Rampa, iunie 1926 (Anul 11, nr. 2576-2600)
1926-06-19 / nr. 2591
ANUL XI Nr. 2591 REDUGIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE: BUCUREŞTI, CALEA VICTORIEI No. 31 TELEFON 189 Publicitatea concesionată exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Afişase Bulevardul Academiei 4. Anunciurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului. Director : M. FAUST MOHR Prim Redactor: SCARLAT FR09A ________SAMBATA 19 IUNIE 1926 ABONAMENTELE IN ȚARĂTrei luni . . ......................t « • 200 lei Şase luni.......................... . . . 400 „ Un an........................................................700 »IN STRĂINĂTATE | Trei luni .......................................... 500 1° Șase luni 900 „ Un an. ...... .........................160° » Abonamentele se plătesc înainte și încep la 1 sau la 15 as© fiecarei luni» însemnări de Victor Eftimiu Succesul la admirabilul şi nedreptul său namflet împotriva lui Goethe, 1. Sarbey d’Aureville reproşează titanului de la Weimar că „om de teatru şi diplomat, el nU era preocupat decât de succesul imediat." Poate constitui aceasta o acuzare?.. Căutarea succesului imediat" este într’adevăr un lucru degradator, mai ales în diplomaţie şi teatru? Ca să răspunzi logic acestei întrebări, fără să-ţi ridici împotrivă furiile tuturor cugetătorilor şi esteţilor distinşi, căutători de chimere îndepărtate şi prevăzuţi cu contracte în regulă cu posteritatea, — trebuie să schimbi întrebarea .'i — Un om de teatru şi un diplomat şi-au împlinit chemarea înregistrând un insucces ? îşi foloseşte, sie-s, ori semenilor săi, diplomatul şi omul de teatru a cărui acţiune n'are un succes imejfiat ? S'au văzut de multe ori Insuccese teatrale şi diplomatice ;ori peste câţiva ani, să fi devenit succese ? Nu credem. Legenda că oameni din epoca ta nu-ţi apreciază meritele şi că numai posteritatea îţi dă locul ca în teatru l venit este o dulce dar înşelătoare iluzie. * Posteritatea e mult mai crudă, jrai, de cum ni se pare !... Nu cunosc mulţi pe cari să-i fi scos din praful uitării, dându-le o nouă strălucire. In schimb, sunt mii şi mii cei ce-au fost admiraţi de contemporăni şi pe cari urmaşii i-au îngropat sub colbul uitării... Cei ce mai trăiesc în amintiri, sunt, în fond, oameni cari s'au bucurat de-o glorie imensă chiar în cursul vieţii lor. Aruncaţi-vă ochii, de la Eschile şi Sofocle, până la Shakespeare,Moliere, Voltaire şi Goethe, — şi nu veţi găsi un singur om nedreptăţit de contemporani pe care să-l fi ridicat în cinste secolele următoare... ! Ca să înfrunţi eternitatea, e nenivoie, în primul rând, să fi învinspe cei din epoca ta. — cari sunt în fond, tot oameni ca urmaşii lor,nici mult mai deştepţi, nici maiproşti decât ei. Şi după ce, prinverbul tău contemporan, i-ai cucerit pe ei, întreabă-te dacă în opera ta este acel etern omenesc, prins în forme definitive, care să mişte şi inimele generaţiilor viitoare. Coltul musical Festivalul muzical de la Zurich Zürich, pitorescul oraş al Elveţiei va fi săptămâna aceasta centrul vieţei muzicale internaţionale. Artişti, muzicieni, compozitori, instrumentişti, dirijori, cântăreţi şi chiar un teatru de păpuşi se întrunesc acolo pentru a executa operele cele mai recente ale compozitorilor moderni, cari au aderat la internaţionala muzicală. Vineri se deschid festivităţile cu un mare concert al „Corului mixt din Zurich” în care se vor executa „Psalmus hungaricus” de Zoltán Kodály şi regele David de Arthur Honnegger, una din compoziţiile cele mai geniale ale muzicei moderne. După concert are loc o recepţie oficială la „Tonhalle”. Sâmbătă are loc un concert în, care se va cânta : „Trio pentru Violă, iViolă, Violoncel” de W. Geiser, „Quintett pentru flaut, Oboe, clarinet, eorn şi fagot” de Arnold Schonberg şi „String Quartett” de F. Iacobi. Înainte de concert se desvălue plapa comemorativă pentru Busoni. După concert are loc o serbare pe lac şi un bal la „Tonhalle”. Duminica aduce o reprezentaţie a „Teatrului elveţian de marionette, cu „Comedia de marionette a maestrului Pedro” cu muzica compozitorului spaniol Manuel de Falia. Luni are loc al doilea concert cu : „Le miroir de Jesus” de André Caplet şi „Litanei” de Felix Petyrek. Al treilea concert de Marţi are următorul program : „Portsmouth Point” o uvertură de W. I. Walton. „Concert pentru orhestră de Paul Hindemith, „Partita per pianoforte ed orchestra” de Alfredo Casella, „Simfonia V-a pentru vioară, trompetă și orhestra mare” de E. Levi. „Cinci piese pentru orhestră de A. Webera, „Foules” de P. O. Ferroud, „Danse de la sorciere” fragment de Balet de Al. Tansman. Ultimul concert de Miercuri aduce compoziţii de muzică de cameră : ,Sonata pentru „ pian” a compozitoruluirus N. Mjaskovski „Septitorul” pentru flaut, Quartett de coarde, voce femenină şi pian” de Arthur Hoerce, „Concert pentru vioară şi orhestră de suflători deKurt Weill, „Pastorale şi Marş” pentru orhestră de concert de H. Krasa. îşi dau concursul numeroşi artişti între cari : Fritz Busch, Casella, Straram celebrii dirijori, M-me Croiza, R. Delormay, canto ; W. Giesching, pianist ; Alina Slordie, Willem de Boer vioară ; Pro Arte Quartett şi Quartetto Veneziano del Vittoriale, etc. „Rampa” care are un corespondent special la Zürich pentru acest imporant eveniment muzical va reveni cu cronici amănunţite asupra concerselor, versar al lui Beethoven. încă în 1809 Weber vorbeşte în termeni puţin cuviincioşi despre „Eroica” lui Beethoven şi puţin mai târziu mărturiseşte într’o scrisoare adresată luiNaeg, la Zürich, că este un duşman al compoziţiilor lui Beethoven din aceea Vrenţe. Astfel el vorbeşte este „neclaritatea expunerii ideilor”. De asemenea el crede că ideile sale sunt prea diferite , de acelea ale lui Beethoven pentru a putea sta cândva de vorbă cu dânsul. Curând însă Weber îşi schimbă opiniile. Weber este convertit şi recunoaşte meritele şi superioritatea, bătrânului maestru. La Praga el se pune chiar cu entuziasm în serviciile muzicei beethoveniene, pregătind reprezentaţia operei „Fidelio” care fu executată pentru prima dată acolo în alul 1814. Tot la Praga el conduce compoziţia lui Beethoven „Schlacht bei Vittoria’’ despre care, deşi nu este una din lucrările celebre ale maestrului, Weber se pronunţă într’o scrisoare către Rochlitz, în termeni foarteelogioşi. In 1823 Winter, care conduce opera din Drezda, pregăteşte şi acolo executarea acestei lucrări. Beethoven îl număra acum printre amicii săi. Şi într’adevăr Weber este primit cu multă prietenie de Beethoven când îi face acestuia prima vizită în anul 1823. Această vizită a fost ades CSScrisă şi odată chia de Weber într’o scrisoare adresată soţiei sale. Documentele cari s’au găsit în urmă şi mărturiile contimporanilor amintesc însă şi de unele aprecieri despreţuitoare ale lui Beethoven despre Weber. Din aprecierile lui Beethoven se poate vedea că părerea lui Beethoven era că Weby învăţase prea târziu arta muzicală şi că „arta” nu s’a pututut niciodată desvolta la dânsul”. Biograful lui Beethoven Schindler aminteşte chiar că maestrul nu e lăudat opera „Euryanthe” "a lui Teber la apariţia ei. Aceasta nu a împiedecat însă ca „Euryanthe” să fie considerată şi azi ca un monument al muzicei universale Beethoven şi Weber Centenarul lui Carl Maria von Weber a îndreptat toată atenţia cercetătorilor de documente istorice asupra activităţei şi operilor marelui compozitor german., Tot acest bogat material documentar ne înlesneşte stabilirea legăturilor cari au existat între Weber şi contimporanii săi şi mai ales părerile sale asupra compozitorilor cari i-au precedat şi cari au pus bazele movcei instrumentale germane moderne ’. Totuşi» este uşor să stabilim dacă ■ Weber a fost un admirator sau un adversar al marelui Beethoven. Diferitele articole apărute în ziarele şi revistele străine se opresc asupra aces- tui punct. Influenţele pe cari le-a suferit în tinereţe, mai ales îndrumările pe care le-a primit de la abatele Vogler, ne 5*$ să credem că Weber era un ad— Allo ! Allo ! Cine-i acolo ? A, bun, d-ta ! De când mă chinuesc să obţin legătura... — Ce mai faci ? — Ce să fac ? Când mi-e cald, când mi-e frig... Mă plictiseşte vremea îngrozitor. — Ei, să vezi ce-ai păţi dacă ai fi director de grădină de vară... — Ce să păţesc ? Că doar nu plouă în fiecare seară... — Crezi că dezastrul cel mare este numai când plouă... — Dar când ? — Nu ai băgat de seamă ? Dimineaţa este frumos... Pe la amiază se înorează, începe furtuna... pe urmă se linişteşte... dar seara pe la şoapte-opt, din nou furtună, din nou nour... In sfârşit, începe spectacolul... Dar în cursul actului întâiu, o ploaie cu tunete şi trăsnete, înconjură Capitala, la orizont... Inima directorului tremură... Plouă ? Sau nu plouă ? Dacă plouă înainte de actul întâiu, trebuie daţi banii înapoi !.. Se taie cuplete, se taie dansuri, orchestra cântă intr’un tempo vertiginos! Insfârşit, cortina se lasă asupra finalului actului întâiu ! Directorul răsuflă uşurat: „Le-am luat paralele !” „Dar crezi că toate emoţiile^ astea nu duc la o boală de inimă sigură ? — Ba da. Trebuie să fie ceva îngrozitor... — Cui i-o spui ? Uite cu acest titlu chiar, „Cui i-o spui”, am scris şi eu într’o vară, o revistă. Ce vrei? Toată ziua mă uitam pe cer, încât mama mea, nevastă de agricultor, era desperată . „Toată viața, — îmi spunea dânsa, — mi-a amărât-o tatăl tău, vecinie cu ochii pe cer, să vadă dacă plouă ! Acum mi-o amărăști și tu, uitându-te mereu pe cer să vezi dacă nu plouă !” „Aceasta este marea tragedie a revistelor de vară... .— Se pare însă că în vara asta, se mai desfășură o tragedie, și încă una din cele mai cumplite... — Care ? — Tragedia eliminărilor. Nu s'a isprăvit încă... — Ce să se isprăvească ? De-abia a început.» Știi că la un moment, se părea că prin eliminarea celor douăzeci de inşi, şi prin crearea faimoasei echipe de propagandă, o eră de calm se va reîntrona în bătrânul nostru Teatru National». Dar, vai! a fost numai o părere... Prin faptul că lista celor din echipa de propagandă se tine secretă, toată lumea se simte vizată, fiecare crede că un complot se urzeşte in umbră împotriva lui. interventiile, certurile, scandalurile nu mai încetează.» — Ce scandaluri ? Odată ce nu se Ştie nimic... — In primul rând, vin scandalurile provocate de cei eliminaţi. Furioşi de lovitura ce li s’a dat, cei rămaşi, iremediabil pe dinafară, caută să se răzbune şi pe cei, care i-au eliminat şi pe cei, care au rămas», aşa încât s’a antronat pe culoarele Teatrului Naţional regimul slipistţiilor din Atena! „Delaţiunile se ţin lanţ! Astfel, unul din eliminaţi a făcut contestaţie împotriva neeliminării a două din colegii lui, contestaţia era formulată, pe motiv că cei doi rămaşi nu sunt absolvenţi de Conservator. „Contestaţia a fost admisă, cei doi denunţaţi au fost retrogradat, dar desfnunţătorul nu a fost reintegrat.” — Nu s’a făcut nici o reintegrare? — Ba, tocmai asta e partea gravă: una din artistele eliminate, şi anume o stagiară de clasa întâi, a fost reprimită, deşi făcea parte dintre cei douăzeci de eliminaţi. Se înţelege uşor că ştirea acestei reprimiri a provocat o adevărată furtună în Piaţa Teatrului, unde comitetul eliminaţilor s’a declarat in permanentă. Unii dintre ei, cei mai furioşi, s’au declarat gata să meargă până la ministru, pentru a protesta împotriva reprimirii eliminatei, făcută în urma intervenţiei unui personagiu de sus! — Crezi că o asemenea intervenţie ar avea succes ? — De ! Ştiu eu! De succesul unei asemenea intervenţii mă îndoiesc. Cunosc însă alte căi, care duc la iz. ;bândă sigură. — Despre ce e vorba ? — E vorba despre o tânără şi nostimă artistă, care face parte din aşa zisa echipă de propagandă. Tânăra artistă nu împărtăşeşte şi nu a împărtăşit nici un moment, emoţia şi frământările tovarăşelor ei de suferinţă. Dinpotrivă, aar îndată ce a aflat că nu a fost încadrată, a declarat cu un calm ameninţător: „Să vedem!” „Se spune că tânăra artistă are un prieten, foarte devotat, care o iubeşte, încât ar fi gata să-şi dea şi viaţa pentru ea. Se pare însă că nu va fi nevoie de un sacrificiu aşa de mare, dar, totuşi, de unul destul de serios. Tânărul iubit al tinerei artiste a consimţit să facă curte, să se resemneze, să vadă această curte acceptată, şi să împingă rezultatele acestei izbânzi sentimentale până la ultimele extreme... — Dar cui a făcut curte si... aşa mai departe ? — Unei venerabile matroane, soţia unui parlamentar cu mare influenţă în actualul regim. Neîndoios, că prin-I tre favorurile, pe care tânărul le va obţine dela matroana în chestie, este şi intervenţia hotărâtă şi energică a Influentului soţ, pentru reintegrarea tinerei artiste.» „De aceea, aceasta din urmă aşteaptă cu multă încredere şi siguranţă, deschiderea Parlamentului, fiind convinsă că sesiunea extraordinară a Corpurilor Legiuitoare, îi va aduce, promptă şi complectă, satisfacţia, la care râvneşte.» „După cum vezi, chestiunea eliminărilor de la Teatrul Naţional a ajuns o adevărată problemă social-politică...” — Şi când se va deschide Parlamentul ? — Săptămâna viitoare, înţelegi cât de palpitante vor fi culoarele.» — Mă vei tine în curent ? — Negreşit. , — Atunci, pe săptămâna viitoare! — La ordine ! , — Cu bine ! — Cu plecăciune! ȘOARECELE DE CULISE CceuiC Intr’un salon la modă, pe care căldurile l-au silit să-şi fină şedinţele In grădină, se mănâncă îngheţată şi — asistenţa fiind femenină, — se discu- j tă, fireşte, despre bărbaţi. — Nu înţeleg, — spune d-na X. că-i tre d-na Y„ — de ce sotia d-nei Z. ăe""“a bărbaţii. Doar nu i-au făcut nimic... ti ** ‘*1 *i* i .Ji.iiai de aceia ! răspunde d-na Y., înfigănd spiritual linguriţa In- j tr'o superbă „Peche Melba”. In acelaş salon, şi In cursul acele jiaşi discuţii, o altă doamnă, mărita-, tă de mai multă vreme, spune uneia din prietenele sale : : — Eu, draga mea, am făcut pe so-j tul meu să aibă gust, abea după ce ne-am luat... — A fost un mare noroc că nu ai făcut asta, înainte de te-a luat... —■ răspunde, zâmbitoare, prietena. Doctorul unei corporalii este chemat la căpătâiul unui muncitor bolnav. Bietul ins se sbate într’o mize- • rie cumplită. După ce îl caută, medi*i cui spune ■ — Uite, îți las această doctorie, pe care s’o iei înainte de mâncare !^ — Dar mâncarea, pe care s'cTîau, înainte de doctorie, nu mi-ați putea-o lăsa ? răspunde bolnavul suspinând. Intre prietene. — Draga mea, știi că logodnicul tău spune că valorezi greutatea în aur... — Drăguțul de el! Și cui a spus asta ? — Creditorilor lui! La restaurant. Amicul nostru N., cunoscutul ziarist, a mâncat o friptură„ăl cărei miros părea să demonstreze că în timp de căldură, carnea se conservă greu. Din fericire, mușchiul era destul de puțintel, ca să nu fie primejdie de intoxi-CdTG. — Cum vi s'a părut muşchiul ? întrebă chelnerul. , — Cam mic, pentru vârsta lui răspunde . Fructul experienţei. — Care este cea mai periculoasă parte a automobilului ? — Şoferul! Un tânăr şi foarte cunoscut pictor a deschis deunăzi o expoziţie într’o foarte cunoscută sală de expoziţii din Capitală Tânărul pictor este în permanenta în sala de expoziţie şi primeşte cu zâmbete amabile pe vizitatori. Soseşte o tânără şi nostimă actriţa de la un teatru, nesubvenţionat pe care pictorul o culca de mult fără succes. O conduce prin expoziţie. La un moment dat, tânăra actriţă se opreşte în faţa unui tablou şi priveşte extaziată. , — Cât costă tabloul acesta? întrebă ea pe pictor. — Pentru dumneata nimic, răspunde galant tânărul pictor. —Este prea scump pentru mine,rspunde tânăra şi nostima actriţă, continuându-şi mersul nonchalant prin expoziţie. ____ Desbaterile Congresului internaţional al autorilor dramatici Duminică au început la Paris desbaterile primului congres internaţional al autorilordramatici. Sunt reprezentate 21 ţări. Din partea Franţei participă scriitorii şi compozitorii cei mai de seamă, printre care Robert de Flers, Riévoire, Messager, Duvernois, Besnard, Donnay, Porte-Riche, Prevost şi Richepin. Academia Franceză e reprezentată prin Bourget, Itala a trimis o delegaţie deosebit de numeroasă, compusă din senatorul Vincenzo Morelli, preşedintele Societăţei italiene a autorilor, Bartorizzi, Varaldo, Paolo Giordani, Gheraldi, Chiarelli, De Sanctis. Germania e reprezentată prin Ludwig Fulda, Alfred Bronnen, Eduard Kuennecke şi alţii, iar Austria prin Raoul Auernheimer, Felix Doermann şi Paul Zifferer. Scopul principal al congresului este de a obţine un regim de perfectă reciprocitate în legislaţia diverselor ţări. E locul să ne întrebăm, de ce Societatea Autorilor Dramatici Români n’a trimis nici un reprezentant la acest important congres. Muzica şi compozitorii români în lumina criticii străine D. Iwing Schwerke, reprezentantul lui „The Musical Digest” din New- York, publică în ultimul număr al D. George Enescu acestei reviste un substanţial-studiu critic al muzicii şi compozitorilor români. D. Schwerke scoate în relief strânsa afinitate între muzica noastră populară de azi și muzică noastră populară veche. Trecând la descrierea primelor influențe ale muzicii occidentale, notează primul concert Beethovenean, în casa princesei Ralu (1812 — 1818) în care un anume Steinmoser a cântat sonatele „bun” pe un piano Prohaska. Şcoala modernă, care începea cu Flechtenmacher şi Kaudella, e tratată cu multă pricepere. Sunt relevate apoi, cele trei curente „discernibile” : cel clasic modern cu George Enescu, Alfred Alessandrescu, Nona Ottescu, Brăiloi, Rogalski, Muzicescu , cşL, naţional pe bază de muzică populară cu Stan Golestan, Cuclin, Kiriak Vidu, Jora, Borgovan, şi D. Alfred Alessandrescu cel ultramodern cu Lazăr şi Mihalovici. Un capitol special e dedicat lui Enescu ca cel mai strălucit muzicant şi compozitor al României moderne, iar în alt capitol d. Irving. Schwerke vorbeşte de activitatea lui Stan Golestan ca compozitor şi ca forţă animatrice a muzicii moderne române. Despre Golestan spune între altele, că stabilit la Paris, a rămas, cu toată marea lui dragoste pentru a doua sa patrie, „Franţa, un bun şi real Român. Articolul revistei americane se încheie cu constatarea că „dragostea de ţară, comună tuturor compozitorilor români, este fundamentul pe care noua şcoală muzicală română, e atât de solid clădită”. D. Stan Golestan Un important premiu mu hal „The musical fund society” din Philadelphia a instituit unfoarfta important premiu în valoare de 10.flSO dolari pentru lucrări de muzică de cameră. In sperau,, că se vor găsi şi la noi concurenţi pentru acest interesant premiu dăm aci condiţiunile de participare. Premiile sunt repartizate în trei. Premiul T 5.000 dolari Premiul V 3.000 „ Premiul III 2.000 Acestea sunt premiile cele mai mari cari au fost acordate vre-o dată pentru compoziţii de muzică decameră. Compoziţiile nu pot depăşi numărul de 3-6 instrumente. Compoziţii vocale sunt excluse. Compozitorul poate înairhita mai multe lucrări şi poate obţine mai multe premii. El poate de asemenea concura numai pentru premiul întâi retrăgându-şi lucrarea pentru celelalte premii. Aceste condiţiuni trebue menţionate anticipat în manuscris. Termenul de înaintare este 31 Decembrie 1927. Concursul este deschis pentru persoane indiferent de sex şi de naţiune. Compoziţiile trebuesc scrise clar cu cerneală şi expediate franco pe adresa „Musical fund Society” 407 Sansom Street, Philadelphia, Pa, U. S. A. Se vor, înainta partituri separate pentru fiecare instrument şi o partitură generală. Prima pagină a partiturei va purta un, „ nom de plume” (pseudonim), pachetul va conţinea deasemenea uri plic închis cu numele ,şi adresa autorului. Pe plic va fi menţionat pseudonimu. Numele juriului va fi anunţat înantea termenului de închidere a concursului. Nu se admit lucrări executate în public. Rezultatul concursului va fi publicat imediat’ Tapa, Tîîcneierea lucrărilor comisiunei. Societatea își rezervă dreptul de a păstra lucrările premiate în arhivele sale. De asemenea societatea își rezervă dreptul de executare a lucrărei pentru trei luni dupăatribuirea"premiilor. După al#it" termentoate drepturile revin autorului. Filarmonica se reorganizează — Pregătiri în vederea viitoarei stagiuni — Împotriva multiplelor obstacole care s’au ivit tru ultimul timp în viaţa muzicală oficială, suntem informaţi că existenţa ochestrei „Filarmonice” a fost definitiv asigurată. „Fundaţia culturală Principele Carol” a admis o complectă reorganizare a orhestrei, înfiinţând o orhestră simfonică separată de aceea a Operei. In acest scop au şi început angajamentele pentru viitoarea stagiune. * In ceea ce privește conducerea concertelor sunt încă in curs tratative cu d. George Georgescu. In caz că d. Georgescu va persista în hotărârea sa de a se retrage din viaţa muzicală, activă de la noi, Filarmonica va apela la serviciile altor dirijori români şi va încheia o serie de angajamente cu dirijorii cei mai celebri străini. Deasemenea Fundaţia lucifază actualmente la întocmirea viitorului repertoriu al Filarmonicei. Scrisoare (Sin Landra Sub auspiciile lui Wagner. —D® ce a plăcut Mozart.—Bruno Walter. — O operă care cade cu succes. — împotriva cabotinajului___Școala muzicală a lui Bruno Walter. — Un danez extraordinar. — Câteva distribuţii. — Repertoriul viitor. — Strawinsky va fi cântat la Londra. — Muzica de la Covent Garden a fost întotdeauna apreciată de toate cen- trele muzicale ale lumii. Nu ştiu de ce, de câte ori se anunţă deschiderea acestei scurte şi aristocratice stagiuni, încerc o emoţie şi o curiozitate legală, mai întâi pentru frumuseţile de interpretare şi prezentare a operelor şi în al doilea rând, pentru felul cu totul original cu care se întocmeşte repertoriul. WAGNER LA COVENT GARDEN Anul acesta stagiunea dela Covent Garden s’a deschis, sub auspiciile lui Wagner. Cincisprezece zile în şir nu s’au auzit decât acordurile polifoniilor wagneriene şi vocile robuste ale interpreţilor lui Wagner, interpreţi, cari, — între noi fie spus, — dacă şi-au făcut o specialitate în rolurile acestui colos geniu muzical, sunt absolut neputincioşi să mai interpreteze corect şi muzical operele italiene şi franceze. Wagner trebuia să reprezinte pentru început muzica germană. Fatal deci, stagiunea ne promitea surprize neaşteptate. Trebuia să ne aşteptăm la schimbări de trupe şi companii muzicale, în vederea trecerii la altă etapă muzicală. Aşadar, Wagner sfinţea locul. Mozart, a binevoit să apară doar de două ori, în două seri de muzică gingaşe şi plină de graţie şi tandreţe, pentru a mai odihni spiritele obosite de Wagner. Despre aceste două spectacole Mozart, s'ar putea spune multe. Impresia generală a fost că Mozart nu mai este un muzician de patrimoniu germanic. Pentru cunoscători, este uşor de închipuit, ce este Mozart după Wagner. A fost ca o apă limpede care a spălat o uzină ultra modernă, de praf de cărbuni şi de combinaţii chimice. Aşa a început stagiunea. Distribuţia premierei trecea la odihnă. Repertoriul indica imediat Nunta Iui Figaro. Cât de ciudat și de paradoxal sună această operă limpedă și ușoară, spumoasă ca o șampanie și învoită ca dantelele secolului al optsprezecilea, după tot ceeace s’a cântat până acum. E marele merit al acestei opere londoneze : Varietatea repertoriului. Englezul se plictiseşte repede dacă nu variază până la absurd şi încă în afară de orice sistem, repertoriul la care îl înveţi. E, în general, cunoscută maniera artistică a interpretărilor date de Bruno Walter operelor Tristan şi Isolda, Tretralogiei lui Wagner şi Maeştrilor Cântăreţi. Amploarea îşi puterea de concepţie care au stăruit de la prima până la ultima replică muzicală, au făcut ca Bruno Walter să se bucure de cea mai mare reputaţie în lumea artistică a Londrei. Dar Mozart este atât de opus lui Wagner, atât de departe de maniera aşa numită germană, încât trebuia să se producă un efect de mare surpriză chiar pentru englezul apatic. O „CĂDERE” Dar,cât am regretat reluarea Nuntei lui Figaro!... Compania de artişti germani, care joacă actualmente la Covent Garden, are atât de puţini interpreţi pentru altă muzică decât a lui Wagner. Sincer vorbind, Nunta lui Figaro a fost o cădere cu mare... tămbălău. Mai întâi a fost o decepţie şi un regret general, ca opera nu s’a cântat în italieneşte. Apoi rolul greu şi vervos a lui Figaro a fost încredinţat d-lui Richard Mayr, care nu s’a alipit nici o clipă de fiziologia rolului, așa cum a fost conceput, nici prin fizic, nici prin vo£e, nici printr’o meridională interpretare. Richard Mayr este de neînlocuit în rolurile de bas buff, dar pentru rolul lui Figaro nimic nu-l indica. Nu insistăm mai mult. Restul interpretării a fost extrem de interesant, mai ales pentru felul ciudat al concepţiei acestor artişti, asupra operei. N’au fost în nota justă, dar n’au fost lipsiţi de interes. ■ Lejeritate, tact, rapiditate isi ritm nervos, totul a fost studiat si opera, — cum se zice, — „a mers’’. PENTRU DISTRUGEREA CARQTI- NAJULUI Un incontestabil mare merit revine lui Bruno Walter, pentru această „şcoală” germană de interpretare, fără „cârlige” cabotineşti. In Franţa şi în Italia, mai ales, sunt foarte obicinuite aşa zisele „virtuozităţi” de execuţie. In ce constă ele ? In acele „Points d’orgue” ale cu trei d-ne X... sau în „vocalizările” neroade ale d-nei Y.. sau în „apogiaturile”, în notele aşa- zise de agrement, sau în variaţiile, în afara de partitura originală, pe cari si le îngădue cei mai mulţi actori de operă. Fii bine, nu. Şcoala muzicală a lui Bruno Walter a creat câţiva artişti desbărat de aceste obiceiuri cabotineşti, aşa încât cunoşti repede pe elevul lui Walter din aceea că are o maniera de a cânta expresiv si corect, corect chiar până la disciplină absoluta. Actorul se vede sclavul rolului si îl execută aşa cum îi este indicat, fără să facă uz de artificii de sticlă colorată cu care să înţepe timpanele publicului auditor. Printre cei mai de frunte elevi ai şcoalei lui Walter Bruno, se citează, dintre interpreţii de anul acesta de la Covent Garden, d-na Elisabeth Schumann, Suzanne, contesa Lotte Lehmann, Delia Reinhardt si Cherubin SPECTACOLELE DE „BEL CANTO” Stagiunea anului acesta la Covent Garden a adus un repertoriu destul de bogat în spectacole de ,,bel canto”. . Iată dar, după rigidul și savantul Wagner, după muzicalul Mozart şi după exuberantul Bellini, iată-ne în plină manieră italienească. Se înţelege din acest ultim cuvânt că aceste spectacole sunt mai mult un privilegiu al tenorilor. Dar tocmai din cauza acestor tenori, au suferit operele lui Wagner în ultimul an. Fritz Krauss s-a dovedit un straşnic temperament şi o voce plină de resurse, în rolul lui Walter din Maeştrii Cântăreţi. Rudolf Laubenthal a cântat bucăţi grele din rolul lui Siegfried (şi iată cum Wagner predomină la Covent Garden), din Götterdemaerung (Crepusculul zeilor). Un tânăr tenor danez, d. Lauritz Melchior a repurtat cele mai mari succese. S’ar putea spune chiar că, din punctul de vedere strict al interpretărilor interesante, acest danez rămâne singura decoraţie câştigată până acum de artiştii operei engleze. Nu mai puţin interesantă a fost apariţia d-nei Olczewska, o talentată contra-alto, care a cântat cu o rară emoțiune dramatică, rolurile Branghina, Fricka, Erda și Waltraute. D-na Gertruda Koppel a fost o excelentă Brunhildă în cele câteva fragmente cari ni s’au servit din Cântecul Niebelungilor. Frida Leider a reapărut cu acelaş succes în rolul Isoldei. PROECTE DE REPERTORIU Se știe că la Covent Garden nu există un repertoriu permanent. Un principiu eclectic guvernează în fiecare an la alcătuirea câte unui repertoriu nou, care să cuprindă toată muzica modernă şi clasică înceea ce ele au mai caracteristic. Până astăzi în Anglia, Claude Debussy s’a cântat foarte puţin, Maurice Ravel aproape de loc, Stravinsky de loc, fără să mai vorbim de muzicanţi de talent, cari s’au impus în cel mai scurt timp prin opere demne de toată atenţia. Pentru anul acesta la Covent Garden ni se afiunţă Pelleas et Menessande, de Claude Debussy,pe care am dori-o cu o altă distribuţie decât cea germană), câteva ■ concerte de muzică modernă (vor fi preferiţi Vincent d’Indy şi Ravel) şi în sfârşit, „Petrusca” lui Igor Stravinsky, laolalta cu alte bucăţi ale acestui Compozitor, care revoluţionează lumea cu talentul său atât de original' SG, WHTRT D. Bruno Walter