Rampa, iunie 1936 (Anul 19, nr. 5513-5536)
1936-06-15 / nr. 5524
D-na Renee Annie evocă proaspete şi vechi amintiri cu prilejul reapariţiei la Cărăbuş... după 21 de ani Continu^s^ din pag. I«a mă întreabă Renée Annie. In casă, sau afară în grădină Nu am nicio preferință. Optez pentru grădină. — Perfect! se bucură gazda. In cazul acesta îmi voiu putea continua cura de soare. Am luat loc în pitoreasca atmosferă a unei locuinţe situate departe de oraş. Pe stradă trec fete frumoase, elegante, care se îndreaptă spre ,,centru”. Câte o vecină are de schimbat o vorba cu Renée Annie un domn, cu înfăţişarea nu prea străină de mediul înconjurător, îşi face apariţia în curte. — bună ziua, coană Annie !. Bună ziua. Nea Niţă ! . Nea Niţă ?! Cine-i acest domn „Nea Nită” ?, întreb. .. E proprietarul meu: „Nea Niţă şi Coana Nita“. “ Eu ziceam că d-ta eşti proprietăreasă. — M’a ferit Dumnezeu . Nu că nu aş vrea... dar de unde? Din ce câştigă un actor crezi că-i chip să-şi facă o căsuţă ?! — Dacă stai cu chirie de ce te-ai mutat aşa departe ? — E mai cutin mai comod decât în blockhausuri şi mai ales pitoresc. .— Cum te simţi în această ambianţă ?. — Foarte bine. îmi place oferă lucruri amuzante, atunci când auzi „Ajutor !.. II omoară pe Gogu al Măriţei !... şi când cuţitul mânuit cu abilitate are un rol hotărâtor în viața unui pui. Altminteri nimic ..senzaţional” Spre deosebire de oraş, de blocurile unde am locuit vreo şase ani, aci pot să dorm cu ferestrele deschise, iar să mă tem de... romi — spoitori de pe maidanul alăturat. Mi ■ a furat odaia căţeluşa şi a fost deajuns să lipesc un anunţ la poartă şi alte câteva prin împrejurimi ca după scurt timp, căţeluşa să mi fie înapoiată, ştiinduse că aparţine „arlistei”. Drept iecompensă, am oferit două locuri de favoare. — Te bucuri deci de popularitate. — întrucâtva. — Desigur că-ţi face plăcere ? — Crezi că există cineva căruia să nu-i facă plăcere popularitatea ? Măgulește nițel vanitatea. Mi-amintesc că odată, am fost invitată,să joc undeva în provincie împreună cu Maximilian. Numai noi doi. Că invitația era adresată lui Maximilian, nu mă mira. Surprizător pentru mine era faptul că fusesem chemată și eu, tocmai eu, că doar nu eram vreo celebritate. Ce se întâmplase ? Mă confundaseră cu... Annie Aurian. După cum vezi, tot e bună la ceva popularitatea. — Să revenim la „mahala”. Ai dat Un răspuns vag... Nu ai vrea să-mi dai un răspuns mai amplu să mărturiseşti oarecare „taine” care stau la baza creaţiilor d-tale? Nu cumva te insiprți „mahalaua” ca să redai acele tipuri de neuitat ?. . — Ni am nici o „taină” şi nici o metodă în compunerea rolurilor. Nu le studiez la oglindă, nici în ritmul mersului, sau în legănatul tramvaiului, cum am văzut că au răspuns câte unii din camarazi la o anchetă făcută de ziarul dvs. „Secretul” cel mare este masca. Ea contribue în largă măsură la reuşita rolurilor mele. încolo, mp că multă la repetiţii şi contribuţia regisorului. Cât priveşte inspiraţia „mahalalei”, nu beneficiez de ea. De câte ori am încercat să realizez pe scenă un tip de mahala, se spunea că exagerez, că e imposibil să fie aşa. Ce să faci? Lumea subţire care frecventează teatrele, nu cunoaşte viaţa de mahala. Pun punct acestui capitol. Discuţia s’a depărtat cu mult de scopul pentru care am solicitat vizita. Obiectivul principal este „debutul’’ simpaticei actriţe pe scena Cărăbuşului. — „Debutul”? începe să râdă Renée Annie. D-ta crezi serios că eu abia îmi fac debutul pe scena Cărăbuşului? E o reapariţie în toată accepţiunea cuvântului. Acum 21 de ani, în 1915, a fost adevăratul meu debut la Cărăbuş-Eram pe atunci în anul doi la Conservator. Cum o duceam prost din punct de vede material, în goană după câştig mai mare, am urmat îndemnul unei camarade de a mă prezenta lui Tănase. M’a primit cu .. cinci lei pe seară, având câteva apariții comice. — Cântai, dansai? — Nu cântam căci n’am voce — și nici nu dansam, pentrucă nu am... ureche. — Ureche? Eu aș crede... picioare. — Să nu crezi că la balet este deajuns să ai picioare pentru a fi o bună baletistă. Se cere şi ureche muzicală, ca să prinzi ritmul muzicii, caiace eu nu am reuşit, cu toate sforţările maistrului de balet de pe atunci Const. Demetrescu şi spre disperarea lui Tănase, care se văzu nevoit să mă accepte cum eram. Totuşi muzica îmi place foarte mult. — Frecventezi Opera, concertele simfonice? — Nu. Imi place muzica mai antrenantă. In „Barca pe valuri*" Maud Mary cântă un Tango al lui Dendrino. — Dendrino mia spus că a compus numai o „java”. — Atunci asta e. Eu le cam confund — nu cumva să scrii că nu mă pricep. Ea îl cântă dar mai mult îl cânt eu.-— Adică îl fredonez în... surdină, de mult ce-mi place. Am jucat la fanase o stagiune întreagă, în două reviste: „Caciaimaua” și „Marafet bucluc”. — Ce impresie ți-a făcut atunci revista? — Era ceva cu totul nou pentru mine- E o mare deosebire între viața din culise a unei scene de revistă şi viaţa din culise a unui teatru obişnuit. E mai agreabilă, fără a exclude fireşte certurile, bârfelile şi cancanurile. Marianna Cinsky mă ţinea însă pe lângă ea, iar Tănase a fost şi atunci, ca şi azi, unul din cei mai drăguţi directori de teatru pe care i-am cunoscut vreodată. II găsesc chiar azi, la fel de tânăr, uimitor de voios, de sprinten și plin de voie bună, excelent camarad și gentil. E firesc deci, ca revenind în compania d-lui Tănase după 21 •mă simt prea.. tie am.- să rus străină. — Ce rol jjaei în „Barca pe valuri”? — J°c pe M-tme comandat Langouste. E tipul femeiei „cocoş în menaj”, — unrol pe muche de cuţit, dându-mi prilejul de a fi bătăioasă, nebună, să înjur ca un adevărat lup de mare — şi totuşi să fiu feaneie de lume. Rolul se cere deci a fi jucat într’o manieră discretă, evitând de a aluneca pe panta vulgarului, ceia ce reuşesc şi datorită ajutorului d-lui N. Kiriescu pe care-l întâlnesc pentru prima oară ca director de scenă- Sper deci să creez o „M-me comandant Langouste” cât se poate de simpatică. Şi pentru că vorbim de Cărăbuş ţin să adaug imensa plăcere şi bucurie pe care o resimt întâlnindu-mă iar cu atâţia vechi camarazi: Al. Giugaru, I. Talianu, Annie Capestin, ca şi cu alţii mai tineri cum e Didi Teodorescu, Maud Mary, V. Lăzărescu, Roman, Balaban, dar în special mă bucur că sunt iar alături de incomparabilul Tănase. Repet: mă simt foarte bine — după cum mă simt foarte bine pe orice scenă — și după cum m’am simtit bine și la circ. — Ai jucat la circ? — Da, dar nu te speria. Nu ca acrobată sau calăreață- N’am făcut nici un salt mortal și nici pe August Prostul nu l-am făcut- N’am intrat în nici o cușcă de lei, n'am îmbâlzit nici o altă fiară sălbatecă, nici n’am apărut în arenă cu cai sau câini dresaţi. — Atunci care ţi-era rolul ?.. — Să-ți spun cum devenise „cazul”, jucasem eu marii succes în revista unor debutanţi, într’o grădină de vară. Venind toamna, nevrând să întrerupem succesul revistei şi nemai găsind nici o sală liberă, am recurs la circul Sidoli, unde am continuat reprezentaţiile. Când a auzit una ca asta maestrul Livescu, s’a făcut foc— Ori îţi bagi minţile în cap, ori te dau afară din clasă, îmi spuse el. Zadarnice au fost insistenţele mele. — „Mai vezi de altul” îmi răspunse maestrul făcând un joc de cuvinte cu însuşi titlul revistei. Am fost nevoită să mă resemnez şi să abandonez orice iluzie de a mai juca într’un circ. Trebue să ştii că jinduiam mult după viaţa de circ. îmi plăceau apariţiile în arenă în mijlocul vinui marş triumfal — şi e tocmai ce-mi plăcea la Cărăbuş când făceam figuraţie reprezentând, în tablourile alegorice, pe „Serbia”, pe „Franţa“ sau pe „Anglia”. Atracţia muzicii este irezistibilă. — Nu ai cântat, în lunga d-tale carieră, niciodată? —Propriu zis, nu. Dar am „spus” pe melodie cuplete în „Fetiţele din Popa Nan” în compania lui Cigalia, pe când avea trupă la Blanduzia. Cât curaj am la proza, pe atât mă simt paralizată când văd bagheta dirijorului. — Te pomeneşti că mai ai şi alte... superstiţii? — Am superstiţii cu duiumul Acum când premiera „Bărcii pe valuri” s’a amânat pentru azi Duminică, pot să-ţi spun că eram foarte îngrijată când am văzut-o întâi fixată pentru ziua de Vineri. — Cum se face atunci că stai casă care poartă numărul „15”? — In „chestii” din astea nu cred, cred nici în popi, nici în găleţi goale. Superstiţiile mele sunt de ..natură mai serioasă. — Cum îţi petreci ziua? — Până acum jucam în cărţi, care-i şi singurul meu sport. Dar acum de când jocurile s’au oprit, poker, maus și Jemmy s’a transformat în lotto şi panţarolă. In consecință, după masă dorm. — Eu te-am găsit. — Am făcut un suprem efort ca să nu mă găseşti adormită. Am evitat chiar să beau un pahar de vin ca să nu mă tragă la somn. Restul timpului meu liber, mi-l petrec frecventând spectacolele cinematografice şi teatrale. Am văzut şi am rămas încântată de multe din spectacolele teatrului Naţional, toate ireproşabil jucate şi puse la punct şi mi-a plăcut creaţia d-nei Lucia Sturdzaa Bulandra în „Nunta de argint“. Sunt spectacole care au reuşit să mulţumească chiar şi pe cei mai pretenţioşi. Să nu uităm ca avem un public foarte dificil, care greu se lasă mulţumit. S-au făcut doar în stagiunea de astaiarnă destule încercări merituoase, cum au fost „Minunea de la Iarnopol“ la Barascheum şi „Îmbrăcaţi pe cei goi”, în excelenta interpretare a d-nei Dida Solomon. Totuşi, n'am prins- Păcat. Erau spectacole foarte bune. Se vede că singură „calitatea“ spectacolului sau a unuia din interpreţi nu sunt suficiente. Publicul nostru are pretenţia la un întreg ansamblu bun — şi cred că este îndreptăţit s’o ceară... Cred chiar că este o calitate esenţială de care directorii ar trebui să ţină seama — şi mai ales să-şi plece urechea şi în rândurile spectatorilor lor cochete. Un birou mic, cu mobilă modernă, mă primeşte într'o atmosferă familiară, de cărţi şi de., taine ale scrisului. Aştept. E ora patru, după amiază, şi cald. Pe o măsuţă, cele două volume, abia apărute, din cinci ale Operei lui Mihai Eminescu. O bogată bibliotecă de cărţi italieneşti la dreapta. (D. Călinescu e profesor de limba italiană. Apoi, cărţi nemţeşti Şi cărţi vechi.... rarităţi de bibliofil. Numai cărţi franţuzeşti — puţine. D. Călinescu are predilecţia culturii germane — după cum e şi firesc pentru un eminesciolog care se respectă. Şi Eminescu avea formaţie germana, aşa că cel ce voeşte să-l pătrundă realmente, trebue să-şi creeze şi o configuraţie corespunzătoare. Iţnsfârşit, paşi pe scară. D. Călinescu apare, într’o cămaşe verde, de cameră, în papuci... cu părul căzut pe frunte în şuviţe. — Mă ierţi d-le Călinescu că te-am deranjat fără să te anunţ... — Nu-i nimic. Te aşteptam.... Se aşează pe scăunelul modern din faţa micului birou. Prăbuşit în scaun, aşa, cu cămaşa groasă, de lână, care-i măreşte umerii, d. Călinescu capătă ceva dintr’un luptător al spiritului, grav şi impresionant prin vigoarea care-i sticleşte, din privirile adânci. Masca frumoasă, latină, având ceva dintr’un Napoleon îndulcit, dintr’o energie lăuntrică, este acoperită mereu de cele două şuviţe ale părului rebel. — Ei d-le Călinescu, îmi permiţi să te întreb... cum te simţi aşa, premiat... E o întrebare cam... vulgară dar, în sfârșit, dat fiind rolul... D. Călinescu tresare. — Ce rol? Nu cumva ai venit să-mi iei un interview ? — Păi... cam așa ceva, mă eschivez eu, derutat de rezistentă. — Ei nu, mai bine să lăsăm asta... Văd că din puţinele vorbe, criticul e ferm hotărât sâ nu-mi răspundă la întrebări „oficiale”. Așadar, mă resemnez să discut, pentru că — în fond — mă adusese aci mai mult plăcerea personală de a discuta cu criticul decât „datoria”. Are însă d. Călinescu o naturaleță care dezarmează. Intr’adevăr prin tot ce am discutat de aici încolo, d-sul mi-a ucis interwiewul. Fiindcă omul acesta nu vrea să ia nici o atitudine a cuvintelor... — Vasăzică nimic nu v’a produs premiul nici o emoţie. O privire ascuţită, pătrunzătoare, de uliu, de sub fruntea dreaptă. — Asta e o întrebare de... interwiew ? — Nuu.... Se linişteşte, deşi mă bănue încă. — Ce să simt? încă n’am luat banii. Am primit în schimb o... felicitare, din partea Academiei. Mă duc mâine să mă interesez. Vreau să fac o călătorie... în Franţa. Dar am să-ţi spun ceva, personal. Ţi-am citit articolul... şi mă bucură că în sfârşit se poate discuta cu cineva, scriind despre o carte, fără ca acel scriitor să se supere. E îmbucurător că apare o generaţie care înţelege sensul noţiunilor dincolo de „interesele” lor personale... Suspin. — Crezi, d-le Călinescu, că e ,,o generaţie” astfel? Eu n’o văd, n’o aud. Dimpotrivă, eu însumi ,nă iscald într’o „generaţie” a cărei etică literară e o mocirlă’.... — Totuşi... e un semn. Mă interesează însă, să aud ceva despre opera lui Mihai Eminescu, a cărei lectură am început-o şi care m’a impresionat. încep cu .»Viaţa lui Mihai Eminescu” ocolit. — Viaţa lui Mihai Eminescu a fost întâiul dvs. mare succes. A pătruns cartea chiar în marele public. Am văzut-o în mâinile oamenilor simpli, a tuturor acelora cari îl ştiu pe Eminescu „nefericit” şi-i îngânăm poezia ,,Mai am un singur dor”. — Da, e adevărat a avut succesul la care mă aşteptam. Dealtfel am scris-o foarte uşor — într’o lună ! Are în ochi ceva viclean, criticul. O conştiinţă de sine căreia îi simt prezenţa ca unei stânci apropiate, acoperită de ceaţă, pentru ochii obişnuiţi.Nimeni nu ştie cum scriu— mai adogă, ca din întâmplare, d. Călinescu. Deschid ochii, nedumerit. — Cum, nimeni nu ştie cum scriu ? După atâtea cărţi ? Drept răspuns, un râs satisfăcut, glumeţ. — Nimeni nu ştie cum scriu, fiindcă eu nu mai scriu ca în studiul asupra lui Eminescu, nici ca în cronica... Altfel, altfel... se va vedea... — Aveţi deci surprize? Manuscrise ascunse ? — Da! N’ai văzut? După ,,Viaţa lui Mihai Eminescu”, am scris Noaptea Nunţii, romanul care s’a epuizat atât de repede. Ştii dece l-am scris? Ca să nu par prea gol — după o lucrare prea... doctă, ca ».Viaţa’’, îmi place se deconcertez spiritul profesoral care planează la noi prin astfel de... surprize. Dealtfel. Noaptea nunții a fost scrisă în 15 zile, în urma unui pariu cu un amic. Am zis: voi scrie — în 15 zile — o carte care se va vinde și în care voi spune anumite lucruri fără să fie observate... Pariul l-am câștigat. Am pierdut ceva din seriozitatea mea? D-ta o crezi? — Nu, desigur, fiindcă a urmat opera lui Eminescu.. M’a minunat în acest studiu vast, puterea d-tale de pătrundere, de analiză aş zice aproape ştiinţifică a motivelor din poezia lui Eminescu. — N’am voit să fac un »,volum rotund, muzical şi aforistic” Eminescu ar fi pierdut, cu o astfel de technică Și, de altfel, această sforțare, în fond artistică, ar fi rămas zadarnică, fiindcă în starea de azi a culturii noastre, studiul critic n'ar fi putut să lupte cu favoarea de care se impură studiul biografic. Cititorul obișnuit trebue să se simtă dezamăgit că după o carte„aşa de frumoasă” ca Viaţa lui Mihai Eminescu (de fapt iluzionează frumuseţea romantică a vieţii înşişi a Poetului) urmează volume uscate de exegeză şi va fi pornit să creadă că autorul nu mai scrie »bine”. In realitate, învingând orice ispită a isbânzii facile, am dorit să mă adresez speţei mai restrânse a oamenilor de studiu şi de năzuinţe intelectuale. Insă şi faţă de aceştia, preocupările de substanţă au învins pe acelea de autor» Eminescu, oricât s’ar părea de curios, nu este cunoscut îndeajuns. In culegerile de inedite ale lui Scurtu şi Chendi nu se retipăreşte şi Luceafărul. Mai am un singur dor şi alte câteva poezii sunt tot ce se ştie. Cercetarea manuscriselor, întreprinsă de mine, a schimbat astăzi cu totul configuraţia de până acum a operei eminesciene (d. Iorga a avut bunătatea să observe acest lucru) încât sinteza critică trebuia să pornească dela aceste date noi. Insă cum unele judecăţi pot constitui pentru unii un adevărat scandal, într’atâta critică eminesciană s’a ruginit intr’o rutină orală şi şcolară, era nevoe de documentaţia care să înlăture dela început obiecţiile vagi cu : ,,eu cred că” ,,aş fi de părere că” Am intrat dar adânc în această operă eminesciană necunoscută sau puţin cunoscută (ce Putini au de pildă idee de Călin Nebunul!), luând şi reluând pentru a împrieteni pe cititor cu adevărata fată a lui Eminescu. Fără această diformaţie, cititorul ar fi fost mereu încolţit de nedumeriri: ..care Faraonula”, care „Decebal”? _ şi aşa mai departe. Am voit deci să fac un studiu oriental (şi nu văd nici o înjosire în acest cuvânt pentru nevoile culturii noastre de azi, pentru relevarea lui Eminescu, pentru ca cititorul să găsească într’o singură carte şi în valuri încete toate materia şi judecata asupra ei. DOCUMENTAREA OPEREI — M’a mirat mai ales bogata documentare cu manuscrisele eminesciene, a studiului dvs. Sunt aceste manuscrise intercalate cu vreun plan critic, sau numai de dragul lor, al „ineditelor” eminesciene. — Nu. Trebue să mărturisesc (și ochiului isteţ na putut să-i scape acest lucru) că dacă pagina în sine e încărcată cu multe documente și are în unele volume structură »,documentar«”, opera în general urmează un plan hotrăât. Lucrarea mea e un studiu de critică cu un mâl mai greu de istorie literară. Punctele de plecare sunt VIAŢA LUI MIHAI EMINESCU. In OPERA voi. 1 am compun harta ideologică a poetului, in CULTURA am stabilit teritoriul în care se putea mişca această ideologie, în DESCRIEREA OPEREI urmând aceste date, am aruncat întâiele Unii ale criticei operei eminesciene, fiindcă această parte (cu mule citaţiuni şi digresiuni trebuitoare din motivele arulate mai sus) nu e un catalog de opere, o bibliografie, CI STABILREA TEMELOR LITERARE ale poetului. Operei sunt descrise într’o ordine dată de planul critic deja compunerile cu temă cosmogonică (atitudine teoretică) până la satire (atitudine practică). Aceste serii sunt reluate în vole IV de astădată sub raportul calităţilor obiective, ca fapte psihice şi de cultură. Volumul V se reexaminează din punct de vedere strict estetic. Cele şase volume alcătuesc un singur studiu care trebueşte citit de la un capăt la altul, fiindcă intenţia critică este infuză peste tot şi o pagină se bizue pe alta, în valuri variante, nu identice. FIZIOLOGIA OPEREI ŞI SAINTE BEUVE — Studiul dvs. este, într’adevăr, im studiu făcut »,la rece”. Cum aţi realizat asta? — Cei mai dedaţi cu emoţiile reci ale criticii mă vor lăuda mai puţin pentru munca „umilă”. ..onestă” şi vor ghici intenţia mea de a nu face uz de talent, de a înăbuşi opera eminesciană în propria mea sensibilitate şi stilistică (cum se întâmplă de obiceiu). Am dorit a face ceea ce Sainte Beuve numea: fiziologia operei, istoria ei naturală, adică acea direcţe în ceaţă şi fără sgomot, care prin exactitatea şi curăţenia ei, înrăutăţeşte mai adânc asupra spiritului, întrucât priveşte partea exegetică m'am ferit de exagerat,uni. N’am voit să fiu bufonic criticii eminesciene, ca să le asculte părerile demne ele luat în samă. Renée Annie a devenit serioasă. Convorbirea pare a fi ajuns la capătul ei — totuși nu vreau s’o părăsesc până nu-i mai smulg niscai „amintiri“. — Cezi că a mai rămas vreuna nespusă? mă întreabă d-sa. O întrebare îmi flutură pe buze. E doar de actualitate, la o distanță de o zi. — Joci la loterie? — Joc., dar nu am câștigat niciodaia — ceia ce mă face să cred că voiu fi plesnită odată cu norocul cel mare. — Ce-ai să faci dacă ai să câştigi o sumă mare? — Teatru nu-mi fac. N’am veleităţi directoriale. Aş voiaja însă, — căci până în prezent n’am trecut graniţa decât până la Budapesta, unde am jucat în filmul „Trenul fantomă”. S’a făcut târziu. Mă ridic să plec. Renée Annie mă însoţeşte până în poartă. Deodată se bate cu palma pste frunte. — Stai!... Mi-am adus aminte de o anecdotă. Dar în acea clipă își face apariția tramvaiul de care am nevoie. — Cu altă ocazie, replic — și sar pe scara vagonului, lăsând-o pe Renée Annie în poarta mahalalei pitorești. F. O. FOSIAN O vizită la d. G. Călinescu premiatul Academiei pentru critică Continuare din pagi. I-a la 15 JUNE Loteria răstoarnă sacul de aur peste ţară! 39.025 câştiguri în valoare de 203.845.024 LEI * 20 de câştiguri de la 1 milion la 6 MILIOANE * Câştiguri de sute de mii, de zeci de mii, câştiguri pentru toată lumea fi toate speranţele. Tânăr sau bătrân, bogat sau sărac, mic sau mare. Toţi deopotrivă faţa norocului! NU UITAŢI, mai sunt câteva zile până la PLOAIA MILIOANELOR ! CUMPARAŢI-VĂ LOZURI din vreme, întrebaţi la colectori ce sunt lozurile subdivizionare, speciale pentru clasa 4-a. LA 15 IUNIE clasa finală a Loterieia 10-a. LA 15 IUNIE norocul Dv. LA 15 IUNIE lozul va deschide porţile scumpe ale bogăţiei şi fericirii. LOTERIA de STAT (Continuare în pagina IV-a) I, I li» II—■ TINETI