Rampa, martie 1925 (Anul 8, nr. 2203-2228)
1925-03-25 / nr. 2223
ANUl: VIII No* 2*23 *—' ' ■ ■■.........................''"TU Institutul de înfrumuseţare Sucursala Institutului Fizioplastic din Paris BTXU B-ETU. CONSTANTIN No, | ' îngrijirea feţei prin metode ştiinţifiple, îndepărtarea petelor, coşurilor, sbârcelilor, perilor, Depozit de creme, pudre loţiuut al Institutului din Paris, Orele de consultaţii de la 10—12, I—C. Un câştig cultural: Discuţia asupra Palatului Comunal de GR. TAUSAN Dacă se va face sau nu, acest palat al oraşului care îl aşteptăm toţi, aceasta e o chestiune care din nefericire nu a eşit încă din faza „studiilor“. Şi ştim, dintr-o veche experienţă, că ceea ce se începe cu studii şi cu comisii, nu se sfârşeşte de cât rare ori. Dar am fi cei dintâi care ne-am bucura de faima profetului mincinos. In orice caz ceea ce rămâne ca un câştig real din sgomotul ce se face în jurul planului viitoarei Case Comunale, este interesul ce s’a deşteptat în cercuri largi pentru o operă care e menită a simboliza puterile de viaţă cetăţenească în vremea de acum. Iar discuţiile de natură estetică deslănţuite în presă, nu pot evident decât să contribue la progresul sentimentului de frumos şi de bun gust, — sentiment care foarte rareori cântăreşte ceva în preocupările oficialităţei noastre. Se face sau nu se va face Casa Oraşului, — suntem cel puţin satisfăcuţi că pentru moment s’au scos din preocupările valutei, quantum-ului de pensii ori problemei pâinei integrale, o serie întreagă de cetăţeni, cari încep şi se preocupă acum şi de geana acea de lumină ce se cheamă frumuseţe! Din ipotezele emise asupra aspectului viitoarei Case Comunale, reţinem pe acea emisă de d. arhitect Berindey, care se opreşte la soluţia planului d-lui arhitect Antonescu, — faţadă largă cu „beffroi". Ştim că azi acest „beffroi" nu mai poate avea utilitatea de altădată , ca pristav al celor ce se întâmplă, nu ca loc de priveghere de incendiu. Dar soluţia turnului trebue păstrată pentru că dă un „caracter" clădirei, şi este în armonie cu tradiţia arhitectonică românească. (Exemplu : Clopotniţele mari de la intrarea mânăstirilor, culele, etc...). Dar pentru că vorbim de caracter şi de stil, socotim că astăzi, în faza evoluţiei noastre culturale, nu poate să se mai discute chestiunea dacăviitorul Palat va trebui sau nu să fie în stil românesc. Timpul eroic al arhitectural noastre în care un Mincu trebuia să facă „bufete“ în stil românesc pentru a ne dovedi că avem un „stil“, a trecut. Azi se pune altfel problema: Până unde se va întinde „stilizarea"? O vom duce până la o imitaţie a mânăstirei, ori a conacului boeresc, sau vom adăuga numai motivul ornamental cât mai larg posibil, la liniile generale? Dar, această problemă de estetică arhitectonică este uşor, de soluţionat. Se pare de altfel că „planul Antonescu“ este o realizare a stilului românesc, fără exagerata de a face un mare palat modern, cu distribuţii analronice. Nu putem, însă, aproba ideia înființărei prăvăliilor în noul palat. Exemplele de aiurea nu dovedesc nimic. Dacă la Opera din Viena, parterul e ocupat de prăvălii, aceasta e o lipsă de gust ce nu o putem imita. Slavă Domnului, avem destule locuri goale în mijlocul oraşului pentru a clădi cartiere întregi cu prăvălii, iar dacă e vorba de câştigul pe care Primăria le ar realiza din închirieri, am sfătui-o să pună câţiva lei în plus pe fiecare cap de cetăţean bucureştean. Mai bine dăm fiecare un mic obol, decât a face un Palat somptuos, magnific şi solemn, cu subsoluri pline de peşte sărat ori cu prăvălii de „galanterie" (Doamne!, cine va fi introdus acest cuvânt ruşinos pe filmele noastre?). Şi acum să ne rugăm la Dumnezeu ca să ne dea vârsta biblicului Mathusalem pentru a vedea, ceea ce azi e numai spectacol intern şi fantazist: Palatul oraşului care centralizează forțele României Mari. Intri un cerc de prieteni, aproape to fi favoriți ai celor nouă muze, se discuta aseară la Elisée, despre băuturi. — Orice s'ar fice, eu tot whisky, prefer. Zise V. n. — gazetar în disponibilitate. — Dar unde găsești?, întrebă un comesean. — Acum găsesc mai greu. Pdind acum insă dentistul meu — un băiat cu studii la Paris — îmi dedea câte tun păhărel de whisky ori de câte ori imi scotea un dinte. — Și acum de ce nu-i mai dă? — Fiindcă nu mai am nici un dinte. Un capitol din istoria bdlbdelilor in teatru trebue să coprindă ti următoarele două flori de antologic, di - -Un spectacolele piejura născute la unul sei B. i. nţ. •Excelente actor I. n. u. P. t. r. s. c. cărui rolul unei prea sfinfite feţe isericeşti, trebue să spună în ritmul celebrelor versuri, următoarele cuvinte : „... cu ‘ntreba mitră ’n cap“ Repezit, cu emfază ţi ifos, excelentul actor rosti: ,ţ...cu ‘ntrletra tritră ‘n trac“, ţi intorecindu-se spre culisă : „Ptiu... al dracului poet“ * Acelaş actor, aceleaşi versuri din aceea celebră piesă, trebuia să spună : „Căci femeea ce’nfruntat-a cu trufie ale clerului porunci, Să-şi petreacă viaţa- *n ocnă etc... Exasperat de tirada nesfârţită, lăsă versului frâul liber: „Căci femeea ce‘nfruntat-a cu froftrie ale olerului porunci Să-şi petrească viaţa'n ocnă“. (Aparte). A dracului cobel... Pasă-mi-te, cobba fi recomandase publicului care ţi el începuse să petrească... Pictorul S. M. e însurat și sofia lui e extrem de geloasă deși neam de neamul ei n'a avut spanioli in familie. Una din cele mai reușite scene de acest soi i-a făcut-o zilele trecute. O povestim întocmai. Pictorul S. M. se întoarce acasă, atăcând Intri o cutie de carton o pereche de tălpi și tocuri de cauciuc. — Ce vrei să faci cu ele, îl întrebă soţia ! ■— Ce voi să fac, decât să mi le pui la ghete, răspunse soţul. — Să nu-fi pui tălpi de cauciuc la truete că divorțez. «*■ De ce ?... 1 — Pentru că să nu crezi d-ta că eu nu știu dece vrei să-ţi pui tălpi de cauciuc, *~?1 —I Ca să nu te aud eu când vii noaptea, pizerabile. iCHIXi t . I I Premieră de Borodin la Mannheim La teatrul Naţional din Mannheim s-a dat premiera în Germania a operei compozitorului rus Borodin, „Prințul Igor“. De fapt opera aceasta este o lucrare colectivă a trei compozitori: Rimsky- Korssakow a instrumentat prologul, actul întâi, al doilea şi al patrulea precum şi o parte a actului al treilea. Cercetând materialul rămas, Glasunow a complectat instrumentaţia: întreaga operă ne prezintă o lucrare monumentală a artei muzicale ruse, care a putut fi reprezentată în Germania, 38 de ani după moartea lui Borodin, graţie abilei prelucrări a lui Richard Lert și Richard Meyer-Walden. Succesul a fost mare. as Mit Jubileu S’au împlinit douăzeci şi cinci de ani dela prima reprezentaţie a piesă IMNGLQN IN TEATRUL ROBIANESO Parisul a aniversat zile trecuta de ani dela prima reipreaentaţie a piesei „L'Aiglon" capodopera lui Edmond Rostand. Premiera a avut loc în 1900 la teatrul Sarah Bernhardt. In douăzeci şi cinci de ani această piesă, tradusa în aproape toate limbile, a ajuns numai la Paris la 2000 de reprezentaţii ARTIŞTII CARI AU JUCAT ROLUL Holul defleitei plin de avânt al ducelui de Reichstädt, a avut la Paris o serie de interprete strălucite, începând cu marca tragediană, Sarah Bernhardt. E interesant de amintit că rolul acestui adolescent a tentat deopotrivă ţi pe bărbaţii ca şi pe femeile care l'au jucat in Franţa. Unul din cei mai buni interpreţi a fost regretatul nostru compatriot de Max. Lau mai jucat la Paris: Blanche, H. Tony Bulandra (în ducele de Reichstadt) Sergine, Andree Merg, Andree Pascal şi Marcelle Serviere. „PUIUL DE VULTUR“ IN TEATRUL ROMANESC La noi piesa a fost reprezintată pemtru prima oară acum trei ani cu d. Tony Bulandra, care a făcut din rolul ducelui de Reichstadt, o admirabilă creaţie. Piesa a fost jucată cu um fast deosebit şi a fost o lungă serie de reprezentaţii în traducerea în versuri a d-lui Aslan. AMINTIRILE INTERPREŢILOR FRANCEZI „Comedia“ a crezut interesant să ceară impresiile câtorva interpreţi cu prilejul acestei aniversări. D-NA MARY MARQUET mr încurajată de Sarah Bernhardt Marioara Ventura de la Comedia Franceză in rolul ducelui de Reichstadt. Procesul e mult mai vechi, d-na Ventura urma să joace acest rol in românește încă din anul 1916 când a isbucnit războiul. ALP. L’Aiglon a Parny. Fiert arguet, Simonét Pierre Era-1 am jucat în timpul războiului Open-Teratru prima oară „l‘Aiglon“. Am apărut pe scenă chiar în costumul cu care jucase Sarah Bernhardt. La prima reprezentaţie, în vrme ce jucam scena cu împăratul şi cu Metternich, bombe erau asvârlite de Zappelinuri deasupra Parisului spume d-na Marquet. MARIOARA VENTURA VA JUCA L’ANGLON Prezentul articol ne dă prilejul să dăm publicului o ştire extrem de interesantă, care ar putea fi considerată ca o indiscreţie. Piesa lui Rostand va fi reluată in viitoarea stagiune la teatrul Regina Maria cu marea noastră compatriotă De Max D-na Marioara Ventura 4RAQINISI.il APARE ZILNICI Director i £L PAUST MOHR, Prim-RedactWilWABI»At PROD A,. Btarourite BocuresU, str. Sărindar T, etajul f. Telefoanes Direcţia 17/33 Redacţia fi Administraţia i 1/39. zierea conferentarului, se hotărăsc să citească, aplauzele se înteţesc şi de pe scări, coboară radios conferenţiarul. Peste o clipă liniştea comprimată e suptă de mii de urechi cari vor să asculte. BLOCUL SAPTAMANEI: CONFERINŢELE ADEVARUL LITERAR AN VI No. 22. MIŞCAREA LITERARA AN II No. 19. — SALONUL LITERAR AN. I No 1. - OMUL LIBER AN. II No. 8. — LUMEA AN. I No. 20. — LECTURA AN. I No. 6. Trăim în plin sezon al conferin- îşi şterg cu batista ochelarii, dar în ţelor. Afişe albe, roşii, albastre, li-1 momentul când, resemnaţi de lntâr f tvinnitn mi r»i»n fîn/i * _—l. I-.i 1 tere innalte, cu elegante grafice, sau groase şi masive, prinse in iluzorii şuruburi pe zid, anunţă toată săptămâna: Conferinţele. Dintr’odată clientela tematecului cinematograf scade, matineele teatrelor suferă de căscatul lojilor rfir mase nevândute, şi vina cine o poartă?...: Conferinţele. In atmosfera vâscoasă şi galbenă a luminii electrice, a intrat cineva repede şi guraliv. Dar cu toate că sala e aproape goală, sau poate tocmai de aceea, vorba i se taie brusc, ca răsuflarea. Liniştea sălii de conferinţe impune tăcere, magistral şi stupid, ca un profesor careşi aşteaptă înfuriat, elevii întârziaţi în recreaţiei... Pe nesimţite sala se populează: apar domni pleşuvi, maniaci, cari cred că o conferinţă Îşi dă cultura mută ’n gură, doamne respectabile cari nu vorbesc de cât franţuzeşte. (Ah! Usieur, el y en a tant des nuances...) studente gureşe ca vrăbiile cari mă scoală dimineaţa in liliacul înmugurit sub fereastră, domni cu eleganţă studiată, familii cari trag cu preferinţă la loji confortabile, elevi de liceu pentru care şapca incomodă e o prejudecată şi o absurditate, în sfârşit studenţi serioşi şi literaţi Îngânduraţi. Plictiseala de la început se tragîntr’un continuu murmur, "se aud gâlgâiri de râs reţinut şi nostimadele răsuflate, fac furori prin colţurile animate. Ora conferinţei se apropie, lumea se uită la ceas, se aud sacadate tropote de aplauze din galerie izolate ca nişte Insule, în fotolii câţiva domni serioşi au deschis gazete politice. Abia mai pot să rabde povara lor de floare şi scutură pe alee, o spumă de dantele Ţesute din petale şi fire moi de soare. In restul numărului, două studii. Pozitivistul romantic da Lucian Blaga şi Personalitatea lui Emines „Doamnelor şi domnilor,“ Trăim în plin sezon al conferinţelor... Adevărul literar publică o admirabilă nuvelă a Simonei Basarab: Trololoi, admirabilă ca atmosferă şi nerv, mai puţin ca tratare. Pretutindeni însă observaţia şi expresia nouă te Întâmpină plăcut surprinzător: „... că urgia asta numai de la Dumnezeu venea, pentru că — spunea el — prea nu se mai duc oamenii la biserică, prea trăesc necununaţi şi prea’s mulţi „copchii“ din burueni.... Se observă bine două influenţe: Creangă şi Slavici. D-l TUDOR MUȘATESCU semnează o poezie muzicală de primăvară, proaspătă și delicată ca un păinjiniș sau ca o petală de cais. E-atâta primăvară, că pomii din grădină cu, de D. Caracostea. Proză de Ion Vinea, G. Pallady, Constant Jenescu, recenzii inteligente de George Balculescu. • In Mișcarea literară, d-l G. Cardaş despre Critica literară: „Orice popor are in firea sa, pe lângă un fond omenesc comun, şi ceva propriu etnic: datinele şi tradiţiunile, trecutul istoric; şi acestea toate îi imprimă o înfăţişare caracteristică, ce-l fac să se deosebească de alte popoare. Literatura unui popor va fi şi ea originală, când se alimentează din Însuşirile etnice. Acest tendenţionism artistic 11 reclamă popoarele cu o literatură nedesvoltată. Cosmopolitismul literar, principiile artei pentru artă, trebue să pătrundă Intr’o literatură bine formată. In această privinţă cred că teoriile critice ale lui Gherea, au fost premature pentru literatura noastră şi reacţunea impusă de curentul „SAMANATORULUI“ o necesitate organică şi salvatoare a literaturii româneşti“. Credem că e o profundă eroare, aceea de a socoti literatura sămănătoristă ca pe un foc sacru al conştiinţei noastre naţionale şi al fondului nostru specific românesc, pentru bunul motiv că această literatură era produsul acestui fond sufletesc deja existent, nicidecum producătorul şi alimentul sufletesc al românilor. Era ca spuma produsă de imensitatea mării. E fals şi absurd să se susţină că marea trăeşte mulţumită spumei. * A apărut o revistă nouă, laArad. Se cheamă: Salonul literar şi se bucură de colaborarea câtorva nume curente în literatură, lucru care poate fi o garanţie de seriozitate şi de viaţă lungă. I-o dorim din tot sufletul. In numărul acesta D. Nanul Puterea ideii, Poeme în proză de Al. Negură, Versuri de A. Cotrua. Alexandru Gherghel. Ne oprim bucuroşi la Pastelul neoclasic al d-lui Perpespicius, pe care l-am mai savurat şi altă dată: Primăvara-şi reîncepe Ciclul nopţilor sublime Şi din nou le desfăşoară proectându-le în spaţiu Instalat operatorul, din cereasca-i înălţime Cinematografiază oda IV-a din Horaţiu... Omul liber luptă din greu cu indiferenţa publică. Numărul din urmă bravând stările de fapt, porneşte curagios înainte. O revistă cuminte, timidă aproape, în jurul căreia s’au grupat câţiva harnici idealişti, nu trebue să dispară. De aceea aplaudăm aici iniţiativa şezătorilor publice ale acestei reviste. In acest număr d-l V. Eftimiu reaminteşte un adevăr amar, care Închide în el o regretabilă realitate: „Câştigând de la trei vecini deodată, România are trei pumni în coaste. Cu atât mai mare trebue să-i fie grija. Cu atât mai mult se cere mobilizarea ei totală. Dar nu obişnuita „mobilizare" cu soldaţi şi trenuri cari pleacă spre graniţe. E un lucru relativ uşor această mobilizare superficială, care costă scump statul, dar nu constitue pavăza supremă. Nu mobilizarea cu trâmbiţe şi poezii gi discursuri Înflăcărate, ci calma ofrandă a fiecăruia, în cercul preocupărilor sale, munca intensificată a fiecăruia în slujba unei patrii pe care s-o iubească şi care să se facă iubită de el. E încordarea tuturor energiilor, a tuturor competinţelor, o alegerea din toate straturile sociale şi politice, a celor mai buni fii ai ţării, care să stea de veghe, cu ideal şi cu atenţie, la tot ce se Întâmplă“. In corpul revistei proză de Ion Pas, Leonard, X. Psîtz, Eman, Cerbu, Brucar. Versuri de Mihail Celărianu, Leon Feraru, AL Terziman, Eduard Sbiera, In Lumea 1— bazar săptămânal— O. C. (Otilia Cazimir sau G. Topârceanu, dac’ar fi să credem svonul!.) aduce un ciclu de versuri delicate pe o gamă nouă: Câte o rază subţirică intră'n casă Curioasă; Rătăceşte cu mirare Prin dulapuri, prin saltare, Şi rămâne aninată Nebunatică ţi vie De-o garoafă de hârtie Veche ţi decolorată (Casele) Dl. Tudor Arghezi semnează schiţă plină de o gingaşă simţire Lux Perpetu. In restul numărului, Basarabenii din fruntea Rusiei, de Alexis Nour (ce bucuroasă regăsire !...) Cronica dramatică (Bărbierul din Sevilla). Chipuri din Trecut, de Radu Rosetti, Talionul, de Ion Vinea, Pon, de Mihail Sadoveanu, Cronică măruntă. Lectura sau Floarea literaturilor străine cum se mai intitulează, ne-a adus in numărul acesta câteva pagini ale plinului de seninătate Knut Hamsun. Regretăm din suflet că traducerea d-lui Eug. Relgis n’a fost o traducere aşa cum o merită opera lui Hansun Totuşe Îmbucurător faptul că Lectura şi-a deschis paginile întru răspândirea unei literaturi bune. • ROMULUS DIANU * t ,. Dintre cei dispăruţi Dimitrie Greceanu , „ de AL. DAVILA Dându-se ordinul de mobilizare gefăr, dar, nici unuia — cu toată groa-nerală, în 1916, Dimitrie Greceanu, ca fost ministru (de justiţie, mi se pare) nu fu mobilizat. Legea e formală. Boierul de viţă veche, însă. Îşi înţelegea altfel datoria. Dimitrie Greceanu se angajă voluntar, ca simplu soldat. Repartizat la un regiment de infanterie, neputâmdu-şi acolo ascunde inteligenţa şi cultura — cum îşi ascunsese identitatea, când se angajase voluntar — el fu dat la compania de mitraliere, unde, ca bun trăgaciu, fu făcut ochitor. El dormi, dar, cu ceilalţi soldaţi, sub foaia de cort, şi mâncă dela cazan, ca şi ei, sau răbda de foame, tot ca şi ei. Franţuzitul acesta (Dimitrie Greceanu era doctor în drept dela facilitatea din Paris) se prefăcea, pentru a nu da de bănuit cine era, că nu pricepe nici o vorbă franţuzească. La nu mai ştiu care bătălie, mitraliera servită de soldatul Dimitri© Greceanu, ca ochitor, trăgea, din dosul unui adăpost, fără întrerupere, aşa că apa din manşon fierbea şi trebuia răcită într'una: la o distanţă de circa 500 metri între mitralieră şi inamic, curgea un pârâu de unde servanţii aduceau apă rece cu găleata de pânză. Pentru a executa această manevră, servanţii erau nevoiţi să iasă, la deschis, din dosul adăpostului şi prin urmare, să se expună la tirul inamicului Germanii concern,traseară focul lor asupra mitralierei române şi luau în primirea floanţelor, servanţii cari alergau la pârâu pentru a-şi umple găleţile de pânză cu apă rece. Bieţii soldaţi cădeau mai toţi ucişi; nici unul, nu izbutia să se înapoieze teassa, care îi stăpânea pe toţi — nu îi trecuse prin cap să nu iasă la deschis sau să stea la îndoială când îi venia rândul să meargă la apă. Acel, căruia îi veni rândul, strigă: — Mă duc la moarte sigură, și am copii Dimitrie Greceanu, auzind acest strigăt, sări de pe locul ochitorului, și zise bietului tată de familie: Ia-mi locul, că ești bun trăgaciu Mă duc eu că nu am copii. Aducând găleata de pânză, Dimitrie Greceanu se dispuse să iasă din adăpost. — Mais cet homme est four exclamă, pe franţuzeşte, un ofiţer francez care asista la această scenă, şi pricepea româneşte dar nu vorbia. Momentul era suprem. Dimitrie Greceanu îşi uită hotărârile anterioare şi, ieşind din adăpost, replică ofiţerului francez, tot pe franţuzeşte: — Vouă en ferrez au tant. Dimitrie Greceanu se dăduse de gol. Norocul voi ca el să se înapoieze de la pârâu, cu găleata de pânză pliniă, fără să fi fost atins. Dimitrie Greceanu scăpase de gloanţele inamice, dar, de atentatul de la Senat, nu scăpă. rr *1 3^0 A. DAVILA Se zice că■ ■a ...in curând va lua fiinţă in Capitală o nouă formaţiune teatrală. ...că această nouă trupă de comedie este sub conducerea unui cunoscut actor dela un teatru particular din Capitală, nedemisionat încă. ..că pe lângă acest actor mai fac parte din noua formaţiune, doi societari ai Teatrului Naţional (unul bărbat ţi celălalt femee, fără a fi insă bărbat ţi femee). ...că această nouă trupă de comedie este finanţată de o doamnă din lumea bună rămasă de curând văduvă, „că această domnă, posesoarea a unei averi personale ţi considerabile, ar fi vrut să formeze un grajd, care să concureze pe cele mai reputate de pe jârnul român. ...că un prieten intim al doamnei— mare iubitor de teatru şi el instit autor dramatic — ar fi sfătuit-o să renunţe la planul hipic şi cu banii aceia să înlesnească formarea unei noi trupe de comedie, lucru pe care doamna l-a acceptat. ...că peste puţin timp vor începe lucrările de amenajare ale unei săli de cinema — din centrul Capitalei — sală unde va juca noua formaţie teatrală ...că in legătură cu acest fapt, patronii de cinematograf se prepară să încaseze o frumoasă filodormă, Battistini la Viena Renumitul bariton Mattia Battistini a cântat zilele trecute la Opera Mare din Viena rolul lui Don Carlos din opera „Ernani“ de G. Verdi. Orchestra a fost pusă sub conducerea lui Pietro Mascagni care a fost invitat să dirijeze o serie de spectacole ale Operei Mari din Viena. ilercu W, za martie lazar Institutul de înfrumuseţare Sucursala Institutului Fizioplastic din Paris ftm BMCCU. CONSTANTIN No. 3 Îngrijirea feţei prin metode ştiinţifice, îndepărtarea petelor, coşurilor, sbfircelilor, perilor. Depozit de creme, pudre loţiunt al Institutului din Parls. Larela de consultații de la0—11, 3—4. Conferinţe D-l Eugen Filotti, despre Tradiţia în artă şi politică Revista Omul Liber a organizat o serie de şezători literare. Ideea care e dintre cele mai avantagioase pentru Însăşi viaţa revistei, este nu mai puţin avantagioasă publicului cetitor. Printr'un mai apropiat contact cu scritorul pe care şi l‘a Închipuit doar din opera scrisă, publicul câştigă cela ce se chiamă stima pentru persoana scriitorului. Democraţia a invadat pare-se şi republica literelor. Ciclul şezătorilor revistei Omul Liber a fost deschis printr‘o admirabilă conferinţă a cunoscutului publicist şi om de litere, Eugen Filotti, directorul revistei Cuvântul Liber. D-sa a disociat, pentru înlăturarea oricărei confuzii, tradiţia de tradiţionalism. Tradiţia unui popor o formează, desigur, obicinuinţa moravurile şi înclinările mistice ale poporului. Ea a servit drept refugiu în vremuri de cumplită apăsare. Cum a dăinuit tradiţia se explică îndeajuns. Culturile diferite în cele trei trepte sociale au contribuit mult la perpetuarea unei tradiţii, care era apanajul poporului, al ţărănimii nu atare oropsite. Dar tradiţionalismul ? Nu; aici lucrurile stau cu totul altfel. E vorba de un nou sens periculos. Tradiţia e consfinţită prin dogmă. Ea, care a fost numai un produs al unui concurs de Întâmplări istorice defavorabile, devine impusă prin lege. Tradiţionalismul consfiţeşte tradiţia. E vorba de un anachronism, desigur. Conferianţiarul examinează apoi pe rând manifestările spiritului tradiţionalist în cultură şi în biserică. Face o paralelă între felul cum e înţeleasă tradiţia la noi şi in Franţa, parcurge cu viguros şi inteligent comnetariu Istoria civilizaţiei române moderne, a d-lui Eug. Lovinescu, scoţând in lumină, de savantagiile pe care le oferă tradiţionalismul când e vorba de stabilit o evoluţie culturală. Pentru complectarea programului şezătorii, d-na Marieta Sadoveanu a citit Basm de Demostene Botez, Scrisoare de Adrian Maniu şi în oraşul cu trei sute de biserici de Ion Minulescu, ritmic, colorat, muzical armonic. Poetul Victor Eftimiu a recitat cu un nestăvilit elan şi cu o desăvârşită dicţiune Noapte de Mai de Macedonski, Balada Aurului din Cocoşul Negru şi Balada Strămoşilor de Al. Davila. D. Bulov de la Teatrul Central, a citit o bucată expresionistă cu o rară forţă de suggestiune. Este fără să exagerăm, cea mai bună lectură din câte ne-a fost dat să ascultăm. Lecturile d-lor George Mihail Zantfirescu şi George Silviu au completat frumos programul şezătorii. D-l Eugen Filoti LA ATENEU D-l Constant Ionescu despre Romantismul în Epopeea Wagneriană Rotonda Ateneului, o mare de capete. Lângă seminariști măslinii cu privirile sălbătăcite de internat, dudui de cea mai elegantă frivolitate. Cine a adunat aici atâta lume? Ce miraj le-a nălucit privirile atrăgându-i din policromia luminilor căii Victoriei, la orele 9, in colţul umbros, în care se află retras Ateneul. Publicul a prins gustul conferinţelor. Nu se poate spune însă că n'a contribuit la acest succes, numele conferenţiarului. Aceiaş mască de Poliche romanţios, crispată de suferinţă de actor cu „posibilităţi Când s‘a apropiat de masa prevăzută cu lampă cu abajur de foiţă verde, s‘a colorat subit, cau un cameleon in frunziş. In tot timpul duratei conferinţei, e verde: culoarea wagnerianelor motive. E semnificativ. Vă rog de mă credeţi !... Wagner însemnează în evoluţia dramei o epocă a lui- In teatrul antic, ne interesează ceia ce zic eroii, în teatrul modern, începând cu Shakespeare, ne interesează ceea ce fac reci. Abia în teatrul lui Wagner ne interesează eroul in sine. Omenirea a dat literaturii genii multiple. Dar de pildă Leonardo da Vinci era când pictor, când architect. Wagner a fost în acelaş timp poet critic şi muzicant. Din arta lui tot îi aparţine: teoria, muzica poezia. El zămisleşte drama muzicală, îşi scrie singur libretul, stabileşte un echilibru intre voce şi orchestră, dă orchestrei nu un rol de acompaniement, ci unul complet în operă. Muzica italiană se adresa numai simţurilor, Wagner se adresează şi raţiunii Crează peisagiul muzical. Deslănţui pasiunea până la nud şi o acoperă în falduri de simbol. Se inspiră din mituri şi legende. Ceia ce poporul a conceput, artistul desăvârşeşte. Se serveşte de cuvânt pentru un plan de acţiune, dar ii părăseşte pentru a exalta armonia scormonitoare in sensibilităţile umane. , Perfect Înţelesi Dar parcă altfel se anunţase conferinţa? ROMANTISMUL in Epopeea Wagneriană, Mă rog, aţi auzit careva vre-o vorbaliţă despre elementul romantic din minunata operă a colosului de la Beureuth? E drept că am auzit o admirabilă conferinţă, ca un solo de violoncel. Au fost subliniate, foarte vag, câteva caractere ale romantismului. Încolo lirism retoric şi o extraordinară putere de fascinare. Copleşit de sugestia conferenţiarului, publicul era incapabil să mai aplaude, ca după o muzică deprimantă Noi însă venisem la conferinţă pentru IDEI. Iată dec© lirismul conferenţiarului nu ne-a Încântat. Plină de lirism sonor, conferinţa ne-a părut lipsită de un centru, lipsită de coloana vertebrală. Reveria auditorului n'ar trebui să încânte atât pe conferenţiar, r. d. D-l Constant. Ionescu Spectacole franceze la Viena La „Modernes Theater“ din Viena continuă seria spectacolelor franceze, jucate tot în limba franceză. Ultima piesă dată în cadrul ciclului francez a fost „Pour avoir Adrienne" de Louis Verneuil