Radical, ianuarie-martie 1991 (Anul 2, nr. 21-82)
1991-01-04 / nr. 21
Pag 2 Comunicat aminat... ... pentru că am sperat, pînă în ultima zi a anului ce de curînd s-a încheiat, să vină Moș Crăciun și la copiii noștri. Conducerea S.I.P. Sibiu este pusă în situația de a anunța cu mult regret, că toate demersurile făcute pentru a obține fondurile necesare cumpărării de cadouri pentru copiii celor ce lucrează în învățămînt, au eșuat. La originea acestui eșec stă în primul rînd faptul că vechea conducere a fostului sindicat al învățămîntului, nu a schițat pînă în prezent nici cea mai mică intenție (din momentul în care această conducere a fost contestată de a face o informare în fața adunării generale a celor ce ani de zile au cotizat la acest sindicat și aveau dreptul măcar acum să afle, modul în care au fost gestionate fondurile și patrimoniul sindicatului. S-a aflat din alte surse că o sumă în valoare de 400 000 lei ar fi fost vărsată în contul „Libertatea“, iar restul de aproximativ 250 000 lei nu pot fi deblocați întrucît singura persoană care are acces la acest fond și se pare că și dispune de el după bunul plac este d-nul N. Presecan, fost șef al Serviciului Personal al Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, actualmente promovat în minister. S.I.P. Sibiu, care este singura organizație din învățămîntul sibian cu personalitate juridică, ce și-a făcut publică existența și a acționat pînă în prezent în interesul tuturor celor ce lucrează în învățămînt, membri și nemembri ai acestui sindicat, a propus ca suma existentă sau parte din ea să fie folosită pentru a cumpăra cadouri tuturor celor ce au contribuit la acumularea ei, asumîndu-și responsabilitatea acestei acțiuni. Propunerea, dacă nu a fost tratată printr-un refuz direct, a fost în realitate respinsă prin modul în care d-nul N. Presecan a înțeles să răspundă la ea. Acceptînd ca din fondul existent al fostului sindicat să fie folosită în scopul amintit doar suma de 50 000 lei (sumă derizorie țînînd seama de prețurile actuale și cei peste 1 300 de copii) a promis că lasă o procură soției pentru a scoate această sumă de la C.E.C.,știind bine că acest lucru nu e posibil. Iată deci că nu numai odiosul a fost și este vinovat de necazurile noastre. Este evident că unora le-a plăcut și le-a priit totalitarismul și s-au obișnuit atât de mult să-l practice încît ,îl mai practică și în ziua de astăzi, în speranța că Anul Nou va aduce mai multe bucurii celor ce au menirea să sădească în mințile și în sufletele copiilor tot ce are mai bun și mai frumos acest popor, urăm slujitorilor învățămîntului din județul Sibiu, multă sănătate, noroc și tradiționalul LA MULTI ANI! Consiliul de Conducere al Sindicatului . Invățămintului Preuniversitar al Județului Sibiu 21 - RADICAL. Anul II, nr. CClL/z (urmare din pag I) cînd de la meseria mea de bază cibernetica. D.T.: Ce ați simțit cînd ați auzit că, în România, a căzut Ceaușescu? S.M.: Trebuie să vă spun că n-am crezut niciodată, pînă atunci, că acest lucru este posibil. Bănuiam posibilitățile Securității de a preîntîmpina orice tentativă de destabilizare a „ordinii“ ceaușiste și nu credeam poporul român capabil de a răbufni. Totuși, ceva s-a întâmplat in vîrful Securității, iar poporul a fost în stare să distrugă digul ce acumula în spatele lui nemulțumirea, sărăcia materială și spirituală, toate îmbrăcate în haina urii. Am suferit un adevărat șoc fizic la aflarea veștii căderii dictatorului. Poate n-o să mă credeți, în acel moment, am eliminat o piatră de la rinichi. D.T.: Care era starea dumneavoastră de spirit ca emigrant în S.U.A.? S.M.: în America am înțeles foarte repede că nu reușești decît dacă te pui serios pe treabă! Am muncit mult. Totuși, cum sa vă spun, in forul meu interior , am nemulțumit. Am auzit de unele șicane la care erau supuși familiaea și cunoscuții apropiați, iar dorul de țară mă sufoca. Ideea că nu voi putea reveni niciodată în România mă stresa enorm. D.T.: Și totuși, minunea s-a întîmplat... S.M.: Da. N-am cuvinte să vă exprim cît am fost de fericit. D.T.: Cum a fost primul contact cu noua Românie? S.M.: Am revenit în iunie ’90, după evenimentele care, după șase luni, puneau, din nou, România pe prima pagină a presei mondiale. Dar, ceea ce n-au înțeles mulți dincolo, eu am putut s-o fac aici. Mi-am dat seama că n „Trebuia să fac ceva existența societății civile in România ultimilor 40 de ani și-a spus cuvîntul din plin. Atit strada, mă refer în primul rînd la Piața Universității, cît i puterea instaurată legal după 20 mai, nu au dovedit cunoașterea limbajului dialogului democratic. D.T.: ce v-a determinat să întreprindeți o acțiune pe cont propriu? S.M.: Dacă v-aș spune, patrieismul, ați putea crede că vreau să fiu patetic. Nu, n-a fost numai acest sentiment. M-am gîndit că, in noile condiții create, trebuia să fac ceva. Lecția americană m-a învățat că inițiativa proprie este hotăritoare în Office activitate umană. Un profesor de marxism, o să vă pară curios, mi-a spus că tinerii trebuie învățați să facă bani. Bineînțeles, e simplist spus, dar, ideea că pregătirea managerială este de bază pentru formarea specialiștilor în orice domeniu economic se bucură de o largă recunoaștere în universitățile americane. D.T.: Și ați pornit la drum... S.M.: Da. Am organizat, în luna august, o expoziție cu echipament de calcul S.R.M., apoi a luat ființă Societatea Comercială „LOGIC", cu cele două sedii, în Sibiu și în București. D.T.: Autoritățile române v-au sprijinit? S.M.: N -aș putea spune, dar, pînă la urmă, m-am convins că nu este o soluție să apelez pentru orice problemă la autorități. Ce-ar însemna asta? Reîntoarcerea la modelul comunist, cînd orice întreprindere trebuia să fie rezultatul unei hotăriri a unui organ central. Astfel, împreună cu colaboratorii mei, am pus pe picioare o Societate Comercială și sperăm ca toți cei interesați în echipamentele de calcul electronic să apeleze la serviciile noastre. D.T.: Cu ce ginduri ați pășit în Noul An? S.M.: Optimiste. Cred că ceea ce se petrece acum in România, eufemistic vorbind, deruta politică a unei largi părți a opulației, generatoare de haos social, nu se putea evita. Dar, acest haos poartă germenii viitoarei societăți românești civilizate numai în măsura în care fiecare om este convins de necesitatea aportului său conștient la rezolvarea unei game întinse de probleme, politice, economice și sociale. Or, asta presupune un sistem informațional pertinent și realist, discernâmînt, dorința de a acumula cunoștințe cît mai multe pentru a stopa inerția in gîndire și acțiune, imprimată de comunism. Fiecare să se autoanalizez pentru a-și da seama unde se află în privința percepției fenomenului social-politic și să se gîndească că ie noi, cei angrenați în diferite activități, astăzi, depinde, viitorul copiilor. D.T.: D-le Marpozan, vă felicit pentru dovada concretă de curaj, participînd la înființarea unei firme în România de astăzi, ce-și va putea arăta, peste cîțiva ani, contribuția la implicarea informaticii, tot mai mult, în viața nostră. La mulți ani! S.M.: Vă mulțumesc. Aceeași urare. La mulți ani, oaesez și eu, ziarului „21 RADICAL“. u Micul dicționar enciclopedic reține la numele Emil Bodnăraș, (1904—1976, născut la Iaslovăț, jud. Suceava), militant comunist român. Membru al P.C.R. di 1934. Arestat și condamnat la zece ani muncă silnici, a fost deținut la Softana, Aiud, Galați, Brașov (1934—1942). Membru al grupului de conducere operativă a P.C.R., care a organizat insurecția națională armată din august 1944. Membru al C.C. al P.C.R. (1945—1976). Membru al Biroului Politic (1948— 1965), al Comitetului Executiv al Prezidiului Permanent (1965—1974) și al Comitetului Politic Executiv (1974—1976) al C.C. al P.C.R. General de armată (din 1951). Ministru al forțelor armate (1947—1956). Vicepreședinte (1954—1965) și prim-vicepreședinte (1965— 1967) al Consiliului de Miniștri. Vicepreședinte al Consiliului de Stat (1967—1976). Erou al Muncii Socialiste (1959). Erou al Republicii Socialiste România (1974). Dicționarul explicativ limbii române scrie la cuv înaltul ceauș: 1. funcționar inferior la turci, care îndeplinea funcția de ușier, de curier sau aprod al curții; 2. nume dat, în evul mediu, în Țara Românească și în Moldova, unor funcționari publici: a) șef al unei cete de slujitori; b) căpetenie de surugii; c) căpetenia vînătorilor domnești; d) aprob, viciu la sinagogă — din turcescul cavuș = ceauș. Ni s-a spus de către propaganda de partid că omul care ar fi organizat insurecția armată de la 23 august 1944 (chiar, în descrierile comuniste ea se reducea la arestarea lui Ion Antonescu) a fost Emil Bodnăraș, atunci sub numele conspirativ ing. Ceaușu. Despre personal mai putem adăuga amănunte semnificative. A urmat Școala militară de artilerie Timișoara, inițial ca elev t.r. (termen redus). A făcut cerere pentru a fi trecut în anul II spre a deveni ofițer activ. La 1.VII.1927 a absolvit școala, ca sublocotenent activ, fiind printre primii în promoție. Deși ar fi avut dreptul să solicite o garnizoană într-un oraș mare, spre surprinderea generală a solicitat Regimentul 12 artilerie Sadagura, unul din regimentele cu caracter oarecum, disciplinar. După un an de stagiu la regiment, face școala de artilerie Timișoara, după care generalul Caralonț îl recomandă să fie utilizat ca ajutor la Biroul II informații, deoarece cunoștea perfect limbile rusă și ucraineană. In perioada în care a urmat școala specială de artilerie devine suspect colegilor,n'sumelor mari de bani de care dispunea, sume care contrastau flagrant cu posibilitățile materiale ale tinerilor ofițeri pe atunci. In urma schimbării comandatului de regiment, noul comandat, care se pare lucrase pe linie de informații militare, îl suspectează cu atît mai mult cu cît regimentul 12 artilerie făcea parte din trupele de acoperire de la granița cu U.R.S.S., avînd permanent o baterie în supraveghere pe Nistru. Cînd a venit rîndul cu bateria din care făcea parte să intre pe poziție, E. Bodnăraș a trecut Nistrul, luînd cu el documentele secrete ale serviciului de mobilizare. Actul comis este dezertare în țară străină. Cercetările efectuate au ajuns la concluzia că E.B. fusese un agent sovietic infiltrat în rîndurile armatei române. în 1933, revenit în țară, a fost identificat, deși avea barbă, în trenul Iași — București, înainte de a ajunge în Ploiești, de uinul din camarazii săi de promoție, Apostolescu. Acesta a luat legătura cu Marele Stat Major, E. Bodnăraș fiind arestat. La Brașov a fost judecat și condamnat pentru dezertare, trădare și spionaj, la 10 ani de închisoare (autoritățile vech!i Române erau foarte blinde, pentru infracțiuni minore, cum ar fi difuzarea de manifeste exprimînd libertatea de opinie în noua rînduială, au fost date pedepse mult mai mari), în împrejurări neelucidate. în 1942 reîntoarce în U.R. S.S. de unde revine, parașutat, în 1944. în aprilie 1944 (atenție, aprilie!) îl arestează (!) pe Ștefan Periș, ținîndu-l ascuns într-o casă conspirativă din Vatra Luminoasă (probabil cea în care va fi dus, în august, Antonescu). Foriș conducea p.c.r.-ul împreună cu Iosif Rangheț și C. Pîrvulescu și va fi ucis cu securea de către ofițerul de securitate Pantiușa, venit din KGB. După 23 august 1944, E. Bodnăraș va deține funcția de șef al serviciilor de informații ale armatei, iar din 24 decembrie 1947, ministru al apărării naționale. Cîteva date despre un trădător care, pînă sub Ceaușescu, a rămas un ceauș al sovieticilor. Ion UNGUREANU CEAUȘU DJ LA SADAGURA Amețeala ca sursă de conectare sau deconectare de la viața politică foto: Radu Dt AU litt trînul Ciociu Ne-a vizitat la redacție dl. Ciociu Ilie, 77 de ani, din Apoldu de Sus cu speranța că îl vom putea ajuta cumva. „Sunt un om necăjit, bătrîn și bolnav care are mari probleme. Cu ajutorul unor oameni buni am primit o locuință pe str. 9 Mai la nr. 9. A fost foarte greu pentru mine să mă acomodez cu viața de oraș. Este tare greu fără cunoscuți, fără vecini, fără un zîmbet al cuiva pentru tine. Am o pensie de 1 400 lei și credeți-mă, nu îmi ajunge. Gazul, lumina, taxele comunale și toate celelalte sunt tare scumpe. Despre mincare ca să mai zic aici, un oftat adînc a sublimiat cele spuse —n.n.). M-am aflat mult prin spital, acolo am fost cît de cît îngrijit. Singurătatea mă omoară. Acasă, la Apold am un copil cu care nu m-am prea înțeles, el locuiește acum în căsuța pe care am avut-o. Are numai o cameră și grinzile sînt rupte, acoperișul stricat, nu are nimeni grijă de ea. Nici fiul meu care locuiește acolo nu pune nuna să îndrepte ceva. Dorul ăsta de casa mă omoară, mă macină. Poate lumea o să spună că batraiul socru este neserios. Am vrut la oraș, acuma vreau înapoi. Adică mă plimb. Dacă ar ști ei ce-i în sufletul meu. Să-mi faceți o hîrtie și să o trimiteți la MINISTER că poate mă ajută cei de acolo. Tot ce-mi doresc este să mă întorc acasă la Apold ca z:le multe de trăit nu mai am, dar vreau să mor în liniște. ACASĂ. Poate mă ajută cei de la Demolări cu niște grinzi, ceva cărămidă, țigle și ce mai trebuie să-mi pot ridica o cămăruță la Apold, cu ajutorul vecinilor, că un mare bine mi-ar face încolo să dea Dumnezeu sănătate la toți oamenii buni!“. Aici s-a încheiat tristul discurs al bătrînului Ciociu care speră că noile noastre ministere se ocupă și de sufletul nostru. Poate OAMENII care conduc județul acum, vor găsi o fărîmă de înțelegere pentru „bătrînul Ciociu“ și-l vor ajuta să-și petreaca ultimele zile ACASĂ la Apoldu de Sus unde sufletul lui se simte liniștit. Dan Ioan BOGDAN