi inde­­pendenţa naţiunii române. Răscoliţi aceste pasagii cât doriţi, a­­propiaţi-vă de ele cu toate patimile din lume, căci adevărul lor vă va urla to­tuş vecinic în urechi, în polemica în­cinsă în jurul Uniunei Ardealului cu Ungaria, Bărnuţiu a declarat poporul român din Ardeal şi Banat de proprie­tar absolut al pământului locuit de el, deci singurul în drept a-i despica şi croi destinul în valul vremurilor vii­toare. Şi aceasta când? Acum 82 de ani, în momentul în care, pe Câmpia Liber­tăţii, românimea numeroasă cât cucu­ruzul brazilor făcea un jurământ so­lemn. In clipa în care însă, luminata rasă germană îşi irosea puterile în crunte dueluri dinastice... Aşadar, pentru noi, blândul ameri­can, înfiorat de câmpiile înroşite cu sânge ale Europei, n’a fost un precur­sor. A captat cel mult momentul isto­ric potrivit pentru a-l planta în ordi­nea realităţilor, a ales o răspântie tra­gică a istoriei univesale pentru a-l im­pune, ca o necesitate inexorabilă, tutu­ror partizanilor ordinei vechi. Dar a­tât. Ca idee, ca o cucerire în domeniul abstracţiilor salvatoare, principiul de autodeterminare a fost rostit cu toată energia de către acel original iniţiator al doctrinei noastre politice, care a tri­umfat, acum de curând, în toată splen­doarea. Alături de „celelalte“ cununi de la­uri, care-i vor împodobi bustul la gra­niţa de apus a tezaurului nostru etnic, să o aşezăm deci şi pe cea de mai sus, pentru a dovedi că, posterior cel puţin, naţiunea recunoscătoare i-a pătruns întreg zbuciumul sufletesc. N. BUTA Vara la Cluj — început de Septembrie — Hotarul între două anotimpuri. Sfârşit de sezon. Lunile de vacanţă au trecut. Unii se întorc din streinătate, alţii — a! nui f­iindcă simt o plăcere din a fi mai patrioţi! — numai din staţiu­nile noastre. Alţii, iarăşi, se mulţumesc să... revadă pe cei ce s’au întors. Dacă nu reuşesc să fie mai intere­sanţi, măcar pentru mulţimea lor, ace­ştia din urmă merită, cel puţin tot atât cât şi cei dintâi, atenţiunea câtor­va rânduri. Cum şi-au petrecut vara? Dar, după posibilităţile personale ale fiecăruia — domeniu indiscutabil; şi —d­aci ar încăpea o vorbă — după posi­bilităţile ce oferă localitatea respecti­vă. In ce priveşte pe clujeni, ei nu se pot plânge, vara aceasta, cu toată criza eco­nomică, şi — bizar —­ poate tocmai de aceea, în urma unei mai aprige concu­renţe, ocazia de amuzament nu tre­buia căutată. In afară de ștrandul un­de evadează cetățenii cu miile de oro­rile nădufului zilelor lui Cuptor, gră­dinile de vară merită un cuvânt. Nu e locul să numim aci, nici una din aceste grădini. Vrem doar să ob­servăm că anul acesta s’au înscris cu un aspect nou. Introducerea cabaretu­lui în grădinile de vară ale Clujului, e ceva cu totul nou. Şi nu putem decât felicita pe proprietarii grădinilor cari au făcut începutul inovaţiei; rezulta­tul a fost de două ori în favorul lor. Am putut, în acest chip, scăpa de plictisitoarele cântări de un leşinat sentimentalism importate de pe bule­vardele Budapestei, cu care ne-au obiş­nuit tarafurile din loc. In restaurante frecventate aproape numai de români, acest soiu de melodii te omoară. Aducerea craiovenilor să ne înveţe cântări româneşti şi să ne dea posibili­tatea de a petrece seri româneşti a fost cea mai fericită idee care şi-a găsit în­făptuire în Clujul estival. Încheiem aceste rânduri, chemând a­­tenţia celor în drept, asupra importan­tei probleme, în Clujul atât de româ­nesc deja, p­înă când va persista at­mosfera serală înstreinată. Ce ar fi dacă românilor clujeni li s’ar da putin­ţa de a petrece... româneşte? Anumiţi restauratori cari contează pe o clien­telă românească în primul loc, şi-ar fa­ce lor înşile un serviciu continuând bu­na iniţiativă de astăvară. T. DRAGU Am fost interpelaţi de un amic al no­stru, că pentru cari motive ne agăţăm mereu de d. Nae lonescu şi de ziarul „Cuvântul”, doar nici d. Nae, nici zia­rul, n’au nici o importanţă, la nici un caz nu atâta, câtă i-o atribuim şi dela un timp încoace „Cuvântul“ nici nu se mai citeşte in Ardeal. Să nu ţie cu bă­nat, dar noi n’o facem de musai. E ade­vărat zilnic ne propunem, că de mâine încolo n’o să mai pomenim de ei, dar suntem nevoiţi să revenim mereu. Sunt oameni şi situaţii, cari acumulează ri­dicolul peste orice aşteptare. Iată spre pildă şi azi cetim o lungă anchetă des­pre situaţia politică, în care se spune, cu două din cele cinci partide sunt ho­tărât contra unui guvern de concentra­re, celelalte trei sunt contra şi ele, dar au rezerve esenţiale. Totuşi concluzia zi­arului este, că toate partidele sunt pen­tru un guvern de concentrare. Este adevărat, Caragiale a murit de mult şi e adevărat, azi nu avem nici măcar un semi Caragiale, totuşi îndrăs­­nim să spunem, că m­ăestrul parodiilor şi a satirei a fost slab în imaginaţie, fo­arte probabil fiindcă n’a cunoscut pe ca­­ţavencii de azi. • In „Curentul“ de ieri d. Pamfil Şeica­­ru desemnează un portret admirabil şi sugestiv al Regelui rezistent la linguşi­rile politicianilor. Ar trebui să-l cităm, pentru­ că durere nu avem talentul nici măcar să-i rezumăm textul. Totuşi în­drăsnim să observăm, că tabloul nu este complet. D. Şeicaru se fereşte să adaoge, că de ce speţă sunt linguşitorii de azi. Omite să adauge, că cei mai mulţi dintre ei mai ieri-alaltăieri ne invocau patrio­tism­ul şi interesei superioare ale ţării, când noi îndrăsneam să desaprobăm săl­­bătăcia de la 1 Ianuarie 1926. Toţi aceştia vorbesc azi de incapabi­lul, nehotărâtul, slabul, robul Maniu, care în ianuarie 1926 a avut îndrăsnea­­la, hotărârea şi cuminţenia să vorbeas­că aşa cum a vorbit. * „Ţara nu mai are încredere în guver­nul Maniu“ — spune oficiosul liberal din Capitală. Acum să nu vorbim­ de ce­le zeci de mii de voturi de la Argeş şi de alegerea de la Bârlad. Probabil, că prin acele părţi mai este câte un partid na­­ţional-ţărănist. Dar să întrebăm, dacă ţara nu are încredere în guvernul Ma­niu în cine are încredere? In d. Avereş­eu? Desigur, că liberalii nu admit aşa ceva. In d. Vintilă Brătianu? Dar să-i întrebăm pe dnii Inculeţ, Argetoianu şi Tătărescu şi pe alţii că dlor mai au în­credere în d. Vintilă?! Prim urmare e haos, dar încă ce haos în tabera opoziţiei. Când se va putea vorbi de un partid opoziţionist unitar, disciplinat şi consolidat, desigur, că vom merge în faţa corpului elctoral, să ne au­zim ier diet­ul. Dar până atunci? 7. —0X0— zăpăceala $i frământare in lagărul opoziției - In timp cel asistăm la grave frământări in sânul partidului “ libera), cari­ pot duce la o destrămare octioitiva, opozifia întreţine o campanie de nesiguranţă si aguape - Dar nu poale n­iei vorbă ne schimbare de govern - Cilii. 2 —1 nOpirtu­lCIOSSU faţă de opera guvernului, care face enorme sforţări pentru a scoate ţara din impas, unde a fost împinsă de ne­fastele guvernări liberale şi avereşea­­ne, în loc să se prezinte la luptele electorale, care cu toată vacanţa au prilejuit o numărătoare a forţelor, preferă să pună la cale intrigi şi cam­panii de presă. Ziarele de partid şi cele alimentate din fondurile adunate în zile bune, au primit ordin să nu înceteze la serie mereu de o schimbare de regim. In primul rând excelează „Cuvântul“, care s’a tocmit de mult cu averescanii. Şi fireşte susţine cau­za averescană, chiar cu mai multă abilitate, ca cele puţine monitoare ale partidului averescan. Nu trece zi fără ca ziarul „Cuvântul“ să nu publice vr’o ştire despre o criză iminentă de guvern. Nu este vr’o întâmplare sau eveniment divers de care să nu lege cele mai fantastice combinaţiuni. In privinţa aceasta a atins nu odată coarda ridicolului. Nu pleacă sau nu soseşte vr’un ministru în capitală fără ca acest fapt să nu fie interpre­ții iu acuzul unei crize de guvern.­­ Mai în urmă sosirea dlui G. Miro- I­nescu a prilejuit „Cuvântului“ plasarea unui reportaj, care abundă în infor­maţii, pe cât de curioase, pe atât de fantastice. Ziarele „Adevărul“ şi „Di­mineaţa“, inspirate de d. Stere, pen­sionul­ politic clasa I-a, fireşte repro­duc aceste ştiri cu satisfacţie şi dau dovadă de inconştienţă şi reacredinţă. "■Pentru orice om cu mintea limpede este evident însă, că în actuala situa­ţie nici vorbă nu poate fi de o criză de guvern şi cu atât mai puţin de o sem­ni­zare de regim. Înainte de toate guvernul abia acum a ajuns în situa­ţie sâ-şi realizeze integral programul. Cei aproape doi ani abia dacă au fost suficienţi pentru curăţirea grajduri­lor lui Augias, lăsate într’un bal fără hal de liberali şi­ avereseaai. Criza economică şi morală, drept rezultan­tele dictaturei brătieniste şi ale ad­ministraţiei destrăbălate averescane, acum vor trebui lecuite de câtre aceia, cari singuri sunt în stare s’o facă. Bugetul anului viitor trebuie toc­mit, votat şi aplicat şi o schimbare de guvern va produce un haos, care ex­clude toate acestea. Dar în afară de asta situaţia inter­naţională este de aşa natură, că ţara nu poate fi dată pe mâna unor­ aven­turieri şi cârpaci, cari la guvern fiind au dat dovada de slăbiciune şi rea­­voinţă revoltătoare. Şi apoi cine ar putea urma la gu­vern? Nici unul dintre partidele din opoziţie­ nu sunt agreate de massere electorale. .Aver­şeanii sunt inexis­tenţi, iar liberalii în forma lor de azi sunt pe deasupra adversarii Regelui, care nu poate avea încredere în ei. Dar pe deasupra agitaţiilor fără rost criza, care există, dar nu în guvern, ci la partidul liberal ameninţă să de­ţină acută şi să rostogolească tot ce i-ar sta în cale. Intr’adevăr vechile cadre liberale au ajuns la o grea răspântie. Ei vor cu orice preţ debarcarea dlui Vintilă Brătianu, care nu este azi susţinut de­cât de sperţarii dlui Tancred. Aşa fiind, situaţiei limpede a gu­vernului i se opune zăpăceala şi fră­mântarea din lagărul opoziţiei. Cetina gazetele bucureştene — Părerile mde, cari pot sa fie şi ale altora — Ec. Teodor V. Pacâfian Ctisem în una din săptămânile trecute câ­teva articole în cotidianele noastre din Bu­cureşti, în cari, autorii lor, se tânguiau cu multă amărăciune, că la Sinaia, unde aveau loc atunci importantele consfătuiri, între domnul Titulescu şi Regele Carol II, d. Ma­niu şi Titulescu, Maniu şi Regele, Maniu şi Madgearu, etc., — n’am putut prinde nici o informaţie, fie cât de mică, despre cele dis­cutate, de la nici unul dintre aceşti diri­guitori ai trebilor ţării. Titulescu era îm­bumbat de sus până jos, Maniu mut ca un bolovan de peatră, Madgearu dădea din u­­meri şi spunea, că nu ştie nici el nimica, şi tot aşa şi ceilalţi miniştri, toţi. Natural că vina pentru aceasta descon­siderare a presei o purta guvernul, în spe­cial domnul Maniu, cu revoltătorul său mu­tism. E adevărat, că nu prea e obiceiul să se destăinuiască cele vorbite cu Regele, ci trebue ţinute în secret. Dar Garagiale aşa spune, că secretul, dacă e secret trebue să-l ştim şi noi ! Şi fiindcă nu ni-l spune, nici Maniu, nici Titulescu, nici altcineva , mer­gem la Capşa şi de acolo ne vom culege in­formaţiile !­­ Cam aşa se încheia unul din articole. Da, la Capşa, acolo e isvorul tuturor ştirilor, din cari se brodează reportagiile cele mai san­­zaţioinale, pline de fantasie şi de neadevă­ruri, cari pe noi, cari eram obicinuiţi să ce­tim numai ziare serioase, redactate cu sim­­ţul obligat de răspundere, ne enervează, ne scârbesc. Da, la Capşa! Şi dacă nu prindem ni­mica la Capşa, ne ducem la „Carul cu bere”, sau la „Leul şi cârnatul”, eventual şi la birtul economic „La lingura mare”, pâ­nă prindem o ştire senzaţională, ca să o dăm cetitorilor, cari o aşteaptă cu sete. Să prindeţi şi să daţi cetitorilor ştirile senzaţionale, domnilor reporteri, dar vă în­treb eu, dacă trebue ca aceste ştiri senza­ţionale să fie necondiţionat îmbrăcate în haina minciunii ? Nu dispuneţi de atâta simţ de răspundere, ca să le cerneţi întâi bine, bine, scoţând din ele numai adevărul, cu care să curăţiţi şi întăriţi apoi sufletele cetitorilor, pe cari din contră, îi îndopaţi cu tot felul de minciuni, ca să le otrăviţi sufletele ? Se sparie omul de atâta min­ciună, câtă poate fi descoperită mai în fie­care număr al câte un­ui ziar din capitală. Şi toate minciunile acestea se dau ca : „svo­­nuri cari circulă în aer şi faţă de cari presa nu poate să rămână mută. Dacă nu sunt adevărate, guvernul n’are decât să le des­­mintă”. Şi bietul guvern nu biruie să ie desmintă pe toate, atâtea sunt de multe. In presa din streinătate nu se găsesc ast­fel din bizarerii scandaloase, — ca că nu le numesc altcum, — ca în presa noastră. Acolo nu se tratează nici o chestie numai pe bază de „svonuri cari circulă în aer”, ci pe baza informaţiunilor culese la isvor, conform realităţii şi adevărului. De aceea nici nu se pot ceti în ziarele din streină­­tate atâtea desminţiri, câte e nevoit bietul guvern român să dee. Cei de la presa din streinătate ştiu, că în anumite chestiuni nu li se pot da infor­maţii şi ei nu insistă să li se dee. Aşteaptă până vine guvernul însuşi cu comunicatele sale , iar ziarele, cari vreau să-şi informeze totuşi cetitorii despre lucruri cari se fac in taină, găsesc calea, pe care pot ajunge la cunoaşterea lor. Reporterii lor sunt isteţi, inventivi, ingenioşi în privinţa aceasta. Voiu povesti două cazuri, foarte interesante. In America, oraşul New-York, se făceau pregătiri pentru aranjarea unor festivităţi grandioase în palatul unui multimilionar, li se mărita fata, singura fată. La nuntă au fost invitaţi numai multimilionarii, prieteni cu fata fetei, cu soţiile lor, nime altul. Nunta avea să se facă cu excluderea ori­cărei publicităţi, în palat, în care nime n’a primit întrare în ziua nunţii decât numai Invitaţii şi soţiile lor. Directorul celui mai mare şi mai cetit ziar din New-York ţinea însă cu orice preţ să aibă raport despre festivităţi. A chiemat la sine pe cel mai iscusit reporter al său şi l-a întrebat, dacă se angajază să facă raportul dorit, pentru un onorar frumos ? Cum îşi procură reporterul informaţiile, e treaba lui. Eventualele spese le poartă zia­rul. Reporterul a răspuns că, da, se anga­jează. — „La orele 9 e nunta. Eu voiu fi acolo. Rămân şi la masă. La orele 12 vin la re­dacţie, îmi scriu raportul şi la 2 noaptea poate fi dat la tipar, ca dimineaţa la 7 să-l poată ceti întreg New-York-ul. Aşa a vorbit reporterul. S-a dus apoi repede la un frizer iscusit şi i-a spus, să facă din el un lord englez, dar un lord veritabil. Frizerul l-a prefăcut în lord. S’a îmbrăcat în urmă elegant, în costum nou englezesc, cu pălărie nouă, ghete noi, mănuşi nouă, şi cu jum. de oră înainte de începerea sărbărilor s’a dus cu un automo­bil elegant la palatul multimilionarului şi a trimis vorbă acestuia, căc lordul cutare, sosit tocmai acuma dela Londra, vrea să-i vor­bească într’o chestiune extrem de urgentă, de natură financiară. L-a primit. Reporterul s’a prezentat ca lordul, pe moșiile căruia se află minele bogate de aspest, de curând des­coperite, despre cari au scris și ziarele din America foarte mult. Minele, după părerea experţilor, exploatate bine, dau venit de mi­lioane, în fiecare an. Caută acum un capi­talist, ca asociat. A venit de acasă cu o listă lungă a tuturor bancherilor americani, dar pe drum a auzit, că cea mai solidă fir­mă bancară americană e a aceluia, în casa căruia are acum fericirea a se afla. Ii o­­feră deci participarea la exploatarea mine­lor. Hârtiile le-a adus toate cu sine din Londra, dar sunt la hotel. Mâne îi le poate prezenta, la ora fixată pe domnul bancar. S’a încălzit bancarul, auzind că e vorba de câştig anual de milioane şi a declarat falsului lord, că e dispus să participe la întreprindere, însă singur numai, lordul nu mai vorbească cu nime altul dintre ban­carii americani în aceasta chestie. Așteaptă deci pe domnul lord în ziua următoare, la orele 10, în biroul său din localul băncii, cu toate documentele, din care să se poată, constata rentabilitatea întreprinderii. La întrebarea lordului, că de ce e palatul domnului bancar atât de frumos decorat ?, Aşteaptă cumva oaspeţi iluştri?—a răspuns — bancarul că e nuntă la casă, se celebrează acum la orele 9, nunta fiicei sale. Invitaţi sunt numai câţiva prieteni ai casei, mari bancari şi ei, cu soţiile lor, şi dacă domnul lord nu are cumva alte angajamente, e bu­curos văzut la nuntă, ca oaspe, şi poate să rămână şi la masă, dacă voieşte. Fireşte că reporterul a voit şi a rămas. Le-a văzut toate, toaletele cocoanelor, de­coraţiile din multele saloane prin cari a­ fost purtat, mireasa şi mirele, şi le-a im­pregnat bine în minte şi după ce a mâncat bine şi a băut bine, la orele 12 şi-a luat ră­mas bun dela familia atât de ospitalieră şi dela oaspeţi, s’a dus la redacţie, şi-a scris portul lung şi amănunţit, extrem de exact,’ (până şi aceea a trecut în raport, că la masă, mireasa a căscat de patru ori), l-a dat la tipar, şi dimineaţa la 7 strigau vân­zătorii de ziare pe strade în gura mare : „Cumpăraţi ziarul X, cu descrierea amănun­ţită a grandioaselor serbări familiare de as­­tănoapte din palatul bancarului cutare.” Ziarul a avut o trecere colosală. S’a vân­dut ca pâunea caldă. La orele 10 a trebuit să fie scos în ediţie nouă. Isteţul reporter a încasat un onorar frumos pentru isprava făcută, iar bancarul a aşteptat zadarnic p&~ (Continuare in pag. 2­ a) f . n­ rol 2 Septemvrie 1930 Fiindcă napi , adunându-se din toate pârfile la această sărbătoare a libertăţii, arată că nu mai vrea să fie supusă altor naţiuni, ni se pare, că e nevoie, ca adunarea sa îmbrace voia si consliinta acestei naţiuni In veşmântul cel mai solemn, adică: sa proclame libertatea şi independenta napimnei române“. (Din discursul rostit de S. Bărnuțiu la adunarea națională din Blaj). Dela criza de guvern, la criza de... subiecte — toate „soluţiile salvatoare1 s’au dovedit false $i neîntemeiate ”. Vintilă Dratianu a ajuns deci In totul concentric al riporterilor — Cluj, 1 Sept. — De vre-o lună de zile şi mai bine ziarele din Capitală, natu­ral, anumite ziare, ne-au vorbit fără întrerupere de­ o iminentă criză de re­gim. Toate evenimentele de politică ex­ternă şi internă, survenite în acest in­terval de timp, au fost răstălmăcite tendenţios, atribuindu-li-se semnifica­ţii pe care nu le-au avut sau călcând, în cel mai bun caz alături de semnifica­ţia lor adevărată. Nu mai înşirăm a­­cum aceste evenimente, deoarece le cu­noaşteţi din articolele noastre zilnice de până acum. Ceea ce dorim să accen­tuăm însă de astădată, e faptul că nu­mitele ziare au ajuns de la o „criză de guvern“ la o dureroasă „criză de su­biecte“, întrucât, epuizându-şi fante­zia în jurul acestei chestiuni se văd a­­cum în situaţia de a trebui să născo­cească ceva nou. Cunoaşteţi „soluţiile” de până acum. Mai întâiu s-a profeţit pe larg şi „pe baza de informaţii cari nu sufereau nici cea mai mică desmin­­ţire“, că ne apropiem cu paşi siguri de dictatură. Şi în legătură cu acest regim salvator s’au încercat toate justificări­le posibile, începând dela incapacita­tea actualului guvern până la vulcanul de primejdii care ne ameninţă cu o te­ribilă izbucnire. Şi aşa mai departe. Dar „dictatura” s’a împrăştiat, în cu­rând, ca făina orbilor, fiindcă ea a fost repudiată pe loc de toţi factorii vieţii noastre publice de seamă. A fost sufi­cient ca ideea să fie lansată de anume iresponsabili pentru ca toată lumea cu scaun la cap să o respingă energic. Guvernul de personalităţi a eşuat şi el.... înainte de a se naşte şi tot aşa e pe cale să „eşueze“ acum şi „guvernul tTTTTTTTTVTVTTTTTTTTTTTTV TVTT▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼ TTTVTVTVTT TTTVTVVTTTVVTVTV TTTTTTTTWVT^VVYVTVVTVfTTVVVVt de concentrare“, ultima rezervă a vâ­nătorilor de iluzii pontice. Aba că d. A­­verescu se opune, ba că d. Vintilă Bră­tianu nu s a pocăit încă la realităţile ziei şi câte alte piedici cari stăvilesc întruparea acestei soluţii, menită să ungă cu balsam răcoritor toate rănile noastre descinse. Prin urmare, biata fantezie biciuită e împintenată să inventeze altceva. Buna când îi va veni însă inspiraţia... salvatoare, reporterii îşi îndreaptă jo­cul lor concentric asupra subiectului predilect, intors recent de la m­­arienea, adică asupra eternului cal de bătaie al presei romaneşti, care se cheamă Vin­­tila Brătianu. Precum se ştie, in parti­­dul liberal situaţia... e lată rău. D. Vin­­tilă e considerat azi ca o adevărată pa­coste pentru partid, ca unul care, da­­că-i mai ţine Dzeu câtva timp în frun­­tea lui, îl duce cu siguranţă de râpă. De aceea i s’au făcut la întoarcere complimentele Duca-Argetoianu, care, pe cât se pare, l-au scos pe îndărătni­cul cultivator de cifre mărunte, din nou din sărite. Presa se ocupă acum de dsa discutându-i scadenţa apropiată a şe­­fiei s’au ghicind ce se va întâmpla da­că totuş­i. Vintilă Brătianu s’ar opune voinţei generale a partidului... Şi trebue să recunoaştem că această temă redacţională poate fi mult mai folositoare şi mai aducătoare de suc­cese decât toate soluțiie preconizate în legătură cu... criza de guvern. Silvan­a TTTT T VTTT TffTTTTTTT TT TVTTT TT T CLIPE ŞI VIIACUIU Predarea lui Napoleon iii. 2 Septembrie 1070 Situata de arbitru necontestat al Europei, câştigată pentru Franţa de domnia glorioasă a lui I Napoleon lit, a fost serios ameninţată de ascenziunea vertiginoasă a puterii prusace care în urma înfăptuirii parţiale a uni­tăţii germane, după ce an imatura,­ la 1866 definitiv concuren­ta austriacă a devenit o periculoasă rivală la primatul european. Parisul, gelos, păndea nerăb­dător să reteze năzuinţele germane. Ocazia i s’a dat, spre nenorocul ei, la 1870. Spaniolii, după ce prin revoluţie detronează pe regina Izabela, oferă coroana regală­ Hohen­­zollernului Leopold, Franţa, văzăndu-se ame­ninţată şi in spate de familia domnitoare pru­sacă­ a intervenit energic pentru înlăturarea candida­turei. Prinţul Leopold in urma acestui fapt a renunţat. Lucrurile păreau, că se calmează. Intr'un amurg de furie însă, Benetti, ambasadorul fran­cez dela Berlin, cu ocazia unei plimbări pe promenada băilor dela E.,.s, a pretins regelui Wilhelm, șef al casei Hohenzollern, să nu-și dea învoirea sa nici unui membru al familiei pentru candidare la tronul spaniol. In urma a­­cestei neobişnuite pretenţii, îngâmfatul suveran a bruscat fără reticenţe pe reprezentantul lui Napoleon III. Poporul uşor inflamabil al me­tropolei lumii, auzind de această jignire adusă Franţei, s-a revoltat şi în sunetele Marseillaisei a demonstrat tumultuos pe străzi, pretinzând războiu. Guvernul de mult a pândit această oca­zie şi parlamentul, a­ votat împrumutul de răz­boiu şi mobilizarea generală. Franţa însă s-a în­şelat în atât de mult trâmbiţata sa pregătire militară. Războiul a izbucnit. Francezii trecând Rhi­­nul, sperau, că statele germane de sud se vor alătura lor, dar unitatea germană s'a mani­festat splendid, iar francezii au trebuit să se retragă. Bătălia hotărâtoare s'a dat la Sedan, iar la 2 Septemvrie gloriosul Napoleon III, a depus armele în mâna germanilor. Pe ruinele dela Sedan, în însăşi sălile somp­­toase dela Versailles s'a proclamat îngâmfata împărăţie germană. AZLEC “­—OOXOO——

Next