Rampa, iunie 1926 (Anul 11, nr. 2576-2600)

1926-06-26 / nr. 2597

ANUL XI Nr. 2597 RED­AC­ŢI­A, ADMINISTRAŢIA Şl ATELIERELE GRAFICE: piSâîBEŞT!» CALEA VICTORIEI No. 31 TELEFON 1/68 Publicitatea concesionau exclusiv Societăţii Anonime Rudolf Mlosse Bulevardul Academiei 4„ tunelurile se primesc la toate agenţiile de publicitate şi la administraţia ziarului, Ultimii ani au adus Europei şi în­tregii lum­i civilizate, concretizarea unor vechi năzuinţe, ce, odinioară, păreau utopice; concretizarea posibi­lităţilor de cooperare a naţiunilor în vederea marelui scop umanitar: pa­cea. Liga Naţiunilor, care reprezintă cea mai înaltă, cea mai de seamă, cea mai organizată realizare pe acest te­ren, este alcătuită prin şi din voinţa conducătorilor popoarelor, care o al­cătuiesc. Dar interesul cel mare este ca ideia păcii să nu se limiteze la spiritele luminate, — dar puţine —— ci să pătrundă în adâncul masselor populare, aşa încât, oricare ar fi, la un moment dat, conducătorii acestor masse, ideia războiului distrugător de vieţi şi avuţii, provocator de rui­nă, economică şi morală,­­să nu poată găsi partizani. *­­Pentru influenţarea masselor popu­lare în sensul ideilor pacifiste, s’a Natural, fiecare categorie er-a în­grijit interesele ei proprii; astfel, criticii au avut, în primul rând, în vedere, înlesnirea reciprocă de a vi­zita teatrele străine ; actorii şi direc­torii de teatre la Berlin, s’au gândit şi se gândesc, mai întâi, la alcătuirea repertoriilor şi la cele mai simple şi practice metode de a fi informaţi şi alimentaţi ci produsele pieţelor străi­ne ; iaw.t ţorii s’au gândit, la înce­put, nootei 1 .­^asigurarea încasării drepturilor­or şi la controlarea tra­ducerilor. Poate că cei mai îndreptăţiţi să pornească o asemenea mişcare inter­naţională, sunt tocmai aceştia din ur­mă. In adevăr, criticii şi directorii de teatru năzuiesc la lărgirea cercu­lui lor de activitate, în vederea sta­­bilirei unui ritm armonic în dezvol­tarea artei dramatice universale. Autorii tind, prin­ organizarea lor internaţională, la salvgardarea unor creat biroul de cooperaţie intelectua­­t drepturi, pe care le posedă de multi­lă, pentru a nu alege decât una din e­­ din totdeauna, dar al căror control instituţiile culturale internaţionale, care înfloresc pe lângă Societatea Naţiunilor, având drept principal scop, unificarea năzuinţelor intelec­tualilor din toate ţările, într’un efort comun pentru pace. Aşa a pornit mişcarea de apropiere între intelectualii diverselor ţări. Fi­reşte, foarte curând, cooperarea for­ţelor intelectuale a eşit din făgaşul Iniţial, nu s’a mai mulţumit să fie mărginită la o operă de exclusivă pro­pagandă pacifistă, ci a trecut foarte este astăzi extrem de defectuos. Pentru exemplificarea celor de maî sus, nu avem decât să ne raportăm la situaţia din ţara noastră. Dintre autorii străini, numai au­torii francezi­­şi, într’o oarecare mă­sură, cei ’germani, beneficiază de un control asupra repertoriilor teatrale şi de încasarea tantiemelor ce li se cuvin din reprezentarea pieselor lor. Dar nici acest control nu se exer­cită decât în Bucureşti, în mod efec­tiv i$i serios. In provincie, nici autorii repede la ţeluri mai concret©, mai a­­rancâni nu se pot apăra, cu destulă­propiate, stimulată, negreşit, de in-­ eficacitate, împotriva directorilor de t­er naţionalizarea, organizaţiilor mon-turnee, care pot juca ce vor îşi cum­eitoreşti socialiste. E­i vor, fără ca tu, locuind la Bucureşti. Astfel au început să se apropie în- i -prinzi de vest#, sau fără ca auto­are­­le, grupurile de intelctuali ale ; ntăţile locale să controleze atât au­­diverselor ţări, împărţiţi­­pe bresle,­­ torizarea de a juca piesa, cât şi re­­idacă sie poate spune aşa:_ s’a consti- • tetele realizate; de aceea, majoritatea autorilor preferă să îşi vândă piesele luit un birou internaţional a­l presei; scriitorii au organizat acel faimos Pen-Club international ; evident, drept ide­e de fundament rămânea a­­propierea naţiunilor, cunoaşterea şi iubirea reciprocă, în vederea frater­nizării întregii umanităţi. Totutşi, aceste internaţionale de in­telectuali dau un interes destul de însemnat problemelor zilei, în spe­rial, acelora în legătură cu deplorabi­la situaţie economică generală. Teatrul este una din ramurile de activitate intelectuală, care a pornit astăzi, cu paşi siguri şi repezi spre tr­isolida organizare internaţională. In adevăr, în ultima vreme au avut foc trei manifestaţii simptomatice în această direcţie: congresul internatic­­,unal al teatrelor, organizat la Berlin, prin truda şi stăruinţa lui Finnin Ge­mjén congresul international al au­torilor de teatru, care a avut loc chiar 'zilele acestea, la Paris; eî congre­sul, tînut acum o lună, tot la Paris, 'ml criticilor dramatici isî muzicali, iDupă eram se vede, reprezentanții celor trei mari elemente­ determi­nante din propăşirea artei ’dramatice, strat pornit­ să-şi reazime deacram înainte activitatea pe temeiuri de o­ armonie tratate internaţională, pentru turneu, pe­ o sumă fixă. Ne­greşit, nu întră in categoria acestor lipsiţi de scrupule, organizatorii tur­neelor oficiale, sau ’ turneele, făcute de teatre serioase, stabile, cu vechi­me şi reputaţie , nu ne gândim decât la turneele improvizate de trupe, care se constituiesc ad-hoc pentru a se risipi, odată turneul încheiat. Dar traducerile ? Bieţii autori străini sunt lăsaţi prada masacrului celui mai bestial din partea unor tra­ducători improvizaţi, care, de obiceiu, ştiu româneşte tot atât de puţin ca şi limba, din care traduc. Urmarea este uşor de înţeles. De aceea, socotim că toate aceste mişcări teatrale internaţionaliste, schiţate în ultima vreme, sunt menite să aducă numai bine tuturor felurilor de activităţi, componente ale activi­tăţi teatrale mondiale. ‘ .­Şi nădăjduim că de îndată ce cri­ticii şi directorii se vor fi organizat separat, o federalizare a tuturor a­­cestor organizaţii, urmărind scopuri diferite, dar paralele, va isbuti să im­prim© mișcării teatrale universale un ritm de majestiuoa­să și copleşitoare V. R. Cum isi concepe rolurile Ida Rubinstein intervevata de un ziarist francez Asupra modului cum îşi concepe ro­­lul, Ida Rubinstein a răspuns urmă­toarele s — Ori care ar fi arta pe care vrei­­a­ o serveşti, după părerea mea nu poţi realiza ninlic trainic înainte de a purta lucrarea un lung timp în tine, şi aceasta inconştient. Un rol se citeşte foarte repede... Şi după aceasta re­flectezi asupra lui. Trăeşti cu el. .. Printr’un soi de reflex psihic, te adaptezi lui, şi aceasta fără să-ţi dai seama.. Cât timp durează această asimilare necesară ? O lună sau un an. Aceasta depinde de rol. După a­­­ceasta, în mod subit ai impresia că lucrarea e concepută, că eşti pe punctul de a o realiza. Munca psiho­logică, dacă vreţi, este terminată. Rămâne de îndeplinit nea technică.­­— Cred că aveţi oroare de impro­­tcizaţii ? !—. Eu sunt înainte de toate o in­tuitivă. Cânt cu sentimentul ei cori­jez cu inteligenţa. Cred că aceasta e o regulă la care trebue­­să se supue toţi artiştii. Părerea mea e că nici o improviza­­ţie nu e posibilă pe scenă. Aceasta pentru că pe­ scenă poţi» — cel puţin, în ce mă priveşte, — într’o stare nervoasă care-ţi interzice auto-con­­trolul. Si apoi pe scenă nu contezi decât ca o celulă a întregului­­ an­samblu. Unii artiști cari improvizea­ză îşi pierd continuitatea si la un moment dat demnitatea. — Ati spus, doamna, că lucraţi cu sentimentul. Nici­odată nu’ati recurs natural. Improvizaţia poate să-işî aî­­be aci locul. Când joc un rol de tragedie, de e­­xemplu „Oripha,e”ni ştiu câţi paşi tre­­bue să fac într’o­­mişcare. îmi studiez gesturile ei şi detaliile cele mai neîn­semnate. In „Dama cu camelii” însă, trăesc. Nici un gest nu mi-am calculat. El ese din mine spontan, ca­­şi acelea pe care le fac vorbind cu d-voastră. M’am impregnat de sufletul rolului. E voluptatea pe care mi-o oferă arta mea.­ ­ .. c­ Un teatru distrus de fse Teatrul Trocadéro din Liége a fost mistuit de un incendiu. Focul a fost pus de un lucrător,­­că­ruia nu i se plătise salariul. Amicul nostru .N., emetiit gazetar, are de câteva luni, fericirea, — adică vorba vine ! —, să fie tatăl unui co­pil, care, fireşte, — aşa ne asigură d-na şi d. N. — este cel mai frumos şi mai inteligent copil din câţi s’au pomenit vreodată. Are un singur defect: sblaer­ă, slta­­r­ă ceva de speriat. Doamna N îl plim­bă toată noaptea în braţe ; dar acum câteva zile, d-na N. fiind cam sufe­rindă, oficiul acesta a revenit d-lui N. . Fără întrerupere, dela­­ seara la 6 dimineaţa, bietul N. s’a învârtit prin dormitor, legănând plodul în betate. Când îl depuse, în sfârşit, în leagăn, N. oftă din adâncul rărunchilor : — Bine că a trecut și noaptea asta. Dar ce adevărat e că nu trebue să pozitor­i te plângi niciodată, fiindcă există. Nenorocirile l-au urmărit , întotdeauna, nenorociri și mai mari întreagă pe Beethoven. Ele l-au smuls decât aceea car­e ți se întâmplă ție.... — Adică cum ? — Dacă trăiam la pol, unde noaptea ţine șease luni ? Frământări familiale. — Ai avertizat pe fiica noastră,... că dacă se încăpăținează să vrea să-l ia pe Popescu, nu-i dăm un ban zestre ? — Nu. Dar am făcut ceva mai bun l-am spus asta lui Popescu! — Ascultă, dragă, întâmpină Iones­­cu pe Popescu, n’ai putea să faci ne­vestei tale mai puţine toalete şi pă­lării ? — Și ce-ţi pasă ţie că-i fac toalete şi pălării ? întrebă indignat Popescu. — Păi, uite ce e, replică Ionescu, de câte ori nevastă-mea o vede pe a ta cu o pălărie sau o toaletă nouă, îmi pretinde să-i fac şi eu şi mă scoate la covrigi. Ionescu prinde vastă-sa, pe Popescu la ne­ o nouă chemare a Principesei Ileana Mi-e sufletul plin de bucurie că la apelul meu, mi s’a răspuns din toată inima de cei cărora până acum m’am adresat şi le mulţu­mesc cu recunoştinţă. Nu m’am îndoit niciodată ca românul are un suflet milos şi că ştie la vreme de nevoie să ajute pe aproapele lui. Ajutaţi-mă însă şi mai departe să-mi îndeplinesc dorinţa, căci deşi­ am adunat în ziua de Vineri 18 Iunie suma de un milion lei şî Sâmbâtă 19 Iunie cinci sute de mii lei, totuş îmi trebue încă aju­torul vostru. Ajutaţi-mă să dăm uşurare ce­lor bolnavi în spitalul militar, prin construirea unui pavilion, unde să-și poată găsi vindecarea.­­ Ascultat! glasul meu, prin care­­ vorbesc miile de suferinzi. Ei ne vor binecuvânta pe tot». ILEANA Principesă a României NOTA. — Sumele, ce se vor dona, se vor trimite pe numele meu, la palatul Cotroceni. Colţul Două imagini din viaţa lui Beethoven Cine a privit unul din numeroasele portrete ale Titanului, cine a ascul­tat melancolica parte „Adagio” din­­tr’una din sonatele sale el nu a recu­noscut durerea profundă care învălue personalitatea şi opera marelui com­din mijlocul vieţei convenţionale şi banale şi au făcut din artistul talen­tat, muzicianul cel mai genial, ne­muritorul Beethoven ! Nimic mai dureros pentru un mu­zician decât de a simţi că auzul, sim­ţul său cel mai preţios, îl părăseşte zi cu zi ! Şi într’adevăr surzenia care îl a­­meninţa pe Beethoven de ani de zile se agravează brusc în 1802, provocân­­du-i o dublă criză : fizică ei morală. Toate încercările ,şi toate speranţele unei , îmbunătăţiri sunt de prisos. Beethoven încearcă­­să se amăgească pe sine­­şi pe cei din jurul său, însă realitatea crudă se afirmă tot mai in­sistent: el nu mai aude aproape de loc. Victor Hugo a scris în romanul său „Quatre-Vingt-Treize” un capitol miş­cator întitulat : „Aures habet et non audiet.’’ Eroul său vede clopotul agi­­tându-se în clopotniţă fără a-i auzi In acelae an Biografia sa înscrie si un alt fapt care l-a zdruncinat pro­fund. O pasiune puternică îl leagă de Giuletta Gium­ardi în care Beethoven spera să..găsească dragostea ■ dorită. Peste câtva timp însă, se vede pără­sit de aceia căreia îi dedicase cele­bra sonată „Clair de lune.” Chantavoine scrie desipre acest trist e­pisod din viața lui Beethoven : „Bolnav, infirm, părăsit, cu sufle­tul şi corpul rănit, Beethoven se gân­deşte la moarte. Beethoven se­­ în­drepta însă curând spre un nou ideal pe care 11 găse­şte în artă. Muzica va înlocui plăcerile, dragostea, sănă­tatea şi­ distracţiile. „Arta sa nu se va mai asemăna în­să cu ceea ce crease până atunci. Pen­tru a distra pe amatori şi pentru a aproviziona pe editori, despărţit de lume prin zidul tot mai gros al surze­­zinieî, părăsit de Giuletta, el va în­credinţa artei sale toate­­ durerile şî toate bucuriile sufletului.” Pentru sala de concert Beethoven e definitiv pierdut. Opera din Viena reprezintă, pen­tru sărbătorirea geniului său, lucra­rea sa favorită „Fidelio” ei îl invită să­ conducă personal partitura. A­­ceeaşi zi a însemnat prăbuşirea com­plectă a forţelor sale: neauzînd ni­mic, Beethoven dirijează la întâi­ sunetul. Nu mai putin dureroase sunt copi­i si un revolver? II întreabă el pebtelele din fata lui Beethoven cari a- “^e.^orhestra se opreşte si repre- Popescu. I nuntesc etapele boalei sale îsi mai • —- Da, răspunde Popescu, ales acela care aminteşte de ^prima — Si eu răspunde Ionescu, ne da­ execuţie a „Simfoniei a noua’ cern în camera de alături şi ne ba­tem imediat în duel. Ajunşi în camera de alături Ionescu îi spune lui Popescu : — Bagă de seamă, tragem în aer­, cădem jos şi ne prefacem morţi. Ba cine s’o duce mai întâi nevastă-mea, ăla se obligă s'o ia Revolverele se descarcă, loneasca intră în cameră şi văzăndu-i pe amân­doi morţi, deschide garderobul, spu­nând : Ionel, poţi să ieşi afară, au mu­rit amândoi ! Maestrul dorise să o conducă per­sonal. Sala în delir îl a­ram­a, aplau­dând şi chemându-l. Beethoven însă, cu spatele spr© public nu bănuia de cele ce se petreceau în juru-i. O cân­tăreaţă îl luă de mână şi­­întorcân­­du-l spre public îi arătă mulţimea a­­gitată. Titanul mişcat plânse atunci ca un copil. Tentaţia este întreruptă. Beethoven la­­pupitru nu înţelege nimic. Bătrâ­nul său amic Schiller este acela care îl opreşte şi îi povesteşte cele ce s’au petrecut. Schiller a descris această impresio­nantă scenă : „Imposibilitatea de a continua sub conducerea lui Beethoven era eviden­tă. Cine ar fi îndrăznit însă să-i co­munice cele întâmplate ? Nimeni nu îndrăznea să-i strige : — Retrage-te sărmane nenorocit, tu nu poţi conduce !” Neliniştit, Beethoven se agită, se întorce­a spre stânga şi spne­­ dreapta încercând să citească în ochii muzi­canţilor motivul întreruperii. Toată lumea tăcea. Deodată, el mă chemă cu un gest poruncitor, îmi întinse caetu-­ s­ău făcându-mi semn să scriu... Şi -atunci am scris în câteva, cuvinte: „Te implor să nu mai continui : „Să plecăm!” Se îndreptă grăbit spre casă, intră şi căzu nemişcat pe un. .divan, acope­­rindu-şi obrazul cu mâinile. Rămase astfel până la ora mesei. La masă n­u scoase un cuvânt şi expresia anei profunde dureri îi întuneca fata. Nu văd o singură zi în tot timpul îndelungatei prietenii care m’a legat de Beethoven, ca această fatală zi de Noembrn­e. Și până la moartea sa im­presia acestei teribile scene a rămas vie în memoria sa.” 1 Arta decorativă românească ln expoziţia din Monza In­­anul viitor se va deschide, la Monza (Italia) o expoziţie in­ternaţională de artă decorativă la care a fost­­invitată să i­a parte şi România­. D. Al. Tzigara-Samurcaş D. Prof. Al. Tzigar­a Samurc­aş a­ fost numit,­­comisar al guvernu­­lui român pe lângă această expo­ziţie, cu insărcinarea de a­ orga­niza­ secţia de artă decorativă ro­mâneasca. — Ah­o ! Centrala ? Cum, nu e Cen­, —• Ei, dar a prop­os,­ spuneai că se trata ? Dar cine e? A! Ce surpriză! modifică noua lege a teatrelor... Ce e aude zeci, iar restul de optsprezece au fost grupaţi intr’o aşa zisă echipă de pro­­pagandă, care s® va dizolva prin eli­minarea componenţilor, dacă la 1 Ia­­­­nuarie, nu se vor mai găsi fonduri — Nu se aude nimic ! Se pare insa : bugetare pentru plata lor. Si este si­gur că nu o să se mai găsească ! Ei şi din cin© se compune a­­ceastă echipă de propagandă­? — Mister ! Toate străduinţele mele pentru a da de numele celor optspre­­zece condamnaţi şi condamnate, au fost zadarnice... Se ţin ascunse, ca şi când ar fi vorba de un teribil secret militar... De altfel, să-ți spun drept, nici nu mi-am prea bătut capul să aflu din cine se compune echipa de propagandă, deoarece ar fi fost o muncă de prisos... — De ce ? — Fiindcă în curând nu o să mai­­existe ? — Ce ? — Echipa de propagandă... — Da, ştiu, mi-ai spus, de la 1. Ia­nuarie... — Aş ! Mai de vrem© î Până în câteva săptămâni... — Ei cum, asta ? — Foarte simplu... Dacă noi, c©­ din afara teatrului, cei neinteresaţi direcţi în cauză nu am putut afla nu­­mele celor destinaţi eliminării, sub e-­leganta și politicoasa etichetare de ..echipă de propagandă”, apoi fiecare din membrii acestei fatale echipe a aflat, prin mijloacel» c»e m­al«­. . . „ De ce surpriză ? Pe cine voiai la mijloace de exaltare, cari pot sa se chemi ,a telefon dea sensibilităţii d-voastra maxi­ , _ Chiar pe d-ta !.. mum de acuitate ? _ Atunci ? — Da. In special la operă. Găsesc ! M’a surprins faptul că ridicând că muzica permite sufletului să se telefonul, să te chem pe d-ta, mi-ai deschidăt întreg. _ A răspuns­ de-a dreptul, fără întervenția-Ea scoate din fundul sufletului nos- Centralei... Parcă Var si 'fi instalat tru elanuri nebănuîte. De multe ori telefonul automat ! cânt la piano când vreau să-mi con- ’ — Explicația e foarte simplă : toc­cep un rol. maî te chemasem și eu... Efectul publicului asupra dam- j — Arta înseamnă că aveai ceva vi­­n­ ea voastră ? teresant să-mi spui! Dă-i drumul. — Un răspuns foarte greu de dat, repede... Adevărata plăcere pentru mine e în _ A ! nu ! Nu ştiu nimic deosebit... creaţie, decât în ceea ce realizez pe» Dar era aşa de cald şi atâta placti­­scenă. Pot să vă spun că eu nu^ joc­­seara pe aici. Jucat mi-am permis să decât roluri, la care știu că mă pot grăbesc fericirea de a sta un sfert de adapta. Să încarnez o eroină p© care n’o simt psihicește, — departe de mime. Simt o mare plăcere să fiu Sfânta Sebastîania. Sunt însă incapabilă să mă desbrac complect de personalita­tea mea. — Studiat! Ia fel rolurile de trage- die, ca și cele de comedie ? — Există, după părerea mea, în tragedie un element plastic a cărui importantă egalează pe cea a verbu­lui Comedia, maî umană, maî aproa­pe de concepția noastră cotidiană a­­«ne» fietii, trebue să fie jucată mal era la telefon, cu d-ta, — Măgulitorule ! De când ai invă­­ţat să învârteşti asemenea madrigale telefonice ? — Mă pregătesc pentru direcţia Teatrului National !... — Şi ?... — Şi, înţelegi, când eşti director la Teatrul National, sub imperiul actua­lei legi, este absolut necesar să­­ ştii să fii onctuos şi cu o duzină de com­­­plinente, gata, în buzunar... Este singurul mijloc de a te putea men­ţine, altfel păţeşti cum au mai păţi­­t-o şi alţii... Ise fi domolit, prin reprimirea unora şese in asemenea împrejurări, dacă şi resemnarea celorlalţi „problema " face sau nu parte din ea... echipei de propagandă continuă să i „Și iarăşi, cum se obicinuește in a» facă ravagii... i semenea Împrejurări, fiecare a­re­: — Dar ce este cu această echipă, curs la câte o considerabilă proptea... de propagandă ? _ i „Astfel, o ingenuă a fost asigurată — Cum ? Nu știi? Era vorba să fie . de reprimire in cadrele Teatrului eliminaţi treizeci şi opt de stagiari şi . National, fiindcă un temut polemist a probişit. S’au eliminat numai două- am aninţat cu deslănţuirea unei teri­­bile campanii... „Un june prim a fost şi el pus in situaţia de a-şi petrece liniştit vi le­­giatura, graţie unei energice notiţe apărute într’un mare ziar de seară... „O cochetă gingaşe şi fără talent şi-a reluat şi ea locul, din care fusese luxată, fiindcă fratele ei, comisar re­gal, a ameninţat cu arestarea în massă a Comitetelor Reunite ale Tea­­trului Naţional... „Fiica unui înalt funcţionar de la Fi­nanţe a fost şi dânsa scoasă din­ rân­­durile echipei de propagandă, fiindcă Ministerul de Finanţe a anunţat că, în caz contrar, va face toate şicanele posibile la eliberarea subvenţion pe cari Ministerul Artelor le varsă Tea­trului Naţional prin Casieria Centrală a Statului... „In sfârşit, un autor dramatic fără succes, cu un depozit imens d© piese nejucate, a ameninţat că, dacă nu-i este reprimită imediat sofia, se­­va în­­fiinţa in fiecare Vineri, cu câte o nouă piesă de citit, la comitetul de lectură al Teatrului National...­­ „Dar pe toti La bătut, juna primă de dramă, care a venit cu o afuri­senie de la Sfântul Munte, aplicabilă in caz de eliminare... „Evident, cu acest sistem,­­ echipa de propagandă, foarte grav ,descom­­plectată, este ameninţată cu totala­­ desfiinţare... „Iata ta cînzia, cuvinte, tabloul mar­­­că, totuşi, legea se va modifica. Pen­tru a se satisface toate doleanţele, se vor introduce câteva modificări ceru­­te de artişti, şi anume : toţi societa­rii de clasa întâia vor fi de drept şi socieari hors-classe ; nimeni nu va putea fi eliminat din Teatrul Naţio­nal, dacă va putea produce dovada că este susţinut de un Preşedinte de Casaţie, de un general de corp de ar­­mată, de Patriarh, sau de un mem­bru al Academiei Române, orice artist este obligat să încaseze, cel puţin, o­­data pe an, o subvenţie grasă de la Ministerul Artelor, fie pentru un tur­neu în tară, fie pentru un voiaj in străinătate; directorul unui Teatru National are dreptul să-şi aleagă trei dintre stagiare pe carte, să nu 1© eli­mine, în nici un caz, ci, dimpotrivă, să le înainteze de câteva ori pe an, sî să le dea roluri principale, chiar dacă nu li se potrivesc... „Cred că, cu aceste modificări de amănunt, legea teatrelor va găsi — cum se spune..­— consensul tuturor oamenilor de bine... —■ Asa dar, lucrurile tot nu s’au li­niştit la Teatrul National ? : — Ce să se liniştească ? Daca ches­tia eliminatilor propriu zis! pare să mult sau mai puţin exact ai situaţiei eliminărilor la Teatrul National... — Bine, dar e, pur şi simplu, ingro­­zitor !... — Nu. Ţi­ se pare ! In fond toate a­­ceste frământări sunt mai mult co­­mice... Tragică e numai situaţia ce­­lui, care se află în mijlocul lor; şi apoi ce demonstraţie mai elocventă putea exista, pentru realitatea ve­che! lozinci a celor angajat! la Tea. •Tot’,$s»'mi-<ai spus ! . — Fie ! Renunț la drepturile de autor... Dar săptămâna viitoare, mă chemi iar, nu i asa ? . — .Evident ! — Atunci da-mi voie să.ti sărut mâna... ■ • —• La revedere ! ȘOARECELE DE CULISE ’ Curierul muzical Programele concertelor pariziene ale dirijorului Walter Straram, s­unt alcătuite cu o evidentă tendința pen­­tru educarea muzicală sistematică a­­ publicului. Intre numele ultra-moderniștilor Roland Manuel, Roussel. , Ferroud, Bloch etc. figurează ipe program si numel© compozitorului român Mar­­cel Mihalovici. La 24 și 25 iulie au loc la Donau­­r­schingen (Baden) în Germania, con­certe internationale de muzică de ca­meră. Noi am uitat deodată tot lungul şir de plopi Colinele ’nflorite, potecile ’ntre gropi Doar fluviul, printre ziduri de piatră și ferestre E plin de matinale rememorări campestre.. Deschiderea festivalului de muzică de la Zürich — De la corespondentul special al „RAMPEI” - Zürich. 20 Iunie Concertul coral de deschidere în­semnează un început cât se poate de mulţumitor pentru festivităţile d­aci „Psalmus Hungaricu­s , de Zol­tan Kodály şi genialul psalm simfo­nic „Regele David al lui Arthur Honegger au cucerit nesfârşite ova­tiuni, atât compozitorilor cat «i diri­jorului Dr. Volkmar Andrae. După concert, publicul si executaţii sau j , î, Tnnh­ille, unde preişedm­ aTc J JÄ orştoto. .1 ■>­şsw. «-rirtbfTSts nei elveţiene pentru excelenta orga­nizare­a, concertelor, Consilierul comunal, d. Haberlin, a vorbit în numele preşedintelui fede­ral elveţian şi preşedintele secţiunei ^Cronici detaliate vor urma­ ’ 6 m­ioane de lire pentru­ publicarea ope­relor lui D’Annunzio Se anunţă din Roma, el ministrul instrucţiunii, Fedele, în calitate de reprezentant al guvernului ea dus la Gardone, unde în prezenţa lui Gabriele D’Anunzio, a semnat actul public pentru constituirea, sub înal­tul patronaj al Regelui Victor Ema­nuel sub preşedinţia de onoare a lui Mussolini, a institutului pentru publicarea operelor marelui poet. Un fond de 6 milioane de lire a fost des­tinat acestei opere. Gabriele D’Annunzio ffowLvwiM Girul!, !•••• Din toate vremurile, scriitorii au dus-o prost cu finanţele; se pare însă că din toate timpurile au ştiut să suporte cu mult stoicism, chiar cu vesel stoicism am spune, toate lovi­turile soartei! Fireşte, loviturile acestea se su­porta mai uşor în doi: fraţii Antona­ Tra­versi, cunoscuţii scriitori italieni, de pildă, au luptat întotdeauna îm­preună, şi cu succes, împotriva lip­sei de parale. La un moment, Gianino Antona-Tra­­versi, având nevoie de trei mii de lire, se adresă unui cămătar milanez, care-i făgădui banii, cu condiţia ca pe poliţă să semneze ei fratele său, Camillo.­­Gian­nno plecă imediat la cafe­neaua celebră de lângă Dom, și, gă­­sindu-1 j pe frate-său, îi spuse: — Știi că am fost la cărtătaruî, la care m’ai trimis tu, îmi dă banii, dar dacă pe lângă semnătura, mea de „Gianino Antona-Traversi, fericitul autor al lui „Rozeno”, vei pune și semnătura ta : „Camillo Antona-Tra­­vepsi, fericitul autor al lui «Mattins dopo”. — Fie ! Cu plăcere ,­ui Camillo semnă repede, cu inima uşoară. Ce însemna încă o poliță pentru el, față de uriașele datorii, pe care­ le avea ? Dar a doua zi, Gianînno năvăli un cafenea, furios, vânăt de indignat­­. — Camillo ! Camillo! Știi că bes­tia aia de cămătar nu se mai mulțu­mește numai cu semnăturile noastre... — Cum ? — Nu-i ajung semnăturile a doni autori... . A,. Dar ce mai vrea ? — Mai vrea semnătura unui autor ? — Care ? —­ A autorului zilelor noastre! răspunse, pufnind în râs Gianînno. / nadqr Nocturnele Au înflorit teii. Intr’o noapte­­am întârziat până după domolirea prafu­lui și a mirosului de benzină, intre teii­ dela Șosea. Când albea fruntea cecului, la trei spre ziuă, călcam în­cet, prin, mijlocul bulevardului, in be­ţia florilor de tei. De lângă un felinar, deodată . — De unde vii d-ta, d-le ! — Ce-ți pasă ?­­ *­Era un sergent de oraș. — Ce faci pe aici ? Și ca să văd ce mină va luă, răs­­pună : — Poezii. — Păi, nu-i voe la ora­­asta. Mă legitimez și trec mai departe nesupărat. Dar, lucrul s'a repetat încă de două ori. Mi s'a întâmplat să surprind o pe­reche de tineri un conflict cu gar­distul. Şi aveau dreptate doar amândouă părţile, şi autoritatea şi­­indivizii”. In Bucureştiul acesta unde parcu­bisti Nsteetari hursî®*'î, pro- u­rile şi grădinile publice sunt inva j,s­i societari, sau pensie­ date ziua de servitoare vulgare şi de nari . „J y suis, j’y reste t” cum spu­­nea mareşalul Mac.Mahon la Sebas­topol., şomeri cari nu-şi mai caută de lucru, unde nu mai există loc de recreaţie pentru publicul astâmpărat şi obosit Tx j A c aw . « i/e­ nirru, usiwm[jurai­ul UVOSll •I» r im ‘rr‘ 1Jirai^^ln®^za de munca zilei, se impune un regim aşa de solid in Teatrul National ? — Fiindcă Teatrul National, ca in­stituţie de Stat, oferă angajaţilor lui, realizarea idealului oricărui brav ce­tăţean român, atât de plastic concre­tizat de Caragiale, în faimoasa In­­femură : „Românul se naşte bursier, trăieşte funcţionar, şi moare pensio­nar !” — Ai dreptate ! — Vezi ? Şi cu asta am golit toată traista, cu care, a» venit «zi^îa* te­lefon... — Nu era mult, dar era bun ! A­­bea aştept seara să povestesc şî eu prietenelor mele— — Ce ? special. Paradisul parfumului ciss­tei, atât­ de cântat de Eminescu, este actual­mente singurul refugiu. Lipsită de vecinătăţi, Capitala Ro­mâniei Mari nu are nici un loc plan­tat rezervat oamenilor aşezaţi,­ dornici de o recreaţie. Se cheltuesc fonduri pentru lucr­uri utile şi inutile şi strigătul acesta nu e auzit. Nocturnele sunt în acest caz unicele posibilităţi de evadare din meschine­ra cotidiană. Şi ar fi bine ca cel puţin, atunci să fie lăsaţi în pace. B. D. tfcmAflieeă ’a&tabpl

Next