Rampa, octombrie 1936 (Anul 19, nr. 5615-5641)
1936-10-26 / nr. 5637
jurtul 19 — W©. 5637 REDACŢIA, ADMINISTRAŢIA ŞI ATELIERELE GRAFICE Strada BREZOIANU 51, Tel. 5.61.24 ABONAMENTE Trei luni — — — — Lei 300 Şase luni — — — — Lei 500 Un an — — — — — Lei 1000 In străinătate şi pentru Instituţiuni preţul dublu Publicitatea la Administraţia ziarului RAMPA Str. Brezoianu, 51 Tel 5.61.04 Am avut dese prilejuri de a scula criza teatrului. De la vocea d-lor Iamandi şi Cezar Poescu la Arte, discuţia a fost ii frecventă şi preopinenţi mai neroşi. Se pare că discuţia n’a fost zarnică, fiindcă, iată, se anunţă o nouă lege ; teatrelor se află pregătire. O nouă lege a teatrelor? Mai ştim încă ce va conţine aastă nouă încercare de reglemente, dar avem experienţa multor iţiative, cari n'au ameliorat cu ţurc teatrul românesc. Dimporă. O serie de măsuri, culmind cu desfiinţarea teatrelor, dus la un rezultat opus interior, pe cari vrem să le bănuim ne. Nu ştim ce va fi noua lege, credem că pentru teatrul nos ar fi mai interesantă o lege reglementare, de coordonare mişcării teatrale. Ştim prea bine înseamnă, la noi, o lege: ■ vil ce que vivent Ies roses, ăeşte până în momentul când buc aplicată. Restul se face tot hatâruri, cu favoruri, etc. Ceea ce necesită teatrul este un itor serios, efectiv şi eficace. Dincolo de aceasta, sunt el lesni de mai mică importanţă «ui îple paleative. Şi ajunul unei noui legi însă, ifin să atragem atenţia asupra ui punct, nu fără legătură cu pace însuşi. secretar general artelor a numit „criza spectaului”în cadrul nouei legi, credem că locul unei reglementări cuviiniaşe şi civilizate a intrărilor huite obligatorii. Teatrele numeră azi numai de criza spectator, dar şi de plaga pomanalor. O sectă de spectatori graiţi, „interşanjeabili”, ajutaţi stat şi impuşi prin lege. Aşa nu e alcătuită legea actuală, teatrele sunt obligate să reţină vreo 60 de locuri pentru oficialităţi, indiferent dacă ele se vor ocupa sau nu. In acest chip, fiecare teatru este frustrat în fiecare seară de tot atâţia spectatori, cari şi-ar fi platit biletul. Fiindcă s’a constatat că niciodată aproape nu se prezintă titularul locului, ci prietenii acestuia, vecinii, furnizorii, subalternii și rudele până la a noua spiţă. Făcând o socoteală simplă se poate vedea cât pierde teatrul prin acordarea acestor locuri gratuite, cari, altfel, ar fi vândute. Pomanagii oficiali constitue, în lege, o listă pe cât de numeroasă, pe atât de variată: Ministeul de finanţe, administraţia financiară, percepţia respectivă, comandatura pieţii, prefectura de poliţie, circumscripţia poliţienească respectivă, parchetul, justiţia militară, cenzura, direcţia generală a teatrelor, direcţia Teatrului Naţional, ministerul artelor, primăriile, pompierii, salvarea, etc., etc. Fiecare oficialitate ocupă o lojă sau cel puţin două locuri, ceea ce insinuează un număr respectabil şi o pagubă serioasă adusă teatrului. Vechea lege creia prin aceste gratuităţi o categorie de spectatori gratuiţi, al căror număr ameninţa să se mărească din ce în ce. O bună măsură ar fi o subvenţionare, care să permită oftenirea locurilor, dar nu creiarea unui public gratuit. In acest sens ar fi necesară o modificare. Gratuităţile să fie strict şi necesar limitate sau — mai just — lăsate la latitudinea teatrelor, cari le vor acorda în limita disponibilităţilor. Va fi un ajutor, fără sacrificii, dar efectiv, dat teatrului „RAMPA” Oirrrtor: SCARLAT FRODA nouă lege a teatrelor? D-na Sonia Cluceru ne vorbeşte publicat şi viaţa actorului, actorul ia faţa publicului lectura şi autori dramatici menaj, cinematograf şi bestialitatea... sportiva. •lilUN!" Instalată modest, dar cu mult gust, interiorul casei d-sale respiră un aer sobru, sănătos. Din imreţi zâmbesc, aproape toţi, marii actori cari au trecut cari mai simt încă, pe scena Naţionalului, Gr. Manolescu, despre care se spune că a fost unul din cei mai buni Hamlet europeni, Petre Liviu, Aristizza Romanescu, Ion Petrescu şi alţi mari precedesori ai actualei glorioase noltinge care servește Casa lui Millo, stau în tablouri alături de tinerele elemente ale primei scene românești. Unul lângă altul, sunt tablourile cu fotografiile celor doi autori români, ale căror piese au constituit scara de mătase cu ajutorul căreia s’a făcut ascensiunea pe primul plan al d-nei Sonia Cluceru. (Continuare în pagina HI) despre : Doamma Sonia Cluceru, exce-jlocnevte la doi paşi de lentii comediană a Naţionalului,unde oneia/ă, templul De la corespondenta noastra ,lari căderi filme la Londra traversează o grea peadă. Premierele se succed cu treziciune, din cauza căderilor tiginoase „Noaptea de 16 ianua ’ a ținut numai două săptămni, cu toată piesa favorabila, cordul însă l-a bătut „Antoniu Cleopatra” de Shakespeare, caa ţinut exact patru zile. Vina e a piesei după cum se vede, a Eugeniei Lentovich, o artistă ă de mare valoare, care a vrut joace Shakespeare în engleze. Accentul ei vizibil e accepîn piesele moderne, dar nu în e clasice. Acelaş lucru se revit ă şi în filmul „Cum vă filam care Elisabeth Bergner de în mod considerabil în a-i publicului englez. Filmul din astă cauză e considerat ca pare. n acelaş timp, piesele care senţin siunt cele care au avut suc acum un an sau doi: after Ocer’. „Prima zi de primăvară ght must fall” şi mai ales „La Precions Stream”. Lady Precions Stream” este o endă chineză de peste 2000 de , legendă care e prezentată pe na teatrelor clasice chineze, dusă în englezește de S. I. ung. Obiectul e povestea naiv fontică a fetei celei mai mici a mului ministru Wang-Yun, fiu a sa Precious Stream (izvor ne- tuit), care silită să-și aleagă nu aruncă vasul de aur grădinaui Hsich-Ping-Knei şi pleacă el, după ce jură că nu se va parce acasă decât mândră de ulei şi bogată. Şi aşa se umplă: Hsich-Ping-Knei pleacă luptă. Optsprezece ani „Izvor vreţuit” nu-l crede mort, cu ie dovezile aduse de cumnatul Wei, generalul Tigru. Hsich- Ig-Knei ajunge rege al regiunii de vest şi e gata să se înre a doua oară cu prinţesa ator regiuni. O gâscă sălbatecă aduce o serie scrisă cu sânge din partea izvor nepreţuit. Ilsich Pingei se întoarce acasă şi trăeşte de piese şi Londra fericit cu izor nepreţuit, intriganţii fiind pedepsiţi. Foarte interesantă e regia. La începutul fiecărui act, un tânăr domn, îmbrăcat într'un frac ultra modern, ne descrie locul unde se petrece actul: palate, bogăţii, grădini, colibe.... toate invizibile, ochilor dar minate de actori prin gesturi. In tot timpul spectacolului, pe scenă se află doi oameni de serviciu, îmbrăcaţi ca doui chinezi, simpli care înmânează actorilor diferite lucruri: ceşti, scaune, perne. Altfel scena e goală, lumina constantă. Intr’un colţ, o cracă de brad. In altul o superbă draperie chineză. Actorii intră pe rând şi se preuntă singuri. Intrigantul are mustaţă, ceilalţi barbă, eroul e ras. Ii vedem urcând scări imaginare, deschizând cu greu uşi inexistente; îi vedem chiar călărind împrejurul scenei, dând cu cravaşa în cai închipuiţi, în timp ce unul din oamenii de serviciu imită tropotul cailor. Acţiunea e mai mult statică, actorii stau pe scaune şi vorbesc de lucruri pe cari le fac. Mimica feţei e aproape inexistentă, jocul de scenă constând mai mult din gesturi şi cuvinte. Teatrul clasic chinez aşa cum ni l-am imaginat, subiectul e vechi şi totuşi nou, costume şi cadru chinezesc, cu un adaus de fin umor englezesc, secolul XX-lea Regişoarea, Nancy Price, merită toate laudele. Colaboratorii ei, Erie Percy în rolul lui Wang- Yun, Amy Dalby în rolul soţiei, Thea Hohne, Izvorul nepreţuit şi Jack Livesey, Hsich-Ping-Knei sunt excelenţi. Acelaş lucru se poate spune de fiecare actor, cât de mic şi neînsemnat. Maşinăria acestei piese lucrează cu o exactitate remarcabilă. Şi iată cum o naivă poveste chineză are succes şi atrage în continuu publicul modern londonez. Niciuna însă din piesele şi filmele acestui an nu pot constitui nici pe departe succese cu acestea. . % TENY SHANE •il Ulllll» Cu R. KOTORMANY O Am învăţat football cu planşete şi pedepse O Vreau să fiu cel mai bun pe teren O Nu-mi place partenerii mici O II loveam eu pe Theil dacă nu o făcea Bindea O îmi place celebritatea dar mă intimidează O Vreau să mai joc în echipa naţională. Balcaniada pe care şi-a adjudecat-o România într-un chip briliant răpunându-şi toţi adversarii şi totalizând un extraordinar goal average, 15—11, a impus în atenţia generală pe ripensistul KOTORMANY. Uriaşul timişorean a făcut atunci împotriva Iugoslaviei o partidă fenomenală, o partidă care — singură — l-a svârlit până în primele rânduri ale „vedetelor” foot-ballului românesc. De atunci şi până acum, Koormany a rămas idolul publicului bucureştean pe care-l amuză şi-l captivă cu „figurile’ sale de jucător par’că desarticulat cu calmul său de cea mai autentică speţă engleză cu intervenţiile saile de mare efect. Uriaşul acesta al arenelor, în viaţa de toate zilele este un tânăr cochet îmbrăcat, cu figură simpatică şi copilărească. Măsoară 1.82 m, cântăreşte 90 kgr. şi are 25 ani. Măsura-i şi greutatea, pe hârtie, par mai puţin extraordinare decât în realitate. Şi totuşi, în arenă şi chiar pe stradă, îţi lasă impresia unui om bine clădit, chiar prea bine am putea spune. ■ Pentru interview-ul pe care i l-am cerut Kotormany mi s’a pus cu multă gentileţe la dispoziţie. Ripensitul nu este ceea ce se numeşte un orator. N’are nici una din calităţile acestuia: nici timbru, nici vervă şi nici încredere în sine. In schimb este sincer şi ttMKtOeCCWMMreQeWOttOOdHXlO (Continuare în pag. IV) despre el şi despre alţii 24 de ore ale unei actriţe MARIA MOHOR Dimineaţă de Octombrie. Pe o străduţă lăturalnică, pe care câţiva copaci no înveseleşte deloc, în spatele şcolii Clemenţei, — strada Şcoalei — mă opresc în faţa casei cu No. 14, străjuită de o poartă mare de fer. Sonerie. Minutarele ceasului îmi indică ora 8.50. O servitoare apare în prag: — „D-na Maria Mohor vă aşteaptă îmi spuse aceasta şi deschizindu-mi poartă, traversăm o mică curte, apoi mă introduse într’un încântător haii. Chiar din uşa casei, mă primeşte d-na Maria Mohor. Matinala mea curiozitate reportericească, departe de a o alarma sau indigna, face să-i înflorească pe buze un zâmbet deabea schiţat, „a ta ,Viorna Lisa”, pe care mai mult îl simţi, decât îl vezi. —N’aşi îi crezut să te găsesc gata la aceasta oră, îi spun eu, în loc ele buna dimineaţa, foarte surprins. Totdeauna te scoli atât de dimineață? — Nu! Nu mă scol de diminea-ţă. Mai întâi, fiindcă îmi place să dom mult. Al doilea, fiindcă, de obiceiu, mă culc foarte târziu. Negreşit, catastrofe mi se întâmplă și mie, așa că din când în când, vine câte o osândă ele sar din pat înainte de nehotărâtul meu ceas al trezirii. Cum n’am puterea să mă împotrivesc, o fac, fireşte. Dar o fac cu toată neplăcerea şi cu buna ştiinţă că după aceia toată ziua sunt obosită. Sau îmi închipui că sunt obosi towooowowwooewcoccoooc (Continuare în pag. III) dimineața după program, secretara lui Victor Ion Popa, în tot felul de roluri, pe stradă, între prietene și o singură pasiune, la cinematograf. Luni 26 Octombrie 1936 © pangninî 4 Taatrul VESEL-EPOBIE Azi matineu şi seara EU^HifleurasaBHBsmaneiKBHnsKKUi „D-zeu să-l ierte“ farsă de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu cu O. Timîcă Brann ....."îwviv • ‘ ...^ r- . g||! ^ |BSfl JE \ ' pSI fip L' ' Irwilv - _| s '„„„L - : ‘. tCTM • AîS ■■ :vi:isA iîi. Macheta pentru concursul inpadmentului Regelui Ferdinand din Ploești Sculptura, de I. NEGRUtlIT Arhitectura de S. FEKETE BREVIAR Literatură pentru tineret Una din marile preocupări ale culturalilor noşti este literatura pentru tineret. Copii sau adolescenţi, tineretul are vnvoc de o literatură morală, purortanta, optimistă. ■'Departe de a ne împotrivi preceptelor pedagogice, trebue să spunem că „literatura.’” nu poate fi decât literaturi, adică artă acelaş, pentru adolescent ca şi pentru pasionatul lector de elită. Categorisirea: „literatură pentru tineret” include în formulă şi un iz de tendinţă. Adică: „se poate face literatură pentru tineret domnilor scriitori! Dece nu încercaţiCu această sugestie s’au scris Şi la noi cărţi pentru tineret. Cele mai multe poporaniste, ca gen, de o falsitate strigătoare la cer, scriitorii de asemenea gen literar au parafrazat câteva istorioare morale din cărţile de citire ale cursului primar sau şi-au încercat condeiul după lecturile din Andersen şi Creangă. Literatură pentru tineret, fără îndoială, există. (Dar e cea isvorîtă din necesitatea de a o scrie nu cea comandată. Pentru că se ştie: literatura echivalează cu autenticul). Şi o an ■topoarele de mare tradiţie culturală Cine nu-şi aminteşte de aventuroasa „Vie de Gillas de Santillone’’, a lui le Sage, sau de „Aventurile lui Arthur Gordon Pym” cu nostalgia vacanţelor din adolescenţă, şi cine nu se emoţionează descoperindu-le într'un raft de biblioteca? Totuş s’a preferat producţia românească. Până mai anii trecuţi nu s’a tradus nimic şi educaţia se făcea cu cărţile lui Petre Dulfu. Azi, o editură a lansat „Muşchetarii” lui Dumas. Cartea a fost tradusă în româneşte şi publicată natural, de cel puţin două ori. S'ar fi găsit poate altceva dacă e vorba să mai şi traducem. Dumas era o literatură pentru tinerii de la 1900, când romantismul, cel puţin la noi, trecea drept piatră preţioasă, adevărată. Când feudalismul, eroismul, gasconada, mai însufleţeau încă. Azi, viaţa modernă îi îngădue curositatea ce o are pentru fotoliile Louis XIV sau pistoalele turceşti. Totuş au apărut şi câteva traduceri de actualitate. Cele mai multe în „Biblioteca Energia’’. (Lawrence, Hue, Stevenson, Waspman, etc.). Se anunţă ediţia a doua din „Revolta în deşert”, în traducerea d-lui Mircea Eliade. Un semn că literatura, chiar pentru tineret, şi chiar tradusă, are căutare. Dacă e literatură! Descendenţii lui Zola In ultimul număr din „Les Nouvelles Littéraires"’, d. Bucien Descaves scrie despre adevăraţii descendenţi de azi ai lui Emil Zola. Autorul, in linii mari, schiţează configuraţia epicei franceze după geniul lui Balzac și Zola. Unul din fii de sânge ai autorului lui „Germinal” — după d. Luciei Descaves, este Louis Ferdinand Céline „Voyage au bout de la nuit” (distinsă cu premiul „Academiei Goncourt’ se situiază pe linia epicei lui Zola. Insă Céline nu are optimismul robust al înaintaşului său. Căci deviza lui Céline, anunţată undeva, între scoarţele cărţii sale este: „On ne nous a laisse pour nous distrăire que V instinct de aspsa avtai destruction, On le cultive des l’áfole et on Venirctient tout au long-'dc ce cju’on appclle encore.- la vie”. Ioanei Teodloreanu Autorul „Medelenilor” a scris, ca de obicei, periodicul d-sale anual: un roman, „Arca lui Noe”, romanul d-lui Ionel Teodoreanu e însă cu totul de altă factură, decât opera de Până acum a autorului. Într’un articol publicat sub formă de scrisoare (titlul: „Domnule Ibrăi Ieanu” în „Adevărul Literar” d. Teodoreanu mărturisia că a scris o carte fără... literatură. O carte de viaţă, cu material brut, necăjit la flacăra lirismului. Asta ar fi fost dorinţa crlticu■* lui Obrăileanu. Scriitorul ieşan a ţinut să îndeplinească statul mentorului său. Aşteptăm cartea. Experienţa d-lui Ionel Teodoreanu e totuş riscată. Inima D. M. Blocher a publicat o carte bună: întâmplări din realitatea imediată. Notaţiile din carte erau interesante şi dovedeau o putere de introspecţie, preţioasă pentru genul d-sale. Se anunţă, la una din ediţiunile bucureştene, un roman al d-lui Hierher. Cartea se întitulează „Inimi". Recitaluri die poezie Cenaclurile literare au dispărut de peste tot. Poezia se scrie Şi se publică fără nici un control, in reviste de periferie şi periodice selecte găseşti acelaş amestecătură de poezie tradiţională şi poem supra-realist. Nici un ghid pentru cititor, nici o directivă critică pentru scriitor. Pentru o actualizare a poeziei bune , Haig Anterian a dat, în primăvară, două recitaluri în Aula Fundaţiei Carei. Alături de Haig, d-nele Marieta adova şi Lilly Popovici au adus o interpretare originală a poeziei. D. Haig Acterian anunţase şi pentru toamnă câteva recitaluri. Le vom avea? Vlaicu Bârna min O nouă piesă și un studio filosofic de Crommeljock Autorul „Magnificului încornorat” se află din nou la Paris. întrebat asupra proectelor și lucrărilor sale, Crommelynck a spus: — Sunt pe cale să termin o lucrare filosofică. Titlul e „Temorgnages”. E un studiu asupra universului prin om, specia umană fiind considerată ca o speţă animală, dar şi ca ceva mai mult decât o speţă. Afară de aceasta am mai terminat şi o piesă al cărei titlu e „Le coeur volant Ce aşi mai putea spune decât că piesa are peste o sută cinci zeci de personagii şi cari, în afară de două, restul n’au dreptul să apară decât odată pe scena fixată pe fundal. Aceasta ca să dau o imagine a eternei evoluții. A mai spus că se ocupă și de organizarea unor turneuri teatrale pentru muncitori.