Rampa, martie 1923 (Anul 7, nr. 1601-1627)

1923-03-22 / nr. 1619

NUMĂR IN 8 PADINI: LI!­2 ANUL VII No. 1619 Joi 22 Martie 1923 MIMENT O gins fins de dessert alaga adera uscat-Lunel APARE ZILNIC director­­ M. FAUST MOHR ABONAMENTELE Un an Sase luni Trei luni IN TOATA TARA Lei 600 L­e­i 300 Lei 150 IN STRĂINĂTATE Lei 700 Lei 600 Lei 200 Abonamentele se plătesc înainte n tt n a Manuscrisele nepublicate se distrug s n Anunciurile se primesc la administraţia ziarului şi la toate agenţiile de publicitate Clurourile, Redacţia şi Administraţia: Bucureşti, Str. Sărindar No. 7, parter — Telefon 1/59 Depozit General SOC. GLOBUS Bucureşti Str. Morilor No. 30 rtefeta sucessului şi dacă s’ar putea cunoaşte! Precis, doctoriceşte, să se poată pune diagnoza, şi după fixarea ei, să se ştie exact „reţeta"! N’ar mai exista deficite teatrale nemulţumiri actoriceşti, supărări ale publicului; repertoriile ar fi bine­ determinate, sălile pline, toată lumea in beatitudine... Reteta succesului! * Sunt sigur că o doresc cu fre­nezie toţi directorii de teatre. Vă ’nchipuiţi­, le-ar economisi atâta bătaie de cap. N’ar mai avea ne­voie să socotească etern cu toa­nele publicului, să sconteze va­lori in cele din urmă neexigibile. Toat d'ar merge strună, piesele dez­agreabile publicului ar fi ma­zili promt cele pe gust, mul­­timei ar avea un dever formida­bil; cea mai lucrativă industrie teatrală ar inflori peste noapte, şi autorii dramatici ar deveni nişte lucrători de uzină, fără persona­litate, fără platformă, dar în schimb excelent de bine retribuiţi. A, paradisul reţetei succesului! Paradisul», şi infernul ei! Infernul ei, — căci din acea clipă s’ar înălţă, a­tot-stăpânîtor, Maiestatea Sa Vulgul. Toate gus­turile josnice ar fi înălţate la rang de definitivat; nici-un pro­­păvăduitor al înălţărei morale n-ar mai avea glas. Ne înduioşăm azi de micul nu­măr al acestor mucenici ai gene­roaselor idei, de crâncenă bătălie în care sunt siliţi să-şi zdrobeas­că eroismul, pentru a face măcar să se audă glasul lor de propă­­văduitori ai crezurilor înalte... Dar ce-ar mai fi atunci, când „­reţeta succesului" s ar putea Cunoaşte ca o compoziţie farmaceutică, di­nainte I ■ * A, nu 1 Capriciosului public de teatru, atât de vexant pentru directorii de teatru, de astădată ii oferim omagiile noastre. Numai graţie acestor fluturări insesizabile ale preferinţelor sale, numai graţie permanentelor sale inconsecvenţe şi nestatornicii, avem posibilitatea unor tentative de regenerare pe tărâm dramatic, cât de mici, cât de anemice, dar realizabile to­tuşi. Num­ai graţie faptului, bună­oară, că marile înscenări, cu fast, cu figuraţie multă, cu lumină din belşug, cu costume, cu dansuri, cu Veselie, au plăcut, la anumite piese, acestui public cu toane, a fost cu putinţă epoca la montare la noi a ,,Lysistratei” lui Aris­­tofan, sub egida lui Karlheinz Martin. Şi dacă chiar „Lysistra­­ta” n’a însemnat un mare succes de cassă — din pricina aceloraşi bizare capricii ale publicului —, rezultatul moral a avut intietate Şi de aceea „Visul unei nopţi de vară” a devenit realitate pe sce­na Naţionalului, şi face săli pline. O nouă încercare de acelaş gen pregăteşte acum o grupare parti­culară... Cine poate să prevadă toanele publicului? Precis este că aceste toane fac posibilă înscenarea lor, şi atât ajunge. »­­ Hotărât, e o adevărată feri­cire că „reţeta succesului” încă nu s’a descoperit! Primus Călugărul Acum câte­va zile a avut loc, pentru încheerea carnavalului, o somptuoasă serată costumată şi mas­cată în localul ambasadei unei mai puteri din Bucureşti. Un bufet extrem de copios era pus la dispoziţia invitaţilor.­­La un moment dat se apropie de bufet un invitat mascat în călugăr, care ceru să i se servească o porţie de icre negre şi-0 sticlă de vechi vin franţuzesc, pe care le consuma­­u o excelentă poftă. Zece minute după aceia, călugărul apăru din nou :omandă iarăşi icre negre şi o altă sticlă de vin, pe care le consumă cu aceeiaş poftă. Intr’un ceas şî jumătate opera­­sa se repetă de 9 ori. M­irat de faptul că un om mănân-­j­­ă şi bea atâta, amfitrionul ,căruia maitre-d'hotel i-atrăsese atenţia, porni o discretă anchetă asupra a­­cestui fabulos personagiu. Și se descoperi că personagiul nu era unic, ci numai costumul de tutu­­ăr era unul singur. Dar acest cos­­tum îl imbrăcau toţi valeţii amba­sadei, cari voiau să se înfrupte ş­­­i din bunătăţile bufetului. / S. P. Q. R. Yfftk ga chestie Regele cerşetorilor Se ştie că America, — deşi repu­blică — e ţara regilor. Acolo există regele lânei, regele fierului, regele petrolului, regele chi­briturilor, regele laptelui acru, ş. a. m. d. Nu ştiam însă până acum că e­­xistă şi un rege al cerşetorilor. A­­ceasta n’am­ aflat-o decât după ur­mătoarea informaţie, apărută în ma­rele ziar newyorkez „The World": „William Jamison, regele cerşe­torilor, a apărut ori în faţa judecă­torului de la ocolul Oppenheim, acu­zat de flagrant delict de vagabon­daj. El a fost arestat în seara pre­cedentă, surprins pe când cerea de pomană trecătorilor. Jamison fost condamnat de judecător la 100 de dolari amendă. Ca şi când* * ar fi fost o sumă derizorie, Jamison scoase punga din buzunar, și plăti imediat cei 100 de dolari. Şi o sută­­de dolari fac cam 20.000 lei. De altfel „The World“ arată că regele cerşetorilor se bucură de o impunitate uimitoare. Fiind un excelent agent electoral, în timp de alegeri alte multe legă­turi în lumea politică, și ori de câte ori e închis în azil sau puşcă­rie, se fac mari presiuni pentru a fi eliberat. . Kjf. •xxxx Ateneul român a comemorat zr­­lele acestea pe marele nostru scrii­tor, unicul Carageale. Cu prilejul a­­cesta distinsul nostru prieten d. A­­lexandru Davila ne comunică urmă­torul dialog caracteristic dintre Ca­rageale şi un prieten al său: — Dar bine, lancaie, de ce fii aţa de mult la Popescul — Pentru că e beţiv. — Dar mai sunt şi alţi beţivi pe lume! — El e deştept. — Dar mai sunt şi alţi deştepţi pe lume. — El e beţiv! Sunt nesfârşite stupidităţile, care se debitează în colţurile tăinuite ale saloanelor, la ceaiuri, serate, dineuri, f. n. ,m. d.­­Acum câteva zile, după o repre­zentaţie de binefacere, dată la Tea­trul Naţional din Bucureşti, de di­verşi domni şi cucoane din lumea mare, a avut loc un soi de banchet la Boulevard.­­ Un domn — foarte simpatie, dar cam slab de duh — se nimerise la mesă, alături de o domnişoară, a că­rei cunoștință o făcuse abea in seara aceia. In cursul supe­ului, la un moment dat, tânărul cavaler se adresă, ama­bil, vecinei sale: — Curios, domnișoară,­­dar sunt convins că am mai văzut undeva o­­chii d-tale.„ , — In adevăr, foarte curios — răs­punde zâmbind domnişoara. Eu îmi port totdeauna ochii cu mine. • La acelaşi banchet, a păţit una tot atât de crâncenă şi un tân­ăr doctor în medicină, nelipsit de la toate a­­ceste manifestaţii mondene. Şi doctorul şedea la masă lângă o domnişoară, pe care insă o cunoş­tea de mai multă vreme şi căreia în­cercase să-i facă o curte discretă. Intre alte graţiosităţi, adresate du­­duiţei în chestie, tânărul doctor îi mărturisi, cu ochii plecaţi, că face şi versuri. — Da ft se minună domnişoara. Ei cum se poate, d-ta om de ştiinţă, om serios, să faci versuri ! — Mă mir şi eu, duduie, dar îmi vine inspiraţia din când în când, şi atunci fac versuri, ca să-mi omor timpul!... . — Timpul ? Dar ce clienţi nu mai ai?? întrebă domnişoara. Prin cartierele mărginaşe, Un domn cu servietă opreşte pe un tânăr vagabond, şi-l întreabă: — Nu ştii, te rog, unde e pe aici fabrica de paste făinoase. — Nu, răspunse vagabondul şi trecu mai departe. Dar deabea făcu domnul cu ser­vieta, vre­o douăzeci de paşi, şi va­gabondul îi strigă din spate: — Poate vrei să spui „fabrica de macaroane"! — Da. Desigur. _ — Nici aia nu știu unde e" Compozitorii străini ***** O. Oskar Necabal Desinteresarea actorului Nu a trecut mult de când am scris în aceste coloane despre matineurile profesionale,­­ adică despre matineurile daite de teatrele parisiene,­ cu sco­pul de a strânge la repetiţia ge­nerală pe actorii, conservatoriş­­tii şi criticii cotidianelor. Azi, datorită unor noi şi re­­cente observaţiuni, mărturisim că ne schimbăm părerea... O mână de tineri conservato­­rişti, — cu un germene de bol­şevism­ artistic — au înjghebat „Asociaţia Elevilor şi Absolven­ţilor şcoalelor de artă dramati­că din Bucureşti.“ Presa i-a îmbrăţişat, şi pentru anul acesta, ciclul conferinţelor cu subiecte asupra chestiunilor de teatru, a fost anunţat. Conferenţiarii sunt cunoscuţi ca puternice talente şi ca es­teţi ultra moderni. Am asistat până acum la pri-­ mele trei conferinţe. In sala pri­mitoare, am văzut tineri băe­­tani şi fetişcane, din primii ani ai Conservatorului, lidieri, func­ţionari comerciali, militari şi­­ copii; dar n’am văzut decât doi actori. Atâta desinteresare, atâta lip­să de dragoste, pentru meseria sa, nu mă aşteptam să întâl­nesc la actorul român... Nu ghicesc ce scuze li s’ar putea aduce — nici celor în vârstă şi nici celor tineri. Mulţi dintre ei ar fi avut ocazia să-şi îmbogăţească redusele cunoş­tinţe, înlocuind cărţi cari lip­­i­s­c din literatura noastră. Or, această lipsă de desinte­resare explică de ce o parte din actorii noştri sunt inculţi, chiar atunci când sunt inteligenţi şi talentaţi.,, Dar dacă ea ar fi scuzăbila la cei în vârstă, e regretabil, că aceeaşi indiferenţă se perpetuă şi la cei tineri. Suntem amenin­ţaţi să avem o generaţie de ac­tori lipsiţi de cunoştiinţe şi mul­ţumiţi numai cu spoiala ce li-o dă cursurile Conservatorului... urmate numai să-şi aibă frequ­­enţa— cerută de regulament—­ dar nerăbdători să atace „roluri grase“... când n’aiu pregătire. * In matineurile profesionale pe cari le ceream, vedeam un mijloc de educaţie a actorului;­ azi vedem că el le-ar ocoli în­gâmfat — aşa­ cum ocoleşte multe din cele ce ar fi de folos menirei sale, aşa cum ocoleşte,­­ până şi conferinţele cu subiecte­­ despre teatru. Dacă aş avea putinţa, aş, strain­ge­nţa arcanul pe actorii şi pe actriţele noastre, mai ales tine­rimea, şi i-aş aduce în sălile de conferinţe unde, vrând-nevrând, ar fi siliţi să asculte. Aş face, aşa cum se obişnuia într’o vre­me în şcoli, când Duminecă co­piii se duceau siliţi pe două rân­­duri, în biserică, ca să asculte slujba. Căci ca şi copilul, mulţi din actorii , noştri trebue educaţi prin constrângeri. Vorba şi scri­sul nu-l conving. Actorul ro­mân nu-şi cunoaşte interesul profesional. Radul

Next