Rampa, iunie 1925 (Anul 8, nr. 2278-2300)

1925-06-10 / nr. 2283

ANUL VIS8 NO. 22SJ_ Cetiţi în fiecare zi „RAMPA SPORT“ eare publici cele mai bune şi sigure prog­nosticuri Redacţia, Administraţia şi Atelierele grafice Bucureşti, CALEA VICTORIEI 31, In curte Telefon 1­59­4 Pârlii Lii Director : M. FAUST UNGHR Prim Redactor: SCARLAT FRODfl Hiersuri 10 im'e 1925 Sportsmani! Cetiţi în fiecare zi „RAMPA SPORT“ care publică cele mai bune şi sigure pro­­nosticuri Publicitatea se primeşte la Administraţia statului şi la toate agenţiile de publicitate Sportsman­! Noul nostru roman FATA-SPORT‘ 99 va începe să apari In RAMPA de joi 11 Iunie­­ 99FATA-SPORT est© un roman de mo­­ravu­ri Isucureștene, da­torit cunoscutei și apre­ciatei scriitoare, D-na AIDA VRIONI (( Platon a minţit!© © Marile premii naţionale au fost creaţia d-lui Lape­­datu. La început două, ele s’au complectat spre a fi, la anul viitor, patru : pentru poezie, pentru proză, pen­tru critică şi istorie litera­ră, pentru poezia drama­tica. E un mare pas — aproa­pe revoluţionar — către a­­firmarea şi limpezirea da­toriilor cul­tur aid'’ ale Sta­tului. Se cade să lăudăm cu toată gratitudinea pe a­­cest tăcut şi hotărît reali­zator care e actualul mini­stru al artelor. Cele patru premii ale li­teraturii nationale nu sunt numai motive de înviorare nouă pentru avânturile ti­nere, — şi, să fim sinceri!, cari dintre dv. toti cari scrieţi n’ati şi simtit în o­­rele sacre de­ cercetare tai­nică şi biruitoare a viitoru­lui dv. adierea mândrei con­sacrări ce v’aşteaptă ?... Cum bastonul de mareşal era altădată în raniţa fie­cărui soldat, — e drept ca marele premiu national să­ aibă buzunarul lui rezer­vat în surtucul ros al orică­rui posedat de nafta sau numai de ambiţia de a scrie... Şi, jur că nu glu­mesc ! Creaţia artistică, oricât de nevoiaşe ar fi ea n’are decât o scuză : con­vingerea creatorului că ni­meni nu poate întruchipa mai bine ca el ceea ce a visat să facă... Dispreţu­­esc pe farsorii cari cearcă să mă păcălească cu lu­cruri ce nici ei singuri nu stimează şi plâng pe neferi­ciţii cari vor să-mi prezinte timid realizări ce­­sunt so­cotite de ei­ înşişi ca săr­mane mediocrităţi. Prefer pe închipuitul gol care cre­de sincer în ceea ce face ! Din oastea mare şi vitează a acestora se desfac mări­rile slavei istorice. Deci, la lucru, tovarăşi, sunt patru mari premii na­ţionale cari aşteaptă trium­furile noastre certe !... N'are nimeni dreptul să se îndoiască, fiindcă îndoiala e singurul păcat de moar­te şi al puterii norocoase ca şi al zădărniciei tragice. Din punct de vedere al mo­ralei artei e preferabil să pierzi crezând ilogic, ca un zeu în triumf decât să câş­tigi, îndoindu-te viclean ca un cămătar... Nimeni din, cei ce-şi sfinţesc scrisul n’are iertare dacă se teme. La lucru, — cu certitudine şi cu bucurie, cu bucurie fără bucurii... Gloria e de astădată precisă şi palpabi­lă : e în budgetul definitiv al Statului care a parvenit, în sfârşit, să­ se onoreze cu onorarea oficială a artişti­lor, de REH. TNSODORESCU Acesta e marele câştig : convertirea Statului la res­pectul artei. E cea mai mare dintre dobândirile morale ale epocii noastre. Nu e nevoie să cerce­tăm arhiva pentru a ne re­face în minte viaţa artişti­lor de odinioară şi conside­rarea, socială ce li se da. Desfătători miluiţi ai vreu­­nui senior cu capricii gene­roase sau, în genere, nebuni batjocoriţi de oameni cum se cade cari îi trimeteau „la muncă”, scriitorii erau până mai ieri o categorie mai puţin ameninţătoare a acelor „prisosuri sociale” cari încurcă şi plictisesc rosturile vieţii serioase ale oamenilor cu treburi. Sunt numai 30 de ani de când Eminescu murea ne­bun şi flămând, chiar în vrem­ea renaştereîri noastre naţionale­­ .Revoluţia s’a săvârşit, nu ştiu cum şi când. Dar, o vedem triumfătoare şi de­cisivă. Arta îşi face, încet dar sigur, loc între ordinele d­ilcat ale respectului socie­tăţii constituite. „Statul de mâine va fi îna­inte de toate al culturii. Şi va fi, deci, al artiştilor. Va fi adică, al creatorilor spi­ritului de toate felurile. Arta va cuceri cetatea, din care tata Platon gonea pe artişti... A fost a popi­lor cetatea, a fost apoi a căpitanilor de oştire, d­c azi a bancherilor, va fi a ar­tiştilor ! Platon a minţit ! Pitorescul Bucureştilor Plata Flori­lor de O. KföKNBBBTT Bucureştii, cari nu au împrejur­im­ei unul­­din acele crânguri surâ­zătoare care înconjoară cu un brâu de verdeaţă şi poezie marile ora­şe ale Apsului, care nu au în in­terior nici parcuri, nici grădini, se împodobeşte cu flori în tot cursul anului, cu o risipă­­de flori ce îşi desfăşură nota culorilor şi nuan­ţele parfumului pe solfegiile zile­lor, lunilor, lanotimipurilor. Sub pudra fulguerilor emei, în poleiala gingaşe a zilelor de pri­măvară, în zilele toride care um­plu cu ramuri de aur străzile de asfalt, ca şi în zilele de funerară melancolie ale t­armiei, florile surâd în vitrine şi în coşurile ţi­găncilor cu ochii de păcură. Ţigăncile cu flori constituesc o notă particulară, caracteristică în fizionomia Bucureştilor, impre­sionând­­prin­ pitorescul lor ochiul străinului, obsedând penelul şi paleta pictorilor noştri. Bucureştii, oraşul fără parcuri şi grădini, au în afară de pictura­lele şi peri­patetician­ele împărţi­, to­are de flori, — ţigăncile cu şor­ţuri albe şi chipul de iad — o piaţă întreagă destinată vân­zarei florilor. Piaţa Sfântul Anton, a­­devărata hală de ffori, debitanta de proaspătă carnaţie vegetală, picurându-şi sângele verii pe tej­ghele şi trotuare în risipirea­­pe­talelor. Piaţa de flori din Sfântul An­ton, nici în împrejurimi, nici în construcţia ei, nu înfăţişează vre-o privelişte, vre-un colţ de poezie, vre-o urmă, ori vre-o sugestaţie de amintire şi arhaism.­­Barăcile de vânzare sunt con­strucţii cu totul noui, făcute în vederea igienei şi utilităţii nevoi­lor edilitare şi trebuinţelor comer­ciale. Aceste prozaice cutiuţe de tinichea stilizată, fără artă şi fără fantezie, ascund cele mai bo­gate palete de culori, intense esenţe şi concentrări de­­parfu­­muri fireşti, care prin simpla şi normala lor­­succesiune constitue un calendar plastic, cea mai poe­tică şi elocventă meteorologie. Deschideţi capacul cutiei, tra­geţi oblonul, într’una din întâile dimineţe ale primăverei cu paşii şovăitori pe ceruri de azur şi pe trotuare de noroi, şi veţi găsi cei din urmă fulgi de ză­padă meta­­simboluri—în florile, care răsar şi la ea nişte mititei şi albi fluturi plăpânzi, întâii crainici ai pri­­măverei, lunecând din hrisalida de hermină a emei. Zilele se scurg în tempo-domol, insensibil, şi fiecare zi v­arsă în cutiuţele din Piaţa Sfântului An­ton, tributul bogăţiei lor, prinos al florilor, zilnicul impozit de lux la care omul supune generoasa muncă a naturei : vin viorelele cu ochi feciorelnici, narciştii, cu co­chetăria auto admiraţiei tânjind de nostalgia apelor, crinii mândri, impasibili cu magnificele frumu­seţi statuare, împrăştiind în jurul lor cascade de parfumuri vertigi­noase, la fel femeilor a căror rece frumuseţe supraumană răspânde­şte­­pasiuni toride. Iată zambilele cu carnaţii virgi­nale, garoafele şi panselele, tăia­te în catifea, liliacul de mătase albă şi liliacul albastru care tre­mură ca o acuarelă, până ce în plin crescendo isbeşte nota supre­mă, culminaţia expansiunei muzi­cale, accentul violent al volup­toasei roze de sânge închegat-Grămezi de roze, grămezi de nuduri feminine, care în cli­pa va­gă a înserărilor calde, căzând pe nervi ca un amurg de carnagii pe nisipurile Saharei, dau halucina­ţia unei bachante bătând obosită i v V■£ 5 v-' zzM. ■ .'«ir ri/ri-sî. ..;ț :• -.ri - 1 ti-. -‘V ’ • • ' , - «f. V . ..vPPS|lbrj: • ' - '•>- S ..V’r-V- , < ^ ţ•T'&JZ* ‘ * »Xa-G G K &J PIAŢA FLORILOR A. Poitevin Scheletti Convorbire cu d-l Mihail Sadoveanu membru al Academiei Române » Mişcarea literară. - Preferinţe. - Ortodoxismul, o piedică în evoluţia noastră.-Nouile cu­rente.-Tradiţia noastră literară.-Epoca de neoromantism.-O reînviere a romanului. Premiul Naţional.-Premiile Academiei.-Panait Istrate.-Noul lucrări Distinsul academician d. Mihail Sadoveanu, al cărui ultim volum ,,­mea o moară ne Siret" a cunos­cut un succes încă proaspăt in me­moria tuturora, a binevoit să ne a­­corde o convorbire. Dăm mai jos cititorilor noştri o parte din gândurile şi aprecierile marelui nostru prozator, asupra mişcării literare de la noi. MIŞCAREA LITERARA — Ce credeţi desp­re mişcarea li­terară din ut­im­ii ani? — de remarcat că romanul aproai ■ re inexistent înainte de război la noi este azi cu mult superior poe­ziei In privinţa literaturii drama­tice, se pare că suntem în progres, mimai în ce priveşte cantitatea nu şi calitatea Teatrul — un admira­­b­­ mijloc de cultivare a massei — se pare că intră din ce în ce mai mult în gustul marelui public. Au­torii noştri dramatici ar trebui să profite de această stare de lucruri servindu-i lucrări din ce în ce mai bune şi făcându-i cât mai pufn­e concesiuni". PREFERINŢE „Cred că d. Rebreanu el un scrii­tor cu reale însuşiri şi mai ales do­tat cu mult spirit de observaţie. I)Şi generaţia mai tânără apreciez foarte mult pe d-nii Demostene Bo­­tiz Nichifor Crainic şi Cezar Pe­tr­escu şi fraţii Teodoreanu”. Dar dintre scriitorii mai tineri grupaţi în jurul „Vieţii Româneşti". — „îmi place să cred că nici un scriitor fără talent nu poate să pă­trundă la noi, astfel că prin forţa lucr­urilor trebue să-i apreciez pe toţi­„Pe d. Topârceanu îl socotesc ca unul dintre cei mai de seamă poeţi ai noştri un mare meşter al verbu­lui, O inteligenţă scăpărătoare, sub­it­l şi dotat cu multă sensibilitate" ORTODOXISMUL — Credeji că la noi ortodoxis­mul a jucat un rol preponderent In cult­ură, sau a fost o piedică în ev­o­lufia noastră, — aşa cum a afirm­t d. Lovinescu in „istoria civilizaţiei Române". „Nu cred că ortodoxismul a fost o piiedică în evoluţia noastră, îm­prejurări de ordin istoric sau soci­al ne au făcut să rămânem într’o sta­re mult mai înapoiată decât în A­­pus. De altfel, cred că ortodoxis­mul e rămas despărţit de mişcarea rituară care s’a desvoltat indepen­dent”. NOUILE CURENTE — Ce credefi de nouile curente in literatură? — „Curentele n’au nici o imrxv­­tjrtă Contează numai personalita­tea autorului. Singurul lucru care valorifică în literatură este talentul Găsesc o reclamă puţină estetică obiceiul unora din scriitori de­ a-şi co.pune părerile în programe-mani­fest Scriitorul n’are decât să erecte şi treaba istoriografului sau criti­cei şi să-i eticheteze opera,­­di a s’a considerat toată viaţa realist, iar cum cea mai mare parte din istoriografi îl etichetează romantic. Credefî ca acest lucru are vreo­­im­portanţă asupra valorii literare i o­­perii sale? , Eu cred că nouile curente in li­teratură nu există decât în funcţie de talentul autorului.” TRADITIA NOASTRA LITERARA — Detractorii acestor cure­ de au rostit un cuvânt: înapoi la Cădiţie! Am vrea să ştim senul acestui cu­vânt în materie de artă, ca e e ir­a­­c­iț­ia noastră literară? — „Eu cred că de tr­a­diţie se poa­te vorbi mai mult în domeniu­ so­cial sau politic. „Dacă se poate vorbi de o tra­diţie literară la un popor tânăr ca al nostru desigur că ea ar fi jaloa­nele înfipte destul de­ puterve ie ogorul culturii noastre de un cio­­r­icar ca Neculce, scriitorii cum au fost Costache Negruzzi, Vasile Alec­sandri Eminescu şi Coşbuc, care mar­chează un fel de a fi, foarte aproa-P3 cu firea şi mentalitatea popo­ru­li nostru. , Munca actualei generata scrii­torii eşti este foarte mult uşurată de cea a înaintaşilor, cari au fost adevăraţi pioneri pentru form­­ea limbii noastre. Vlahuţă a fost trai­smit un stilist decât un creator. *Şi actualele consideraţiuni fiecare scrii­tor poate să scrie cel puţin un mod onorabil”. „De aceea, cred că respectarea muncii înaintaşilor nu e numai o natarie din partea scriitorilor noiii generaţii, dar chiar o necesitate absolută”. EPOCA DE NEOROMANTISM? — Credefi, într’adevăr, că trecem printr’o epocă de neoromantism, aşa cum a afirmat de curând un grup de conferenţiari? — „Literatura — în special ro­manul — are­­tendinţa de a deveni serioasă, severă de a se apropia cât m­­ai mult de natura operii ştiinţi­fice; literatura se depărtează astfel de menirea ei, care trebue să fie ca un fel de divertisment pei­ra lec­­toi , fatal dar să vie reactiurea, ca­re se manifestă prin neoroman­tism ”. C REÎNVIERE A ROM4HU1 UI -- lUscarea literară atât la noi cât și în străinii­ate indică o reîn­viere a romanului. Nu c ei ?(l­­a reînvierea acestui gen es­t un îm­bie urător simplon de asanar.­ mo­rală. „Romanul modern caută să fie cât mai mult pe gustul publcului, astfel că nu poate fi vorba de asa­­•.a’­ia moravurilor, trvrozi actuală se datoreste războiului s; îndrepta­rea, sunt sigur, va ven: dela «ne 1 PREMIILE NATIONALE — In p ivinta premiilor nationale, credeti că se vor găsi în fiecare ar. opere si scriitori demni de :ve­tt' L t? , Premiile naţionale se dau pen­tru încoronarea unei activităţi şi ar fi cam pretenţios din partea n­oa­stră să pretindem aceas­t Regulamentul nu obligă ea să stă dea premiile în fiecare an, astfel că nu vom fi nevoiţi să acordăm premiile unor persoane care nu le merită”. CHESTIUNE DE OPORTUNITATE — De ce nu s’a acordat în acest a­n premiul de proză d-lui loan Siet­viei. -- „Eu, personal, am pus ch­es­tiunea premieru!­lui Slavici ch­iar ii.a r tea premie 1i mele”. PREMIILE ACADEMIEI — Ce ne puteţi spune de valoarea Ucrărilor prezentate spre premiire Academiei. — „Cu nu sunt la înălţimea ce­ciutelor şi probabil că nici nu se vor da în acest an cele două mari premii de 50.000 lei şi premiul Ada­­muchi, din cauza inferioarei valori a lucrărilor­ prezentate. Nu trebue însă să judecăm dacă po­­­sta product unea netară. Cele mai bune lu­cări­ri au fost prezentate Academiei, as iei că ve­nii 10' membrii Academiei ar trebi si ie folosească mai activ de drep­tul de a propune la concursuri ie difici și autori cari din diferite mo­tive nu-și trimet lucrările la pre­miere. PANAIT ISTRATI — Ce părere aveți de Panai Is­­trail? —­ „O repet: pe Istrati îl socotesc ca un scriitor de mare talent, o e­­nergie care s’a impus străinătăţii, spirit neliniştit, şi nu pot să am de­cit simpatie pentru e! NOUI LUCRĂRI — Pregătiţi vreo nouă lucrare­? — „Va apare în curând în edi­tam „Cărţii Româneşti” un volum de povestiri de vânătoare, intitu­­lat „Ţara de dincolo de negură” -­­adică acea regiune, care deşi a­­proape de noi e cu totul străină nevânătorilor. Volumul va apare­­fi­ţi’o edifie excepţionali. Se află deasemenea sub tipar şi un volum de povestiri ale vieţilor Sâniilor, scris în colaborare c.i d D. D. Pătrăşcanu — intitulat „Sân­tele Amintiri”. IOAN MI­SOFF D. Mihail Sadoveanu Vincent d’Indy la Strasbourg Marele compozitor şi teoreti­cian muzical Vincent d’Indy a dat zilele acestea la Strasbourg iun concert, care a obţinut cel mai m­are succes. Maestrul muzicei franceze modere a cântat o bu­cată absolut nouă int­itulată Cân­tecul Clopotului Producţiile Conservatorului TEATRUL NAŢIONAL: Clasele de dramă şi comedie N. Soreanu şi I. Livescu (Suplinitor V. Toneanu Aveţi curajul să asistaţi la pro­ducţiile ultimului an ale conserva­­torului nostru şi vă veţi convinge ce inutilitatea acestei înalte insti­tuţii şcolare de artă dramatică. Nu şt­iu cine sunt mai vinovaţi, profe­­suii sau regulamentul. Rezultatul, care se obţine însă e dezastruos şi pr­oitind deprimant pentru iubitorii de teatru. Nu trebue să fii crtic dramatic, ci pur şi simplu specta­tor ca să observi ceia ce profesorii săi încăprăţânează să nu vadă. IV­ergeţi la o producţie şi veţi re­fl­ai ca fără eforturi că viitori actori sunt în majoritate fonii râsâiţi, gra­­seieză, undi deşiraţi ca nişte sparan­gheli suptri alţii mărunţei şi cu în­ceputuri de cocoaşe ca a lui Lags­eere”, ...şi tot aşa viitoarele actri­ţe. Unele se îmbracă în tot fe­lul de culori, cu o lipsă de guşt, care ar indispune chiar pe bulga­­roaice, afectate, prost coafate, cal­că rău şi stau în faţa publicului cu picioarele strâmbe! De mâini, ce să mai vorbim. Aproape toţi absolven­ţii nu ştiu ce face cu ele. Par de ipsos, legate artificial de nişte tru­puri lipsite de viaţă. Dicţiunea ne­glijată când nu e, afectată, un tea­­tru de gun­g­iui nereuşit, cu un pro­blematic succes la Mizil. Ce fac profesorii, directorul, cu rusia de primire şi de examina­t la conservator? Urmăresc pur şi sin­icis să încaseze lefuri ca să ins­tiice existenţa unei inutile insti­­t­iţii? Fiindcă din două, una. Ori conservatorul e o necesitate şi atunci tu profesor şi director, ai tot interesul să menţii prestigiul şi demnitatea instituţiei primind numai climente pe care le poţi forma, ori n­­r o necesitate şi atunci trebue­­sâ­­ desfiinţăm pur şi simplu si cu­ mult urgent. Nu voim să credem ,ca această şcoală trebue sa existe nu­inai ca un refugiu pentru elevi, c­ari vor să facă un an armată şi pentru elevele, cari preferă condi­ciile conservatorului în locul alteia. Nu voim să credem toate acestea, fiin'dcă ar fiin­espus de trist pentru vil­e­c­rul teatr­ului nostru. Și de a­­col.i protestul nostru împotriva ce­lor cazute nu se va mărgini aici. Vom face toate intervenirile, vom uni toate protestele azi răzleţe si tim'di ale tutulor iubitorilor de tei­tru, vom deschide anchete, vom a­­somra la cuvântul nostru toate gla­surile autorizate şi nu vom denu­­na până ce atmosfera îmbâcsită, în care se află conservatorul nos­tru nu se va purifica. Trebue pro­cedat repede şi fără cruţare , prea mu­t gunoi, prea mult... Comisia de primire a elevilor la Conservator trebue să fie bine în­tocmită, severă, atentă şi pricepu­ţi­. Fiiindcă dacă ai primit un e- Icv înseamnă implicit că ţi-ai luat răs­­­underea să-l faci să absolve. Nu i permis ca în anul al treilea să nu-l prezinţi la producţie fiind­că ai observat deabia atunci că e­­l­vul n’are talent. Ce-ai făcut tu profesor trei ani? Viitorul re­­gu­­ament ar trebui să prevadă ca­­zuri când o comisie de profesori poate elimina elevi pentru vădită lipsă de talent în cursul primilor doi ani. Să mai credem că teatrul nu poate fi azil de infirmi, invalizi, co­­csaţi, strâmbi, urâţi, miopi, cu diţiunea defectuoasă, fără tali­, m­ei, mărunţi, prea graşi, diformi, etc Artistul trebue' să aibă în pri­it­ul rând fizic. Trebue să fie ca *n­făţşare plăcut Altfel nu avem ce faci cu dânsul. Afară cu el. Sunt şi alte îndeletniciri onorabile un­­de-ţ* poate găsi un tipărâi la sapă, în fabrici, la facultate sau la bucătărie. Atâtea şi atâtea ocupaţii cinstite. Fiinica s’a întâm­pina odată că Ion Manolescu a reu­şit, deşi avea un defect de dicţiune, ci înseamnă acum că vom încu­ra­­ja acest gen. Şi conservatorul nu-l vedem ca o „aşa zisă şcoală” în care trei ani sa se piardă vremea, părtadu­-se a­­ce’eaşi inepţii, după un clişeu -­te­rci­a. După un an preparator, am cere ca anii ceilalţi să se facă pe sc­enă. La focul rampei, în mici roiuri, în figuraţie, s’ar putea afirma ele­mentele de valoare. N’ar mai fi a­­tâta vreme inutil pia­­bm­a. .. Dar în legătură cu pri­ma produc­ţie subliniem un fapt care nu se pa­re de o gravitate ex.cuţională şi pentru care sesizăm­­ pe această cale Asociaţia Criticii D­ramatice şi Societatea Autorilor Dri naţiei. In programul ultmilor prof­­ţii de dra­ma şi comedie, din zece scene care s’au reprezentat, am văzu­t o sin­gură lucrare românea, i, pe malul gârlei, de Orlănescu-As'.anlo Cum e posibil ca patr a profesrri al celui dintâi conserva c n rruâ­­m, să-și prezinte eie­ d­in piece străine de o dubioasă - a.oare ca Lorica Noastră, Tosc­i, Insectul ti Po­litru Sceptru și să nu aleagă ni­mic dini autorii drămuiri români clasîci sau contimporani? De ce profesorii să-şi prezinte e­­levii în lucrările în care şi-au­ --tu şi ei acum câţiva zeci de ani exa­­me­nele? De ce lipsa asta de inscres pentru catedra pe care o i­cună ? De ce să apară e­e­li in !tnră­­rile perimate ale lui A­a­rou, dere şi expui pe copii la un inevitabil ridicul şi să nu le dai posibilitatea ca în ultimile piese româneşti de succes mai aproape de R .sbil şi mentalitatea noastră — să-şi afir­me fiecare personalitatea lui artis­tică, dacă o posedă. Fiindcă la pro­ducţii, alături de lucrări originale, înţeleg să se reprezinte numai cla­sici şi cât mai mult, versuri. Acum, după ce am asistat la ultimile pro­ducţii, şi am văzut programa de cursuri, pricepem de ce nouile ge­neraţii nu ştiu să spună versuri şi de ce nu găsim interpreţi capabili de a înlocui cândva pe marii ar­tiştii, interpreţi st­răluciţi din pie­sele de mare repertoriu. Iată de ce socotim ca un punct important programul de studiu. Ia­tă de ce piesele reprezentate la producţii au ridicat protestul nos­tru. Am remarcat în Nebuniile Dra­gostei pe elevul Alexandru Util, care când nu-şi imita maestrul, a­­vea accente şi gesturi personale. Scena toată, deşi comedie, jucată într’o atmosferă de lugubră tris­teţe. Brr... Doctorul fără voie interpretat cu­rat, dar şcolăreşte, a dat posibili­tăţi d-lui Turculeţ Neculaie, un e­­lement dotat cu un timbru plăcut, utilizabil în rolurile de costum. De Tosca şi Pentru Scut­u­nd­ vorbim. Rămâne Instinctul de Riste,ma­kers. L-am lăsat la urmă pentru a sublinia apariţia d-rei Henriette I­­vonne Stahl — un element care nouă ne dă mari speranţe. Deşi a jucat finalul scenei cu grave defec­te, cu vocea înecată şi strangulată, cu respiraţia Insuficientă, cu ges­turi neechilibrate, totuşi a adus pe scenă în prima parte a rolului, o notă personală de distiacţie, o pri­vire suggestionantă, o siguranţă in­teligentă, căldură şi comunicativi­tate. Credem că rolul ales pentru producţie nu-i convenea. Dar din cât a lăsat să se între­vadă, bănuim în d-sa un element valoros, o personalitate Alături de d-sa d. Lucian Robescu cu gesturi repezite, inegal, de multe ori cara­ghios a arătat totuşi un tempera­ment demn de a fi­ consemnat. Bine ca putem consemna măcar aceste doua nume. SCARLAT FRODA ---------------------­ din cimbale — şi cimbalele sunt două roze enorme. Muzica apoi descreşte armonios alunecând stins către finalul sim­foniei, care moare înăbuşită în vata albă, mângâetoare, pansatoa­­re a rănilor — în vata crisante­­­melor, vestitoarele fulgilor de nin­­soare.­­ Şi astfel prin vitrina de sticlă a unei modeste dughene din piaţa Sfântul Anton figura eternă a tim­pului îşi reflectă variaţiile cotidia­­ne şi îşi es­primă gândurile cu cele mai clare şi impresionabile simboluri — în florile, care răsar şi dispar, pentru a da umanităţii o lecţie de frumos plastic şi un învăţământ de graţie şi delicateţe sufletească. George Enescu la Angers Marele compozitor român Geor­ge Enescu a dat la Angers un con­cert primit cu cea mai neprecupe­ţită manifestaţie de simpatie. Pu­blicul francez care prețueşte în­deajuns arta compatriotului nos­tru s’a făcut ecoul gloriei lui. Pre­sa franceză îi consacră articole elo­gioase. Tricentenarul lui Honoré d’Urfé La 1 Iunie s’a implinit 800 de ani de când autorul celebrelor „l’Astrie” a mu­rit la Villefranche, aproa­pe de Nissa. Cu aceasta o­­­cazie, o placă comemora­tivă a fost m­anerurată la Tournou, la intrarea cole­giului unde Honoré d'Urfé a fost unul din cei mai i­­luștri profesori. x

Next