Rampa, martie 1930 (Anul 15, nr. 3632-3658)

1930-03-01 / nr. 3632

Se găsesc în toate farmaciile fî drogheriile In vehicule, de pildă în tren sau în tramvai, sporeşte primejdia răcirii şi a con­tagiunilor. Păziti-vă deci luând Pastilele de wmmfimim I can desinfectează radical gura şi gâtlejul. ‘V­MLIV/» Cronica cinematografică — Cinema Regal: „Nopţi furtunoase“ Un film bun, un film care se­ ridică, cu toate numeroasele sale defecte, peste nivelul producţiei obişnuite. In primul rând­ fiindcă scenariul — ţinând seama de con­cesiile pe care a trebuit să le fa­că mulţimii — e inteligent. Con­flictul nu e nou, dar fetele sub care e privit, mai interesante de­cât ne-am fi aşteptat. ,Şi-apoi da naştere la una din cele mai cu­rioase situaţii dramatice din câte am cunoscut până astăzi. Sunt doi prieteni, unul ofiţer rus, celălalt ofiţer austriac, care iubesc aceiaşi ferome. O iubire nas­cută fără ca ei să-şi fi dat seama. Ea e o fată prostituată pe care ei au cules-o de pe drumuri şi i-au creat o viaţă liniştită. Paul se nu­meşte ofiţerul austriac şi spre el se simte mai mult atrasă fata. El hotărîse să se cunune — când iz­bucneşte războiul războiul. Nilea, ofițerul rus, vede în hotărîrea prietenului său o trădare și-şi promite să rpg: răzbune. . Război!^, aduse biruitor in Lemberg şi-i da: prilej să se răz­bune. Nimeni n’are voie să pără­sească oraşul. Patru cetăţeni în­cearcă totuşi. Nilea îi condamnă la moarte. Peste douăzeci minu­te, execuţia. Ii se aduce atunci a piticea prizonieră. E fata pe care o iubeşte, fata pe care i-a răpit-o prietenul său Paul. Şi ştiţi ce năs­coceşte atunci Nilea, prietenul ce­lor mai frumoase zile ale vieţii,ei? Pune faţă’n faţă femeia iubita şi cele patru persoane străine, care vor fi executate in douăzeci de minute, daca ea nu se hotărăște să i se dea. Hotărîrea aceasta Ni­lea n’a luat-o cu creerul limpede și n’a luat-o decât în culmea unei disperări explicabile. E însă un punct de plecare admirabil pen­tru o dramă care se poate desfă­șura puternic în cursul acestor douăzeci de minute. Prostituata disprețuită, păcătoasa alungată, e o sfântă de care cei patru se roa­gă cu evlavie. Sunt douăzeci de minute teribile, care răstoarnă în­­treaga noastră filozofie socială, care reduce la zero religia, care prăbuşește de pe soclul lor valo­rile vechi şi sacre. Desigur că în film, scenele nu iau această în­torsătură, fiindcă publicul aşteap­tă altceva decât o analiză psiho­logică. Pentru faptul de-a fi schi­ţat însă asemenea posibilităţi, me­rită acest film elogiu Sfârşitul e aşa cum trebuie să fie într’o rea­lizare americană. Ea se sacrifică ca să-şi salveze patria, fiindcă unul din cei patru prizonieri e un spion de care atârnă victoria, şi când Paul pătrunde victorios în Lemberg, îşi găseşte eroica logod­nică sărbătorită, fiindcă a salvat patria. Şi, se 'nţelege, îi iartă ulti­mul păcat Sfârşitul e şi el o siru­­poasă comedie pentru a ajunge la happy-end — s’ar fi putut ri­dica însă la înălţimea satirei dem­ne de un Shaw.­­ ■ Su­b regia lui Henry K'H£ au jucat însă admirabil Norma Tal­­madge, Gilbert Roland şi Arnold Kent,I B. C. : I Cinema Capital: „Viaţa unui oraş" Mai precis, un fragment din via­ţa unui oraş este acest film turnat de d. Jean Mihail. Sunt însă câte­va compoziţii de imagini bine re­alizate in cursul celor două acte cu titluri în versuri. Şi apoi mai e şi intenţia­­, frumoasă şi lăuda­bilă. i Despre Iniffailva, reclamă si lama­ie de adnalbtâţi Două conversaţii In hall-ul cinematografului Capitol In primele zile ale lunii Mar­tie se va deschide noul cinemato­graf sonor Capitol. Va fi,­ după cum am mai ară­tat, cea mai elegantă sală de spec­tacol din Bucureşti. Lucrările de renovare sunt în toiu. întruna din dimineţile tre­cute l-am întâlnit pe d. Ştefan L. Scherer, coproprietarul şi di­rectorul technic al Capitol­ului, inspectând pe şantier. —­ In curând, domnule Sche­­rer... — In curând vom fi complect sonorizaţi, domnu­le... — Vă pare rău ? — Dimpotrivă. Mă bucur că moda filmului sonor ne-a dat pri­lej să întreprindem aceste trans­formări. — Bine, dar ele costă... — Crezi d-ta că publicul nu știe acest lucru ? Crezi că el nu Știe să aprecieze asemenea efor­turi ? Crezi că el nu așteaptă să-l surprinzi mereu cu lucruri noui șî crezi că el... • "w . ..nu­ ştie să răsplătească ?... — Exact. El nu aşteaptă decât să-i oferi şi e totdeauna dispus să aplaude. — Dar pentru aceasta se cere iniţiativă. — E tocmai ceea ce ne-am stră­duit totdeauna să dovedim că necesită industria spectacolului- Sa judece alţii dacă noi ara avut sau nu iniţiativă. Dar d-l Scherer e chemat în cabina operatorului şi tocmai a­­tunci intră în hall-ul cinemato­grafului d. Gi­sty­— Ți-a spus Scherer că ingi­nerii nu se pricep ? mă’ntâmpi­­nă el. — Nu, mi-a spus că jdvs aveţi câteva proecte de reclamă gran­dioase. — Asta ți-a spus ? — Da. — Ei, da, am câteva, să vezi însă... — Ce, voiu vedea eu, dar aşi dori pentru moment, câteva in­formaţii. — Cu plăcere. — Care e filmul de inaugu­rare. — «Atlantic». —­ Mare ? — Intreabă-l pe d. Cekan. — Şi-odată cu el ? — Splendide jurnale de actua­lităţi sonore, cari costă astăzi singure, cât costa înainte un film de mai mică importanță. — Sunt în adevăr atât de bune ? — Bune ? Sunt extraordinare. îmi plac mai mult decât multe filme și sunt sigur că și specta­torii le vor aplauda cu acelaș en­tuziasm. Va fi pentru ei o plă­cută surpriză. Și-apoi mai avem­i una... — O surpriză ? — Da, încă o mare surpriză. —­­Spune-mi-o ! — Nu se poate. — Atunci o știu. — Spune-mi-o ! — Nu se poate. — Vrasăzică surprize recipro­ce ?... Bine !... ’ REP INU RECLAMA, CI FAPTEI I OCAZIE la marul“ Maffaasm­ Mnmmmi“ STRADA LIPSCANI, 26 Cumpărați testa mărfuriia da prima salitate cu jumătate praf CELE MAI NOI STOFE DE PARDESIJR! [F«5â lini poii 149 M 1st 390 Mia Footeilo 1391st „ 429 Ci!» 9î Cfe 11149 lat „ 399 nepe aii ifitaso pură470 Ciopo do ffioe mă ase poil. 323 Incorcați și vă veți convinge de adavărite la reduceri de prețuri Cal mai frumos salon de coafure și perso­nal bine versat la soateul de Dame „L­E­O­N“ CALEA VICTORIEI, 18 Călătoria In­ Charlie Chaplin in Europa Luna viitoare va veni in Euro­pa vestitul artist de cinematograf Charlie Chaplin, spre a studia di­ferite medii şi tipuri în vederea unui mare film. Ţinta principală a călătoriei sale este Spania­ După părerea lui Chaplin, aceasta e sin­gura ţară în Europa, care şi-a men­ţinut în timpurile moderne un far­mec puternic asupra vizitatorului. In Spania plină de soare Chaplin, va studia viaţa toreadorilor şi va participa la mai multe lupte cu tauri. Aceste experienţe se va fo­losi pentru film. Chaplin va vizita apoi Londra Doreşte să vadă din nou East End, unde şi-a petrecut anii copilăriei De la Londra Chaplin va pleca la Paris. Va vizita acolo pe câţiva specialişti, cari lucrează în dome­niul Psihoterapiei. Unul din prietenii săi a vinde­­rit cu succes prin ipnuză o fetiţă oarbă şi infirmă din Hollywood. Chaplin vrea să vorbească cu mo­jicii francezi despre această pro­blemă. In afară de aceasta celebrul artist de cinema va călători şi prin Elveţia şi Italia. In toate ţările menţionate va studia în primul rând tipurile umane şi va culege nouă subiecte pentru filmele sale. Un nou film cehoslovac Zilele acestea s’a terminat în Cehoslovacia turnarea grandiosu­lui film «Colonelul Svec» din viaţa legionarilor cehoslovaci în timpul războiului mondial. Fil­mul a fost realizat sub conduce­rea vestitului regizor cehoslovac Inneman cu concursul a nume­roase personalități martori ai tra­gediei colonelului Svec (Svet). Filmul a fost creat după cartea lui Medek cu acela­ nume și pre­zintă o mare valoare artistică și istorică. ft RUBRICA FEMEII Celei care a plecat Se petrecea ceva în mine. Era ca o revărsare de ape îndemnate mai departe de topirea unor zăpezi de munte, alergând în neștire si vrând Să mă fure cu ele in goana lor, in timp ce eu amet, căutam in zadar un punct de sprijin. Era ca o cascadă de sunete cari zboară prin aer şi se pierd, create de o mână nebună care aleargă pe clapele unui pian. Intrea­­ga-mi fiinţă, era cufundată într’un fel de visare, precum atunci când stai cu câte­ o carte în mână, ale cărei foi te răsfoieşti printro simplă de­prindere a mâinilor, cu ochii pierduţi în vid, fără să poţi să citeşti, trezin­­du-te la urmă cu cartea scăpată din mâini. Ai vrea să te bucuri mult de tot şi nu poţi... sau poate ai vrea să se plângi.­. E în tine o bătrâneţe a atâtor clipe trăite pe care ţi se pare că le retrăeşti din nou. Vrei să te o­­preşti în loc şi să nu mergi mai de­parte pentru că tie teamă şi pare­ că ai vrea să fii tânăr cum n'ai mai fost nici­odată, cu sufletul ca o floare care de abia îşi deschide petalele, ezitând încă să-şi împrăştie parfumul fraged şi neprecis ! Aşa a fost când te-am văzut. Imensa clocotire care mă stăpânea îmi părea a fi un angrenaj cu mii de roţi complicate cari s’au pus în miş­­care şi care nu ştiam când se vor o­­pri şi cum. Mă resemnam in a­sta să aştept... zi cu zi, retrăind întâmplări ciudate trăite sau cetite cine ştie un­de şi cine ştie când... privind de pe o parte ca un spectator curios cum are să se desfăşoare intriga... in timp ce pe de alta tot eu, mişcat de porniri nevăzute, joc ca un simplu automat îrttr'o piesă în care nu-mi cunosc ro­­iul, prinzând clipă cu clipă şoaptele sufleorului — întâmplărilor zilei — neştiind cum toate au să se sfârşească. De cât de puţin lucru depinde ca din­tr’un colț să răsară noutatea, să se ivească neașteptatul ! Știi tu oare că în după amiaza aceia am intrat in silă în sala aceia de teatru ? Foto­lii ie din dreapta şi­ din stânga erau gcuri. Ca o umbră su lăsa ceste toate.­­ In întuneric de abia mi se păru că am deschis ochii și atunci i.am în­tâlnit pe ai tăi cari mă priveau din fundul unei loji. Am întors capul, străduindu-mi­ să fiu atent la cele ce se petreceau pe scenă, deși in realitate totul nu mă interesa de loc. Mă gân­deam la tine cu aerul tău atât de pri­măvăratec și-mi păreai atât de intan­­gibilă încât imi spuneam că n’ar tre­bui să mai te privesc. Ar fi fost sa fie o imagine mai mult care s’ar gre­fa pe caleidoscopul amintirilor, o ci­catrice mai mult care te-ar face să sângerezi, alături de acelea ale fe­meilor pe cari le-ai iubit și de ace­­lea ale femeilor pe cari ai fi vrut să le iubești... Imagini fugare, fragile şi totuşi, prin parados, persistente ca flori de ghiaţă strâns Încleştate de câte.un geam pe care ai putea să.I spargi dacă ai vrea să le dai jos. Enervat, m’are sculat dela locul meu. Ţi.am întâlnit paşii prin îoager. Te.am privit cum treci... şi la urmă când reprezentaţia s’a, sfârşit, cu ges­­­turi încete am plecat și eu. Afară m’am oprit în valul de lume, căutân­du-te fără să te pot găsi. Am plecat spre casă fără să mă pot în­drepta într’acolo. Treceam pe străzi pe cari n’avusesem de gând să trec. Pe urmă m’am reîntors pe urmele pașilor mei. La o încrucişare de străzi ne-am întâlnit. Am întors amândoi Capul miraţi... iar tu m’ai privit lung.. Am socotit atupei că era In re­vederea noastră mai mult decât o simplă întâmplare. Am stat puţin lo­cului privind în urma ta... în gestul tău am văzut mai mult decât un în. den. am văzut o chemare. Ai pornit.o mai departe, tn vreme ce eu te.am urmat. Doream numai să fiu aproape de tine şi să te privesc, presimţea­m că am să te pierd şi sunetul paşilor tăi imi părea ecoul atâtor îndemnuri stinse... când deodată te.ai întors că­­tre mine, zâmbind, cu aceeaş faţă luminoasă ca de copţi. In zâmbetul tău erau toate lumi­nile cerului. M’am apropiat de tine zâmbind şi eu. înainte de a ne fi putut spune vre­un cuvânt eram împreună... şi simţeam că te-aş fi urmat oriunde. De unde veneai ? Şi cine erai ? Fără să vreau, mă gândeam că întâlnirea noa­­stră era poate o întâlnire întâmplă­­toare... că totul va fi nimic peste câte­­va clipe... Erai o femeie şi atâta tot. Te oprise în loc şi te făcuse să-mi zâmbeşti poate o clipă de plictiseală, poate un capriciu, poate că nici mă­­car atât. îmi era necaz pentru că poate mă înşelase imaginea ta candidă, şi revedeam în minte atâtea aventuri fără de a doua zi, banale, răsărite pe stradă, pe o bancă de tramvai, Intr’o sală de cinema. Aventuri cari par a muri înainte de a se naşte... fugare ca nişte imagini cari trec pe un e­­cran. Trăesc cât un clipit de pleoa­­pe... Şi mă nelinişteai tot mai mult... dar prezenta mea lângă tine era o plăcere. întreaga ta­ flintă radia numai fi. net« Si eleganţă. Gândurile urâte îmi fugeau tot mai departe iar pe tine te vedeam tot mai curată, precum te vii sam la început. După un timp te-ai oprit şi, mnainte de a face un pas mai departe, m’ai întrebat cine sunt? Când mai pe urmă am vrut să ştiu şi eu măcar cum te chiamă, pentrucă in minte să pot purta in jurul numelui tău florile gândurilor si ale bucurii, lor, ai tăcut... şi după asta mi-ai zis: ,,numestermă cum vrei­­...“ Intriun târziu, înainte de a te fi putut opri, te-ai suit într’o maşină şi ai fugit aruncându-mi în treacăt un loc şi un ceas de Întâlnire. Te pier­dusem mi se părea chiar de atunci: îmi venea să râd, neştiind dacă să re­­gret, sau nu farmecul momentelor pe­­trecute alături de tine, neştiind dacă să mă duc sau nu la locul întâlnirii. Totul căpăta înfăţişarea romantică a unor aventuri de romane, cu femei în­văluite în văluri, cu amanţi cari aş­teapt­ă noaptea pentru a se sui pe scări de mătase în alcovuri. Şi când sosi şi ziua fixată, m’am dus cu oare care îndoială. Eram sigur că n’ai să vii. Ceasul trecuse de mult. Eram un întârziat, in confiseria în care găsi­­sem pe alţii aşteptând şi cari acu­m plecaseră, nn car© alţii veniseră după mine şi cari acum plecau şi ei... şi când m’am sculat să plec ai venit ţi tu... bolnavă, făcuseşi imprudenţa de a te da jos din pat numai pentrucă să poţi sta câteva minute cu mine, pentrucă apoi să pleci, întrebându-mă numai unde stau, tot, atât de enig­matică şi­ de necunoscută că şi mai înainte. In vreme ce mie mi se pă­­rea că mă interesezi tot mai mult, că poate încep să te iubesc şi că Începi să mă faci să sufăr Intr’o zi pe neaşteptate ai răsărit la mine. In odaia mea care rm te aş­­tepta, în care nu erau presărate nici flori nici parfumuri, In care eram singur cu amintirile. Veniseşi să dai la o parte toate cărţile de studiu de pe masa mea şî să deschizi o pagină nouă într'o alta pe care voisem s’o în­chid pentru totdeauna şi pe care înce­puse să se aştearnă praful. Veniseşi să mă furi pe mine, să-mi furi sufle­­tul... iar eu doream să mi-l îmbrac a, tunel in straie nouă şi cuvintele pe cari le-am spus şi altora să nu ţi le spun şi ţie... şi nu-ţi puteam spune nimic pentru că în loc să-ţi vorbesc eu, îmi vorbeai tu... nici măcar a­l că­­rei nume nu.l ştiam şi nu vroiai să mi.l spui... Vorbeai plină de exaltare, ca unui prieten şi amant pe care l ai aşteptat... pe care nu.l cunoşteai ii tu braţele căruia te.ai aruncat de cum î-ai presimţit că este eî... Mă întrebam cum putusem dintr’odată afla loc în mintea si în visurile tale, cea mai frumoasă si bizară dintre femei. Acu­ma intr’adevăr că sufeream... Când și când în ochii tăi se strecura câte o lacrimă... ce dureri neștiiute sălăș­­luiau si în tine ?... «g­uistasi» Când târziu a­ plecat dela mine, ne lăsându-mă să te conduc si punând­u. mă să-ți făgăduesc că n’am să te u­r­­măresc, amintirea ta stătea vie lângă mine, iar pe buze mi.a rămas un par­fum de fructe coapte... şi într’o zi veniră purtate de nu ştiu de unde câteva rânduri scrisa *n grabă... îmi seriai să pleci !n aceiași seară spre C. si mă chemai la gara . Am sosit tocmai,când trabuia să pi«­­ce si trenul. Erai la o fereastră si m­â aşteptai. Ai tresărit când m’ai văzut In mine era numai ciudă. Mi se pă­rea că.ti baţi joc de mine. Că iubirea ta si visurile tale au fost o simplă mascaradă. In definitiv, ce-aş fi putut să însemnez eu în viaţa ta, eu acel de care te fereai mereu şi pe care nu m­lă lăsai să apar decât din când în când­*. Tu, aceia al cărei nume nici măcar nu-1 ştiam, n’aveai dreptul să.mi stă­pâneşti mintea şi simţirea.,. In mine» se zvârcolea mândria învinsă. Mâ si­­leam să.mi mărturisesc că nu te iu­besc, în vreme ce luptam cu suferin­ţa. Tu zâmbeai mereu... mă chemai să viu cu tine... încotro porneai şi tu... în necunoscut... Venisem eu însumi cu aceleaşi gânduri, în buzunar cu un bilet de tren... Dar în clipa aceea a fost în mine ceva mai tare decât mi­ne, decât tine, decât toate înduioşă­rile, şi nu ştiu decâ ti.am sărutat nu­­mai mâna şi, fără a.ţi spune nimic, m’am dat jos din vagon. Atunci por­ni şî trenul. Ai cuprins fereastra toa­tă privind in urmă. Privirile tronu­li S’au mai întâlnit pentru ultima oară, în vreme ce mâinile obosite fluturau câte o batistă. De atunci se așternu între noi tăce-­ rea zilelor scurse. Le.am ascultat ros­togolirea într’o veșnică aștepta.-®. Aici Urlt toate scrisorile pe cari le.»ra pri­mit, pentrucă nici una nu era de'a tine. Ara urît toate femeile pe care le.am întâlnit pe stradă pentrucă toate erau la fel de frumoase ca şi tine, dar care nu erau tu... Ara rev«^­nit în gară însoţind cu privtri îciâ, eră mate trenurile cari plecau înso. tro plecaseşi şi tu... urrhărindu.le pâ.­­nă departe cu gândul şi reintorcându. mă acasă singur pentru ca, în el mi ti» ral cu amintiri să mai înalt o cruce. Şî câteodată tremur... Te revăd... Te a­­propii de mine şi fugi... Visez... şi-aş vrea să pot să te întreb şi tu să poţi să.mi răspunzi : m’ai iubit tu oare pe mine, sau poate iubeai numai a. Ventura ? Craiova I \ H­­ .i. I 1 ’ ;;' n­AMPA MISCAREft UTE"PPA de A. P. SAMSON I. Du­­mar al d-lui Duca D. I. G. Duca, după formula, răposatului Alecu Constantines­­cu, «fost şi viitor ministru* a scris in «Generaţia Unirii» un «esseu» de remarcabilă valoare şi rumuseţe literară. Unuia dintre cei mai distinşi confraţi, deschi­zând revista şi văzând molatecul titlu «Mâinile... i s’a părut că e o eroare de tipar . Adevăratul titlu trebuia să fie, potrivit stilului nostru de... literatură politică: «Joi mâinile , dacă nu chiar «Jos labele !» iar într’o altă gazettă, un iscu­sit ziarist căuta să descopere sub rubrica «Vieţii politice» un sub­strat politicianist ascuns cu abi­litate — şi calitatea aceasta nu i-o refuză nimeni d-lui Duca — sub haina artistică a unui essen... chiromanţios. Ar fi vorba, după câte am putut înţelege, de oare­­cari aluzii, înţepături sau propu­neri la adresa d-lui general Ave­rescu. In vremea aceasta de carteluri electorale, de campanii de răstur­nare și de repetate alegeri, nu trebue să ne mire dacă un redac­tor politic a crezut că d. Duca a încercat în mod... literar, să pună sau să ia ceva din mâna «fasci­nantă» a generalului Averescu. Chestiunea ar putea mers­e şi mai departe. «Mâinile» d-lui Duca ajungând la «ultima oră» a gaze­telor, împărţite fiind, după con­cluziile ce s’ar trage în jurul lor, în litere de o variată expresie ti­pografică. Dar aceasta nu ne interesează. Sub rubrica «Mişcării literare» vrem să subliniem frumuseţea scrisului, ascuţimea observaţiei şi să facem o constatare. Există­ credinţa că omul politic nu iese niciodată din cadrul preocupări­lor lui de partid. Ne mirăm tot­­deauna când vedem o excelenţă la teatru şi ni se pare curios când auzim că un ministru a cetit cu­tare carte de literatură şi a fă­cut cutare observaţie. In Franţa poate exista un Her­­riot care scrie despre Beethoven, sau «Madame de Recamier», un Pamlevé care face ştiinţă înaltă, un Leon Blum care scrie mi­nunate cronici de artă şi lu­crări de filosofie. Lucrul e natu­ral şi nimeni nu se miră. La noi, un simplu esseu, al d-lui Duca, provoacă senzaţie şi e interpre­tat, prin prizma politică. Ne amin­tim de un alt articol al d-lui Du­ca, apărut acum câteva luni în «Viitorul» şi trasând portretul unui lord englez. Articolul, scris frumos şi cu multă înţelegere, deşi se plasa într’un cadru lite­rar, a avut parte de o interpre­tare din cele mai curioase : anu­me, el trăda, după opinia gazete­lor... supărarea dintre fostul mi­nistru de interne şi... d. Vintilă Brătianu. E ridicol, dar aceasta e reali­tatea. Şi desigur că nu oamenii noştri politici sunt cel mai puţin vinovaţi de ea. *$$$£$... Esseul apărut în «Generaţia Uniri» caută să contureze în do­sul mâinii, fizionomia psiholo­gică şi morală a omului. S’ar pu­tea pune întrebarea dacă această conturare este din punct de ve­dere ştiinţific, posibilă. Dacă as-­­ pectele mâinii işi au într’adevăr o corespondenţă sufletească. Şi intr’un caz şi într’un altul însă, nu-i mai puţin adevărat că un spirit ascuţit şi un psiholog în înţelesul vulgar al cuvântului — poate face pe marginea înfăţi­şării anatomice, preţioase şi ade­menitoare consideraţii. Şi acesta e cazul d-lui Duca. Am fost re­porter parlamentar pe vremea când d-sa era pe banca ministe­rială sau pe banca opoziţiei şi pot să confirm mărturisirea pe care ne-o face atunci când vor­beşte de mâinile d-lui general Averescu . D. Duca avea în permanenţă fixată privirea asupra mâinilor. Din această predilecţie studioasă a ieşit în dosul mâinilor nobila imagine sufletească a Regelui Ferdinand, sgârcenia la inteli­genţa nababului Cantacuzino, lărgimea de orizont şi generozi­tatea lui Take Ionescu, elocvenţa lui Maiorescu, fineţea lui Dju­­vara, energia lui Ionel Brătianu şi felinitatea d-lui general Averescu. Portrete reale, sugestive, şi du­ioase prin vremurile pe cari le evoacă. D. Duca a cunoscut şi mâinile dar a cunoscut şi oa­menii... Distinsul confrate despre care vorbeam la începutul acestui ar­ticol, declară că ar fi gata să-l proclame pe d. Duca scriitor. Ne alăturăm şi noi acestei ini­ţiative. D. Duca scrie frumos, are un stil personal cald şi pe alo­curi puternic impresionant. E stilul evenimentelor trăite din plin de scriitor. Şi din punctul de vedere al conţinutului, şi din punctul de ve­dere al formei, nu putem decât să regretăm că d. Duca scrie atât de puţin şi atât de rar. Să scrie deci d. Duca, mai mult- Va fi un exemplu pe care oamenii politici nu vor întârzia să-l urm­eze, şi cine ştie, poate că din rândurile lor vor răsări şi ta­lente care pe lânga®o istorie po­litică, vor putea ilustra cu dem­nitate şi o istorie literară a ţării. II. Rumoare Domnul L. B­ anunţă intr’un ziar de seară apariţia unei reviste al­cătuită de tineri scriitori cari re­fuză «să mai bată la uşile diver­selor redacţii». Iată şi gruparea acestor talente care refuză, etc., etc. Aureliu Baranga, GheorgeCra­­şin, Mihail Crivina, Simeon Frân­­cuță, Gherasimie Luca şi Staros­tele Zoi­ca. Revista se va chema «Rumeur» şi va apare la începu­tul lui Martie. Se poate întâmpla ca revista să fie bună şi, lucru mai greu, chiar să prindă în public. Asigurăm însă pe tinerii cari «refuză să mai bată la uşile re­dacţiilor», că lista metalicelor şî prăfuitelor pseudonime a provo­cat în cercurile literare, o adevă­rată rumoare. Nu de alta, dar dovedeşte neseriozitate. D-nii Frâncură şi Crivina, să nu ne ia această destăinuire în nume de rău , dacă cele ce-am scris n’ar fi decât o anunţare a revistei, încă le-am făcut un ser­viciu. Tinerii cari «refuză, etc.» şi a căror «Rumeur» o aşteptăm, n’au aşadar nici un motiv să ne poar­te supărare... III. Literatura reclamei Intr'un cotidian din Iaşi, ora­şul culturii, a apărut o reclamă redactată în felul următor:­ ­ţ — Astăzi la Elisee Criza Con­jugală după romanul «Sexualnot» de Kistemaekers cu Evelin Holt este un spectacol divin. Tot laşul se duce astăzi, păcat că sala e mică şi nu vor încăpea. Mergeţi vă rugăm din vreme se va face tot posibilul să aveţi lo­curi. Favoare, reducere, suspendat. Dacă «tot lașul se duce astăzi păcat că sala e mică șî nu vor încăpea», n’ai ce-i face. Favoare, reducere, trebue să fie «suspendat». Hotărât lucru : tot reclamele rămân cea mai amuzantă litera­tură. privire la contesa de Noailles ! «Româncă de origină, prin tatăl său, greacă prin mamă, ea are dealtfel şi sânge turcesc, îmi pare, din partea rudelor mamei». D-na de Noailles îmi aduce la cunoştinţă că n’are nici o pică­tură de sânge turc. Cu toate că afirmaţiei mele asupra acestui punct nu-i lipsea o nuanţă de în­do­ială, confuzia pe care aşi fî putut-o comite se explică prin faptul că ascendenţa materna a d-nei de Noailles, greacă prin origină, îşi câştigase naţionalita­tea otomană. Un Musurus, strămoş dinspre par­tea mamei, al d-nei de Noaxîl­les primise de la sultan chiar titlul de paşă. El a reprezentat Sublima Poartă la Londra în ca­litate de ambasador». Editura G. Kiepenhauer din Berlin publică o panoramă a li­teraturii germane contemporane, un volum în care găsim reunite nu« mele a douăzeci şi patru de scrii­tori : Ernst Glaeser, Ipseph Rotb» Ginster. Renn. Toller, F. C. Weisskoph, Iosef Breitbach, Erich Kestner, He iman Kesten, Anna Seghers, Marieluise Fleischer, An­ton Betzner, Arnold Weiss-BütixeL Franz Zeisse, H. G. Brenner, A. A, Kuhnert, M. Quenel, W. Wey­rauch, HL Liepmann, Maria Gres­­sholner, G. Horváth. Un succes de librărie remarca­bil a repurtat noul volum al lui Paul Morand «New-York», din care s’au vândut până astăzi 70 mii de exemplare. * S’a vorbit de Francis Ja Aumer ca succesor al lui Clemenceau la Academia franceză. Dar poetul dezminte energic această candi­datură. ---------------­ * * D. I. G. Duca IV. Curier literar In editura Culturii Naţionale a apărut un volum de povestiri pentru copii de T. Speranţia şi intitulat «Chiţibuş cel drăguţ». * In legătură cu origina contesei de Noailles, Francois Porché tri­mite revistei «Nouvelles Litté­­raires» următoarea scrisoare : «Am scris în esseul meu «Poe­­tes francais depui» Verlaine», cu Sărbătorirea preşedintelui Masaryk la Bucureşti Solemnitatea organizata de Insti­tutul Social Român Institutul Social Român organi­zează pentru Vineri 7 Martie, ora 5 d. a. precis, la Fundaţia Universitară Carol I, o şedinţă solemnă pentru sărbătorirea d-lui T. G. Masaryk, preşedintele Re­­publicei Cehoslovace cu ocazia aniversării de 80 ani. Programul sărbătoririi a fost astfel alcătuit: 1) Cuvântarea reprezentantu­lui guvernului, d. G. G. Mirones­­cu, ministru de externe. 2) Preşedintele Masaryk şi Ro­mânia în timpul războiului, cu­vântări rostite de d-nii ministru Voicu Niţescu, I. G. Duca, Oc­­tavian Goga, Dr. N. Lupu, foşti miniştri şi G. Taşcă, rectorul A­­cademiei de înalte studii comer­ciale şi industriale. 3) Personalitatea şi opera pre­şedintelui Masaryk, conferinţă rostită de d. Gusti, preşedintele Institutului Social Român. Cuvântările vor fi transmise și prin radio.

Next