Rampa, iunie 1926 (Anul 11, nr. 2576-2600)

1926-06-19 / nr. 2591

ANUL XI Nr. 2591 REDUG­­I­A, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE: BUCUREŞTI, CAL­EA VICTORIEI No. 31 TELEFON 1­89 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Afişase Bulevardul Academiei 4. Anunciurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. Director : M. FAUST MOHR Prim Redactor: SCARLAT FR09A ________SAMBATA 19 IUNIE 1926 ABONAMENTELE IN ȚARĂ­­Trei luni . . ......................t « • 200 lei Şase luni..........................­­ . . . 400 „ Un an........................................................700 »­IN STRĂINĂTATE | Trei luni .......................................... 500 1° Șase luni 900 „ Un an. ...... .........................160° » Abonamentele se plătesc înainte și încep la 1 sau la 15 as© fiecarei luni» însemnări de Victor Eftimiu Succesul la admirabilul şi nedreptul său namflet împotriva lui Goethe, 1. Sarbey d’Aureville reproşează ti­tanului de la Weimar că „om de teatru şi diplomat, el nU era pre­ocupat decât de succesul imediat." Poate constitui aceasta o acu­­zare?.. Căutarea succesului ime­diat" este într’adevăr un lucru degradator, mai ales în diplomaţie şi teatru? Ca să răspunzi logic acestei în­trebări, fără să-ţi ridici împotrivă furiile tuturor cugetătorilor şi es­teţilor distinşi, căutători de chi­­mere îndepărtate şi prevăzuţi cu contracte în regulă cu posterita­tea, — trebuie să schimbi între­barea .'i — Un om de teatru şi un diplo­mat şi-au împlinit chemarea în­registrând un insucces ? îşi folo­seşte, sie-s, ori semenilor săi, di­plomatul şi omul de teatru a că­rui acţiune n'are un succes ime­­jfiat ? S'au văzut de multe ori Insuccese teatrale şi diplomatice ;ori peste câţiva ani, să fi devenit succese ? Nu credem. Legenda că oameni din epoca ta nu-ţi apreciază meritele şi că numai posteritatea îţi dă locul ca­ în teatru­ l venit este o dulce dar înşelătoare iluzie. * Posteritatea e mult mai crudă, jrai, de cum ni se pare !... Nu cu­nosc mulţi pe cari să-i fi scos din praful uitării, dându-le o nouă strălucire. I­­n schimb, sunt mii şi mii cei ce-au fost admiraţi de contem­po­­răni şi pe cari urmaşii i-au îngro­pat sub colbul uitării... Cei ce mai trăiesc în amintiri, sunt, în fond, oameni cari s'au bucurat de-o glo­rie imensă chiar în cursul vieţii lor.­­ Aruncaţi-vă ochii, de la Eschile şi Sofocle, până la Shakespeare,­­Moliere, Voltaire şi Goethe, — şi nu veţi găsi un singur om nedrep­tăţit de contemporani pe care să-l fi ridicat în cinste secolele urmă­­­toare... ! Ca să înfrunţi eternitatea, e nen­ivoie, în primul rând, să fi învins­­pe cei din epoca ta. — cari sunt în fond, tot oameni ca urmaşii lor,­­nici mult mai deştepţi, nici mai­­proşti decât ei. Şi după ce, prin­­verbul tău contemporan, i-ai cuce­­­­rit pe ei, întreabă-te dacă în ope­­­ra ta este acel etern omenesc, prins în forme definitive, care să mişte şi inimele generaţiilor vii­toare. C­oltul musical Festivalul muzical de la Zurich Zürich, pitorescul oraş al Elveţiei va fi săptămâna aceasta centrul vie­­ţei muzicale internaţionale. Artişti, muzicieni, compozitori, in­strumentişti, dirijori, cântăreţi şi chiar un teatru de păpuşi se întru­nesc acolo pentru a executa operele cele mai recente ale compozitorilor moderni, cari au aderat la interna­ţionala muzicală. Vineri se deschid festivităţile cu un mare concert al „Corului mixt din Zurich” în care se vor executa „Psal­mus hungaricus” de Zoltán Kodály şi regele David de Arthur Honnegger, una din compoziţiile cele mai geniale ale muzicei moderne. După concert are loc o recepţie ofi­cială la „Tonhalle”. Sâmbătă are loc un concert în, care se va cânta : „Trio pentru Violă, iViolă, Violoncel” de W. Geiser, „Quin­tett pentru flaut, Oboe, clarinet, eorn şi fagot” de Arnold Schonberg şi „String­ Quartett” de F. Iacobi. Înainte de concert se desvălue pla­­pa comemorativă pentru Busoni. După concert are loc o serbare pe lac şi un bal la „Tonhalle”. Duminica aduce o reprezentaţie a „Teatrului elveţian de marionette, cu „Comedia de marionette a maestrului Pedro” cu m­uzica compozitorului spa­niol Manuel de Falia. Luni are loc al doilea concert cu : „Le miroir de Jesus” de André Caplet şi „Litanei”­ de Felix Petyrek. Al treilea concert de Marţi are ur­mătorul program : „Portsmouth Point” o uvertură de W. I. Walton. „Concert pentru or­hestră de­ Paul Hindemith, „Partita per pianoforte ed orchestra” de Alfre­do Casella, „Simfonia V-a pentru vi­oară, trompetă și orhestra mare” de E. Levi.­ „Cinci piese pentru orhes­tră de A. Webera, „Foules” de P. O. Ferroud, „Danse de la sorciere” frag­ment de Balet de Al. Tansman. Ultimul concert de Miercuri aduce compoziţii de muzică de cameră : ,Sonata pentru „ pian” a compozitoru­lui­­rus N. Mjaskovski „Septitorul” pentru flaut, Quartett de coarde, voce femenină şi pian” de Arthur Hoerce, „Concert pentru vioară şi orhestră de suflători de­­Kurt Weill, „Pastorale şi Marş” pentru­­ orhestră de concert de H. Krasa. îşi dau concursul numeroşi artişti între cari : Fritz Busch, Casella, Stra­­ram celebrii dirijori, M-me Croiza, R. Delormay, canto ; W. Giesching, pia­nist ; Alina Slordie, Willem­ de Boer vioară ; Pro Arte Quartett şi Quar­­tetto Veneziano del Vittoriale, etc. „Rampa” care are un corespondent special la Zürich pentru acest impor­­ant eveniment muzical va reveni cu cronici amănunţite asupra concerse­­lor, versar al lui Beethoven. încă în 1809 Weber vorbeşte în termeni puţin cu­viincioşi despre „Eroica” lui Beetho­ven şi puţin mai târziu mărturiseşte într’o scrisoare adresată lui­­Naeg, la Zürich, că este un duşman al com­poziţiilor lui Beethoven din aceea Vrenţe. Astfel el vorbeşte este „neclari­tatea expunerii ideilor”. De asemenea el crede că ideile sale sunt prea di­ferite , de acelea ale lui Beethoven pentru a putea sta cândva de vorbă cu dânsul. Curând însă Weber îşi schimbă opi­niile. Weber este convertit şi recu­noaşte meritele şi superioritatea, bă­trânului maestru. La Praga el se pune chiar cu en­tuziasm în serviciile muzicei beetho­­veniene, pregătind reprezentaţia o­­perei „Fidelio” care fu executată pentru prima dată acolo în alul 1814. Tot la Praga el conduce compoziţia lui Beethoven „Schlacht bei Vittoria’’ d­espre care, deşi nu este una din lu­crările celebre ale maestrului, Weber se pronunţă într’o scrisoare către Rochlitz, în termeni foarte­­elogioşi. In 1823 Winter, care conduce opera din Drezda, pregăteşte şi acolo execu­tarea acestei lucrări. Beethoven îl număra acum printre amicii săi. Şi într’adevăr Weber este primit cu multă prietenie de Beetho­ven când îi face acestuia prima vi­zită­ în anul 1823. Această vizită a fost ades CSScrisă şi odată chia­ de Weber într’o scri­soare adresată soţiei sale. Documentele cari s’au găsit în ur­mă şi mărturiile contimporanilor a­­mintesc însă şi de unele aprecieri despreţuitoare ale lui Beethoven des­pre Weber. Din aprecierile lui Beethoven se poate vedea că părerea lui Beethoven era că Weby învăţase prea târziu arta muzicală şi că „arta” nu s’a pu­­tutut nici­odată desvolta la dânsul”. Biograful lui Beethoven Schindler aminteşte chiar că maestrul nu e lău­dat opera „Euryanthe” "a lui T­eber la apariţia ei. Aceasta nu a împiedecat însă ca „Euryanthe” să fie considerată şi azi ca un monument al muzicei universale Beethoven şi Weber Centenarul lui Carl Maria von We­ber a îndreptat­ toată atenţia cercetă­torilor de documente istorice asupra activităţei şi operilor marelui compo­zitor german., Tot acest­ bogat mate­rial documentar ne înlesneşte stabili­rea legăturilor cari au existat între Weber şi contimporanii săi şi mai a­­les părerile sale asupra compozitori­lor cari i-au precedat şi cari au pus bazele m­ovcei instrumentale germa­ne moderne ’. Totuş­­i» este uşor să stabilim dacă ■ Weber a fost un admirator sau un ad­versar al marelui Beethoven. Diferi­tele articole apărute în ziarele şi re­vistele străine se opresc asupra aces-­ tui punct. Influenţele pe cari le-a­ suferit în tinereţe, mai ales îndrumările pe ca­re le-a primit de la abatele Vogler, ne 5*$ să credem că Weber era un ad­— Allo ! Allo ! Cine-i acolo ? A, bun, d-ta ! De când mă chinuesc să obţin legătura... — Ce mai faci ? — Ce să fac ? Când mi-e cald, când mi-e frig... Mă plictiseşte vremea în­grozitor. — Ei, să vezi ce-ai păţi dacă ai fi director de grădină de vară... — Ce să păţesc ? Că doar nu plouă în fiecare seară... — Crezi că dezastrul cel mare este numai când plouă... — Dar când ? — Nu ai băgat de seamă ? Dimi­neaţa este frumos... Pe la amiază se înorează, începe furtuna... pe urmă se linişteşte... dar seara pe la şoap­­te-opt, din nou furtună, din nou nour... In sfârşit, începe spectacolul... Dar în cursul actului întâiu, o ploaie cu tunete şi trăsnete, înconjură Ca­pitala, la orizont... Inima directorului tremură... Plouă ? Sau nu plouă ? Dacă plouă înainte de actul întâiu, trebuie daţi banii înapoi !.. Se taie cuplete, se taie dansuri, orchestra cântă intr’un tempo vertiginos! In­­sfârşit, cortina se lasă asupra finalu­­lui actului întâiu ! Directorul răsuflă uşurat: „Le-am luat paralele !” „Dar crezi că toate emoţiile^ as­tea nu duc la o boală de inimă si­gură ? — Ba da. Trebuie să fie ceva în­grozitor... — Cui i-o spui ? Uite cu acest tit­lu chiar, „Cui i-o spui”, am scris şi eu într’o vară, o revistă. Ce vrei? Toată ziua mă uitam pe cer, încât mama­ mea, nevastă de agricultor, era desperată . „Toată viața, — îmi spu­nea dânsa, — mi-a amărât-o tatăl tău, vecinie cu ochii pe cer, să vadă dacă plouă ! Acum mi-o amărăști și tu, ui­­tându-te mereu pe cer să vezi dacă nu plouă !” „Aceasta este marea tragedie a re­vistelor de vară... .— Se pare însă că în vara asta, se mai desfășură o tragedie, și încă u­­na din cele mai cumplite... — Care ? — Tragedia eliminărilor. Nu s'a isprăvit încă... — Ce să se isprăvească ? De-abia a început.» Știi că la un moment, se părea că prin eliminarea celor două­zeci de inşi, şi prin crearea faimoa­sei echipe de propagandă, o eră de calm se va reîntrona în bătrânul nos­tru Teatru National». Dar, vai! a fost numai o părere... Prin faptul că lista celor din echipa de propagandă se tine secretă, toată lumea se simte vi­zată, fiecare crede că un complot se urzeşte in umbră împotriva lui. in­­terventiile, certurile, scandalurile nu mai încetează.» — Ce scandaluri ? Odată ce nu se Ştie nimic... — In primul rând, vin scandalurile provocate de cei eliminaţi. Furioşi de lovitura ce li s’a dat, cei rămaşi, iremediabil pe dinafară, caută să se răzbune şi pe cei, care i-au eliminat şi pe cei, care au rămas», aşa încât s’a antronat pe culoarele Teatrului Na­ţional regimul slipistţiilor din Atena! „Delaţiunile se ţin lanţ! Astfel, unul din eliminaţi a făcut contes­taţie împotriva neeliminării a două din colegii lui, contestaţia era for­mulată, pe motiv că cei doi rămaşi nu sunt absolvenţi de Conservator. „Contestaţia a fost admisă, cei doi denunţaţi au fost retrogradat­, dar des­fnunţătorul nu a fost reintegrat.” — Nu s’a făcut nici o reintegrare? — Ba, tocmai asta e partea gravă: una din artistele eliminate, şi anume o stagiară de clasa întâi, a fost re­primită, deşi făcea parte dintre cei două­zeci de eliminaţi. Se înţelege uşor că ştirea acestei reprimiri a pro­vocat o adevărată furtună în Piaţa Teatrului, unde comitetul eliminaţilor s’a declarat in permanentă. Unii din­tre ei, cei mai furioşi, s’au declarat gata să meargă până la ministru, pentru a protesta împotriva reprimi­rii eliminatei, făcută în urma inter­venţiei unui personagiu de sus! — Crezi că o asemenea intervenţie ar avea succes ? — De ! Ştiu eu! De succesul unei asemenea intervenţii mă îndoiesc.­­ Cunosc însă alte căi, care duc la iz. ;bândă sigură. — Despre ce e vorba ? — E vorba despre o tânără şi nos­timă artistă, care face parte din aşa zisa echipă de propagandă. Tânăra artistă nu împărtăşeşte şi nu a îm­părtăşit nici un moment, emoţia şi frământările tovarăşelor ei de sufe­rinţă. Dinpotrivă, aar îndată ce a a­­flat că nu a fost încadrată, a declarat cu un calm ameninţător: „Să ve­­dem!” „Se spune că tânăra artistă are un prieten, foarte devotat, care o iubeş­te, încât ar fi gata să-şi dea şi via­ţa pentru ea. Se pare însă că nu va fi nevoie de un sacrificiu aşa de mare, dar, totuşi, de unul destul de serios. Tânărul iubit al tinerei ar­tiste a consimţit să facă curte, să se resemneze, să vadă această curte ac­ceptată, şi să împingă rezultatele a­­cestei izbânzi sentimentale până la ultimele extreme... — Dar cui a făcut curte si... aş­a mai departe ? — Unei venerabile matroane, soţia unui parlamentar cu mare influenţă în actualul regim. Neîndoios, că prin-I tre favorurile, pe care tânărul le va obţine dela matroana în chestie, este şi intervenţia hotărâtă şi energică a Influentului soţ, pentru reintegrarea­­ tinerei artiste.» „De aceea, aceasta din urmă aşteap­tă cu multă încredere şi siguranţă, deschiderea Parlamentului, fiind con­­vinsă că sesiunea extraordinară a Corpurilor Legiuitoare, îi va aduce, promptă şi complectă, satisfacţia, la care râvneşte.» „După cum vezi, chestiunea elimi­nărilor de la Teatrul Naţional a a­­juns o adevărată problemă social-pol­itică...” — Şi când se va deschide Parla­mentul ? — Săptămâna viitoare, înţelegi cât de palpitante vor fi culoarele.» — Mă vei tine în curent ? — Negreşit. , — Atunci, pe săptăm­âna viitoare! — La ordine ! , — Cu bine ! — Cu plecăciune! ȘOARECELE DE CULISE CceuiC Intr’un salon la modă, pe care căl­durile l-au silit să-şi fină şedinţele In­ grădină, se mănâncă îngheţată şi —­­ asistenţa fiind femenină, — se discu- j tă, fireşte, despre bărbaţi. — Nu înţeleg, — spune d-na X. că-i tre d-na Y„ — de ce soti­a d-nei Z. ăe­""“a bărbaţii. Doar nu i-au fă­cut nimic... ti ** ‘*1 *i* i .Ji.iiai de aceia ! răspunde d-na Y., înfigănd spiritual linguriţa In- j tr'o superbă „Peche Melba”. In acelaş salon, şi In cursul acele­ j­iaşi discuţii, o altă doamnă, mărita-, tă de mai multă vreme, spune uneia­­ din prietenele sale : : — Eu, draga mea, am făcut pe so-j tul meu să aibă gust, abea după ce ne-am luat... — A fost un mare noroc că nu ai făcut asta, înainte de te-a luat... —■ răspunde, zâmbitoare, prietena. Doctorul unei corporalii este che­mat la căpătâiul unui muncitor bol­nav. Bietul ins se sbate într’o mize- • rie cumplită. După ce îl caută, medi*­i cui spune ■ — Uite, îți las această doctorie, pe­ care s’o iei înainte de mâncare !^ — Dar mâncarea, pe care s'cTîau, înainte de doctorie, nu mi-ați putea-o­ lăsa ? răspunde bolnavul suspinând. Intre prietene. — Draga mea, știi că logodnicul tău spune că valorezi greutatea în aur... — Drăguțul de el! Și cui a spus asta ? — Creditorilor lui!­­ La restaurant. Amicul nostru N., cunoscutul ziarist, a mâncat o friptu­ră„­ăl cărei miros părea să demonstreze că în timp de căldură, carnea se conservă greu. Din fericire, mușchiul era destul de puțin­tel, ca să nu fie primejdie de intoxi-CdTG. — Cum vi s'a părut muşchiul ? în­t­rebă chelnerul. , — Cam mic, pentru vârsta lui răspunde . Fructul experienţei. — Care este cea mai periculoasă parte a automobilului ? — Şoferul! Un tânăr şi foarte cunoscut pictor a deschis deunăzi o expoziţie într’o foarte cunoscută sală de expoziţii din Capitală Tânărul pictor este în permanenta în sala de expoziţie şi primeşte cu zâmbete amabile pe vizitatori. Soseşte o tânără şi nostimă actriţa de la un teat­ru, ne­subvenţionat pe care pictorul o culca de mult fără succes. O conduce prin expoziţie. La un moment dat, tânăra actriţă se opreşte în faţa unui tablou şi pri­veşte extaziată. , — Cât costă tabloul acesta? între­bă ea pe pictor. — Pentru dumneata nimic, răspun­de galant tânărul pictor. —Este prea scump pentru mine,rs­­punde tânăra şi nostima actriţă, con­­tinuându-şi mersul nonchalant prin expoziţie. ____ Desbaterile Congresului internaţional al autorilor dramatici Duminică au început la Paris des­­baterile primului congres internaţio­nal al autorilor­­dramatici. Sunt reprezentate 21 ţări. Din partea Franţei participă scrii­torii şi compozitorii cei mai de sea­mă, printre care Robert de Flers, Rié­voire, Messager, Duvernois, Besnard, Donnay, Porte-Riche, Prevost şi Ri­­chepin. Academia Franceză e repre­zentată prin Bourget, Itala a trimis o delegaţie deosebit de numeroasă, compusă din senatorul Vincenzo Morelli, preşedintele Socie­­tăţei italiene a autorilor, Bartorizzi, Varaldo, Paolo Giordani, Gheraldi, Chiarelli, De Sanctis. Germania e re­prezentată prin Ludwig Fulda, Alfred Bronnen, Eduard Kuennecke şi alţii, iar Austria prin Raoul Auernheimer, Felix Doermann şi Paul Zifferer. Scopul principal al congresului este de a obţine un regim de perfectă re­­ciprocitate în legislaţia diverselor ţări. E locul să ne întrebăm, de ce So­cietatea Autorilor Dramatici Români n’a trimis nici un reprezentant la a­­cest important congres. Muzica şi compozitorii români în lumina criticii străine D. Iwing Schwerke, reprezentantul lui „The Musical Digest” din New- York, publică în ultimul număr al D. George Enescu acestei reviste un substanţial-studiu critic al muzicii şi compozitorilor ro­mâni. D. Schwerke scoate în relief strânsa afinitate între muzica noastră popu­lară de azi și muzică noastră popu­lară veche. Trecând la descrierea primelor in­fluențe ale muzicii occidentale, notea­ză primul concert Beethovenean, în casa princesei Ralu (1812 — 1818) în care un anume Steinmoser a cântat sonatele „bun” pe un piano Prohaska. Şcoala modernă, care începe­a cu­ Flechtenmacher şi Kaudella, e tratată cu multă pricepere. Sunt relevate apoi, cele trei curente „discernibile” : cel clasic modern cu George Enescu, Alfred Alessandrescu, Nona Ottescu, Brăiloi, Rogalski, Mu­­zicescu­­ , cşL, naţional pe bază de mu­zică populară cu Stan Golestan, Cu­clin, Kiriak Vidu, Jora, Borgovan, şi D. Alfred Alessandrescu cel ultramodern cu Lazăr şi Mihalo­vici.­ ­ Un capitol special e dedicat lui E­­nescu ca cel mai strălucit muzicant şi compozitor al României moderne, iar în alt capitol d. Irving. Schwerke vorbeşte de activitatea lui Stan Goles­­tan ca compozitor şi ca forţă anima­­trice a muzicii moderne române. Despre Golestan spune între altele, că stabilit la Paris, a rămas, cu toată marea lui dragoste pentru a doua sa patrie, „Franţa, un bun şi real Ro­mân. Articolul revistei americane se în­cheie cu constatarea că „dragostea de ţară, comună tuturor compozitorilor români, este fundamentul pe care noua şcoală muzicală română, e atât de solid clădită”. D. Stan Golestan Un important premiu mu hal „The musical fund society” din Philadelphia a instituit un­­foarfta important premiu în valoare de 10.flSO dolari pentru lucrări de muzică de cameră. In sperau,­, că se vor găsi şi la noi concurenţi pentru acest interesant premiu dăm aci condiţiunile de par­ticipare. Premiile sunt repartizate în trei. Premiul T 5.000 dolari Premiul V 3.000 „ Premiul III 2.000 Acestea sunt premiile cele mai mari cari au fost acordate vre-o dată pen­tru compoziţii de muzică de­­cameră. Compoziţiile nu pot depăşi numărul de 3-6 instrumente. Compoziţii vocale sunt excluse. Compozitorul poate înairhita mai multe luc­rări şi poate obţine mai multe premii. El poate de asemenea concura numai pentru premiul întâi retrăgându-şi lucrarea pentru cele­lalte premii. Aceste condiţiuni trebue menţiona­te anticipat în manuscris. Termenul de înaintare este 31 De­cembrie 1927. Concursul este deschis pentru persoane indiferent de sex şi de naţiune. Compoziţiile trebuesc scrise clar cu cerneală şi expediate franco pe adre­sa „Musical fund Society” 407 San­­som Street, Philadelphia, Pa, U. S. A. Se vor­, înainta partituri separate pentru fiecare instrument şi o parti­tură generală. Prima pagină a parti­­turei va purta un, „ nom de plume” (pseudonim), pachetul va conţinea de­­asemenea uri plic închis cu numele ,şi adresa autorului. Pe plic va fi menţionat pseudoni­mu. Numele juriului va fi anunţat îna­­­ntea termenului de închidere a con­cursului. Nu se admit lucrări execu­tate în public. Rezultatul concursului va fi publi­cat imediat’ Tapa, Tîîcneierea lucrări­lor comisiunei. Societatea își rezervă dreptul de a păstra lucrările premia­te în arhivele sale. De asemenea societatea își rezervă dreptul de executare a lucrărei pen­­­tru trei luni după­­atribuirea"premii­lor. După al#­it" termen­­toate dreptu­rile revin autorului. Filarmonica se reorganizează — Pregătiri în vederea viitoarei stagiuni — Împotriva multiplelor obstacole care s’au ivit tru ultimul timp în viaţa mu­zicală oficială, suntem informaţi că existenţa ochestrei „Filarmonice” a fost d­efinitiv asigurată. „Fundaţia culturală Principele Ca­rol” a admis o complectă reorganiza­re a orhestrei, înfiinţând o orhestră simfonică separată de aceea a Ope­rei. In acest scop au şi început anga­jamentele pentru viitoarea stagiune. * In ceea ce privește conducerea con­certelor sunt încă in curs tratative cu d. George Georgescu. In caz că d. Georgescu va persista în hotărârea sa de a se retrage din viaţa muzicală, ac­tivă de la noi, Filarmonica va apela la serviciile altor dirijori români şi va încheia o serie de angajamente cu dirijorii cei mai celebri străini. Deasemenea Fundaţia luc­if­ază ac­tualmente la întocmirea viitorului re­pertoriu al Filarmonicei. Scrisoare (Sin Land­ra Sub auspiciile lui Wagner. —D® ce a plăcut Mozart.—Bruno Walter. — O operă care cade cu succes. — împotriva cabotina­­jului___Școala muzicală a lui Bruno Walter. — Un danez extra­ordinar. — Câteva distribuţii. — Repertoriul viitor. — Stra­­winsky va fi cântat la Londra. — Muzica de la Covent Garden a fost întotdeauna apreciată de toate­­ cen-­­ trele muzicale ale lumii. Nu ştiu de­­ ce, de câte ori se anunţă deschiderea­­ acestei scurte şi aristocratice sta­giuni, încerc o emoţie şi o curiozitate l­egală, mai întâi pentru frumuseţile de interpretare şi prezentare a ope­relor şi în al doilea rând, pentru fe­lul cu totul original cu care se întoc­meşte repertoriul. WAGNER LA COVENT GARDEN Anul acesta stagiunea dela Covent­­ Garden s’a deschis, sub auspiciile­­ lui Wagner.­­ Cincisprezece zile în şir nu s’au auzit decât acordurile polifoniilor wagneriene şi vocile robuste ale in­terpreţilor lui Wagner, interpreţi, cari, — între noi fie spus, — dacă şi-au făcut o specialitate în rolurile acestui colos geniu muzical, sunt ab­solut neputincioşi să mai interpre­teze corect şi muzical operele ita­liene şi franceze. Wagner trebuia să reprezinte pen­tru început muzica germană. Fatal deci, stagiunea ne promitea surprize neaşteptate. Trebuia să ne aşteptăm la schimbări de trupe şi companii muzicale, în vederea trecerii la altă etapă­­ muzicală. Aşa­dar, Wagner sfinţea locul. Mozart, a binevoit să apară doar de două ori, în două seri de muzică gin­gaşe şi plină de graţie şi tandreţe, pentru a mai odihni spiritele obosite de­ Wagner. Despre aceste două spectacole Mozart, s'ar putea spune multe. Impresia generală a fost că Mozart nu mai este un muzician de patrimo­niu germanic. Pentru cunoscători, este uşor de închipuit, ce este Mo­zart după Wagner. A fost ca o apă­­ limpede care a spălat o uzină ultra modernă, de praf de cărbuni şi de combinaţii chimice. Aşa a început stagiunea. Distribu­ţia premierei trecea la odihnă. Re­pertoriul indica imediat Nunta Iui Figaro. Cât de ciudat și de paradoxal sună această operă limpedă și ușoară, spumoasă ca o șampanie și învoită ca dantelele secolului al optspreze­­cilea, după tot ceeace s’a cântat pâ­nă acum. E marele merit al acestei opere londoneze : Varietatea reper­toriului. Englezul se plictiseşte repe­de dacă nu variază până la absurd şi încă în afară de orice sistem, re­pertoriul la care îl înveţi. E, în general, cunoscută maniera artistică a interpretărilor date de Bruno Walter operelor Tristan şi I­­solda, Tretralogiei lui Wagner şi Maeştrilor Cântăreţi. Amploarea îşi puterea de concepţie care au stăruit de la prima până la ultima replică muzicală, au făcut ca Bruno Walter să se bucure de cea mai mare reputaţie în lumea artis­tică a Londrei. Dar Mozart este atât de opus lui Wagner, atât de departe de maniera aşa numită germană, încât trebuia să se producă un efect de mare sur­priză chiar pentru englezul apatic. O „CĂDERE” Dar,cât am regretat reluarea Nun­­tei lui Figaro!... Compania de artişti germani, care joacă actualmente la Covent Garden, are atât de puţini interpreţi pentru altă muzică decât a lui Wagner. Sincer vorbind, Nunta lui Figaro a fos­t o cădere cu mare... tămbălău. Mai întâi a fost o decepţie şi un regret general, ca opera nu s’a cân­tat în italieneşte. Apoi rolul greu şi vervos a lui Fi­garo a fost încredinţat d-lui Richard Mayr, care nu s’a alipit nici o clipă de fiziologia rolului, așa cum a fost conceput, nici prin fizic, nici prin vo£e, nici printr’o meridională inter­pretare. Richard Mayr este de neînlocuit în rolurile de bas buff, dar pentru rolul lui Figaro nimic nu-l indica. Nu insistăm mai mult. Restul interpretării a fost extrem de interesant, mai ales pentru felul ciudat al concepţiei acestor artişti, asupra operei. N’au fost în nota jus­tă, dar n’au fost lipsiţi de interes. ■ Lejeritate, tact, rapiditate isi ritm nervos, totul a fost studiat si opera, — cum se zice, — „a mers’’. PENTRU DISTRUGEREA CARQTI- NAJULUI Un incontestabil mare merit revine lui Bruno Walter, pentru această „şcoală” germană de interpretare, fără „cârlige” cabotineşti. In Franţa şi în Italia, mai ales, sunt foarte obicinuite aşa zisele „vir­tuozităţi” de execuţie. In ce constă ele ? In acele „Points d’orgue” ale cu t­rei d-ne X... sau în „vocalizările” neroade ale d-nei Y.. sau în „apo­­giaturile”, în notele aşa- zise de a­­grement, sau în variaţiile, în afara de partitura originală, pe cari si le îngădue cei mai mulţi actori de o­­peră. Fii bine, nu. Şcoala muzicală a lui Bruno Wal­ter a creat câţiva artişti desbărat de aceste obiceiuri cabotineşti, aşa încât cunoşti repede pe elevul lui Walter din aceea că are o maniera de a­ cânta expresiv si corect, corect chiar până la disciplină absoluta. Actorul se vede sclavul rolului si îl execută aşa cum îi este indicat, fără să facă uz de artificii de sticlă colo­rată cu care să înţepe timpanele pu­blicului auditor. Printre cei mai de frunte elevi ai şcoalei lui Walter Bruno, se citează, dintre interpreţii de anul acesta de la Covent Garden, d-na Elisabeth Schu­mann, Suzanne, contesa Lotte Leh­mann, Delia Reinhardt si Cherubin SPECTACOLELE DE „BEL CANTO” Stagiunea anului acesta la Covent Garden a adus un repertoriu destul de bogat în spectacole de ,,bel can­to”. . Iată dar, după rigidul și savantul W­agner, după muzicalul Mozart şi după exuberantul Bellini, iată-ne în plină manieră italienească. Se înţelege din acest ultim cuvânt că aceste spectacole sunt mai mult un privilegiu al tenorilor. Dar tocmai din cauza acestor te­nori, au suferit operele lui Wagner în ultimul an. Fritz Krauss s-a dovedit un straş­nic temperament şi o voce plină de resurse, în rolul lui Walter din Maeştrii Cântăreţi. Rudolf Laubenthal­­ a cântat bucăţi grele din rolul lui Siegfried (şi iată cum Wagner predomină la Covent Garden), din Götterdemaerung (Cre­pusculul zeilor). Un tânăr tenor danez, d. Lauritz Melchior a repurtat cele mai mari succese. S’ar putea spune chiar că, din punctul de vedere strict al interpre­tărilor interesante, acest danez­ ră­mâne singura decoraţie câştigată până acum de artiştii operei en­gleze. Nu mai puţin interesantă a fost a­­pariţia d-nei Olczewska, o talentată contra-alto, care a cântat cu o rară emoțiune dramatică, rolurile Bran­­ghina, Fricka, Erda și Waltraute. D-na Gertruda Koppel a fost o excelentă Brunhildă în cele câteva fragmente cari ni s’au servit din Cân­­tecul Niebelungilor. Frida Leider a reapărut cu acelaş succes în rolul Isoldei. PROECTE DE REPERTORIU Se știe că la Covent Garden nu e­xistă un repertoriu permanent. Un principiu eclectic guvernează în fie­care an la alcătuirea câte unui re­pertoriu nou, care să cuprindă toată muzica modernă şi clasică în­­ce­ea ce ele au mai caracteristic. Până astăzi în Anglia, Claude De­bussy s’a cântat foarte puţin,­ Mau­rice Ravel aproape de loc, Stravin­sky de loc, fără să mai vorbim de muzicanţi de talent, cari s’au impus în cel mai scurt timp prin opere demne de toată atenţia. Pentru anul acesta la Covent Gar­­den ni se afiunţă Pelleas et Men­­es­­sande, de Claude Debussy,­­pe care am dori-o cu o altă distribuţie de­cât cea germană), câteva ■ concerte­ de muzică modernă (vor fi preferiţi Vincent d’Indy şi Ravel) şi în sfârşit, „Petrusca” lui Igor Stravinsky, la­­olalta cu alte bucăţi ale acestui Com­pozitor, care revoluţionează lumea cu talentul său atât de original' SG, WHTRT D. Bruno Walter

Next