Patria, aprilie 1933 (Anul 15, nr. 72-93)

1933-04-01 / nr. 72

Anui al XV-Iea No. 72 REDACţiA fi ADMINISTRA HA Cin), Strada Regina Mula Na. SS. TELEFON­­Redacţia ţi Adm. 13-81 Direcţiunea 18-84 DIRECŢIA POLITICA: Comitetul de presă al partidului naţio­nal-ţărănesc, Secţ. Ardealului. ABONAMENT ANUAL. Profesiuni libere------Lei 800 Funcţionari--------------„ 700 Autorităţi şi Instituţiuni „ 1800 In străinătate dublu. Lei 3 TAXA POŞTALA PLĂTITĂ W NUMERAR No. 11178/K­SS. Organ al Partidului Naţional Ţărănesc Ziarul dlui Oct.Gog primăvara aduce cu teri de viaţă. — Şi o nouă slăbiciune... după putere. Acţiunea «lui Titulescu După ce a lămurit în faţa parlamen­tului, şi a opiniei publice româneşti, motivele şi cuprinsul fidel al pactului Micii Antante, d. Nicolae Titulescu a plecat din nou în străinătate. Plecarea dsale la Geneva şi de acolo în centrele europene unde se decide soarta lumii şi se pun la cale ofensivele sau defensi­vele politicii internaţionale, era nece­sară în cel mai înalt grad- Planul de desarmare elaborat de d. Mussolini şi primit „principial“ de către d. Mac­donald a răscolit, întreaga opinie pu­blică mondială, pricinuindu-i friguri pe care nu le-a mai cunoscut, poate, din vara anului 1914, premergătoare des­­lănţuirii marelui războiu. D. Macdo­nald, în discursul pe care l-a rostit de curând în Camera Comunelor, a afir­mat că a acceptat principiile planului Mussolini pentru a feri Europa de pri­mejdia de a se sfășia în două tabere mari, adică tabăra nemulţumiţilor cu actualele tratate şi tabăra acelor state, care găsesc că orice ştirbire arbitrară a acestor tratate implică în sine o reală primejdie de războiu. D. Macdonald pare a fi uitat însă, în desfăşurarea ar­gumentelor sale, pentru planul musso­­linian, ce era mai esenţial şi anume că tocmai „principiile acestui plan sunt­ acelea care vor provoca cu o ri­guroasă necesitate logică, împărţirea Europei în două tabere diametral o­­puse şi ireductibil, adverse. Printre a­­ceste „pricipii“ se găseşte şi elem re­vizuirii tratatelor, adică dorinţa Ita­liei de a-şi lărgi hotarele în dauna altor state şi mai ales tendinţa Ungariei şi Germaniei, sprijinită de politica exter­nă italiană, de a-şi căpăta acel mult ah­tiat „loc sub soare“, pe care noi îl cu­noaştem din suferinţe negrăite de­ mai bine de o mie de ani. Nu era deci logic ca acest „principiu“, menit să tulbure pacea europeană, să găsească cea mai dârză împotrivire din partea celor mai multe state europene ! Era logic, firesc. Dar încă ceva. Planul Mussolini vizea­ză, pe cât se pare în primul rând, hota­rele Micii Antante. Putea deci Mica Antantă să urmărească cu mâinile în sân acţiunea pentru punerea lui în practică. Desigur, nu şi faptul că d- Ni­colae Titulescu a plecat imediat se da­­toreşte tocmai conştiinţei clare pe care o are Mica înţelegere despre misiunea ei pacifică în concertul statelor euro­pene. Ce a lucrat d. Titulescu în străinătate de când a părăsit ţara , împreună cu cei doi miniştri de externe ai ţărilor a­­liate, a redactat acel comunicat al Mi­­­­cii Antante despre ere ne-am ocupat în ziarul nostru şi care comunicat înseam­nă un veto categoric împotriva ideei directorului marilor puteri, a expus la conferinţa desarmarii şi ministrului de externe al Angliei punctul de vedere clar şi demn al Micei Antante, uimind lumea întreagă prin îndrăzneala şi cu­minţenia acestui punct de vedere. La succesul dlui Titulescu, în afară de da­rurile excepţionale ale ministrului nos­tru de externe, a contribuit în primul rând faptul că de astă dată vorbea în numele unui bloc de puteri din centrul Europei, cari la un loc dispun de 46 milioane de suflete, adică formează o putere europeană de primul rang. Dar d. Titulescu nu s-a mulţumit cu atât. De la Geneva, unde acţiunea dsale a repurtat succese răsunătoare, a ple­cat la Paris, unde îşi va continua ac­ţiunea de contracarare a planului mus­­solinian, iar de acolo pleacă la Londra unde, suntem siguri, va săvârşi cu ace­­laş succes, operă cuminte şi pacifică, arătând celor în drept panta primej­dioasă, pe care se angajează Europa dacă acceptă ideea revizuirii pe alte căi decât cele indicate de pactul fundamen­tal al Societăţii Naţiunilor şi peste ca­pul statelor vizate prin revizuire. Ca un ecou al prezenţei dlui Titulescu în capitala Franţei putem înregistra azi atitudinea energică a presei franceze împotriva planului anglo-italian şi de­claraţiile oficiale ale guvernului fran­cez, ea nu va ceda o iotă din demni­tatea şi interesele superioare ale Fran­ţei şi nici nu-şi va părăsi pe aliaţii săi credincioşi în nici o împrejurare. Va reuşi d. Titulescu în acţiunea dsale uriaşe ? Nu ne îndoim. D. Titu­lescu a reuşit până azi ori de câte ori s-a angajat în vre-o acţiune mare- „Ma­­rele european“ nu e debutant pe scena internaţională. Este o personalitate u­­riaşă, înconjurată de stimă şi înaltă apreciere unanimă. Glasul său autorizat şi mintea sa strălucită s-a impus de atâ­tea ori lumii politice internaţionale în­cât nu mai e nevoe să o mai amintim. De ce nu ar izbuti deci acum, când d. Titulescu vorbeşte ca amabasador a 4­7 milioane de suflete ? Să fim deci cu încredere în ziua de mâine, căci dacă s-a încercat submina­rea prestigiului tratatelor de pace, tot atât de viu şi de categoric este şi răs­punsul menit să-l reconfirme. O va dovedi aceasta, să sperăm, acţiunea şi activitatea neobosită a ministrului nos­tru de externe, urmărit de atenţia în­cordată a întregei suflări româneşti, N. DAN. —exo— Escroc arestat BUCUREŞTI, 31.­­ Ieri a fost ares­tat escrocul Hari Faldherr, care a în­casat sume foarte mari sub diferite nu­me, falsificând ordinele de plată a­le su­cursalelor Băncii Comerciale Italo-Ro­mâne din Braşov, Sighişoara, Sibiu, Cluj, Arad şi Timişoara­­Autorităţile continuă cercetările pentru descoperi­rea complicilor cari au înlesnit opera­țiile­ excropului Hart Feldherr. D. I. Maniu a so­sit în Capitală^ — Călduroasa primire­ din Gara de Nord — BUCUREŞTI, 31.­­ D. Iuliu Ma­niu preşedintele partidului naţional­­ţărănesc a sosit aseară în Capitală venind cu rapidul „Ardeal“. In Gara de Nord, d. Iuliu Maniu a fost întâm­pinat de un numeros grup de parla­mentari, deputaţi şi senatori în frun­te cu d. Mihai Popovici ministrul justiţiei, cari l-au salutat cu multă căldură. La orele 9 seara dd. G. G. Mironescu şi Mihai Po­povici au fă­cut o lungă vizită dlui Iuliu Maniu la locuinţa sa din str. Clopotarii vechi. Cu acest prilej a avut loc o consfătuire asu­pra problemelor importante la ordi­nea zilei şi în special asupra conver­­siunei. Seara d. Iuliu Maniu a luat masa la d. ministru Mihai Popovici. In cursul nopţii preşedintele partidului naţional-ţărănesc a avut o întrevede­re cu d. dr. Alexandru Vaid-Voevod preşedintele Consiliului de miniștrii. —CX0— „Păstrarea capacităţii de acţiune naţională a statului“ — Bugetul este cadrul prin care trebue să pulseze viaţa naţio­nală — Jaloanele acţiunii economice şi financiare a statului — — Lămurirea Completă a opiniei publice — Proiectul bugetului general al sta­tului a fost votat de către Cameră după o discuţie temeinică, la care au luat parte în mod strălucit şi câţiva dintre reprezentanţii generaţiei tine­re a partidului naţional-ţărănesc. Contribuţia opoziţiei a ramas şi de astădată în smârcurile politicianismu­lui mărunt, iară a se putea ridica la analiza obiectivă şi ştiinţifică a eve­nimentelor economice şi financiare în curs, care influenţează în mod fatal bugetul luat ca un cadru de acţiune naţională a statului. După clasicul obicei al pământului, pusă în faţa problemelor mari şi serioase ale bu­getului, opoziţia a preferat să se re­fugieze în tămbălăul cazului Seletzki, lăsând discuţia bugetului pe al doiiea plan. In marele său discurs de lămurire a opiniei publice asupra noului bu­get, d. ministru de finanţe Virgil Madgearu a făcut o prezentare con­vingătoare pentru toată lumea, a ne­cesităţilor şi împrejurărilor economi­ce şi financiare, — naţionale şi mon­diale, — cam­ influenţat întocmirea bugetului pe anul 1933. Nu a fost o simplă expunere a nevoilor ţării şi a mechanismului finaciar şi econo­mic care adună şi scade coloanele de cifre ale bugetului. Nu a fost numai un referat asupra tuturor punctelor de vedere, luate în considerare atunci când s-au întocmit poziţiile noului buget. Discursul dlui ministru de fi­nanţe a rezumat în mod luminos li­niile principale ale unui întreg pro­gram de politică economică şi finan­ciara, menita să ridice ţara d­in ma­rasmul de astazi, el fiind o jalonare a acţiunei d de guvern a partidului na­­ţional-ţaranesc pentru redresarea sta­tului. Luat ca un cadru de acţiune naţio­nală a statului, bugetul este organul prin care trebue să pulseze viaţa na­ţională cât mai vie în deplinătatea ei. El trebue să oglindească nu numai realităţile imediate dar şi străduinţe­le continue pentru îmbunătăţire, şi aplicarea practică a principiilor noui­­lor orientări ideologice. Cel din anul acesta reprezintă un optimum de or­dine şi economie, un echilibru just intre fiscalitate şi comprimarea chel­­tuelilor, fiind întocmit în cadrul unei concepţii politice şi economice sănă­toase a statului luat ca armonizator al tuturor intereselor. In acest înţe­les, fireşte, bugetul nu mai este şi nu mai poate fi o formă goală din coloa­ne de cifre sarbede, cu excedente ima­ginare şi cu mizerii şi deficite imense, după cum s-a dovedit a fi în trecut. El este realitatea aşa cum e, cu ten­dinţele ei în­spre mai bine, în ima­ginea cifrelor. Politica economică şi financiară a partidului naţional-ţărănesc se stră­duieşte prin toate mijloacele şi în pri­mul rând prin buget să păstreze capa­citatea de acţiune naţională a statului, fără a o lăsa să slăbească sau să se di­minueze. Străduinţele pentru acest lucru sunt grupate atât pe plan in­tern cât şi pe plan internaţional. Dis­­­­cursul dlui ministru de finanţe ne-a aratat şi pe uinere şi pe celefane. Ed­ii­­liurul­­­unuiciar, restrângerea cnetiueii lor, restaurirea afluxiuni de capnal strein, noua politică agrară, punerea în valoare a bogăţiilor statului, rea­lizarea ordinei uscale şi degrevarea contribuabililor,­­ sunt principalele mijloace interne. Reducerea plăţilor interne şi strădaniile pentru dezarma­­rea economică, sunt punctele urmă­rite pe plan internaţional pentru îm­bunătăţirea situaţiei interne. Toate aceste mijloace, toate princi­piile acţiunii economice a guvernului, au fost prezentate limpede în faţa Camerei de către d. ministru de fi­nanţe, care într-un discurs de 4 cea­suri, a spulberat toate calomniile şi campaniile de rea credinţă debitate timp de 4 ani de către opoziţie. Criticele ce s‘au adus guvernului şi dlui ministru de finanţe, s‘au refe­rit aproape toate la fiscalsmul ex­cesiv pe care l-a introdus d. Madgea­ru. S-a arătat,însă, că acest fiscalism nu este decât ordinea instaurată în finan­ţele publice, căci în realitate noul bu­get aduce importante degrevări fisca­le pentru păturile largi ale contribua­bililor. Toţi cei cari vor plăti anul acesta — datorită degrevărilor — mai puţine impozite decât anul trecut, vor şti să aprecieze în adevărata lui lu­mină aceist „fiscalism“ sui generis care în loc de împovorări, aduce re­duceri remarcabile. —0X0— Vizita dini Titulescu la Paris­ ­­Un interesant articol al ziarului „Le Temp‘ întrevederile cu d. Daladier și Paul Boncour PARIS, 31. — Ziarul „Le Temps“ publică un articol de fond­ consacra­t­ vizitei dln Nicolae Titulescu la P­aris. Ziarul scrie că această vizită a provo­cat un interes deosebit în cercurle in­ternaţionale. „Le Temps“­ scrie: „Se pare că demersul eminentului om de stat nu face un scop bine limitat şi că nu este vorba să se discute la Paris un program bine fixat. Este însă evi­dent că, convorbirile pe care le va a­­vea cu primul ministru şi ministrul de externe, îi vor permite ca să discu­te toate chestiunile care se pun acum şi chestiunea dezarmării, aceia a pac­tului aicei înţelegeri, sau a propu­nerii italiene în favoarea unui pact de cooperaţie a celor 4 mari puteri prin­cipale. Partea pe care d. Titulescu a luat-o personal în redactarea comunicatului Micei înţelegeri şi în hotărârile­­ace­stei grupări de a nu admi­te ca pro­bleme cari privesc direct ţările Micei înţelegeri să poată fi hotărâte în a­­fară de grupare, pun în evidenţă im­portanţa acţiunei sale diplomatice în­­treprinsă desigur de acord cu guver­nele din Praga şi Belgrad“. Ziarul mai departe spune: „Nu putem fi suprin­şi că fruntaşii răspunzători­­ai ţărilor Micea înţelegeri sunt nelini­ştiţi cu privire la condiţiunile în cari iar fi chemaţi eventual ca să colabo­reze pe teren internaţional în intere­sul păcii, după cum nu putem fi sur­prinşi că ezită să subscrie la orice fel de reducere a farmamen­telor înainte de a avea siguranţa absolută că nu se va dispune de ei în fără de dânşii. De aci nu trebue să se conchidă că Mica înţelegere şi Polonia sunt ire­ductibil opuse unei colaborări ale Mia­rilor Puteri. Dar este tot atât de na­tural să se conchidă, că planul italian trebue să fie examinat foarte de a­proape. Trebuesc cântărite tavan­ta­gi­il­e și inconvenientele ce trebue să urmeze realizării practice a planului italian, pentru a se împiedica orice în­treprindere „ animă­to­are“. „Le Temps“ sfârşeşte: „Referinţa la pactul Societăţii Naţiunilor şi la procedura Genevei, e indispensabilă mai ales că este vorba d­e revizuirea tratatelor care nu se poate face de­cât în cadrul articolului XIX şi cu sprijinul efectiv al puterilor semna­tare. Diplomaţia trebue să lucreze­­a­­cum la integrarea propunerii italie­ne în mechanismul Societăţii Naţiu­nilor în aşa fel încât temerile celor­lalte state în privinţa respectării drep­­turilor lor legitime, să fie risipite. Dacă nimeni nu poate să se sustragă în mod rezonabil unei colaborări, ni­meni nu poate să abandoneze la ha­zardul unor improvizări prelungite. Aliaţii şi Balcanii — O pagină din istoria războiului mondial — de ERNEST ARMEANCA Deosebirile de vederi, ori mai­­bine, antagonismul uneori acut, ce se mani­festă azi între foştii aliaţi, nu poate să surprindă decât pe observatorul ne­atent al evenimentelor. Ele sunt expresia deosebirilor de in­terese în ciocnire, ce au existat în de­cursul războiului, şi au continuat să persevereze şi după ce tunurile ucigă­toare au amuţit. Ba, se poate spune, că lupta ce se dă la masa verde, este tot atât de tenace, dacă nu mai mult, decât cea desfăşu­rată pe câmpul de bătaie, cri deosebi­rea doar, că ea este fără morţi şi răniţi. Victime sunt însă şi acuma, pierderi şi câştiguri de poziţii de asemenea, cu rănile inevitabile ale susceptibilităţilor naţionale şi care, în regimul democratic în care trăim, pot fi generatoare de antagonisme împinse până la ura colec­tivă, pregătindu-se terenul, în mod con­ştient sau nu, spre o nouă răfuială, spre o nouă jertfă de sânge omenesc. Nimic mai îngrozitor decât miopia oamenilor de stat, depozitarii vremel­nici ai puterii şi ai răspunderilor, aceşti masoni ai destinelor de popoare. Mio­pie fatală, accentuată prin optica in­tereselor naţionale egoiste, incapabilă su­b presiunea democraţiei tendenţios formate, de gestul generos şi salvator. ,Cât sânge, cât timp şi cheltuială inu­tilă s-ar fi putut cruţa, evitându-se poa­te dezastrul economic de azi, şi atenu­­ându-se criza morală prin care trecem, a întregei noastre civilizaţii, pe care o simţim la marginea prăpastiei,­­ dacă gestul generos s-ar fi produs la timp. Interesele generale erau primejduite, ba chiar sabotate uneori, tocmai fiind­că se urmăreau ţinte laterale din do­meniul obiectivelor naţionale înguste. Memoriile lui Foch sau cele ale lui Clémenceau sunt revelatoare în această privinţă. Din ele se vede, câtă perseverare era necesară pentru ea, după lungi şi chinui­toare târgueli, hotărârile luate să fie în sensul intereselor generale. In timp ce puterile centrale realizează coman­­damentul unic şi unitatea direcţiei po­litice a răsboiului, în tabăra aliaţilor e nevoe de toată gama intervenţiilor di­plomatice pentru coordonarea operaţiu­nilor militare, sau pentru ea trecerea pes­te teritoriul unui stat civilizat a arma­telor aliate, să fie posibilă. In asemenea condiţiuni e firesc, ca Germania să se fi aflat la două degete dela câştigarea răsboiului! Dacă astfel stăteau lucrurile pe fron­tul apusean, ele nu erau mai bune nici în imbrab­il nostru balcanic, conside­rat mult timp, pe nedrept, ca o zonă secundară a frontului de încercuire a puterilor centrale-Iată dar că acum — post festum — Se încearcă, — într-o lucrare recentă a­­supra Balcanilor în marele răsboi, scri­să de un militar francez, maiorul Lar­­cher, — o înțelegere justă a rolului ce l-a avut, ori, mai bine, ar fi trebuit să-l aibă statele balcanice în conflagraţia continentală din 1914—1918, dacă alia­­ţii, căutând să vadă clar în această re­giune tulbure a Europei, ar fi procedat desinteresat, în vederea scopului final — câştigarea răsboiului! — şi în ca­drul unui plan de acţiune bine determi­­nat. Fiindcă importanţa Balcanilor nu se poate contesta. Doar aici a prins scân­teia răsboiului, după cum tot aici, în Balcani, s-a produs, după victoria dela Dobropolie, începutul­­deznodământului din teribila dramă a ariilor de răsboiu, seria de capitulări ale puterilor cen­trale şi victoria atât de lung scontata a aliaţilor. La începutul încăerării generale, sta­tele balcanice, luate izolat, practic, nu prezentau nici­ o importanţă pentru a­­liaţi. Iar o coaliţie a lor, din cauza Bulgariei, elementul principal de dis­cordie, a fost o imposibilitate a doua zi după zădărnicirea visurilor imperialis­te ale ţarului Ferdinand, şi cari vizau reconstituirea imperiului bulgar medie­val, bineînţeles pe spinarea statelor ve­­cine. Dar înseşi aliaţii n'au avut o politică bine fixată, şi mai ales unitară, faţă de această configuraţie geografică — Bal­canii — considerată ca viesparul Euro­pei. Astfel Rusia, sub masca ipocrită de protectoare a Slavilor şi a ortodoxiei, îşi ascuţea dinţii asupra Constantino­­polului, neliniştindu-ne deodată pe noi, pe Bulgari şi pe Greci. Anglia în schimb favoriza Grecia, pentru a con­trabalansa veleităţile Ruşilor, susţi­nând şi pe Bulgari, şi făcând concesii Italienilor, deşi aparţineau Triplei Ali­anţe, şi, a căror antagonism faţă de Sârbi nu este de dată recentă. Singură Franţa nu avea interese poli­tice în Balcani, unde influenţa ei se exercita doar în domeniul cultural şi mai ales financiar. E firesc deci, ca ei să-i fi revenit rolul nu prea uşor de a stimula o încadrare a operaţiunilor balcanice în planul de ansamblu al ac­ţiunii politice şi militare aliate. Insă acţiunea aliaţilor, care s-a pro­dus atât de penibil, şi de cele mai mul­te ori târziu, nu a găsit teren virgin în nici unul din statele balcanice. Germa­nia se bucura, hotărât, de multe şi mari simpatii, iar influenţa ei era o crudă realitate. Să ne gândim numai, că în­seşi ţara noastră avea o alianţă mili­tară secretă — ce-i drept neratificată de parlament, dar încheiată de înseşi regele Carol — cu Germania, iar ţarul Ferdinand al Bulgariei, ca şi regele Constantin al Greciei, cumnatul împă­ratului Wilhelm, exercitau, fiecare în ţara sa o influenţă puternică în favoa- ■ rea Triplei Alianţe- iar în Turcia — e lucru ştiut — Junii Turci simpatizau ‘ cu Nemţii; misiunea militară a genera­­­lului Liman von Sanders, este o dova­dă suficientă.­­ O intervenţie a Balcanilor în marele răsboi, la început, era de o imperioasă necesitate mai ales pentru Germania; îndeosebi o intervenţie a României ar­­ fi fost binevenită, pentru a flanca pe Ruşi, a căror mobilizare complectă, din cauza teritoriului imens, şi al mijloa­celor i­nsuficiente­­de comunicaţie, în­târzia fatal. Germania ar fi avut mai mult răgaz, ca prin operaţiunile lor mi­litare fulgerătoare să-şi anihileze duş­manul la Vest, pentru a putea termina apoi victoria faţă de Ruşi. Iată tâlcul vorbelor lui Wilhelm în sensul cărora toţi mobilizaţii vor fi la vetrele lor pe când . . . frunzele vor cădea! " Astfel chiar la începutul ostilităţilor, două curente opuse au început să se de­semneze în toate ţările balcanice, curta­te cu stăruinţă de către ambele gru­pări de forţe duşmane. Deocamdată însă cochetăriile insistente, invitaţia la dansul macabru a întâmpinat rezisten­ţe. In hora morţii nu au intrat decât Sârbii, şi, nu peste mult, în 2 August 1914, Turcii, de frica Ruşilor, România, invitată de puterile centra­le să-şi facă datorinţa de aliată, obiec­­ţionează răul tratament al Ungurilor faţă de transilvăneni, şi nu se lasă în­duplecată nici prin cedarea Basarabiei. Cu atât mai puţin o satisfăceau micile rectificări de la graniţa ardeleană- Be v:A­'s +1 Sâmbătă, 1 Aprilie! ISs­i politica de care depinde întregul vii­tor al Europei“. ÎNTREVEDERILE DLUI NICOLAE TITULESCU Paris, 31.­­ D. Nicolae Titulescu ministrul de externe al României, a făcut în cursul zilei de ieri o lungă vizită dlui Paul Boncour ministrul de externe al Franţei. Dsa va fi primit azi în audienţă de către d. prim-mi­­nistru Daladier. Ieri după masă d. Daladier a avut o întrevedere cu Lordul Pyrrel mini­strul Angliei la Paris, cu care a di­scutat planul englez de dezarmare şi chestiunea datoriilor către America. In cursul zilei de azi, d. Nicolae Ti­tulescu a făcut o lungă vizită dlui Leger secretarul general al Ministeru­lui de Externe francez cu care a exa­minat chestiunile de politică interna­ţională la ordinea zilei. Convorbirea cu d. Leger va continua azi seară la dineul oferit în onoarea dlui Nico­lae Titulescu de către Ministerul de Externe francez. 20X0— Festivalul Şoimilor Individualismul conservativ pierde tot mai mult terenul, câştigat de colec­tivism. In educaţia fizică gimnas- tica anilor 1850—1960, care este în parte individualistă, şi-a schimbat me­toda şi scopul în folosul social al celor umezi. Gimnastica sec. XIX nu a avut caracter educativ, până când gimnas­tica modernă, are un caracter precis educativ, atât în ce priveşte individul­, cât şi societatea. Serbarea din 2 Aprilie 1933 a Aso­ciaţiei „Şoimii Carpaţilor“ din Cluj, caută să prezinte aspecte, iizuinţi şi repâlizări programatice în sens educativ al fizicului. Exerciţiile libere de ansamblu, disci­plinate, exerciţiile libere de ansamblu programatice, exerciţiile ritmice, toate poartă pecetea educativă a organismul­­lui omenesc, care trebue împrospătat, reconfortat, capabil de eforturi, de re­zistenţă, ţinând seamă şi de armură şi putinţa de executare. Festivalul Şoimilor pe lângă exerci­ţiile de ansamblu, are şi puncte de gimnastică artistică şi la aparate, a­­vând caracter de specializare şi prin aceasta de perfecţionare în executare, disciplină şi forţă. Exerciţiile „la pă­mânt“ încadrate cu piramide de an­samblu, pot să arate că prin stăruinţă şi exerciţii sistematice, raţionale, se poate ajunge la o forţă musculară deo­sebită, fără o deformare a fizicului, ci din contră dându-i o expresie reliefată prin dezvoltarea tuturor muşchilor, in folosul organismului, şi nu în dauna unor organe, cum este gimnastica pro­fesionistului. Exerciţiile şoimunelor vor im­pune atât prin noutatea lor, cât şi prin na­tura şi felul de executare. Gimnastica suedeză de ansamblu şi cea ritmică, este mişcarea omului nervos al zilei de azi, care cere o mişcare ordonată, de destindere, de întărire şi de realizarea frumosului, a vig­oarei şi armoniei fizi­cului. Festivalul din 2 Aprilie este un pas mai departe în munca de realizări şi propagandă a educaţiei fizice, factor important, integrant, al educaţiei, inte­ligenţei şi inimii. 8ui. i --0X0-­

Next