Rampa, iunie 1931 (Anul 16, nr. 4006-4028)
1931-06-18 / nr. 4019
ANULUI—Norul, Redacţia, Administraţia şi Atelierele Grafice INTRAREA ZALOHIT No 1fciotel Actori«}.— Tetei. 301/50 BUCUREŞTI Publicitatea concesioratS exctesiv 3©©!®&$ A*iq. «ime „Rwdolf Mosse", ©alea Victoriei No. 31. 14 ftag,nr 3 Lei IG. jOi 18 aCj.nili ABONAMENTE w Tara Trei (tmf. *', ••••.•,. V • L&l &&0 P®*« tuen. , SOO Ü® an •••••• n iooo »N STRĂINĂTATE DUBLU Abonamentele se plâtesc înainte de 1 sau la 15 ale fiecărei lunV Germania sărbătoreşte actualmente a şasezecea aniversare a naşterii lui Heinrich Mann. Şi sărbătoreşte astfel cariera prodigioasă a unui scriitor care se ridică, prin energia, talentul, cultura, şi consecvenţa sa în opinii, cu mult deasupra literaturii germane, pentru a interesa intelectualitatea universală. Opera lui Heinrich Mann cuprinde douăsprezece volume compacte de romane şi nuvele. Ceea ce surprinde, în primul rând, la Mann, este diversitatea talentului său.„‘Acest poet — spune criticul Norbert Falk — n’a cântat pe un singur ton, cea mai bogat şi exuberant instrumentată orchestră răsună din opera sa.” Tatăl său a fost german din Nord, mama sa americană din Sud. Fiul se considera izolat intre rase. E problema pe care o tratează în romanul „Intre rase”: „Izolarea între două rase dă forță celui slab, îi răpește scrupulele, îl face să fie greu influențabil, îl face să caute cu încăpăţânare a-şi clădi singur o lume mică şi în ea o patrie, pe care altfel n’ar găsi-o. Sunt cuvinte din spovedania lui Heinrich Mann, care pot fi privite ca o cheie a întregii sale opere. Dealtfel îşi defineşte el însuşi romanele sale spovedanii. Şi tot în legătură cu procesul de creaţie al operelor literare ale lui Heinrich Mann, aminteşte acelaş critic Norbert Falk, că, pentru Mann, întâmplări de natură anecdotică nu pot conta ca puncte de plecare în realizarea unor opere mari. Acestea se nasc din „şovăelile vieţii” Intr’o viaţă bogată în impresii, ceea ce decide este, adesea, cea din urmă impresie. ■ ■ '*"■! 1 . Astfel, de-o pildă, Heinrich Mann cunoştea destul de bine Italia — a trăit câţiva ani şi la Roma împreună cu fratele său Thomas — ca să fi putut scrie o carte asupra unei colectivități tipice. N’a făcut-o însă decât târziu, stimulat de o mișcare creiată de o trupă de operă într’un „Mic oraș”. Astfel se intitulează acest roman. Tot în Italia a citit Heinrich' de B. CEHAN Heinrich Nahrn ? ') Mann, tragedia unui profesor german care a decăzut din cauza dragostei sale pentru o cântăreaţă de varieteu. Şi profesorul Unraţ, eroul celebrului film „îngerul albastru”, a existat, din clipa aceea. Şi tot aşa, cu celelalte opere literare ale lui Heinrich Mann : „Untertan”, o crudă satiră a burghezului tip Wilhelm II. „Die Göttinen”, un ciclu de trei romane: ,,Diana”, „Minerva” şi „Venus”. In acestea se simţea puternic influenţa naturalismului francez, de care Mann se şi consideră înrudit prin Zola, dar ele aduceau în acelaş timp ceva nou, strălucitor, îmbătător, care a surprins în literatura germană. „Schlaraffenland” nu mai are nimic din trilogia „Zeițelor”. E o lucrare de critică socială. „Jagd nach Liebe” e un roman al Munichului. Din nuvelele sale, e considerată „Pippo Spang” ca o bucată magistrală. : 0» „Die grosse Sache”, cel mai recent roman al său, e o descriere tragi-comică, plină de sarcasm şi ironie, a lumii germane de astăzi. Căci Heinrich Mann n’a stat departe nici de întâmplările zilei. Le-a acordat toată atenţia sa, încercând , neîntrerupt să lumineze cu forţa culturii întunericul ignoranţei. S’a declarat, dela început, deschis, pentru republica germană, într’o vreme când lucrul acesta i-a putut aduce multe neplăceri din partea duşmanilor din cealaltă tabără. Geist und Tat. Franzosen 1780—1930”, e o culegere, de curând apărută, de esseuri asupra literaturii şi scriitorilor francezi, pe care îi cunoaşte şi admiră atâta Heinrich Mann. In Franţa se desfăşoară de altfel şi acţiunea celei mai bune drame— căci Mann a făcut incursiuni şi în teatru — a acestui mare poet şi luptător „Madame Legros”. Drama se petrece în anul 1789 şi eroina ei adevărată este : revoluţia. Liberarea spiritului şi cucerirea drepturilor omului — iată semnificaţia activităţii acestei covârşitoare personalităţi a Europei moderne care este Steinrich Mann. . . , Europa întreaga irea să asculte numai operete Teatrele de operă din Berlin şi Viena reiau operetele de mare succes.— Maria Jeritza îşi Întrerupe "concediul pentru a cânta intr’o operetă.Ce se va cânta la Londra Vega operetei care a dominat întreaga stagiune de iarnă din principalele centre artistice europene şi americane se prelungeşte şi în timpul stagiunii de vară. Aproape toate teatrele de operă dn Germania şi Austria cari organizează în timpul verii spectacole festive au grija ca, 11 programul festiv să înscrie şi câteva operete clasice şi moderne cari atrag în special marele public. Astfel se explică faptul că celebra soprană Maria Jeritza a fost angajată cu mari sacrificii de către direcţiunea Operei de stat din Viena, anume pentru a apare in rolul principal din opereta „O noapte la Veneţia” de Johann Strauss în care a cucerit mari triumfuri în stagiunea precedentă. In vederea acestor spectacole, Maria Jeritza îşi va întrerupe concediul pe care-l petrece la Unterach şi va veni la Viena. O altă operetă a lui Johann Strauss, „Voevodul ţiganilor’ s’a reluat zilele acestea la Opera de stat din Berlin, sub conducerea muzicală a celebrului dirijor Erich Kleiber şi cu Vera Sichwarz în rolul Saîfi. Şi această capodoperă a lui Johann Strauss a cucerit un adevărat triumf, subliniat de întreaga critică berlineză. Opera de stat din Lipsea, una dintre principalele scene lirice ale Germaniei organizează în cursul acestei veri, mari spectacole festive consacrate exclusiv operetei moderne. In cadrul acestor festivaluri s’a reluat marele, succes al stagiunei precedente, opereta „Victoria Huzarului” de Paul Abraham. Această operetă s’a reprezentat pentru prima dată la Lipsea şi a cucerit apoi lumea întreagă. Anul acesta va avea loc, în cadrul reprezentaţiilor festive, premiera unei noui operete a lui Paul Abraham, intitulată ,,Floarei din Hawai”, cu libretul scris de Alfred Grünwald şi Beda, după o nuvelă maghiară a lui Emmerich Foeldes. Acţiunea se petrece în Honolulu, pe insulele Hawaiene. In vederea acestei premiere senzaţionale au fost angajaţi cei mai de seamă artişti de operetă din Germania şi Austria. In fruntea distribuţiei se află tenorii. larger, de la Opera de stat din Viena şi Sergei Abramovici din Berlin, soprana Rita Georg din Viena, comicul Louis Treumann din Viena şîs dirijorul Paulik de la si theater an der Wien. * I 1 Această operetă se va cânta la toamnă la Metropoltheater din Berlin și la „Theater an der Wien”. La Theater an der Wien continuă, deocamdată, reprezentaţiile operetei de mare succes „Expresul albastru” de Granickstaedten, care a fost, angajată imediat după premieră, şi pentru America şi Londra. Max Reinhardt, care a înţeles j prin primul moment preferinţele publicului pentru operete, a pus acum câtva timp în repetiţie opereta lui Offenbach „Frumoasa Etena” într'o versiune modernă de E. W. Korngold. Unul din teatrele lui Reinhardt la Berlin, „Berliner Theater” va trece în stagiunea viitoare sub Conducerea fraţilor Rotter şi va fi transformat într’un teatru de operete. Şi la Londra, opereta constitue punctul de atracţie al stagiunii. Două succese berlineze ţin deocamdată recordul succesului. „La calul alb” de Kadelburg în montarea lui Erick Charel se reprezintă de câteva luni în șir la „Coliseum” și „Țara surâsului” de Lehar, cu R. Tauber, la Drury Lane. Opereta vieneză „Wunder- Bar’ continuă să atragă publicul la Savoy. Deasemenea s’au reluat operetele de succes de altă dată „Geisha” la „Daly’s Theater” şi „La Belle de New York” la „Winter Garden”. Tot la Londra se joacă actualmente nu mai puţin de 6 operete originale engleze cari nu vor vedea însă lumina rampei la nici un alt teatru continental. Al mum Din cuşca smiennnlui MAI SUNT COPIi! i,se exagerează, socotesc, cu istoriile despre precocitatea copiilor, căci iatăpe lei de conversaţie mi-a fost dat să aud. Luni după amiază, în casa sculptorului Vo. I.... Luna 1. mi-a prezentat pe Riri, odrasla lor, în vârstă de 8 ani. In timp ce „discutam“ cu Riri despre chestiuni școlare, subit, Riri s’a adresat mamei sale : — Mamă, când m'am născut eu ?, Ziua sau noaptea ?. — Noaptea ! — Și te-am trezit din somn ? FATA SPORTIVA Luni seara, la „Cărăbuş"... — Domnule, eşti atât de drăguţ să-mi dai, un moment, programul ? — Cu plăcere ! Și când mă uit să văd fata domnișoarei care ciripise rugămintea, am rămas, o clipă, buimăcit. — Ce mai faci, Tufy ? — Foarte bine, numai că mai am câteva examene ! — Nu te am mai văzut de un an și mi se pare că te-ai făcut mai frumoasă ! — Exagerezi ! — Deloc .' Dar ia spune-mi, Tufy, 'd-ta jucătoare pasionată de tennis cum le am cunoscut, cum. se face că nici n'ai fost. la ultimele concursuri internationale de tennis ? — Nu mai aveam nevoie. M’am logodit de 6 săptămâni !... DOVADA Intr'un cerc de gazetari se afla,eri dimineață, și un proaspăt redactor al unei gazete de seară. Vin vorbă în vorbă, s’a atins chestiunea salariilor. — La noi se plătește excelent, explică redactorul pi chestiune. Eu am 28.000 lei lunar. — Imposibil, contestă hotărtt un confrate. Nu cred să-ți plătească mai mult de 14.000 lei I ■— 28.000 lei în cap. Dacă vrei poli întreba dacă nu mi s’a oferit această sumă ! • — Ești confuz! Cât primești în mână? — Păi 28.000 Ici, am care se scade... — Am înțeles : exact anecdota cu cei doi voiajori evrei!. 7— ? ! ? i-i S’au întâlnit odată doi voiajori. — Cum o duci ? ! — Mulțumesc, bine / \ -- Vin comenzi ? — Sigur !. Nu sunt nici trei zile de când am primit o comandă de 400.000 lei ! — Fii serios! N’ai să mă faci să cred că pe vremurile astea de criză, ai primit o comandă de 400.000 lei! — Nu mă crezi ? Dar dacă îi voiu arăta scrisoarea de anulare a comenzii ? !... ' Mei. B£t**i*r: Hă mbommhm Marii! Am asistat eri la nişte scene la Teatrul Naţional, cari mi-au adus în minte — să nu vă miraţi de loc — toaleta... cioclilor. Nu ştiu dacă aţi văzut vreodată cum Costică Chioru, şeful cioclilor, îşi dichiseşte subalternii, la o înmormântare mai de soi :— Mă na-'vă livrelele / Să nu care cumva să le pătaţi că vă tac mama dracului ! Mă. Moacă, dacă o mai pătezi de lumânare, cum ai pătat-o cănd Vam luat pe ăla de pe Mântuleasa, te cureţi. Să-ţi cauţi altă meserie! — Nene Costică, nu-mi vin pantalonii ! — Lasă, lasă ! Fă să-ţi vie ! Na-vă câte un brâuşor, să nu vă cadă la careva nădragii pe drum, că moartea vi se trage ! — Mi-e stai tu cam mare ! — Las'că e bun acum pe căi, dura asta !. . — Uite cum îşi pune ăsta, bicornul... Nu aşa tâmpitule ! O să râdă ,şi mortu‘ de tine. Puen-lop. Un moţ înainte şi unul la spate ! Aşa ca Napoleon fi —Uite mănuşi albe curate, le-a spălat Tinea cu sodă, de a scos un kilogram de murdărie din de. • — Nene Costică, mi-ai dat două pentru dreapta !. — Ei pune și tu una pe dos că no să mă duc să-ți cumpăr ţie o pereche specială. — Nu pot nene, că merg pe lângă corteg ! —• Ei să le ia ăla , de merge cu coliva că la el tot nu se vede. — Mie nu mi-ai dat decât o mănuşa. — Ei, nu s‘a ajuns ! Tu ţii perna şi vâri o raiănă dedesupt, să nu se vadă. Şi colaboratorii lui nenea Costică Chioru încep... găteala. Peste hainele civile, rupte ca vai de mama lor, îşi trag livreaua, stând într’un picior şi sprijinindu-se unul de altul. îşi trag apoi cişmele lungi, pe care le dau cu vax, substanţă folosibilă şi la acoperirea petelor de pe livrea şi mortul e îngropat după datină. Urmează apoi dezbrăcatul. —Unu, doi, trei, patru, cinci... lipseşte una. Matache scoate funia. . . — Nu mi-ai dat nici o funie nene Costică. Să pleznesc dacă te mint. M’am legat cu brăușor, nevestii cu care se încinge peste fustă. y. ‘f. I — Mă scoate brăușorul, ori ţi s’a urât cu binele ! — N’am nici un brâuşor, păcatele mele, dar dacă crezi că Vam luat uite, să-mi scazi. — Aoleo, uite ce-ai făcut din mănuși, le-ai umplut de spert man,ţet. — Erau lumânările proaste, n’am avut încotro. Şiuite aşa mai departe, cioclii — adevăraţi actori ai vieţii, nevoiţi sunt să-şi lepede toaletele temporare. Şi acum la Naţional. După cum Costache Chioru se ţine de cioclii, tot aşa inspectorul Naţionalului, d. Savu se ţine de actori, să dea costumele, cu cari au apărut în diferite piese : — Dă-mi d-le smokingul din ,,Evantaiul”, altfel nu iei leafa pe vară ! — Cum să-i dau d-le? Că mi-a dat un ajutor de toaletă de 6000 de lei, in care mi-am făcut smokingul, mi-am cumpărat cămaşe, mănuși, cravată. Păi faci d-ta astea cu 6.000 de lei ? Cu chirie dacă le-ai lua și te costă mai mult. —Domnule eu nu știu. Treaba d-tale, casierul are ordin să nu dea gologanii până nu vede chitanța de descărcare de la madam Scârţea, croitoreasa. — Bine d-le, d-ta, ai pus să-mi scadă din leafă o pereche de pantofi cu care am jucat în „Florentina”, ? ’ ■■■ - fi-jwiiTiSz-k-; ■ — Păi dacă jucai cu el, nu era nimic. Dar ai umblat cu ei pe stradă și ai vrut să-i dai înapoi fură vârfuri, fără tocuri. — Păi ce sunt rupți, au petec? — Ei, atâta mai lipsea. Să-ți oprească două sute de lei pentru tocuri şi pingele. '•.'■■■ Şi■ slujitorul TItaliei se deşira, că frumuşel, ca şi oamenii lui nenea Costache Chioru. WC!"*- LM. in noua trecere de EUGEN JEBELEANU TREI CĂRŢI ILAR TE VORON PANA : „Echinox arbitrar” . Acum vre-o cinci, ani, într'un oraş de brazi şi de provincie, într-o librărie cu cărţi, cari vegetau, l-am întâlnit pe Marie Voronca. Era o carte cu un var mai pur decât al celorlalte,, pe faţadă şi in interior şi cu un clopot de azur personal, de-asupra. Iată, „Restriştile"* însemnau o descătuşare şi o invitaţie (prima) la un burg de purităţi, de-asupra oamenilor, spre tavanul de albastru. Dar smulgerea avea în ea şi o melancolie, care — mai târziu — trebuia să dispară . Dacă ne aducem bine aminte (nu avem volumul în fară) an intâlnit un vers cu o elimare de * A . ..Invitaţie la bal” * SAŞA , CRISTIAN : „Efluvii” căprioară în el. Fino, să mergem la Stived în munţi !“... Fireşte am urmat pe Marie Voronca şi în celelalte volume : ..,„O lomba“, ,,Ulise“, „Plante şi animale“, Brăţara nopţilor“, „Zodiac“, în care melancolia şi sentimentalismul se estompau treptat, pentru a face loc unei atitudini, de multe ori retorice, de braveur şi de herald al unei viitoare izbânzi. Azi, scoatem din buzunarul drept al vestei, o carte roşie ca .0 cărămidă de sânge pentru edificiul lui Ilarie Voronca. Este cel mai mic volum apărut şi trebue (fără a fi sentimental şi dorotic) săi ţii, ca pe o ciute de joc norocoasă, la inimă. Sunt în această „Invitaţie la bal“ (la marele şi rarul bal al poeziei) versuri, semănate şi culese pe traiectoria unui an 1924— 3925, tisvvji,. ou. Şi, se deosebesc de poemele posterioare acestui interval prin prezenţa unei disciplini technice, care dă gândului o rotunjime calculată şi imaginilor un zbor ordonat. Cu un cuvânt Ilarie Voronca utilizează rima (care de moarte cit este salutară, în fixarea unei discipline a inspiraţiei) şi pe care astăzi nu o mai respectă (ceeace iarăşi poate fi o calitate). Fenomenul, care s-a întâmplat cu poetul „Invitaţiei la bal“, i-a fost cunoscut, — invers însă, — şi lui Lucian Blaga, urmărind în ultimul timp— după cum mi-a mărturisit cândva — o cristalizare a gândului în colivia crimei. In această carte de 38 de aripi —,indiferent de crezul său actual Marie Voronca ne oferă câteva jocuri cari (fără să fie nici cadriluri, nici tangouri) au în ele deslănţuiri de mişcări neîntâlnite şi curcubeuri, ca nişte salbe de oceanuri cu sori. Iată o frăgezime copilărească în aceste versuri De aci asculţi ruga pietrelor cu zmeură şi muşchi, Inserează ape cu plute şi foarfece glasul Taie mireazma brazilor. Peisagiul ca un şal transilvănean, In verdele acestui minut să jucăm cu inima biliard“ sau aceste patru tresăriri de iuguietudini dureroase : „Aici e sufletul peste cupole despletit. Greu, huruitul roţilor în besnă Şi nebunia ca un noroi până la glesin Nu auzi ? Râd pentru reprezentaria de sfârşit”.Cari ne întăresc în convingerea că Marie Voronca este un încântător dansator al balului la care am fost invitaţi şi că mentă un sinLa mai toţi marii scriitori, înclinarea către literatură, se manifestă îndeobşte, foarte de timpuriu. Cu cât talentul e mai mare, mai puternic, cu atât se arată mai irezistibil, mai din vreme. Nu este cazul şi cu Tolstoi. El a început să scrie de-abia la 24 de ani. In tinereţe, pe când locuia la ţară (Iasnaia Poliana) Lev Nicolaevici, avea multă predilecţie pentru muzică. Ii se devota cu toată pasiunea. Dar plecat în Kaukaz pentru aşi face stagiul militar, fu nevoit, probabil, s’o abandoneze şi să-şi reverse aspiraţiunile creiatoare într’altă direcţie — în speţă, întră scrisului. Cum, în ce împrejurări şi-a descoperit talentul literar, — nu se ştie. După spusele unei mătuşi ale sale, Tolstoi dovedea încă din copilărie oarecari însuşiri pentru artă, dar în mai multe direcţii. Ideia scrisului i-a fost sugerată, se pare, de mătuşa sa, I. A. Orgolscaia, — o femee de-o bunătate şi curăţenie sufletească rară, care datorită acestor calităţi neobişnuite, avu o mare influenţă asupra vieţii marelui gânditor. ,,Iţi aduci aminte,—chere tante, — îi scria Tolstoi din Kaukas, — când m’ai sfătuit odată să m’apuc să scriu romane ? Ei bine, află că-ţi urmez demult sfatul şi îndeletnicirile despre cari îţi vorbeam, tocmai literare erau. Nu ştiu daca va ieşi vreodată la lumină tot ceiace scriu... Deocamdată văd că scrisul începe să-mi placă şi cred că acum am înaintat prea mult ca să mă mai pot pr»opri . Nu este exclus, ca la desvoltarea talentului său să fi contribuit mult şi atmosfera din Kaukaz. Farmecul nespus al naturei, viaţa răsboinică plină de emoţii şi peripeţii i-au prilejuit desigur impresii puternice, contribuind astfel la desvoltarea, la îmbogăţirea imaginaţiei lui de scriitor. In orice caz, anii petrecuţi la Kaukaz, au fost primii cari au trezit în Tolstoi aptitudini creiatoare şi l-au consacrat literaturei. Este interesant de remarcat faptul, că marele gânditor, nu prea avea la început uşurinţa scrisului. Aceasta se poate constata dintr’o altă scrisoare adresată tot mătuşei Orgolskaia. ,,Mî-ai spus de multe ori, chere cer : Bravo, Voronca ! Al doilea volum de literatură avant-gardistă, despre care vrem să vorbim acum este acest „Echinox arbitrar”, a doua carte a lui Saşa Pană, pe care i-o cunoaştem. Apărută, cu transfigurate şi originale desene de M. H. M. în editura, revistei de extrema „Unu“, pe care o conduce , gent şi cu dragoste Saşa Pană,— cartea aceasta ne aduce revelaţia unui stil, care (iată o rar aflată calitate) este al autorului. Neîndoios, calităţile, lui Saşa Pană constau tocmai în faptul că nu a avut intenţiunea să ne prezinte un gen de proză, aprioric calificat , roman, nuvelă, schiţă sau alte etichete, bune pentru uzul constipaţilor spirituali. Unii vor afirma poate că Saşa Pană realizează poem în proză. Nie aceasta ! (ConUmiare în png. Ha)tante, că n’ai obiceiul să faci concepte pentru scrisorile d-tale. Uite, vreau şi eu să-ţi urmez exemplul dar nu merge. Adesea sunt nevoit să-mi rup scrisorile, îndată ce m’apuc să le recitesc. Să nu crezi că din cauza vreunei greşeli de ortografie, sau a vreunei expresii stângace. Asta nu m’ar stingheri câtuşi de puţin, — ci dintr’altă pricină. Nu isbutesc să-mi meşteşugesc gândurile şi condeiul. Scrisoarea pe care ţi-am scris-o acum, am rupt-o, fiindcă ţi-am vorbit în ea despre lucruri pe cari nici nu intenţionam să ţi le scriu, fără să-ţi fi vorbit însă despre lucruri pe cari ţineam să ţi le spun”. Intr’altă scrisoare adaogă : „Activitatea mea literară, înaintează pe zi ce trece. Deocamdată nu mă gândesc încă la publicat. Am refăcut de trei ori o lucrare pe care am început-o de mult şi, cred că o voiu mai preface odată* ca să fiu pe deplin mulţumit”. E vorba, probabil, de prina sa lucrare, „Istoria copilăriei mele” pe care Lev Nicolaevici a terminat-o în anul 1852 şi a trimis-o revistei literare „Contemporanul’ (Sovremennic) din Petersburg. Tolstoi ţinea sa nu se ştie cine-i autorul. Semnase manuscrisul numai cu două iniţiale : L. T. După puţin timp, primi o scrisoare din partea lui Nekrasov,scriitor foarte apreciat pe-atunci în Rusia, — şi directorul „Contemporanului , — care recunoscuse în autorul anonim un mare talent, şi care îl ruga să-i mai trimeată ceva. „V’aş mai sfătui, — îi scria Nekrasov printre altele,_ să nu vă mai ascundeţi numele sub iniţiale, afară numai dacă nu sunteţi un simplu oaspe întâmplător în literatură”. — „Scrisoarea aceasta m’a bucurat până la prostie”, — spune ipistolia .iac-norile sale Şi peste o săptămână, apăru în numărul de Septembrie (1852) al „Contemporanului”, — „Copilăria” care stârni admiraţie în rândurile cititorilor. In lumea literaţilor însă, lucrarea fu primită cu oarecare rezervă, indiferenţă chiar, iar critica, abia după vreo doi ani începu să se ocupe de ea, când apăru şi partea a doua povestirii : „Tinereţea”. Numerele „Contemporanului” cu povestirile „Copilăriei” şi ,, tinereţe” ajunseră până la Dostoiewsky, tocmy în Siberia Dostoiewsky fu atât de uimit de valoarea lucrării încât, rugă într-o scrisoare pe un prieten al sau să afle neapărat şi să-i comunice numele misteriosului L. După „Copilărie” şi „Tinereţe”, Tolstoi scrie şi partea a treia a povestirei : „Adolescenţa” care poate fi considerată ca una dintre cele mai vatuoase lucrări din literatura rusească Au urmat apoi : „Năvala”, „Tăierea codrului”, ,,Hadji Murat”, „Cazacii” şi altele oglindind toate impresii din Kaukaz Apariţia volumului „Sevastopolul în Decembrie 1851” îi stabileşte definitiv lui Wolstoi un nume de mare scriitor, Ţarul Alexandru al 11-lea, a rămas atât de impresionat după ce a cetit „Sevastopolul în Decembrie 1854”, încât a ordonat ca ofiţerul să fie scos de îndată din zona luptelor, pentru a nu fi expus pericolului. Astfel, odată cu prima parte a activităţii sale literare, Tolstoi îşi încheie act ,și cariera de militar. ARCADE BACULEA esteRSSSST Cum & tcMtalTolstoi Ultima modă la New-York, pentru zilele călduroase: pyjamala Călduri mari la New-York. Consecinţa e că toată lumea poartă chiar şi ziua numai pyjamale. Acum câţiva ani, lumea întreagă a aflat, cu uimire, că într'un oraş din Statele-Unite, un domn şi-a permis să apară pe stradă, într’o zi foarte călduroasă, în pyjama. Astăzi toţi locuitorii New- Yorkului poartă, ziua, pyjamaua şi nimeni nu se mai miră. Soţia milionarului ese la plimbare în pyjama, lucrătoarea o poartă în fabrica, iar seara, bărbaţii şi femeile se întâlnesc în sa loan® tot în twiamia. Fiecare poartă culoarea care convine mai bine feţii sale. Se utilizează o mică stofă, exceptând-o pe cea de lână. Femeile îşi împodobesc pyjamalele cu broderii sau picturi, care reprezintă peisagii, vapoare, scene de vânătoare, basme ş. a. m. d. Se croiesc şi pyjamale strâns lipite de corp şi anume sub formă de smokinguri. După cum relatează ziarele femeilor le stau admirabil pyjamalele, bărbaţii arată însă, parcă ar fi caricaturi proaste de băeţandrii. In general însă, portul pyjamalei e considerat ca un mare progres. Dar se naşte în mod fatal următoarea întrebare : „Daca pyjamaua se poartă la dejun, la prânz, la ceai, la tennis şi la serate muzicale, ce trebue să se poarte în pat ?“. Un ziarist a făcut spirituala observaţie că e de temut, întrucât îmbrăcămintea a ajuns atât de liberă în timpul zilei, să nu ajungă cea din timpul nopţei prea ceremonioasă.