Rampa, iunie 1931 (Anul 16, nr. 4006-4028)
1931-06-01 / nr. 4006
SIMPS Cu Gh. Axioti despre el şi despre alţii Continuare din pagina I-a Axioti va gusta din cupa amărue a învinşilor. E un „ce” inevitabil... Desnodământul acesta, însă, printr’o politică inteligentă, Axioti îl tot amână... Şi până atunci, Axioti, „projosul” boxului românesc, îşi păzeşte cu străşnicie virginitatea pugilistică ••• Căci şi aici, ca şi în alte domenii, numai începutul e greu... • • • • • • La Nr. 36, pe Elena Doamna, locueşte Gheorghe Axioti, cam mopul de box al României la toate categoriile... Joi 28 Maiu 1931 — orele 19 cumi. după noua guvernare orară. Un copilaş de 6—7 anişori, — nată albă în întunericul ce începuse să invadeze zarea, — cânta, cu o voce mignonă şi tremurătoare: „Dă-mi guriţa s’o sărut,... căci pentru sărut e dată şi din când în când, — adică foarte des..., — ducea mâna la născior, unde produsele industriei nasale apăreau mereu ca niște reclame luminoase... — Aici șade d. Gheorghe Axioti ? Privirile piciului mă îmbrățişează cu interes. — Da! Să-l chem ? Și ’nainte să-mi dau consimțământul, curtea se umpluse de vuet : „Nea Gogule !... Nea Gogule !... Nea Gogule !... În câteva secunde eram în fața... obiectului. —-- Ge vânt te-a adus la mine? — Un interview! Chestia e cam complicată. Am mai puțină dexteritate în scormonirea memoriei decât în mânuirea pumnilor. Să încerc însă să fiu la înălțimea... staturei mele ! De unde să încep ? — Păi cam din ziua nașterii ! — Drumul nu e atât de mare... Să-l parcurgem. CU SMEUL PE CASA* 'Am venit pe lume în ziua de 29 din luna Martie a anului 1909. Am deci... — 22 ani și 62 z*re ! — Da ! De începuurile mele nu prea îmi aduc aminte. După versiunea actuală a mamei, se pare cam fost un copil foarte așezat și iubitor de casă. îmi găseam de lucru prin odăi, cu aranjarea te miri a ce nimicuri şi, datorită activităţii mele casnice, mi se dăduse porecla de „gospodina”. In primele etape ale copilăriei, vorbeam peltic şi din cauza acestui accident linguistic, eram bătaia de joc a băeţilor. Cum vezi, nu mai păstrez nici o reminiscenţă din exdefectul meu vocal. Copil, îmi plăcea enorm jocul cu smeul. De la el deţin primul meu titlu de campion, căci eram recunoscut, oficial, de întreaga mahala, drept cel mai îndemânatic conducător de smee şi tot deodată cel mai periculos... torpilor al celorlalte smee... Dar, cum aveam impresia că această îndeletnicire nu e tocmai onorabilă, ezitam s’o exilez în plin public şi mă urcam pe casă, de unde, nevăzut de „oamenii mari”, înălţăm smeul... RĂZBUNĂTORUL... Ucenicia şcolară mi-am făcut-o la Şcoala Cazacu în mod destul de conştiincios. Nu puteam suferi nedreptăţile şi de câte ori un coleg mai plăpând avea de suferit de pe urma altuia mai forte, îi luam apărarea, servind agresorului acelaş... tratament. Datorită acestei preocupări, când am terminat clasele primare, pe lângă certificatul cu media 7.92, m’am ales şi cu porecla de „Răzbunătorul”... Trec apoi la liceul „Gheorghe Şincai” şi absolv cursul inferior. Anticipând dificultăţile examenului de bacalaureat şi temându-mă, am făcut transbordarea şi m’am înscris în clasa I-a, la Şcoala Superioară de Comerţ, din Bulevardul Domniței. — Unde te-ai făcut de ’ndată remarcat prin înălțimea d-tale! — Ași, până la etatea de 16 ani, eram mic și îndesat, apoi am apucat să cresc de mi-a uitat Dumnezeu măsura !... — Cum a devenit „căzu’” cu boxul? — Iubeam toate sporturile și le practicam cu o pasiune nesfârşită. Prin 1925, am fost, pentru prima dată, la o gală de box. Matchul principal era între Chirilă Dan şi Constantin Vâlsan, pentru campionatul României de categoria „uşoară”. Primul, — pe atunci un boxeur de prim plan, — a triumfat la puncte, după o partidă înverşunată şi m’a impresionat într’un grad deosebit... Am visat toată noaptea matchul şi când m’am sculat eram ferm decis să m’apuc de box. PRIMIT PAŞI Abandonez footballul, sportul meu preferat şi, cu recomandaţia amicului meu Jean Dezideriu, —celmai rezistent boxeur pe care l-a avut ringul românesc,— mă înscriu la societatea „Niculae Velescu”... Părinţii aflaseră, între timp, de intenţiile mele şi s’au opus categoric. Tata, cetind într’un afiş, pe stradă, că voiu boxa în exibifie, la grădina Poteraşi, cu unul Constantinescu, m’a închis în pivniţă. Cu vremea, părinţii s’au înduplecat şi astăzi sunt şi ei câştigaţi pentru cauza boxului. — Vin să te vadă când boxezi ? — Ferit’a sfântul ! Atât mama cât şi tata şi-au manifestat, în numeroase rânduri, dorinţa să asiste la un match d’al meu, dar nu i-am lăsat. Pentru un părinte care ar vedea cum se bate fiul său, cum dă şi primeşte lovituri care lui i se par de zece ori mai puternice decât sunt în realitate, spectacolul constitue un supliciu... DEBUTUL Debutul mi l-am făcut in fata unui coleg de sală, Niculae Balea, în ziua de 10 Maiu, anul 1926. Am urcat scările ringului cu frică, însă aplauzele cu care am fost primit de public m’au încurajat. Cântăream, atunci, 60 kilograme. Dela primul schimb de pumni mi-am deconcertat adversarul și după două rounduri în cursul cărora l-am fugărit dintr’un colț într’altul al ringului, arbitrul a oprit lupta pe motiv de inferioritate a vis-a-visului meu... — Și pe urmă ai mai rămas prieten cu Balea ? — Dar te cred ! Iți închipui oare că un match de box poate strica o prietenie ? Te înșeli. Când boxăm, suntem în rolurile noastre, pe cari, cum e și logic, căutăm să le interpretăm cât mai bine, pentru ca succesul personal să fie cât mai mare. In ring Un boxeur trebue să fie câinos, fără pic de milă, să se transforme într’o fiară. După match, când reluăm viața „civilă”, adversarul de cu trei minute mai înainte, pe care m’am străduit să-l distrug, să-l fac praf, nu mai este decât Un „băiat” simpatic... — Simpatic la figurat, căci la propriu, după ce-a ieșit din pumnii d-tale, numai simpatic nu poate îi ! — Cam ai dreptate ! După câteva matchuri cari au însemnat tot atâtea victorii la puncte, reușesc primul knockout al carierii mele. Sinistratul a fost temișoreanul Dörfler, pe care l-am trimis în ţara visurilor, în roundul ultim al unui match de reprize ce avea loc, în Aprilie 1928, la Timişoara. O lună mai târziu obţin o senzaţională victorie asupra lui Gheorghe Covaci, pe vremea aceea campion naţional la „pană” şi performanţa aceasta nesperată a fost mult timp comentată, în toate cercurile, aşa că mă bucuram de un început de celebritate— CAMPION-îmi iau meseria în serii* şi susţin foarte multe matchuri pe cari, — în majoritate, — le-am câştigat, iar în altele am făcut joc egal. Desfinţându-l, în 80 de secunde, pe Alexandru Mustaţă, devin campion regional amator. Plictisindu-mă să mă tot lupt numai pentru glorie, am părăsit amatorismul pur, am pozat în amator... de lei şi am trecut la profesionism. Susțin, ca „pro”, primul match cu Dumitru Călinescu, încă neclintitul campion al României la categoria „semimijlocie”, la Circul Sidoli, în Septembrie 1928. In timpul luptei, la fiecare pumn pe care mi-1 dădea, Călinescu mă întreba ironic :— Ce, n’ai căzut încă, puştiule ? Şi n’am căzut deloc. Ba chiar am terminat matchul la egalitate spre decepţia lui Călinescu şi spre consternarea spectatorilor care ţipau că matchul a fost... aranjat... IN LUPTA CU STRĂINII Pe Czirson, campionul Germaniei la „uşoară”, îl bat prin abandon în roundul 6. Victoria mea n’a stârnit o vâlvă prea mare, poate unde germanul, pentru a-şi justifica înfrângerea, a simulat un accident. Am boxat, în acest match, cu o teamă grozavă, fiindcă în toate pronosticurile ziarelor, eram dat ca o victimă sigură. Faptul acesta m’a decis să nu mai citesc gazetele înainte de match... — Adevărat ? fe.fr* fia! Cumpăr toate gaze* tele însă nu le deschid. După ce termin matchul, încep să le citesc, văd pronosticurile, te confrunt cu rezultatul şi nu de puţine ori am avut ocazia să zâmbesc... Tot prin abandon îl înving, 2 săptămâni mai târziu, în cadrul „galei negre”, pe mulatrul Richonet.Publicul striga : — Lovește-l pe negrul! — Huo, negrule ! Şi eu, deşi în focul luptei, de-abia mă puteam ţine de râs, fiindcă eram mai negru decât „negrul”... Ba o doamnă, situată lâgă ring, a întrebat pe un vecin : — Care e negrul și care e Axioti ?! La 14 iunie 1930, biruindu-1 pe Dumitru Teică, prin K. O. sunt declarat campion al României la categoria „semigrea”. Iar după alte câteva întâlniri, de mai mică importantă, in seara de 13 Decembrie a anului trecut, spre surpriza tuturor, — minus a mea, — îl bat, net, la puncte, pe Moţi Spakow, şi-i răpesc titlul de campion al României la toate categoriile. La revanţă, boxând cu mâinile stricate, am fost întrecut, de puţin, însă juriul m'a scos cu faţa curată, hotărînd matchul. In cinci ani de carieră, bagajul meu pugilistic e următorul. .. 19 matchuri susţinute ca amator, din care : 16 victorii şi 3 rezultate de egalitate ; 17 matchuri susţinute ca profesionist, din care : 9 victorii şi 8 rezultate egale. Deci, nici o înfrângere în carieră. Şi cU asta am terminat intervierul, nu e aşa ? — Dimpotrivă. „Asta” a fost numai introducerea ! — Mă pot lăuda cu... mine. Seara mă culc, cu punctualitate, la orele 9 luni. _ —După noul sau după ex-repertoriul orar ? — După cel nou. Sunt legalist, domnule ! Dimineața mă trezesc la cinci şi la şase „minus un unghiu drept”, sunt pe câmpul de antrenament, unde rămân până la orele opt și jumătate. — In ce constă antrenamentul d-tale ? — Prima jumătate de oră procedez la aruncarea mingei cu nisip, activitate care î mi pune sângele în mişcare ; apoi, 15 minute, fac gimnastică suedeză ,pe care o continui, timp de o jumătate ceas, cu gimnastica luxeurului. Mai urmez un antrenament special pentru întărirea braţelor şi lucrez 3 reprize box cu umbra. Fac duş, mă întoc acasă şi citesc ce’mi cade în mână... — Şi cam ce’ţi cade în mână? —Romane româneşti şi unele ziare pariziene de sport la tălmăcirea cărora, din când în când, recurg la preţioasele oficii ale dicţionarului. — Antrenamentul d-tale suferă vreo schimbare, când te pregăteşti în vederea unui match ? *) — Sigur ! Trec cu antrenamentul în sală şi boxez, progresiv ide la 1—10 reprize, cu câte 5—4adversari pe cari îi bat cu uşurinţă. Cu douăzeci şi patru de ore înaintea galei încetez orice ■activitate ca să nu mă obosesc. In ziua matchului, mă cute pe la 3 după amiază și chiar dacă nu pot dormi, — ceea ce mi se întâmplă destul de des, — stauliniștit până la orele 9. Beau o jumătate litru de lapte, îmi aranjez cele necesare în servietă și la 10 sunt la Circ, unde rămân în cabină până ce-mi vine rândul. — Nu asiști la celelalte matchuri din seara aceea ? Nu !... Mă impresionează și capăt dureri de cap. • EMOŢIILE „CAREULUI FERMECAT” — Cum te simţi, de la „urcare” până la „coborîre”... — In primul rând am o încredere inepuizabilă în puterile mele. O încredere care îmi conduce toate acţiunile. îmi spun cu hotărîre că trebue să câştig şi impunându-im această dârză sugesie, mă avânt cu curaj. Când păşesc printre frânghii, am trac, însă aplauzele cu care mă salută spectatorii, îmi fac bine, mă înviorează. In colţul meu, în timp ce’mi se îmbracă măsurile, cad din nou în toropeală. Pe ochi mi se depune o ceafă şi nu mai pot deosebi nimic. Oscilez între conştient şi inconştient. Când sună gongul, parcă mi s’a pus sub nas un tampon cu eter ! îmi revin. încordez violent braţele de frânghii şi... la luptă— Ai clipe de luciditate în timpul matchului sau acţionezi în mod reflex ? — îmi dau seama de tot ce fac. Mi-este, insa imposibil sa apreciez cum stă situația punctajului. In pauze, maestrul meu, Petre Alexandresel, îmi dă sfaturi pe cari mă silesc să’ le urmez. i .•. ... C... .. . I , • -.•rrrrrrrn SUPERSTIŢII Axaofi are o colecţie bogată de superstiţii între caii îşi petirece viaţa lui pugilistică. E sclavul lor supus, Ie intră în voe, pentru a avea conştiinţa împăcată, pentru a nu fi nevoit sa rostească tardivul „daca”— Dar să dau cuvântul stăpânului acestui harem sufletesc. — Un ..porte-bonhem” e halatul pe care-1 vezi pe cuier. II am dela prima mea eșire pe ring și-l voiu utiliza până lă retragerea... — Probabil, a lui,... din circulație ! 1 ? ! — Nu,, a mea din box, indiferent dacă va fi sau nu ramolit. Nu-mi place să viu cu lucruri nouţ, — ghete, chiloți, — la match. Totdeauna le „învoesc” la antrenament. In ruptul capului nu vin eu cel dintâi pe ring și nu dau răgaz adversarului meu să-mi strângă mâna, ci mă grăbesc eu să fac acest gest. Am un anumit fel de a mă urca în ring. , — Cum ?* — Lasă să-l observe spectatorii ! . . — Dificil lucru. Spune-i ! — Nu se poate !— De ce ? — Pentru că sunt superstiţios! ÎNSURĂTOAREA... ŞI BOXUL... — Să trecem la un capitol mai intim. Ce lucruri sunt dăunătoare bunei condiţiuni a unui boxeur ? — Am încercat toate „chestiile”, cari sunt vătămătoare unui boxeur, ca să ştiu să mă feresc de ele şi am îndrăsneala să mă laud că am reuşit! întâi şi întâi nopţile pierdute. După o noapte „albă” ai nevoe de două săptămâni de repaos, în cursul cărora te simţi surmenat şi de-abia poţi rezista la o şedinţă de box de 2—3 repriză. Deasemeni trebuesc evitate băutura şi tutunul, ale căror efecte se repercutază asupra ini- mei. — Femeiie nu atacă inima ? !? !— Inima și acesoriile ei... Femeile joacă un rol dezastruoas în viața unui boxeur. Un pugilist conştient de interesele sale nu „glumește” decât foarte rar. Vai de boxeurul care se însoară ! E o nenorocire ! — Mie mi-o spui ? Parcă numai pentru boxeuri e însurătoarea o nenorocire ? — Eu, până la vârsta de 30 ani, când voiu sfârşi cu boxul, nici gând să mă însor ! — Eşti foarte egoist! — Sunt doar Un economist, sentimental !... — Cred că severele legi ale boxului nu-ţi interzic şi frecventarea spectacolelor de cinematograf şi de teatru ? — Ele nu, însă punga da ! Totuşi mă duc, destul de des, în matineuri, la spectacolele uşoare cari n’au altă pretenţie decât de a amuza. Cunosc personal pe vre o câţiva actori ai „Naţionalului”, Manu, Finteşteanu, Brancomir, etc. şi mulţumită lor am putut vedea culisele... ADMIRATOARELE«. — Primeşti scrisori ? — Berechet ! Şi lucrul ăsta mă cam supără. — Pentru prima oară mi se face o astfel de mărturisire.» — Vezi că eu n’am secretar şi trebue să răspund la fiecare ?în parte ! — Şi ce răspunzi ? Clişeu ? — Nu, compun pentru fiecare veşnic , uite.j Axiot .» o scrisoare. Trimiţându-le fo- __ xr.. . ., j tografia, cu dedicație, le anexez vanios, dar, ca câteva rânduri în care arăt că aşi fi încântat să cunosc persoana care mi-a solicitat autograful. Dar odată în posesia fotografiei, nimeni nu mi-a mai răspuns. Asta m’a făcut ca un timp să nu mai trimit nici un autograf, mai ales fetelor. — Dece „mai ales fetelor” ? — Ca să capete preţ autografele mele. Nu cunoşti faimoasa lege a cererii şi a ofertei ? C’o singură corespondenţă am făcut cunoştinţa, însă probabil că n’am corespuns previziunilor domnişoarei, că de atunci n’am văzut-o şi nici de scris nu mi-a scris. — Scrisorile admiratoarelor sunt simple petiţii de autografe ? — Unde-ar da Dumnezeu să fie aşa ! Nu m’aşi plânge ! Scrisorile cuprind, — ceeace este grav, — declaraţiuni înflăcărate de dragoste, scrise într’un stil de bate câmpii, —■ ceeace e şi mai grav, — şi cu „N. B.-uri să răspund urgent şi imediat, — ceea ce este foarte grav... Şi ca să te convigi, poftin, citeşte ce beţie de cuvinte este în scrisoarea unei admiratoare care semnează : „Eu”... Iată un crâmpei din acea scrisoare de o savoare rar în-, tâlnită : „Tăcerea îmi stropeşte sufletul cu picături de raze şi lasă ora asta de gând să-mi fie senină. Aceiaş lumină de viaţă care licăreşte în adăpostul depărtărilor, curge prin gândurile mele, şi freamătă ca un vis al eu... Mai departe trimiţătoarea scrisorii îl compară pe Axioti cu un „câmp întins în care soarele iese umbre cu suflete obosite din care se desprind vise ce cad în sufletul meu ca argintul topit...” — Păstrezi scrisorile ? — Da ! Pe unele în inimă, pe altele într’un cufăr ! — Ce părere ai despre presa sportivă ? — Socotesc că are posibilitatea să guverneze cariera unui iboxeur , să-l salte în plină actualitate, sau să-i ucidă orice veleităţi. Personal m'am bucurat de o bună primire în coloanele ziarelor. Din tot materialul ce s’a scris despre mine, neștearsă îmi va rămâne în minte o frază apărută, în 1928, la rubrica sportivă a unui ziar, în momentul când, vedetă atot-puternică în rândurile boxeurdor amatori, am optat pentru profesionism : „ ...Amatorii nu mai au de ce se teme de Axioti, căci a trecut la profesionism”. Aceste câteva cuvinte simple dar plastice au fost pentru mine un preţios „vade necum” în drafimil ce l-am străbătut şi care, în scurt timp, — m’a adus astăzi *în fruntea piramidei boxului românesc. .DESPRE PUBLIC .— Atitudinea publicului poate influenţa asupra rezultatului unui match ? — Fireşte ! E foarte greu să lupţi când publicul ţi-e ostil, când te huidueşte la cea mai mică greşeală sau face CU indiferenţă când reuşeşti lucruri frumoase. Aplauzele publicului constituesc pentru boxeur o busolă. In vâltoarea bătăliei nu prea îţi dai seama de situaţia reala, dacă domini sau eşti în inferioritate. Lămurirea ţi-o dă publicul cu încurajările lui sgomotoase. Sesizându-se de ele, boxeurul capătă o oarecare siguranţă şi acţiunile lui devinmai insistente şi mai îndrăsneţe. Natural că nu trebue sa te laşi cu totul prins de freamătul viu al publicului. Prudenţa mama înţelepciunii... POPULARITATEA — Cum te împaci cu acest oricărui om, lucruri d’astea îmi produc multă plăcere. — Dar n’ai avut niciodată de suferit de pe urma popularității d-tale ? — Ba da ! Acum câteva săptămâni avea? treabă la Percepție să presc o taxă militară. Opera Unea aceasta pretindea numeroase formațitți de natură să mă pue pe drumuri câteva zile. Funcţionarul cum şi-a aruncat ochii pe acte, s’a plecat la urechea unui coleg şi i-a şoptit câteva cuvinte pe cari nu le-am putut auzi. Esenţialul e, că peste câteva minute părăseam Percepţia cu chestiunea pe de-antregul rezolvată... — Nu văd nici o neplăcere în întâmplarea asta ! — Ai răbdare. Dela Percepție mă duc la Consiliul de Revizie unde, într’un ceas, aveam să termin chestiunea pentru care venisem. Ei bine, impiegatul m’a privit chiorâș, — era, probabil, un „anti-axiotist”..., — și m’a făcut să alerg o săptămână până „mi-a dat drumul”... — Presupunând că ţi-ar cădea pleaşcă o avere de multe - multe milioane ! Te-ai lăsa de box ? — Nu ! Sunt îndrăgostit de acest sport, de această „nobilă artă”, cum i-se mai spune boxului. Nu boxez pentru bani ci pe bani. Pretind să fiu plătit pentru munca prestată, pe care alţii o utilizează în vederea unui câştig, însă piedestalul carierei mele este setea de glorie. Poate că sunt şi la vârsta ‘fant’ astfel de sentimente sunt mai frecvente. 1 / — Ce burse ai primit ? — Am încasat 6.000 lei la ormul meu match profesionist şi 30.000 la ultimul. Pe viitor voiu avea grija să mă traduc mai exact în cifre... — N’ai trecut granița ? — Nu ! Nici ca boxeur nici ca... particular. Sper însă că în anul acesta mi se va oferi prilejul unei deplasări în străinătate, pentru a mă putea valorifica. " DESPRE ADVERSARI — Ce aprecieri ai de făcut asupra adversarilor d-tale ? — Fără îndoială că adversarul cel mai puternic din câţi am întâlnit a fost Moţi Spakow. Are o vigoare extraordinară, loveşte dur, — şi huma cum susţin duşmanii lui,— însă sufere de cârligomanie. — ? ! ? ■— Cu o mână îţi încleştează braţul şi cu cealaltă te loveşte Greşala lui capitală, — care o va prăbuşi, — este că se prezintă pe ring greoi, la o greutate super-exagerată faţă de statura sa. Din cauza acestei inutile şi prejudiciabile cantităţi de grăsime, a pierdut abilitatea de odinioară şi ceva din suflul său inepuizabil. — Călinescu ? Fulea ? — Primul e un boxeur excelent dar și un fricos incorigibil. Secundul nu posedă altceva decât o „stângă” formidabilă. Atât, PROECTE '— Și ce ai de gând ?— întâi și întâi revanșa pe care o voiu avea cu Spakov la 27 iunie. Voiu căuta să probez că între noi doi nu mai poate exista o rivalitate. Am curajul să afirm că Spakow nu va apuca gongul final, îmi cunosc piuul . Şi pumnului meu, dacă la acea dată se va restabili pe deplin, nu-i rezistă nimic, absolut nimic. Pornesc în luptă cu atentul tinereţii mele, cu bagajul de calităţi naturale cu care m’a înzestrat D-zen şi în plus cu acea încredere în sine şi voinţă fermă cari sunt forţele vitale de reuşită ale unui individ... — Povesteşte-mi un incident mai caracteristic ! *— Mâine ! — Mâine e târziu ! — Dimpotrivă. Astăzi e târziu. Priveşte : e zece fără un sfert. Altădată, la ora asta, voiajam prin ţara fermecătoare a visurilor. La revedere Nu ştiu dacă, într’adevăr, la 27 iunie, Axiot va înfrânge pe Spakow.« Dar siguranţa, deloc falsă, cu care intervievatul nostru afirmă acest hieru, este atât de neclintită, atât de sincer afişată, încât te dezarmează, te ulueşte, te sugestionează... Şi chiar dacă rezultatul matchului de la 27 iunie nu va îmbrăca încântătoarele culori pe cari le anticipează Axioti, cariera clădită pe temelii solide şi proaspete a celui mai serios şi mai ordonat boxeur român, este larg deschisă şi pe drumul ei pot încolți cele mai calde speranțe.» JACK BERARIU . Pe masa mea de lucru s-au ingomădit în ultimul timp un număr de cărţi apărute recent în Franţa, unde autorii au bunul obicei să trimeată câte un volum fiecărui mânuitor de condei, chiar dacă el scrie într’o limbă pe care celalt n’o cunoaşte. Aceasta dovedeşte spiritul lor larg şi dorinţa de a se face cunoscuţi, chiar în cele mai neînsemnate colţuri ale lumii — spre deosebire de unii scriitori români, cari ridică nepăsători din umeri, dacă nu devin chiar agresivi, când după multe strădani, ai izbutit să-l faci cunoscut străinătăţii. A ţout, şgjgneur tout Honneur. Uteráturá străini apărute în vitrina franceze de SABINA CASSVAN 3 om începe cu d-na Denise Le. Blond-Zola care a scris în condiţii admirabile volumul : „Emile Zola raconté par sa füle”. Volumul apărut în editura „Fasquelle’ ,numără aproape trei sute de pagini, în care fiica marelui scriitor trece în revistă, cu o îndemânare ce nu i desminte originea, opera şi viaţa genialului ei părinte, geneza celor mai importante lucrări ale sale, relaţiile cu editorii, autorii, oameniipolitici ai epocei, polemicile şi în sfârşit rolul covârşitor pe care la jucat în afacerea Dreyfus, devenită de actualitate cu prilejul reprezentării piesei lui Jans Richepin „L’Affaires Dreyfus’. Cartea se înheie cu o deviză în care e concentrat idealullui Zola, tot scopul vieţei mare- lui gânditor: „Adevărul în Hieratum, adevărul uman, tot adevărul! D-na Le Blond-Zola a făcut un imens serviciu bio - şi bibliografilor, adunând într’un volum viaţa şi opera lui Emile Zola, cărora cartea d-sale le va folosi spre documentare, iar cititorilor şi fanaticilor adratatori ai săi. Ie-a prilejuit clipe de rară emoţie artistică. Charles Oulmonf, Monsieur Jourdain 31 sau Ecole du snohisme. (Edition des Portiques).. Autor dramatic, poet şi prozator de marcă, Ch. Oulmont face apologia snobismului în viaţă, în artă, chiar şi în dragoste. Snobii se împart, după d-sa, în două categorii : Snob No. 1 şi No. 2. Autorul se denunţă singur snob No. 2. Aşa cum îl cunoaştem, l-am putea clasa în prima categorie,dar să lăsăm să ne espire, singur , doctrina d-sale : întâi să facem cunoştinţa cu cuvântul Snobism’! Cuvânt pe care îl întrebuinţăm foarte des pentru a critica pe vecin, dar pe care nimeni nu izbuteşte să-l uraţeasca intr atat, încât să-l facă grotesc. Astfel că atunci când spunem despre cineva : „e un snob” ca să-l jignim, cuvântul păstrează totuşi ceva din eleganţa şi calitatea sa- Cuvânt magic ca ai ceiea ce reprezintă şi misterios. Vom vedea îndată de ce snobismul ar fi trebuit inventat dacă n’ar fi existat... Autorul, el însuș snob (de categoria doua) izbutește să fie convingător, dar mai cu seamă să ne ofere o lectură agreabilă subt o formă nouă. ANDRE CAZANAVE, „L’Eperiver sacre”, Colection Aurora și „Le stade aux cent Portes”, ERNEST FLAMARON. Un sciitor care începe să se afl rin© din zi în zi, ca o serioasă (Continuare în pag. V-a). *