Patria, ianuarie 1938 (Anul 20, nr. 1-23)

1938-01-01 / nr. 1

Din trecutul fostei Capitale Chineze, Nanking Oraşul care a fost de nenumărate ori cutropit de duşmani şi de două ori ras­ca pe suprafaţa păm­ântului Căderea recentă a capitalei Chi- * nei nu este prima în cursul istoriei lui. El a devenit de multe ori prada, războinică a multor duşmani, cari s’au războit pe vremuri cu Chinezii. Istoria Nankingului este f­oarte bo­gată în ce priveşte atacurile duşma­nilor asupra zidurilor sale şi a cu­noscut de multe ori jaful şi distru­gerea între ele.­­Nankingul a fost capitala a 45 îm­­­­păraţi chinezi, cari au aparţinut la 9 dinastii diferite. Oraşul acesta işi-a schimbat mu­mele în cursul istoriei nu mai puţin decât de 18 ori. Nu mai puţin de trei­zeci de ori a fost lovit de cutremure catastrofale de pământ, de inunda­ţii şi incendii, cari s-au întipărit pu­ternic în sufletul zdrobit al contim­poranilor. De două ori a fost cu to­tul ras de pe suprafaţa pământului. Anume, pentru prima dată pe la sfârşitul secolului al­ unsprezecelea, când a fost cu totul distrus de cu­ceritori, iar a doua oară pe timpul revoluţiei Taipingilor, cari au dis­trus cu totul oraşul pe la jumătatea secolului XIX. Nankingul este situat pe malul fluviului Jangtze, nu la gurile lui, şi este centrul firesc al unei regiuni bogate şi cu o populaţie foarte den­să. Astfel trebue să ne explicăm de ce în 1937 generalul Cian-Kai-i Sek a ales din nou­­Nankingul drept capi­tală a statului său. (Nankingul s’a transformat radi­cal în cursul ultimelor decenii. Pe lângă clădirile şi monumentele isto­rice vechi, pe lângă mormintele îm­păraţilor din dinastia­­Ming au cres­cut ca din pământ zgârie norii mo­­dji/C'mi, iClădirile, ministerelor,­, ale Şcoalei militare, ale cartierului ge­neral, etc. Partea modernă a Nankingului se distinge prin străzile largi şi,drep­te, plantate cu arbori şi destinate circulaţiei de automobile, străzi de cari nu s’ar ruşina nici o capitală europeană — ba poate că ar fi mân­dră de ele, dacă le-ar avea. Revelion vesel numai cu licheul, coniac, rom marca „Lichiwitz“ sau „Flora“ Expoziţia sculptoru­­re, lui Eugen Ciuca Cluj, 31. 11 In seara de revelion cunoscutul sportiv clujan, Eugen­­Ciuca, va expune în sala Cercului Militar, lucrările dsale de sculptură şi pictură. __ Pentru iubitorii de artă, expoziţia tânărului sculptor ardelean va fi o adevărată revelaţie. Casa Asigurărilor Sociale, Secţia Cluj, Nr. 12171—1937 Dec. 30, Lcitaţ­e Casa Asigur­arilor Sociale Cluj, Calea Re­gele Ferdinand 5C­ Secţia Medicala, ţine l­icitaţie publică la data de­­15 Ianuarie 1938, pentru aparate şi instrumente medi­cale, ustensile şi garnitură complectă pen­tru Farmacie. Ofertanții pot ved­ea zilnic caetul de sar­cini la Secretariatul Serviciului medical. DIRECȚIUNEA. Ai nou fericit dorim cile­­telei noastre Magazii de vopsele Cluj, Calea Regele Ferdinand 11 Telefon 16,92 Am scăpat în sfârșit de dureri... Un bolnav scrie următoarea, scrisoare! :/Mă simt admirabil, durerile de stomac au dispărut, ce pace se datorează excelen­tului Dvs. preparat Gastro D. medicament ■ce-1 recomand tuturor bolnavilor de sto­mac fiindcă, pe mine m’a­i sc­apa­t de du­rerii cumplite de ani de zile. Vă autorizez a publica prezenta scrisoare, pentru a veni­­în ajutorul celor c­ari i suferă de aceeaşi boală. Cu toată stima, Bogdan Ştefan, Cluj, Str. Ciordiaş 7“. Cereţi Gastro D. la toate farmaciile şi drogheriile sau la Farmacia Thoiss din Bucureşti, Calea Victoriei 124, care face ex­pediții și în provincie prim ramburs de Lei 135. Este recomandat și de medici. FIRMA MRadio ^Comerț CLUJ Str. Regele Ferdinand 21. Telef. 10­9! Mare depozit de «parol® de radio pentru priză și baterii Mărci mondiale: Philips, Otien, Standard, Siera, Horhyphon, Kapsch, Radîone, Zerdik, Morelli, etc. In rate conventabile PATRIA* Răspuns la o provocare de VLADIMIR NICOARA „Ce se petrece la teatru din Cluj“ : „­­ î­­­u acest Uliu şi-a botezat d■ Boitoş ne- i isprăvitele sale foiletoane. Ijar, cu toate că a ajuns la al nu­ ştiu câtesprezecelea foi-­­ leton, tot n'a spus ce se petrece la teatrul­­ din Cluj. A vorbit mereu despre solia dsale, ca și cum ar fi candelabrul teatrului; a vorbit invit despre dsa crezându-se stâl­pul de prunii pe care se sprijină leată greutatea artistică a teatrului; a vorbit despre unele artiste, socotindu-se o­­fată de mahala, care crede că bârfeala frmnte, dărâma un om; s‘a dat cu straşnicii’ la d. Virgil Vasilescu, talentatul actor tir la Cluj, pentru că dsa este singurul i mem­­bru din Comitetul de direcţie al teatrului, care se pune deacurmezişul im drumul­ de acaparare a dlui Boltoş. A spus tot ce vreţi, numai ce se petece la teatrul din Cluj, n'a spus. La teatrul din Cluj, de­ doi ani, d. Boitoş in calitatea se de membru în comiteti­l de direcţie, joac­a o grosolană farză apoind eroi principiili pe dsa şi soţia domniei sale, pe când unele actriţe, meritocs, dar nedreptăţile.. trăesc­­o deprimantă dînmă morală. lată „ce se petrece la teatrul din Qvj"! intr'o singură frază, clară şi precis). La teatrul din Cluj, in sânul com­iului de directie^tfa, a organizat o mică stele­­tate de admiraţie mutuală şi reciproci. D. Boitoş admiră „talentul" sofiei sal şi comepetinţa dlui director V. Papilian. 9. V. Papilian, marele protector al dnei IMtoş, admiră „talentul“ dnei P'-'M* şi meritele traducătorului D. Boitoş. Iar naşul f Iilor Boitoş îl admira deopotrivă pe toni. La teatrul din Cluj, d- Boitoş, menbru în comitetul de direcţie, traduce piese,care bine înţeles sunt plătite.. Dna îtffbto­macă rolurile prime pentru a creia o „eră nouă“ după „concepţia nouă". D. director V. Pa­pilian face direcţia de scenă pentru a va­lorifica iftalentuîfd­dnci Boitoş. Datert:{f'i pe care toţi ceilalţi directori de scenă nu-l văd­ nu-l aud, nu-l simt, nu-l înţeleg, dar­­îi simt mirosul protecţiei. La teatrul din Cluj, d. Boitoş, reprzen­­tantul criticilor dramatici în comitetu de direcţie, polemizează în scris şi în pblic cu actorii şi actriţele, caz fără preceded. La teatrul din Cluj, d. Boitoş, deşi mem­­bru în comitetul de direcţie, — care s'ar cuveni să se alifie de a face aprecieri pu­­blice asupra actorilor şi actriţelor, sune,­­ sub pseudonim, critici admirative depre­­ sofia sa. lată ce se petrece la teatrul din lut!­­ Şi d. Boitoş n'o spune. , , Dar, această petrecere foarte folositore familiei Boitoş, însă foarte dăuncitoare in­­stitutiei trebue să ia sfârşit. Mica sociale ide admiraţie mutuală şi reciprocă că­­tuita în sânul comitetului de direcţie era teatrul national din­ Cluj, trebue lichidă. Direcţia generald a IL’atrslm'^­şi • d MMtrti al artelor trebue să descindă odată S h Cluj pentru a­ se convinge de adevăr Şi in prilejul acestei des cirul­ari trebui să anuleze toate actele și toate beneficiilepr Care ca, — aceasta mică societate iliied­­nul comitetului, — Icţia acordat funiei Boitoş. Iar d. Boitoş Olimpiu, care a iris formal locul său din comitet intr'o tri­­bulină de salturi familiare aducătoare de venituri să fie pus la locul cuvenit, sa nu apără interesul instituţiei, ci excliv interesele personale. Iată ce se petrece la teatrul din Cil şi ce n'ar trebui să se petreacă. CONCLUZII ŞI PROPUNRI « Despre activitatea dlui Boitoş ca mert-U în comitetul de direcţie al teatrului din Cluj s'ar putea scrie încă multe. Nu am să abuzăm, nici de ospitalitatea ziarei, nici de răbdarea cetitorilor. Le cerem or­­tare că ne-am ocupat chiar p­rea mul de asemenea persoană. .. Din ceea ce face şi ce scrie d. Boit­in­­e vede limpede că este preocupat numade interesul personal. In aceste condiţii sa se găseşte in flagrantă contradicţie ei le­­gea, care­­ cere să apere interesele ir­­tutiei. Nu mai vorbim de totala lipsă de un simţ eu care apără inexistentul talena­­mdical împotriva evidenţei şi a păreoi unanime. Bunul simţ nu poate fi apa­­jul tuturor muritorilor! Faptul că vin­ apără cu disperare talentul soţiei negre toată lumea, încercând id impună acesu­­lent prin mijloace meschine şi m­im­i sfruntate, poate fi o metodă potrivit u­nei mentalităţi reduse. Şi nu credem că aceasta metodă s'o fi găsit în străinătate, unde zice că a fost să-şi complecteze cu­noştinţele critice şi teatrale. •Dar, aşa­ cum se prezintă d. Boitoş de­gradează locul ce-l ocupă şi lucrează îm­potriva intereselor instituţiei. Concluzia: d. Boitoş trebue să plece din comitetul de direcţie al teatrului din Cluj Şi dacă nu vrea să plece atunci.... să fie dat afară în virtutea textelor din legea teatrelor, pe care dsa le dispreţueşte. Pentru a se vedea că nu scriem, cu rea credinţă, — ca d. Boitoş, — nici că suntem stăpâniţi de resentimente faţă de „talen­tul" Anei Boitoş, şi pentru a-i înlesni dlui Boitoş să apeleze la toate forurile compe­tente, facem următoarele trei propuneri, lăsând toată libertatea ilustrului critic să aleagă una dintre ele sau pe toate trei, pe­ rând. Să reia dna Boitoş una dintre, cele trei mari „creaţii" (Ioana i d'Arc, Tessa, Liebe­ler) şi, în seara de­ spectacol, după imnul regal, d Boitoş să iasă în faţă, lângă cuşca sufletului, şi să întrebe: „Doamnelor şi domnilor, nu-i aşa că Violele Pescariu-Boitoş, sofia mea, are o nouă concepţie de teatru şi cu talentul ei va crea o eră nouă??" După întrebare d. Boitoș să se ascundă repede în cușca sufletului! Nu-i spunem pentru ce! O să vadă dlui la momentul oportun! Sau, să ceară răspunsurile publicului in scris, trimise la. ...România nouă" dar nu pe adresa dlui Boitoș. Să aleagă dlui o comisie rare să adune aceste răspunsuri. Cerem însă, — cunoscute fiind ■**.­*adele... ştiinţific şi critice ale dlui Boitoş, ce­rem, ca răspunsurile in favoarea dnei Boi­toş, să fie semnate iar semnătura legalizată la­ notarul public. Ştiţi dv. ce-i bine, nu-i rău! » Sau, să joace dna Boitoş una, dintre cele trei m­ari „creaţii" în faţa unei comisiuni de, critici teatrali din Capitală, — ca să nu aibă motive de răzbunare împotriva fa­miliei, — sub prezidenţia dlui I. M. Sado­­veanu, directorul general al teatrelor, a­­sistat şi de d. Zaharia Bârsan, profesor de dramă şi comedie la Aed.■•-ı Cluj. Noi propunem pe Anii Mircea Grigorescu şi Ionel Dumitrescu. D. Boitoş are dreptul să propună alţi doi. Dacă această comi­­siune astfel alcătuită, va da un comunicat pe cum că, dna Boitoş are o concepţie de teatru, are, — nu talent — dar simple ap­titudini incipiente şi poate avea o eră nouă, declar că voi cădea in genunchi, In fata dlui Boitoş, cerăndu-i iertare. Dacă, — Doamne fereşte-l pe d. Boitoş de durere şi năcaz, — aceasta comisie, va spune ereti­ce spunem şi noi despre „creaţiile" duci Boitoş, atunci dsa să se retragă din teatru şi d. Boitoş de la conducerea lui. CU asta am terminat ce-am avut de, spus ilustrului critic (H rugăm să nu ne mai provoace. VLADIMIR NICOARA. Executafl-vä fotogra­ fii (de nuntă și baluri POLYFOTO î­n Cluj, Fiața Unirii 12. Ordinea serviciilor simte de Anul Nou la biserica Catedrală „Schimbarea la Faţă“ din Cluj 1. Vineri (în 31 Decembrie 1937), la orele 12 noaptea, se va face ca de obiceiu rânduiala „Binecuvântării Euh­aristice“, primind în forma a­­ceasta Anul Nou, şi intrând în el, cu cei dintru paşi,­­prin rugăciuni. 2. Sâmbătă, 1 Ianuarie 1938, la ora 7 jum. prima sf. Liturghie, iar la ora 9 jum. liturghie Arhierească, pontificată de Excelenţa Sa înalt Preasfinţitul Domn Episcop Dr. Iu­­liu Hossu, în cadrele căreia va şi pre­dica. La ora 6 după masă, Vecernie Ma­re, cu predică. ANUL XX, 1 Ianuarie, Nr. 1. / A­I Hr­i­m I /LA MAGAZINELE DE SPECIALITATE AVÂND FIRMA DISTINCTIVĂ ..EXPERT TUNGSRAM“. In ziua de 9 Ianuarie 1938 se va desfăşura la C­uj şi în judeţ o mare demonstraţie de apărare pasivă Cluj. 31.­­ In ziua de 9 Ianuarie 193­8, la orele 1 şi jumătate după masă şi la orele 9 şi jumătate seara va avea loc în judeţul şi municipiul Cluj un exerciţiu de alarmă şi stin­gerea luminilor în scopul de a se deprinde şi conforma populaţia cu masurile şi protecţia ce trebuie să se ia în caz de pericol aerian. Exerciţiul va începe în modul ur­mător: la orele 1 şi jumătate după masă se vor da de către posturile de alarmă ale municipiului şi comune­lor rurale, semnalele de alarmă prin clopote şi sirene. Alarma se va da prin sunete lungi şi repetate timp de trei minute. CE VA TREBUI­ SA FAC­A PO­PULAŢIA La auzirea semnelor toată popu­laţia se va ascunde în adăposturile cele mai apropiate pentru a fi feri­tă de vederile şi efectele atacurilor aeriene. In cazul acesta se vor utili­za coridoarele clădirilor curţite, ast­­fel ca în timpul cel mai scurt posi­bil să nu se găsească nimenea pe străzi.­­Circulaţia şi ieşirea din adă­posturi se va face numai după înce­tarea alarmei, care va fi dată de că­tre sirene şi clopotele bisericilor, prin sunete scurte şi repetate timp­­ de 3 minute. ,­­ EXERCIŢIUL DE SEARA­­ La orele 9 şi jumătate seara se va repeta alarma prin mijloacele ară­tate mai sus. Toate luminile exteri­oare (reclame luminoase etc) vor fi stinse. Pentru că iluminatul interior să nu fie văzut din afară, fiecare lo­cuitor va lua măsuri ca ferestrile să fie camuflate prin tragerea rolu­rilor, prin acoperirea fereștilor cu hârtie de culoare închisă etc. astfel ca nici­ o rază de lumină să nu pă­­trun­dă înafară. Deasemenea toate autovehicolele vor stinge farurile.­­ Aprinderea luminilor şi circulaţia va fi redată numai după auzirea semnalului de încetarea alarmei. Or­ganele de poliţie şi jandarmerie vor controla şi executa întocmai dispo­­ziţiunile de mai sus. A­dsatass Cumpăraţi numai din magazinul „Carmen Sylva Cluj, Str. Regina Maria No. 12. Mânuşi de piele pentru dame şi domni ultimele noutăţi, pălării, fulare, combinezoane şi chiloţi de mătase de spumă, batiste,cravate, pulovere, jerseuri, costume etc. i­ •’••“■«3S5PS3SM2Bt3i.',»a—0I5SS Ochii reflectaţi Maestrului Victor Eftimul Locuia departe de oameni şi pentru că i dispreţuia în nesfârşita lui bunătate, nu voia să-i vadă pentru că simţia cum in sufletul lui limpede ,mila îi întindea curse. Avea un servitor bătrân, i care-i înţelegea vrerea, firesc, fără vorbe printr’un feno­men natural, de care un singuratec nu se miră niciodată. Dealtfel trebuinţele lui erau puţine şi neînsemnate; de aceea mişcările sale erau pe atât de liniştite pe cât erau de rare. La marginea aceea a oraşului, ca­sele erau puţine şi omul fără nume atunci când eşta nu putea imitalni nici-un cunos­cut. Trecuseră — după legile calendarului — adică pentru cei prinşi în lanţul vremii, aproape două­zeci de ani de când cel ce nu simţia nevoia celorlalţi, se ascunsese tot lio cutie zidită. Servitorul său poate că-şi pierduse glasul ţinându-i încuiat îndă­rătul buzelor. Două­zeci de ani se scur­seră — am spus — după normele acelora cari ştiau să numere de câte ori se culca şi se trezia soarele; dar cine ar putea fi sigur că anii trec atunci chiar când ni­meni nu-i numără? Şi nimeni nu numă­rase zilele cari s-au strecurat prin jghiabil uriaş al vremii de când izolatul n‘a mai vrut să ştie nimic despre săiptămâni, luni sau veceri. Poate insă ,că iîn cutia sa, timpul trecea dar duipă alte legi. Poate se scădea concret, aşa cum formal numai se scad anii din era care a precedat-o pe a noastră. Dar omul liniştit, dela marginea oraşului şi a vieţii trebuia să-i înlocuiască într'un fel pe toţi ceilalţi, pe care nu voia să-i vadă. Astfel ceasuri întregi — poate nu universul ,lui clipe sau veacuri, sau doar fâşii instantanee — sta pironit în faţa u­­nui cristal, care din cauza cositorului îi arunca în ochi propria-i imagine. O oglindă era singurul lucru la care şi el ţinea, dar mai mult decât ceilalţi. Era isingurul lui tovarăş, era magicul său refugiu. Singurâ­­tate­a ie simplifică idiar lîjţi desface căile u­nei atât de mari adâncimi încât ved lucruri sau adevăruri a căror mărturisire provoacă în mintea celorlalţi ideea unei ne­bănuite complicaţii. Se aşeza aşa­dar în faţa cristalului, caracterizat prin aceea că înapoiază tot ceea ce-i dai ,printr-o răstur­nare, căreia din cauza unei perfecte con­­sequenţe, nu-i poţi reproşa nimic. Cât ar dura un fulger, care nu durează, omul A­­nistei îşi vedea imaginea, apoi (dacă acest cuvânt­­îşi mai păstrează înţelesul , o astfel de împrejurare) se vedea văzânie,­­apoi (cu aceleaşi rezerve pentru dieta acestui cuvânt) se vedea văzându-se cît; şi dacă limbajul nuar fi uniform şi lirat în câteva absurde şi chinuite tipare aslu­­­ne fără nici o teamă că imaginea şi al real, se Întreceau disperat în goana Ide a se lăsa cuprinşi şi de a se cuprindem acest joc ucigător, dispăruse ori­ce toi,­­ pentrucă tot era o întrecere de im­ni, o cascadă de amintiri pe cari cei dotp­­tători du cât le păstrau mai bine cum­ prindeau mai tare în capcană fenoirul ulterior. Singuratecul, îndârjit îmi era propriului său chip istovit ,şi măcinau- l trio luptă în care era biruitor, numaifcă se lăsa biruit, adormia în faţa stielen-­­ nice şi printr'un fenomen asemănătore- Juia prin care, spuneam, ,că anii m­eo dacă nimeni nu-i numără, imaginea sin oglindă dispărea cu toate că fizic oftul rezista, pentru că ,nimeni n‘o mai fla. Imaginaţi un jucător de şah angajat l‘o partidă cu sine însuşi, care de fie dată, ar vrea să câştige, pentru fiecare­ , partenerii acestui joc devenit straniu®r întinde curse le-ar ocoli ştiind că cn­­du-le i se laisă păcălit de celăla­lt «ţel Însuşi ,apoi, cu un curaj perfid şi prut ar lăsa loc celuilalt să-şi insinueze gol ipocrit. Ei bine! jocul acesta limita®­­terialmeate, nu este decât o închipuita­lidă a­­întâmplării cu ochii oglindiţi. Och­ii din faţa oglinzii, părăsiţi de cea mai mă­runtă înţelegere, ca­re-şi­­lăsase totuşi tai­na în ochii lor reflectaţi, nu voiau decât să cuprindă, să încercuiască, să înlănţuie imaginea. Dar cristalul,­­căpătase din cauza acestui joc de natură nesfârşită un fe­l, de sensibilitate, transformată pe luciu, în re­zistenţă. Nu cred ca sticla să fii căpătat viaţă, uni fel de viaţă care să voiască­ a păstra­­ceea ce câştigase; dar ori­cum reali­tatea omului singuratec fu înecată în apele cristalului care prin oglindire, sensibilitate şi rezistenţă începu să mineze existenţa vie. Totul cedează prin deprindere; sculp­torii şi pictorii sunt obişnuiţi cu laude ne­drepte, atunci când li se spune, că oamenii făcuţi de degetele lor, par­­a fi vii, căci se pune pe seama iscusinţei şi ia artei lor viaţa izbucnită din mâinile lor. Nu înţele­geţi ce se întâmplă? Piatra lovită de daltă, când dă primul strigăt, se trezeşte dintriun somn care (deşi are înapoia lui o veşni­cie), ,nu , aparţine totuşi alcătuirii sale. Dar piatra înlăturând încremenirea, este doar aptă­­să primească viaţa, pe care ea în­cepe o a mina din clipa în care a apărat un singur element caracteristic fiinţei. Pen­tru aceeaş cauză, această imitare e cu atât mai apropiată, cu cât elementul realizat de artist, este el însuşi mai apropiat de mo­delul său viu. Cu cât degetele sculptorului m­aintează un lucru, pe un drum jur».1*1 cu adevărul, piatra, printre necesitate de adaptare, rezolvă în ea însăşi problema vieţii artificiale. Dar cine s’a gândit când­va, că diferenţa dintre artificial şi firesc constă în număr, în totalitate? Duceţi ar­tificialul i pâ­nă la consecinţele de­­limită, înspî­iniţi­-i definiţia şi dintrio dată, ca prin farmec dinnăuntrul său va ţâşni flacăra vieţii. N‘­aş fi spus toate astea, dacă nu m’aş fi gândit, ,că artiştii tuturor vremu­rilor, au fost acoperiţi de elogii nemeritate. Dacă această subtilă adaptare la viaţă, a pietrei inerte, n-ar fii fost diată în natură, degetele crispate ,ale sculptorului ar fi sân­gerat zadarnic, fără să poată închipui în relieful ei nici mă­car o floare sau o plantă, i ci doar forme de cercuri, triunghiuri, pă­trate şi alte năluciri ale morţii. Gloria vie­ţii, pe care o capătă marmora sau pânza nu este a artistului al cărui gest nu are decât puterea magică a vrăjitorului, care execută orb o poruncă. Poate că acuma se va înţelege mai bine cum se insinua viaţa în atomii acelei sticle, care nu trebuia decât să păstreze ceea­ ce neştiutorul îi dăruia singur. Dacă nimeni n‘a auzit până azi despre o oglindă, în a cărei strălucire isă fi rămas realmente fiinţa care­­s‘a oglindit, nu se poate trage totuşi nici-o iîncheere, pentru că viaţa se strecoară prin repetarea aceluiaş conţinut. Dacă In fiecare ceas, înaintea ochilor, ni s'ar perind» o ţin* d* »hipuri, memorie care-i mai puternică decât o sticlă ar re­ţine un singur chip? 'De aceea oglinzile, obişnuite — ca şi oamenii dela răscrucea drumurilor — nu reţin nimic. Dar cristalul acelei încăperi ermetice, primi® în invi­zibila isa pastă, pecetea unui singur chip. Totul cedează deprinderii şi obsesia nu e decât o deprindere vie. Oglinda începu să fie obsedată de chipul din faţa ei şi ea primtr’un fenomen de transfuzie, acesta îşi pierdea viaţa, pe care ghiarele avide şi­­Strălucitoare, o târau îm fundul oceanului imaterial. , Tntrilo dimineaţă bătrânului servitor, i se păru că a aşteptat prea mult, ca stă­pânul isăiu să descuie uş®, şi să-i facă cele câteva semne obişnuite. Pentrucă lucrul a­­cesta mu se mai tmntâ­miplase vre­o­dată, răsucirea cheii fu înlocuită cu violenţa şi uşa se prăbuşi. In faţa ochilor bătrânului, se desfăşura ceva de neînţeles. Stăpânul său, adevăratul său stăpân ®t® fulgerat, cu privirea sticloasă şi ţintă la chipul clo­cotitor de viaţă, din oglinda criminală. Om­ul din­­Cristal se mişc®, făcea «w-’ri clare, apoi hohoti perfid, se­­desprinse d« sticlă şi disipăru. Când servitorul se troc din leşin în odaie se răspândiră miasmele morții, iar oglinda de altă dată devenise o sticlă vulgară prim care se vede» dincolo un zid cehiu și urât.

Next