Rampa, octombrie 1936 (Anul 19, nr. 5615-5641)

1936-10-26 / nr. 5637

jurtul 19 — W©. 5637 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE Strada BREZOIANU 51, Tel. 5.61.24 ABONAMENTE Trei luni — — — — Lei 300 Şase luni — — — — Lei 500 Un an — — — — — Lei 1000 In străinătate şi pentru Instituţiuni preţul dublu Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu, 51 Tel 5.61.04 Am avut dese prilejuri de a scula criza teatrului. De la vo­cea d-lor Iamandi şi Cezar Po­­escu la Arte, discuţia a fost ii frecventă şi preopinenţi mai n­eroşi. Se pare că discuţia n’a fost za­­rnică, fiindcă, iată, se anunţă o nouă lege ;­ teatrelor se află pregătire. O nouă lege a teatrelor? M­­ai ştim încă ce va conţine a­­astă nouă încercare de reglemen­te, dar avem experienţa multor iţiative, cari n'au ameliorat cu ţurc teatrul românesc. Dim­po­­ră. O serie de măsuri, culmi­­nd cu desfiinţarea teatrelor, dus la un rezultat opus interi­or, pe cari vrem să le bănuim ne. Nu ştim ce va fi noua lege,­­ credem că pentru teatrul nos­­ ar fi mai interesantă o lege reglementare, de coordonare mişcării teatrale. Ştim prea bi­ne înseamnă, la noi, o lege: ■ vil ce que vivent Ies roses, ăeşte până în momentul când buc aplicată. Restul se face tot hatâruri, cu favoruri, etc. Ceea ce necesită teatrul este un itor serios, efectiv şi eficace. Dincolo de aceasta, sunt el les­ni de mai m­ică importanţă «ui îple paleative. Şi ajunul unei noui legi însă, ifin să atragem atenţia asupra ui punct, nu fără legătură cu pace însuş­i. secretar general artelor a numit „criza specta­­ului”î­n cadrul nouei legi, credem că locul unei reglementări c­uviin­­iaşe şi civilizate a intrărilor huite obligatorii. Teatrele nu­meră azi numai de criza specta­tor, dar şi de plaga pomana­­lor. O sectă de spectatori gra­­iţi, „interşanjeabili”, ajutaţi stat şi impuşi prin lege. Aşa nu e alcătuită legea actuală, tea­trele sunt obligate să reţină vreo 60 de locuri pentru oficialităţi, in­diferent dacă ele se vor ocupa sau nu. In acest chip, fiecare teatru es­te frustrat în fiecare seară de tot atâţia spectatori, cari şi-ar fi pla­tit biletul. Fiindcă s’a constatat că niciodată aproape nu se pre­zintă titularul locului, ci priete­nii acestuia, vecinii, furnizorii, subalternii și rudele până la a noua spiţă. Făcând o socoteală sim­plă se poate vedea cât pierde tea­tr­ul prin acordarea acestor locuri gratuite, cari, altfel, ar fi vându­te. Pomanagii oficiali constitue, în lege, o listă pe cât de nume­roasă, pe atât de variată: Ministe­ul de finanţe, administraţia finan­ciară, percepţia respectivă, coman­datura pieţii, prefectura de poli­ţie, circumscripţia poliţienească respectivă, parchetul, justiţia mi­litară, cenzura, direcţia generală a teatrelor, direcţia Teatrului Na­ţional, ministerul artelor, primă­riile, pompierii, salvarea, etc., etc. Fiecare oficialitate ocupă o lojă sau cel puţin două locuri, ceea ce insinuează un număr respectabil şi o pagubă serioasă adusă teatru­lui. Vechea lege creia prin aceste gratuităţi o categorie de specta­tori gratuiţi, al căror număr am­e­ninţa să se mărească din ce în ce. O bună măsură ar fi o subvenţio­nare, care să permită oftenirea locurilor, dar nu creiarea unui public gratuit. In acest sens ar fi necesară o modificare. Gratuităţile să fie strict şi necesar limitate sau — mai just — lăsate la latitudinea teatrelor, cari le vor acorda în limita disponibilităţilor. Va fi un ajutor, fără sacrificii, dar efectiv, dat teatrului „RAMPA” Oirrrtor: SCARLAT FRODA ­ nouă lege a teatrelor? D-na Sonia Cluceru ne vorbeşte publicat şi viaţa actorului, actorul ia faţa publicului lectura şi autori dramatici menaj, cinematograf şi bestialitatea... sportiva. •lilUN­!" Instalată modest, dar cu mult gust, interiorul casei d-sale res­piră un aer sobru, sănătos. Din imreţi zâmbesc, aproape toţi, marii actori cari au trecut­­ cari mai simt încă, pe scena Naţionalului, Gr. Manole­scu­, des­pre care se spune că a fost unul din cei mai buni Hamlet euro­peni, Petre Liviu, Aristizza Roma­nescu, Ion Petrescu şi alţi mari precedesori ai actualei glorioase noltin­ge care servește Casa lui Millo, stau în tablouri alături de tinerele elemente ale primei sce­ne românești. Unul lângă altul, sunt tablou­rile cu fotografiile celor doi au­tori români, ale căror piese au constituit scara de mătase cu a­­j­u­torul căreia s’a făcut ascensiu­nea pe primul plan al d-nei So­nia Cluceru. (Continuare în pagina HI) despre : Doamma Sonia Cluceru, exce-jlocnevte la doi paşi de lentii comediană a Naţionalului,­­unde on­eia/ă, templul De la corespondenta noastra ,lari căderi filme la Lond­ra traversează o grea pe­­adă. Premierele se succed cu treziciune, din cauza căderilor tiginoase „Noaptea de 16 ianua ’ a ținut numai două săptă­­mni, cu toată piesa favorabila, cordul însă l-a bătut „Antoniu Cleopatra” de Shakespeare, ca­­a ţinut exact patru zile. Vina e a piesei după cum se vede, a Eugeniei Lentovich, o artistă ă de mare valoare, care a vrut joace Shakespeare în engleze. Accentul ei vizibil e accep­­în piesele moderne, dar nu în e clasice. Acelaş lucru se re­­vit­ ă şi în filmul „Cum vă fila­m­ care Elisabeth Bergner de în mod considerabil în a-­i publicului englez. Filmul din astă cauză e considerat ca p­are. n acelaş timp, piesele care se­nţin siunt cele care au avut suc acum un an sau doi: after Oc­­er’. „Prima zi de primăvară ght must fall” şi mai ales „La­ Precions Stream”. Lady Precions Stream” este o endă chineză de peste 2000 de , legendă care e prezentată pe na teatrelor clasice chineze, dusă în englezește de S. I. ung. Obiectul e povestea naiv fo­­ntică a fetei celei mai mici a mului ministru W­ang-Yun, fiu a sa Precious Stream (izvor ne- tuit), care silită să-și aleagă nu aruncă vasul de aur grădina­­ui Hsich-Ping-Knei şi pleacă el, d­upă ce jură că nu se va parce acasă decât mândră de ul­ei şi bogată. Şi aşa se um­­­plă: Hsich-Ping-Knei pleacă luptă. Optsprezece ani „Izvor vreţuit” nu-l crede mort, cu ie dovezile aduse de cumnatul Wei, generalul Tigru. Hsich- Ig-Knei ajunge rege al regiu­­nii de vest şi e gata să se în­­re a doua oară cu prinţesa a­­tor regiuni. O gâscă sălbatecă aduce o seri­­e scrisă cu sânge din partea izvor nepreţuit. Ilsich Ping­ei se întoarce acasă şi trăeşte de piese şi Londra fericit cu izor nepreţuit, intrigan­ţii fiind pedepsiţi. Foarte interesantă e regia. La începutul fiecărui act, un tânăr domn, îmbrăcat într'un frac ul­tra modern, ne descrie locul un­de se petrece actul: palate, bogă­ţii, grădini, colibe.... toate invizi­bile, ochilor dar minate de ac­tori prin gesturi. In tot timpul spectacolului, pe scenă se află doi oameni de serviciu, îmbrăcaţi ca doui chinezi, simpli care înmâ­nează actorilor diferite lucruri: ceşti, scaune, perne. Altfel scena e goală, lumina constantă. Intr’un colţ, o cracă de brad. In altul o superbă draperie chineză. Actorii intră pe rând şi se pre­­untă singuri. Intrigantul are mus­taţă, ceilalţi barbă, eroul e ras. Ii vedem urcând scări imaginare, deschizând cu greu uşi inexisten­te; îi vedem chiar călărind îm­prejurul scenei, dând cu cravaşa în cai închipuiţi, în timp ce unul din oamenii de serviciu imită tro­potul cailor. Acţiunea e mai mult statică, ac­torii stau pe scaune şi vorbesc de lucruri pe cari le fac. Mimica fe­ţei e aproape inexistentă, jocul de scenă constând mai mult din gesturi şi cuvinte. Teatrul clasic chinez aşa cum ni l-am imaginat, subiectul e ve­chi şi totuşi nou, costume şi cadru chinezesc, cu un adaus de fin u­­mor englezesc, secolul XX-lea Regişoarea, Nancy Price, meri­tă toate laudele. Colaboratorii ei, Erie Percy în rolul lui Wang- Yun, Amy Dalby în rolul soţiei, Thea Hohne, Izvorul nepreţuit şi Jack Livesey, Hsich-Ping-Knei sunt excelenţi. Acelaş lucru se poate spune de fiecare actor, cât de mic şi neînsemnat. Maşinăria acestei piese lucrează cu o exac­titate remarcabilă. Şi iată cum o naivă poveste chi­neză are succes şi atrage în con­tinuu publicul modern londonez. Niciuna însă din piesele şi fil­mele acestui an nu pot constitui nici pe departe succese cu aces­tea. . % TENY SHANE •il Ulllll» Cu R. KOTORMANY O Am învăţat football cu planşete şi pedepse O Vreau să fiu cel mai bun pe te­ren O Nu-mi place partenerii mici O II loveam eu pe Theil dacă nu o făcea Bindea O îmi place celebritatea dar mă intimidează O Vreau să mai joc în echipa naţională. Balcaniada pe care şi-a adjude­cat-o România într-un chip bri­liant răpunându-şi toţi adversarii şi totalizând un extraordinar goal average, 15—11, a impus în aten­ţia generală pe ripensistul KO­TORMANY. Uriaşul timişorean a făcut a­­tunci împotriva Iugoslaviei o par­tidă fenomenală, o partidă care — singură — l-a svârlit până în primele rânduri ale „vedetelor” foot-ballu­lui românesc. De atunci şi până acum, Koor­­many a rămas idolul publicului bucureştean pe care-l amuză şi-l captivă cu „figurile­’ sale de ju­cător par’că desarticulat cu cal­mul său de cea mai autentică spe­ţă engleză cu intervenţiile saile de mare efect. Uriaşul acesta al arenelor, în viaţa de toate zilele este un tâ­năr cochet îmbrăcat, cu figură simpatică şi copilărească. Măsoa­ră 1.82 m­, cântăreşte 90 kgr. şi are 25 ani. Măsura-i şi greutatea, pe hâr­tie, par mai puţin extraordinare decât în realitate. Şi totuşi, în a­renă şi chiar pe stradă, îţi lasă impresia unui om bine clădit, chiar prea bine am putea spune. ■ Pentru interview-ul pe care i l-am cerut Kotormany mi s’a pus cu multă gentileţe la dispoziţie. Ripensitul nu este ceea ce se nu­meşte un orator. N’are nici una din calităţile acestuia: nici tim­bru, nici vervă şi nici încredere în sine. In schimb este sincer şi ttMKtOeCCWMMreQeWOttOOdHXlO (Continuare în pag. IV) despre el şi despre alţii 24 de ore ale unei actriţe MARIA MOHOR Dimineaţă de Octombrie. Pe o străduţă lăturalnică, pe care câţi­va copaci no înveseleşte deloc, în spatele şcolii Clemenţei, — stra­da Şcoalei — mă opresc în faţa casei cu No. 14, străjuită­ de o poartă mare de fer. Sonerie. Mi­nutarele ceasului îmi indică ora 8.50. O servitoare apare în prag: — „D-na Maria Mohor vă aşteap­tă îmi spuse aceasta şi deschi­zi­n­du-mi poartă, traversăm o mică curte, apoi mă introduse în­­tr’un încântător haii. Chiar din uşa casei, mă prime­şte d-na Maria Mohor. Matinala mea curiozitate reportericească, departe de a o alarma sau indig­na, face să-i înflorească pe buze un zâmbet deabea schiţat, „a ta ,Viorna Lisa”, pe care mai mult îl simţi, decât îl vezi. —N’aşi îi crezut să te găsesc gata la aceasta oră, îi spun eu, în loc ele buna dimineaţa, foarte surprins. Totdeauna te scoli atât­ de dimineață? — Nu! Nu mă scol de diminea-­­ţă. Mai întâi, fiindcă îmi place să dom mult. Al doilea, fiindcă, de obiceiu, mă culc foarte târziu. Negreşit, catastrofe mi se întâm­plă și mie, așa că din când în când, vine câte o osândă ele sar din pat înainte de nehotărâtul meu ceas al trezirii. Cum n’am puterea să mă împotrivesc, o fac, fireşte. Dar o fac cu toată ne­plăcerea şi cu buna ştiinţă că du­pă aceia toată ziua sunt obosită. Sau îmi închipui că sunt obosi­­ towooowowwooewcoccoooc (Continuare în pag. III) dimineața după program, se­cretara lui Victor Ion Popa, în tot felul de roluri, pe stradă, între prietene și o singură pasiune, la cinematograf. Luni 26 Octombrie 1936 © pangninî 4 Taatrul VESEL-EPOBIE Azi matineu şi seara EU^HifleurasaBHBsmaneiKBHnsKKUi „D-zeu să-l ierte“ farsă de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandres­cu cu O. Timîcă Brann ....."îw­viv • ‘ ...^ r- . g||! ^ |BSfl JE \ ' pSI fip L' ' Irwilv - _| s '„„„L - : ‘. tCTM • AîS ■■ :v­i:isA iîi. Macheta pentru concursul inpadmentului Regelui Ferdinand din Ploești Sculptura, de I. NEGRUtlIT Arhitectura de S. FEKETE BREVIAR Literatură pentru tineret Una din marile preocupări ale cul­turalilor noşti este literatura pentru tineret. Copii sau adolescenţi, tinere­tul are vnvoc de o litera­tură morală, purortanta, optimistă. ■'Departe de a ne împotrivi precepte­lor pedagogice, trebue să spunem că „literatura.’” nu poate fi decât litera­­turi, adică artă acelaş, pentru adoles­cent ca şi pentru pasionatul lector de elită. Categorisirea: „literatură pen­tru tineret” include în formulă şi un iz de tendinţă. Adică: „se poate face literatură pentru tineret domnilor scriitori! Dece nu încercaţiCu a­­ceastă sugestie s’au scris Şi la noi cărţi pentru tineret. Cele mai multe poporaniste, ca gen, de o falsitate strigătoare la­ cer, scriitorii de ase­menea gen literar au parafrazat câ­teva istorioare morale din cărţile de citire ale cursului primar sau şi-au încercat condeiul după lecturile din Andersen şi Creangă. Literatură pentru tineret, fără în­doială, există. (Dar e cea isvorîtă din necesitatea de a o scrie nu cea co­mandată. Pentru că se ştie: literatura echivalează cu autenticul). Şi o an ■topoarele de mare tradiţie culturală Cine nu-şi aminteşte de aventuroasa „Vie de Gil­­­las de Santillone’’, a lui le Sage, sau de „Aventurile lui Ar­thur Gordon Pym­” cu nostalgia va­canţelor din adolescenţă, şi cine nu se emoţionează descoperindu-le într'un raft de biblioteca? Totuş s’a preferat producţia româ­nească. Până mai anii trecuţi nu s’a tradus nimic şi educaţia se făcea cu cărţile lui Petre Dulfu. Azi, o editură a lansat „Muşcheta­rii” lui Dumas. Cartea a fost tradu­să în româneşte şi publicată natural, de cel puţin două ori. S'ar fi găsit poate altceva dacă e vorba să mai şi traducem. Dumas era o literatură pen­tru tinerii de la 1900, când romantis­mul, cel puţin la noi, trecea drept piatră preţioasă, adevărată. Când feu­dalismul, eroismul, gasconada, mai însufleţeau încă. Azi, viaţa modernă îi îngădue curositatea ce o are pen­tru fotoliile Louis XIV sau pistoalele turceşti. Totuş au apărut şi câteva traduceri d­e actualitate. Cele mai multe în „Biblioteca Energia’’. (La­wrence, Hue, Stevenson, Was­­p­man, etc.). Se anunţă ediţia a doua din „Re­volta în deşert”, în traducerea d-lui Mircea Eliade. Un semn că literatura, chiar pentru tineret, şi chiar tradusă, are căutare. Dacă e literatură! Descendenţii lui Zola In ultimul număr din „Les Nouv­el­les Lit­tér­air­es"’, d. Bucien Descaves scrie despre adevăraţii descendenţi de azi ai lui Emil Zola. Autorul, in linii mari, schiţează configuraţia epi­cei franceze după geniul lui Balzac și Zola. Unul din fii de sânge ai autorului lui „Germinal” — după d. Luciei­ Descaves, este Louis Ferdinand Céline „Voyage au bout de la nuit” (distinsă cu premiul „Academiei Goncourt’­ se situiază pe linia epicei lui Zola. Insă Céline nu are optimismul robust al înaintaşului său. Căci deviza­ lui Cé­line, anunţată undeva, între scoarţele cărţii sale este:­ „On ne nous a laisse pour nous dis­trăire que V instinct de aspsa avtai destruction, On le cultive des l’áfole et on Venirctient tout au long-'dc ce cju’on appclle encore.- la vie”. Ioanei Teodloreanu Autorul „Medelenilor” a scris, ca de obicei, periodicul d-sale anual: un roman, „Arca lui Noe”, romanul d-lui Ionel Teodoreanu e însă cu totul de­ altă factură, decât opera de Până a­­cum a autorului. Într’un articol publicat sub formă de scrisoare (titlul: „Domnule Ibrăi­ Ieanu” în „Adevărul Literar” d. Teo­doreanu mărturisia că a scris o carte fără... literatură. O carte de viaţă, cu material brut, necăjit la flacăra liris­mului. Asta ar fi fost dorinţa crlticu■* lui Obrăileanu. Scriitorul ieşan a ţi­nut să îndeplinească statul mentoru­lui său. Aşteptăm cartea. Experienţa d-lui Ionel Teodoreanu e totuş riscată. Inima D. M. Blocher a publicat o carte bună: întâmplări din realitatea ime­diată. Notaţiile din­ carte erau intere­sante şi dovedeau o putere de intros­pecţie, preţioasă pentru genul d-sale. Se anunţă, la una din ediţiunile bucureştene, un roman al d-lui Hie­rher. Cartea se întitulează „Inimi". Recitaluri die poezie Cenaclurile literare au dispărut de peste tot. Poezia se scrie Şi se publi­că fără nici un control, in reviste de periferie şi periodice selecte găseşti acelaş amestecătură de poezie tradi­ţională şi poem supra-realist. Nici un ghid pentru cititor, nici o directivă critică pentru scriitor. Pentru o actualizare a poeziei bune , Haig Anterian a dat, în primăvară, două recitaluri în Aula Fundaţiei Ca­rei­­. Alături de Haig, d-nele Marieta adova şi Lilly Popovici au adus o interpretare originală a poeziei. D. Haig Acterian anunţase şi pentru toamnă câteva recitaluri. Le vom avea? Vlaicu Bârna­ min O nouă piesă și un studio filosofic de Crommeljock Autorul „Magnificului încorno­rat” se află d­in nou la Paris. în­trebat asupra proectelor și lucră­rilor sale, Crommelynck a spus: — Sunt pe cale să termin o lu­crare filosofică. Titlul e „Temor­­gnages”. E un studiu asupra uni­versului prin om, specia umană fiind considerată ca o speţă ani­mală, dar şi ca ceva mai mult de­cât o speţă. Afară de aceasta am mai termi­nat şi o piesă al cărei titlu e „Le coeur volant Ce aşi mai putea spune decât că piesa are peste o sută cinci zeci de perso­nagii şi cari, în afară de două, restul n’au dreptul să apară de­cât odată pe scena fixată pe fun­dal. Aceasta ca să dau o imagine a eternei evoluții. A mai spus că se ocupă și de organizarea unor turneuri tea­­trale pentru muncitori.

Next