Patria, decembrie 1932 (Anul 14, nr. 248-268)
1932-12-01 / nr. 248
SPECTACOLE ( mmmmmm^mmBss^ssBOBssss^wmsssm . Programm Teoirnloí Notional $1 Operei Romane am cinj MBRGÜRI, 30 Nov.: Relaohe. .JOI, 1 ]>ec.; (matineu) Festivail. — (seara); Clubul Țignitilor. VINERI, 2 Dec.; Andre Chenier (pre-iifiă). SAMBATA, 3 Dec.; Turneul Morțula. DUMINECA, 4 Etec.: (matineu) Maodibaul. — (apaxa): André Ohenier. CINEMA ROYAL Miercuri, Joi Premiera JORCE „Generalul de fier“ cu Werner Krauss, Rudolf Forster și Orele Mosheim. Aparat sonor minune Western Electrice CINEMA SELECT Miercuri, „VICIUL BLOND“ cu MARLENE DIETRICH. CINEMA URANIA Miercuri, „A FOST ODATĂ UN VALS” cu Morita Eggerth-Verebes-Ralph v. Ooth. Premiof cu meioila ae ori riNIOKTIBACA se vinde un mic și mare. Strada Nicolae Iorga Nr. 6 883 PRODUCĂTORII. Croitoria modernă pentru domni PAPP, decorat cu diplome și medalii de aur din Paris și Londra S’A DESCHIS In Sir. Hlcolae lorga Nr. 5 Unde se confecționează lucrul de primul rang cu preturi convenabile. 451 EFTIMI „ERIKA“ cluj, Piața Unirii Ho. 13. Convocare toți cmmrcizii voluntari domiciliari în Cluj, sunt rugați a ședința COMITETULUI DE ORGANIZARE A ADUNĂRII DIN 1 DEC. a. c. Consfătuirea va avea loc azi 29 Nov. a. c. în sala de ședințe a Primăriei la ora 6 d. m. jL-C ORDINEA ZILEI: ORGANIZAREA ȘI MENȚINEREA ORDINEI DIN 1 DEC. Pentru comitet: Dr. PETRE METEȘ președinte. pentru păstrarea ordinei la marea adunarea dela 1 Decemvrie 1932 in Cluj Adunarea va fi o demonstrație grandioasă și demnă de scopul urmărit; ea va decurge deci in mod solemn. Participanții vor fi disciplinați și vor păstra ordinea necondiționat. Aranjorilor se va da ascultare fără discuție. Oaspeții din provincie vor fi conduși de acești aranjori la locurile lor rezervate. Mijlocul Pieței Unirii adică partea dinaintea monumentului „Matei Corvinul ” este rezervat corporațiilor și institutelor particulare. Pentru publicul clnjan este rezervat jurul catedralei catolice. Deoarece mai multe megafoane vor reda toate vorbirile, publicul este rugat a nu se îmbulzi către tribună. Adunarea va fi o plăcere snilească și nu o îndestulire a curiozității. Trotuarele nu vor fi ocupate, ele vor rămânea libere circulației. Dacă s-ar întâmpla ca cineva să încerce a tulbura adunarea, publicul totuși își va păstra liniștea, căci s-au luat măsuri ca acești tulburători să fie ridicați și puși la răcoare—oua-“' farmacii de serviciu: Dr. OLARIU, P. UndTÎi. Dr. LUKACS, str. Memoriajidului. POPA, C. Reg. Ferdinaand. Schimbăm gramoffonul și plăcile Dr. Nu aruncați placile uzate nici gramafonul vechi, căci vi le schimbăm cu noi contra unei sume mici 84. FIRMA TECHNICUH Strigă Podul de fier Cluj, Calea Regele Ferdinand 32. IEFTIME ELEGAPI TE SEHT HEMAI HAIHELE M. MEUMAMM CL.UJT 176 piața EHIRII 14 DURABILE PATRIA Discursului Jurământul Târla credinței Iosfil de d. Vasilm Nicolae, pensionar militar la numele a 800 subofiferi miiitori pensionari din orașul și Jademii Ciul ia paraslașni senil la memoria „Eroni NeCunoseni la de| la biserica din parochia dani (pambal roland) DOMNILOR RRATI ROMÂNI! Subofițerii militari pensionari din orașul și jud. Cluj i au parte cu mare evlavie la parastasul făcut „Eroului Necunoscut“ și ca semn de pioasă amintire în genuiudineni cu toții, i Ei vedem astăzi simbolul vitejiei și a gloriei noastre Românești, prii 10 vedem astăzi flămăutul slujit al României .Mari, cuprins intre Tisa, Dunăre și Nistru. Erou! Necunoscut cu sângele lui sacru a semnat tratatul de pace și ni l-a încredințat nouă, nouă ni l-a încredințat spre veșnică păstrire. Vai și amar va fi de corec cer rectificarea lui.Noi subofițerii militari ponzionari am văzut și moarte, am văzut și sânge, deci, nici moartea, nici singele nu ne impresionează. Știm să trăim in liniște și |pace în țara noastră, dar totodată știmi și să luptăm și să murim vitejește pentru apărarea Ei. Subofițerii militari ponizionari cer guvernului să colonizeze dealungul frontierei Ungariei și ca unelte de muncă agricolă, să ne dea loc de plug — Tunuri, în loc de găpe — Mitraliere și puști mitraliere, un loc de furci, coase,ape arme cu baionete, iar în loc de semințe, muniții, căci noi, noi luptători de altă dată, vom sta veșnic trezi în tranșeele pe care ni le vom face in pragul ușilor noastre, și atunci, Ri singuri, Bi cei din Budapesta vor zice: Peste hotarele României Mari, în Ardeal, nu se poate trece! JURĂMÂNTUL. Noi subofițerii militari pensionari din orașul și jud. Cluj jurăm în numele Celui răstignit pe cruce, jurăm pe memoria și luptele făcute pe câmpia libertății de către marele erou Avram Iancu pe memoria și sângele curs pe roată din trupurile marilor martiri Horea, Cloșca și Crișan, pe memoria și sângele celor opt sute de mii de viteji ai neamului românesc, care au acoperit Întreg cuprinsul României Mari cu mormintele lor sfinte, că fu orice moment suntem gata cu arma în mână, pentru apărarea Țării. Jurăm, că dacă vom fi atrași în luptă întâi noi, noi fiii Ardealului vom forma din piepturile noastre la hotarele lui de astăzi, zidul de granit peste care nici o putere nu va cuteza a trece. Facem acest jurământ sacru și il trimitem peste hotare, îl trimitem și celor din Budapesta ca să știe odată și pentru totdeauna că Ardealul este al nostru. Ardealul este pentru veșnicie lipit de patria mumă și îl vom apăra până la ultima picătură de sânge. Așa să ne ajute Dumnezeu! Adeziunea Uniunii Advocaților din România D. dr. AL. DRAGOMIR decanul Baroului de Cluj, a primit din partea ciui președinte NAUMESCU următoarea scrisoare : IUBITE PRIETENE ȘI STIMATE DOMNULE DECAN, Regret foarte mult că fiind încă bolnav nu pot veni la Cluj, pentru a participa la măreața matristație națională românească, ce va avea loc și a colo în ziua de 1 Decemvrie a. c., când se va comemora aniversarea a 14 ani de la proclamarea unirii Ardealului cu Vechiul Regat, in urma inițiativei Comitetului compus din valoroșii români, dintre cari faceți parte și Dvs. Mulțumirea mea sufletească este cu atât mai mare, cu cât noi advocații am fost cei dintâi cari am dat semnalul redeșteptării conștiinței noastre naționale, cu ocazia Congresului nostru din anul acesta, la Cluj, infierănd propaganda pentru surparea temeliilor statului român, de către cei ce visează restaurarea vechii Ungarii. Regretul meu de a nu putea participa la întrunirea dela 1 Decemvrie, constă mai ales în aceea că nu pot, după cum aș fi voit, să citesc numai câteva pasagii din discursul meu de la 8 Septemvrie a. G., în care făcând apologia martirilor neamului, ai înfierat tendințele celor ce caută să nimicească hotarele statihaile ale neamului nostru, însemnate cu copiilor și fraților noștri]. Uniunea advocaților prin vocea Președintelui ei a spus următoarele cuvinte la adresa acelora cari își mai închipue că se mai poate inoda firul vremii, tăiat in mod brutal de spada teutonică la îl Iulie 1914 și că se mai poate întoarce lumea înapoi. .Ei trebuie să înțeleagă că nu și-au lăsat oasele pe câmpurile de luptă ale marelui răsboi cei zece milioane de voinici, pentru ca cu sângele lor’ să se cimenteze reconstruirea in vechile hotare a monarhiilor feudale prăbușite din propria lor vină și cari au fost inlocuite cu statele noui, create sau întregite în baza principiului naționalității și autodeterminării popoarelor.“ .,Ei mai trebue să înțeleaîgă că tot atâtea milioane de invalizi, orfani și văduve de răsboiu nu și-au pierdut membrele corpului nici părinții sau soții lor pentru ca pe mădularele acestora să se așeze din nou tronurile dinastiilor răsturnate pentru că au rămas neînțelegătoare a vremurilor moderne și nepăsătoare la cererile popoarelor pe cari le stăpâneau și pe cari le oprimau.“ Ungurii au înțeles mai mult decât noi semnificația acestor cuvinte și acțiunea Uniunii, fiindcă, discursul meu a fost tradus a doua zi in paginește și a fost trimis imediat la Budapesta, iar jurnalele iredentiste din Capitala Ungariei ca și cele din Ardeal au comentat acest discurs, arucându-mi numeroase injurii, cari pe mine mă onorează. București, 26 Noemvrie 1932. Const. L. Naumescu Președintele Ursiunii Advocaților din România. »♦»»♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]«♦ [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK] [UNK]«♦»»»»« De mail se aștcapta un restaurant solid, curat, cu o bucătărie care să mulțumească publicul. In Strada Regina Maria 33 s’a deschis sub îngrijirea specială a lui Andrei Nicolae Destaurantci OPERA Abonament lunar dim. la prânz și seara Lei UOO, prânz Lei iBOO Joia și Duminică patru feluri. Pentru a dovedi cel mai sus faceți o probă. 873 JOI, 1. Decemvrie, Anul XIV, No. 2*8. Amintim Orașul, 111.LC și curățel, puternic centru de maghiarizare, de pe malul Târnivei Mari, în duină mai sai aceea de toamină plină de lumină, se scălda, leneș în ploaia de raze ale soareliui de Serptonvrie . . . Monumentala clădire a Liceului de stat, ce dommuia piața, plană ca o masă și îngrijită, ca de oraș maire, răsuna iarăși de zgomotul școlarilor, imriță dintre ei copii de țărani de prin împrejuriimi. Eștți de la un curs de după masă, mă înțelesesem cu un coleg, român și eil,i să urcăm „Dealul Viilor“, de unde, știam că se desfășoară o splendidă vedere asupra întregii văi a Tommei Mari, până departe spre „Hula“ Sighișorii și la jos, spre trimul sclipitor al biericii sașilor de la Mediaș. Ba uneori, pe vreme frumoasă și clară, puteai ghici iu zarea îndepărtată creștetele înzăpruite ale munților Făgărașului. Timpul era ispititor, kir razele soarelui pline de duioasă chemare. Am traversat deci piața, apoi promomaida și lae o uliță lăturalnică am apucat-o spre ,,Târgul Vitelor“, în dvoil caizărmilor de honvezi și de husari. Mergeam încet și vorbeam de-ale școalei. Ajungând în dosul cazărmii, alături de cărare era întins>e iarbă, cu capul răzimat jntr'mi cot.lui soldat roman prizonier. Păștea niște cai râioși,ici abia se mai țineau pe picioare. Cele două colțuri ale capelei îmdrejdate .spre cer, îi dădeau un farmec deosebit. Ni se stavea nuui înălțat, mai sprinten, în fine mai . . . altfel, decât soldații noștri. ' Ne-am prrit și am dat in vorbă cu el. JJram amândoi copii de târgoveți, vorbind o românească zdrențuită și ietezită cu tot felul de cuvinte ungurești. Totuși i înțel,('igem ]rerfeet vorba-i curgătoare și plină de mlădieri muntenieiști. Ni se pliwigea, că trăiește rău, că Îl batjocoresc și că-i dau de mânitaie numai să nu moară de foame. Intr'adevăr urmele acestui trăiți le puteai ceti pa înfățișarea lui. Slab și tris la față, C U Juvriba -neîngrijită strript la haine, iar opincile, cu c«,i-i trecime tagoații, o am,lntire de incălțăminte . . . Din vorbă în vorbă am ajjuns și la „chestiuni naționale“. Noi eram copil încă. Abia întrasem în clasa a IV-a de liceu, crescuți fără bărbați la caisă — erau toți duși, sau în război, istiu în Americia -- femeile aveau prea multe neclazuiri și erau prea pline de teamă, ca să nu mai strecoare în suflet câte o fărâmă din crezul lor, al tuturor. Și apoi frăgîzimea noastră sufletească era prea expusă și prea puțin înarmată față de savantul aparat de maghiairizare al statului . . . Totuși știam pe de rost „Deșteaptă-te, Românie!“ și pentru a nu-l uita cumva, îl păstram cu grije și teamă ca pe o relicvă sfântă într'un fund de sertar. Nu-l cântam niciodată cu glas tare. Intr-o zi însă, nimenindu-ne mai mulți școlari români departe de oraș, pe câmp, am trântit un „,Dieșteaptă-te, Române!“ până la răgușeală. Neram răzbunat odată...! Acestea erau însă nuipar licăriri de lumânări în noapte, încolo eram prea mici, ca s să fim naționaliști conștienți și prea îndopați de Orgoliul maghiar cu discursuri, cu poezii, cu istorie și cu pictura maghiară, ca să credem în dacoromâniem. Soldatul începu să ne spună de trecerea parpaților, de gândul lor de a desrobi Ardealul și-și mărturisea credința lui neclintită în biruința finală,terminând cu cuvintele: 1.Orice ar face Ungurii, Ardea lul va fi al nostru." Parcă-l aud’ și acum, și era atâta contrast între haina lui zdrențuită, și intre flacăra credinței ce ardea în ochi. Cu toate că bubuitul tunurilor din toamnei trecută de dincolo de Sighișoara, trezise în noi licăriri de speranțe românești, totuși eram siguri că PuterHe centrale „Viribus Unitis“ vor fi învingătoare cât de curând și pretutindeni. Așa credeam și așa știam noi din discursurile ce le trâmbițau profesorii în clasă la fiecare biruință de pe front, așa știam din auzite, din ziare, din toate . . . Când am căzut Bucureștii, clopotele tuturor bisericiilor din orașul nostru, — și ale celor românești, — au vestit biruința „ungurească“ din ceas de vreme. Știam, că Rușii depun armele și bolșevii ,de ION COSTEA mul le-a, mistuit puterea. Știam, că pe frontul francez,italian, etc... Iar de Serbia, nici n mai vorbeam , , , Și astfel s’a încins între noi un întreg duel de argumente. Pe soldatul nostru în zdrențe hișă nu-1 puteam scoate din credința lui, că Ardealul va fi a României, simil'am de căderea Bucureștilor, de ocu Ii pat’ia streină, de petecul de pământ al Moldovei, cu abki le-a urai rămas Românilor, etc. El însă, fără un argument, cu tăria, cre.l.i:iii.e.i ce numai sufletele simple o pot avea. a. .terminat sentențios și aproape intrigant: „Orice ar face Ungirii, Ardealul va fi al mmtru!“ du fața, ace,s.t.e.L înoriipățînări, ne-am uitat umil la altul și plini de milă pentru ignoranțiiat druiul spr o „Deliul, Vililor“, la acest,un soldat în zdrenițe ne-am conținut . Când peste un an și mai bine răsărieeră zorii zilei de 1 Ibecemvrie și Ardealul fremătarle chiotele hiriurioi, prianul meu gând s-a îndreptat spre, acel soldat în zdr^țe, care păștea caii râioși în dosul cazărami din „Târgul Vitelor“,. Și mult aș fi dat, și atunci ,și tare aș vrea să,știu și azi, în care cătun din ținuturile Munteniei își trăiește zilele, necăjite desigur, acest simbol, pentru mine, al credinței românești. Să-i mai ascult vorba-i mlădița,să și să fac un „mea culpa“, în numele tuturor cari și-au pierdut atunci credința, pentru rătăcirea naivă și nevinovată a copilăriei mele de pe bănicile școalei străine. Credința mută munții! ^ Tar astăzi, cânid ghiare hrăpărețe se întind iarăș spre hotare și ispitele neputinței îi înceiarcă pe unii iar, credința soldatului, care a trecut Carixiții acum 15 ani, să ne întărească în vreri, căci biruința nu poate fi aceluia, care nu crede în ea. ION COSTEA ______Tribunalul Cluj, Secția I-a. No. Pers. jur. 48—1931 Extract Conform art. 92 din legea pentru persoanele juridice și 18 din regulamentul acestei legi. Prin sentința acestui tribunal No. 48—931 din 3 Noembrie 1932, rămasă definitivă, s-a acordat personalitatea juridică „Societății Laboranților și a Personalului inferior denumit de la Universitatea din Cluj" cu sediul în Cluj, în baza cărei acordări s’a înscris in registrul persoanelor juridice pentru asociațiuni, ținut !ndrefa acestui tribunal, tomul II, Pagina 200. Comitetul societății se compune din: Teodor Georgiu președinte, Baciu Mihaila vicepreședinte, Axente Buda, secretar general, Molnar Ștefan casier, Runcan Simion, Hurduboia Vasile, Maier Vasile secretari de ședință. Membrii In comuitet: Ciuta Ioan, Pop Simion, Toma Nicolae, Tolan Sabin. Controlori: Cristea Mihai, David Ștefan, Manciulea Vasile, toți savranți, cu domiciliul in Cluj, la Clinicile Universității. Prezentul extract se vizează de noi spre a se publica prin „Monitorul Oficial“, ziarul „Curentul“ din București și „Patria“ din Cluj, Cluj, la 23 Noemvrie 1932 Grefier, ss. Mayer. Pentru conformitate: (Indescifrabil) grefier. Cu 50% valorați mai mult dacă vă îmbrăcați elegant. Aceasta o puteți face numai în cazul cănd purtați costume confecționate la GH. MOTIȘAN Strada Mameraadulul 4. 217 Amintiri din temnifâ CHibritele «e scpiiniu POPA D« două zii« «vara oai«pei« teimiciței. In »•Ma mea de șease pași, încuâaită cu două zăvoare, mă plimbam de duminneață până seara și «udam la țigări, mia după a la. Giuo ,știe prin ce întâmplare, nu mi-au scrieștrait tutunul și astfel, duceam lume detul de albă. In fumul de țigară se înecau toate dorul de copii și de femeie, plus . . . aducerile aminte. In două zile stau topit trei pachete de tuturi, mai aveam trei și nu-mi păisa de lumina toată. Ivirea jandarmilor perchiziția domiciliara, lacrimile femeii, strifătele copilor, — Îmi părea iact așa, niște risuri trecute. Abia din când în când aveam impresia, că aud glasul băiatului celui mic. — Așa-i tăticule, că poimâne vii acasă? Să nu uiți .—să-mi aducă un fluier. . . Apoi al fetiței. — Mite să-mi aduci ... o păpușă . . . — Vă aude, vă aduc, — oftam, stringând țigara între dinți. Apoi închideam ochii și așa, cu ochii închiși, sucram ,alta. — Visurile au însă un sfârșit și în temniță. Golo către seară băgasem de seamă că mi-se gată dohorîtele. Mai aveam doar, trei. 'Dezmeteel t., am mai contenit din țigări. Mi-am urmat plimbările. In locul stâlpului de fum, acum ală însoțeau numai gândurile și aducerile amintite. Mă vedeam pe străzii« Clujuhii, cu jandarmii în urma mea, își aneiam urletele trecătorilor: ! - - Unde du‘cei pe cânele ala? In teiu-i niță? Iia ce-l mai duceți? Imviți-l în cap cu patul puștii... Ei-a trădat 'patrki! P.fui, popă epurcat! Celula mea avea o singura fereastră, deasupra ușii. M'am urcat pe zarul dela ușă și m-am uitat pe fereastră. In curtea temniței văzut un puiu de țigan, ca de șaisprezece ani și i-am cerut un chibrit. _ Chibrite? —a făcu țiganul râzând cu hohot. _ De unde să am eu chibrite? Sunt rob și eu, ca și dumneata . . . — De când? — De șepse luni . . . — Și cât mai ai să robești? .— încă cinsprezece ani și jumătate — îmi mai spuse, pleascăând din limbă și învârtindu-și ochii, ca un puiu de drac. II mai întrebat: — Ce ai făcut? — O, părinte, — îmi răspuise el rânjindu-se și apoi aruncându-mi o privire compătimitoare, — eu nins ca dumneata. Eu numai . . . am omorât pe teta . . . Apoi o luă la picior, căci se apropiase temnicerul. Din acelaș motiv am coborât și eu în celulă, ca să-mi constinuu plimbarea. — Ce am fericit, — gândiam. — El nu era mine. El numai . . a omorât pe tatălsău ... .i-am sucit o țigară și am aprins-o privind cu nespusă duioșie flacăra chibritului. Am filmat-o încet, încet, din focul ei am aprins al.ba, și.-a([)di iar alta.. șease dupăolaltă. Se înserase de a binelea, tocmai era să aprind și cea de șaptea, când auzii deodată convorbirea soldaților ce erau de pază. —— Ce facem la noapte? — Spânzurăm . . . doisprezece popi . . . — E 'poate ... și rândul meu, — mi-am zis atunci, trântindu-mă pe pat și dândumă domnul . . . • t Din focul ultimului chibrit am fumat în ziua a treia șapte țigări. Aș fi fumat poate opt, dar . . . mi-au adus prânzul. ' După prânz instimptiv am mai sucit o țigară. «O învărteam dintr'o mână intr'asta ,și fredonam melodia unui cântec din tinerețe. * — De strălucirea stelelor Aminte mi-am adus, O, stelelor, stelelor. Unde v-ați dus?După vre un ceas veni temniceml ;1, celulă, cu țigara aprinsă. — Au răsărit stelele, — mi-am zis, treînnzând și cerându-i . . . foc. Privându-mă chiorâș, el îmi răspunse: — Nu se poate! E oprit! — Dacă crezi In Dumnezeu, — i-am mai zis odată, — dă-mi foc la țigară . . . — Ce vreai? Să dau foc unui ticălos, care și-a trădat patria? Mai aruncând o privire asupra celulei și învârtind cele două chei grele, își văzu de drum, iar eu . . . mă trântit pe pat. O, stelelor, stelelor. Unde viați dus? " Au urmat trei zile de chinuri. Urcat pe zarul de la ușă, stăm câte-un ceas în fereastră, în nădejdea că o să capăt foc la țigară . . . Un seara cea de-a doua am fost țigara între dinți, sucin apoi alta. I O țineam în mână și o priveam cu ochii s aprinși, așa cum privești un fruct oprit . . . A treia zi, după răsăritul soarelui, am auzit pași în apropierea celulei. I M-am urcat repede pe zarul de la ușă. Bătăile puternice ale inimii parcă îmi șoptiau, că ,de-astădată . . . nu mă urci zădar. In fața ușiii văzui o fată frumoasă, ca toate eroinele povestirilor mele ... O fată faimoasă cu păr bălai și . . . cu ochii jeți. Cum tocmai trecea pe lângă celula mea, i-am aruncat o privire tristă . . . — Ce ochi frumoși, — gândeam — și câte inimi pot se aprindă razele lor ... Numai țigara mea ... nu pot s-o aprindă . . . Simțeam amarul deziluziei și totuși . . . nui-mi venea să mă retrag. Nici vârsta, nici cumplitele suferințe ale temniței nu pot să facă pe om nesimțitor în fața unei femei frumoase. Ea se opri în dreptul meu. — Cum ,te chiamă parinte? Oftând din adâncul indmei, îi spusei numele.ii — Pentru ce te-au arestat? I— Nu știu, — îi răspunsei, ridicând din umeri. Mă privi și ea cu tristețe, apoi scoase chiar j sân ii carnet și îmi însemnă numele. — Cine ești dumneata? — o întrebai acum și cu. Și . . . pentru ce mi-ai însemnat numele în carnet? , Mi-a stius, că e fata unui popă de pe Lăcaș și ea a fost arestată de odată cu testăl său. — De șapte zile e oaspete temniței. Tatăl ei, e încuiat întrta celulă din etaj, iar ea e lăsata liberă și se plimbă toată ziua prin grădina temniței. Aseară li s-a hotărât soarta, vor fi deportați la Șopron, locul de internare al Românilor ardeleni. Peste un ceas se va întâlni cu tatăl rău și desigur o să o întrebe: ce musafiri a mai primit temnița? Ca să nu-mi uite numele, mil’a însemnat în carnet. O ascultam în tăcere, dar simțeam fiorii unei fericiri apropiate. Ah! Ochii mei ardeau atunci, desigur, ca văpaia . . . — Ea are un tată, — îmi zicea m. — iar tatăl.său, prob .rbil . . . are chibrite . . . — Domnișoară, — a zisei, cu glasul aprins.Ca al înamoraților, — dacă mergi la tatăl dumnitale, roagă-1 în numele meu și al lui Dumnezeu cel sfânt și drept, să-mi trimită un chibrit ... O, domnișoară, numai iui chibrit . . . Tresări, se uită țintă în peindii mei, apoi, înfluidându-și mâna în sân scoase la limina zilei ... o cutie de chibrite. — Vezi chibritele acestea? Numai Dumnezeu știe, cum le-am câștigat . . . Vroiam să le duc tatei, dar . . . văd, că dumneata, părinte, ești mai necăjjit decât el . . . Și îmi aruncă întreagă cutia de chibrite pe fereastră, — O, domnișoară, — strigai tremurânid de fericire, — cum să-ți mulțumesc? . . . O, zăbrelele acestea . . . Dar ... o să scap de-aici. Să știi, ... că o să-ți trimit impețitor . . . Și Dumnezeu știe, ce am mai îndrugați . . — N‘o să te ții de cuvânt, — îmi răspunse ea, râzând din toată inima. — O să-mi uiți, chiar și mimele . . . Dar . . . du-te, aprinde-ți țigara . . . ,poi se depărtă repede, spre grădină Privirile mele vai, nu puteau s-o mai urmărească ... Se auziau pașii temnicerului . . . * A avut dreptate. Nu mi-am ținut cuvântul. I-am uitat și numele și satul . . . Numai mânuța, cu care a arunncat fericirea în celula mea, a‘am uitat-o și n‘o s‘o uit, niciodată. Ani de-ai’ându], când îmi aprindeam țigara, mă trezeam fredonând: — Unde ești, unde ești? Ah! Unde ești? I>e cumva nu ești măritată, să-ți trimit și eu o cutie de . . . pețitori. ♦ Acum știu, că s-a măritest fără vre-o intervenție a popii din temniță. In ziua de 1 Decemvrie se va gândi, desigur, o zîleie „de farmec pline“ din toamna anului 191P. Se va gândi oare și la mine? Nu știu . . . Știu nimini, ca așa bătrân, cum sunt, eu o să-mi aprind o țigară,, și o să mă gândesc... la fata cu ochi albaștr’i . . . Reptimiu Popa.