Rampa, iunie 1931 (Anul 16, nr. 4006-4028)

1931-06-01 / nr. 4006

SIMPS Cu Gh. Axioti despre el şi despre alţii Continuare din pagina I-a Axioti va gusta din cupa amă­­rue a învinşilor. E un „ce” i­­nevitabil... Desnodământul acesta, însă, printr’o politică inteligentă, Axioti îl tot amână... Şi până atunci, Axioti, „proj­­os­ul” boxului românesc, îşi păzeşte cu străşnicie virginita­tea pugilistică ••• Căci şi aici, ca şi în alte do­menii, numai începutul e greu... • • • • • • La Nr. 36, pe Elena Doamna, locueşte Gheorghe Axioti, cam­ m­opul de box al României la toate categoriile... Joi 28 Maiu 1931 — orele 19 cumi. după noua guvernare o­­rară. Un copilaş de 6—7 anişori, — nată albă în întunericul ce în­cepuse să invadeze zarea, — cânta, cu o voce mignonă şi tremurătoare: „Dă-mi guriţa s’o sărut,... căci pentru sărut e dată şi din când în când, — adică foarte des..., — ducea mâ­na la născior, unde produsele industriei nasale apăreau me­reu ca niște reclame lumi­noase... — Aici șade d. Gheorghe Axioti ? Privirile piciului mă îmbră­­țişează cu interes. — Da­! Să-l chem ? Și ’nainte să-mi dau consim­țământul, curtea se umpluse de vuet : „Nea Gogule !... Nea Go­gule !... Nea Gogule !... În câteva secunde eram în fața... obiectului. —-- Ge vânt te-a adus la mine? — Un interview! Chestia e cam complicată. Am mai puțină dexteritate în scormonirea memoriei decât în mânuirea pumnilor. Să încerc însă să fiu la înălțimea... statu­­rei mele ! De unde să încep ? — Păi cam din ziua nașterii ! —­ Drumul nu e atât de ma­re... Să-l parcurgem. CU SMEUL PE CASA* 'Am venit pe lume în ziua de 2­9 din luna Martie a anului 1909. Am deci... — 22 ani și 62 z*re ! — Da ! De începuurile mele nu prea îmi aduc aminte. După versiunea actuală a mamei, se pare cam fost un copil foarte așezat și iubitor de casă. îmi găseam de lucru prin odăi, cu aranjarea te miri a ce nimicuri şi,­ datorită activităţii mele cas­nice, mi se dăduse porecla de­­ „gospodina”. In primele etape ale copilăriei, vorbeam peltic şi din cauza acestui accident lin­guistic, eram bătaia de joc a băeţilor. Cum vezi, nu mai păs­trez nici o reminiscenţă din ex­­defectul meu vocal. Copil, îmi plăcea enorm jocul cu smeul. De la el deţin primul meu titlu de campion, căci eram recunoscut, oficial, de întreaga mahala, drept cel mai îndemâ­natic conducător de smee şi tot deodată cel mai periculos... tor­pilor al celorlalte smee... Dar, cum aveam impresia că această îndeletnicire nu e tocmai ono­rabilă, ezitam s’o exilez în plin public şi mă urcam pe casă, de unde, nevăzut de „oamenii mari”, înălţăm smeul... RĂZBUNĂTORUL... Ucenicia şcolară mi-am făcu­t-o la Şcoala Cazacu în mod des­tul de conştiincios. Nu puteam suferi nedreptăţile şi de câte ori un coleg mai plăpând avea de suferit de pe urma altuia mai forte, îi luam apărarea, servind agresorului acelaş... tratament. Datorită acestei preocupări, când am terminat clasele pri­mare, pe lângă certificatul cu media 7.92, m’am ales şi cu po­recla de „Răzbunătorul”... Trec apoi la liceul „Gheor­ghe Şincai” şi absolv cursul in­ferior. Anticipând dificultăţile examenului de bacalaureat şi temându-mă, am făcut trans­­bordarea şi m’am înscris în cla­sa I-a, la Şcoala Superioară de Comerţ, din Bulevardul Dom­niței. — Unde te-ai făcut de ’ndată remarcat prin înălțimea d-tale! — Ași, până la etatea de 16 ani, eram mic și îndesat, apoi am apucat să cresc de mi-a ui­tat Dumnezeu măsura !... — Cum a devenit „căzu’” cu boxul? — Iubeam toate sporturile și le practicam cu o pasiune ne­sfârşită. Prin 1925, am fost, pen­tru prima dată, la o gală de box. Match­ul principal era în­tre Chirilă Dan şi Constantin Vâlsan, pentru campionatul Ro­mâniei de categoria „uşoară”. Primul, — pe atunci un boxeur de prim plan, — a triumfat la puncte, după o partidă înver­şunată şi m’a impresionat în­tr’un grad deosebit... Am visat toată noaptea matchul şi când m’am sculat eram ferm decis să m’apuc de box. PRIMIT PAŞI Abandonez footballul, spor­tul meu preferat şi, cu reco­­mandaţia amicului meu Jean Dezideriu, —cel­­mai rezistent boxeur pe care l-a avut ringul românesc,­­— mă înscriu la so­cietatea „Niculae Velescu”... Părinţii aflaseră, între timp, de intenţiile mele şi s’au opus categoric. Tata, cetind într’un afiş, pe stradă, că voiu boxa în exibifie, la grădina Poteraşi, cu unul Constantinescu, m’a închis în pivniţă. Cu vremea, părinţii s’au înduplecat şi astăzi sunt şi ei câştigaţi pentru cauza boxu­lui. — Vin să te vadă când bo­xezi ? — Ferit’a sfântul ! Atât ma­ma cât şi tata şi-au manifestat, în numeroase rânduri, dorinţa să asiste la un match d’al meu, dar nu i-am lăsat. Pentru un pă­rinte care ar vedea cum se bate fiul său, cum dă şi primeşte lo­vituri care lui i­ se par de zece ori mai puternice decât sunt în realitate, spectacolul constitue un supliciu... DEBUTUL Debutul mi l-am făcut in fata unui coleg de sală, Niculae Ba­­lea, în ziua de 10 Maiu, anul 1926. Am urcat scările ringului cu frică, însă aplauzele cu care am fost primit de public m’au încurajat. Cântăream, atunci, 60 kilograme. Dela primul schimb de pumni mi-am decon­certat adversarul și după două rounduri în cursul cărora l-am fugărit dintr’un colț într’altul al ringului, arbitrul a oprit lupta pe motiv de inferioritate a vis-a-visului meu... — Și pe urmă ai mai rămas prieten cu Balea ? — Dar te cred ! Iți închipui oare că un match de box poa­te strica o prietenie ? Te înșeli. Când boxăm, suntem în rolurile noastre, pe cari, cum e și logic, căutăm să le interpretăm cât mai bine, pentru ca succesul personal să fie cât mai mare. In ring Un boxeur trebue să fie câinos, fără pic de milă, să se transforme într’o fiară. După match, când reluăm viața „civi­lă”, adversarul de cu trei minu­te mai înainte, pe care m’am străduit să­-l distrug, să-l fac praf, nu mai este decât Un „bă­iat” simpatic... — Simpatic la figurat, căci la propriu, după ce-a ieșit din pumnii d-tale, numai simpatic nu poate îi ! — Cam ai dreptate ! După câteva match­uri cari au însem­nat tot atâtea victorii la puncte, reușesc primul knockout al ca­rierii mele. Sinistratul a fost temișoreanul Dörfler, pe care l-am trimis în ţara visurilor, în roundul ultim al unui match de­­ reprize ce avea loc, în Aprilie 1928, la Timişoara. O lună mai târziu obţin o sen­zaţională victorie asupra lui Gheorghe Covaci, pe vremea aceea campion naţional la „pa­nă” şi performanţa aceasta ne­sperată a fost mult timp comen­tată, în toate cercurile, aşa că mă bucuram de un început de celebritate— CAMPION-îmi iau meseria în serii* şi susţin foarte multe matchuri pe cari, — în majoritate, — le-am câştigat, iar în altele am făcut joc egal. Desfinţându-l, în 80 de secunde, pe Alexandru Mus­taţă, devin campion regional a­­mator. Plictisindu-mă să mă tot lupt numai pentru glorie, am părăsit amatorismul pur, am pozat în amator... de lei şi am trecut la profesionism. Susțin, ca „pro”, primul match cu Dumitru Călinescu, încă neclintitul campion al Ro­mâniei la categoria „semimij­­locie”, la Circul Sidoli, în Sep­tembrie 1928. In timpul luptei, la fiecare pumn pe care mi-1 dă­dea, Călinescu mă întreba iro­nic :­­— Ce, n’ai căzut încă, puş­­tiule ? Şi n’am căzut deloc. Ba chiar am terminat matchul la egali­tate spre decepţia lui Călines­cu şi spre consternarea specta­torilor care ţipau că matchul a fost... aranjat... IN LUPTA CU STRĂINII Pe Czirson, campionul Ger­maniei la „uşoară”, îl bat prin abandon în roundul 6. Victoria mea n’a stârnit o vâlvă prea mare, poate unde germanul, pentru a-şi justifica înfrânge­rea, a simulat un accident. Am boxat, în acest match, cu o tea­mă grozavă, fiindcă în toate pronosticurile ziarelor, eram dat ca o victimă sigură. Faptul acesta m’a decis să nu mai ci­tesc gazetele înainte de match... — Adevărat ? fe.fr­* fia! Cumpăr toate gaze* tele însă nu le deschid. După ce termin matchul, încep să le ci­tesc, văd pronosticurile, te con­frunt cu rezultatul şi nu de pu­ţine ori am avut ocazia să zâm­besc... Tot prin abandon îl înving, 2 săptămâni mai târziu, în cadrul „galei negre”, pe mulatrul Ri­ch­onet.­­Publicul striga : — Lovește-l pe negrul! — Huo, negrule ! Şi eu, deşi în focul luptei, de-abia mă puteam ţine de râs, fiindcă eram mai negru decât „negrul”... Ba o doamnă, situată lâgă ring, a întrebat pe un vecin : — Care e negrul și care e Axioti ?! La 14 iunie 1930, biruindu-1 pe Dumitru Teică, prin K. O. sunt declarat campion al Ro­mâniei la categoria „sem­i­­grea”. Iar după alte câteva întâlniri, de mai mică importantă, in sea­ra de 13 Decembrie a anului trecut, spre surpriza tuturor, — minus a mea, — îl bat, net, la puncte, pe Moţi Spakow, şi-i răpesc titlul de campion al Ro­mâniei la toate categoriile. La r­evanţă, boxând cu mâinile stricate, am fost întrecut, de puţin, însă juriul m'a scos cu faţa curată, hotărînd match­­ul. In cinci ani de carieră, baga­jul meu pugilistic e urm­ătorul. .. 19 matchuri susţinute ca a­­mator, din care : 16 victorii şi 3 rezultate de egalitate ; 17 matchuri susţinute ca profesio­nist, din care : 9 victorii şi 8 rezultate egale. Deci, nici o în­frângere în carieră. Şi cU asta am terminat inter­­vier­ul, nu e aşa ? — Dimpotrivă. „Ast­a” a fost numai introducerea ! — Mă pot lăuda cu... mine. Seara mă culc, cu punctualita­te, la orele 9 luni. _ —După noul sau după ex-re­­pertoriul orar ? — După cel nou. Sunt lega­list, domnule ! Dimineața mă trezesc la cinci şi la şase „mi­nus un unghiu drept”, sunt pe câmpul de antrenament, unde rămân până la orele opt și ju­mătate. — In ce constă antrenamen­tul d-tale ? — Prima jumătate de oră pro­cedez la aruncarea mingei cu nisip, activitate care î mi pune sângele în mişcare ; apoi, 15 minute, fac gimnastică suedeză ,pe care o continui, timp de o j­umătate ceas, cu gimnastica luxeurului. Mai urmez un an­trenament special pentru întă­rirea braţelor şi lucrez 3 repri­ze box cu umbra. Fac duş, mă întoc acasă şi citesc ce’mi cade în mână... — Şi cam ce’ţi cade în mână? —Romane româneşti şi unele ziare pariziene de sport la tăl­măcirea cărora, din când în când, recurg la preţioasele ofi­cii ale dicţionarului. — Antrenamentul d-tale su­feră vre­o schimbare, când te pregăteşti în vederea unui match ? *) — Sigur ! Trec cu antrenamen­­tul în sală şi boxez, progresiv ide la 1—10 reprize, cu câte 5—4­­adversari pe cari îi bat cu uşu­rinţă. Cu douăzeci şi patru de ore înaintea galei încetez orice ■activitate ca să nu mă obosesc. In ziua matchului, mă cute pe la 3 după amiază și chiar dacă nu pot dormi, — ceea ce mi se întâmplă destul de des, — stau­­liniștit până la orele 9. Beau o jumătate litru de lapte, îmi a­­ranjez cele necesare în servietă și la 10 sunt la Circ, unde ră­mân în cabină până ce-mi vine rândul. — Nu asiști la celelalte mat­ch­uri din seara aceea ? Nu !... Mă impresionează și capăt dureri de cap. •­ EMOŢIILE „CAREULUI FERMECAT” — Cum te simţi, de la „ur­care” până la „coborîre”... — In primul rând am o în­credere inepuizabilă în puteri­le mele. O încredere care îmi conduce toate acţiunile. îmi spun cu hotărîre că trebue să câştig şi impunându-im această dârză sugesie, mă avânt cu cu­raj. Când păşesc printre frân­ghii, am trac, însă aplauzele cu care mă salută spectatorii, îmi fac bine, mă înviorează. In col­ţul meu, în timp ce’mi se îm­bracă măsurile, cad din nou în toropeală. Pe ochi mi se depu­ne o ceafă şi nu mai pot deo­sebi nimic. Oscilez între con­ştient şi inconştient. Când su­nă gongul, parcă mi s’a pus sub nas un tampon cu eter ! îmi re­vin. încordez violent braţele de frânghii şi... la luptă­— Ai clipe de luciditate în timpul matchului sau acţionezi în mod reflex ? — îmi dau seama de tot ce fac. Mi-este, insa imposibil sa apreciez cum stă situația punc­tajului. In pauze, maestrul meu, Petre Alexand­resel­, îmi dă sfaturi pe cari mă silesc să’ le urmez. i .•. ... C... .. . I­­ , • -.•rrrrrrrn SUPERSTIŢII Axaofi are o colecţie bogată de superstiţii între caii îşi pe­tirece viaţa lui pugilistică. E sclavul lor supus, Ie intră în voe, pentru a avea conştiinţa împăcată, pentru a nu fi ne­voit sa rostească tardivul „da­ca”— Dar să dau cuvântul stă­pânului acestui harem sufle­tesc. — Un ..porte-bonhem­” e ha­latul pe care-1 vezi pe cuier. II am dela prima mea eșire pe ring și-l voiu utiliza până lă re­tragerea... — Probabil, a lui,... din cir­culație ! 1 ? ! — Nu,, a mea din box, indife­rent dacă va fi sau nu ramolit. Nu-mi place să viu cu lucruri nouţ, — ghete, chiloți, — la match. Totdeauna le „învoesc” la antrenament. In ruptul capu­lui nu vin­ eu cel dintâi pe ring și nu dau răgaz adversarului meu să-mi strângă mâna, ci mă grăbesc eu să fac acest gest. Am un anumit fel de a mă urca în ring. , — Cum ?­­* — Lasă să-l observe specta­torii !­­ . . — Dificil lucru. Spune-i ! — Nu se poate !­­— De ce ? — Pentru că sunt superstiţios! ÎNSURĂTOAREA... ŞI BOXUL... — Să trecem la un capitol mai intim. Ce lucruri sunt dăună­toare bunei condiţiuni a unui boxeur ? — Am încercat toate „ches­tiile”, cari sunt vătămătoare unui boxeur, ca să ştiu să mă feresc de ele şi am îndrăs­­neala să mă laud că am reuşit! întâi şi întâi nopţile pierdute. După o noapte „albă” ai nevoe de două săptămâni de repaos, în cursul cărora te simţi sur­menat şi de-abia poţi rezista la o şedinţă de box de 2—3 repri­ză. Deasemeni trebuesc evitate băutura şi tutunul, ale căror e­­fecte se repercutază asupra ini-­ mei. — Femeiie nu atacă inima ? !? !— Inima și acesoriile ei... Fe­meile joacă un rol dezastruoas în viața unui boxeur. Un pugi­list conştient de interesele sale nu „glumește” decât foarte rar. Vai de boxeurul care se însoa­ră ! E o nenorocire ! — Mie mi-o spui ? Parcă nu­mai pentru boxeuri e însurătoa­rea o nenorocire ? — Eu, până la vârsta de 30 ani, când voiu sfârşi cu boxul, nici gând să mă însor ! — Eşti foarte egoist! — Sunt doar Un economist, sentimental !... — Cred că severele legi ale boxului nu-ţi interzic şi frec­ventarea spectacolelor de cine­­matograf şi de teatru ? — Ele nu, însă punga da ! To­tuşi mă duc, destul de des, în matineuri, la spectacolele uşoa­re cari n’au altă­ pretenţie de­cât de a amuza. Cunosc perso­nal pe vre­ o câţiva actori ai „Naţionalului”, Manu, Finteş­­teanu, Brancomir, etc. şi mulţu­mită lor am putut vedea culi­sele...­­ ADMIRATOARELE«. — Primeşti scrisori ? — Berechet ! Şi lucrul ăsta mă cam supără. — Pentru prima oară mi se face o astfel de mărturisire.» — Vezi că eu n’am secretar şi trebue să răspund la fiecare ?în parte ! — Şi ce răspunzi ? Clişeu ? — Nu, compun pentru fiecare veşnic , uite.j Axiot­ .» o scrisoare. Trimiţându-le fo- __ xr.. . ., j tografia, cu dedicație, le anexez vani­os, dar, ca câteva rânduri în care arăt că aşi fi încântat să cunosc per­soana care mi-a solicitat auto­graful. Dar odată în posesia fo­tografiei, nimeni nu mi-a mai răspuns. Asta m’a făcut ca un timp să nu mai trimit nici un autograf, mai ales fetelor. — Dece „mai ales fetelor” ? — Ca să capete preţ autogra­fele mele. Nu cunoşti faimoasa lege a cererii şi a ofertei ? C’o singură corespondenţă am fă­cut cunoştinţa, însă probabil că n’am corespuns previziunilor domnişoarei, că de atunci n’am văzut-o şi nici de scris nu mi-a scris. — Scrisorile admiratoarelor sunt simple petiţii de auto­grafe ? — Unde-ar da Dumnezeu să fie aşa ! Nu m’aşi plânge ! Scri­sorile cuprind, — ceeace este grav, — declaraţiuni înflăcă­rate de dragoste, scrise într’un stil de bate câmpii, —■ ceeace e şi mai grav, — şi cu „N. B.-uri să răspund urgent şi imediat, — ceea ce este foarte grav... Şi ca să te convigi, poftin, citeşte ce beţie de cuvinte este în scrisoa­rea unei admiratoare care sem­nează : „Eu”... Iată un crâmpei din acea scrisoare de o savoare rar în-, tâlnită : „Tăcerea îmi stropeşte sufletul cu picături de raze şi lasă ora asta de gând să-mi fie senină. Aceiaş lumină de viaţă care li­căreşte în adăpostul depărtărilor, curge prin gândurile mele, şi frea­mătă ca un vis al eu...­ Mai departe trimiţătoarea scrisorii îl compară pe Axioti cu un „câmp întins în care soa­rele iese umbre cu suflete obo­site din care se desprind vise ce cad în sufletul meu ca ar­gintul topit...” — Păstrezi scrisorile ? — Da ! Pe unele în inimă, pe altele într’un cufăr ! — Ce părere ai despre presa sportivă ? — Socotesc că are posibilita­tea să guverneze cariera unui iboxeur , să-l salte în plină ac­tualitate, sau să-i­ ucidă orice veleităţi. Personal m'am bucurat de o bună primire în coloa­nele ziarelor. Din tot materia­lul ce s’a scris despre mine, ne­­­­ștearsă îmi va rămâne în minte o frază apărută, în 1928, la ru­brica sportivă a unui ziar, în momentul când, vedetă atot-pu­ternică în rândurile boxeurdor amatori, am optat pentru profe­sionism : „ ...Amatorii nu mai au de ce se teme de Axioti, căci a trecut la profesionism”. Aces­­te câteva cuvinte simple dar plastice au fost pentru mine un preţios „vade necum” în dra­fimil ce l-am străbătut şi care, în scurt timp, — m’a adus astăzi *în fruntea piramidei boxului românesc. .­­DESPRE PUBLIC .— Atitudinea publicului poa­te influenţa asupra rezultatului unui match ? — Fireşte ! E foarte greu să lupţi când publicul ţi-e ostil, când te huidueşte la cea mai mică greşeală sau face CU indi­ferenţă când reuşeşti lucruri frumoase. Aplauzele publicului constituesc pentru boxeur o bu­solă. In vâltoarea bătăliei nu prea­ îţi dai seama de situaţia reala, dacă domini sau eşti în inferioritate. Lămurirea ţi-o dă publicul cu încurajările lui sgo­motoase. Sesizându-se de ele, boxeurul capătă o oarecare si­guranţă şi acţiunile lui devin­­mai insistente şi mai îndrăsne­­­ţe. Natural că nu trebue sa te laşi cu totul prins de freamătul viu al publicului. Prudenţa mama înţelepciunii... POPULARITATEA — Cum te împaci cu acest oricărui om, lucruri d’astea îmi produc multă plăcere. — Dar n’ai avut niciodată de suferit de pe urma popularității d-tale ? — Ba da ! Acum câteva săp­tămâni avea?­­ treabă la Per­cepție să presc o taxă mili­tară. Opera Unea aceasta pre­tindea numeroase formațitți de natură să mă pue pe dru­muri câteva zile. Funcţionarul cum şi-a aruncat ochii pe acte, s’a plecat la urechea unui co­leg şi i-a şoptit câteva cuvinte pe cari nu le-am putut auzi. E­­senţialul e, că peste câteva mi­nute părăseam Percepţia cu chestiunea pe de-antregul re­zolvată... — Nu văd nici o neplăcere în întâmplarea asta ! — Ai răbdare. Dela Percepție mă duc la Consiliul de Revizie unde, într’un ceas, aveam să ter­min chestiunea pentru care ve­nisem. Ei bine, impiegatul m’a privit chiorâș, — era, probabil, un „anti-axiotist”..., — și m’a făcut să alerg o săptămână pâ­nă „mi-a dat drumul”... — Presupunând că ţi-ar că­dea pleaşcă o avere de multe - multe milioane ! Te-ai lăsa de box ? — Nu ! Sunt îndrăgostit de a­cest sport, de această „nobilă artă”, cum i-­se mai spune boxu­lui. Nu boxez pentru bani ci pe bani. Pretind să fiu plătit pentru munca prestată, pe care alţii o utilizează în vederea u­­nui câştig, însă piedestalul ca­rierei mele este setea de glorie. Poate că sunt şi la vârsta ‘fant’ astfel de sentimente sunt mai frecvente. 1 / — Ce burse ai primit ? — Am încasat 6.000 lei la or­mul meu match profesionist şi 30.000 la ultimul. Pe viitor voiu avea grija să mă traduc mai exact în cifre... — N’ai trecut granița ? — Nu ! Nici ca boxeur nici ca... particular. Sper însă că în anul acesta mi se va oferi pri­lejul unei deplasări în străină­tate, pentru a mă putea valori­fica. " DESPRE ADVERSARI — Ce aprecieri ai de făcut a­­supra adversarilor d-tale ? — Fără îndoială că adversa­rul cel mai puternic din câţi am întâlnit a fost Moţi Spakow. Are o vigoare extraordinară, loveşte dur, — şi hu­ma cum susţin duşmanii lui,­­— în­să sufere de cârligo­manie. — ? ! ? ■— Cu o mână îţi încleştează braţul şi cu cealaltă te loveşte Greşala lui capitală, — care o va prăbuşi, — este că se pre­zintă pe ring greoi, la o greu­tate super-exagerată faţă de statura sa. Din cauza acestei i­­nutile şi prejudiciabile canti­­tăţi de grăsime, a pierdut abi­litatea de odinioară şi ceva din suflul său inepuizabil. — Călinescu ? Fulea ? — Primul e un boxeur exce­lent dar și un fricos incorigi­bil. Secundul nu posedă altce­va decât o „stângă” formidabi­lă. Atât, PROECTE '— Și ce ai de gând ?­­— întâi și întâi revanșa pe care o voiu avea cu Spako­v la 27 iunie. Voiu căuta să probez că între noi doi nu mai poate exista o rivalitate. Am curajul să afirm că Spakow nu va a­­puca gongul final, îmi cunosc piuul . Şi pumnului meu, da­că la acea dată se va restabili pe deplin, nu-i rezistă nimic, absolut nimic. Pornesc în luptă cu atent­ul tinereţii mele, cu bagajul de calităţi naturale cu care m’a înzestrat D-zen şi în plus cu acea încredere în sine şi voinţă fermă cari sunt forţele vitale de reuşită ale unui indi­vid... — Povesteşte-mi un incident mai caracteristic ! *— Mâine ! — Mâine e târziu ! — Dimpotrivă. Astăzi e târ­ziu. Priveşte : e zece fără un sfert. Altădată, la ora asta, vo­iajam prin ţara fermecătoare a visurilor. La revedere Nu ştiu dacă, într’adevăr, la 27 iunie, Axiot­ va înfrânge pe Spakow.« Dar siguranţa, deloc falsă, cu care intervievatul no­stru afirmă acest hieru, este a­­tât de neclintită, atât de sincer afişată, încât te dezarmează, te ulueşte, te sugestionează... Şi chiar dacă rezultatul mat­­chului de la 27 iunie nu va îm­brăca încântătoarele culori pe cari le anticipează Axioti, ca­riera clădită pe temelii solide şi proaspete a celui mai serios şi mai ordonat boxeur român, este larg deschisă şi pe drumul ei pot încolți cele mai calde spe­­­ranțe.» JACK BERARIU . Pe masa mea de lucru s-au in­gom­ădit în ultimul timp un nu­măr de cărţi apărute recent în Franţa, unde autorii au bunul o­­bicei să trimeată câte un volum fiecărui mânuitor de condei, chiar dacă el scrie într’o limbă pe care celalt n’o cunoaşte. Aceasta dovedeşte spiritul lor larg şi dorinţa de a se face cunos­cuţi, chiar în cele mai neînsem­nate colţuri ale lumii — spre deo­sebire de unii scriitori români, cari ridică nepăsători din umeri, dacă nu devin chiar agresivi, când după multe strădani, ai iz­butit să-l faci cunoscut străină­tăţii. A ţout, şgjgneur tout Honneur. Uteráturá străini apărute în vitrina franceze de SABINA CASSVAN 3 om începe cu d-na Denise Le. Blond-Zola care a scris în condi­ţii admirabile volumul : „Emile Zola raconté par sa füle”. V­olumul apărut în editura „Fasquelle’ ,numără aproape trei sute de pagini, în care fiica marelui scriitor trece în revistă, cu o îndemânare ce nu­ i desmin­­te originea, opera şi viaţa genia­lului ei părinte, geneza celor mai importante lucrări ale sale, rela­ţiile cu editorii, autorii, oamenii­­politici ai epocei, polemicile şi în sfârşit rolul covârşitor pe ca­re la jucat în afacerea Dreyfus, devenită de actualitate cu prile­jul reprezentării piesei lui Ja­ns Richepin „L’Affaires Drey­fus’­. Cartea se înheie cu o de­viză în care e concentrat idealul­­lui Zola, tot scopul vieţei mare- lui gânditor: „Adevărul în Hie­­ratum­, adevărul uman, tot ade­vărul! D-na Le­ Blond-Zola a făcut un imens serviciu bio - şi bi­­­bl­io­grafilor, adunând într’un vo­lum viaţa şi opera lui Emile Zo­­la, cărora cartea d-sale le va fo­losi spre documentare, iar citito­rilor şi fanaticilor adratatori ai săi. Ie-a prilejuit clipe de rară emoţie artistică. Charles Oulmonf, Monsieur Jourdain 31 sau Ecole du sno­­hisme. (Edition des Portiques).. Autor dramatic, poet şi proza­tor de marcă, Ch. Oulmont face apologia snobismului în viaţă, în artă, chiar şi în dragoste. Snobii se împart, după d-sa, în două ca­tegorii : Snob No. 1 şi No. 2. Au­torul se denunţă singur snob No. 2. Aşa cum îl cunoaştem, l-am putea clasa în prima categorie,­­dar să lăsăm să ne espire, singur , doctrina d-sale : întâi să facem cunoştinţa cu cuvântul Snobism’! Cuvânt pe care îl întrebuinţăm foarte des pentru a critica pe vecin, dar pe care nimeni nu izbuteşte să-l u­­­raţeasca intr atat, încât să-l facă grotesc. Astfel că atunci când spunem despre cineva : „e un snob” ca să-l jignim, cuvântul păs­trează totuşi ceva din eleganţa şi calitatea sa- Cuvânt magic ca ai ceiea ce reprezintă şi misterios. V­om vedea îndată de ce snobis­mul ar fi trebuit inventat dacă n’ar fi existat... Autorul, el însuș snob (de cate­goria doua) izbutește să fie con­vingător, dar mai cu seamă să ne ofere o lectură agreabilă subt o formă nouă. ANDRE CAZANAVE, „L’Eperi­­ver sacre”, Colection Aurora și „Le stade aux cent Portes”, ER­NEST FLAM­AR­ON. Un sciitor care începe să se a­­fl rin© din zi în zi, ca o serioasă (Continuare în pag. V-a). *

Next