Rampa, septembrie 1929 (Anul 14, nr. 3483-3508)
1929-09-15 / nr. 3495
AMIL XTV, No. 3495 REDACTIA ADMINISTRAȚIA Sl ATELIERELE ORARCE STRADA SĂRINDAR. * * ■ fc • * O N M*/M V. # ."S* ®1B I \7 PAGINI «S DUMINICA 1f SEPTEMB. 1929 MAIjODSAflCA TEATRULUI nmm mm\ 11LUPII »I AMPh 8 »* ♦♦♦♦♦♦ ADRIAN MANIU SmFQTr.' O 11 y— Cu prilejul Congresului internaţional al criticei dramatice şi muzicale, Germania va fi reprezentată, printre alţii, şi de către d-d Bernhard Diebold, criticul dramatic de la «Frankfurter Zeitung. Bernhard Diebold înseamnă mult mai mult pentru mişcarea dramatică modernă germană decât i-ar îngădui activitatea sa critică la un ziar de provincie, chiar dacă ziarul e popular şi foarte cetită gazeta «Frakfurter Zeitung». Diebold nu e un simplu critic de ocazie, nu e un obicinuit cronicar dramatic, care la curent cu dedesubturile mişcării teatrale din oraşul său se căzneşte să împace interesul gazetei sale cu interesul întreprinderilor pe care e chemat să le concureze şi să le îndrume. Descinzând ca atitudine în linie directă de la Lessing, care se ştie că inaugurând în Germania critica dramatică propriu zisă, a fost un reformator şi un creator de curent, Bernhard Diebold a fost în clipa când expresionismul german cucerise scena şi o parte din opinia publică literară nu numai reprezentantul critic al expresionismului dramatic, dar şi judecătorul lui cel mai serios, ştiind cu un remarcabil simţ critic să deosebească elementele anarhice ale nouii şcoli literare de elementele cu adevărat trainice şi noui. de ION SAN GIORGIU Din activitatea sa critica, militantă din primii ani de după răsboiu a istorit cartea sa temeinică şi originală «Anarhia in dramă» care va rămâne cu siguranţă pentru istoricul literar al scriitorului ca cea mai însemnată contribuţie critică pentru mişcarea dramatică din primele două decenii ale veacului nostru. Cartea lui Diebold e o lucrare critică unică in felul ei. Ea e în acelaş timp un istoric al dramei germane contimporane — ale cărei rădăcini trebuesc căutate în comedia sociala a lui Wedekind şi în drama lui Strindberg — şi o critică foarte fină a defectelor pe care noua şcoală expresionistă le-a adus cu sine în drama germană şi datorită cărora în cele din urmă a sucombat. Ceea ce este insă extrem de interesant şi trebueşte neapărat reţinute faptul că pentru a doua oară în Germania critica dramatică militantă a putut impune o autoritate critică, de care va rămâne legată şi pentru mai târziu literatura dramatică germană contimporană. Rolul criticei dramatice a depăşit astfel actualitatea şi a trecut, în cazul lui Diebold, in istoria literară. E un ideal la care nu toţi diletanţii foiletonului dramatic au dreptul sa aspire şi pe care Diebold cu siguranţă că l-a atins. Bernhard Diebold Charlie Chaplin printre leproşi in insula Culion. — şase mii de bolnavi. — Un teatru, o tipografie şi un ziar.— Reprezentaţiile etnografica din Gallon. — Chaplin va juna pentru leproşi în carne şi oase .America îşi trimite leproşii săi în insula Culion, din arhipelagul Filipinelor. Acolo trăesc şase mii de bolnavi. Puţini din ei mai pot spera sa iasă vreo dată din infernul in care-şi ispăşesc de vii păcate neştiute. Căci leacurile găsite de ştiinţă teribilei maladii nu pot salva decât o infimă parte a celor contaminaţi. Experienţele făcute din ultimul timp la Paris cu bolnavii la cari lettra nu s’a manifestat încă prin contuziuni au dat rezultate satisfăcătoare. Dar mai departe n’au pătruns luminile ştiinţei. Astfel că şi leproşii din insula Culion trăesc complect izolaţi de restul lumii. La intervale mari, de trei sau patru luni, se opreşte câte un vapor şi pe coasta insulei lor, aducându-le ziare, părţi şi cadouri. Printre aceste, cadouri se găsesc regulat 25.000 metri de film, dar al companiilor cinematografice din America. Filmul e una din cele mai iubite distracţii ale leproşilor. Ei îşi au, dealtfel, un teatru al lor şi o gazetă care apare săptămânal, tipărită în propria lor tipografie. Dar, cum am spus, culmea bucuriilor lor o constitue sosirea vaporului cu filme. Reprezentaţiile cinematografice iau caracterul unor adevărate festivităţi. Ele nu seamănă însă deloc cu reprezentaţiile europene. In insula Culion nu există sală specială,pentru cinema, astfel încât spectacolul are loc în aer liber. Cu mult înainte de apusul soarelui, mii de curioşi se aduc marele eveniment. Când se î ntunecă apar, în sfârşit, pe ecran primele imagini. Bărbaţii, femeile, copiii, şed acolo veseli şi fericiţi, ca şi cum n’ar fi bolnavi, şi urmăresc desfăşurarea magicei fâşii de ■ celuloid. Se proectează drame , comedii, jurnale, unul după altul, fără nici un criteriu. Reprezentaţiile durează adeseori opt şi nouă ore, fără întrerupere, căci publicul din insula Culion nu se mulţumeşte numai să vadă într’o sngură seară tot ce le-a adus vaporul. Comediile cari îi plac în mod deosebit rulează de două şi chiar de trei ori în şir. Abia la răsăritul soarelui care face imnă in piaţă, unde se va produce posibilă proeetărea, îl hotârăşte să închee şedinţa. Bolnavii se întorc atunci în pavilioanele lor şi se culcă. Favoritul leproşilor din Culion este Charlie Chaplin. Nicăiri în lume comediile sale nu repurtează un succes atât de mare. In noaptea «premieră» ele rulează de opt şi zece ori. Dealtfel cea mai mare parte din filmele cari li se trimit sunt comedii cu Chariot. Vaporul «Grant», care face legătura între ei şi lume, le-a adus insă ultima oară o surpriză naică. Bucuria celor şase mii de nenorociţi va fi nesfârşită. Căci Charlie Chaplin le promite, printr’o scrisoare autografă, că-i va vizita anul viitor în persoană. Şi va juca, scrie Chaplin, în came şi oase o comedie numai pentru ei. » Ziarele de peste Ocean acordă frumosului proiect al lui Chariot o deosebită atenţiune. Revistele de specialitate dau ample amănunte asupra acestei reprezentaţii unice, pentru care alţi spectatori ar plăti orice sumă, dar care va fi numai privilegiul leproşilor din Culion. Asistentul genialului Charlie, Harry Bergmann, a şi fost însărcinat cu facerea pregătirilor necesare. Scena va fi construită la Hollywood cu toate decorurile, a căror machete le-a făcut însuşi Charlie. Ea va fi montată pe roate neutru ca bolnavii să nu ajute la aşezarea ei. A fost deasemeni consultat un medic şi el va însoţi tot timpul expediţia Spectacolul va fi, binefite. Ies, o pantomimă. Chariot Din cuşca sufletului PONŢI ŞI POANTE Scena se petrece intre umorişti. Totuşi, începutul ei -a cam, trist vara a trecut-, grădinilede spectacol se inchid una după alta, şî cu ele, se-kn- Chid surse preţioase de venituri pentru răvUrşii. Et. lucru ciudat: odată, cu secarea acestor fântâni, de bancnote, seacă şi izvoarele spiritului. Unul după altul, revulata tentează o glumă, care cade insă, rece, şi lugubră... Unul din ei, în special, încearcă eşec după eşec. Totuşi, nu se întristează, ceea ce face pe unul din confraţi să-l întrebe : — Dar tu cum crezi să poţi trece iarna? — Am nişte ponţi ai mei , răspunse Interpelatul. — Mai bine ai avea nişte poante ! conchise interpelatorul, sec. Tac astă,s’ă râs. . MODESTIE Haydn dirija odată la Londra o simfonie, şi publicul, curios ca pretutindeni, se îmbulzea din ce în ce mai, mult spre orchestră, ca să-l poată vedea mai deaproape pe maestru. Rezultatul acestei curiozități a publicului fu că sala era complect goală până dincolo de mijloc. La un moment dat se produsese un zgomot asurzitor. Un candelabru căzuse in parter sfărâmându-se înmii de bucăți pe scaunele pe cari nu se afla nimeni. Agitaţia în sală era la culme; toţi nu vorbeau decât de minunea prin cares’a salvat viaţa a numeroase persoane. Haydn, care era foarte emoţionat, strânse mâna primului concertmaistru şi-i spuse surâzând: — Muzica mea pare a fi înt de adevăr, bună la ceva, astăzi, a salvat, cu siguranţă, cel puţin treizeci de vieţi, omeneşti. PRETENŢIE . Un tânăr poet, şi dramaturg, care-şi dea regulat startul la Capşa, plictisit ,de mizeria, ■■tovarăşe inevitabilă a artei şi talentului, s’a hotărit să dea şi el o lovitură, însurându-se cu o fată de familie bună şi, — mai ales, — bogală, ■Nu i-a fost greu să găsească o găscuiţă, care să plece urechea şi să-şi deschidă inima la declaraţiile lui lirice... Numai că, ajungându-se la chestunea, căsătoriei, gâsculiţa s’a dovedit a nu fi chiar aşa de mare gâscă, fiindcă, înainte de a prezenta pe poet părinţilor ci a căutat să ia informaţii şi asupra familiei lui. Aşa încât, la una din ultimele ’ lor întâlniri, fata i-a spus : — Şti, dragul meu, am luat informaţii asupra familiei tale... M’a costatcinci sute daici... Şi nu sunt prea bune — Bine, draga mea, — răspunse imperturbabil, poetul: — şi tu eşti nu ştiu ,cum. Ce ar fi vrut să-ţi dea pentru cinci sute de lei ?... OBICEIUL E A DOUA NATURA Scenă autentică, petrecută in hall-ul unei mari bănci bucureştene. Unui gazetar i s’a întâmplat nenorocirea să li se îmbolnăvească grav soţia , surprins fără prea multe rezerve, aleargă la bancă, să solicite un ■împrimut, dar nu găseşte pe directorul, pe care-l cunoştea le birou; in schimb, tocmai când coboară de la di. ■recţie, dă, în hali, peste un om de bursă, care t ar fi putut să-i facă acelaş serviciu... Omul de bursă, preocupat de speculaţiile lui, e foarte aferat; totuşi se opreşte să stea de vorbă cu gazetarul : — Ce mai faci ? — Uite, tocmai, sunt foarte amărât. Nevastă mea e bolnavă... Are febră mare... Eri dimineaţă, SS ; aseară, SS ; tot dimineaţa-i io... -r' Lg 11, vinde ! ,răspunde, distrat omul de bursă. D. A. N, un cunoscut scriitor şi ziarist a rămas iar fără parale. Și nu mai are de vândut decât un cufăr, mare şi frumos, cadou, de la un Unchiu al său, așa încât, administratorului gazetei, care-i refuză un nou avans, A. X. îi spuse : — Dar un anunț pentru vânzarea unui cufăr îmi publici ? — Da. — Hai să-l redactăm.! — Hai ! Ei .4. N. scrise : „GEAMANTAN, mare, frumos, absolut nou, îmbrăcat în piele, se vinde de ocazie, din cauza...“ — Din ce cauză să pun ! Se întrebă A. N. — Pune „din cauza... plecării!“ îl conciliază administratorul. . ......—pro--- CAUZAI N OTF. Vieţi romanţate De curând un gen aproape nou a invadat în literatură. Viti-vnile librăriilor sunt pline de cărţi. Vieţile romanţate. Toţi morţii iluştri au fost sculaţi, rând pe rând, în cămaşe de noapte, în papuci, oricum. Unii au venit cu neaşteptate surprize cu o viaţă întinsă ca o cupă spre aventură, sau cu o moarte devastatoare, monstruoasă. Dar iată că îngerul cel bun care distribue poeţilor subiecte şi-a secat proviziile de vieţi romanţate. Sau scris atunci mai multe cărţi despre aceeaş viaţă .Am avut astfel în acelaş timp trei La Fayette, cinci Napoleon şi nenumărate Jeanne d’Arc. S’au scris apoi şî vieţi cari n’au cunoscut «vântul cel sălbatic al durerii», cari au fost m sinea lor calme, placide. Am avut o viaţă a lui Angier, (e cea mai anosta din câte cunosc) o viaţă a naturalistului Fahre şi mai ştiu eu a cui. Iar atunci când şi ele au fost epuizate romancierii au inventat noui subiecte. Au scris viaţa oamenilor despre care nu se ştie mai nimic, viaţa lui Attila, sau viaţa lui Childeric. Şi acum de curând, în extremis, autorii au descoperit pe cineva despre care nu se ştie mai nimic şi care a fost un tip în viaţa lui, obscur. Şi au scris viaţa lui Vatel, bucătarul lui Fouequet. In curanţi, dacă o să meargă tot aşa, e de aşteptat că vor scrie viaţa mea sau a domnului Mihalache Dragomirescu. DAN BOITA E şapte seara... La Teatrul Naţional sau aprins luminile. In gangul de la intrare, trei becuri enorme poleiază faţada. In piaţa din faţa teatrului, lângă squar, actorii care-şi fac zilnic aici sista, primic luminele acestea ca un semnal. Razele becurilor se transformă ,pentru cei ce apar in spectacolul din seara, aceasta, în soneria care anunţă in cabine apropiata intrare* a actorului în scena-, — . cÎncotro Calborene? — jNu vezi că s’au aprins Tu, minile,? ■■■-", ■ _ î La ora când, prin poarta din str. Câmpineanu îşi fac apariţia cei dintâi actori, cari poartă grăbiţi paşii spre cabine, teatrul doarme vnda... Tv întuneric beznă... fotoliile par după chef , fundul lor sta rezemat, ia prestaţie, pe spetează, şi strapontinele stau lipite de braţe, ascunzându-se. Lojile par nişte cuşti sumbre, iar oglinzile reflectează, — după gradul de fantezie *al privitorului — dihănii îngrozitoare... Policaudiul e şi el în notă , pare mahmur, şi trădează o poftă nebună să se arunce jos, pe fotoliile pe cari le priveşte de atâta amar de vreme. De la galerie, răzbat până jos, în partru două dungi violete: sunt becurile cari ard în permanenţă.... In timp ce sala e cufundată în întuneric, în foaierul din faţă, lângă casă, şi pe culoare, luminile se aprind treptat. La garderobă, personalul se pregăteşte de zor, tichetele numerotate sunt revizuite, femeile îmbracă şorţurile, în timp ce biletierii se transformă unul câte unul.. Dedu, care toată ziua e cu ochii în patru în faţa cabinetului directorial, a intrat pe uşa dosnică a garderobei din stânga parterului a revenit peste câteva clipie de altă înfăţişare. A lepădat haina şi scene cortinei e, acum in livrea, grav, cu un teanc de programe vechi in mâini... In foierul din faţă, sunt adunaţi la un momient dat toţi controlorii... Şeful contrelor d. Tăcu, face apelul- Nu lipseşte nici unul- Pe scenă, decorul primului, act aşezat... Petrică, şeful, maşinist face ultima, inspecţia a decorului, naintea apariţiei, directorului ■ de scenă. In cabine, actorii sunt în toiul unei activităţi febrile■ Pe scările ce duc la diferite etaje, e un dute-cino neîncetat. Unii coboară alţii urcă. De sus o voce baritofala a comandat : — Miculae, adu-mi alţi ciorapi.. Ăştia sunt rupţi... Vocea se încrucişează cu alta : — «Un tricou curat Nicolae că ăsta-i de aruncat pe gârlă... Prin uşa une cabine răsbate unbalog în ungureşte , Prancomir şi Marius reamintesc un turneu cu peripeţii în Ardeal: «Să-ţi cânt ungureşte, şi mai Uşă-l dracului deHamlet,!... In faţa cabine d-nei Marioara Zimniceanu e o armată întreagă de servitoare, garderobieri, etc., etc- Stautofi nemişcaţi. La un moment dat uşa da deschis . Aparegura d-nei Zimniceanu .- Garderobieră, frizer, toţi de pe sală ştiu o previziune ce se va întâmpla. (Continuare în pagina III-a) min. D-na Marioara Zimniceanu Veste buna In familia Negoescu e doliu mare. O telegramă lapidară, în stil de isprăvnicel — a anunţat moartea subită, la moşia sa din Iepureni, a lui Pârvu Negoescu, mare proprietar, fost primar, prefect şi senator. «Domnu Pârvu mort ieri, instantaneu în magazie. » GLIGORE« In oraşul de provincie unde locueşte răsfirată familia Negoescu, vestea sa răspândit ca un microb. La cafeneaua din centrul oraşului — de unde nulipsea niciodată fratele defunc- tului, conu Barbu Negoescu, tot mare proprietar, tot fost primar, prefect şi senator — se aşteaptă cu nerăbdare sosirea lui, pentru a da amănunte complecte. Un fost căpitan de infanterie își dă părerea într’un cerc de pensionari. In ușă apare conu Barbu, de TUDOR MUSATESCU 1 -■ . . V- - c ’.. -vila fratele mortului, cu doliu mână și cu barba nerasa. Toate privirile se întorc la el.... — Se duse și bietul Pârvu... rupse ghiata fostul căpitan. Conu Barbu, clatină trist din cap... — Dumnezeu să-l ierte... o cafea băete... c’o bucățică de zahăr. — Da ce-a avut frate ? — Nu știm nici noi... s’a dus fiu-meu la moșie să-l aducă... o să ne spuie el... — Suferea de cord... . lămuri prezidentul. — Și de inimă, complectă fostul căpitan... Știu eu când am făcut , manevrele împreună... — Gândi înmormântarea ? — Mâinie la două sosește vagonul mortuar în gară, la trei îl pornim la cimitir. 9 o a a • • « at « « c â în ziua înmormântării, imediat după masă toate rudele defunctului, se adunaseră in casele bătrânului Barbu, unde avea să se oficieze slujba religioasă. Preoţii sosiseră însoţiţi de târcovnicii fonfi ducând sub braţ împachetate sul, odăjdiile. Cortegiul însă, întârzia să vie de la gară. Se făcuse trei, patru, patru jumătate. — Ce să fie asta, frate ? se încruntă conu Barbu. De la gară nu se comunica nici-o știre. Enervarea devenise generală. Prietenii răposatului începuseră să plece unul câte unul spre cafenea, nepoatele, îmbrăcate în doliu se adunaseră să facă un«garre aux Coeurs» în odăița de lângă sufragerie iar bărbaţii făceau o partidă de table, în salonaş, cu uşile închise. Conu Barbu turba... Se plimbă de colo până colo, cu aminele la spate, cu faţa posomorîta, privind mereu spre pendulă. In gradină, gagisyi de la muzica militară care aştepta să intoneze onorurile, se apucaseră să'joace capra’ -•* * In jurul catafalcului gol se începuseră discuții banale. Telefonul sbârnâi în birou. Conu Barbu se repezi glonț. — Aloi !.. gara Da.. Aici cu Negoescu, fratele mortului... Vine ?' Vine mortul, ?... peste un sfert de ceas e’n gară ? Bun... bun... mersi. înseninat la față de vestea comunicată de la gară, conu Barbu dădu busna în salon. — Veste bună, veste bună, vine mortul !.. Pentru Teatrul Maria Ventura A înflorit lumina în altarul vieţilor închipuite Din veselie adevărata şi din suferinţă vie. Din virtuţi atât de mari că nu pot fî trăite, Din gânduri atât de cuminţi că sânt nebunie. Cuvânt pământean făureşte soarta cereasca jocului, Purtând îndrumare veşnică în timpul menit să piară Dăruind amăgire nouă în farmecul foculii Şi învierea din fiecare seară. Veniţi — impartăşiţî-vă din minciuna ştiuta, Adevăr pe care fiecare’l înţelege într’un alt — Când sufletul işî ciopleşte chip în dorinţa temuta, Pentru ceasul rupt vieţii şî trăit mai înalt. Septembrie, 1929 ADRIAN MANTU -ra Maria Ventura despre Inaugurarea teatrului d-sale Teatrul românesc înregistrea- IDE VORBA CU D-RA MARIA1 ză' astăbeară un 'mare eveniment : inaugurarea. Teatrului. Maria, Fentura. Născută din râvna artistei nepreţuite câre e d-ra Maria, Ventura, şî îmbrăţişată 'cudragoste şî căldură de întreaga noastră intelectualitate, e menită această nouă insituţie de artăsă însemne, o dată în istoria Teatrului românesc. Am găsit decuviinţă să ne adresăm cu această ocazie, directoarei teatrului şi principalilor d-sale colaboratori, pentru a le solicita câteva lămuriri asupra noului teatru pe care îl dăruiesc , astăseară capitalei şi asupra piesei aleasă pentru inaugurare. VENTURA D.ra Maria Ventura, ne-a de* claratt * . Ce să va spun ? Ştiţi tot aşa de bine ca şi mine, ce gânduri mă conduc în munca la care pornesc. Am spus-o în repetate rânduri, de câte ori am avut prilejul, şi o spun şi acum: vreau să contribui şi eu pe cât pot, la marea operă de artă românească, ce se săvârşeşte de câtăva vreme, cu atâta munca şi entusiasm, de către atâtea energii şi talente. Dar ar însemna să mă repet, continuând. Uite, aceleaşi lucruri — poate, cumva mai neîndemânatec — Ie spun şi spectatorilor mei în programul de deschidere. Iată mărturisirea de credinţa a d-rei Ventura : Numai astfel cred, că teatrul nostru va putea trece graniţa făcând operă utila de propagandă— arătând că dacă avem autoridramatici toi cttât.d».talenta^, ^t şi cev de aiurea — maţi. avem şi ungând, şi o .tehnică literară proprie că avem, legendele noastre — datină— o credinţă — un ţel. Succesul unui Tanaid, Istrati ne se datoreşte oare în mare parte ■ faptului că s’a slujit.de marele lui talent ca să vorbească de ţara lui — despre ceia ce cunoştea mai bine ! Acelaş lucru cu ,,Giuleandra* lui Liviu Rebreanu. In tot cazul, aceasta e părerea mea Şi dorinţa mea —— exprimată, poate stângaciu, dar pornită din toată nespusa dragoste pe care o am pentru ţară şi pentru ai mei”. „Am,, vrut să încep activitatea acestui teatru cu o piesă românească. In mintea mea acest teatru e menit să fie din ce în ce mai mult un laboratoriu de artă dramatică românească. Nu mi-e dat să vorbesc de piesa lui Maniu, şi apoi cea mai bună dovadă că o preţuiesc aşa cum trebuie, e că o joc. Veţi auzi-o — şi nu mă, îndoiesc că-mi veţi da dreptate că am ales-o. Cred, că va trebui să ne îndrumăm cât mai mult către o producţie dramatică originală, liberă, de orice înrâurire străină- cum am reieşit să ne facem o literatură curat românască. De câte ori întâlnesc această sforţare de desrobire — fie chiar în opera fără experienţă a unui începător, mă simt mişcată, la gândul tuturor posibilităţilor pe care le întrevăd. =338 D-ra Maria Ventura Thomas Mann părăseşte München Se ştie că marele romancier german Thomas Mann, locueşte de ani de zile la München. Ziarele germane anunţă deci cu justificată surprindere, vestea că ilustrul scriitor va părăsi acest oraş, construindu-şi la ţară, o casă în care se va stabili. 20X0- Mareşalul Foch nu a ales pe scenă Ziarele pariziene au anunţat că în piesa „Histoire de France“ de Sacha Guitry cu care se va deschide teatrul Pigalle, va fi adus pe scenă Mareşalul Foch. Ziarul „L’Intrasîgeant“ de aminte ştirea. Adevărul e că ilustrul soldat urma să fie personificat de artistul Louis Gauthier şi autorul trebuia să-l prezinte în conversaţie iCu plenipotenţiarii germani, în vagonul în care s-a încheiat armistiţiul. In acest tablou sar fi pronunţi adevărate cuvinte istorice. Dar scena a fost suprimată de direcţiunea teatrului de acord, cu autorul, ținând seamă de eforturile ce se fac pentru menținerea păcei. Toscanini rine in Enrepa cn Filarmonica Pin New-York Marele compozitor şi dirijortalian Toscanini care, după cum se ştie, a părăsit direcţia «Scalei din Milano», anunţă că îşi va consacra activitatea din această iarnă, exclusiv concertelor. Până la 25 Aprilie 1950, Toscanini va dirija în America 50 concerte. Va pleca apoi cu orchestra Filarmonicei din New- York, în Europa, unde va da o serie de concerte în principalele capitale. . Primul concert va avea loc la 5 Mai la Paris 00-