Rampa, ianuarie 1923 (Anul 7, nr. 1555-1577)

1923-01-15 / nr. 1565

ANUL VII No. 1565 IN 12 PA lai NI­ LEI 2 Luni 15 Ianuarie 1923 IU­­ARIE ZiLNIfc PAUST MOIta ABONAMENTELE Un an tmb­nl Trai luni IN ToATA TARA Lai MO Lai 100 Lai IM IN STRĂINĂTATE Lai 7M Lai *00 Le­i 200 Abonamentele ea ptttesc înainte «pap Manascriaele nepobUcato aa distrug a a An and urli* sa primesc la administraţia clarului şi la toate agenţiile de publicitate Biurourile, Redacţia ţi Administraţia, Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 MEMENTO NUMĂR Cerett'Uwiif IdinpwniteredIZotL (Stofe, Mătasuri'și oríce Non­fafí:Papísten&S­­un/Academíeí 1 (lânga Gnemalax) frejuri convenabile An nou Nu pentru a face un bilanţ al vechiului an, însemnăm aci câteva rânduri, în marginea anului ce începe. 1922 a înregistrat un fru­mos final de stagiune şi un agitat debut al alteea. In aces­ta din urmă ne aflăm, şi vâl­toarea discuţiilor asupra ei e prea sălbatecă încă, pentru ca să încercăm a desprinde din ea stropul de adevăr. • Voim să formulăm doar u­­rări pentru anul care vine. El începe tulbure. — din punct de vedere politic, mai ales, cu nori groşi şi negri. Frământate evenimente sures­cită minţile; liniştea de care se simte atât de mare nevoie, e departe de a se pogorâ asu­pra lumei. Şi ţara noastră e mai agitată, din toate punc­tele de vedere, decât celelalte din întreaga Europă. Cum să nu sufere — în a­­semenea situaţie —­ mişcarea artistică! Vechiul adagiu „In­ter armae silent musae“ parcă încă îşi mai păstrează actua­litatea, deşi armele năprazni­­cilui războiu au tăcut de mult. Pacea adâncă şi gene­roasă întârzie totuşi, deocam­dată, să-şi reverse dn­eomu-i de belşug binefacerile.cSpirite­­le în continuă încordare păs­trează o atitudine explicabilă de rezervă faţă de producţiile artistice. Teatrul şi muzica trec prin­­tr’o crâncenă criză. Aşa începe anul 1923. Nu e vesel. Dar­ nădejdi se înfiripă to­tuşi din spasmul înfricoşător care iar clipsează trupul na­ţiunilor. Nădejdea unei poto­liri generale vine de la Lau­sanne. Alta, naşte din îndru­mările politicei interne. Aşa, poate, avea-vom un an artis­tic mai bun decât cel care s’a scurs. Noi o dorim din suflet. Dorim ca teribilele contin­gente valutare să înceteze cât de curând, pentru ca schimbul de artişti cu Occi­dentul să redevie posibil, iar astfel mişcarea intelectuală din ţară să capete preţioasele stimulente din afară, fără de cari nu poate propăşi. Cu speranţa, aceasta am tras Derdeaua prăfuită peste anul expirat, îi urăm noroc celor ce se avântă cu curaj în anul început. Tuturora, un an bun şi spornic, şi după vechea zicala românească, aşa de utilă azi. ..O mie de ani pace!“. „Rampa“ *AIDA" LA OPERA Desen de Boss Vrăbiescu ". dac Să bem sau nu? de Dr C. Poenaru-Căprescu Sa vedem efectele alcoolu­lui şi din alte puncte de vede­re. E bine stabilit astăzi şi trebue să o ştie toţi că alcoo­lismul prin debilitarea orga­nismului, este una din cauze­le frequente cari ajută des­­voltarea tuberculozei. Aceas­tă boală socială, numită cu drept cuvânt marea secerătoa­­re a omenirei, distruge sin­gură în fiecare an pe supra­faţa globului, mai multă ome­nire decât toate celelalte boa­le conta­gioase la un loc, şi de­cât răsboaiele. Tuberculoza este duşmanul cel mai neîn­duplecat al omenirei. Ei bine, Hai nevastă la prășit! Ce bărbate-ai nebunit! Vezi cum m­’am înbolnă­jit! Hai nevastă la băut! Bogda proste mi-a trecut! (Poporul), alcoolismul face sa isbucneas­­că tuberculoza acolo unde ea nu ar fi apărut fără de ajuto­rul alcoolului. Profesorul Landouzy de la Paris, unul dintre cei m­ai mari organizatori ai luptei sociale contra tuberculozei, a spus: „L’alcoolisme fait le fn­ ă la tuberculose“ (alcoolismul face cuibul tuberculozei) şi un alt profesor de la Paris Trayer a spus cu drept cu­vânt: „La­ tuberculose se prend sur le zinc“. Se ştie ,că mesele de consumaţie din câr­­ciumele populare, sunt îm-­ brăcate cu zinc ca şi tejghele­le pe cari se serveşte băutura. De aci formula figurată atât de precisă care arată că alcoo­licul cu­ încetul se tuberculi­­zează. Vizitam spitalele din Mar­silia, când am văzut pe mun­citorii din port aşezaţi la me­se îmbrăcate cu zinc bând ab­sintul pe nerăsuflate, dând psi­harul peste cap dintr’o dată (en barbare). Acelaş obiceiu l-am văzut la Cette, la Ba­­nyuls sur mer, la Lyon şi la Paris. Absintul este ura din bău­turile cele mai tari în alcool şi în esenţe, de aceea este bău­tura cea mai toxică. Să ne gândim iarăşi că al­coolismul degenerează rasa şi prin acest efect dezastruos, devine o problemă socială şi naţională. Să ne reamintim deci că co­piii alcoolicilor sunt nişte ne­norociţi, fiinţe desmoştenite de soartă, slabi, anemici, epi­leptici, paralitici, sau per­verşi, impulsivi, imbecili, in­di­ofi, degeneraţi demenţi, pre­coci, alienaţi sau devin crimi­nali. Alcoolismul este şi in-­­fanticid, căci mulţi copii nas­­cuti din părinţi alcoolici mor repede. Hereditatea morbidă găseş­­te cel mai mare procent la ca­pitolul alcoolismului. Distin­sul meu profesor Al. Obreja, care a instruit generaţii în­tregi cu o rară elocinţă, a pu­blicat numeroase studii asu­pra alienaţilor din ospiciul Măr­criţă, în care arată cât de mare este procentul alcoolis­mului etiologic la aceşti oa­meni nenorociţi. Iată de ce glorioasa şi ne­­­muritoarea Franţa a luptat ani de-a rândul contra fabri­canţilor de absint. A venit răz­boiul mondial din 1914 şi ca un trăznet năpraznic duşma­­nul din afară s’a năpustit să o doboare, s’o cotropească, s’o (Urmează în pag. 2­ a^ E­COURI Unu­l din primii ardeii ai Teatrului Naţional a fost pe vremuri — pe vremuri foarte îndepărtate chiar — însurat. Cum, in tinereţe, acum bătrânul arisit, a fost un mare don Juan, me­najul nu a putut dura. După repe­tate certuri infernale, a divorţat. Au trecut de atunci 30 de ani, şi niciodată soţia divorţată na avut cu­riozitatea să se interesese de fostul ei soţ. Acesta din urmă a interpretat luna trecută rolul principal dintr'o come­die clasică. S’a făcut oarecare vâlvă in jurul acestei creaţii, şi fosta soţie, cuprinsă de cine ştie ce reminiscenţe, a trimis la teatru pe slujnica ei de încredere, pe care o ţine de pe vre­mea când era măritată. Slujnica s’a dus, a ascultat un act, pa urmă s’a plictisit şi a venit acasă: — Cucoană dragă, ce să-ţi spun, de loc nu s’a schimbat domnul. Cum era acum douăzeci de ani, aţa e şi aci... Şi la teatru se ţine de drăcii, cum se ţinea şi acasă. Una ’dintre simpaticele noastre ac­­triţe — nu sprăjiim numele, persoană însemnată — şi-a aratat de curând 0 boltă foarte curăţită şi drăguţă, de ale cărei servicii este foarte mulţu­mită. ..:■■■■ Bona, care este foarte ' 'ioasă, şi mândră în acelaş timp de noul me­diu în care se află, şi-a pus în gând să înv‘ ■ ■'■■"'■'triveşte. In acest scop, şi-a cumpărat o me­todă de limba franceză, căreia i se dedici în orele ei libere,­ făcând pro­grese însemnate pe zi ce trece. Deunăzi, aducând dimineaţa ca­feaua cu lapte stăpânei sale, spre a-i arăta progresele făcute, o întâmpină zâmbind, cu următoarea frază: __J’espere que vous avez tres bien dormi, Monsieur ou Madame.­Cunoscutul boem M. N..— (nu a­­cestea 1» supt iniţialele, dar altminteri cum vroţi sparge căpşoarele, dragi ce­titoare?) —, om de lume, om de bine, om de teatru, om de litere şi... băiat de viaţă, salt de nevoile traiului, s’a angajat într’o mare bancă din Bucu­reşti şi a fost ataşat secţiei de cores­pondenţă. Fireşte, amicul nostru îţi i­a slujba ,,en amatteur", ţi nu renunţă nici o clipă la spirite, obişnuit cu ele încă din frageda copilărie, IiUr'o bună zi, şeful secției îl che­mă la dânsul: —­­ Uite ce e, dragă d-lel N„ ti'am nimic de spus contra stilului d-tale. Numai, pui e comercial. Uite, de pildă, scrisoarea asta redactată de d-ta, tre­­bue refăcută. Trebue să scrii simplu, de tot, ca să priceapă și cel din urmă dobitoc” . — Bine, d-le şef, se va face.„ nu­mai să-mi spuneţi şi mie ce n’aţi pri­­­ceput dv„. ca să ştiu ce să refac! «i ■ - M ......v —.........- ■ . . <i 1© 'Păianjenul toarce lungi fire-argintii In raza ce-abia încălzeşte.­­Şi umbra e neagră, Răcoarea pluteşte, Subt pânzele portocalii E marea, câmpie cu holdele verzi... Tar dealu e aprins; A­pare plaja O punte de aur... Pe roşile vii •Se ’ntinde, molatecă, vraja bntâielor zile de toamnă. Din crame răsună un cântec vift. Pe mare e-un lan de murmure. Ciorchinii de sticlă se ascund printre foi. Și apele sunt —- o pădure. O casă pe coastă — cărbune aprins — (Căci arde pe ziduri glicina). Sunt două petulii — oblonul întins —­ întârzie încă albina Iar florile soarelui — talere mari — tie poartă bănuţi — un tezaur — __­puse de harnicii lor grădinari In vie, pendule de aur. Sânziana Mira-Bran Teatrul Regina Maria Déeen de Bosr D-ra Renée Annie în ,,Pui de Vultur“

Next