Patria, septembrie 1930 (Anul 12, nr. 184-207)
1930-09-02 / nr. 184
Anul al XlI-lea. No. 184 REDACŢIA ŞI ADMINISTRAŢIA: Grij, Strada Regina Maria No. 36. Telefon:.Redacţia şi administraţia 13-31 (Direcţiunea — — 13-34 DIRECŢIA POLITICĂ: Comitetul de presă al partidului naţional-ţărănesc, secţia Ardealului. ABONAMENT ANUAL: Profesiuni libere ---------------Lei 800 Funcţionari --------------------„ 700 Autorităţi şi instituţiuni — „ 1600 In străinătate dublu. Lei 3 TAXA POȘTALA PLĂTITĂ IN NUMERAR No. 1117/929 m Simion Dâmufiu şi principiul autodeterminării Peste scurt timp, în atmosfera de pietate şi recunoştinţă a unei naţiuni întregi se va desveli, în Şimleul Silvaniei, un bust al lui Simeon Bărnuţiu. Se va săvârşi astfel un nou şi binemeritat act de dreptate faţă de unul din acei precursori, ai românismului activ, integrale, conştient de misiunea sa istorica specială, faţă de memoria celebră unui om care sun nenumărate raporturi poate fi considerat ca principalul izvor de inspiraţie pentru toate problemele noastre specifice, strâns legat de „veacul naţionalităţilor”. Căci se ştie un lucru: prin monografii speciale, prin publicarea, fragmentară macar, a corespondenţei sale şi prin cuvântări ocazionale, filosofului politic al generaţiei nein 1848, i s a fixat locul de cinste in perspectiva istorică obiectivă. I s’au scotocit cu iubire şi înţelegere originile cărturăreşti ale „dreptului său natural", î s'a axat partea de contribuţie personală la deslănţuirea şi îndrumarea programatica a răzmiriţei dela mijlocul veacului trecut, i s'a dat cinai epitetul de „părinte spiritual" al pleiadei de eroi în ai căror suflet s'a urzit catehismul moral şi politic al „partiumul naţional” de mai târziu, dar, cu toate aceste acte de dreptate din partea posterităţii, opera penticolnosofieti şi juridică a acestui dârz şi sobru reprezentant al Nordului românesc n a fost disecată îndeajuns, nu i s’au captat, cu folos pentru actualitate, toate comorile, toate prorocirile îndeplinite. Se spune, de obiceiu, că în magistralul său discurs din 2/14 Miaiu, loud, in care a spus totul pentru a-și mântui, sufletul (dixi et saivavi animam meam) el a fixat odată pentru totdeauna atitudinea noastră a arzăiaţa de rasa maghiară, care ne cutropise veacuri de aranaul, dar se uită sau, dacă voiţi, se trece cu vederea că, alături de „actul de naştere”, pe care l-a dat, atunci, naţiunii române, el a anticipat bogat şi cu îndrăsneala mistică a tuturor apostolilor de rasă, însă, temelia jurdico-filosofică prin care românismul s'a izbăvit integral, de cei de ait neam, prin minunea deia Alba-Iulia de acum 12 ani. ide uită, așadar, că dragostea lui nemărginită de neam i-a sugerat, de pe atunci încă, o serie de sentimente cu tâlc, pe fundamentul de granit al cărora s’a clădit, alături de jertfa celor dOU.OOU de mucenici ai spadei însângerate, însă, România întregită de azi. *.. Și totuș, dacă prilejul solemn din 7 Septemvrie ne va îndemna la o nouă pătrundere critică a discursului memorabil, concluziile de mai sus se vor impune irezistibil. Vom vedea, că marele „desrobitor de neamuri”, transoceanicul Wison, care a oferit omenirei încăierate ramura de măslin cunoscută, adică pacea prin nobilul principiu al autodeterminării popoarelor, a fost precedat, în ordine cronologică, de marele nostru înaintaş. Voiţi dovezi? Iată-le: In Catedrala din Pilaj, în faţa întregei naţiuni înfiorate de măreţia epică a momentului, Bărnuţiu spunea: „Ardealul e proprietatea adevărată a naţiunei române“. Sau:i tndea naţiunea, adunându-se din toate părţile la această sărbătoare a libertăţii, arată că nu mai vrea să fie supusă altor naţiuni, mi se pare că e nevoie ca voia şi conştiinţa acestei naţiuni adunarea să o îmbrace în veşmântul cel mai solemn, naică să proclame libertatea şi independenţa naţiunii române. Răscoliţi aceste pasagii cât doriţi, apropiaţi-vă de ele cu toate patimile din lume, căci adevărul lor vă va urla totuş vecinic în urechi, în polemica încinsă în jurul Uniunei Ardealului cu Ungaria, Bărnuţiu a declarat poporul român din Ardeal şi Banat de proprietar absolut al pământului locuit de el, deci singurul în drept a-i despica şi croi destinul în valul vremurilor viitoare. Şi aceasta când? Acum 82 de ani, în momentul în care, pe Câmpia Libertăţii, românimea numeroasă cât cucuruzul brazilor făcea un jurământ solemn. In clipa în care însă, luminata rasă germană îşi irosea puterile în crunte dueluri dinastice... Aşadar, pentru noi, blândul american, înfiorat de câmpiile înroşite cu sânge ale Europei, n’a fost un precursor. A captat cel mult momentul istoric potrivit pentru a-l planta în ordinea realităţilor, a ales o răspântie tragică a istoriei univesale pentru a-l impune, ca o necesitate inexorabilă, tuturor partizanilor ordinei vechi. Dar atât. Ca idee, ca o cucerire în domeniul abstracţiilor salvatoare, principiul de autodeterminare a fost rostit cu toată energia de către acel original iniţiator al doctrinei noastre politice, care a triumfat, acum de curând, în toată splendoarea. Alături de „celelalte“ cununi de lauri, care-i vor împodobi bustul la graniţa de apus a tezaurului nostru etnic, să o aşezăm deci şi pe cea de mai sus, pentru a dovedi că, posterior cel puţin, naţiunea recunoscătoare i-a pătruns întreg zbuciumul sufletesc. N. BUTA Vara la Cluj — început de Septembrie — Hotarul între două anotimpuri. Sfârşit de sezon. Lunile de vacanţă au trecut. Unii se întorc din streinătate, alţii — a! nui fiindcă simt o plăcere din a fi mai patrioţi! — numai din staţiunile noastre. Alţii, iarăşi, se mulţumesc să... revadă pe cei ce s’au întors. Dacă nu reuşesc să fie mai interesanţi, măcar pentru mulţimea lor, aceştia din urmă merită, cel puţin tot atât cât şi cei dintâi, atenţiunea câtorva rânduri. Cum şi-au petrecut vara? Dar, după posibilităţile personale ale fiecăruia — domeniu indiscutabil; şi —daci ar încăpea o vorbă — după posibilităţile ce oferă localitatea respectivă. In ce priveşte pe clujeni, ei nu se pot plânge, vara aceasta, cu toată criza economică, şi — bizar — poate tocmai de aceea, în urma unei mai aprige concurenţe, ocazia de amuzament nu trebuia căutată. In afară de ștrandul unde evadează cetățenii cu miile de ororile nădufului zilelor lui Cuptor, grădinile de vară merită un cuvânt. Nu e locul să numim aci, nici una din aceste grădini. Vrem doar să observăm că anul acesta s’au înscris cu un aspect nou. Introducerea cabaretului în grădinile de vară ale Clujului, e ceva cu totul nou. Şi nu putem decât felicita pe proprietarii grădinilor cari au făcut începutul inovaţiei; rezultatul a fost de două ori în favorul lor. Am putut, în acest chip, scăpa de plictisitoarele cântări de un leşinat sentimentalism importate de pe bulevardele Budapestei, cu care ne-au obişnuit tarafurile din loc. In restaurante frecventate aproape numai de români, acest soiu de melodii te omoară. Aducerea craiovenilor să ne înveţe cântări româneşti şi să ne dea posibilitatea de a petrece seri româneşti a fost cea mai fericită idee care şi-a găsit înfăptuire în Clujul estival. Încheiem aceste rânduri, chemând atenţia celor în drept, asupra importantei probleme, în Clujul atât de românesc deja, pînă când va persista atmosfera serală înstreinată. Ce ar fi dacă românilor clujeni li s’ar da putinţa de a petrece... româneşte? Anumiţi restauratori cari contează pe o clientelă românească în primul loc, şi-ar face lor înşile un serviciu continuând buna iniţiativă de astăvară. T. DRAGU Am fost interpelaţi de un amic al nostru, că pentru cari motive ne agăţăm mereu de d. Nae lonescu şi de ziarul „Cuvântul”, doar nici d. Nae, nici ziarul, n’au nici o importanţă, la nici un caz nu atâta, câtă i-o atribuim şi dela un timp încoace „Cuvântul“ nici nu se mai citeşte in Ardeal. Să nu ţie cu bănat, dar noi n’o facem de musai. E adevărat zilnic ne propunem, că de mâine încolo n’o să mai pomenim de ei, dar suntem nevoiţi să revenim mereu. Sunt oameni şi situaţii, cari acumulează ridicolul peste orice aşteptare. Iată spre pildă şi azi cetim o lungă anchetă despre situaţia politică, în care se spune, cu două din cele cinci partide sunt hotărât contra unui guvern de concentrare, celelalte trei sunt contra şi ele, dar au rezerve esenţiale. Totuşi concluzia ziarului este, că toate partidele sunt pentru un guvern de concentrare. Este adevărat, Caragiale a murit de mult şi e adevărat, azi nu avem nici măcar un semi Caragiale, totuşi îndrăsnim să spunem, că măestrul parodiilor şi a satirei a fost slab în imaginaţie, foarte probabil fiindcă n’a cunoscut pe caţavencii de azi. • In „Curentul“ de ieri d. Pamfil Şeicaru desemnează un portret admirabil şi sugestiv al Regelui rezistent la linguşirile politicianilor. Ar trebui să-l cităm, pentru că durere nu avem talentul nici măcar să-i rezumăm textul. Totuşi îndrăsnim să observăm, că tabloul nu este complet. D. Şeicaru se fereşte să adaoge, că de ce speţă sunt linguşitorii de azi. Omite să adauge, că cei mai mulţi dintre ei mai ieri-alaltăieri ne invocau patriotismul şi interesei superioare ale ţării, când noi îndrăsneam să desaprobăm sălbătăcia de la 1 Ianuarie 1926. Toţi aceştia vorbesc azi de incapabilul, nehotărâtul, slabul, robul Maniu, care în ianuarie 1926 a avut îndrăsneala, hotărârea şi cuminţenia să vorbească aşa cum a vorbit. * „Ţara nu mai are încredere în guvernul Maniu“ — spune oficiosul liberal din Capitală. Acum să nu vorbim de cele zeci de mii de voturi de la Argeş şi de alegerea de la Bârlad. Probabil, că prin acele părţi mai este câte un partid naţional-ţărănist. Dar să întrebăm, dacă ţara nu are încredere în guvernul Maniu în cine are încredere? In d. Avereşeu? Desigur, că liberalii nu admit aşa ceva. In d. Vintilă Brătianu? Dar să-i întrebăm pe dnii Inculeţ, Argetoianu şi Tătărescu şi pe alţii că dlor mai au încredere în d. Vintilă?! Prim urmare e haos, dar încă ce haos în tabera opoziţiei. Când se va putea vorbi de un partid opoziţionist unitar, disciplinat şi consolidat, desigur, că vom merge în faţa corpului elctoral, să ne auzim ier dietul. Dar până atunci? 7. —0X0— zăpăceala $i frământare in lagărul opoziției - In timp cel asistăm la grave frământări in sânul partidului “ libera), cari pot duce la o destrămare octioitiva, opozifia întreţine o campanie de nesiguranţă si aguape - Dar nu poale niei vorbă ne schimbare de govern - Cilii. 2 —1 nOpirtulCIOSSU faţă de opera guvernului, care face enorme sforţări pentru a scoate ţara din impas, unde a fost împinsă de nefastele guvernări liberale şi avereşeane, în loc să se prezinte la luptele electorale, care cu toată vacanţa au prilejuit o numărătoare a forţelor, preferă să pună la cale intrigi şi campanii de presă. Ziarele de partid şi cele alimentate din fondurile adunate în zile bune, au primit ordin să nu înceteze la serie mereu de o schimbare de regim. In primul rând excelează „Cuvântul“, care s’a tocmit de mult cu averescanii. Şi fireşte susţine cauza averescană, chiar cu mai multă abilitate, ca cele puţine monitoare ale partidului averescan. Nu trece zi fără ca ziarul „Cuvântul“ să nu publice vr’o ştire despre o criză iminentă de guvern. Nu este vr’o întâmplare sau eveniment divers de care să nu lege cele mai fantastice combinaţiuni. In privinţa aceasta a atins nu odată coarda ridicolului. Nu pleacă sau nu soseşte vr’un ministru în capitală fără ca acest fapt să nu fie interpreții iu acuzul unei crize de guvern. Mai în urmă sosirea dlui G. Miro- Inescu a prilejuit „Cuvântului“ plasarea unui reportaj, care abundă în informaţii, pe cât de curioase, pe atât de fantastice. Ziarele „Adevărul“ şi „Dimineaţa“, inspirate de d. Stere, pensionul politic clasa I-a, fireşte reproduc aceste ştiri cu satisfacţie şi dau dovadă de inconştienţă şi reacredinţă. "■Pentru orice om cu mintea limpede este evident însă, că în actuala situaţie nici vorbă nu poate fi de o criză de guvern şi cu atât mai puţin de o semnizare de regim. Înainte de toate guvernul abia acum a ajuns în situaţie sâ-şi realizeze integral programul. Cei aproape doi ani abia dacă au fost suficienţi pentru curăţirea grajdurilor lui Augias, lăsate într’un bal fără hal de liberali şi avereseaai. Criza economică şi morală, drept rezultantele dictaturei brătieniste şi ale administraţiei destrăbălate averescane, acum vor trebui lecuite de câtre aceia, cari singuri sunt în stare s’o facă. Bugetul anului viitor trebuie tocmit, votat şi aplicat şi o schimbare de guvern va produce un haos, care exclude toate acestea. Dar în afară de asta situaţia internaţională este de aşa natură, că ţara nu poate fi dată pe mâna unor aventurieri şi cârpaci, cari la guvern fiind au dat dovada de slăbiciune şi reavoinţă revoltătoare. Şi apoi cine ar putea urma la guvern? Nici unul dintre partidele din opoziţie nu sunt agreate de massere electorale. .Averşeanii sunt inexistenţi, iar liberalii în forma lor de azi sunt pe deasupra adversarii Regelui, care nu poate avea încredere în ei. Dar pe deasupra agitaţiilor fără rost criza, care există, dar nu în guvern, ci la partidul liberal ameninţă să deţină acută şi să rostogolească tot ce i-ar sta în cale. Intr’adevăr vechile cadre liberale au ajuns la o grea răspântie. Ei vor cu orice preţ debarcarea dlui Vintilă Brătianu, care nu este azi susţinut decât de sperţarii dlui Tancred. Aşa fiind, situaţiei limpede a guvernului i se opune zăpăceala şi frământarea din lagărul opoziţiei. Cetina gazetele bucureştene — Părerile mde, cari pot sa fie şi ale altora — Ec. Teodor V. Pacâfian Ctisem în una din săptămânile trecute câteva articole în cotidianele noastre din Bucureşti, în cari, autorii lor, se tânguiau cu multă amărăciune, că la Sinaia, unde aveau loc atunci importantele consfătuiri, între domnul Titulescu şi Regele Carol II, d. Maniu şi Titulescu, Maniu şi Regele, Maniu şi Madgearu, etc., — n’am putut prinde nici o informaţie, fie cât de mică, despre cele discutate, de la nici unul dintre aceşti diriguitori ai trebilor ţării. Titulescu era îmbumbat de sus până jos, Maniu mut ca un bolovan de peatră, Madgearu dădea din umeri şi spunea, că nu ştie nici el nimica, şi tot aşa şi ceilalţi miniştri, toţi. Natural că vina pentru aceasta desconsiderare a presei o purta guvernul, în special domnul Maniu, cu revoltătorul său mutism. E adevărat, că nu prea e obiceiul să se destăinuiască cele vorbite cu Regele, ci trebue ţinute în secret. Dar Garagiale aşa spune, că secretul, dacă e secret trebue să-l ştim şi noi ! Şi fiindcă nu ni-l spune, nici Maniu, nici Titulescu, nici altcineva , mergem la Capşa şi de acolo ne vom culege informaţiile ! Cam aşa se încheia unul din articole. Da, la Capşa, acolo e isvorul tuturor ştirilor, din cari se brodează reportagiile cele mai sanzaţioinale, pline de fantasie şi de neadevăruri, cari pe noi, cari eram obicinuiţi să cetim numai ziare serioase, redactate cu simţul obligat de răspundere, ne enervează, ne scârbesc. Da, la Capşa! Şi dacă nu prindem nimica la Capşa, ne ducem la „Carul cu bere”, sau la „Leul şi cârnatul”, eventual şi la birtul economic „La lingura mare”, până prindem o ştire senzaţională, ca să o dăm cetitorilor, cari o aşteaptă cu sete. Să prindeţi şi să daţi cetitorilor ştirile senzaţionale, domnilor reporteri, dar vă întreb eu, dacă trebue ca aceste ştiri senzaţionale să fie necondiţionat îmbrăcate în haina minciunii ? Nu dispuneţi de atâta simţ de răspundere, ca să le cerneţi întâi bine, bine, scoţând din ele numai adevărul, cu care să curăţiţi şi întăriţi apoi sufletele cetitorilor, pe cari din contră, îi îndopaţi cu tot felul de minciuni, ca să le otrăviţi sufletele ? Se sparie omul de atâta minciună, câtă poate fi descoperită mai în fiecare număr al câte unui ziar din capitală. Şi toate minciunile acestea se dau ca : „svonuri cari circulă în aer şi faţă de cari presa nu poate să rămână mută. Dacă nu sunt adevărate, guvernul n’are decât să le desmintă”. Şi bietul guvern nu biruie să ie desmintă pe toate, atâtea sunt de multe. In presa din streinătate nu se găsesc astfel din bizarerii scandaloase, — ca că nu le numesc altcum, — ca în presa noastră. Acolo nu se tratează nici o chestie numai pe bază de „svonuri cari circulă în aer”, ci pe baza informaţiunilor culese la isvor, conform realităţii şi adevărului. De aceea nici nu se pot ceti în ziarele din streinătate atâtea desminţiri, câte e nevoit bietul guvern român să dee. Cei de la presa din streinătate ştiu, că în anumite chestiuni nu li se pot da informaţii şi ei nu insistă să li se dee. Aşteaptă până vine guvernul însuşi cu comunicatele sale , iar ziarele, cari vreau să-şi informeze totuşi cetitorii despre lucruri cari se fac in taină, găsesc calea, pe care pot ajunge la cunoaşterea lor. Reporterii lor sunt isteţi, inventivi, ingenioşi în privinţa aceasta. Voiu povesti două cazuri, foarte interesante. In America, oraşul New-York, se făceau pregătiri pentru aranjarea unor festivităţi grandioase în palatul unui multimilionar, li se mărita fata, singura fată. La nuntă au fost invitaţi numai multimilionarii, prieteni cu fata fetei, cu soţiile lor, nime altul. Nunta avea să se facă cu excluderea oricărei publicităţi, în palat, în care nime n’a primit întrare în ziua nunţii decât numai Invitaţii şi soţiile lor. Directorul celui mai mare şi mai cetit ziar din New-York ţinea însă cu orice preţ să aibă raport despre festivităţi. A chiemat la sine pe cel mai iscusit reporter al său şi l-a întrebat, dacă se angajază să facă raportul dorit, pentru un onorar frumos ? Cum îşi procură reporterul informaţiile, e treaba lui. Eventualele spese le poartă ziarul. Reporterul a răspuns că, da, se angajează. — „La orele 9 e nunta. Eu voiu fi acolo. Rămân şi la masă. La orele 12 vin la redacţie, îmi scriu raportul şi la 2 noaptea poate fi dat la tipar, ca dimineaţa la 7 să-l poată ceti întreg New-York-ul. Aşa a vorbit reporterul. S-a dus apoi repede la un frizer iscusit şi i-a spus, să facă din el un lord englez, dar un lord veritabil. Frizerul l-a prefăcut în lord. S’a îmbrăcat în urmă elegant, în costum nou englezesc, cu pălărie nouă, ghete noi, mănuşi nouă, şi cu jum. de oră înainte de începerea sărbărilor s’a dus cu un automobil elegant la palatul multimilionarului şi a trimis vorbă acestuia, căc lordul cutare, sosit tocmai acuma dela Londra, vrea să-i vorbească într’o chestiune extrem de urgentă, de natură financiară. L-a primit. Reporterul s’a prezentat ca lordul, pe moșiile căruia se află minele bogate de aspest, de curând descoperite, despre cari au scris și ziarele din America foarte mult. Minele, după părerea experţilor, exploatate bine, dau venit de milioane, în fiecare an. Caută acum un capitalist, ca asociat. A venit de acasă cu o listă lungă a tuturor bancherilor americani, dar pe drum a auzit, că cea mai solidă firmă bancară americană e a aceluia, în casa căruia are acum fericirea a se afla. Ii oferă deci participarea la exploatarea minelor. Hârtiile le-a adus toate cu sine din Londra, dar sunt la hotel. Mâne îi le poate prezenta, la ora fixată pe domnul bancar. S’a încălzit bancarul, auzind că e vorba de câştig anual de milioane şi a declarat falsului lord, că e dispus să participe la întreprindere, însă singur numai, lordul nu mai vorbească cu nime altul dintre bancarii americani în aceasta chestie. Așteaptă deci pe domnul lord în ziua următoare, la orele 10, în biroul său din localul băncii, cu toate documentele, din care să se poată, constata rentabilitatea întreprinderii. La întrebarea lordului, că de ce e palatul domnului bancar atât de frumos decorat ?, Aşteaptă cumva oaspeţi iluştri?—a răspuns — bancarul că e nuntă la casă, se celebrează acum la orele 9, nunta fiicei sale. Invitaţi sunt numai câţiva prieteni ai casei, mari bancari şi ei, cu soţiile lor, şi dacă domnul lord nu are cumva alte angajamente, e bucuros văzut la nuntă, ca oaspe, şi poate să rămână şi la masă, dacă voieşte. Fireşte că reporterul a voit şi a rămas. Le-a văzut toate, toaletele cocoanelor, decoraţiile din multele saloane prin cari a fost purtat, mireasa şi mirele, şi le-a impregnat bine în minte şi după ce a mâncat bine şi a băut bine, la orele 12 şi-a luat rămas bun dela familia atât de ospitalieră şi dela oaspeţi, s’a dus la redacţie, şi-a scris portul lung şi amănunţit, extrem de exact,’ (până şi aceea a trecut în raport, că la masă, mireasa a căscat de patru ori), l-a dat la tipar, şi dimineaţa la 7 strigau vânzătorii de ziare pe strade în gura mare : „Cumpăraţi ziarul X, cu descrierea amănunţită a grandioaselor serbări familiare de astănoapte din palatul bancarului cutare.” Ziarul a avut o trecere colosală. S’a vândut ca pâunea caldă. La orele 10 a trebuit să fie scos în ediţie nouă. Isteţul reporter a încasat un onorar frumos pentru isprava făcută, iar bancarul a aşteptat zadarnic p&~ (Continuare in pag. 2 a) f . n rol 2 Septemvrie 1930 Fiindcă napi , adunându-se din toate pârfile la această sărbătoare a libertăţii, arată că nu mai vrea să fie supusă altor naţiuni, ni se pare, că e nevoie, ca adunarea sa îmbrace voia si consliinta acestei naţiuni In veşmântul cel mai solemn, adică: sa proclame libertatea şi independenta napimnei române“. (Din discursul rostit de S. Bărnuțiu la adunarea națională din Blaj). Dela criza de guvern, la criza de... subiecte — toate „soluţiile salvatoare1 s’au dovedit false $i neîntemeiate ”. Vintilă Dratianu a ajuns deci In totul concentric al riporterilor — Cluj, 1 Sept. — De vre-o lună de zile şi mai bine ziarele din Capitală, natural, anumite ziare, ne-au vorbit fără întrerupere de o iminentă criză de regim. Toate evenimentele de politică externă şi internă, survenite în acest interval de timp, au fost răstălmăcite tendenţios, atribuindu-li-se semnificaţii pe care nu le-au avut sau călcând, în cel mai bun caz alături de semnificaţia lor adevărată. Nu mai înşirăm acum aceste evenimente, deoarece le cunoaşteţi din articolele noastre zilnice de până acum. Ceea ce dorim să accentuăm însă de astădată, e faptul că numitele ziare au ajuns de la o „criză de guvern“ la o dureroasă „criză de subiecte“, întrucât, epuizându-şi fantezia în jurul acestei chestiuni se văd acum în situaţia de a trebui să născocească ceva nou. Cunoaşteţi „soluţiile” de până acum. Mai întâiu s-a profeţit pe larg şi „pe baza de informaţii cari nu sufereau nici cea mai mică desminţire“, că ne apropiem cu paşi siguri de dictatură. Şi în legătură cu acest regim salvator s’au încercat toate justificările posibile, începând dela incapacitatea actualului guvern până la vulcanul de primejdii care ne ameninţă cu o teribilă izbucnire. Şi aşa mai departe. Dar „dictatura” s’a împrăştiat, în curând, ca făina orbilor, fiindcă ea a fost repudiată pe loc de toţi factorii vieţii noastre publice de seamă. A fost suficient ca ideea să fie lansată de anume iresponsabili pentru ca toată lumea cu scaun la cap să o respingă energic. Guvernul de personalităţi a eşuat şi el.... înainte de a se naşte şi tot aşa e pe cale să „eşueze“ acum şi „guvernul tTTTTTTTTVTVTTTTTTTTTTTTV TVTT▼▼▼▼▼▼▼▼▼▼ TTTVTVTVTT TTTVTVVTTTVVTVTV TTTTTTTTWVT^VVYVTVVTVfTTVVVVt de concentrare“, ultima rezervă a vânătorilor de iluzii pontice. Aba că d. Averescu se opune, ba că d. Vintilă Brătianu nu s a pocăit încă la realităţile ziei şi câte alte piedici cari stăvilesc întruparea acestei soluţii, menită să ungă cu balsam răcoritor toate rănile noastre descinse. Prin urmare, biata fantezie biciuită e împintenată să inventeze altceva. Buna când îi va veni însă inspiraţia... salvatoare, reporterii îşi îndreaptă jocul lor concentric asupra subiectului predilect, intors recent de la marienea, adică asupra eternului cal de bătaie al presei romaneşti, care se cheamă Vintila Brătianu. Precum se ştie, in partidul liberal situaţia... e lată rău. D. Vintilă e considerat azi ca o adevărată pacoste pentru partid, ca unul care, dacă-i mai ţine Dzeu câtva timp în fruntea lui, îl duce cu siguranţă de râpă. De aceea i s’au făcut la întoarcere complimentele Duca-Argetoianu, care, pe cât se pare, l-au scos pe îndărătnicul cultivator de cifre mărunte, din nou din sărite. Presa se ocupă acum de dsa discutându-i scadenţa apropiată a şefiei s’au ghicind ce se va întâmpla dacă totuşi. Vintilă Brătianu s’ar opune voinţei generale a partidului... Şi trebue să recunoaştem că această temă redacţională poate fi mult mai folositoare şi mai aducătoare de succese decât toate soluțiie preconizate în legătură cu... criza de guvern. Silvana TTTT T VTTT TffTTTTTTT TT TVTTT TT T CLIPE ŞI VIIACUIU Predarea lui Napoleon iii. 2 Septembrie 1070 Situata de arbitru necontestat al Europei, câştigată pentru Franţa de domnia glorioasă a lui I Napoleon lit, a fost serios ameninţată de ascenziunea vertiginoasă a puterii prusace care în urma înfăptuirii parţiale a unităţii germane, după ce an imatura, la 1866 definitiv concurenta austriacă a devenit o periculoasă rivală la primatul european. Parisul, gelos, păndea nerăbdător să reteze năzuinţele germane. Ocazia i s’a dat, spre nenorocul ei, la 1870. Spaniolii, după ce prin revoluţie detronează pe regina Izabela, oferă coroana regală Hohenzollernului Leopold, Franţa, văzăndu-se ameninţată şi in spate de familia domnitoare prusacă a intervenit energic pentru înlăturarea candidaturei. Prinţul Leopold in urma acestui fapt a renunţat. Lucrurile păreau, că se calmează. Intr'un amurg de furie însă, Benetti, ambasadorul francez dela Berlin, cu ocazia unei plimbări pe promenada băilor dela E.,.s, a pretins regelui Wilhelm, șef al casei Hohenzollern, să nu-și dea învoirea sa nici unui membru al familiei pentru candidare la tronul spaniol. In urma acestei neobişnuite pretenţii, îngâmfatul suveran a bruscat fără reticenţe pe reprezentantul lui Napoleon III. Poporul uşor inflamabil al metropolei lumii, auzind de această jignire adusă Franţei, s-a revoltat şi în sunetele Marseillaisei a demonstrat tumultuos pe străzi, pretinzând războiu. Guvernul de mult a pândit această ocazie şi parlamentul, a votat împrumutul de războiu şi mobilizarea generală. Franţa însă s-a înşelat în atât de mult trâmbiţata sa pregătire militară. Războiul a izbucnit. Francezii trecând Rhinul, sperau, că statele germane de sud se vor alătura lor, dar unitatea germană s'a manifestat splendid, iar francezii au trebuit să se retragă. Bătălia hotărâtoare s'a dat la Sedan, iar la 2 Septemvrie gloriosul Napoleon III, a depus armele în mâna germanilor. Pe ruinele dela Sedan, în însăşi sălile somptoase dela Versailles s'a proclamat îngâmfata împărăţie germană. AZLEC “—OOXOO——