Pentru Socialism, noiembrie 1957 (Anul 8, nr. 1187-1212)

1957-11-27 / nr. 1209

mänSmOkt Din activitatea unei întreprinderi Colectivul I.F.E.T.-ului Vișeu de Sus se poate mîndrî astăzi cu suc­cese care îi aduc laude meritate. Astfel, planul producției globale pe 1957 a fost îndeplinit pînă la 15 octombrie, iar cel al producției marfă pînă la 21 octombrie. In a­­cel­ași timp, productivitatea muncii a crescut cu 4,3 la sută față de plan, iar prețul de cost — după calcule aproximative — a fost re­dus, tot față de plan, cu peste 2 la sută. Totodată s-au realizat eco­nomii a căror valoare depășește un milion de lei. Cum au fost po­sibile asemenea succese? Trebuie arătat de la bun început, că una din cauzele care iau contri­buit în mare măsură la obținerea acestor frumoase succese a fost rodnica colaborare dintre conduce­rea întreprinderii (director Dezi­­deriu Friedman) — organizația de partid — (secretar Gheorghe Ho­rea) — și comitetul de întreprinde­re — (președinte Ludovic Schmid) — în rezolvarea­ diferitelor proble­me legate de procesul de producție. Și în această privință, prima pro­blemă căreia i s-a acordat toată a­­tenția a fost asigurarea brațelor de muncă. ■ De fapt, problema care s-a pus aici nu a fost prop­riu-zis cea a a­­sigurării brațelor de muncă, ci a permanentizării muncitorilor în cadrul întreprinderii și în ca­drul diferitelor sectoare. In acest sens, conducerea s-a străduit să creeze salariaților condiții de trai cît mai bune. Astfel, la gurile de exploatare au fost construite, pe lângă cele existente, o serie de ba­răci sistematice, a căror suprafață locativă însumează 1676 m.p. Tot­odată s-a acordat o atenție deose­bită aprovizionării la timp și în cantități suficiente cu alimente. De asemenea, conducerea întreprinderii s-a îngrijit ca fiecare salariat în drept să primească hainele de pro­tecție prescrise. Condiții de trai a­­semăn­ătoare li s-au creat și celor care au locul de muncă jos, în oraș. Pentru aceștia s-a construit, printre altele, un bloc cu patru a­­partamen­te. Apoi, celor șapte sa­lariați care își ridică case prin împrumut de stat, întreprinderea le-a acordat tot sprijinul. Pe lângă condițiile de trai,­­con­ducerea întreprinderii s-a străduit să asigure muncitorilor și condiții de muncă din cele mai bune. In a­­ceastă privință, pentru, reducerea sau chiar eliminarea complectă a unor munci care cer eforturi fizice mari, s-au prelungit liniile c.f.f. cu încă 3.000 m., s-au amenajat dru­muri auto pe o lungime de 14.000 m., s-au construit scocuri uscate și de apă — împreună cu barajele de acumulare necesare — pe o lungi­me de 20.000 m. etc. De asemenea, la rampile d­e încărcare și la depo­zitul final s-a mecanizat complet secționatul lemnului rotund prin introducerea ferăstraielor mecani­ce „Drujbia“ Tot aici trebuie a­­mintită și organizarea celor cursuri de calificare la locul de­­ muncă, unde, sub îndrumarea unor cadre pricepute, ca Arnold Arde­­leanu, V­asile Andreica, Mihai Mos­­tavciiuc și alții, au învățat meseria de fasonatori, corhănitori, dulgheri, mecanici de locomotivă etc. 234 de persoane. Toate acestea au dus a­­col­o că fluctuația brațelor de mun­că în cadrul I.F.E.T.-ului a fost a­­proape nulă. O altă problemă de care s-au preocupat îndeaproape conducerea întreprinderii, organizația de par­tid și comitetul de întreprindere, a fost buna organizare a muncii. In acest sens, au fost înființate 24 de brigăzi complexe și 63 de brigăzi simple, care cuprind peste 1.000 de muncitori. La înființarea brigă­zilor s-a ținut seama, printre alte­le, ca ele să existe în toate sectoa­rele principale de activitate. Așa se face că astăzi le putem găsi a­­tît la gurile de exploatare, cît și în transporturi sau la atelierul de re­parații c.f.f. Bineînțeles că nici activitatea acestor brigăzi n-a fost lăsată numai în grija exclusivă a șefilor de echipă. Comitetul de în­treprindere a inițiat numeroase consfătuiri de producție, mai cu seamă la gurile de exploatare, cu oare prilej participanții făceau cu­noștință atît cu metodele înaintate de muncă, cît și cu metode înain­tate de organizare a muncii. Apoi, existența brigăzilor a permis mai bună organizare și conducere­­ a întrecerii socialiste — întrecere în care au fost atrași dealtfel a­­proape toți muncitorii. Care au fost rezultatele celor ex­puse mai sus? In primul rând o serie de brigăzi, ca cele ale lui loan Andreica Bornei, loan Pop II, Alexa Andreica și alții, și-au realizat sarcinile de plan cu mult înainte de termen. Apoi, conduce­rea întreprinderii a avut posibili­tatea să mențină o corelație co­respunzătoare între cele două sec­toare de activitate principale — ex­ploatare și transport — și să pu­nă în același timp accent pe crește­rea producției în sectorul de bază, adică la gurile de exploatare. A­­cest lucru, la rîndul său,­­a permis îndeplinirea ritmică și chiar depă­șirea planurilor de producție lu­nare fapt care a dus desigur și la creșterea câștigului muncitori­lor. Toate succesele obținute muar pu­tea fi concepute fără atragerea ma­sei de muncitori și tehnicieni, la conducerea întreprinderii, la per­fecționarea procesului de produc­ție. Ei au venit cu o serie de pro­puneri și inițiative deosebit de valoroase. Așa, spre exemplu, co­munistul Ioan Moraru­ Mit, împre­ună cu Ilie Tomoiagă, a propus înlocuirea cochănitului manual a scoarței de molid prin introducerea corhă­nit­ului cu alunecarea pe sîrmă, fapt care duce la sporirea produc­tivității muncii cu 62 la sută și la reducerea brațelor de muncă cu 70 la sută. Alt membru de partid și anume, Arnold Ardeleanu, a propus modificarea coșurilor la locomotivele tip „Reșița“, modifi­care prin care se sporește capaci­tatea de tracțiune și se reduce consumul de combustibil cu peste 20 la sută. Și exemple de asemenea propuneri ar putea fi date pînă la peste 400! Dar pe lîmgă meritul celor care iau prezentat aceste pro­puneri, mai trebuie arătat că con­ducerea întreprinderii a vegheat ca ele să fie nu numai aplicate dar s-a îngrijit și de extinderea lor în timpul cel mai scurt la toate lo­curile de muncă similare. Acum nu se poate spune că în activitatea I.F.E.T.-ului Vișeu de Sus nu au existat și unele defici­ențe. Așa, spre exemplu, din ca­uza lipsei pieselor de schimb, pun­ctele mecanizate au funcționat u­­neori cu întreruperi. Apoi, nu s-au făcut economii la masa lemnoasă pe măsura posibilităților. De ase­menea, în ceea ce privește condi­țiile de cazare, la unele guri de exploatare ele sunt umbrite de o întreținere igieni­co-sanitară respunzătoare. Dar chiar și cu neco­­a­­ceste deficiențe — dealtfel puține la număr și relati­v ușor de înlă­turat— față d­e anii trecuți și chiar față de alte întreprinderi similare, colectivul I.F.E.T.-iului Vișeu de Sus a făcut un serios pas înainte, care nu poate să-i aducă decît cinste. A­BECEA In satul Moisei 362 case noi e neîndoielnic faptul că în comparație cu perioada de stăpî­­nire bu­rghezo-moșierească, îm anii regimului de democrație popu­lară situația materială a țărănimii noastre s-a îmbunătățit foarte mult. Un semnificativ indiciu în această privință îl constituie ma­rele număr de case noi­, construite din 1948 încoace. Așa, spre pil­­dă, într-un sat maramureșean ca Moisei din raionul Vișeu, există nici mai mult nici mai puțin decît 362 de case ridicate în ultimii ani de oameni cu gospodărie mică sau mijlocie ca Ioan Buda, Gheorghe Coman-Bih­ăița, Pintea Ciuban și alții. PENTRU SOCIALISM Incepînd de azi la cinematograful „Minerul“ din Baia Ma­re rulează comedia „Ghimpele" producție a studiourilor sovietice. IN CLIȘEU: Scenă din film. OO^OC-O-CKKXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXXWOOC 0-000000 OAMENII MUNCII NE LEZISEAZĂ întreprinderea O.R.A.C.A. din Ga­­re.i a însilozat în anul 1955 o can­titate de circa 15 tone -nutreț în comuna Urziceni (raion Cărei) într-o curte care constituie proprie­tatea sfatului popular comunal. Cetățenii își pun fel și fel de în­trebări în legătură cu acest siloz. O mai fi bun acest nutreț pentru iarna acestui an? Sau... Pînă cînd are de gînd să-l țină întreprinde­rea O.R.A.C.A. acolo?. Conducerea întreprinderii, desigur, ar fi datoa­re cu un răspuns al... faptelor. Au trecut aproape trei luni de cînd, cînt­arele zecimale din Morti­­nu Mare, Ghilvaci, Sînmiclăuș, Istrău și dim­­ alte comune au fost duse pentru verificare la coopera­tiva „8 Mai“ din Cărei. De atunci din partea conducerii cooperativei au primit numai promisiuni. Deși­­ acum pentru sezonul de­­ iar­nă mulți oameni fac cumpărături în cantități mai mari, vînzătorii sînt nevoiți să măsoare pe cîntare mici cîte 20—30 kg. de sare. * In ultimul ti­mp disciplina personalului restaurantului din Cărei, mă refer mai mult nou la muzicanți, lasă de dorit. De m­ulte ori s­e întîmplă ca pauzele să constituie cea mai ma­re parte a programului muzical s­au se duc să evite pentru anumi­te persoane de la mese pentru bani, ceea ce crează nemulțumirea celo­rlați oaspeți. Mai mult, astfel se crează în local o atmosferă de cir­ciumă. Muzicanții localului fiind salariați, publicul dorește să-și fa­că datoria în mod conștiincios. N. E ★ PLUMBARII UZINEI După ce se termină ședința, co­munistul Nicolae Pop, responsabilul brigăzii a II-a U.T.M. de produc­ție de la uzina „1 Mai“ ia ținut neapărat să aibă o scur­tă discuție cu cei 4 utemiști din brigada sa. — Brigada noastră e tînără, nou constituită. Cu toate astea nu tre­buie să ne lăsăm întrecuți nici chiar de brigada lui Nebela. Pînă la con­ferința orășenească U.T.M. trebuie să punem mina pe drapelul brigă­zii fruntașe pe uzină. Ce ziceți? Chiar din dimineața acelei zile de octombrie brigada U.T.M. de­ ț plomburi a început o muncă deo­sebit de însuflețită. Ca să lucrezi cu acid sulfuric, să-i asiguri acestuia o circulație i­­zolată, trebuie să fii precaut, price­put și prompt în orice împrejurări. E de ajuns ca din cauza unei fisuri, fie ea oricît de mică, sau a unei sla­be plumbuiri a conductelor, acidul să-și găsească locuri de scurgere și să provoace astfel incendii sau să pună în pericol viața oamenilor. Tinerii din brigada comunistului Pop nu voiau să audă plîngeri în ur­ma muncii lor. — Tu Ioane, vei avea grijă de căptușirea cazanului și a celor cîte­­va conducte de la secția laborator. Noi vom munci împreună la cele­lalte din uzină — le spuse băieți­lor responsabilul brigăzii. Apoi porniră la treabă. Nu pu­teai să distingi care din ei este mai ager, mai iute în lucru. In muncă se asemănau de minune. Zile la rind, munca din tînăra brigadă s-a desfășurat cu elan. Co­munistul Pop Nicolae a fost pen­tru băieții din brigada sa un ade­vărat însuflețitor. Plumburii bri­găzii­ Van Ioan, Petrar Mihai, Ro­man Dumitru și Mureșan Aurel au muncit cu suflet pînă la înfăptuirea cuvîntului ce și l-au dat de a de­păși planul lor de producție cu 45 la sută pînă la alegerile U.T.M. pe uzină. Pînă la acest rezultat însă a fost străbătut un drum presărat d­u greutăți. Nu rareori puteai să-i surprinzi în uzină c­u o oră mai de­vreme de începerea lucrului. Se sfă­tuiau între ei pentru ca munca pes­te zi să le fie cît aja­­pr și spornnca. Ce oare poate fi mai frumos, mai demn pentru un atemist, decît con­știința muncii împlinite? Da, îm­plinite. Brigada și-a respectat cu­­vîntul dat. In loc de 45 la sută de­pășire de plan, brigada a înscris încă zilele trecute 65 la sută. Poa­te că pînă cînd vor avea loc ale­gerile U.T.M. pe uzină, planul de producție va fi depășit 100 la su­tă. Brigada U.T.M. de pluimbari, condusă de comunistul Pop Nico­ (Urmare din pag. l-a). O să-i îndrume viața, pe drumul cel bun...“ Bătrînul nu și-a dat seama că de fapt rostind aceste cuvinte spu­nea un mare adevăr. Viața și min­tea trează, l-au îndrumat pe Ioan Pop către drumul cel bun. Astăzi lo­an Pop așteaptă al­ doilea copilaș, cu fericirea pe care o poate avea un tată văzîndu-și casa înzestrată cu de toate cele. Ioan Pop a fost a­­jutat de colectivă și a înălțat, pe locul primit, o casă frumoasă. A­­cu­m are și vacă cu lapte, porc, ca­să nu mai vorbim de îmbrăcămin­te. Cînd a primit avansurile a ce­rut și ajutorul bătrînuilui său tată. Trebuia să judece mult ca să poa­tă aranja în pod vreo 2.000 de ki­lograme diferite cereale și floarea­­soarelui Mai mult, în șagă, bătrî­nul îl dojenii. — Dacă n-ai făcut podul mai larg!... — Nu uita că ăsta-ț­ numai a­­­vansul!... S-au așezat a­poi la cină. Printre îmbucături au vorbit multe. Bă­trînul ajunse la concluzia că fe­­ciorul său e mai deștept decît cre­zuse. A­poi, pentru că-i spusese Ioan că dăraml de cfp el a pornit e­ine va munci de acum cu și mai mare dragoste, pricepere ți abne­­gație. Promisiunea aceasta au fă­cut-o cei cinci membri ai brigăzii îm zilele trecute cînd li s-a înmînat din partea conducerii înt­eprinderii dr­apelul de brigadă U.T.M. t­ro­tașă pe uzină, iar apoi diploma de onoa­re pentru merite în producție din partea comitetului regional U.T.M. Sîntem siguri că dacă bri­gada va munci cum și-a propus, drap­elul și diploma vor fi menținute cu cinste. P. Cresul a deschis și pentru alții, bătrînul a scris cererea. In ultimele două săptămîni, gos­podăria colectivă din Petin a cres­cut cu încă cinci membri. Cred că pînă astăzi au mai depus cereri vreo cîteva familii. Ne-­am intere­sat amănunțit în ce măsură cei in­trați, au fost influențați numaii de simplul contact cu colectiviștii și realizările lor. Un fapt este foarte semnificativ: o mare greutate pot avea și au cuvintele și faptele ti­nerei generații. De pildă, ne inte­resăm de cauzele hotărîtoare care l-au adus pe Nichita Simon mai aproape de colectivă. Cred că să fi fost după el, familia sa ar fi tre­buit numărată printre ultimele care vor intra în colectivă. De ce? Pen­tru că a gîndit și judecat numai ceea ce au cîștigat cei mai slabi de muncă și cei care n-aveau putere de muncă asemănătoare familiei sa­le. S-a trezit de-­abia în acest am. Acum îi era rușine să se roage că­tre cei care insistaseră pînă mai ieri să-l vadă în rînd cu ei. S-a în­­tîmplat însă, cum nici nu visa el. Fiica lui, Iuliana, și-a spus cuvîn­­tuil ei greu. A venit într-o zi, prin­­zîndu-l de m­înă pe Emerik Toth, și i-a spus lui Nichita: „Noi vrem să ne căsătorim, tată..." .­­ ■­­ . A fost odată de mult, să tot fi fost pe la mijlocul lunii aprilie a acestui an, cînd natura începu­se să se înnoiască, să îmbrace haină de sărbătoare și oamenii muncii se pregăteau ca prin noi succese în muncă să întimpine măreața zi de sărbătoare 1 Mai. Păcatele m-au minat atunci să mă duc la întreprinderea „Silva­­nia" cu o notă de comandă pen­tru o masă de birou necesară dispensarului T.B.C. raionul Ce­­hu Silvaniei. Am avut fericirea­­— azi zic nefericirea — să dau peste tov. tehnician Dumitru Ef­­todi, care aflînd despre ce este vorba, cu multă amabilitate mi-a stat la dispoziție, ba chiar a de­senat pe verso-ul notei de coman­dă o masă de birou de toată frumusețea. Eram fericită! Ba cînd mai pui la socoteală și fap­tul că mi s-a promis că în pri­mele zile ale lunii mai va fi ga­ta, nici nu-mi mai încăpeam in piele de bucurie. M-am dus să mă interesez de soarta biroului în ajun de 1 Mai. Nu era gata. Așa-ți trebuie, mi-am zis eu in gind, doar oame­nii ți-au spus că în primele zile ale lunii. Așa că am lăsat să trea­că o săptămînă și am luat-o din nou spre „Silvania“. Am fost în­­timpinată cu aceeași amabilitate, ba mi s-a cerut chiar iertare că sunt purtată pe drumuri, dar știu și eu doar ce înseamnă pregăti­rile febrile pentru o zi ca 1 Mai. Le-am dat și eu dreptate tova­rășilor — ce naivă am fost! Dar A fost o nuntă mare. Au fost invitați mai toți colectiviștii, căci — uitasem să vă spun — Toth era colectivist. Atunci și-a dat seama Nichita că nu e disprețuit (cum credea) pentru înscăpățțînarea lui de pînă acum. Tot atuncii și-au dat seama și colectiviștii că Nichita a rămas un om bun și cinstit. Așa a ajuns Nichita să se numere printre cei mai noi colectiviști, du­pă ce tinerețea și-a afirmat aspira­țiile sale către fericire și belșug. La plecarea din gospodărie, cînd să ne luăm rămas bun, ne amintim de Ionaș grădinarul, despre care am povestit mai la început. Omul acela curios. — Ce-i cu omul acela — între­băm­­ pe­ contabilul gospodăriei. Nu cunoaște nici producții, nici veni­turi. Dar, de unde să cunoască așa amănunțit? ne întrerupe contabilul. Iornaș Alexandru e colectivist nu­mai cite 6 zile... ...De șase zile colectivist. Ei, așa mai înțelegem și noi. Dar, cum a spus? De șase zile? Și se simte atît de acasă, în grădina collectivei. In drum spre Sătmar am reflec­tat asupra celor ce l-au putut ho­tărî pe grădinarul Jonaș să se în­scrie în colectivă. Ne-am amintit că e vecin cu colectivistul Katona și ne-a fost lesne să bănuim că i­­n­irma lui Jonas e de mult timp ală­turi de inimile colectiviștilor. In acest caz, relațiile nu mai sunt de rudenie... cum puteam fi altfel, că încă nu ajunsesem să-i cunosc — și conform înțelegerii am­ trecut pe la ei după o lună, adică prin iu­nie. N-am mai dat pe la întreprin­dere decît la sfîrșitul lunii iunie. M-am intors acasă tot cu mîi­­nile goale, dar cu promisiunea fermă de astă dată că acestei si­tuații — intolerabile îi ziceam eu — i se va pune capăt în pri­mele zile ale lui iulie. Am plecat ce-i drept mai ușurată căci de astă dată asigurarea mi-a fost dată d­e maistrul șef al „Silva­niei“ Petru Pop. Cum povestea prea se tărăgă­na, am început să trec din două în două zile pe la întreprindere, și am tot fost purtată așa cu vorba: „ba că vino mîine, ba că haide poimîine". Intre timp grînele se copsese­­ră iar secerișul se terminase; în întreprinderi, pe ogoare și în in­stituții se lucra cu sîrg, numai tovarășii de la „Silvania" pă­reau că nu vor să știe nimic de masa mea de birou. Neavînd încotro, m-am adresat în cele din urmă tov. director Poberețchi. El s-a arătat nu nu­mai foarte înțelegător, dar și foarte operativ. A luat imediat legătura cu maistrul șef Petre Pop și împreună, după o matură chibzuință decretează că la 10 octombrie în mod irevocabil bi­roul va fi gata, îmi era necaz că nu m-am adresat mai de­vreme tov. director. Ce om de treabă, ce inimă de aur, ce operativ re­zolvă problemele! La 10 octombrie am fost invi­tată să mai am răbdare 5 zile au trecut cele 5 zile — dar fu­seseră în lucru alte treburi mai urgente — o comandă din apri­lie de acum poate nici nu mai intră în socotelile tovarășilor. Vara a trecut, au căzut zilele acestea și primii fulgi de zăpadă, sîntem pe la sfîrșitul lui noiem­brie și eu tot cu­m vino mîine, haide poimîineu am rămas. Dacă mă voi mai încrede în promisiunile tovarășilor de la „Silvania" (și ar fi prea mult să-i înșir aci pe toți cîți m-au amînat de azi pe mîine cu pro­misiuni) mă tem că voi păși în anul nou tot fără masă de birou. Nu mai știu ce să faci Pentru a scăpa de această situație mă adresez redacției sperând că-mi va da ajutor. ECATERINA RUSU referentă, dispensarul TBC Cehu Silvaniei. ★ Scrisoare către redacție VINO MÎINE, HAIDE PRIMSINE ★ I Miercuri, 27 noiembrie 1957 Saptâmîna economiei Un nou sistem de depuneri pe librete de economii Direcția generală a Casei de E­­conomii și Consemn­ațiuni a iniți­at un nou sistem de depuneri pen­­tru salariați, dornici să depună cu regularitate spre fructificare o parte din veniturile lor, depune­rea pe bază de consimțămînt scris. Salariatul, după ce a întocmit un consi­mțămînt scris îl predă man­datarului C.E.C. din întreprinde­rea sau instituția în care lucrea­ză. Pe baza lui, mandatarul pri­mește de la întreprindere — lunar sau b­enzinali — suma pe care de­punătorul și-a propus să o depună la C.E.C. S­umele primite de mandatar sînt depuse pe librete C.E.C., sporesc prin­­ dobînzi și cîștiguri și pot fi retrase ori­cînd ca și celelalte­ depu­neri. De menționat faptul c­ă sala­riatul își poate retrage oricîn­d con­­simțămîntul. Noul sistem de de­puneri prezintă și avantajul că sa­lariații sînt scutiți să se deplase­ze o dată sau de două ori pe lună pînă la mandatarul C.E.C. din în­treprindere sau la sediul agenții­lor C.E.C. Depunerile pe bază de consim­țămînt scris se bucură de o cal­dă primire din partea salariaților din regiune. Popularizarea noului sistem de depuneri s-a început în preajma „Săptămînii și încă de pe acum s-au economiei“ obținut rezultate însemnate. La întreprin­derile „Unio“, la cooperativa „Ar­ta lemnului“, la I.F.E.T. Satu Mare, numeroși salariați au făcut deja depuneri pe bază de consim­țămînt scris. La U.I.S. Bixad 30 de muncitori, în frunte cu comunis­tul Teodor Mureșan, au consimțit să depună lunar între 50—200 lei. In numeroase comune cum ar fi Stanislău, Urziceni, Berveni și al­tele s-au făcut de asemenea nume­roase depuneri pe bază de com­­simțămînt scris. In întreaga regiu­ne există pînă în prezent 1.800 astfel de depunători de pește la­ care s-au primit spre fructificare cca. 2.000.000 lei. ÎNSEMNĂRI de reporter Despre ceea ce nu se pune în plic... (Urmare din pag. l­a). Și pentru aceștia s-a construit și amenajat un cămin cu 88 de paturi, căminul burlacilor, cum i se spune printre mineri și munci­tori. Fiecare cameră are sobă de teracotă, covor mare, cu motive populare, pe jos. Cu­ despre pa­turi... Ce să mai spun? Nu-s pa­turi obișnuite ci studiouri, cum­părate de la magazinele de mo­bilă... Apoi dulapuri cu cîte trei uși, mese... Cu alte cuvinte, acest cămin e mai frumos decît hotelul din orașul de reședință al regiu­nii. Cită chirie ai plăti pentru o astfel de cameră? — Rufăria de pat a cui­e? — A exploatării miniere... — Cine o spală? — Personal plătit de exploa­tare... — Cine curăță? — Două femei de servici... — Hm... Aș da... în orice caz peste 150 de lei... Ei, află că aici cea mai mare chirie lunară e de douăzeci de lei! Iar dacă nu mă crezi pe cuvînt, întreabă-i pe Gabi Gheorghe și Pilea Vasile. Cine sînt ei? Păi, doi absolvenți ai școlii profesionale miniere, primul topograf, al doilea lăcătuș de mină... Ei de altfel plătesc pe lună numai cincispreze­­ce lei de căciulă și locuiesc in camera numărul patru... Iar dacă n-o să-i crezi nici pe ei, întreabă-l pe administratorul Gheorghe Onea. Locuiește la etajul Intîi alături de clubul căminului... -* *■-------* 21 de mineri în 21 de iile Ca să reziști multă vreme în munca subterană, iar truda ta să dea rod cit mai bogat, trebuie mai vitii de toate să mănînci bi­ne și periodic „să-ți refaci sănă­tatea“. In această privință ar pu­tea povesti multe mineral Pompei Mureșan. Alături de soție el și-a­­ petrecut concediul in vestita sta­țiune de odihnă a țării, care se cheamă Borsec, iar fetița sa tabără la Baia Sprie. Dacă îl în­în­trebi cu­ a plătit pentru asta, îți jrăspunde zîmbind: — Păi în țara mea, la casa mea, ce să fi plătit?... Aproape nimic... Același răspuns îi mai dau încă vreo 200 de mineri care au „pus piciorul" la Sinaia, Mamaia, Că­­limănești... Pe aici întotdeauna au umblat numai stăpînii țării. Și azi e la fel. Numai că stăpînii de altădată s-au schimbat... — Asta-i una la mină, urmează Pompei Mureșan, pus pe vorbă. Mai avem apoi aici Ungă mină, sub pădure, un sanator de noap­te... Aici intră pe rind cite două­zeci și unu de mineri, pentru douăzeci și una de zile... Mănincă gratis, pe săturate­­ de cinci ori în 12 ore, joacă șah, citesc, ascultă radioul, ori dorm... Am fost și eu în sanator și cam greu vei afla vreunul care să nu fi fost... Apoi excursiile pe care le-am fă­cut în colectiv anul acesta la Cluj ori București ori Oradea, au mai costat aproape 100.000 de lei, bani luați din fondul exploatării mi­niere... Minerii mai au apoi un dispen­sar apropiat. Te simți puțin bol­­nav, mergi la dispensar și ocupi unul din cele 21 de paturi. Dacă nu mergi singur vine Alexandru Vas după tine, medicul s-a întîmplat și lui Petru Hordu­l ban, miner, care are gripă. Inte­resați-vă de la el ce îngrijire me­dicală primește de la dr. Al. Vas,­ de la surori ca Maria Bălan, Ma­ria Bozga, Iuliana Esenberger... Și toate astea pe deasupra ‘fanilor pe­ care-i primește lunar în vestitul plic, sub formă de salar... Aș putea continua însemnările mele. Dar ca să le scrii pe toate este cu neputință, așa cum toate cele de mai sus nu se pot pune în plic!... . . ^ : omi wwtww iwwww Orașele regiu­nii­ Satu Mare — Școala medie „Mihail Emines­­cu“. --­k-*­ • • _____ ... A;___..i Terenuri recîștigate Una dintre preocupările de seu- 40 hectare sî­unt destinate culturilor, mă ale țăranilor muncitorii din Vi- agricole, iar restul pășunatu­lui, în șeu de Sus, a fost de­ la rejei agri- prezent se lucrează pentru a fi culturii cît mai multe terenuri în­­redate­­ agriculturii alte 70 de hec­­telemite sau acoperite de apă și tare. S-­au evidențiat în aceste mărăcinnișuiri. Avînd exemplul de­ munci țăranii muncitori Râul An­­putaților, ei au desțelenit, asanat dren­ea, Vasile And­reica-Brînzucă, și defrișat 68 hecta­et drintre care Iacob Andreica și alții, / V >

Next