Rampa, iunie 1926 (Anul 11, nr. 2576-2600)
1926-06-26 / nr. 2597
ANUL XI Nr. 2597 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA Şl ATELIERELE GRAFICE: piSâîBEŞT!» CALEA VICTORIEI No. 31 TELEFON 1/68 Publicitatea concesionau exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Mlosse Bulevardul Academiei 4„ tunelurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului, Ultimii ani au adus Europei şi întregii lumi civilizate, concretizarea unor vechi năzuinţe, ce, odinioară, păreau utopice; concretizarea posibilităţilor de cooperare a naţiunilor în vederea marelui scop umanitar: pacea. Liga Naţiunilor, care reprezintă cea mai înaltă, cea mai de seamă, cea mai organizată realizare pe acest teren, este alcătuită prin şi din voinţa conducătorilor popoarelor, care o alcătuiesc. Dar interesul cel mare este ca ideia păcii să nu se limiteze la spiritele luminate, — dar puţine —— ci să pătrundă în adâncul masselor populare, aşa încât, oricare ar fi, la un moment dat, conducătorii acestor masse, ideia războiului distrugător de vieţi şi avuţii, provocator de ruină, economică şi morală,să nu poată găsi partizani. *Pentru influenţarea masselor populare în sensul ideilor pacifiste, s’a Natural, fiecare categorie er-a îngrijit interesele ei proprii; astfel, criticii au avut, în primul rând, în vedere, înlesnirea reciprocă de a vizita teatrele străine ; actorii şi directorii de teatre la Berlin, s’au gândit şi se gândesc, mai întâi, la alcătuirea repertoriilor şi la cele mai simple şi practice metode de a fi informaţi şi alimentaţi ci produsele pieţelor străine ; iaw.t ţorii s’au gândit, la început, nootei 1 .^asigurarea încasării drepturiloror şi la controlarea traducerilor. Poate că cei mai îndreptăţiţi să pornească o asemenea mişcare internaţională, sunt tocmai aceştia din urmă. In adevăr, criticii şi directorii de teatru năzuiesc la lărgirea cercului lor de activitate, în vederea stabilirei unui ritm armonic în dezvoltarea artei dramatice universale. Autorii tind, prin organizarea lor internaţională, la salvgardarea unor creat biroul de cooperaţie intelectuat drepturi, pe care le posedă de multilă, pentru a nu alege decât una din e din totdeauna, dar al căror control instituţiile culturale internaţionale, care înfloresc pe lângă Societatea Naţiunilor, având drept principal scop, unificarea năzuinţelor intelectualilor din toate ţările, într’un efort comun pentru pace. Aşa a pornit mişcarea de apropiere între intelectualii diverselor ţări. Fireşte, foarte curând, cooperarea forţelor intelectuale a eşit din făgaşul Iniţial, nu s’a mai mulţumit să fie mărginită la o operă de exclusivă propagandă pacifistă, ci a trecut foarte este astăzi extrem de defectuos. Pentru exemplificarea celor de maî sus, nu avem decât să ne raportăm la situaţia din ţara noastră. Dintre autorii străini, numai autorii francezişi, într’o oarecare măsură, cei ’germani, beneficiază de un control asupra repertoriilor teatrale şi de încasarea tantiemelor ce li se cuvin din reprezentarea pieselor lor. Dar nici acest control nu se exercită decât în Bucureşti, în mod efectiv i$i serios. In provincie, nici autorii repede la ţeluri mai concret©, mai arancâni nu se pot apăra, cu destulăpropiate, stimulată, negreşit, de in- eficacitate, împotriva directorilor de ter naţionalizarea, organizaţiilor mon-turnee, care pot juca ce vor îşi cumeitoreşti socialiste. Ei vor, fără ca tu, locuind la Bucureşti. Astfel au început să se apropie în- i -prinzi de vest#, sau fără ca autoarele, grupurile de intelctuali ale ; ntăţile locale să controleze atât audiverselor ţări, împărţiţipe bresle, torizarea de a juca piesa, cât şi reidacă sie poate spune aşa:_ s’a consti- • tetele realizate; de aceea, majoritatea autorilor preferă să îşi vândă piesele luit un birou internaţional al presei; scriitorii au organizat acel faimos Pen-Club international ; evident, drept idee de fundament rămânea apropierea naţiunilor, cunoaşterea şi iubirea reciprocă, în vederea fraternizării întregii umanităţi. Totutşi, aceste internaţionale de intelectuali dau un interes destul de însemnat problemelor zilei, în sperial, acelora în legătură cu deplorabila situaţie economică generală. Teatrul este una din ramurile de activitate intelectuală, care a pornit astăzi, cu paşi siguri şi repezi spre trisolida organizare internaţională. In adevăr, în ultima vreme au avut foc trei manifestaţii simptomatice în această direcţie: congresul internatic,unal al teatrelor, organizat la Berlin, prin truda şi stăruinţa lui Finnin Gemjén congresul international al autorilor de teatru, care a avut loc chiar 'zilele acestea, la Paris; eî congresul, tînut acum o lună, tot la Paris, 'ml criticilor dramatici isî muzicali, iDupă eram se vede, reprezentanții celor trei mari elemente determinante din propăşirea artei ’dramatice, strat pornit să-şi reazime deacram înainte activitatea pe temeiuri de o armonie tratate internaţională, pentru turneu, pe o sumă fixă. Negreşit, nu întră in categoria acestor lipsiţi de scrupule, organizatorii turneelor oficiale, sau ’ turneele, făcute de teatre serioase, stabile, cu vechime şi reputaţie , nu ne gândim decât la turneele improvizate de trupe, care se constituiesc ad-hoc pentru a se risipi, odată turneul încheiat. Dar traducerile ? Bieţii autori străini sunt lăsaţi prada masacrului celui mai bestial din partea unor traducători improvizaţi, care, de obiceiu, ştiu româneşte tot atât de puţin ca şi limba, din care traduc. Urmarea este uşor de înţeles. De aceea, socotim că toate aceste mişcări teatrale internaţionaliste, schiţate în ultima vreme, sunt menite să aducă numai bine tuturor felurilor de activităţi, componente ale activităţi teatrale mondiale. ‘ .Şi nădăjduim că de îndată ce criticii şi directorii se vor fi organizat separat, o federalizare a tuturor acestor organizaţii, urmărind scopuri diferite, dar paralele, va isbuti să imprim© mișcării teatrale universale un ritm de majestiuoasă și copleşitoare V. R. Cum isi concepe rolurile Ida Rubinstein intervevata de un ziarist francez Asupra modului cum îşi concepe rolul, Ida Rubinstein a răspuns următoarele s — Ori care ar fi arta pe care vreia o serveşti, după părerea mea nu poţi realiza ninlic trainic înainte de a purta lucrarea un lung timp în tine, şi aceasta inconştient. Un rol se citeşte foarte repede... Şi după aceasta reflectezi asupra lui. Trăeşti cu el. .. Printr’un soi de reflex psihic, te adaptezi lui, şi aceasta fără să-ţi dai seama.. Cât timp durează această asimilare necesară ? O lună sau un an. Aceasta depinde de rol. După aceasta, în mod subit ai impresia că lucrarea e concepută, că eşti pe punctul de a o realiza. Munca psihologică, dacă vreţi, este terminată. Rămâne de îndeplinit nea technică.— Cred că aveţi oroare de improtcizaţii ? !—. Eu sunt înainte de toate o intuitivă. Cânt cu sentimentul ei corijez cu inteligenţa. Cred că aceasta e o regulă la care trebuesă se supue toţi artiştii. Părerea mea e că nici o improvizaţie nu e posibilă pe scenă. Aceasta pentru că pe scenă poţi» — cel puţin, în ce mă priveşte, — într’o stare nervoasă care-ţi interzice auto-controlul. Si apoi pe scenă nu contezi decât ca o celulă a întregului ansamblu. Unii artiști cari improvizează îşi pierd continuitatea si la un moment dat demnitatea. — Ati spus, doamna, că lucraţi cu sentimentul. Niciodată nu’ati recurs natural. Improvizaţia poate să-işî aîbe aci locul. Când joc un rol de tragedie, de exemplu „Oripha,e”ni ştiu câţi paşi trebue să fac într’omişcare. îmi studiez gesturile ei şi detaliile cele mai neînsemnate. In „Dama cu camelii” însă, trăesc. Nici un gest nu mi-am calculat. El ese din mine spontan, caşi acelea pe care le fac vorbind cu d-voastră. M’am impregnat de sufletul rolului. E voluptatea pe care mi-o oferă arta mea. .. c Un teatru distrus de fse Teatrul Trocadéro din Liége a fost mistuit de un incendiu. Focul a fost pus de un lucrător,căruia nu i se plătise salariul. Amicul nostru .N., emetiit gazetar, are de câteva luni, fericirea, — adică vorba vine ! —, să fie tatăl unui copil, care, fireşte, — aşa ne asigură d-na şi d. N. — este cel mai frumos şi mai inteligent copil din câţi s’au pomenit vreodată. Are un singur defect: sblaeră, sltară ceva de speriat. Doamna N îl plimbă toată noaptea în braţe ; dar acum câteva zile, d-na N. fiind cam suferindă, oficiul acesta a revenit d-lui N. . Fără întrerupere, dela seara la 6 dimineaţa, bietul N. s’a învârtit prin dormitor, legănând plodul în betate. Când îl depuse, în sfârşit, în leagăn, N. oftă din adâncul rărunchilor : — Bine că a trecut și noaptea asta. Dar ce adevărat e că nu trebue să pozitori te plângi niciodată, fiindcă există. Nenorocirile l-au urmărit , întotdeauna, nenorociri și mai mari întreagă pe Beethoven. Ele l-au smuls decât aceea care ți se întâmplă ție.... — Adică cum ? — Dacă trăiam la pol, unde noaptea ţine șease luni ? Frământări familiale. — Ai avertizat pe fiica noastră,... că dacă se încăpăținează să vrea să-l ia pe Popescu, nu-i dăm un ban zestre ? — Nu. Dar am făcut ceva mai bun l-am spus asta lui Popescu! — Ascultă, dragă, întâmpină Ionescu pe Popescu, n’ai putea să faci nevestei tale mai puţine toalete şi pălării ? — Și ce-ţi pasă ţie că-i fac toalete şi pălării ? întrebă indignat Popescu. — Păi, uite ce e, replică Ionescu, de câte ori nevastă-mea o vede pe a ta cu o pălărie sau o toaletă nouă, îmi pretinde să-i fac şi eu şi mă scoate la covrigi. Ionescu prinde vastă-sa, pe Popescu la ne o nouă chemare a Principesei Ileana Mi-e sufletul plin de bucurie că la apelul meu, mi s’a răspuns din toată inima de cei cărora până acum m’am adresat şi le mulţumesc cu recunoştinţă. Nu m’am îndoit niciodată ca românul are un suflet milos şi că ştie la vreme de nevoie să ajute pe aproapele lui. Ajutaţi-mă însă şi mai departe să-mi îndeplinesc dorinţa, căci deşi am adunat în ziua de Vineri 18 Iunie suma de un milion lei şî Sâmbâtă 19 Iunie cinci sute de mii lei, totuş îmi trebue încă ajutorul vostru. Ajutaţi-mă să dăm uşurare celor bolnavi în spitalul militar, prin construirea unui pavilion, unde să-și poată găsi vindecarea. Ascultat! glasul meu, prin care vorbesc miile de suferinzi. Ei ne vor binecuvânta pe tot». ILEANA Principesă a României NOTA. — Sumele, ce se vor dona, se vor trimite pe numele meu, la palatul Cotroceni. Colţul Două imagini din viaţa lui Beethoven Cine a privit unul din numeroasele portrete ale Titanului, cine a ascultat melancolica parte „Adagio” dintr’una din sonatele sale el nu a recunoscut durerea profundă care învălue personalitatea şi opera marelui comdin mijlocul vieţei convenţionale şi banale şi au făcut din artistul talentat, muzicianul cel mai genial, nemuritorul Beethoven ! Nimic mai dureros pentru un muzician decât de a simţi că auzul, simţul său cel mai preţios, îl părăseşte zi cu zi ! Şi într’adevăr surzenia care îl ameninţa pe Beethoven de ani de zile se agravează brusc în 1802, provocându-i o dublă criză : fizică ei morală. Toate încercările ,şi toate speranţele unei , îmbunătăţiri sunt de prisos. Beethoven încearcăsă se amăgească pe sineşi pe cei din jurul său, însă realitatea crudă se afirmă tot mai insistent: el nu mai aude aproape de loc. Victor Hugo a scris în romanul său „Quatre-Vingt-Treize” un capitol mişcator întitulat : „Aures habet et non audiet.’’ Eroul său vede clopotul agitându-se în clopotniţă fără a-i auzi In acelae an Biografia sa înscrie si un alt fapt care l-a zdruncinat profund. O pasiune puternică îl leagă de Giuletta Giumardi în care Beethoven spera să..găsească dragostea ■ dorită. Peste câtva timp însă, se vede părăsit de aceia căreia îi dedicase celebra sonată „Clair de lune.” Chantavoine scrie desipre acest trist episod din viața lui Beethoven : „Bolnav, infirm, părăsit, cu sufletul şi corpul rănit, Beethoven se gândeşte la moarte. Beethoven se îndrepta însă curând spre un nou ideal pe care 11 găseşte în artă. Muzica va înlocui plăcerile, dragostea, sănătatea şi distracţiile. „Arta sa nu se va mai asemăna însă cu ceea ce crease până atunci. Pentru a distra pe amatori şi pentru a aproviziona pe editori, despărţit de lume prin zidul tot mai gros al surzezinieî, părăsit de Giuletta, el va încredinţa artei sale toate durerile şî toate bucuriile sufletului.” Pentru sala de concert Beethoven e definitiv pierdut. Opera din Viena reprezintă, pentru sărbătorirea geniului său, lucrarea sa favorită „Fidelio” ei îl invită să conducă personal partitura. Aceeaşi zi a însemnat prăbuşirea complectă a forţelor sale: neauzînd nimic, Beethoven dirijează la întâi sunetul. Nu mai putin dureroase sunt copii si un revolver? II întreabă el pebtelele din fata lui Beethoven cari a- “^e.^orhestra se opreşte si repre- Popescu. I nuntesc etapele boalei sale îsi mai • —- Da, răspunde Popescu, ales acela care aminteşte de ^prima — Si eu răspunde Ionescu, ne da execuţie a „Simfoniei a noua’ cern în camera de alături şi ne batem imediat în duel. Ajunşi în camera de alături Ionescu îi spune lui Popescu : — Bagă de seamă, tragem în aer, cădem jos şi ne prefacem morţi. Ba cine s’o duce mai întâi nevastă-mea, ăla se obligă s'o ia Revolverele se descarcă, loneasca intră în cameră şi văzăndu-i pe amândoi morţi, deschide garderobul, spunând : Ionel, poţi să ieşi afară, au murit amândoi ! Maestrul dorise să o conducă personal. Sala în delir îl arama, aplaudând şi chemându-l. Beethoven însă, cu spatele spr© public nu bănuia de cele ce se petreceau în juru-i. O cântăreaţă îl luă de mână şiîntorcându-l spre public îi arătă mulţimea agitată. Titanul mişcat plânse atunci ca un copil. Tentaţia este întreruptă. Beethoven lapupitru nu înţelege nimic. Bătrânul său amic Schiller este acela care îl opreşte şi îi povesteşte cele ce s’au petrecut. Schiller a descris această impresionantă scenă : „Imposibilitatea de a continua sub conducerea lui Beethoven era evidentă. Cine ar fi îndrăznit însă să-i comunice cele întâmplate ? Nimeni nu îndrăznea să-i strige : — Retrage-te sărmane nenorocit, tu nu poţi conduce !” Neliniştit, Beethoven se agită, se întorcea spre stânga şi spne dreapta încercând să citească în ochii muzicanţilor motivul întreruperii. Toată lumea tăcea. Deodată, el mă chemă cu un gest poruncitor, îmi întinse caetu- său făcându-mi semn să scriu... Şi -atunci am scris în câteva, cuvinte: „Te implor să nu mai continui : „Să plecăm!” Se îndreptă grăbit spre casă, intră şi căzu nemişcat pe un. .divan, acoperindu-şi obrazul cu mâinile. Rămase astfel până la ora mesei. La masă nu scoase un cuvânt şi expresia anei profunde dureri îi întuneca fata. Nu văd o singură zi în tot timpul îndelungatei prietenii care m’a legat de Beethoven, ca această fatală zi de Noembrne. Și până la moartea sa impresia acestei teribile scene a rămas vie în memoria sa.” 1 Arta decorativă românească ln expoziţia din Monza Inanul viitor se va deschide, la Monza (Italia) o expoziţie internaţională de artă decorativă la care a fostinvitată să ia parte şi România. D. Al. Tzigara-Samurcaş D. Prof. Al. Tzigara Samurcaş a fost numit,comisar al guvernului român pe lângă această expoziţie, cu insărcinarea de a organiza secţia de artă decorativă româneasca. — Aho ! Centrala ? Cum, nu e Cen, —• Ei, dar a propos, spuneai că se trata ? Dar cine e? A! Ce surpriză! modifică noua lege a teatrelor... Ce e aude zeci, iar restul de optsprezece au fost grupaţi intr’o aşa zisă echipă de propagandă, care s® va dizolva prin eliminarea componenţilor, dacă la 1 Ianuarie, nu se vor mai găsi fonduri — Nu se aude nimic ! Se pare insa : bugetare pentru plata lor. Si este sigur că nu o să se mai găsească ! Ei şi din cin© se compune această echipă de propagandă? — Mister ! Toate străduinţele mele pentru a da de numele celor optsprezece condamnaţi şi condamnate, au fost zadarnice... Se ţin ascunse, ca şi când ar fi vorba de un teribil secret militar... De altfel, să-ți spun drept, nici nu mi-am prea bătut capul să aflu din cine se compune echipa de propagandă, deoarece ar fi fost o muncă de prisos... — De ce ? — Fiindcă în curând nu o să maiexiste ? — Ce ? — Echipa de propagandă... — Da, ştiu, mi-ai spus, de la 1. Ianuarie... — Aş ! Mai de vrem© î Până în câteva săptămâni... — Ei cum, asta ? — Foarte simplu... Dacă noi, c© din afara teatrului, cei neinteresaţi direcţi în cauză nu am putut afla numele celor destinaţi eliminării, sub e-leganta și politicoasa etichetare de ..echipă de propagandă”, apoi fiecare din membrii acestei fatale echipe a aflat, prin mijloacel» c»e mal«. . . „ De ce surpriză ? Pe cine voiai la mijloace de exaltare, cari pot sa se chemi ,a telefon dea sensibilităţii d-voastra maxi , _ Chiar pe d-ta !.. mum de acuitate ? _ Atunci ? — Da. In special la operă. Găsesc ! M’a surprins faptul că ridicând că muzica permite sufletului să se telefonul, să te chem pe d-ta, mi-ai deschidăt întreg. _ A răspuns de-a dreptul, fără întervenția-Ea scoate din fundul sufletului nos- Centralei... Parcă Var si 'fi instalat tru elanuri nebănuîte. De multe ori telefonul automat ! cânt la piano când vreau să-mi con- ’ — Explicația e foarte simplă : toccep un rol. maî te chemasem și eu... Efectul publicului asupra dam- j — Arta înseamnă că aveai ceva vin ea voastră ? teresant să-mi spui! Dă-i drumul. — Un răspuns foarte greu de dat, repede... Adevărata plăcere pentru mine e în _ A ! nu ! Nu ştiu nimic deosebit... creaţie, decât în ceea ce realizez pe» Dar era aşa de cald şi atâta plactiscenă. Pot să vă spun că eu nu^ jocseara pe aici. Jucat mi-am permis să decât roluri, la care știu că mă pot grăbesc fericirea de a sta un sfert de adapta. Să încarnez o eroină p© care n’o simt psihicește, — departe de mime. Simt o mare plăcere să fiu Sfânta Sebastîania. Sunt însă incapabilă să mă desbrac complect de personalitatea mea. — Studiat! Ia fel rolurile de trage- die, ca și cele de comedie ? — Există, după părerea mea, în tragedie un element plastic a cărui importantă egalează pe cea a verbului Comedia, maî umană, maî aproape de concepția noastră cotidiană a«ne» fietii, trebue să fie jucată mal era la telefon, cu d-ta, — Măgulitorule ! De când ai invăţat să învârteşti asemenea madrigale telefonice ? — Mă pregătesc pentru direcţia Teatrului National !... — Şi ?... — Şi, înţelegi, când eşti director la Teatrul National, sub imperiul actualei legi, este absolut necesar să ştii să fii onctuos şi cu o duzină de complinente, gata, în buzunar... Este singurul mijloc de a te putea menţine, altfel păţeşti cum au mai păţit-o şi alţii... Ise fi domolit, prin reprimirea unora şese in asemenea împrejurări, dacă şi resemnarea celorlalţi „problema " face sau nu parte din ea... echipei de propagandă continuă să i „Și iarăşi, cum se obicinuește in a» facă ravagii... i semenea Împrejurări, fiecare are: — Dar ce este cu această echipă, curs la câte o considerabilă proptea... de propagandă ? _ i „Astfel, o ingenuă a fost asigurată — Cum ? Nu știi? Era vorba să fie . de reprimire in cadrele Teatrului eliminaţi treizeci şi opt de stagiari şi . National, fiindcă un temut polemist a probişit. S’au eliminat numai două- am aninţat cu deslănţuirea unei teribile campanii... „Un june prim a fost şi el pus in situaţia de a-şi petrece liniştit vi legiatura, graţie unei energice notiţe apărute într’un mare ziar de seară... „O cochetă gingaşe şi fără talent şi-a reluat şi ea locul, din care fusese luxată, fiindcă fratele ei, comisar regal, a ameninţat cu arestarea în massă a Comitetelor Reunite ale Teatrului Naţional... „Fiica unui înalt funcţionar de la Finanţe a fost şi dânsa scoasă din rândurile echipei de propagandă, fiindcă Ministerul de Finanţe a anunţat că, în caz contrar, va face toate şicanele posibile la eliberarea subvenţion pe cari Ministerul Artelor le varsă Teatrului Naţional prin Casieria Centrală a Statului... „In sfârşit, un autor dramatic fără succes, cu un depozit imens d© piese nejucate, a ameninţat că, dacă nu-i este reprimită imediat sofia, seva înfiinţa in fiecare Vineri, cu câte o nouă piesă de citit, la comitetul de lectură al Teatrului National... „Dar pe toti La bătut, juna primă de dramă, care a venit cu o afurisenie de la Sfântul Munte, aplicabilă in caz de eliminare... „Evident, cu acest sistem, echipa de propagandă, foarte grav ,descomplectată, este ameninţată cu totala desfiinţare... „Iata ta cînzia, cuvinte, tabloul marcă, totuşi, legea se va modifica. Pentru a se satisface toate doleanţele, se vor introduce câteva modificări cerute de artişti, şi anume : toţi societarii de clasa întâia vor fi de drept şi socieari hors-classe ; nimeni nu va putea fi eliminat din Teatrul Naţional, dacă va putea produce dovada că este susţinut de un Preşedinte de Casaţie, de un general de corp de armată, de Patriarh, sau de un membru al Academiei Române, orice artist este obligat să încaseze, cel puţin, odata pe an, o subvenţie grasă de la Ministerul Artelor, fie pentru un turneu în tară, fie pentru un voiaj in străinătate; directorul unui Teatru National are dreptul să-şi aleagă trei dintre stagiare pe carte, să nu 1© elimine, în nici un caz, ci, dimpotrivă, să le înainteze de câteva ori pe an, sî să le dea roluri principale, chiar dacă nu li se potrivesc... „Cred că, cu aceste modificări de amănunt, legea teatrelor va găsi — cum se spune..— consensul tuturor oamenilor de bine... —■ Asa dar, lucrurile tot nu s’au liniştit la Teatrul National ? : — Ce să se liniştească ? Daca chestia eliminatilor propriu zis! pare să mult sau mai puţin exact ai situaţiei eliminărilor la Teatrul National... — Bine, dar e, pur şi simplu, ingrozitor !... — Nu. Ţi se pare ! In fond toate aceste frământări sunt mai mult comice... Tragică e numai situaţia celui, care se află în mijlocul lor; şi apoi ce demonstraţie mai elocventă putea exista, pentru realitatea veche! lozinci a celor angajat! la Tea. •Tot’,$s»'mi-<ai spus ! . — Fie ! Renunț la drepturile de autor... Dar săptămâna viitoare, mă chemi iar, nu i asa ? . — .Evident ! — Atunci da-mi voie să.ti sărut mâna... ■ • —• La revedere ! ȘOARECELE DE CULISE ’ Curierul muzical Programele concertelor pariziene ale dirijorului Walter Straram, sunt alcătuite cu o evidentă tendința pentru educarea muzicală sistematică a publicului. Intre numele ultra-moderniștilor Roland Manuel, Roussel. , Ferroud, Bloch etc. figurează ipe program si numel© compozitorului român Marcel Mihalovici. La 24 și 25 iulie au loc la Donaurschingen (Baden) în Germania, concerte internationale de muzică de cameră. Noi am uitat deodată tot lungul şir de plopi Colinele ’nflorite, potecile ’ntre gropi Doar fluviul, printre ziduri de piatră și ferestre E plin de matinale rememorări campestre.. Deschiderea festivalului de muzică de la Zürich — De la corespondentul special al „RAMPEI” - Zürich. 20 Iunie Concertul coral de deschidere însemnează un început cât se poate de mulţumitor pentru festivităţile daci „Psalmus Hungaricus , de Zoltan Kodály şi genialul psalm simfonic „Regele David al lui Arthur Honegger au cucerit nesfârşite ovatiuni, atât compozitorilor cat «i dirijorului Dr. Volkmar Andrae. După concert, publicul si executaţii sau j , î, Tnnhille, unde preişedm aTc J JÄ orştoto. .1 ■>şsw. «-rirtbfTSts nei elveţiene pentru excelenta organizarea, concertelor, Consilierul comunal, d. Haberlin, a vorbit în numele preşedintelui federal elveţian şi preşedintele secţiunei ^Cronici detaliate vor urma ’ 6 mioane de lire pentru publicarea operelor lui D’Annunzio Se anunţă din Roma, el ministrul instrucţiunii, Fedele, în calitate de reprezentant al guvernului ea dus la Gardone, unde în prezenţa lui Gabriele D’Anunzio, a semnat actul public pentru constituirea, sub înaltul patronaj al Regelui Victor Emanuel sub preşedinţia de onoare a lui Mussolini, a institutului pentru publicarea operelor marelui poet. Un fond de 6 milioane de lire a fost destinat acestei opere. Gabriele D’Annunzio ffowLvwiM Girul!, !•••• Din toate vremurile, scriitorii au dus-o prost cu finanţele; se pare însă că din toate timpurile au ştiut să suporte cu mult stoicism, chiar cu vesel stoicism am spune, toate loviturile soartei! Fireşte, loviturile acestea se suporta mai uşor în doi: fraţii Antona Traversi, cunoscuţii scriitori italieni, de pildă, au luptat întotdeauna împreună, şi cu succes, împotriva lipsei de parale. La un moment, Gianino Antona-Traversi, având nevoie de trei mii de lire, se adresă unui cămătar milanez, care-i făgădui banii, cu condiţia ca pe poliţă să semneze ei fratele său, Camillo.Giannno plecă imediat la cafeneaua celebră de lângă Dom, și, găsindu-1 j pe frate-său, îi spuse: — Știi că am fost la cărtătaruî, la care m’ai trimis tu, îmi dă banii, dar dacă pe lângă semnătura, mea de „Gianino Antona-Traversi, fericitul autor al lui „Rozeno”, vei pune și semnătura ta : „Camillo Antona-Travepsi, fericitul autor al lui «Mattins dopo”. — Fie ! Cu plăcere ,ui Camillo semnă repede, cu inima uşoară. Ce însemna încă o poliță pentru el, față de uriașele datorii, pe care le avea ? Dar a doua zi, Gianînno năvăli un cafenea, furios, vânăt de indignat. — Camillo ! Camillo! Știi că bestia aia de cămătar nu se mai mulțumește numai cu semnăturile noastre... — Cum ? — Nu-i ajung semnăturile a doni autori... . A,. Dar ce mai vrea ? — Mai vrea semnătura unui autor ? — Care ? — A autorului zilelor noastre! răspunse, pufnind în râs Gianînno. / nadqr Nocturnele Au înflorit teii. Intr’o noapteam întârziat până după domolirea prafului și a mirosului de benzină, intre teii dela Șosea. Când albea fruntea cecului, la trei spre ziuă, călcam încet, prin, mijlocul bulevardului, in beţia florilor de tei. De lângă un felinar, deodată . — De unde vii d-ta, d-le ! — Ce-ți pasă ? *Era un sergent de oraș. — Ce faci pe aici ? Și ca să văd ce mină va luă, răspună : — Poezii. — Păi, nu-i voe la oraasta. Mă legitimez și trec mai departe nesupărat. Dar, lucrul s'a repetat încă de două ori. Mi s'a întâmplat să surprind o pereche de tineri un conflict cu gardistul. Şi aveau dreptate doar amândouă părţile, şi autoritatea şiindivizii”. In Bucureştiul acesta unde parcubisti Nsteetari hursî®*'î, pro- urile şi grădinile publice sunt inva j,si societari, sau pensie date ziua de servitoare vulgare şi de nari . „J y suis, j’y reste t” cum spunea mareşalul Mac.Mahon la Sebastopol., şomeri cari nu-şi mai caută de lucru, unde nu mai există loc de recreaţie pentru publicul astâmpărat şi obosit Tx j A c aw . « i/e nirru, usiwm[juraiul UVOSll •I» r im ‘rr‘ 1Jirai^^ln®^za de munca zilei, se impune un regim aşa de solid in Teatrul National ? — Fiindcă Teatrul National, ca instituţie de Stat, oferă angajaţilor lui, realizarea idealului oricărui brav cetăţean român, atât de plastic concretizat de Caragiale, în faimoasa Infemură : „Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar, şi moare pensionar !” — Ai dreptate ! — Vezi ? Şi cu asta am golit toată traista, cu care, a» venit «zi^îa* telefon... — Nu era mult, dar era bun ! Abea aştept seara să povestesc şî eu prietenelor mele— — Ce ? special. Paradisul parfumului cisstei, atât de cântat de Eminescu, este actualmente singurul refugiu. Lipsită de vecinătăţi, Capitala României Mari nu are nici un loc plantat rezervat oamenilor aşezaţi, dornici de o recreaţie. Se cheltuesc fonduri pentru lucruri utile şi inutile şi strigătul acesta nu e auzit. Nocturnele sunt în acest caz unicele posibilităţi de evadare din meschinera cotidiană. Şi ar fi bine ca cel puţin, atunci să fie lăsaţi în pace. B. D. tfcmAflieeă ’a&tabpl