Rampa, martie 1925 (Anul 8, nr. 2203-2228)

1925-03-25 / nr. 2223

ANUl: VIII No* 2*23 *—' ' ■ ■■.........................'­'"TU Institutul de înfrumuseţare Sucursala Institutului Fizioplastic din Paris BTXU B-ETU. CONSTANTIN No, | ' îngrijirea feţei prin metode ştiinţifiple, îndepărtarea petelor, coşurilor, sbârcelilor, perilor, Depozit de creme, pudre loţiuut al Institutului din Paris, Orele de consultaţii de la 10—12, I—C. Un câştig cultural: Discuţia asupra Palatului Comunal de GR. TAUSAN Dacă se va face sau nu, acest palat al oraşului care îl aşteptăm toţi, aceasta e o chestiune care din nefericire nu a eşit încă din faza „studiilor“. Şi ştim, dintr-o veche experienţă, că ceea ce se începe cu studii şi cu comisii, nu se sfârşeş­te de cât rare ori. Dar am fi cei dintâi care ne-am bucura de faima profetului minci­nos. In orice caz ceea ce rămâne ca un câştig real din sgomotul ce se face în jurul planului viitoarei Case Comunale, este interesul ce s’a deşteptat în cercuri largi pen­tru o operă care e menită a simbo­liza puterile de viaţă cetăţenească în vremea de acum. Iar discuţiile de natură estetică deslănţuite în presă, nu pot evi­dent de­cât să contribue la progre­sul sentimentului de frumos şi de bun gust, — sentiment care foarte rareori cântăreşte ceva în preocu­pările oficialităţei noastre. Se face sau nu se va face Casa Oraşului, — suntem cel puţin sa­tisfăcuţi că pentru moment s’au scos din preocupările valutei, quan­tum-ului de pensii ori problemei pâinei integrale, o serie întreagă de­ cetăţeni, cari încep şi se preo­cupă acum şi de geana acea de lu­mină ce se cheamă frumuseţe! Din ipotezele emise asupra aspec­tului viitoarei Case Comunale, re­ţinem pe acea emisă de d. arhitect Berindey, care se opreşte la solu­ţia planului d-lui arhitect Anto­­nescu, — faţadă largă cu „beffroi". Ştim că azi acest „beffroi" nu mai poate avea utilitatea de altă­dată , ca pristav al celor ce se în­tâmplă, nu ca loc de priveghere de incendiu. Dar soluţia turnului tre­­bue păstrată pentru că dă un „ca­racter" clădirei, şi este în armonie cu tradiţia arhitectonică româneas­că. (Exemplu : Clopotniţele mari de la intrarea mânăstirilor, culele, etc...). Dar pentru că vorbim de carac­ter şi de stil, socotim că astăzi, în faza evoluţiei noastre culturale, nu poate să se mai discute chestiunea dacă­­viitorul Palat va trebui sau nu să fie în stil românesc. Timpul eroic al arhitectural noastre în care un Mi­ncu trebuia să facă „bufete“ în stil românesc pentru a ne dovedi că avem un „stil“, a trecut. Azi se pune altfel problema: Până unde se va întin­de „stilizarea"? O vom duce până la o imitaţie a mânăstirei, ori a conacului boeresc, sau vom adău­­ga numai motivul ornamental cât mai larg posibil, la liniile gene­rale? Dar, această problemă de estetică arhitectonică este uşor, de soluţio­nat. Se pare de altfel că „planul Antonescu“ este­­ o realizare a stilului românesc, fără exagerata de a face un mare palat modern, cu distribuţii anal­ronice. Nu putem, însă, aproba ideia în­­ființărei prăvăliilor în noul palat. Exemplele de aiurea nu dovedesc nimic. Dacă la Opera din Viena, parterul e ocupat de prăvălii, a­­ceasta e o lipsă de gust ce nu o putem imita. Slavă Domnului, avem destule locuri goale în mijlocul oraşului pentru a clădi cartiere întregi cu prăvălii, iar dacă e vorba de câş­tigul pe care Primăria le ar realiza din închirieri, am sfătui-o să pună câţiva lei în plus pe fiecare cap de cetăţ­ean bucureştean. Mai bine dăm fiecare un mic obol, decât a face un Palat somptuos, magnific şi solemn, cu subsoluri pline de peşte sărat ori cu prăvălii de „ga­lanterie" (Doamne!, cine va fi in­trodus acest cuvânt ruşinos pe fil­mele noastre?). Şi acum să ne rugăm la Dum­nezeu ca să ne dea vârsta biblicu­lui Mathusalem pentru­ a vedea, ceea ce azi e numai spectacol in­tern şi fantazist: Palatul oraşului care centralizează forțele Româ­niei Mari. Intri un cerc de prieteni, aproape to fi favoriți ai celor nouă muze, se discuta aseară la Elisée, despre bău­turi. — Orice s'ar fice, eu tot whisky, prefer. Zise V. n. — gazetar în dispo­nibilitate. — Dar unde găsești?, întrebă un comesean. — Acum găsesc mai greu. Pdind a­­cum insă dentistul meu — un băiat cu studii la Paris — îmi dedea câte tun păhărel de whisky ori de câte ori imi scotea un dinte. — Și acum de ce nu-­i mai dă? — Fiindcă nu mai am nici un dinte. Un capitol din istoria bdlbdelilor in teatru trebue să coprindă ti ur­mătoarele două flori de antologic, di - -Un spectacolele pie­ju­ra născute la unul sei B. i. nţ. •Excelente actor I. n. u. P. t. r. s. c. cărui rolul unei prea sfinfite feţe isericeşti, trebue să spună în ritmul celebrelor versuri, următoarele cu­vinte : „... cu ‘ntreb­a mitră ’n cap“ Repezit, cu emfază ţi ifos, excelen­tul actor rosti: ,ţ...cu ‘ntrletra tritră ‘n trac“, ţi intorecindu-se spre culisă : „Ptiu... al dracului poet­­“ * Acelaş actor, aceleaşi versuri din aceea­ celebră piesă, trebuia să spu­nă : „Căci femeea ce’nfruntat-a cu trufie ale clerului porunci, Să-şi petreacă viaţa- *n ocnă etc... Exasperat de tirada nesfârţită, lăsă versului frâul liber: „Căci femeea ce‘nfruntat-a cu froft­­­rie ale olerului porunci Să-şi petrească viaţa'n ocnă“. (Aparte). A dracului cobe­l... Pasă-mi-te, cobb­a fi recomandase publicului care ţi el începuse să pe­trească... Pictorul S. M. e însurat și sofia lui e extrem de geloasă deși neam de neamul ei n'a avut spanioli in fami­lie. Una din cele mai reușite scene de acest soi i-a făcut-o zilele trecute. O povestim întocmai. Pictorul S. M. se întoarce acasă, a­­tăcând Intri o cutie de carton o pere­che de tălpi și tocuri de cauciuc. — Ce vrei să faci cu ele, îl întrebă soţia ! ■— Ce voi să fac, decât să mi le pui la ghete, răspunse soţul. — Să nu-fi pui tălpi de cauciuc la truete că divorțez. «*■ De ce ?... 1 — Pentru că să nu crezi d-ta că eu nu știu dece vrei să-ţi pui tălpi de cauciuc, *~?1 —I Ca să nu te aud eu când vii noaptea, pi­zerabile. iCHIXi t . I I Premieră de Borodin la Mannheim La teatrul Naţional din Mann­heim s-a dat premiera în Germa­nia a operei compozitorului rus Borodin, „Prințul Igor“. De fapt opera aceasta este o lucrare colec­tivă a trei compozitori: Rimsky- Korssakow a instrumentat prolo­gul, actul întâi, al doilea şi al pa­trulea precum şi o parte a actului al treilea. Cercetând materialul rămas, Glasunow a complectat in­strumentaţia: întreaga operă ne prezintă o lu­crare monumentală a artei muzi­cale ruse, care a putut fi reprezen­tată în Germania, 38 de ani după moartea lui Borodin, graţie abilei prelucrări a lui Richard Lert și Richard Meyer-Walden. Succesul a fost mare. as Mit Jubileu S’au împlinit două­zeci şi cinci de ani dela prima reprezentaţie a piesă­ IMNGLQN IN TEATRUL ROBIA­­NESO Parisul a aniversat zile trecuta de ani dela prima reipreaentaţie a piesei „L'Aiglon" capod­opera lui Edmond Rostand. Premiera a avut loc în 1900 la teatrul Sarah Bern­hardt. In douăzeci şi cinci de ani a­­ceastă piesă, tradusa în aproape toa­te limbile, a ajuns numai la Paris la 2000 de reprezentaţii ARTIŞTII CARI AU JUCAT RO­LUL Holul defleit­ei plin de avânt al ducelui de Reichstädt, a avut la Pa­ris o serie de interprete strălucite, în­cepând cu marca tragediană, Sarah Bernhardt. E interesant de amintit că rolul a­­cestui adolescent a tentat deopotrivă ţi pe bărbaţii ca şi pe femeile care l'au jucat in Franţa. Unul din cei mai buni interpreţi a fost regretatul nostru compatriot de Max. Lau mai jucat la Paris: Blanche, H. Tony Bulandra (în ducele de Reichstadt) Sergine, Andree Merg, Andree Pascal şi Marcelle Serviere. „PUIUL DE VULTUR“ IN TEA­­TRUL ROMANESC La noi piesa a fost reprezintată pem­tru prima oară acum trei ani cu d. Tony Bulandra, care a făcut din rolul ducelui de Reichstadt, o admi­rabilă creaţie. Piesa a fost jucată cu um fast de­osebit şi a fost o lungă serie de re­prezentaţii în traducerea în versuri a d-lui Aslan. AMINTIRILE INTERPREŢILOR FRANCEZI „Comedia“ a crezut interesant să ceară impresiile câtorva interpreţi cu prilejul acestei aniversări. D-NA MARY MARQUET mr încurajată de Sarah Bernhardt Marioara Ventura de la Comedia Fran­ceză in rolul ducelui de Reichstadt. Procesul e mult mai vechi, d-na Ven­tura urma să joace acest rol in ro­mânește încă din anul 1916 când a isbucnit războiul. ALP. L’Aiglon a Parny. Fiert arguet, Simonét Pierre Era-1 am jucat în timpul războiului Open-Tera­tru prima oară „l‘Aiglon“. Am apărut pe scenă chiar în costumul cu care jucase Sarah Bernhardt. La prima reprezentaţie, în vrme ce jucam scena cu împăratul şi cu Met­­ternich, bombe erau asvârlite de Zap­pelinuri deasupra Parisului spume d-na Marquet. MARIOARA VENTURA VA JUCA L’ANGLON Prezentul articol ne dă prilejul să dăm publicului o ştire extrem de in­teresantă, care ar putea fi conside­­rată ca o indiscreţie. Piesa lui Rostand va fi reluată in viitoarea stagiune la teatrul Regina Maria cu marea noastră compatriotă De Max D-na Marioara Ventura 4RAQINISI.il APARE ZILNICI Director i £L PAUST MOHR, Prim-RedactWilWABI»At PROD A,. Btarourite­­ BocuresU, str. Sărindar T, etajul f. Telefoanes Direcţia 17/33 Redacţia fi Administraţia i 1/39. zierea conferentarului, se hotărăsc să citească, aplauzele se înteţesc şi de pe scări, coboară radios confe­renţiarul. Peste o clipă liniştea comprimată e suptă de mii de ure­chi cari vor să asculte. BLOCUL SAPTAMANEI: CONFERINŢELE ADEVARUL LITERAR AN VI No. 22­. MIŞCAREA LITERARA AN­ II No. 19. — SALONUL LITERAR AN. I No 1. - OMUL LIBER AN. II No. 8. — LUMEA AN. I No. 20. — LECTURA AN. I No. 6. Trăim în plin sezon al conferin- îşi şterg cu batista ochelarii, dar în ţelor. Afişe albe, roşii, albastre, li-1 momentul când, resemnaţi de lntâr f tvinnitn mi r»i»n fîn/i * _—l. I-.i 1 tere innalte, cu elegante grafice, sau groase şi masive, prinse in ilu­zorii şuruburi pe zid, anunţă toată săptămâna: Conferinţele. Dintr’odată clientela tematecului cinematograf scade, matineele tea­trelor suferă de căscatul lojilor rfir mase nevândute, şi vina cine o poartă?...: Conferinţele. In atmosfera vâscoasă şi galbe­nă a luminii electrice, a intrat ci­neva repede şi guraliv. Dar cu toa­te că sala e aproape goală, sau poa­te tocmai de aceea, vorba i se taie brusc, ca răsuflarea. Liniştea sălii de conferinţe impune tăcere, magis­tral şi stupid, ca un profesor care­­şi aşteaptă înfuriat, elevii întâr­ziaţi în recreaţiei... Pe nesimţite sala se populează: apar domni pleşuvi, maniaci, cari cred că o conferinţă Îşi dă cultura mută ’n gură, doamne respectabile cari nu vorbesc de cât franţuzeşte. (Ah! Usieur, el y en a tant des nu­ances­...) studente gureşe ca vrăbii­le cari mă scoală dimineaţa in li­liacul înmugurit sub fereastră, domni cu eleganţă studiată, familii cari trag cu preferinţă la loji con­fortabile, elevi de liceu pentru care şapca incomodă e o prejudecată şi o absurditate, în sfârşit studenţi se­rioşi şi literaţi Îngânduraţi. Plictiseala de la început se trag­­într’un continuu murmur, "se aud gâlgâiri de râs reţinut şi nostimadele răsuflate, fac furori prin colţurile animate. Ora confe­rinţei se apropie, lumea se uită la ceas, se aud sacadate tropote de aplauze din galeri­e izolate ca ni­şte Insule, în fotolii câţiva domni serioşi au deschis gazete politice. Abia mai pot să rabde povara lor de floare şi scutură pe­ alee, o spumă de dantele Ţesute din petale şi fire moi de soare. In restul numărului, două studii. Pozitivistul romantic da Lucian Blaga şi Personalitatea lui Emines „Doamnelor şi domnilor,“ Trăim în plin sezon al conferin­ţelor... Adevărul literar publică o admi­rabilă nuvelă a Simonei Basarab: Trololoi, admirabilă ca atmosferă şi nerv, mai puţin ca tratare. Pre­tutindeni însă observaţia şi expre­sia nouă te Întâmpină plăcut sur­prinzător: „... că urgia asta numai de la Dumnezeu venea, pentru că — spu­nea el — prea nu se mai duc oa­menii la biserică, prea trăesc necu­nunaţi şi prea’s mulţi „copchii“ din burueni.... Se observă bine două influenţe: Creangă şi Slavici. D-l TUDOR MUȘATESCU sem­nează o poezie muzicală de primă­vară, proaspătă și delicată ca un păinjiniș sau ca o petală de cais. E-atâta primăvară, că pomii din­­ grădină cu, de D. Caracostea. Proză de Ion Vinea, G. Pallady, Constant Jenes­cu, recenzii inteligente de George Balculescu. • In Mișcarea literară, d-l G. Car­­daş despre Critica literară: „Orice popor are in firea sa, pe lângă un fond omenesc comun, şi ceva propriu etnic: datinele şi tra­­diţiunile, trecutul istoric; şi acestea toate îi imprimă o înfăţişare carac­teristică, ce-l fac să se deosebească de alte popoare. Literatura unui popor va fi şi ea originală, când se alimentează din Însuşirile etnice. Acest tendenţionism artistic 11 re­clamă popoarele cu o literatură ne­­desvoltată. Cosmopolitismul literar, principiile artei pentru artă, trebue să pătrundă Intr’o literatură bine formată. In această privinţă cred că teo­riile critice ale lui Gherea, au fost premature pentru literatura noas­tră şi reacţunea impusă de curen­tul „SAMANATORULUI“ o necesi­tate organică şi salvatoare a litera­turii româneşti“. Credem că e o profundă eroare, aceea de a socoti literatura sămănă­toristă ca pe un foc sacru al con­ştiinţei noastre naţionale şi al fon­dului nostru specific românesc, pen­tru bunul motiv că această litera­tură era produsul acestui fond su­fletesc deja existent, nicidecum producătorul şi alimentul sufletesc al românilor. Era ca spuma produ­să de imensitatea mării. E fals şi absurd să se susţină că marea tră­­eşte mulţumită spumei. * A apărut o revistă nouă, la­­Arad. Se cheamă: Salonul literar şi se bu­cură de colaborarea câtorva nume curente în literatură, lucru care poate fi o garanţie de seriozitate şi de viaţă lungă. I-o dorim din tot sufletul. In numărul acesta D. Nanul Pu­terea ideii, Poeme în proză de Al. Negură, Versuri de A. Cotrua. Ale­xandru Gherghel. Ne oprim bucu­roşi la Pastelul neoclasic al d-lui Perpespicius, pe care l-am mai sa­vurat şi altă dată: Primăvara-şi reîncepe Ciclul nop­ţilor sublime Şi din nou le desfăşoară proectân­­du-le în spaţiu Instalat operatorul, din cereasca-i înălţime Cinematografiază oda IV-a din Horaţiu... Omul liber luptă din greu cu in­diferenţa publică. Numărul din ur­mă bravând stările de fapt, porne­şte curagios înainte. O revistă cu­minte, timidă aproape, în jurul că­reia s’au grupat câţiva harnici idea­lişti, nu trebue să dispară. De a­­ceea aplaudăm aici iniţiativa şeză­torilor publice ale acestei reviste. In acest număr d-l V. Eftimiu reaminteşte un adevăr amar, care Închide în el o regretabilă realitate: „Câştigând de la trei vecini de­o­­dată, România are trei pumni în coaste. Cu atât mai mare trebue să-i fie grija. Cu atât mai mult se cere mobilizarea ei totală. Dar nu obişnuita „mobilizare" cu soldaţi şi trenuri cari pleacă spre graniţe. E un lucru relativ uşor această mo­bilizare superficială, care costă scump statul, dar nu constitue pa­văza supremă. Nu mobilizarea cu trâmbiţe şi poezii gi­ discursuri În­flăcărate, ci calma ofrandă a fiecă­ruia, în cercul preocupărilor sale, munca intensificată a fiecăruia în slujba unei­ patrii pe care s-o iu­bească şi care să se facă iubită de el. E încordarea tuturor energiilor, a tuturor competinţelor, o alegerea din toate straturile sociale şi poli­tice, a celor mai buni fii ai ţării, care să stea de veghe, cu ideal şi cu atenţie, la tot ce se Întâmplă“. In corpul revistei proză de Ion Pas, Leonard, X. Psîtz, Eman, Cer­bu, Brucar.­ Versuri de Mihail Ce­­lărianu, Leon Feraru, AL Terzi­­man, Eduard Sbiera, In Lumea 1— bazar săptămânal— O. C. (Otilia Cazimir sau G. Topâr­­ceanu, dac’ar fi să credem svonul!.) aduce un ciclu de versuri delicate pe o gamă nouă: Câte o rază subţirică intră'n casă Curioasă; Rătăceşte cu mirare Prin dulapuri, prin saltare, Şi rămâne aninată Nebunatică ţi vie De-o garoafă de hârtie Veche ţi decolorată (Casele) Dl. Tudor Arghezi semnează schiţă plină de o gingaşă simţire Lux Perpetu. In restul numărului, Basarabenii din fruntea Rusiei, de Alexis Nour (ce bucuroasă regăsi­re !...) Cronica dramatică (Bărbierul din Sevilla). Chipuri din Trecut, de Radu Rosetti, Talionul, de Ion Vi­nea, Pon, de Mihail Sadoveanu, Cronică măruntă.­ Lectura sau Floarea literaturilor străine cum se mai intitulează, ne-a adus in numărul acesta câteva pa­gini ale plinului de seninătate Knut Hamsun. Regretăm din suflet că traducerea d-lui Eug. Relgis n’a fost o tradu­cere aşa cum o merită opera lui Hansun Totuş­­e Îmbucurător fap­tul că Lectura şi-a deschis paginile întru răspândirea unei literaturi bune. • ROMULUS DIANU * t­ ,. Dintre cei dispăruţi Dimitrie Greceanu , „ de AL. DAVILA Dându-se ordinul de mobilizare ge­­făr, dar, nici unuia — cu toată groa-nerală, în 1916, Dimitrie Greceanu, ca fost ministru (de justiţie, mi se pare) nu fu mobilizat. Legea e for­mală. Boierul de viţă veche, însă. Îşi înţelegea altfel datoria. Dimitrie Gre­ceanu se angajă voluntar, ca sim­plu soldat. Repartizat la un regiment de infanterie, neputâmdu-şi acolo as­cunde inteligenţa şi cultura — cum îşi ascunsese identitatea, când se an­gajase voluntar — el fu dat la com­pania de mitraliere, unde, ca bun trăgaciu, fu făcut ochitor. El dormi, dar, cu ceilalţi soldaţi, sub foaia de cort, şi mâncă dela cazan, ca şi ei, sau răbda de foame, tot ca şi ei. Franţuzitul acesta (Dimitrie Gre­ceanu era doctor în drept dela facili­tatea din Paris) se prefăcea, pentru a nu da de bănuit cine era, că nu pricepe nici o vorbă franţuzească. La nu mai ştiu care bătălie, mi­traliera servită de soldatul Dimitri© Greceanu, ca ochitor, trăgea, din do­sul unui adăpost, fără întrerupere, aşa că ap­a din manşon fierbea şi trebuia răcită în­tr'una: la o distanţă de circa 500 metri între mitralieră şi inamic, curgea un pârâu de unde servanţii aduceau apă rece cu gă­leata de pânză. Pentru a executa a­­ceastă manevră, servanţii erau ne­voiţi să iasă, la deschis, din dosul adăpostului şi prin urmare, să se expună la tirul inamicului Germa­nii concern,traseară focul lor asupra mitralierei române şi luau în primi­rea floanţelor, servanţii cari aler­gau la pârâu pentru a-şi umple gă­leţile de pânză cu apă rece. Bieţii soldaţi cădeau mai toţi ucişi; nici u­­nul, nu izbutia să se înapoieze tea­ssa, care îi stăpânea pe toţi — nu îi trecuse prin cap să nu iasă la des­chis sau să stea la îndoială când îi venia rândul să meargă la apă. Acel, căruia îi veni rândul, strigă: — Mă duc la moarte sigură, și am copii Dimitrie Greceanu, auzind acest strigăt, sări de pe locul ochitorului, și zise bietului tată de familie: Ia-mi locul, că ești bun trăgaciu Mă duc eu că nu am copii. Aducând găleata de pânză, Dimi­trie Greceanu se dispuse să iasă din adăpost. — Mais cet homme est four excla­mă, pe franţuzeşte, un ofiţer fran­cez care asista la această scenă, şi pricepea româneşte dar nu vorbia. Momentul era suprem. Dimitrie Greceanu îşi uită hotărârile ante­rioare şi, ieşind din adăpost, repli­că ofiţerului francez, tot pe franţu­zeşte: — Vouă en ferrez au tant. Dimitrie Greceanu se dăduse de gol. Norocul voi ca el să se înapoieze de la pârâu, cu găleata de pânză pli­ni­ă, fără să fi fost atins. Dimitrie Greceanu scăpase de gloan­ţele inamice, dar, de atentatul de la Senat, nu scăpă. rr *1 3^0 A. DAVILA Se zice că■ ■a ...in curând va lua fiinţă in Capi­tală o nouă formaţiune teatrală. ...că această nouă trupă de come­die este sub conducerea unui cunos­cut actor dela un teatru particular din Capitală, nedemisionat încă. ..că pe lângă acest actor mai fac parte din noua formaţiune, doi so­cietari ai Teatrului Naţional (unul bărbat ţi celălalt femee, fără a fi insă bărbat ţi femee). ...că această nouă trupă de come­die este finanţată de o doamnă din lumea bună rămasă de curând vă­duvă, „că această domnă, posesoarea a unei averi personale ţi considera­bile, ar fi vrut să formeze un grajd, care să concureze pe cele mai re­putate de pe jârnul român. ...că un prieten intim al doamnei— mare iubitor de teatru şi el instit au­tor dramatic — ar fi sfătuit-o să re­nunţe la planul hipic şi cu banii a­­ceia să înlesnească formarea unei noi trupe de comedie, lucru pe care doamna l-a acceptat. ...că peste puţin timp vor începe lucrările de amenajare ale unei săli de cinema — din centrul Capitalei — sală unde va juca noua formaţie tea­trală ...că in legătură cu acest fapt, pa­tronii de cinematograf se prepară să încaseze o frumoasă filodormă, Battistini la Viena Renumitul bariton Mattia Bat­­tistini a cântat zilele trecute la Opera Mare din Viena rolul lui Don Carlos din opera „Ernani“ de G. Verdi. Orchestra a fost pusă sub conducerea lui Pietro Mas­cagni care a fost invitat să dirije­ze o serie de spectacole ale Operei Mari din Viena. ilercu W, za martie lazar Institutul de înfrumuseţare Sucursala Institutului Fizioplastic din Paris ftm BMCCU. CONSTANTIN No. 3 Îngrijirea feţei prin metode ştiinţifice, îndepărtarea petelor, coşurilor, sbfircelilor, perilor. Depozit de creme, pudre loţiunt al Institutului din Parls. L­arela de consultații de la­­0—11, 3—4. Conferinţe D-l Eugen Filotti, despre Tradiţia în artă şi politică Revista Omul Liber a organizat o serie de şezători literare. Ideea care e dintre cele mai avantagioase pen­tru Însăşi viaţa revistei, este nu mai puţin avantagioasă publicului ceti­tor. Printr'un mai apropiat contact cu scritorul pe care şi l‘a Închipuit doar din opera scrisă, publicul câş­­­tigă cela ce se chiamă stima pentru­­ persoana scriitorului. Democraţia a invadat pare-se şi republica litere­lor. Ciclul şezătorilor revistei Omul Li­ber a fost deschis printr‘o admirabi­lă conferinţă a cunoscutului publi­cist şi om de litere, Eugen Filotti, directorul revistei Cuvântul Liber. D-sa a disociat, pentru înlătura­rea oricărei confuzii, tradiţia de tra­diţionalism. Tradiţia unui popor o formează, desigur, obicinuinţa mo­ravurile şi înclinările mistice ale poporului. Ea a servit drept refugiu în vremuri de cumplită apăsare. Cum a dăinuit tradiţia se expli­că îndeajuns. Culturile diferite în cele trei trepte sociale au contribuit mult la perpetuarea unei tradiţii, care era apanajul poporului, al ţă­rănimii nu atare oropsite. Dar tra­diţionalismul ? Nu; aici lucrurile stau cu totul altfel. E vorba de un nou sens peri­culos. Tradiţia e consfinţită prin dogmă. Ea, care a fost numai un produs al unui concurs de Întâmplă­ri istorice defavorabile, devine im­pusă prin lege. Tradiţionalismul consfiţeşte tradiţia. E vorba de un anachronism, desi­gur. Conferianţiarul examinează apoi pe rând manifestările spiritului tra­diţionalist în cultură şi în­ biserică. Face o paralelă între felul cum e în­ţeleasă tradiţia la noi şi in Fran­ţa, parcurge cu viguros şi inteligent comnetariu Istoria civilizaţiei româ­ne moderne, a d-lui Eug. Lovinescu, scoţând in lumină, de savantagiile pe care le oferă tradiţionalismul când e vorba de stabilit o evoluţie culturală. Pentru complectarea programului şezătorii, d-na Marieta Sadoveanu a citit Basm de Demostene Botez, Scri­soare de Adrian Maniu şi în ora­şul cu trei sute de biserici de Ion Minulescu, ritmic, colorat, muzical armonic. Poetul Victor Eftimiu a recitat cu un nestăvilit elan şi cu o desăvâr­şită dicţiune Noapte de Mai de Ma­­cedonski, Balada Aurului din Coco­şul Negru şi Balada Strămoşilor de Al. Davila. D. Bulov de la Teatrul Central, a citit o bucată expresionistă cu o ra­ră forţă de suggestiune. Este fără să exagerăm, cea mai bună lectură din câte ne-a fost dat să ascultăm. Lecturile d-lor George Mihail Zant­firescu şi George Silviu au comple­tat frumos programul şezătorii. D-l Eugen Filoti LA ATENEU D-l Constant Ionescu despre Romantismul în Epopeea Wagneriană Rotonda Ateneului, o mare de ca­pete. Lângă seminariști măslinii cu privirile sălbătăcite de internat, du­dui de cea mai elegantă frivolitate. Cine a adunat aici atâta lume? Ce miraj le-a nălucit privirile atrăgân­­du-i din policromia luminilor căii Victoriei, la orele 9, in colţul um­bros, în care se află retras Ateneul. Publicul a prins gustul conferinţe­lor. Nu se poate spune însă că n'a contribuit la acest succes, numele conferenţiarului. Aceiaş mască de Poliche romanţios, crispată de sufe­rinţă de actor cu „posibilităţi Când s‘a apropiat de masa prevăzu­tă cu lampă cu abajur de foiţă ver­de, s‘a colorat subit, cau un came­leon in frunziş. In tot timpul duratei conferinţei, e verde: culoarea wagnerianelor motive. E semnificativ. Vă rog de mă cre­deţi !... Wagner însemnează în evoluţia dramei o epocă a lui- In teatrul an­tic, ne interesează ceia ce zic eroii, în teatrul modern, începând cu Sha­kespeare, ne interesează ceea ce fac reci. Abia în teatrul lui Wagner ne interesează eroul in sine. Omenirea a dat literaturii genii multiple. Dar de pildă Leonardo da Vinci era când pictor, când architect. Wagner a fost în acelaş timp poet critic şi muzicant. Di­n arta lui tot îi aparţi­ne: teoria, muzica poezia. El zămis­leşte drama muzicală, îşi scrie sin­gur libretul, stabileşte un echilibru intre voce şi orchestră, dă orchestrei nu un rol de acompaniement, ci u­­nul complet în operă. Muzica italia­­nă se adresa numai simţurilor, Wagner se adresează şi raţiunii Crează peisagiul muzical. Deslănţui pasiunea până la nud şi o acoperă în falduri de simbol. Se inspiră din mituri şi legende. Ceia ce poporul a conceput, artistul desăvârşeşte. Se serveşte de cuvânt pentru un plan de acţiune, dar ii părăseşte pentru a exalta armonia scormonitoare in sensibilităţile umane. , Perfect Înţelesi Dar parcă altfel se anunţase conferinţa? ROMAN­TISMUL in Epopeea Wagneriană, Mă rog, aţi auzit careva vre-o vorba­liţă despre elementul romantic din minunata operă a colosului de la Beureuth? E drept că am auzit o admirabilă conferinţă, ca un solo de violoncel. Au fost subliniate, foar­te vag, câteva caractere ale roman­tismului. Încolo lirism retoric şi o extraordinară putere de fascinare. Copleşit de sugestia conferenţiaru­lui, publicul era incapabil să mai a­­plaude, ca după o muzică depriman­tă Noi însă venisem la conferinţă pentru IDEI. Iată dec© lirismul con­ferenţiarului nu ne-a Încântat. Plină de lirism sonor, conferinţa ne-a părut lipsită de un centru, lip­sită de coloana vertebrală. Reveria auditorului n'ar trebui să încânte atât pe conferenţiar, r. d. D-l Constant. Ionescu Spectacole franceze la Viena La „Modernes Theater“ din Viena continuă seria spectacolelor franceze, jucate tot în limba fran­ceză. Ultima piesă dată în cadrul ciclului francez a fost „Pour avoir Adrienne" de Louis Verneuil

Next