Rampa, ianuarie 1936 (Anul 19, nr. 5390-5413)

1936-01-01 / nr. 5390

r Grace Moore Grace, Moore are de mulţumit numai tenacităţii ei colosale, reu­şita ei splendidă. Dacă e astăzi una de cele mai mari cântăreţe ale lumii, lucrul se datorează voinţei ei, în primul rând, "şi în al doilea rând abia, darurilor cu care natura statului Tennesee a înzestrat-o-Grace a vrut să fie cântăreaţă, înainte de a fi ştiut că are voce. Şi a vrut să fie, şi după ce i s-a spus că nu va putea deveni nici­odată o Mary Garden. Ea a în­ţeles, de pe atunci, un lucru as­tăzi banal în pedagogia muzica­lă: că tot atât de mult ca şi vo­cea însăşi contează şcoala. In cazul ei, pedagogia muzica­lă a realizat adevărate minuni: a dat o amploare uimitoare unei voci care pause sortită, la în­ceput operetei. A făcut din Grace Moore ceea ce nu sperase nici ea vre­odată, dar visase din tinerețe: o nouă Mary Garden. Spectacolele ei din stagiunea trecută, la Covent Garden o­­pera din Londra au constituit triumfuri fără precedent. De când există acest teatru, nu s’a cunoscut un entuziasm asemănă­tor. Grace Moore a fost ova­ţionată ca o regină, ceea ce şi este­ o regină a cântului. Dar nu se poate vorbi de Gra­ce Moore aşa cum se vorbeşte de orice altă mare cântăreaţă, fiindcă Grace Moore nu este nu­mai o voce: e«*«- ~+Hta stră­lucită, al cărei talent, al cărei farmec, a cărei graţie, au dat noui interpretări clasicelor eroi­ne ale operelor din , repertorul Metopolitan House-ului. Din fragmentele de operă pe care­ Grace Moore le-a cântat în filme, nu se putea vedea decât vag ceea ce marea cântăreaţă a adus nou in creaţiile ei magni­fice.­­ Totuşi, în „O­ne Night of Lo­ve”, unde Grace Moore cânta fi­nalul actului doi din „M­me But­terfly”, se putea vedea cât de subtil, cât de uman, interpretea­ză această mare artistă muzica­ In general, finalul acelui film a constituit, din punct de vedere muzical ca şi cinematografic, o reuşită cu totul remarcabilă. In noul ei film, ,,Love Me Fo­rever”, Grace Moore cântă ara­te ei principale din „Boema”. Filmul înfăţişează debutul eroi­nei la Metropolitan House. Ori, în realitate Grace Moore a şi debutat la­ Metropolitan Opera în „Boema”. Dar câtă deosebire­ desigur între „Boema” ei de atunci, şi „Boema”ei de astăzi. ■ Grace Moore a făcut chiar în ultimii ani progrese considerabi­le — aşa că ne putem da seama ce progrese trebue să fi realizat ca faţă de epoca debutului In cinematograf, Grace Moore şi-a început cariera odată în 1929 şi a doua oară în 1935. Prima oară n’a izbutit să ob­ţină decât succesul de stimă cu­venit unei p­ane a Metropo­­litan­ House-ului care cântă pe ecran. Poate că scenariile erau in­suficiente, poate că nici tehnica nu era încă destul de avansată pentru a putea reda o voce de atâtea fineţi şi nuanţe, ca aceea a Gracei Moore- Şi apoi, poate că nici vocea ei nu fusese sufi­cient educată pentru microfon unde se cântă, după cum ştiţi, cu totul altfel decât pe scenă. Cer­­e însă că apariţia marei cântăre­ţe­­pe ecran n’a produs impresia aşteptată. Ceea ce nu înseamnă însă, că Grace Moore a jucat atunci ma slab decât astăzi şi a cântat mai puţin strălucit. Sunt însă grade şi în strălucire. In , One Night O Love” ea a atins cu adevărat culmea — după­ şase ani de la pri­ma ei apariţie pe pânză. De astă dată, publicul a fost fascinat de blonda şi graţioasa soprană, a cărei frumseţe, atât de deosebită de frumuseţ­a­ st­r­dard a Hollywoodului, aduce pe B. Ceh­an Aiufi IS Fii®. S3í©Q «SO ACT IA, AB MIN lef RAȚIA Afikiaftiki âRâfidi iwf «ARfiA 2ALOMIT H9. î «ILIFON N». •■•(••4 ABONAMENTE Trei luni . ............................... Ui 300 S&8G Iubi «­•­•*«»*• Lei 500 Un an . . ....................................L«i 1000 «i străinătate şî instituțiun; dublu Publicitatea; RUDOLF MOSSE S. A Worourll*; B iul Brittana tf—TnUfnn ■ 141.07 Director : SCARLAT FRODA Clipetrăite din viaţa lui Paul Bourget Hebdomadarul Candide publică, în­­tr’un interesant articol, câteva clipe trăiite, câteva aspecte dim viaţa roman­cierului Paul Bourget prezentând în lumina vieţii sale pe marele romfeau­cier francez. Avea oroare de interviewuri, scrie ziarul francez, de dedicaţii comple­zente şi d­e democraţie. Se temea de liberalism. „Liberalismul e luxul or­­d­inei“, spunea el. Îşi alegea oamenii. Nu iubea câtuşi de puţin pe Bar­­t­hou, făcea o mie­­ de rezerve când era vorba de­­Poincaré, cât despre Glemencolau. — „ ciudata Jeanne d’Auc’’ — cum avea obiceiul să-l nu­mească, nu La acordat încredere'' decât după ce s’a convins pe deplin de puterile ,,Tigrului“. Judecata se se baza pe o scrupuloasă metodă în to­t ce însemna faptă omenească N’a existat un om mai prudent t­r sensul religios al cuvântului ca Pau Bourget. Preotul Mugnier spunea a­­desea despre el: „Este un părinte al bisericii*. i i Amintirile mele despre Bourget coboară înapoi aproape cu un sfert de secol. Revăd după amiaza aceia­­a lui 1912 când i-am întrezărit pen­­tru prima oară silueta pe aleile de la Luxembourg. li revăd pe Bourget la Chantilly, U ipvăd — era poate prin 1920 sau ’tîi — sub arborii parcului Bourbon. Arc. tnifyndt. ,Am venit să fac o cură termală la id.na de MoiLesplan, in cetatea care poartă cel mai fru­mos nume al Franţei. Şi, mă si­m­t bine aci, în .(afară de Curiozitatea mulţimii care­ te face să-ţi pierzi vremea. Am făcut orice tipţa unui bătrân cinedic foarte ori­­g­nal, foarte instruit, care­­are gen­tileţea să mă considere puţin ca „ unul dintre confraţii săi”. Bourget spunea de multe ori: “Mi­-am greşit viaţa aş fi vrut să fiu doctor”­. Da' Bourbon îmi vorbi mult despre gaze­tari pe ca­re i.a cunoscut. ,,1'nul dintre cei mai reprezenta­tivi, era­ Văllois...'Flacăra' unei torțe ponderată de ceva rural... Prepar Un roman în care 11 vo-j întrebuini într'un­­episod al Comunei”. Roma­nul a apărut, e ,,Actele noastre ne urmăresc". . •. — . In ..Actele ne urmăresc“ Tara Întrebuinţat şi pe Gmrrgsa Sowl, hft spiffttttfdî lQl MliWPÎto*.$va Nu se ştie încă, se va şti intr’o zi. tot ceea ce Mussolini datoreşte lui Sorol, lui Balzac şi lui le Bon, tre­­n'ancezi, cum vezi. Literatura noas­­tră politică este un extraordinar ar­­ticol de export. Politica dealtfel se rezumă La­ permanenţa, in­­autoritat .ea experimentală. II privesc pe Bourget, ,Suntem In cabinetul secretarului die redacţie de Gaulois. Ochiul meditativ,, fruntea gânditoare peste care cade o şuviţă cenuşiip, mâna dreaptă — puţin eşită din manşeta închisă cu butoni ro­­­tunzi de aur așezând continuu mo­­leciul prins în panglică neagră, ta­hi­r.Esseurilor psihologiei conteni, ,wane“, pare să profeseze. Se simte că fiecărei formulă înainte dro© fi ostilă de buze, a fost­ gândită mult dealungul orelor solitare. Bourge­ontinuă să expună teoriile sale, ve­­derile­ sale de clincian social. E as­­ultat, cu surprindere şi incântar pentru gentileţea cu care primeşti­ obiecţiunile, le examinează condlu, zândi: ,,Rolul protilor vechiului E­­gipt corespundea adesea cu ce etnia e esenţialul în ştiinţele politice. Se i­e­rau din observaţia astrelor, ştiin­ţă în care erau maeştrii. Or, orie politică judicioiasă şi fiecunda se lea­gă de principiile astrale prin fixi­tate, unitate şi durată”. Când a scris ,,Le Disciple tab’lo­­urile cameţei demonteze se impus descrierilor lui şi în faţa maşinei d­eoins,­ păstrat­ă de la strămoşul săi Claude, îmi amintea, cu prilejul ult­mei vizite pe care Lo făcui în a­partamentul din strada Barber de tony, laceastă frază: ,,Am primit din conversaţiile ci atăl meu, in timpul preumblărilor noastre, primul germene al priviri­i minţifice a lumii”. Şi această frază este extrasă de discipolul. E o frază autobiografică Continuitatea unei vesse se afir­mă, * fiindcă tatăl tatălui lui Paul Bourget a continuit în mare măs l­­­a construirea căii ferate Lyon.Saip TUSt­/ in mod echitabil simbolic, c* credincios ascendenţei, Paul Bourg a meritat, toată viaţa di in urmă a m­obilat titlul de „constructor“. A» Resurse vaste“ , mijloace s’a reuşit a se­­creta a­reacţionare, „ urii d© rasă.­.”. Corespondentul marelui ziar francez cunoaşte origina „acestor vaste resurse* dar „nu găseşte necesar s’o precizeze”. Inutilita­tea unei asemenea precizări vine de-acolo, că toată lumea cunoaşte sau cel puţin bănueşte de unde pot veni resursele ce înlesnesc propaganda hitleristă în Româ­nia. Cine a cetit impresionantele documente publicate de „Petit Parisien* cu privire la organiza­­rea porpagandei hitleriste în străinătate şi cine a răsfoit car­­tea lordului Listowel în care sunt arătate pe larg mijloacele de lucru şi oamenii folosiţi de Reich-ul al treilea pentru a cre­a mişcări anarhice în diferite ţări — ştie de unde vin acest© resur­­se. Optimismul concluziilor d-lui orespondentul din Bucureşti al ziarului „Le Temps” — d. Léon Thévenin publică un nou articol asupra situaţiei politice din România. Intr’o corespondenţă trecută, d. Thévenin a surprins unele aspec­te ale mişcării hitleriste din Ro­mânia dovedind o justă cunoaşte­­re a dedesubturilor politice de la noi. In articolul său ultim d. Thé­­venin revine asupra acestui su­biect cătându-i explicaţiile şi a­­jungând la concluzia că mişcarea hitleristă din România nu trebue să neliniştească pe nimeni, ea fiind condamnată de idealul poli­tic care animă România. „Mişcarea hitleristă, scrie d. Thévenin, a provocat diferite re­­acţiuni mai ales în tineret Ele se explică însă prin criza econo­mică şi financiară, prin şomajul intelectual, prin lipsa de lucru şi prin ansamblul de consecinţe ca­­re decurg din acestea. Dar ziaristul francez Uu se mal­ţum­eşte numai să menţioneze cauzele. El ştie să vadă şi unele consecinţe politice. Mai mult încă ştie să deosebească originea resur­selor ciudate de care dispune mişcarea hitleristă. „.­Pe această reacţiune natura­­lă, şi ca să zicem aşa normală s’a grefat o agitaţie politică susţinu­tă prin vaste resurse a căror ori­gină nu găsim necesar s’o preci­zăm aii. Fapt­e, că broşuri, zi­a­­re, periodice de tot felul, mani­­feste şi broşuri de-un caracter din ce în ce mai agresiv sunt ras­­pandite pe toată întinderea ţării, ecran o atmosferă nouă, plină de pe acest tărîm şi ca astfel de prospeţime şi spirit. Marea problemă­ ir consfit fie­ curenţa unei creşteri a mişcării însă scenariile pentru filme cu o asemenea cântăreaţă. Dacă poate fi rezolvată, o vom mai auzi­ de multe ori pe ecran- Dar problema nu e­ uşoară. Filmele cu cântăreţi sunt cele mai dificile- Pot face celebră o voce, dar pot s’o și distrugă. Găsim exemplul chiar în ca­riereî Gracei Moore. Dar ea a a­­vut norocul rar de a putea re­începe pentru a doua oară ca­riera ei de star muzical cinema­tografic. M T Thévenin este explicabil: ziaristul francez se bizue pe trăsăturile e­­s­nţiale ale sufletului românesc­­ refractar la curentele extremiste şi pe asigurările date de primul ministru că România rămâne era dinţi­oasă ideilor care au ajuta­­t-o să se nască, să trăiască şi să bliite toate vicisitudinile istoriei. Asta nu înseamnă însă că gu­vernul trebue să privească indi­­ferent la opera de infiltrare a mi­crobilor hitlerişti în organismul statului român. Sergiu Dam Dialog telefonic 11 a demonstraţia care­ a avut loc­­ Duminică împotriva excluderii d.lui Dem.­­iDobrilstzu din orga­­nizaţia naţional ţărănistă a Cap­­a­­ei, fostul primar general a povest­it, cu un humor natural, o întâmp­l­are recentă care ilustrează mora­­vurile „democratice“ drin partidul na anal țărănesc. Acum câteva zile un fruntaş nit­o­­lal țărănist ca­re ceruse escluderea ’lui Dobrescu, a chemat la telefon Un Sinaia unde s’a dus să petreacă ărbătorile, pe un prieten al d-lui ■obrescu. — Eu voi rămâne mai multă vreme I Sinaia aşa că, fii dau dura.Uale organizaţia culoriij de albastru, s’o ngrijetti In lipsa mea. Prietenul fostului primar general refuzat răspunzând acestei invita­­ţii: — Mai bine ia­u la Sinaia... O mai ’,tstrezici. Poate 'se linişteşte! — Cine, domnule? — Culoarea de albastru! fac o la naia, domnule ! N are putere în vonurile pesimiste in legătură­­ cu situaţia guvernului corni rum să, circule cu o inte­nsiitate «re«,, vndă. In Cercurile cele mai favorab­ite guvernului, se afirmă că d. Tăt­ârăscu va trebui să se retragă Îna­inte de 1 Februarie. Singurul om care îşi păstre­ază seninătatea în mij­­iocul acestei atmosfere de sfârşit de regim, este d. Tătărăscu. Primul ministru e convins că zilele­­guver­­nului, deşi numărate, nu sunt atât de puţine. Unor prieeni intimi cari s^a d­­us să-l vadă la Poiana, primul rap listru le-a spus : — Nu există încă nici­ o formulă de guvernare pregătită, pentru a ni» lua locul. Crăciunul viitor nu va apuca pt la guvern ! — Recunoaşte insă că guvernul a eşit diminuat din desbater­e P­arla­­mentului, ia spus vmul din prieteni. — Nu cred, făcu primul ministru. Să adăogăm şi remarca d.lui Ar­­getoianu asupra situaţiei guvernu­­lui . — Nu cred să cadă curând, a spus şeful Uniunei Agitare. E un guvern atât de slab încât n’au o putere nici pentru a cădea ! Va trebui să-i aju­­tăm să se prăbuşească! Are nevoe de odihnă !\\ Ric­hard Franasovici e sufe­­ţi rină. De câteva ori în cursul cestui an ministrul comunicaţiilor I a fost la Viena pentru a-şi îngriji sănătatea. Un ziar anunţă acum că ă, Fra­­nasovici se va retrage din guvern a­­vând nevoe de odihnă. Se î nţelege câ nimeni nu poate împiedica pe d. Franasovici să iasă din guvern spre a se putea odihni. Va fi o binemeri­­tată odihnă după ostenelile ce şi-a dat la Ministerul de Comunicaţii. Dar ceea ce nimeni nu înţelege, e modul în care d. Franasovici vrea să se odihnescă. Până acum se ştia ce înseamnă o­­richna: o viaţă liniştită, departe de orice preocupări, dacă se poate la ţară. D. Franasovici însă vrea să se odihnească altfel, luând asupra sa, conducerea unei rcgpţiuni din Apus. E vorba de legaţia din Paris, ai­că cel mai important post diplomatic al ceasului de faţă. — Crede Franasovici că girarea am­­gerilor unei legaţii e echivlent cu a nu face nimic? comenta un colabo­­rator al d.lui Titulescu. Se ’nşeală ! Iar un fruntaş naţionalidrănist punea : — îmi închipui dece Franasovici crede că s'ar putea odihni la legaţia din Paris ! Văzând că ţinem acol de-atâta vreme pe Cezlanu şi­ a zis că nu prea « mult de lucru acolo! Familia se agită embrii familiei Brătianu a'1 începiut o vie acţiune pentr refacerea frontului brătien si printr’o apropiere între d.nii Dinu ş­i'orge Brătianu. In special, în ultimele două s&r­su­ ,Tn acţiunea la»aceasta a luat pro­porţii care au Îngrijorat pe d. Tă­ă­răscu. Primul ministru îşi dă bin seama că apropierea unchiului Dinu de nepotul George urmează să se facă pe sprrjirea lui . Fuziunea asta nu va putea re­aduce la conducerea Partidului", li­beral o f­amilie tiranică ! a declarat un colaborator al primului ministru. Avem to­t respectul pentru memoria marilor Brătieni răposaţi dar n’a­­vem nici un fel de simpatie pentru Brătienii antifali ! După unele informaţii se pare oă­­întregirea“ familiei, căreia i se sp­re „întregirea partidului liberal” ur­­meazâ să fie făcută. Îndată după de­­misia­­guvernului Tăitârăscu. Astăzi, când d. Tătărăscu mai deţine incit frânei puterii, o asemenea tentativâ de reconciliere ar fi sortită unui e­­şec sigur... GURALIVU et COMP. O noua piesă de Pirandello creată la Roma „Non si sa conic“ Marea noutate pirandeliană care trebuia să fie jucată de Moissi la Viena după traducerea germană a lui Stefan Zweig, a fost prezentată publicului roman la Teatrul Argentina de trage­dianul Ruggeri Ruggero. Piesa a fost jucată pentru prima oară anul trecut la Praga. Publicul din Italia încă n’o cunoştea. Luig­i Pirandello în noua lui comedie arată că este în sufle­tul omenesc un ceva care „nu se ştie cum” răscoleşte simţirile ce­le mai intime şi adânci, chiar unde acţiunile de care de obiceiu omul nu se simte responsabil pentru că i-a lipsit voinţa la în­făptuirea lor. Această pretinsă neresponsabilitate este drama lui Romeo Daddi, îndrăgostit de so­ţia sa, totuşi o înşeală odată cu o prietenă pe care o găzduise în casa lor în aşteptarea soţului, îmbarcat ca ofiţer pe un vapor, înşelarea n’are nici o consecinţă şi n’a fost decât fructul slăbiciu­­nii unui moment, pentrucă Daddi şi Ginevra Vanzi continuă şi în urmă să-şi iubească respectiv soţia şi soţul- Fapta n’are alte consecinţe. Viaţa celor două pe­rechi continuă la fel ca­ şi cum nimic nu s ar fi întâmplat, pen-­ru că s’a petrecut .jm se ştie cum”. Totuşi Romeo Daddi e frământat de ideia lipsei unei mustrări interioare că a­ comis o faptă rea. Nimic n’a simţit conş­tiinţa lui, care tace tocmai pen­trucă el nu se simte responsabil de o acţiunea înfăptui­tă fără viatu tă („ nu se ştie cum”). Conştiinţa n’a înregistrat o faptă rea. După cum, când era copil rănise pe un prieten din greşeală „nu se ştie cum”, cu o piatră aruncată din întâmplare. Dar constatând cât a fost uşor pentru soţia prietenului şi pen­tru el trădarea, bănueşte că şi soţia sa­ ar putea tot atât de u­­şor să-l înşele, tot subt imperiul acestui iresponsabil „nu se ştie cum”. Dar starea de spirit a lui Ro­meo Daddi nu scapă prietenului, care începe să aibe bănueli, până când, înainte de a pleca, cerând explicaţii lui Romeo, aceste mar­turiseşte adevărul. Soţul înşelat împuşcă pe înşelător, care târî­­se pe toţi în criza lui sbuciumată din care se simţea numai o ma­re nedumerire, o atmosferă pi­randeliană. Ruggero Ruggeri a avut un adevărat triumf interpretând pe Romeo Daddi. Chemările au fost nenumărate şi după actul al doi­lea, a apărut pe scenă însuşi Pi­­randello aplaudat îndelungat publicul entuziast. Luigi Pirandello Expoziţia pictorului Castelia la Milano Operele expuse de cunoscutul pictor tavan Michele Castelia sunt dedi­­cate complect priveliiştelor din sudul Italiei vizitată de artistul după ,jti­­nstarul croi »alcătuise prinţesa Mari,, esé de Piemont©. Pelerinajul lui a dat resultate ui­m­ătoare. Da la peisaje cunoscute t­­oată lumea (la Golful Neapole şi insula Capri), la colţurile mai ascun­­se şi totuşi nu mai puţin fermecă­toare­­ale regiunilor din Abbruzzi şi Calabria, de la Posilipo la Taormina Castelia a reveliat cu claritatea lu­pite.- inspiritaţie o Italile necunoscută ital­ia lui f­iind că chiar în primele lu ■‘nceputuri artistice se dedicase des ruperiri­i fnimuseţelor regi unei dir­­bbmzzi. Această expoziţie, cardia publcu'­i„a rezervat o primire entusiasts est© dovada cea irtai complectă a po­­siibilităţilor artistice ale lui Cascal!,­­­i a gustului rafinat de ani întregi de­­activitate și studiu. Un teatru nou se va deschide la începutul a­­cestui an, un teatru nou în Ca­pitală. Nou, nu numai prin faptul că o întocmire de artişti inaugu­rează o sală de spectacole, ci mai ales prin scopul urmărit, prin mijloacele întrebuinţate şi prin semnificaţia programului. Scopul urmărit? Realizarea a­­cestui teatru de ansamblu, fără vedete. De prea multă vreme scena românească este supusă ti­raniei vedetelor­ Şi multe din neajunsurile teatrului nostru se explică prin această excesivă importanţă acordată unui singur artist, în dauna ansamblului. Ve­deta care ştie că susţine tot spec­tacolul e tentată să şarjeze pen­tru a umple întreaga scenă cu personajul pe care-l întruchipea­ză, să pună în umbră pe ceilalţi parteneri, să concentreze întrea­ga atenţie asupra sa. Rezultatul? O discordantă stridentă care dis­truge efectul artistic. Dar scopul urmărit de noua trupă care-şi va începe specta­colele în prima lună a anului 1936 nu se limitează numai la formula aceasta a teatrului fără vedete. E mai larg, mai vast, mai interesant Vrea să îmbogă­ţească literatura noastră drama­tică cu opere noi, inedite, să a­­ducă în sfera teatrului românesc o literatură complect necunoscu­tă la noi, până acum, dar extrem de fertilă în realizări de o înaltă valoare artistică şi umană. Noua trupă îşi propune să joa­­ce în limba românească, un re­pertoriu alcătuit din cele mai de seamă piese de teatru evreeşti. E un omeniu nou, nebănuit de bogat, în care apare o nouă con­cepţie de teatru, cu totul diferită de aceea a repertoriului parizian care-şi continuă dominaţia asu­pra scenei româneşti. Literatura dramatică evreiască a adus pe scenă trei elemente inedite şi le-a exploatat în opere de o valoare unanim recunoscu­tă: un larg simţ de adâncă uma­nitate, un humor cu nesfârşite resurse şi o prezenţă a misteru­lui în viaţă, care transfigurează existenţa. Publicul românesc a putut pre­ţui valoarea acestei literaturi dramatice asistând la spectaco­lele date de trupa lui Bulow a­­cum­ câţiva ani. Dar, fiind jucate într’o limbă accesibilă numai câ­torva, aceste piese n’au putut fi pe deplin înţelese. O seamă de actori români, în frunte cu d-nele Rennée Annie, Lili Bulandra şi d-nii Vasile Lă­­zărescu, Nae Bulandra, Florin Scărlătescu, Heiban, T. Gheor­­ghiu, etc., au întocmit această trupă care va inaugura în sala Baraşeum un teatru nou, cu a­­cest dublu scop: teatru fără ve­dete, care să reprezinte în tra­ducere românească cele mai de seamă piese de teatru evreeşti. Mijloacele folosite de această nouă trupă de actori cu reputa­ţia stabilită sunt şi ele originale: un fel de cooperaţie în teatru, iar programul anunţat are o deo­sebită semnificaţie: efortul aces­tei trupe de actori tinde să cons­­f­itue o contribuţie la buna ar­monie dintre toţi cetăţenii aces­tei ţări. Disensiunile care există în do­meniul politic, economic sau so­cial, pot fi atenuate prin inter­venţia artei. Nu e admirabilă această cre­dinţă în puterea spiritului şi a artei? Şi actorii cari pornesc cu o a­­semenea profesiune de credinţă, nu merită sprijinul tuturor acelo­ra cari speră încă în suprema­ţia spiritului? Numai faptul că mai există oa­meni cari cred în legenda lui Grfeu, erm semn îmbucurător-iar isbânda lor va fi aceea a tuturor celor cari luptă pentru artă și spiritualitate. Ionel Jianu Pe marginea cărţilor E. Lovinescu: Bălăuca Apariţia romanului „Bălăuca” e un moment decisiv pentru acti­vitatea de romancier a d-lui E Lovin­escu. E momentul victoriei definitive. D. E. Lovinescu e unul din ma­rii noştri stilişti şi un fin psicho­­log. Totuşi apariţia primelor sale romane: „Viaţa dublă” şi „Bizu”, a întâmpinat, din partea criticei literare, rezistenţă justificată nu­mai prin prejudecata veche că: „un critic nu poate fi şi roman­cier”! Ultimele doua romane: „Firu’a patru” şi „Mite” au fost convin­gătoare. D-l E. Lovinescu şi-a afirmat o puternică personalita­te de creator, pe lângă aceea de critic. N’a depăşit însă conflictul psichologic, meşteşugul stilului şi cadrul redus de intimitate „Bălăuca” a întrecut însă toate aşteptările. Noul roman e o fres­că a­ vieţii, o concretizare a for­mulei „romanul roman”. Pe un vast cadru epic, unde există eli­şeele veritabile de viaţă exteri­oară,, atmosferă, descriere­­luci­dă, autorul a lucrat cu acea con­­ştinţozitate­ a­­marelui creator. „Bălăuca" nu e numai o admira­bila realizare stilistică ci un ro­man în adevăratul sens al cuvân­tului. Un preţuit scriitor îi recu­noaşte acest lucru comparând-o cu „Mite”, care deşi roman, „ră­mâne admirabilă broderie lar loc”, faţă de „Bălăuca”. Conflictul sufletesc este condus cu mare meşteşug prin acest la­birint epic. Eroii îşi trăiesc, fie­care, o viaţă a lor cu intensita­tea pe care numai un mare crea­tor le-o poate da. Eminescu Grean­gă, Veronica, profesorul Micle şi chiar cei secundari: Neagoe, Ta­ncu, Nusăm Cucoş, Chibici etc. — sunt figuri definitiv creiate Pentru ilustrarea marilor cali­tăţi de epic ale d-lui E. Lovines­­cu, amintim acea evocare a tre­cutului bătrânului oraş voevodal. Niciodată „Iaşul” nu a fost zu­grăvit într’aşa de sugestive cu­lori Ca în romanaul „Bălăuca” Pitorescul, aci, e ridicat la cea mai autentică artă. Umorul proas­păt şi de bună calitate. Descrie­rea sobră, ornamentată cu crene­­lele unei suave melancolii, spe­cifici moldovenească. Dar partea cea mai însemnată de contribuţie a d-lui E. Lovinescu este acea psihologie erote, a­hui Emines­­cu, a cărei faţete le-am găsit şi în „Mite . In „Bălăuca” avem sur­priza să o aflăm întregită de al­tele noui. Lucrul era necesar. Nu pentru istoria literară, deoarece d. Lovinescu nu e didactic. Rolul de eminescolog îl are în critică, nu în roman. Insă pentru noi, miile de cititori ai poetului, era­­necesar să se cunoască ^această psichologie erotică și d. E. Lovi­nescu a făcut magistral reconsti­­ tuirea.­­ Scrisă într’o limbă limba roma­­nească limpede, curgătoare, fără siluiri verbale, „Bălăuca" , una din puţinele cărţi bune apărute în ultimii ani. Şi evenimentul, s’o spunem, ne bucură mult! Io parle per ver­dire. M. M. L. E Lovinescu Opera „Maeştri cân­tăreţî din Nurncerg“ scoasă ifin repertoriul Operei Direcţiunea Operei din Viena a scos din repertoriu, pentru cât­va timp opera lui Wagner Maeş­trii cântăreţi din Nurnberg. Motivul înlăturării, acestei o­­pere din repertoriu e faptul că vi­nde pasagii din actul final in ca­re se cântă triumful cântecului german au fost aplaudate semni­ficativ de partizanii alipirei Aus­triei la Germania. -----#. .«JilKS*«-—

Next