Primăvara, 1922 (Anul 2, nr. 2-52)

1922-05-14 / nr. 20

Director : Teodor Bucurescu Abonamentul: Cenzurat Petru ȘCOALA ROMÂNEASCĂ. WWh­'® tW'W'Wl­'® lrfrw w 'S' ts. Azi­ aduc aminte de vremea dinainte de răsboiu, când în­vățătorul român tăcea, lucra și suferea cu gândul că va veni o vreme când se va pune la socoteală tot ceea ce a lucrat el în școala lui prin care se va ridica neamul său. Am ajuns și trăim și zilele de glorie românească, făurite de viteaza armată română oțe­­rită prin sufletul școalei; învă­țătorul român din Bănat și Transi­vania s’a putut până acum bucura numai de o parte a roadelor ce le vărsă Româ­nia asupra școlii. Un dar sfânt au avut el să ajungă a avea școală cu limba de propunere numai româneas­că, cu inspecție românească și apoi să poată lucra cât mai mult și mai bine. După răsboiu până azi par­tea cea mai mare dintre învă­țători s’a putut bucura numai de aceste roade ale României Mari. Piața bună dela stat, o trăgeau tot acei învățători­­ de stat cari și în trecut s’au îm­părtășit de binefacerile buge­tului. Dintr’o neînțelegere a cauzei capii bisericilor noastre țineau morțiș la școala confesională fără să se îngrijească ca învă­țătorii să fie și plătiți. Abia acum prin hotărirea energică a guvernului s’a rupt cu acest trecut rușinos, când trebuiai să vezi, că și în Ro­mânia mare cei cari nu-și pri­mesc plata sunt tot învățătorii români confesinali, cari în Ungaria­­ trebuiau­ să sufere ca și martirii. S’au statisficat școalele. Să tânguesc Prea sfințiile lor Dom­nii Episcopi. Să tragem nădej­de că din această tânguire se vor bucura învățătorii și prin­­ei școala și poporul. Școala, că și-a primit un muncitor bine plătit care își va căuta acum nu de tânguiri ci de lucru. Poporul se va bucu­r­a că a ajuns să se mai scape de o dare. Și credem, că pe urma statificării școalelor se va în­stăpâni în popor dragostea mare de cartea și școala românească. De acea noi am aș­teptat să-i vedem pe uni în­vățători în rând cu plata pent­­ru ca să poată lucra în școală cât de mult și bine, ca pe ur­ma­re­_ să răsară multă­ multă lumină în satele noastre. Asta așteptăm deja școala românească. Omul sfințește locul. Aștep­tăm ca prin învățătorul român să se înalță și sfințească școala românească și să fie binecu­vântată. Cei ce cunosc mechanismul școalei știu că nu prin laude se face o școală bună și fă­când și lucrând cu gândul tot de-a ajuta și lumina țara. In­­vațători, voi lumina lumei și sarea pământului coboriți-vă cu tot sufletul vostru și­­ toată credința și dragostea voastră și munciți cum mai bine știți pentru țară, popor și școala românească. Abonamente no u iși l­i­­cassează în America: e Nicolae Tecentiafir 831 V. American Str Ph­iladelphia Pa, iar George Staica Nr 5531 Russel si Detroit Mich Redacția și Admi­nistrația: Librăria 1 Pri­m­ăvara | Str. Principele i Carol Nr. 36. tr. an . . 44 Lei. Pentru țărani, preoți, învățători: L’n an . . . 32 Lei. 6 luni ...­­6 Lei. 3 luni ... 8 Lei Pentru America . 2 Dolari. Pentru străinătate Gijei —Uli 11. .WB,­!»«yW3KW ȚARA MEA. MARIA REGINA ROMÂNIEI. 1. Regina unei țeri mici! Aceia cari sunt deprinși a vedea cârmuitori ai unor țeri m­ai mari în­țeleg prea puțin ce înseamnă aceasta. Înseamnă muncă și griji și nă­dejde, și multă r­udă pentru slabă ispravă. Dar larg e câmpul, și dacă inima are voie înm­â­ mare e opera Când eram tânără, gândism că totul e muncă, muncă pieptiș în sus; dar anii cari trecură au adus altă cunoștință, o cunoștință binecuvân­­­­tată, și acuma știu.­­Țara acesta e mică, e nouă, dar­ e*‘o țară care mi e dragă. îmi b­e­ u truie ca și altora să -i fie dragă; de aceia ascultați câteva cuvinte despre dânsa. Ingăduiți-mă să zugrăvesc câteva icoane, să fac câteva schițe , așa cum le-am­ văzut cu ochii întăiți, apoi cu inima. * ♦­­ Jt Odată eram pentru acest popor o străină; acum sunt una dintre ei și pentru că vin­de atât de departe, am fost mai mult în stare să-i văd cu însușirile lor bune și cu neajun­surile lor. Țara lor e o țară rodnică, o țară de întinse șesuri, de grâu învălurat, de codri adânci, de stâncoși mulți, de râuri care în primăvară vuiesc de apă spumegate și care vara nu sunt­ decât leneșe șuviți de apă pierdute între pietre. O țară unde țăranii muncesc supt un soare care arde, o țară neatinsă de murdăria fabricelor, o țară de extreme, unde iernile sunt de ghiață și verile ard ca în cuptor. Legătură intră Răsărit și Apus. La început era o țară­­ străină. Drumurile ei prea prăfoase, prea fără de capăt șesurile ei. A trebuit să mă învăț a-i vedea frumusețile și a-i simți nevoile cu inima mea. Puțin, câte puțin străina a ajuns a fi una din ei, și acum i-ar plă­cea ca pământul nașterii sale să vadă acestălalt pământ cu ochii Re­ginei lui. Dar puțin câte puțin am învățat să înțeleg­ acest popor și încetul pe încetul, el a învățat să mă înțeleagă pe mine. Acursia ne incredem între noi, și astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, împreună vom merge spre un mai mare viitor. Ol Rugăm pe iubiții noștri cetitori și prieteni să citească aceste șire scrise cu atât iubire și dragoste de mult iubita noastre M­ S. Regina Maria. Vom publica în fie­care nu­măr până vom termina acest volum ȚARA MEA Este o mândrie pent­ru noi că îl avem din peana Regina noastre iubite. Credem că va plăcea tuturor ce­lor ce-și iubesc țara și nu au cu­noscut atâtea frumseții ce îi erau ascunse. Când se va afla p­e­nnul să-i placă să ne scrie. CETIȚÎ ZIARUL-----— j _ —P­R­I­M­A­VARA! Gine-î mai cuminte? Fie ertat tatăl meu a fost cojocar : ! Doamne mult năcaz a mai mân­cat cu oamenii. Oh îi greu lucru fraților: să iau la toți oamenii, pe voit! Lucra bietul tata la câte un cojoc de se prăpădea de ostănea­l și în sudoare lui amară să mân­gâia cu gândul, că de greu îi greu, d­ar ce bucurie o fi pe gazda cojo­cului, cănd o fi gata. Cum o să-mi mulțăm­ească și să mă bată pe spa­te zicând: să trăiești mai stare și să mai faci cojoace frumoase ca al meu. Nici vorbă să fie de mulțam ! Când era , cojocul gata și vi­nea omul după el; îl sucea, îl învârtea, să uita punea banii pe masă, il îmbrăca, ba colea Îi cam strânge ba că putea să fie o teacă mai lung, ba mai înflorit da­că încoace, bacă încolo. Se ducea acasă îl îmbrăcă iar, și apoi și cei de acasă îl mai aflau pe maistoru îci colo cu vină. Destul și bine, că tată a trăit mult și a făcut vre-o câteva cate de cojoace,­­dar nu știu zău, de a făcut în­ viața lui un singur cojoc fără vină. Și așa tata în amărăciunea lui în lupta lui cu firea schimbăcioa­­să a oamenilor s’a hotărât să mă facă pe mine păpucar. f­u­ tu dragul tatii cu păpucăria tu îi fi mai fericit decât mine cu cojocăria.­ Măsuri piciorul în lung și lat și trebuie să nimerești mai degrabă gustul oamenilor. Ei tată Dzeu să te odihnească dar rău ai nimerit-o și cu meșteșugul acesta! Să ști tu ce trag și eu cu pa­pucii. Pare să ai lucru naibii. Cel ce are picior mai urât, mai strâmb, mai mare îi mai al dracului ia gust. îar trebui niște papuci faini, mici, frumoși de să caște toată lumea gura ia păpucii lui. De câte ori i-mi vine pe bune săi zic. Măi frate, nu știința mea îi devină numai piciorul tău și nu se află mai stor pe lume care să facă papuci frumoși­ pe picioare urâte. Dar nu-i slobod să vorbești așa pentru că azi mâne nu-ți mai des­chide nimeni ușa, ci zice că ești prea slobod la gură și n-a fac și eu ce face toată lumea năcăjită tac și înghit la noduri. O singură mângâiere mai am când pun talpa și acul’ia o parte și cam ca ori care român bun­i-mi cetesc gazeta colo, când e sară de a bine­ e și doarme ’um­ea dusă. O ce săpu­­neală o ce­re mulțămire între oameni. La unui nu-i tun popa, La celă-

Next