Rampa, iunie 1925 (Anul 8, nr. 2278-2300)
1925-06-10 / nr. 2283
ANUL VIS8 NO. 22SJ_ Cetiţi în fiecare zi „RAMPA SPORT“ eare publici cele mai bune şi sigure prognosticuri Redacţia, Administraţia şi Atelierele grafice Bucureşti, CALEA VICTORIEI 31, In curte Telefon 1594 Pârlii Lii Director : M. FAUST UNGHR Prim Redactor: SCARLAT FRODfl Hiersuri 10 im'e 1925 Sportsmani! Cetiţi în fiecare zi „RAMPA SPORT“ care publică cele mai bune şi sigure pronosticuri Publicitatea se primeşte la Administraţia statului şi la toate agenţiile de publicitate Sportsman! Noul nostru roman FATA-SPORT‘ 99 va începe să apari In RAMPA de joi 11 Iunie 99FATA-SPORT est© un roman de moravuri Isucureștene, datorit cunoscutei și apreciatei scriitoare, D-na AIDA VRIONI (( Platon a minţit!© © Marile premii naţionale au fost creaţia d-lui Lapedatu. La început două, ele s’au complectat spre a fi, la anul viitor, patru : pentru poezie, pentru proză, pentru critică şi istorie literară, pentru poezia dramatica. E un mare pas — aproape revoluţionar — către afirmarea şi limpezirea datoriilor cultur aid'’ ale Statului. Se cade să lăudăm cu toată gratitudinea pe acest tăcut şi hotărît realizator care e actualul ministru al artelor. Cele patru premii ale literaturii nationale nu sunt numai motive de înviorare nouă pentru avânturile tinere, — şi, să fim sinceri!, cari dintre dv. toti cari scrieţi n’ati şi simtit în orele sacre de cercetare tainică şi biruitoare a viitorului dv. adierea mândrei consacrări ce v’aşteaptă ?... Cum bastonul de mareşal era altădată în raniţa fiecărui soldat, — e drept ca marele premiu national să aibă buzunarul lui rezervat în surtucul ros al oricărui posedat de nafta sau numai de ambiţia de a scrie... Şi, jur că nu glumesc ! Creaţia artistică, oricât de nevoiaşe ar fi ea n’are decât o scuză : convingerea creatorului că nimeni nu poate întruchipa mai bine ca el ceea ce a visat să facă... Dispreţuesc pe farsorii cari cearcă să mă păcălească cu lucruri ce nici ei singuri nu stimează şi plâng pe nefericiţii cari vor să-mi prezinte timid realizări cesunt socotite de ei înşişi ca sărmane mediocrităţi. Prefer pe închipuitul gol care crede sincer în ceea ce face ! Din oastea mare şi vitează a acestora se desfac măririle slavei istorice. Deci, la lucru, tovarăşi, sunt patru mari premii naţionale cari aşteaptă triumfurile noastre certe !... N'are nimeni dreptul să se îndoiască, fiindcă îndoiala e singurul păcat de moarte şi al puterii norocoase ca şi al zădărniciei tragice. Din punct de vedere al moralei artei e preferabil să pierzi crezând ilogic, ca un zeu în triumf decât să câştigi, îndoindu-te viclean ca un cămătar... Nimeni din, cei ce-şi sfinţesc scrisul n’are iertare dacă se teme. La lucru, — cu certitudine şi cu bucurie, cu bucurie fără bucurii... Gloria e de astădată precisă şi palpabilă : e în budgetul definitiv al Statului care a parvenit, în sfârşit, să se onoreze cu onorarea oficială a artiştilor, de REH. TNSODORESCU Acesta e marele câştig : convertirea Statului la respectul artei. E cea mai mare dintre dobândirile morale ale epocii noastre. Nu e nevoie să cercetăm arhiva pentru a ne reface în minte viaţa artiştilor de odinioară şi considerarea, socială ce li se da. Desfătători miluiţi ai vreunui senior cu capricii generoase sau, în genere, nebuni batjocoriţi de oameni cum se cade cari îi trimeteau „la muncă”, scriitorii erau până mai ieri o categorie mai puţin ameninţătoare a acelor „prisosuri sociale” cari încurcă şi plictisesc rosturile vieţii serioase ale oamenilor cu treburi. Sunt numai 30 de ani de când Eminescu murea nebun şi flămând, chiar în vremea renaştereîri noastre naţionale .Revoluţia s’a săvârşit, nu ştiu cum şi când. Dar, o vedem triumfătoare şi decisivă. Arta îşi face, încet dar sigur, loc între ordinele dilcat ale respectului societăţii constituite. „Statul de mâine va fi înainte de toate al culturii. Şi va fi, deci, al artiştilor. Va fi adică, al creatorilor spiritului de toate felurile. Arta va cuceri cetatea, din care tata Platon gonea pe artişti... A fost a popilor cetatea, a fost apoi a căpitanilor de oştire, dc azi a bancherilor, va fi a artiştilor ! Platon a minţit ! Pitorescul Bucureştilor Plata Florilor de O. KföKNBBBTT Bucureştii, cari nu au împrejurimei unuldin acele crânguri surâzătoare care înconjoară cu un brâu de verdeaţă şi poezie marile oraşe ale Apsului, care nu au în interior nici parcuri, nici grădini, se împodobeşte cu flori în tot cursul anului, cu o risipăde flori ce îşi desfăşură nota culorilor şi nuanţele parfumului pe solfegiile zilelor, lunilor, lanotimipurilor. Sub pudra fulguerilor emei, în poleiala gingaşe a zilelor de primăvară, în zilele toride care umplu cu ramuri de aur străzile de asfalt, ca şi în zilele de funerară melancolie ale tarmiei, florile surâd în vitrine şi în coşurile ţigăncilor cu ochii de păcură. Ţigăncile cu flori constituesc o notă particulară, caracteristică în fizionomia Bucureştilor, impresionândprin pitorescul lor ochiul străinului, obsedând penelul şi paleta pictorilor noştri. Bucureştii, oraşul fără parcuri şi grădini, au în afară de picturalele şi peripateticianele împărţi, toare de flori, — ţigăncile cu şorţuri albe şi chipul de iad — o piaţă întreagă destinată vânzarei florilor. Piaţa Sfântul Anton, adevărata hală de ffori, debitanta de proaspătă carnaţie vegetală, picurându-şi sângele verii pe tejghele şi trotuare în risipireapetalelor. Piaţa de flori din Sfântul Anton, nici în împrejurimi, nici în construcţia ei, nu înfăţişează vre-o privelişte, vre-un colţ de poezie, vre-o urmă, ori vre-o sugestaţie de amintire şi arhaism.Barăcile de vânzare sunt construcţii cu totul noui, făcute în vederea igienei şi utilităţii nevoilor edilitare şi trebuinţelor comerciale. Aceste prozaice cutiuţe de tinichea stilizată, fără artă şi fără fantezie, ascund cele mai bogate palete de culori, intense esenţe şi concentrări deparfumuri fireşti, care prin simpla şi normala lorsuccesiune constitue un calendar plastic, cea mai poetică şi elocventă meteorologie. Deschideţi capacul cutiei, trageţi oblonul, într’una din întâile dimineţe ale primăverei cu paşii şovăitori pe ceruri de azur şi pe trotuare de noroi, şi veţi găsi cei din urmă fulgi de zăpadă metasimboluri—în florile, care răsar şi la ea nişte mititei şi albi fluturi plăpânzi, întâii crainici ai primăverei, lunecând din hrisalida de hermină a emei. Zilele se scurg în tempo-domol, insensibil, şi fiecare zi varsă în cutiuţele din Piaţa Sfântului Anton, tributul bogăţiei lor, prinos al florilor, zilnicul impozit de lux la care omul supune generoasa muncă a naturei : vin viorelele cu ochi feciorelnici, narciştii, cu cochetăria auto admiraţiei tânjind de nostalgia apelor, crinii mândri, impasibili cu magnificele frumuseţi statuare, împrăştiind în jurul lor cascade de parfumuri vertiginoase, la fel femeilor a căror rece frumuseţe supraumană răspândeştepasiuni toride. Iată zambilele cu carnaţii virginale, garoafele şi panselele, tăiate în catifea, liliacul de mătase albă şi liliacul albastru care tremură ca o acuarelă, până ce în plin crescendo isbeşte nota supremă, culminaţia expansiunei muzicale, accentul violent al voluptoasei roze de sânge închegat-Grămezi de roze, grămezi de nuduri feminine, care în clipa vagă a înserărilor calde, căzând pe nervi ca un amurg de carnagii pe nisipurile Saharei, dau halucinaţia unei bachante bătând obosită i v V■£ 5 v-' zzM. ■ .'«ir ri/ri-sî. ..;ț :• -.ri - 1 ti-. -‘V ’ • • ' , - «f. V . ..vPPS|lbrj: • ' - '•>- S ..V’r-V- , < ^ ţ•T'&JZ* ‘ * »Xa-G G K &J PIAŢA FLORILOR A. Poitevin Scheletti Convorbire cu d-l Mihail Sadoveanu membru al Academiei Române » Mişcarea literară. - Preferinţe. - Ortodoxismul, o piedică în evoluţia noastră.-Nouile curente.-Tradiţia noastră literară.-Epoca de neoromantism.-O reînviere a romanului. Premiul Naţional.-Premiile Academiei.-Panait Istrate.-Noul lucrări Distinsul academician d. Mihail Sadoveanu, al cărui ultim volum ,,mea o moară ne Siret" a cunoscut un succes încă proaspăt in memoria tuturora, a binevoit să ne acorde o convorbire. Dăm mai jos cititorilor noştri o parte din gândurile şi aprecierile marelui nostru prozator, asupra mişcării literare de la noi. MIŞCAREA LITERARA — Ce credeţi despre mişcarea literară din utimii ani? — de remarcat că romanul aproai ■ re inexistent înainte de război la noi este azi cu mult superior poeziei In privinţa literaturii dramatice, se pare că suntem în progres, mimai în ce priveşte cantitatea nu şi calitatea Teatrul — un admirab mijloc de cultivare a massei — se pare că intră din ce în ce mai mult în gustul marelui public. Autorii noştri dramatici ar trebui să profite de această stare de lucruri servindu-i lucrări din ce în ce mai bune şi făcându-i cât mai pufne concesiuni". PREFERINŢE „Cred că d. Rebreanu el un scriitor cu reale însuşiri şi mai ales dotat cu mult spirit de observaţie. I)Şi generaţia mai tânără apreciez foarte mult pe d-nii Demostene Botiz Nichifor Crainic şi Cezar Petrescu şi fraţii Teodoreanu”. Dar dintre scriitorii mai tineri grupaţi în jurul „Vieţii Româneşti". — „îmi place să cred că nici un scriitor fără talent nu poate să pătrundă la noi, astfel că prin forţa lucrurilor trebue să-i apreciez pe toţi„Pe d. Topârceanu îl socotesc ca unul dintre cei mai de seamă poeţi ai noştri un mare meşter al verbului, O inteligenţă scăpărătoare, subitl şi dotat cu multă sensibilitate" ORTODOXISMUL — Credeji că la noi ortodoxismul a jucat un rol preponderent In cultură, sau a fost o piedică în evolufia noastră, — aşa cum a afirmt d. Lovinescu in „istoria civilizaţiei Române". „Nu cred că ortodoxismul a fost o piiedică în evoluţia noastră, împrejurări de ordin istoric sau social ne au făcut să rămânem într’o stare mult mai înapoiată decât în Apus. De altfel, cred că ortodoxismul e rămas despărţit de mişcarea rituară care s’a desvoltat independent”. NOUILE CURENTE — Ce credefi de nouile curente in literatură? — „Curentele n’au nici o imrxvtjrtă Contează numai personalitatea autorului. Singurul lucru care valorifică în literatură este talentul Găsesc o reclamă puţină estetică obiceiul unora din scriitori de a-şi co.pune părerile în programe-manifest Scriitorul n’are decât să erecte şi treaba istoriografului sau criticei şi să-i eticheteze opera,di a s’a considerat toată viaţa realist, iar cum cea mai mare parte din istoriografi îl etichetează romantic. Credefî ca acest lucru are vreoimportanţă asupra valorii literare i operii sale? , Eu cred că nouile curente in literatură nu există decât în funcţie de talentul autorului.” TRADITIA NOASTRA LITERARA — Detractorii acestor cure de au rostit un cuvânt: înapoi la Cădiţie! Am vrea să ştim senul acestui cuvânt în materie de artă, ca e e iraciția noastră literară? — „Eu cred că de tradiţie se poate vorbi mai mult în domeniu social sau politic. „Dacă se poate vorbi de o tradiţie literară la un popor tânăr ca al nostru desigur că ea ar fi jaloanele înfipte destul de puterve ie ogorul culturii noastre de un cioricar ca Neculce, scriitorii cum au fost Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri Eminescu şi Coşbuc, care marchează un fel de a fi, foarte aproa-P3 cu firea şi mentalitatea poporuli nostru. , Munca actualei generata scriitorii eşti este foarte mult uşurată de cea a înaintaşilor, cari au fost adevăraţi pioneri pentru formea limbii noastre. Vlahuţă a fost traismit un stilist decât un creator. *Şi actualele consideraţiuni fiecare scriitor poate să scrie cel puţin un mod onorabil”. „De aceea, cred că respectarea muncii înaintaşilor nu e numai o natarie din partea scriitorilor noiii generaţii, dar chiar o necesitate absolută”. EPOCA DE NEOROMANTISM? — Credefi, într’adevăr, că trecem printr’o epocă de neoromantism, aşa cum a afirmat de curând un grup de conferenţiari? — „Literatura — în special romanul — aretendinţa de a deveni serioasă, severă de a se apropia cât mai mult de natura operii ştiinţifice; literatura se depărtează astfel de menirea ei, care trebue să fie ca un fel de divertisment peira lectoi , fatal dar să vie reactiurea, care se manifestă prin neoromantism ”. C REÎNVIERE A ROM4HU1 UI -- lUscarea literară atât la noi cât și în străiniiate indică o reînviere a romanului. Nu c ei ?(la reînvierea acestui gen est un îmbie urător simplon de asanar. morală. „Romanul modern caută să fie cât mai mult pe gustul publcului, astfel că nu poate fi vorba de asa•.a’ia moravurilor, trvrozi actuală se datoreste războiului s; îndreptarea, sunt sigur, va ven: dela «ne 1 PREMIILE NATIONALE — In p ivinta premiilor nationale, credeti că se vor găsi în fiecare ar. opere si scriitori demni de :vett' L t? , Premiile naţionale se dau pentru încoronarea unei activităţi şi ar fi cam pretenţios din partea noastră să pretindem aceast Regulamentul nu obligă ea să stă dea premiile în fiecare an, astfel că nu vom fi nevoiţi să acordăm premiile unor persoane care nu le merită”. CHESTIUNE DE OPORTUNITATE — De ce nu s’a acordat în acest an premiul de proză d-lui loan Sietviei. -- „Eu, personal, am pus chestiunea premieru!lui Slavici chiar ii.a r tea premie 1i mele”. PREMIILE ACADEMIEI — Ce ne puteţi spune de valoarea Ucrărilor prezentate spre premiire Academiei. — „Cu nu sunt la înălţimea ceciutelor şi probabil că nici nu se vor da în acest an cele două mari premii de 50.000 lei şi premiul Adamuchi, din cauza inferioarei valori a lucrărilor prezentate. Nu trebue însă să judecăm dacă posta product unea netară. Cele mai bune lucăriri au fost prezentate Academiei, as iei că venii 10' membrii Academiei ar trebi si ie folosească mai activ de dreptul de a propune la concursuri ie difici și autori cari din diferite motive nu-și trimet lucrările la premiere. PANAIT ISTRATI — Ce părere aveți de Panai Istrail? — „O repet: pe Istrati îl socotesc ca un scriitor de mare talent, o energie care s’a impus străinătăţii, spirit neliniştit, şi nu pot să am decit simpatie pentru e! NOUI LUCRĂRI — Pregătiţi vreo nouă lucrare? — „Va apare în curând în editam „Cărţii Româneşti” un volum de povestiri de vânătoare, intitulat „Ţara de dincolo de negură” -adică acea regiune, care deşi aproape de noi e cu totul străină nevânătorilor. Volumul va aparefiţi’o edifie excepţionali. Se află deasemenea sub tipar şi un volum de povestiri ale vieţilor Sâniilor, scris în colaborare c.i d D. D. Pătrăşcanu — intitulat „Sântele Amintiri”. IOAN MISOFF D. Mihail Sadoveanu Vincent d’Indy la Strasbourg Marele compozitor şi teoretician muzical Vincent d’Indy a dat zilele acestea la Strasbourg iun concert, care a obţinut cel mai mare succes. Maestrul muzicei franceze modere a cântat o bucată absolut nouă intitulată Cântecul Clopotului Producţiile Conservatorului TEATRUL NAŢIONAL: Clasele de dramă şi comedie N. Soreanu şi I. Livescu (Suplinitor V. Toneanu Aveţi curajul să asistaţi la producţiile ultimului an ale conservatorului nostru şi vă veţi convinge ce inutilitatea acestei înalte instituţii şcolare de artă dramatică. Nu ştiu cine sunt mai vinovaţi, profesuii sau regulamentul. Rezultatul, care se obţine însă e dezastruos şi proitind deprimant pentru iubitorii de teatru. Nu trebue să fii crtic dramatic, ci pur şi simplu spectator ca să observi ceia ce profesorii săi încăprăţânează să nu vadă. IVergeţi la o producţie şi veţi reflai ca fără eforturi că viitori actori sunt în majoritate fonii râsâiţi, graseieză, undi deşiraţi ca nişte sparangheli suptri alţii mărunţei şi cu începuturi de cocoaşe ca a lui Lagseere”, ...şi tot aşa viitoarele actriţe. Unele se îmbracă în tot felul de culori, cu o lipsă de guşt, care ar indispune chiar pe bulgaroaice, afectate, prost coafate, calcă rău şi stau în faţa publicului cu picioarele strâmbe! De mâini, ce să mai vorbim. Aproape toţi absolvenţii nu ştiu ce face cu ele. Par de ipsos, legate artificial de nişte trupuri lipsite de viaţă. Dicţiunea neglijată când nu e, afectată, un teatru de gungiui nereuşit, cu un problematic succes la Mizil. Ce fac profesorii, directorul, cu rusia de primire şi de examinat la conservator? Urmăresc pur şi sinicis să încaseze lefuri ca să instiice existenţa unei inutile institiţii? Fiindcă din două, una. Ori conservatorul e o necesitate şi atunci tu profesor şi director, ai tot interesul să menţii prestigiul şi demnitatea instituţiei primind numai climente pe care le poţi forma, ori nr o necesitate şi atunci trebuesâ desfiinţăm pur şi simplu si cu mult urgent. Nu voim să credem ,ca această şcoală trebue sa existe nuinai ca un refugiu pentru elevi, cari vor să facă un an armată şi pentru elevele, cari preferă condiciile conservatorului în locul alteia. Nu voim să credem toate acestea, fiin'dcă ar fiinespus de trist pentru vilecrul teatrului nostru. Și de acol.i protestul nostru împotriva celor cazute nu se va mărgini aici. Vom face toate intervenirile, vom uni toate protestele azi răzleţe si tim'di ale tutulor iubitorilor de teitru, vom deschide anchete, vom asomra la cuvântul nostru toate glasurile autorizate şi nu vom denuna până ce atmosfera îmbâcsită, în care se află conservatorul nostru nu se va purifica. Trebue procedat repede şi fără cruţare , prea mut gunoi, prea mult... Comisia de primire a elevilor la Conservator trebue să fie bine întocmită, severă, atentă şi pricepuţi. Fiiindcă dacă ai primit un e- Icv înseamnă implicit că ţi-ai luat răsunderea să-l faci să absolve. Nu i permis ca în anul al treilea să nu-l prezinţi la producţie fiindcă ai observat deabia atunci că elvul n’are talent. Ce-ai făcut tu profesor trei ani? Viitorul reguament ar trebui să prevadă cazuri când o comisie de profesori poate elimina elevi pentru vădită lipsă de talent în cursul primilor doi ani. Să mai credem că teatrul nu poate fi azil de infirmi, invalizi, cocsaţi, strâmbi, urâţi, miopi, cu diţiunea defectuoasă, fără tali, mei, mărunţi, prea graşi, diformi, etc Artistul trebue' să aibă în priitul rând fizic. Trebue să fie ca *nfăţşare plăcut Altfel nu avem ce faci cu dânsul. Afară cu el. Sunt şi alte îndeletniciri onorabile unde-ţ* poate găsi un tipărâi la sapă, în fabrici, la facultate sau la bucătărie. Atâtea şi atâtea ocupaţii cinstite. Fiinica s’a întâmpina odată că Ion Manolescu a reuşit, deşi avea un defect de dicţiune, ci înseamnă acum că vom încuraja acest gen. Şi conservatorul nu-l vedem ca o „aşa zisă şcoală” în care trei ani sa se piardă vremea, părtadu-se ace’eaşi inepţii, după un clişeu -tercia. După un an preparator, am cere ca anii ceilalţi să se facă pe scenă. La focul rampei, în mici roiuri, în figuraţie, s’ar putea afirma elementele de valoare. N’ar mai fi atâta vreme inutil piabma. .. Dar în legătură cu prima producţie subliniem un fapt care nu se pare de o gravitate ex.cuţională şi pentru care sesizăm pe această cale Asociaţia Criticii Dramatice şi Societatea Autorilor Dri naţiei. In programul ultmilor profţii de drama şi comedie, din zece scene care s’au reprezentat, am văzut o singură lucrare românea, i, pe malul gârlei, de Orlănescu-As'.anlo Cum e posibil ca patr a profesrri al celui dintâi conserva c n rruâm, să-și prezinte eie din piece străine de o dubioasă - a.oare ca Lorica Noastră, Tosci, Insectul ti Politru Sceptru și să nu aleagă nimic dini autorii drămuiri români clasîci sau contimporani? De ce profesorii să-şi prezinte elevii în lucrările în care şi-au --tu şi ei acum câţiva zeci de ani examenele? De ce lipsa asta de inscres pentru catedra pe care o icună ? De ce să apară eeli in !tnrările perimate ale lui Aarou, dere şi expui pe copii la un inevitabil ridicul şi să nu le dai posibilitatea ca în ultimile piese româneşti de succes mai aproape de R .sbil şi mentalitatea noastră — să-şi afirme fiecare personalitatea lui artistică, dacă o posedă. Fiindcă la producţii, alături de lucrări originale, înţeleg să se reprezinte numai clasici şi cât mai mult, versuri. Acum, după ce am asistat la ultimile producţii, şi am văzut programa de cursuri, pricepem de ce nouile generaţii nu ştiu să spună versuri şi de ce nu găsim interpreţi capabili de a înlocui cândva pe marii artiştii, interpreţi străluciţi din piesele de mare repertoriu. Iată de ce socotim ca un punct important programul de studiu. Iată de ce piesele reprezentate la producţii au ridicat protestul nostru. Am remarcat în Nebuniile Dragostei pe elevul Alexandru Util, care când nu-şi imita maestrul, avea accente şi gesturi personale. Scena toată, deşi comedie, jucată într’o atmosferă de lugubră tristeţe. Brr... Doctorul fără voie interpretat curat, dar şcolăreşte, a dat posibilităţi d-lui Turculeţ Neculaie, un element dotat cu un timbru plăcut, utilizabil în rolurile de costum. De Tosca şi Pentru Scutund vorbim. Rămâne Instinctul de Riste,makers. L-am lăsat la urmă pentru a sublinia apariţia d-rei Henriette Ivonne Stahl — un element care nouă ne dă mari speranţe. Deşi a jucat finalul scenei cu grave defecte, cu vocea înecată şi strangulată, cu respiraţia Insuficientă, cu gesturi neechilibrate, totuşi a adus pe scenă în prima parte a rolului, o notă personală de distiacţie, o privire suggestionantă, o siguranţă inteligentă, căldură şi comunicativitate. Credem că rolul ales pentru producţie nu-i convenea. Dar din cât a lăsat să se întrevadă, bănuim în d-sa un element valoros, o personalitate Alături de d-sa d. Lucian Robescu cu gesturi repezite, inegal, de multe ori caraghios a arătat totuşi un temperament demn de a fi consemnat. Bine ca putem consemna măcar aceste doua nume. SCARLAT FRODA --------------------- din cimbale — şi cimbalele sunt două roze enorme. Muzica apoi descreşte armonios alunecând stins către finalul simfoniei, care moare înăbuşită în vata albă, mângâetoare, pansatoare a rănilor — în vata crisantemelor, vestitoarele fulgilor de ninsoare. Şi astfel prin vitrina de sticlă a unei modeste dughene din piaţa Sfântul Anton figura eternă a timpului îşi reflectă variaţiile cotidiane şi îşi esprimă gândurile cu cele mai clare şi impresionabile simboluri — în florile, care răsar şi dispar, pentru a da umanităţii o lecţie de frumos plastic şi un învăţământ de graţie şi delicateţe sufletească. George Enescu la Angers Marele compozitor român George Enescu a dat la Angers un concert primit cu cea mai neprecupeţită manifestaţie de simpatie. Publicul francez care prețueşte îndeajuns arta compatriotului nostru s’a făcut ecoul gloriei lui. Presa franceză îi consacră articole elogioase. Tricentenarul lui Honoré d’Urfé La 1 Iunie s’a implinit 800 de ani de când autorul celebrelor „l’Astrie” a murit la Villefranche, aproape de Nissa. Cu aceasta ocazie, o placă comemorativă a fost manerurată la Tournou, la intrarea colegiului unde Honoré d'Urfé a fost unul din cei mai iluștri profesori. x