Rampa, august 1936 (Anul 19, nr. 5563-5589)

1936-08-31 / nr. 5589

Anul 19 No. 3589 REDACTIA. ADMINISTRATUL . SI ATELIERELE GRAFICE jSTR. BREZOIANU, MN TEL. LG1.M sr '99W9M&­­ A­BONAMENT11 Tr#i Ioni —. — — — UI MO Sa»# lan! - - - - L#l 500 Un an — - - - - Lai 1006 In străinătate şi pentru lnstituţiuni preţ ai dorita Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu. 51 Tel: 3.61.24 ■­­ , cu promisiuni şi nădejdi de B. Ceba. Intrăm în cea dintâi şi în cea mai frumoasă lună a stagiunii. Domneşte pretutindeni optimism şi proectele su­nt strălucite. Di­rectorul e sigur, în sfârşit, că va putea deschide teatrul şi că va avea de astădată, posibilitatea, de a-şi întocmi repertoriul aşa cum ar fi vrut de mult să-l aibă. Na­­tur­al, toate obstacolele de care s’a lovit in trecute stagiuni, au dis­părut acum, în Septembrie. Acum şi actorul îşi cunoaşte, in fine, patronul. Ştie unde va juca şi aşteaptă cu nerăbdare să în­ceapă repetiţiile. In acest an, el v­a juca, hotărît, rolurile de care le visează din timpurile când era încă în conservator. Au fost etan­giuni nenorocite, când a trebuit să primească orice compromis, dar lucrurile s’au schimbat. Noul angajament îi dă curaj şi spe­ranţe. Noi nu ne dăm seama — noi, c®i din stat — că acest popor mi­nunat al actorilor­ , suferă mai mi­lt ca oricine, atunci când tea­trul degenerează, atunci când cos­micul care l-a studiat cu pasiune pe Mo­ore, treime să-l joac® Pe Arnold şi Bach, iar tragedianul , care visează o creaţie shakespea­riană tr®btie să se declare mulţu­mit cu melodrama care face re­ţete.. . Nu intră nimeni în conserva­tor cu gândul de a suporta chifti­şi mediocritatea Nu te faci actor Ca să ai o meserie. Nu te faci actor pentru o leafă oarecare, mai multă sau mai puţină, cum te-ai face orice altceva* Teatrului i te dărueşte complect şi din vocaţi®. Ceea ce îi ceri, ceea ce trebuie să-ţi dea, este pu­tinţa de a-ţi verifica forţele, de a-ţi cunoaşte valoarea de a-ţi îm­plini cariera. Când asta nu se întâmplă, ai ra­tat. Nimic mai tragic decât figura actorului fără orizont. Şi nimic mai dureros decât situaţia actorului obligat să joace orice pentru exist®nţă. Dar în Septembrie, când se fac angajamentele şi când s® alcălu­­©sc repertoriile, licăresc nădejdi pentru toţi. Toate combinaţiile sunt frumoa­se, toate piesele sunt bune şi toţi comanditarii aşteaptă cu încrede­re beneficiile fabuloase Dacă la sfârşitul stagiunii îşi vor da sea­ma că s’a întâmplat pe dos şi că s’au trezit, fără vrer©a lor Mece­­na, asta tot va fi o consolare. Fapt însă este că stagiunea se anunţă, în teatru ca şi în cine­matograf, bogată şi interesantă. Sunt teatre suficient®, sunt oa­meni care să le conducă, sunt e­­nergii care nu ezită să s® cheltu­iască, sunt ambiț­­i care nu capa­­urează uşor. După promisiuni, Bucureştiul va avea o iarnă de mari spectacole. Le aşteptăm, gata de entuziasm şi de aplauze. D. C. Ardeleanu, romancierul realist de astăzi, a început prin a scrie versuri. Timpurile când se abandona în căutarea unei rime, sunt apuse. Anii au acope­­rit şi amintirea apariţiei singurei piese de teatru Deasemenea, mai mult de un deceniu a trecut de când volumele de nuvele şi im­presii nu văzut lumina tânărului. De la apariţia primei sal© cărţi, „Rusia revoluţionară”, se împli­nesc în curând douăzeci de ani. Iată aşa­dar cum time de aproa­pe două decenii, poetul la început apoi dramaturgul nuvelistul şi din ultimul deceniu , romancie­rul C. Ardeleanu, a stat în slujba scrisului şi, numai în ultimii ani, a dăruit literaturii româneşti şase romane: „Diplomatul Tăbăcarul şi Actriţa”; „Am ucis pe Dumne­zeu”; „Casa cu fete”; Viermii pă­mântului”; „Pescarii" şi ..Domnul Tudor”, romanţarea vieţii vitea­zului pandur oltean. Tudor Vla­­dimirescu. E o contribuţie reală neintru ro­manul românesc, în ascensiunea lui vertiginoasă din ultimii ani. Totuşi mi se pare nouă că d. C. Ardeleanu nu-şi are încă bine definit compartimentul îs* care ar­ urma sâ-l ocupe în istoria lite­raturii româneşti contemporan® şi mai ales în istoria romanului ro­mânesc. Să se datoreze acest fapt realismului său? Căci romancier­ul Ardeleanu îşi construeşte ro­manele sale numai ne­verosimil. Romanul „Diplomatul, tăbăcarul­­ şi actriţa” ne redă pentru întâia oară în literatură, viaţa de trudă a tăbacarilor de la periferia Capi­­talei „Am ucis pe Dumnezeu” e un fel de autobiografie, căci în­­treg conflictul romanului se ba­zează pe o întrebare care î l obse­da pe romancier: există ori nu Dumnezeu? In ,,Casa cu fete” în­tâlnim conturate siluete realiste ale unui grup de nenorocite şi chiar cadrul în care se petrece ac­vim­ent­e de recunoscut. Pentru a se documenta şi pen­tru culegerea maternului roma­nului „Viermii pământului”, d. Ardeleanu — e« romanul să fie veridic — s’a scoborât în fundul nun®lor dela Anina, a cercetat a­­mănunţit tărâmul acestor viermi omeneşti, bucuriile lor, necazuri­­le lor, şi numai când s’a simţit înfrăţit cu minierul şi cu viaţa a­­cestuia din iadul terestru, numai atunci s’a întors în Bucureşti, aş­­ternând pe hârtie acţiunea roman­­ului „Viermii pământului”. A­­celaş lucru s’a petrecut şi cu ur­mătorul roman: „Pescarii” De data aceasta d. Ardeleanu s’a transportat în ţinuturile de păpu­­riş ale Vâlcovului. Aci în această Veneţie românească, cum e înti­tulat în „poze”, Vâlcovul, roman, clerul peregrinând printre canale bălţi şi cherhane bogate în vânat dar totodată locuri în cari sudoa­­rea frunţii se amestecă în atâtea rânduri cu saramura care însoţeşte peştele ce ia calea Pieţelor mari de desfacere, a notat fiecare tul­­burare sufletească a viitorilor­ săi eroi d® roman şi numai datorită documentării, perso­nagiile din car­tea „Pescarii” sunt ca şi luate din viaţă. In „Viermii pământului” şi în „Pescarii” simţi cum pulsează autentica viaţă, necunoscută încă în nici un roman precedent. Căci pentru întâia oară acşi la noi un romancier şi-a întors privirea că­tre ,,Viermii pământului” şi „vier­­mii bălţilor”. Şi, ca să ne dăm seama până unde merge romancierul Ardelea, uu cu veridicul în romanele sale, e deajuns sa luăm ca bază ulti­ma carte care d®şi nu e roman social, ci o viaţă romanţată („Dom­nul Tudor”) totuşi autorul ei a pornit pe urmele Pandurului în (Continuare în pag. V-a) Cu d. C. Ardeleanu despre începuturile literare, romanul realist, adevăratul verdict critic, ro­mancierul în slujba unei idei politice şi inexistenta răsplată materială, ori morală, a scriitorului român ! Indiscreţii Premeditare » ■ ţi Se judeca în ultima seziune a Curţii cu juri, procesul unui om învinuit de omucidere cu voinţă. Tânărul procuror care ocupa fotoliul Ministerului Public, făcea sforţări mari ca să dovedească premeditarea crimei, smulgând juraţilor un verdict cu această agravantă. Avocatul desigur, nu sa lăsa mai prejos în a dovedi contrariul. — Cum puteţi susţine contra­riul îi zise tranşant procurorul, când clientul dvs. aveai în buzu­nar un revolver încărcat? —­ Pentru numele lui Dumne­zeu, răspunse avocatul, un om şi de lege dar şi de spirit, cum pu­teţi susţine asemenea lucruri de le procuror? Iată, e­u am asupra mea tot c®iai ce-mi tr®buo ca să comit un atentat la bunele moravuri, şi cu toate astea vă asigur că nici nu mă gândesc s’o fac In tramway Excelentul comic I. Iliescu car® repurtează un succes franc în re­vista ..Bucureştiul râde­ Bucureş­­tiul cântă”, zilele trecute s’a întâl uit cu un priet®n care l-a invitat la un păhărel cu vin Nu prea se omoară simpaticul Ili®scU după băutură, însă cum prietenul era intim şi nu-l mai văzuse de mult, iar vinul era bunicel s’a cam în­curcat. Pe la orele opt şi jumătate Ilie­­scu, s’a ridicat şi cu toata insis­tenţele prietenului n’a mai vrut să bea nici un strop Trebuia să se ducă la spectacol­ Şi-a luat deci amicul la braţ­e­ s’au urcat în­­tr’un tramvay care mergea în spre Calea Văcăreşti. In tramvay alături de ei, în picioare stătea şi un ofiţer d® marină. Amicul lui Iliescu, bfcat crup, se adresă ofiţerului: —* Dă-mi... două., bi­lete a 5. — Ce eşti chior? eu sunt ofiţer de marină nu sunt taxator, beţi­­vule, se înfurie acesta. Atunci, clătinându-se, prietenul se întoarse către actor şi îngână: _ Uite-te dră*..ci®l. Credeam că ne-am ur...dat în tramvai şi când colo ne-am suit pe vapor. Iliescu, care nu era atât de fă­cut ca amicul său, după gară, îl trase pe acesta înăuntru în va­gon, şi se aşezară pe bancă. Enervat că putea să iasă m­ai rău, îşi aprinse o ţigară. Ca prin farmec apăru în clipa aceia taxa­torul lângă el. Domnu’ nu e vo© cu tiffara. N’aţi citit ce Scrie acolo: „Fumatul o­­prit”. — Ei şi c®­ i cu asta? întrebă I. Iliescu. Acolo scrie şi „Beţi Uro­­donal’’. D-ta bei Urodonal, nu bei atunci? Clubul autorilor compromişi Englezii se iau la întrecere cu­ americanii în scornirea ideilor ori­ginale. Unul din ultimii© trouva­­ille-uri britanice este înfiinţarea, la Londra, a unui club al­­autori­lor compromişi. Din acest grup nu au voe să facă parte decât au­­torii cari au suferit un eşec total şi definitiv. Dacă o piesă de t®atru întâi că­­zută, este reluată şi obţine succes şi favoarea publicului, autorul va fi, în mod automat, radiat din lis­ta membrilor. Din contră drama­turgii a căror lucrare­­nu s’a pu­­tut reprezenta decât o singură sea­ră se bucură de mare autoritate. “ DL niro^tn.« START.AT PROnf Cu Ştefan DOBAY O vedetă cu salariu de... 1500 lei pe lună / — Portar, inter, extremă!— O metodă de joc foarte simplă: fug repede şi trag precis. — Sfertul de oră al Ripensiei nu e o născocire. — Regret discuţiile cu arbitrii pe teren.— Superstiţii, amintiri, anecdote, etc... Timişoara se poate mândri cu cinstea de a fi creiat de cei mai populari jucători de foot-bal­ ai ţării. De aci s’au ridicat elemente ge­niale de tab*l unui Wetzer I, Vogl, Seniler, Tänzer, Ritter. Bac­­­ cari au strălucit cu atâta in­tensitate în trecut şi tot de aici îşi culege şi astăzi soccerul nos­tru „vedetele” sal® de prim rang. Situaţia aceasta magnată nu tre­buie să mire pe nimeni. Cu trecutul ei de până acum, cu sportivitatea fiilor ei şi cu nu­­meroase mahalale, veritabil® sub­urbane, cari îi alimentează are­nele de sport, normal ca Timişoa­­ar să poarte făclia principala a foot-tailului românesc. D® aici şi-a recoltat „naţionala” noastră cei mai reputaţi interna­­ţionali şi tot de aici şi-a „întins aripile” cea mai populară şi mai reprezentativă figură de actuali­tate a arenelor noastre de foot­ball: MARELE DOBAY. Cine nu a auzit numele acestui minunat produs al soccerului in­digen şi câţi din noi nu visează gloria acestui răsfăţat al marei mulţimi? In America, un cetăţean cu po­pularitatea lui Dobay ar fi fost fată doar şi poate milionar. La noi însă, excelentul jucător se mulţumeşte cu aplauzele mulţi,­mii cu cercul de ştrengari cari fac roată în jurul lui când îl dibuesc şi cu­­ drăgălaşa-i soţie pe car® a cunoscut-o tot prin foot-ball. încolo, aspiraţiunile şi dorin­ţele lui nu se deosebesc întru ni­­mic de acele ale unui mic bur­­ghez, şters figurant într’o lume de sute de milioane de oameni. Pentru ancheta p® care e fac® ziarul nostru, printre vedetele sportului românesc am căutat să stau­­ vorbă­ cu Dobay. Marţi di­mineaţă, la orele 8.30. Ştiam că venise din ajun cu Ripensia, de la Timişoara, şi că putea fi găsit la hotel Esplanade. Nu-mi rămânea, după socotelile mele, decât să-i pun întrebările şi să-mi notezi răspunsurile pentru că totul să se desfăşoare după cel mai simplu program. Cu gândul ac®ata frânt la jur despre el Şi despre alţii (Continuare în pag. V-a) Marea ancheta a „Rampei” in footballul românesc mătaie şi completat la plecare, şi cu un „bună dimineaţa” adresat unui şir de 3­4 galen­ii, cu u­­niforme de diferite culori, am luat primul contact cu anturajul dori­tului meu interlocutor. „ Portarul, cerberul principal, du­pă ce mi-a ascultat intenţiunile a luat a răsfo­i un caiet pentru a vedea ora de sculare a jucătorilor ripensişti. N’a apucat insă a-mi comunica rezultatul cercetărilor sale şi „lift boy”-ul mi l-a adus în faţă pe antrenorul Ripensiei, pe Eugen Konrad. In trei cuvinte am fost înţeleşi. El cu scopul vizitei mele şi eu cu un răspuns pe care nu mi l-am do­rit: —­ La ora aceasta Ripehsia doar­me. La ora 10.30 veţi putea însă vorbi cu Dobay. La 10.30, cu o răbdare îngereas­că, am reînodat cu portarul dia­­logul întrerupt cu două ore mai înainte. De astădată cu un rezul­tat mai fericit. După trei minute, am fost la ■ g LUH 31 August 1936 6 parprii TREI FETE CUCUETE (TROIS JEUNES FILLES NDES) operetă In trei acte cu Tănase, El. Zamora, Talianu, rvnirfani Pa«iaa A aIa wAugMA u; AWilVV AAUU1C' V tu 0 Teatrul In flecare seară In pragul noului sezon literar A doua decadă a lunii Octom­brie inaugurează sezonul literar. De pe acum editurile se întrec în proecte. Urmărind atent prospec­tele cari anunţă noua reedita li­terară, se poate trage concluzia că romanul nu va mai prima în acest an. Vieţile romanţate aţ® marilor figuri istorice par a se în­scăuna şi în literatura româneas­că. După valoroasele traduceri din Emil Ludwig şi Ştefan Zweig, vom av®a în acest an zeci de a­­semen©a scrieri, transpuse din franţuzeşte şi germană. „Cartea Românească” deţine până în prezent întâietatea pro­gramului literar care urmează să fie executat până la finele lunei Mai 1937 („Săptămâna cărţii”). Această editură ne anunţă un roman de Mihail Sadoveanu: „Ar­ta lui Noel” roman datorit d-lui Ionel Teodoreanu şi al treilea vo­lum din ciclul „Bariera’ de G­r. Zamfirescu. Din G. Topârceanu va tipări un volum drel­­fabule, un roman s®mnat de Radu Bou­­reanu şi o ediţi® postumă a poe­ziei lui Al. Mateevici, îngrijită de profesorul Petru V. Haneş, sunt principalele opere pe cari le va da la iveală începând de la fi­nele lui Octombrie, editura „Car­tea Românească”. Editura „Naţionala­ Ciornei” va prezenta pentru deschiderea sezo­­nului romanul d-lui Sergiu Dan „Plutonul de execuţie’’ şi cel al d.lui N. D. Cocea, „Otrava”. Vor urma o serie de vieţi romanţate printre cari se află numele lui N. Bălcescu, Petre Cercel, Ioan Ne­­culce şi Beethoven. O seamă de­ traduceri din Jalea Verne şi două, trei romane tăl­măcite din germană complectează proectele acestei edituri. „Alcalay” şi „Socec” cele două edituri unite, ne vor prezenta ro­manele: „Gorila” de Liviu Re­­br©anu”, „Diana” de E. Lovines­­cu, „Incendiul” de N. D. Cochai şi două romane cu titurile nepreci­zate, semnate, de Tudor Arghezi şi Dem. Th®odor©scu. Vor urma în această editură u­­nele vieţi romanţate, printre cari şi o mare parte din figurile celor cari au luat part© la mişcar®a re­voluţionară franceză. O bibliotecă eftină va retipări succesele scriitorilor români, În, colecţia aceasta va apăre­a: „Ca­lea Văcăreşti” de I. Peltz, ,,Mays­trey” de Mircea Eliade, „Lumini­le satelor” de Damian Stănoiu şi încă uneie romane astăzi epuizat®. „Adevărul” va fi prezent cu un roman al lui C. Ardeleanu, un al doilea va fi „Atom” de Camil Pe­­trescu şi cu o serie de traduceri. Programul definitiv n’a fost încă stabilit. „Cultura Naţională” deaseme­­nea nu şi-a precizat încă proec­tele. Totuşi putem anunţa că a­­ceastă editură va tipări un ro­man de Th. Scorţescu, autorul romanului „Popi” apărut în ace­­iaşi editură. Editura Fundaţiei pentru litera­tură şi artă Regele Carol II”, pa­re să pr®zinte cel mai bogat pro­gram. Poezia care nu figurează la ce­lelalte edituri găseşte înţelegere la editura regală Vom avea deci „Oper® complete” d® Matei L­­Caragiale, versuri şi proză, îngri­jite de criticul Perpesicius, un volum de poezii de M. Moşandrei şi ,Cleştar” versuri de Cicerón® Theodorescu. O ediţie completă ,a operei lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu îngri­jeşte d. Mircea Eliade. D. Victor Ion Popa tipăreşte: „Maisteraşul Aurel, ucenicul lui Dumnezeu” şi criticul Perpesi­­cius scoate în această editură, al treilea volum din „Menţiuni cri­tice”, încă o seamă d® opere origi­nale și traduceri din scriitorii u­­niversali, urmează să apară în cursul acestui an, în editura re­gală. Octombrie, care s’a­­Vestit prin ploile aproape zilnic® din ultima vreme, va traduce în fapt proec­tele acestor edituri. CRONICAR Festivalurile teatrale sovietice de la Moscova şi Leningrad Marţi 1 Septembrie se inaugu­rează la Moscova al pat­rul­ea fes­tival teatral sovietic, la care se aşteaptă mai multe sute de stră­ini. Programul acestei sărbători a artei teatrala sovietice, devenită tradiţională, cuprind® 14 spectaco­le, dintre cari zece supt, consacra­te operelor dramatice şi muzicale sovietice moderne şi patru spec­tacole pieselor din repertoriul clasic. . . . Festivalul va începe Marţi prin­tr’un spectacol de artă interpre­tat de diletanţi la Teatrul de­­artă populară din Moscova. La 2 Septembrie Teatrul ,,Vakh tangov’’ va juca „Aristocraţii” de N. Pogodine. La 3 Septembrie teatrul Meyer, hold va prezenta piesa „Nenoroci­rea de a fi prea intelligent” de A. S. Griboiedov. La 4 Septembrie Marele T®atru Academic de stat va reprezenta opera clasică rusească a lui Tchat­kowsky „Eugen Oneghin” al® că­rei roluri principale vor fi inter­pretate de cei mai buni artiști ai U. R. S. S-ului V. Slivinski, Ekoz­­lovsky, M Reisen, M. Maksakova, E. Kronglikova. La 5 Septembrie trupa teatru­lui georgian „Rustaveli”, care participă la festival, va juca ,,Ar­­sene” o piesă a dramaturgului georgian modern Chanchiachi­­vili. La 6 Septembrie trei teatre mos­covite pentru copii vor juca mai multe spectacole. „Teatrul Cen­tral pentru copii”, condus de N. Satz, va da un conc®rt de muzi­că pentru copii. „Teatrul tânăru­lui spectator” va monta. ..Şcoala vagabondă” de L. Kassil Teatrul Central de Stat al tânărului spec­tator” va da o reprezenţi© cu „Po­vestirile lui And®rs©n”. In seara aceleaşi zile oaspeţii străini vor asista la Teatrul Revoluţiei la re­prezentarea piesei „Dumka, ursul alb” a poetului Selvinski. La 7 Septembrie Teatrul de ar­tă din Moscova va reprezenta cu participarea lui V. I. Kab­alov drama „Resurecţie” după romanul lui Tolstoi. După acest spectacol toţi vizi­tatorii străini vor pleca cu un tren special la Leningrad unde în ziua de 8 Septembrie vor asista la interpretarea operei­­,Donul furios” de I. Dzerjinski la Tea­trul de operă și balet. La 9 Septembrie, după amiază, Teatrul tânărului spectator din Leningrad va monta piesa drama­turgului sovietic , Makariev „Mi­na din Timoka”. In aceiași seară piesa „Escadra” de A Komeit,­chok va fi jucată la Teatrul ucra­ inean. , I Eduard VIII şi aerul Diversele documente fotografi­ce care ni-l prezintă pe regele E­­duard al VIII-lea în vacanţă, ni-l arată îmbrăcat în maniera cea mai puţin protocolară din lu­­me, fără haină, în sandale roma­ne şi cămaşe cu mâneci scurte — ţinuta sporirilor. E suficient să examinăm aceste fotografii pentru a pricepe că ur­când p© tron tânărul suveran a desfiinţat imediat una din cele mai singulare slujbe ale casei sale: aceia a căutătorului „curen­­telor de aer”. Titularul acestei funcţiuni — în­fiinţată de Eduard Vll­jea — era obligat să inspecteze locurile prin care să ca®zeze curenta de aer. Eduard al VUIIea, prietenul ad­mini puternic, nu se ascunde în fața atacurilor brizelor perfide. V. ** * — ---------|

Next