Radio şi Radiofonia, aprilie-iunie 1929 (Anul 2, nr. 29-41)

1929-05-12 / nr. 34

ВАРЮ Şl RADIOFONIA Căsătoriile se închee pe pământ şi se desfac in cer, dacă nu cumva... la tribunal. Din ce se fac căsătoriile, se ştie : din drago­ste, din interes sau din prostie. Aceste trei noţiuni disparate, se pot găsi câteodată însă şi la un loc, pentru că de multe ori căsătoriile din dragoste se dovedesc a fi fost nişte sim­ple prostii, iar cele din interes sfârşesc prin dragoste. Felul cum se fac căsătoriile variază, Insă, după timpuri. Pe vremea valsurilor lui Iohan Strauss cele mai multe căsătorii se încheiau in sala de bal. Sub privirile circulare ale bătrânelor mame, tânărul, ameţit de voltele dansului şi de ochii fetei, îşi isprăvea valsul cu o cerere în căsătorie. Trebue să recunoaştem că timpurile mo­derne ne-au scăpat de aceste pripite hotă­­riri. Dansatorii de azi sunt mai mult ocupaţi de reuşita figurilor unui tango, decât de cu­cerirea dansatoarei. Pentru că dansurile de azi, prin complicatele lor figuri, au ridicat bastonul sau foxtrotul la nivelul artei, iar dansatorii ţin mai mult la glorie de virtuoz al dansului decât la acea de virtuoz al ini­mii. Se mai făceau căsătorii prin peţitoare şi mica publicitate. Timpurile noastre vor sfârşi prin a le uita şi pe acestea. Căsătoriile prin mica publicitate a ziarelor tind să dis­pară de când oamenii au început să aibă mai mult simţul decenţei (pentru că nimic nu este mai indecent decât să-ţi etalezi pe hârtie, pentru doi lei cuvântul : vârsta, în­suşirile fizice şi morale, ocupaţia, veniturile, semnele caracteristice şi preferinţele). Cât despre peţitoare, ele sunt sortite uitării, ase­meni trăsurilor. Graba epocii noastre, care tinde să înlocuiască automobilul cu aero­planul şi frazele kilometrice cu simple excla­maţii, nu poate concepe nesfârşitele tratati­ve, şi plictisitoarele discursuri, ale acestor femei interesate. Azi, căsătoriile se închee în zăpadă, când printr-o nefericită întâmplare aceiaşi săniuţă de bob te rostogoleşte la o cotitură ; se închee pe plajă, când sărutarea soarelui aprinde nisipul şi inimile ; se fac, graţie automobilului, când maşina miliona­rului american răstoarnă de-a lungul pasaju­lui câte-o fecioară distrată, şi se mai mai în­­chee... Dar văd că vorbesc despre căsătorie, şi eu vroiam să vă vorbesc despre dragoste, ceea­­ce, recunoaşteţi, nu este tot una. Pentru că, dragostea poate fi o căsătorie mistică. Vai! căsătoria nu poate fi viceversa. Vroiam să vă vorbesc despre una din aceste iubiri, din aceste căsătorii mistice, care, rară în epoca actuală, spre onoarea noastră însă există, prin tot ceea ce conţine ea de vis, de puritate şi candoare sufletească. Domnişoara Virginia (nume predestinat şi sonor, nostalgic ca un cântec de negri şi e­­xotic ca pădurile nesfârşite ale unei ţări de regiune americană). Domnişoara Virginia, nu a bănuit o singură clipă ce rol imens avea să joace, în viaţa ei acel minuscul aparat de radio, pe care şi l-a instalat în camera ei de culcare. Se amuzase, la început, să vadă în el un obiect nu de necesitate, ci mai mult de distracţie. 11 acceptase nu pentru că iubea ra­diofonia, ci pentru că este modern să iei ceaiul cu muzică transmisă tocmai de la Lon­dra sau Roma. II acceptase tot aşa cum ac­ceptase ceaşca de ceai de la ora 5. La înce­put, acest ceai nu a fost o nevoe simţită de organism, ci numai o concesiune făcută mo­del. Cu timpul, insă, domnişoara Virginia şi-a revizuit părerea. Şi după cum, astăzi, i­­mediat ce ora cinci se împlineşte, simte o imperioasă nevoe de-a sorbi o ceaşcă aroma­tă de ceai, tot aşa domnişoara Virginia nu-şi mai închipuia existenţă fără radio. Capri­ciu? Nu. Domnişoara Virginia era îndrăgos­tită de cineva, pe care nici nu-l văzuse. Per­fect romantic, dar adevărat. Aceasta se în­tâmplase într’o seară, pe când domnişoara Virginia, in faţa aparatului, se căsnea să prindă ceva, mai conform cu gusturile sale. Voiaja prin spaţiu de aproape o oră. Au­zise cronica portului din Neapole, şi servi­ciul religios al catedralei din Breslau. Apoi preţul bumbacului, al cafelei şi orezului, aşa după cum bursa din New-York binevoeşte să-l fixeze, şi „Chanson sans paroles” de Ceakcovsky. La Poznan o gospodină vorbea despre arta de-a face cotletul de viţel cu ciu­perci şi strudelul cu mere, în timp ce la Ma­drid, orhestra de ţigani de la Hotelul Naţio­nal, cânta un passo-doblo. Exact în acest moment, din Londra, un glas de bărbat, un glas cald şi insinuant, u­­mil şi poruncitor panică în acelaş timp, dă­dea o lecţie de engleză. Şi, pentru că la radio se merge repede, e­­xact în momentul în care vocea a izbit ure­chile ciulite ale eroinei noastre, d-ra Virgi­nia a simţit In inimă săgeata dragostei. A fost ceva hotărâtor. I se păru d-rei Virginia că nici­ o voce bărbătească auzită până a­­tunci, nu conţinea atâta duioşie, atâta con­vingere, atâta patimă şi resemnare laolaltă. Deşi nu vorbea decât despre lucruri banale, cuvintele prindeau un sens adânc, o viaţă a­­parte. Şi totuşi, după cum se vede prea bine, era la cursul de limba engleză pentru înce­­pător. Nu spunea decât lucruri mărunte; nu Întrebuinţa decât cuvinte simple. Construia din câteva cuvinte o imagină, aşa cum copiii din cinci beţe de chibrit fac o locuinţă. Şi, după cum casa de chibrituri a copiilor are câteodată o notă de surprinzătoare fantezie, tot aşa imaginile construite simplu de acest­­ necunoscut vorbitor aveau pentru d-ra Vir­ginia o notă de originalitate rară. Când lecţia a fost sfârşită, vocea se stinse, ireal, ca şi cum nici nu ar fi fost. Dar dacă s’a stins In acea seară pentru toţi abonaţii de radio, pentru domnişoara Virginia ea a trăit câteva ore încă, până ce somnul a ştiut s’o înăbuşe. A doua zi, odată cu zorile, domnişoara Virginia s’a sculat mai veselă, mai cochetă ca oricând. D-ra Virginia iubea. Minunea, da, se întâmplase. Cum unele fete iubesc pe omul din vis, altele pe omul întrezărit din fuga trenului într’o gară, domnişoara Vir­ginia iubea pe omul din Radio. A fost o dragoste curată şi feciorelnică, de care ar fi plâns şi sfinţii, dar de care desi­gur, dacă ar fi ştiut-o, ar fi râs vecinele. Cum însă vecinele nu ştiau nimic, domni­şoara Virginia îşi făurea dragostea cu com­plicitatea îngăduitoare a sfinţilor, care, din cer, văd tot şi înţeleg tot­u­şi a radioului, care nu vedea nimic şi nu înţelegea nimic. S’a întâmplat ca d. Norbert Marshall — aşa se numea vorbitorul — să ţină lecţii de două ori pe săptămână, la postul din Lon­dra. Vă mai Îndoiţi că domnişoara Virginia era exactă la întâlnire? Joia şi Sâmbăta, domnişoara Virginia, era o pradă neliniştei. Când ora lecţiei înscrisă în programul săptămânal se apropia, domni­şoara Virginia simţea un amestec de bucu­rie şi tristeţe, şi-o toropeală în trup. Eră bu­curia că avea să-l audă, că glasul lui avea să vorbească pentru ea, numai pentru ea,­­aşa îşi închipuia d-ra Virginia câte­odată, şi vă rog să-i faceţi această concesie). Şi-apoi de­odată o tristeţe cotropitoare, că nu-l putea vedea, că nu ştia nimic despre el şi nici el despre ea. Şi-l închipuia tânăr, robust, plin de să­nătate şi sentimente, capabil de-a iubi şi de a da fericirea. L-ar fi vrut brun, dar, ştiind că e Englez, deci cu prea puţine şanse de-a fi brun, făcea sacrificiul să-l iubiască chiar blond. 11 vedea înalt şi îşi închipuia cât de fericită poate fi o femee să se simtă la bra­ţul lui. îşi închipuia că se plimbă cu el prin Hyde-Park, şi-apoi prin Cişmigiu, cu­legeau flori de pe pajişti smălţate, iar ea i le punea la butonieră. Această viaţă de dragoste şi vis dura de aproape patru luni. Domnişoara Virginia, iubia şi mai mult şi cu cât timpul trecea, cu atât îşi dădea seama de trăinicia senti­mentului. Şi, pentru că dragostea, orice aţi crede d-stră, trebue în cele din urmă să fie împărtăşită, domnişoara Virginia luase e­­roica hotărîre de-a scrie. Era o nebunie, dar ar fi făcut-o, dacă... Doamnelor, aci vine desnodământul tra­gic, pentrucă viaţa nu aranjează lucrurile In mod plăcut, ca la teatru. Domnişoara Virginia în acea Sâmbătă seara, era mai îngândurată ca oricând. Ne­liniştea o sfredelea şi pe ochi un văl irezis­tibil de lacrimi vroia panică să se cearnă. Când ora de lecţie trebuia să Înceapă domnişoara Victoria, la aparatul ei de ra­dio, încerca să se apropie prin spaţiu de lo­godnicul mistic. Trecu Bucureştiul, unde tocmai vorbia Tudor Arghezi despre modă, trecu Berli­nul, unde un Herr Doktor doct vorbea des­pre cultivarea cepei şi îngrăşămintele chi­mice, şi ajunse la Londra. O­­ stupoare ! Tocmai atunci, o voce îndoliată şi nesufe­rită, anunţa abonaţilor că d. Marshall, care suferise în cursul zilei un accident de au­tomobil, murise într’unul din spitalele lon­doneze. Și, in formă de necrolog, vocea continuă : „Doamnelor, d. Marshall, născut în 1868, împlinise abia acum câteva luni 60 de ani. Ilustru profesor la Facultatea de litere din Londra, el avea patru copii din prima căsătorie și doi din cea de-a doua. De­ un caracter minunat, era admirat pen­tru frumosul său păr negru, care îl apropia mult de tipul oriental. Restul cuvintelor se pierdu pentru d-ra Virginia. O prietenă o găsi leșinată lângă aparatul de Radio, din care se auzia distinct o intere­santă conferinţă a unui agent de siguranţă: „cum să ne ferim de pik-pockeţi“. Nimeni nu a ştiut şi nimeni nu va şti, dacă d-ra Virginia a leşinat de durerea de-a fi au­zit că iubitul e mort, sau din deziluzia că o­­mul iubit nu corespundea întru nimic imagi­nar pe care şi-o făurise. Şi când vă gândiţi, că deşi Englez, fusese totuş brun, adică aşa cum ar fi vrut domnişoara Virginia să fie.. Doamnelor şi domnişoarelor, cel ce vă vorbeşte s’ar simţi nn deosebi de afectat dacă printre d-stră, existând încă vre-o fire sen­sibilă şi înclinată spre romane, aventura d-şoarei Virginia s’ar putea repeta. De­ aceia, pentru uşurarea conştiinţei, îmi fac o datorie din a vă da câteva detalii in­time. Frumoasa mea voce este datorită unei gri­pe momentane şi unui îndelung tratament cu supă de morcovi, gălbenuşuri de ouă şi bomboane de eucalipt. Sunt înalt de un me­tru şi şaizeci, are patru dinţi de aur şi cân­tăresc, la trup, o sută douăzeci de kilogra­me, fără să mai socotesc cele peste o sută de kilograme cât apasă conştiinţa mea foar­te încărcată. Deşi am cu atâta greutate, nu­mele meu nu are nici-o trecere, la nici-un minister sau altă instituţie. Singura mea trecere, va fi aceia prin viaţă... Şi, poate, judecând bine, va fi totuşi ceva ! TUDOR ŞOIMARU In faţa microfonului Dragoste şi Radio Duminică 12 M­ai 1929 70 milioane de oameni, au radio Contele de Arco vorbeşte despre viitorul Radiofoniei --------0000-------­ Nu există nici o altă invenţie care să se fi răspândit cu atâta repeziciune peste tot globul, ca radiofonia. Această răspândire a adus, după sine, o reglementare internaţională şi acum „Co­­misiunea comunicaţiilor“ a Ligii Naţiuni­lor încearcă să împartă eterul pe unde noui şi fără părtinire, lucru urmărit astăzi şi de conferinţa internaţională radiofonică din Fraga. Marele savant şi practician de radio al Germaniei contele dr. de Arco, descrie mai jos viitorul radiofoniei şi ţinta spre care se îndreaptă. Radiofonia germană şi-a serbat nu de mult jubileul de 5 ani. Această aniversare, ne permite Intr’o oarecare măsură să pu­tem privi Intr’un viitor mai îndepărtat des­­voltarea acestei minunate invenţii, care din punct de vedere psihologic este unică în felul ei. ÎNCEPUTURI Primele aparate de recepţie, foarte ru­dimentare din punct de vedere technic şi foarte nepotrivite scopului lor, au fost date pe mâna amatorilor, cari n’aveau idee des­pre sistemul complicat al transmiterii undelor, trebuind totuşi să aibă dea face cu condensatoarele de reglaj şi cu alte­ chesti­uni necunoscute pentru ei. Fabricanţii şi comercianţii lăudau noua invenţie şi pro­miteau lucruri pe care ei singuri nu le cre­deau. Amatorii de radio, lipsiţi de cunoştinţe teoretice sau experienţă practică, aveau în faţa acestor aparate atitudini de aprobare sau desaprobare. Optimiştii aveau totdeauna succese, se bucurau de îndemânarea lor şi făceau chiar mici invenţiuni, de ex. montarea apa­ratului în soclul unei lămpi de masă sau întrebuinţarea somierei drept antenă! Pesimiştii nu vedeau în radiofonie decât un bluff. Câteva reviste de radio precum şi reclama multor fabricanţi, aveau acelaş punct de vedere. Nu mai exista nici o deo­sebire între cea ce era techniceşte posibil şi imposibil. Astăzi, dsvoltarea radiofoniei merge cu paşi repezi pe un drum neted; minuni însă, nu se mai aşteaptă. Radiofonia a avut ca efect, că technica şi „plăcerea de a gândi” s’au introdus în mare măsură în rândurile amatorilor ti­neri sau bâtrâni. Priceperea technică duce mai departe şi anume ne educă simţul realităţii apărân­du-ne de acea lume fictivă din care mulţi Îşi caută, cu greu, drumul spre realitate. TRANZIŢIA Trecerea de la rudimentar In actuala fază a radiofoniei a fost cam dureroasă In Eu­ropa. Mulţi fabricanţi care nu aveau mai multe cunoştinţe technice decât pri­mii amatori, au căzut victimele acestei pe­rioade de tranziţie. America Insă, care ne întrece în ceea ce priveşte rutina technică, a trecut cu mai multă uşurinţă prin această perioadă, mulţumită bunelor condiţiuni teehnico-eco­­nomice şi al optimismului general de a­­colo. „ Tranziţia s’a făcut acolo atât de uşor. În­cât acum se joacă acolo un nou act, ase­mănător Începuturilor radiofoniei, însă pe tărâmul televiziuniL Intr’adevăr acolo funcţionează posturi e­­miţătoare de imagini iar o întreagă indus­trie fabrică aparate de televiziune într’un timp când această invenţie este încă In faşă. In America însă, banii cheltuiţi pe scopuri inutile, joacă un rol mai mic şi a­­ceste pierderi sunt mai uşor suportate de­cât în Europa. , CHESTIUNEA LUNGIMILOR DE UNDA Pentru a arunca o privire generală asu­pra stadiului actual al radiofoniei este mai întâi necesar a cunoaşte lungimile de undă întrebuinţate până acum precum şi a ve­dea ce schimbări sunt necesare pentru vii­tor. Lungimile de undă întrebuinţate azi prezintă avantagii şi desavantagii, dacă le privim din punct de vedere al siguranţei şi al calităţii emisiunilor. Cele câteva staţiuni de emisiune europene cu unde lungi, între 1500—1700 metri lungi­me de undă, care există, au marele avantaj că emisiunile lor sunt constante şi se aud la fel de bine iarna ca şi vara, ziua ca şi noaptea. Există însă şi dezavantajul că este imposibil de a se obţine o frecvenţă su­ficient de mare pentru a reda bine toate tonurile muzicale. Aceste staţiuni transmit destul de bine graiul, nu însă şi muzica. Viitorul va decide dacă transmisiunile de muzică se vor perfecţiona până la cerinţele actuale, sau dacă va rămânea numai trans­misiunea conferinţelor. Lungimile de undă normale, intre 200— 600 m, vor mai exista probabil şi în anii viitori. Această gamă de lungimi de undă, se pretează foarte bine la recepţia postu­rilor apropiate, precum şi a celor îndepăr­tata Lungimile de undă foarte scurte, cuprin-­ se între 10—100 m, care au căpătat o mare importanţă pentru recepţia telegrafică şi transmiterea ştirilor la distanţe mari, văii avea un rol mic pentru transmisia radio-­ difuziunii obişnuite. APARATELE DE RADIO Desvoltarea technico- economică a corn­strucţiunii aparatelor de radio prezintă­ mari progrese. Mulţumită unei organizaţii raţionale a fabricaţiunii s’au putut olteni • aparatele de recepţie, până la o zecime dittr preţul iniţial. Avantagiile aparatelor de re-r, cepţiune ale postului local de emisiune —■J care sunt de sută la sută, — precum şi audiţia ireproşabilă ca 70% dintre amatori­ sa se mulţumiască numai cu audiţia postu-­­lui local de emisiune, ascultând staţiunile străine numai când acesta nu lucrează. Aceste aparate sau perfecţionat mult prin eliminarea bateriilor, construindu-se a­­­cum cu alimentaţie direct de la priza elec­­­rică. Prin aceasta, au dispărut multe plângeri împotriva aparatelor de radio, ocazionate, însă, e drept de defectele bateriilor. Apar­­ratele alimentate direct de la priză, dau auto­diţiuni mult mai bune, deoarece permite întrebuinţarea de lămpi mai puternice pent­­tru haut-parleur, obţinându se astfel o tona­­litate mai clară şi mai puternică. Lampa’ inlocueşte astăzi aproape peste tot, detec­­torul cu cristal. POSTURILE DE EMISIUNE Posturile de emisiune s’au perfecţionat mult prin mărirea energiei şi îmbunătăţii­rea modulaţiei lor. Din cauza înmulţirii staţiunilor de emisiune, aparatele de recep­s­­ie trebuesc să fie cât mai selective, fără ca­ prin aceasta să se complice manipulaţia, ceea ce constitue azi prima condiţie pusă l­a unui aparat bun. 2. Redarea tonurilor joase, este de maret importanţă pentru completarea calităţii lor condiţiuni unei bucăţi de muzică. La­ conferinţe, acest lucru e de mai mică îmi­portanţă. N TELEVIZIUNEA In diferite ţări, s’au făcut Încercări cu transmiterea de imagini. Cerinţele insă tind, către transmiterea de imagini mişcătoare. După cum am menţionat la început,­ Inc. America s’a născut peste noapte o Întreagă­' industrie de aparate pentru televiziune, în­­ condiţiuni nu prea de înţeles pentru noi.* Poate că forţată de exemplul Americei, Eu гора va face şi ea primii paşi siguri pe acest domeniu. VIITORUL RADIOFONIEI Restul desvoltării viitoare a radiofoniei este numai o chestiune de program. Aceasta a­r­e însă în strânsă legătură cu împărţirea lungimilor de undă. O bună selecţiune a­ programelor distractive sau instructive este deasemeni foarte necesară. In Germania de ex. în intervalul dintre 1/ХЦ 1928 şi 1/­ 1929, numărul aparatelor, de recepţie s’a dublat şi atinge azi cifra de 2.6 milioane. In jurul acestor aparate, sunt grupaţi circa 8 milioane auditori. Este foarte greu să întruneşti într’un program tot ce poate interesa un număr de 8 milioane de pai­meni. Radiofonia are marea misiune să cu­prindă la un loc toate gradele de cultură, toate naţiunile, vârstele, să neteziască rival­i­lităţile şi să pregătiască împăcarea intre popoare. Chiar înainte de descoperirea radiofoniei, marile staţiuni de emisiune telegrafică ei­miteau telegrame cu ştiri având drept a­­dresă menţiunea „către toţi”. O asemenea telegramă, care de obicei era compusă dintr’o singură frază, trebuia re­­cepţionată cu cea mai щаге atenţiune. Radiofonia care se adresează tuturor, pai­re că a rezolvat această problemă făcându se uşor înţeleasă de toată lumea. Ca miji­loc moral de cultivare şi unire, ea este desii­gur descoperirea cea mai mare din toate­ vremurile. Adevărata acţiune a radiofoniei se va desf­făşura însă abia după rezolvarea chestiun­­ei programelor. Sistemul radiodifuziunii pe aceeaş lum­gime de undă pare să fie azi cea mai bună­ soluţie. Acest sistem constă din următoar­rele: un număr oarecare de staţiuni de ei misiune, împrăştiate în toată ţara, emit fier care cu aceeaş lungime de undă un pro­­gram difuzat de o staţiune centrală. Trei categorii de asemenea staţiuni, ar format baza alcătuirii unui program compus din trei părţi, lucru ce constitue o simplificare,­ dacă ne gândim că In Germania de ex., se­ difuzează zilnic aproape 20 programe locale.] O asemenea modificare în afară de alte­ avantagii, ar mai aduce o simplificare şi extenire a aparatelor de recepţie. Deasemeni, aceasta ar contribui mult și la strângerea legăturilor culturale și CVI Germanii aflători In străinătate.

Next