Radio şi Radiofonia, aprilie-iunie 1929 (Anul 2, nr. 29-41)
1929-05-12 / nr. 34
ВАРЮ Şl RADIOFONIA Căsătoriile se închee pe pământ şi se desfac in cer, dacă nu cumva... la tribunal. Din ce se fac căsătoriile, se ştie : din dragoste, din interes sau din prostie. Aceste trei noţiuni disparate, se pot găsi câteodată însă şi la un loc, pentru că de multe ori căsătoriile din dragoste se dovedesc a fi fost nişte simple prostii, iar cele din interes sfârşesc prin dragoste. Felul cum se fac căsătoriile variază, Insă, după timpuri. Pe vremea valsurilor lui Iohan Strauss cele mai multe căsătorii se încheiau in sala de bal. Sub privirile circulare ale bătrânelor mame, tânărul, ameţit de voltele dansului şi de ochii fetei, îşi isprăvea valsul cu o cerere în căsătorie. Trebue să recunoaştem că timpurile moderne ne-au scăpat de aceste pripite hotăriri. Dansatorii de azi sunt mai mult ocupaţi de reuşita figurilor unui tango, decât de cucerirea dansatoarei. Pentru că dansurile de azi, prin complicatele lor figuri, au ridicat bastonul sau foxtrotul la nivelul artei, iar dansatorii ţin mai mult la glorie de virtuoz al dansului decât la acea de virtuoz al inimii. Se mai făceau căsătorii prin peţitoare şi mica publicitate. Timpurile noastre vor sfârşi prin a le uita şi pe acestea. Căsătoriile prin mica publicitate a ziarelor tind să dispară de când oamenii au început să aibă mai mult simţul decenţei (pentru că nimic nu este mai indecent decât să-ţi etalezi pe hârtie, pentru doi lei cuvântul : vârsta, însuşirile fizice şi morale, ocupaţia, veniturile, semnele caracteristice şi preferinţele). Cât despre peţitoare, ele sunt sortite uitării, asemeni trăsurilor. Graba epocii noastre, care tinde să înlocuiască automobilul cu aeroplanul şi frazele kilometrice cu simple exclamaţii, nu poate concepe nesfârşitele tratative, şi plictisitoarele discursuri, ale acestor femei interesate. Azi, căsătoriile se închee în zăpadă, când printr-o nefericită întâmplare aceiaşi săniuţă de bob te rostogoleşte la o cotitură ; se închee pe plajă, când sărutarea soarelui aprinde nisipul şi inimile ; se fac, graţie automobilului, când maşina milionarului american răstoarnă de-a lungul pasajului câte-o fecioară distrată, şi se mai mai închee... Dar văd că vorbesc despre căsătorie, şi eu vroiam să vă vorbesc despre dragoste, ceeace, recunoaşteţi, nu este tot una. Pentru că, dragostea poate fi o căsătorie mistică. Vai! căsătoria nu poate fi viceversa. Vroiam să vă vorbesc despre una din aceste iubiri, din aceste căsătorii mistice, care, rară în epoca actuală, spre onoarea noastră însă există, prin tot ceea ce conţine ea de vis, de puritate şi candoare sufletească. Domnişoara Virginia (nume predestinat şi sonor, nostalgic ca un cântec de negri şi exotic ca pădurile nesfârşite ale unei ţări de regiune americană). Domnişoara Virginia, nu a bănuit o singură clipă ce rol imens avea să joace, în viaţa ei acel minuscul aparat de radio, pe care şi l-a instalat în camera ei de culcare. Se amuzase, la început, să vadă în el un obiect nu de necesitate, ci mai mult de distracţie. 11 acceptase nu pentru că iubea radiofonia, ci pentru că este modern să iei ceaiul cu muzică transmisă tocmai de la Londra sau Roma. II acceptase tot aşa cum acceptase ceaşca de ceai de la ora 5. La început, acest ceai nu a fost o nevoe simţită de organism, ci numai o concesiune făcută model. Cu timpul, insă, domnişoara Virginia şi-a revizuit părerea. Şi după cum, astăzi, imediat ce ora cinci se împlineşte, simte o imperioasă nevoe de-a sorbi o ceaşcă aromată de ceai, tot aşa domnişoara Virginia nu-şi mai închipuia existenţă fără radio. Capriciu? Nu. Domnişoara Virginia era îndrăgostită de cineva, pe care nici nu-l văzuse. Perfect romantic, dar adevărat. Aceasta se întâmplase într’o seară, pe când domnişoara Virginia, in faţa aparatului, se căsnea să prindă ceva, mai conform cu gusturile sale. Voiaja prin spaţiu de aproape o oră. Auzise cronica portului din Neapole, şi serviciul religios al catedralei din Breslau. Apoi preţul bumbacului, al cafelei şi orezului, aşa după cum bursa din New-York binevoeşte să-l fixeze, şi „Chanson sans paroles” de Ceakcovsky. La Poznan o gospodină vorbea despre arta de-a face cotletul de viţel cu ciuperci şi strudelul cu mere, în timp ce la Madrid, orhestra de ţigani de la Hotelul Naţional, cânta un passo-doblo. Exact în acest moment, din Londra, un glas de bărbat, un glas cald şi insinuant, umil şi poruncitor panică în acelaş timp, dădea o lecţie de engleză. Şi, pentru că la radio se merge repede, exact în momentul în care vocea a izbit urechile ciulite ale eroinei noastre, d-ra Virginia a simţit In inimă săgeata dragostei. A fost ceva hotărâtor. I se păru d-rei Virginia că nici o voce bărbătească auzită până atunci, nu conţinea atâta duioşie, atâta convingere, atâta patimă şi resemnare laolaltă. Deşi nu vorbea decât despre lucruri banale, cuvintele prindeau un sens adânc, o viaţă aparte. Şi totuşi, după cum se vede prea bine, era la cursul de limba engleză pentru începător. Nu spunea decât lucruri mărunte; nu Întrebuinţa decât cuvinte simple. Construia din câteva cuvinte o imagină, aşa cum copiii din cinci beţe de chibrit fac o locuinţă. Şi, după cum casa de chibrituri a copiilor are câteodată o notă de surprinzătoare fantezie, tot aşa imaginile construite simplu de acest necunoscut vorbitor aveau pentru d-ra Virginia o notă de originalitate rară. Când lecţia a fost sfârşită, vocea se stinse, ireal, ca şi cum nici nu ar fi fost. Dar dacă s’a stins In acea seară pentru toţi abonaţii de radio, pentru domnişoara Virginia ea a trăit câteva ore încă, până ce somnul a ştiut s’o înăbuşe. A doua zi, odată cu zorile, domnişoara Virginia s’a sculat mai veselă, mai cochetă ca oricând. D-ra Virginia iubea. Minunea, da, se întâmplase. Cum unele fete iubesc pe omul din vis, altele pe omul întrezărit din fuga trenului într’o gară, domnişoara Virginia iubea pe omul din Radio. A fost o dragoste curată şi feciorelnică, de care ar fi plâns şi sfinţii, dar de care desigur, dacă ar fi ştiut-o, ar fi râs vecinele. Cum însă vecinele nu ştiau nimic, domnişoara Virginia îşi făurea dragostea cu complicitatea îngăduitoare a sfinţilor, care, din cer, văd tot şi înţeleg totuşi a radioului, care nu vedea nimic şi nu înţelegea nimic. S’a întâmplat ca d. Norbert Marshall — aşa se numea vorbitorul — să ţină lecţii de două ori pe săptămână, la postul din Londra. Vă mai Îndoiţi că domnişoara Virginia era exactă la întâlnire? Joia şi Sâmbăta, domnişoara Virginia, era o pradă neliniştei. Când ora lecţiei înscrisă în programul săptămânal se apropia, domnişoara Virginia simţea un amestec de bucurie şi tristeţe, şi-o toropeală în trup. Eră bucuria că avea să-l audă, că glasul lui avea să vorbească pentru ea, numai pentru ea,aşa îşi închipuia d-ra Virginia câteodată, şi vă rog să-i faceţi această concesie). Şi-apoi deodată o tristeţe cotropitoare, că nu-l putea vedea, că nu ştia nimic despre el şi nici el despre ea. Şi-l închipuia tânăr, robust, plin de sănătate şi sentimente, capabil de-a iubi şi de a da fericirea. L-ar fi vrut brun, dar, ştiind că e Englez, deci cu prea puţine şanse de-a fi brun, făcea sacrificiul să-l iubiască chiar blond. 11 vedea înalt şi îşi închipuia cât de fericită poate fi o femee să se simtă la braţul lui. îşi închipuia că se plimbă cu el prin Hyde-Park, şi-apoi prin Cişmigiu, culegeau flori de pe pajişti smălţate, iar ea i le punea la butonieră. Această viaţă de dragoste şi vis dura de aproape patru luni. Domnişoara Virginia, iubia şi mai mult şi cu cât timpul trecea, cu atât îşi dădea seama de trăinicia sentimentului. Şi, pentru că dragostea, orice aţi crede d-stră, trebue în cele din urmă să fie împărtăşită, domnişoara Virginia luase eroica hotărîre de-a scrie. Era o nebunie, dar ar fi făcut-o, dacă... Doamnelor, aci vine desnodământul tragic, pentrucă viaţa nu aranjează lucrurile In mod plăcut, ca la teatru. Domnişoara Virginia în acea Sâmbătă seara, era mai îngândurată ca oricând. Neliniştea o sfredelea şi pe ochi un văl irezistibil de lacrimi vroia panică să se cearnă. Când ora de lecţie trebuia să Înceapă domnişoara Victoria, la aparatul ei de radio, încerca să se apropie prin spaţiu de logodnicul mistic. Trecu Bucureştiul, unde tocmai vorbia Tudor Arghezi despre modă, trecu Berlinul, unde un Herr Doktor doct vorbea despre cultivarea cepei şi îngrăşămintele chimice, şi ajunse la Londra. O stupoare ! Tocmai atunci, o voce îndoliată şi nesuferită, anunţa abonaţilor că d. Marshall, care suferise în cursul zilei un accident de automobil, murise într’unul din spitalele londoneze. Și, in formă de necrolog, vocea continuă : „Doamnelor, d. Marshall, născut în 1868, împlinise abia acum câteva luni 60 de ani. Ilustru profesor la Facultatea de litere din Londra, el avea patru copii din prima căsătorie și doi din cea de-a doua. De un caracter minunat, era admirat pentru frumosul său păr negru, care îl apropia mult de tipul oriental. Restul cuvintelor se pierdu pentru d-ra Virginia. O prietenă o găsi leșinată lângă aparatul de Radio, din care se auzia distinct o interesantă conferinţă a unui agent de siguranţă: „cum să ne ferim de pik-pockeţi“. Nimeni nu a ştiut şi nimeni nu va şti, dacă d-ra Virginia a leşinat de durerea de-a fi auzit că iubitul e mort, sau din deziluzia că omul iubit nu corespundea întru nimic imaginar pe care şi-o făurise. Şi când vă gândiţi, că deşi Englez, fusese totuş brun, adică aşa cum ar fi vrut domnişoara Virginia să fie.. Doamnelor şi domnişoarelor, cel ce vă vorbeşte s’ar simţi nn deosebi de afectat dacă printre d-stră, existând încă vre-o fire sensibilă şi înclinată spre romane, aventura d-şoarei Virginia s’ar putea repeta. De aceia, pentru uşurarea conştiinţei, îmi fac o datorie din a vă da câteva detalii intime. Frumoasa mea voce este datorită unei gripe momentane şi unui îndelung tratament cu supă de morcovi, gălbenuşuri de ouă şi bomboane de eucalipt. Sunt înalt de un metru şi şaizeci, are patru dinţi de aur şi cântăresc, la trup, o sută douăzeci de kilograme, fără să mai socotesc cele peste o sută de kilograme cât apasă conştiinţa mea foarte încărcată. Deşi am cu atâta greutate, numele meu nu are nici-o trecere, la nici-un minister sau altă instituţie. Singura mea trecere, va fi aceia prin viaţă... Şi, poate, judecând bine, va fi totuşi ceva ! TUDOR ŞOIMARU In faţa microfonului Dragoste şi Radio Duminică 12 Mai 1929 70 milioane de oameni, au radio Contele de Arco vorbeşte despre viitorul Radiofoniei --------0000------- Nu există nici o altă invenţie care să se fi răspândit cu atâta repeziciune peste tot globul, ca radiofonia. Această răspândire a adus, după sine, o reglementare internaţională şi acum „Comisiunea comunicaţiilor“ a Ligii Naţiunilor încearcă să împartă eterul pe unde noui şi fără părtinire, lucru urmărit astăzi şi de conferinţa internaţională radiofonică din Fraga. Marele savant şi practician de radio al Germaniei contele dr. de Arco, descrie mai jos viitorul radiofoniei şi ţinta spre care se îndreaptă. Radiofonia germană şi-a serbat nu de mult jubileul de 5 ani. Această aniversare, ne permite Intr’o oarecare măsură să putem privi Intr’un viitor mai îndepărtat desvoltarea acestei minunate invenţii, care din punct de vedere psihologic este unică în felul ei. ÎNCEPUTURI Primele aparate de recepţie, foarte rudimentare din punct de vedere technic şi foarte nepotrivite scopului lor, au fost date pe mâna amatorilor, cari n’aveau idee despre sistemul complicat al transmiterii undelor, trebuind totuşi să aibă dea face cu condensatoarele de reglaj şi cu alte chestiuni necunoscute pentru ei. Fabricanţii şi comercianţii lăudau noua invenţie şi promiteau lucruri pe care ei singuri nu le credeau. Amatorii de radio, lipsiţi de cunoştinţe teoretice sau experienţă practică, aveau în faţa acestor aparate atitudini de aprobare sau desaprobare. Optimiştii aveau totdeauna succese, se bucurau de îndemânarea lor şi făceau chiar mici invenţiuni, de ex. montarea aparatului în soclul unei lămpi de masă sau întrebuinţarea somierei drept antenă! Pesimiştii nu vedeau în radiofonie decât un bluff. Câteva reviste de radio precum şi reclama multor fabricanţi, aveau acelaş punct de vedere. Nu mai exista nici o deosebire între cea ce era techniceşte posibil şi imposibil. Astăzi, dsvoltarea radiofoniei merge cu paşi repezi pe un drum neted; minuni însă, nu se mai aşteaptă. Radiofonia a avut ca efect, că technica şi „plăcerea de a gândi” s’au introdus în mare măsură în rândurile amatorilor tineri sau bâtrâni. Priceperea technică duce mai departe şi anume ne educă simţul realităţii apărându-ne de acea lume fictivă din care mulţi Îşi caută, cu greu, drumul spre realitate. TRANZIŢIA Trecerea de la rudimentar In actuala fază a radiofoniei a fost cam dureroasă In Europa. Mulţi fabricanţi care nu aveau mai multe cunoştinţe technice decât primii amatori, au căzut victimele acestei perioade de tranziţie. America Insă, care ne întrece în ceea ce priveşte rutina technică, a trecut cu mai multă uşurinţă prin această perioadă, mulţumită bunelor condiţiuni teehnico-economice şi al optimismului general de acolo. „ Tranziţia s’a făcut acolo atât de uşor. Încât acum se joacă acolo un nou act, asemănător Începuturilor radiofoniei, însă pe tărâmul televiziuniL Intr’adevăr acolo funcţionează posturi emiţătoare de imagini iar o întreagă industrie fabrică aparate de televiziune într’un timp când această invenţie este încă In faşă. In America însă, banii cheltuiţi pe scopuri inutile, joacă un rol mai mic şi aceste pierderi sunt mai uşor suportate decât în Europa. , CHESTIUNEA LUNGIMILOR DE UNDA Pentru a arunca o privire generală asupra stadiului actual al radiofoniei este mai întâi necesar a cunoaşte lungimile de undă întrebuinţate până acum precum şi a vedea ce schimbări sunt necesare pentru viitor. Lungimile de undă întrebuinţate azi prezintă avantagii şi desavantagii, dacă le privim din punct de vedere al siguranţei şi al calităţii emisiunilor. Cele câteva staţiuni de emisiune europene cu unde lungi, între 1500—1700 metri lungime de undă, care există, au marele avantaj că emisiunile lor sunt constante şi se aud la fel de bine iarna ca şi vara, ziua ca şi noaptea. Există însă şi dezavantajul că este imposibil de a se obţine o frecvenţă suficient de mare pentru a reda bine toate tonurile muzicale. Aceste staţiuni transmit destul de bine graiul, nu însă şi muzica. Viitorul va decide dacă transmisiunile de muzică se vor perfecţiona până la cerinţele actuale, sau dacă va rămânea numai transmisiunea conferinţelor. Lungimile de undă normale, intre 200— 600 m, vor mai exista probabil şi în anii viitori. Această gamă de lungimi de undă, se pretează foarte bine la recepţia posturilor apropiate, precum şi a celor îndepărtata Lungimile de undă foarte scurte, cuprin- se între 10—100 m, care au căpătat o mare importanţă pentru recepţia telegrafică şi transmiterea ştirilor la distanţe mari, văii avea un rol mic pentru transmisia radio- difuziunii obişnuite. APARATELE DE RADIO Desvoltarea technico- economică a cornstrucţiunii aparatelor de radio prezintă mari progrese. Mulţumită unei organizaţii raţionale a fabricaţiunii s’au putut olteni • aparatele de recepţie, până la o zecime dittr preţul iniţial. Avantagiile aparatelor de re-r, cepţiune ale postului local de emisiune —■J care sunt de sută la sută, — precum şi audiţia ireproşabilă ca 70% dintre amatori sa se mulţumiască numai cu audiţia postu-lui local de emisiune, ascultând staţiunile străine numai când acesta nu lucrează. Aceste aparate sau perfecţionat mult prin eliminarea bateriilor, construindu-se acum cu alimentaţie direct de la priza elecrică. Prin aceasta, au dispărut multe plângeri împotriva aparatelor de radio, ocazionate, însă, e drept de defectele bateriilor. Aparratele alimentate direct de la priză, dau autodiţiuni mult mai bune, deoarece permite întrebuinţarea de lămpi mai puternice penttru haut-parleur, obţinându se astfel o tonalitate mai clară şi mai puternică. Lampa’ inlocueşte astăzi aproape peste tot, detectorul cu cristal. POSTURILE DE EMISIUNE Posturile de emisiune s’au perfecţionat mult prin mărirea energiei şi îmbunătăţiirea modulaţiei lor. Din cauza înmulţirii staţiunilor de emisiune, aparatele de recepsie trebuesc să fie cât mai selective, fără ca prin aceasta să se complice manipulaţia, ceea ce constitue azi prima condiţie pusă la unui aparat bun. 2. Redarea tonurilor joase, este de maret importanţă pentru completarea calităţii lor condiţiuni unei bucăţi de muzică. La conferinţe, acest lucru e de mai mică îmiportanţă. N TELEVIZIUNEA In diferite ţări, s’au făcut Încercări cu transmiterea de imagini. Cerinţele insă tind, către transmiterea de imagini mişcătoare. După cum am menţionat la început, Inc. America s’a născut peste noapte o Întreagă' industrie de aparate pentru televiziune, în condiţiuni nu prea de înţeles pentru noi.* Poate că forţată de exemplul Americei, Eu гора va face şi ea primii paşi siguri pe acest domeniu. VIITORUL RADIOFONIEI Restul desvoltării viitoare a radiofoniei este numai o chestiune de program. Aceasta are însă în strânsă legătură cu împărţirea lungimilor de undă. O bună selecţiune a programelor distractive sau instructive este deasemeni foarte necesară. In Germania de ex. în intervalul dintre 1/ХЦ 1928 şi 1/ 1929, numărul aparatelor, de recepţie s’a dublat şi atinge azi cifra de 2.6 milioane. In jurul acestor aparate, sunt grupaţi circa 8 milioane auditori. Este foarte greu să întruneşti într’un program tot ce poate interesa un număr de 8 milioane de paimeni. Radiofonia are marea misiune să cuprindă la un loc toate gradele de cultură, toate naţiunile, vârstele, să neteziască rivalilităţile şi să pregătiască împăcarea intre popoare. Chiar înainte de descoperirea radiofoniei, marile staţiuni de emisiune telegrafică eimiteau telegrame cu ştiri având drept adresă menţiunea „către toţi”. O asemenea telegramă, care de obicei era compusă dintr’o singură frază, trebuia recepţionată cu cea mai щаге atenţiune. Radiofonia care se adresează tuturor, paire că a rezolvat această problemă făcându se uşor înţeleasă de toată lumea. Ca mijiloc moral de cultivare şi unire, ea este desiigur descoperirea cea mai mare din toate vremurile. Adevărata acţiune a radiofoniei se va desffăşura însă abia după rezolvarea chestiunei programelor. Sistemul radiodifuziunii pe aceeaş lumgime de undă pare să fie azi cea mai bună soluţie. Acest sistem constă din următoarrele: un număr oarecare de staţiuni de ei misiune, împrăştiate în toată ţara, emit fier care cu aceeaş lungime de undă un program difuzat de o staţiune centrală. Trei categorii de asemenea staţiuni, ar format baza alcătuirii unui program compus din trei părţi, lucru ce constitue o simplificare, dacă ne gândim că In Germania de ex., se difuzează zilnic aproape 20 programe locale.] O asemenea modificare în afară de alte avantagii, ar mai aduce o simplificare şi extenire a aparatelor de recepţie. Deasemeni, aceasta ar contribui mult și la strângerea legăturilor culturale și CVI Germanii aflători In străinătate.