Rampa, martie 1948 (Anul 37, nr. 121-124)

1948-03-21 / nr. 123

Pentru artă și cultură, votan d*TwNB» izvor de viață și luiturăr HJMINICA 21 MARTIE 1948 I 8 PAGINI 12 LEI APELUL U.S.A.S.Z Campania elec­torală se des­făşoară într’o ambianţă de vă­dit şi general entuziasm, de făţişe şi totală încredere a maselor în vic­toria Frontului Democraţiei Populare. La această însufleţită adeziu­ne a tuturor straturilor produ­cătoare din ţara noastră la pro­gramul de guvernare înfăţişat de F.D.P., lumea cre­atorilor de artă este şi ea prezenţa. Este pentru prima oară în istoria politică a ţării când cul­tura şi însufleţitorii ei apar in­tegraţi organic în viaţa şi des­­volltarea societăţii româneşti, când această cultură participă e­­fectiv şi contribue cu prisosinţă la realizarea năzuinţelor care a­­nimă masele populare. In altă parte a revistei noastre, în numărul de faţă ca şi în nu­merele precedente, se dau amă­nunte în legătură cu această pre­zenţă vie a oamenilor de artă în campania deschisă pentru alege­rea viitoarei mari Adunări Na­ţionale pentru promovarea vii­toarei Constituţii a R. P. R. şi pentru popularizarea primului Parlament în care vor trebui să intre reprezentanţii reali ai po­porului. Se cuvine însă a se insista aci nu numai asupra contribuţiei in­dividuale a artiştilor dar şi asu­pra poziţiei lor colective în faţa istoricului moment politic prin care trece poporul nostru cu prilejul acestei campanii, poziţie care se ilustrează concret în a­­pelul lansat de Uniunea Sindica­telor de Artişti, Scriitori şi Zia­rişti din românia. Apelul acesta demonstrează că limea artistică este conştientă nu nimai de valoarea luptei pe care masele au dus-o dealungul vremii pentru înfăptuirea prefa­cerilor structurale înfăptuite în ultimii doi ani asupra societăţii noastre, prefaceri care au schim­bat odată cu aspectele sociale, economice, politice şi culturale ale Statului nostru şi conţinutul moral al poporului. El demonstrează că lumea ar­tei este conştientă şi de necesi­tatea continuării până la capăt a acestei lupte. In această ordine de idei, apelul constată caracterul popular al cârmuirei actuale în ţara noastră, tendinţa fermă a vieţii poporului către o progre­sivă bună stare. In privinţa con­diţiilor de viaţă şi creaţie de artiştilor, apelul constată ca pe R­AMP­A (Continuare in pagina 5-a) Revistă săptămânală de teatru, muzici, plastici şi€iii a im a ampania electorală în miezul căreia ne aflăm, nu în­­­ta. cetează încă să o­fere noui aspecte, tp cu totul inedite fată de toate „bă­tăliile electorale“ din trecut. In cele două iăp..­,m;m­i de câr.d preocupa, rea d­e seamă a , , tuturor cetăţenilor este viitoarea Ma­re Adunare Naţi­onală, s-a vorbit în fel şi chip des­pre acele vechi şi înmormântate mo­ravuri din trecu­tul democraţiilor „istorice“. De la cio­megele agenţilor electorali, trecând la comentarea ma­nifestelor care se concurau întru de­magogie şi maha­lagism, lumea nu a uitat să-şi amin­tească şi ecourile pe care acele cam­­panii ie stârneau în rândul cetăţe­nilor. O mare in­diferenţă, agre­mentată în cele mai bune cazuri cu o seamă de­­na­zuri pe socoteala „catindaţilor“, ras­pundeau atât sfo­­răelile electorale, cât şi promisiuni­lor pe cât de de­­şanţate pe­ atât de mincinos acordate, ale partidelor în „luptă“. Era as­cunsă în această indiferenţă, nu a­­tât lipsa de con­ştiinţă ori de a­­deziune a masse­­lor la înnoirea pe care, în fond o doreau fierbinte, ci, dimpotrivă, o stare de rezistenţă cetăţenească în fa­ţa farsei şi a bluf­fului politic. „Pleacă ai noştri, vin ai noştri" această lapidar rostită convingere în lipsa de sinceritate şi de aderenţă a reprezentanţilor burgheziei şi mo. FLORIN TORNEA şi primii la interesele mari ale po­porului, ilustra, în condiţiunile de atunci, şi o atitudine de frondă, de feste, şi altfel decât sub masca unei sceptice indiferente. Dovadă puţi­nele ocazii când — în condiţii pre­care — adevăraţii reprezentanţi ai acestor masse izbuteau să candideze şi când indiferenţa generală se sub­stituia — în măsura posibilă în a­­cele condiţii — unei entuziasta­ţi pline de încredere ataşări la lupta acestora. Artele n’au imor­talizat — la rân­dul lor — din a­­cele campanii e­­lectorale decât la­turile lor ignobile ridicule sau ievan tine. Dela Cara­­giale până la Tă­nase­­— dela crea­ţia de mare şi înalt artistică res­piraţie, până la caricatura şi şar­ja cupletului de revistă — artiştii n'au putut consem­na din moravul e­­locturale al acelei vremi, decât as­pectele Ce solici­tau irezistibil cri­tica, usturătoare şi directă, sau caii , relată şi alusivâ— dar critică. Poziţia aceasta a omului de artă, adaugă la „indiferenţa“ cetă­­teanului de atunci în faţa alegerilor, ■o semnificaţie pe care în aceste z'la — mai cu^seamnă, am puîuTuT sur-'“' prinde în total:-. tatea ei. Şi­ in e­­locventă opoziia cu atitudinea pe care tot cetăţea­nul, şi in lumea lui, artistul, o ma­nifestă în actuala campanie electo­rală. Ntui vom încer­ca aci să a­molo­­găm asupra rostu­rilor noui şi im­portante pe care ........ artistul le-a văzut dăruindu-i-se în regimul democraţiei populare. Lucrurile au început a prinde crusta locului comun. Nu e desigur nici cazul să insistăm asu­pra faptului că odată cu întreg po­porul, artistul vede, simte cât de vetust ar suna azi butada scepticis­mului electoral de altădată şi cât de irezistibilă este, dimpotrivă, în­făţişarea — sub toate formele şi în toate aspectele noui, în toate pers­pectivele realmente înnoitoare şi luminoase pe care, sub semnul „Soarelui", le prezintă alegerile de azi. Vom arăta în linii fugare ce înseam­nă participarea artistului de azi la cam­pania electorală, faţă de ce însemna indiferentismul sau critic în alegerile de eri. O vom­ face în linii fugare, pen­­tru că, fără a exagera, munca artistică, pentru lămurirea şi luminarea publicu­lui, asupra conţinutului istoric al ale­gerilor din 28 Martie pentru viitoarea Adunare Naţională depăşeşte putinţa cuprinderii ei totale şi amănunţită în cadrul acestor rânduri. Munca aceasta a fost nu numai entuziastă şi masivă; nu a fost numai o dovadă de confor­mism la o ambianţă general entusiastă, ci şi o dovadă a unei schimbări struc­turale în însăşi complexiunea interioa­ră a artistului. Pătrunderea în viaţă, în actualitate, în realitate — circum­­stanţialitatea artei şi actualitatea ei — toate acestea, organic legate de o trează şi activă conştiinţă cetăţenească s’au dovedit a nu mai fi în stadiul unor deziderate. Prezenţa artistului la ma­rile frământări, la marile lupte şi la marile victorii ale poporului, este un fapt­­ pe care nu pentru întâia oară îl verificăm, dar care astăzi, în cam­pania electorală şi-a dat măsura unei quasi-unanimităţi. Ne gândim că scriitorii — poeţii de frunte ca şi stihuitorii cu o circulaţie mai redusă, dramaturg« de mare pre­­stigiu ca şi talentele încă în creştere, prozătorii de­ săânciresiSisc' eptce'~ca­..şi cel ce-şi dibuie IncSVlIai; — teh­ ai au întrecut în a pune pe planul în tâi al muncii lor creatoare, munca pentru alegeri. De la catrenele nep­­o­tenţioas, la poeme­le largi, dela sketch până la viziuni dramatice de vi­braţie puternică, dela strigături ho­­rale până la cân­tece şi marşuri, de la schiţe până la nuvele — toate ge­nurile literare au fost folosite pen­tru a populariza semnul „Soarelui” realizările regimu­­lul democraţiei popularei proec­­tul de Constituţie figurile reprezen­tanţilor poporului candidaţii. Nu vom putea — şi ar fi chiar oţios — să înșirăm numele scriitorilor care au scris. Vom spune numai că niciuna din aceste entuzias­te pene partic­­­(Contin. pag. 6­) combativitate.. Desigur neorientată, oricum gata oricând să se mani­(Decorativa) -—— , —---------“-"D­­ acă urmărim atent evoluţia muzicii ro­mâneşti în ultimii ani de zile, putem vedea cu claritate cât­ de strâns le­gată a fost şi este soarta ei de lupta pentru cucerirea şi regimului de democraţie populară in ţara noastră. Bătăliile politice şi economice ale poporului, au fost totodată şi bătălii ale mu­zicii noastre. îmbunătăţirea situaţiei economice a ţării a permis în mod vizibil rezolvarea treptată a proble­melor materiale ale muzicii iar creş­terea conştiinţei, nivelului politic şi cultural al poporului este însoţită de sporirea setei de muzică a po­porului, deci de ienomel­ul formării treptate a unui nou public muzical care implică desigur şi o nouă cre­aţie. Din totdeauna în istorie aceste două categorii de fenomene, cele concrete ale istoriei economico-poli­­tice şi cele artistice de suprastruc­tură, au stat în strânsă legătură. Dar niciodată această legătură nu a fost mai vizibilă şi imediată ca astăzi, când rigimul nostru de de­mocraţie populară consideră arta şi cultura, ca pe o necesitate foarte pregnantă, a masselor ce trebue re­zolvată aproape simultan cu necesi­tăţile materiale. De aceea putem asista la evoluţia vizibilă, de la o zi la alta aproape, a muzicii româneşti, evoluţie de la o Viaţă muzicală inegală ca valoare, ruptă de masse, înapoiată, la una nouă, creatoare, fertilă, în toate la­turile ei. De aceea muzicienii constitue un aliat serios în drumul de zi la zi pentru desăvârşirea democraţiei popu­lare.. Vom cita câteva exemple caracte­ristice care arată cât de strâns se împletesc fenomenele politice cu cele din domeniul artei. Totodată aceste exemple schiţează şi momentele importante prin care a trecut muzica românească în anii de cucerire a democraţiei. Primul fenomen caracteristic este apariţia surprinzătoare, rapidă, de noi formaţiuni muzicale, care a în­ceput după 23 August Şi s’a înteţit dela 6 Martie încoace. Ca din pă­mânt, au­ apărut tot soiul de noi for­ţe ANATOL VIERU şi NINA CASSIAN moţii de la cele rm­ai complicate şi pretenţioase (opere, orchestre simfo­nice) până la orchestrele populare („Barbu Lăutaru“ sau „30 Decem­brie“) , de la maturele ansambluri muncitoreşti „Teatrul C. G. M.“ şi „Flacăra“—Timişoara, până la mul­ţimea de coruri muncitoreşti sau de coruri de cartier. S’a putut vedea cum, neţinând seama uneori de piedicile materiale care făceau extrem de dificilă exis­tenţa respectivelor formaţii, elemen­tele muzicale din popor, sau muzi­cienii de meserie înşişi, s’au apucat să constitue eu sete zeci de forma­ţiuni muzicale noi. Iată deci clar cum setea de artă, conştiinţa libertăţii de manifestare, prezenţa unui public nou, au determinat o extraordinară înmulţire a manifestărilor muzicale, sfidând în anii grei de secetă, res­­trânsele noastre posibilităţi materia­le. Aceasta a fost totodată şi expre­sia creditului pe care muzicienii l-au acordat regimului, atunci când pers­pectiva unei îmbunătăţiri, a situaţiei lor materiale nu se ivea îndeajuns de clar, din­­cauza dificultăţilor eco­nomice. Al doilea moment caracteristic a fost atunci când prin sporirea pro­ducţiei, situaţia economică s’a îmbu­nătăţit, când datorită vigilenţei mun­citoreşti, Alexandrini, reprezentantul speculanţilor, a putut fi alungat din guvern. Atunci a putut fi pus în apli­care noul statut colectiv al muzi­canţilor. Prin acest statut, s’a ispră­vit pentru totdeauna cu traiul de mi­zerie al muzicanţilor; s’a isprăvit şi cu mecenatul şi cu realitatea de ani de zile, prin care muzicienii se hrăneau din firimiturile diverşilor consumatori. Prin acest nou sistem de răsplătire a muzicanţilor — ob­ţinut prin aplicarea în practică a u­­nei admirabile principialităţi faţă de artă şi printr’o luptă dârză — se recunoaşte muzicienilor rolul lor so­cial. Dar de aci înainte şi sarcinile muzicii devin mult mai mari. In fine un al treilea moment în­semnat pentru muzica românească, a fost atunci când, odată cu al doilea congres al Uniunii S.A.S.Z. s’a în­chegat în ţara noastră puternicul front­­ ideologic anti-imperialist. A (Urmare în pagini 7-a) M­e­d­a­c­ţ­i­a AcBraitresssfratia r­e­v­i­s­t­ei noastre funeponează Isa­raou­l sediu din str. Ofefeiesecifru TELEFOANE : Redactor responsabil 3,74,35 Secretariatul de red. 6.34.73 Administraţia 3.74.36 Redacţia 6.34.78 consolidarea Cont CEC Nr. 26371 ANUL 37 (Seria IV) Nr. 123 TAXA POȘTA­LĂ plătită in nu­merar conform aprobării Dir. Gen P.T.T. Nr. 221.618 ITng. GAG Birourile: BUCUREȘTI Str. Otetelesanu Nr. 3. Tel. K.34.78 OAMENII ARTEI CANDIDEAZĂ de GEORGE HORJAi vi __ ATANASIU xistă în viaţa fie­cărui vns de termi­­niame în virtutea cărora situarea lui într’o poziţie hotă­râtoare pentru în­­treaga-i evoluţie, apare perfect logi­că. Prezentarea lui Niky Atanasiu în faţa masselor ale­gătoare, pe lista candidaţilor „Fron­tului Democraţiei Populare“,­­ din­tre cazurile ilustrative. Ajuns in pragul tinereţii, tânărul fiu de muncitor, avea de ales drumul care să-l ducă la un rost în viaţă. Din mediul în care se născuse, din lu­mea necăjiţilor şi nevoiaşilor, posibi­lităţile „carierelor” nu i se înfăţişau multiple. Lipsit de mijloace băneşti co­pioase şi fără pro­tecţiile cari coman­dau obişnuit în ve­chea orânduire bur­gheză, căile cărţii şi ale luminii, către care năzuia instinc­tiv, îi erau inacce­sibile. Dar în seri­le lungi, când sub pâlpâirea lămpii fumegânde, ca să alunge -­­ fantom­ele hâde ale primelor dezamăgiri, Niky Atanasiu se refugia în tovărăşia prie­tenească a cărţii căpătate cu grele sa­crificii, năzuinţele lui îşi cântau tu­multos simfonia. Pentru cei mulţi, pentru cei necăjiţi şi oropsiţi că el, pentru cei cari nu cunoşteau decât rar bucuria şi nu le înflorea zâmbe­tul pe feţele obosite, ar fi vrut să-şi închine el munca, mintea şi tot ce simţea bun în sufletul lui. Gânduri care-i răvăşeau, zi de zi, nopţi de frământare, ceasuri nedesluşite. Şi totuşi din străfundurile lui, porniri impetuoase îi spuneau că numai prin cei mulţi necunoscuţi, dar pe care-i simţea totuşi atât. de aproape, îşi va L­. J.UU. _ 1 L. putea găsi realizarea. Dela ei îi va veni zbânda, când iei vu ..c­a os­tenelile pentru ei. Şi fiindcă ade­sea se pomenise fără voie scandând versuri citite­­.sau inchipuindu-se u­­nul din eroii cărţilor lui dragi, dru­mul Conservatorului de artă drama­tică, s-a îmbiat cu o irezistibila cae­­m­are. Prima cotitură, examenul, i-a adus şi cea dintâi izbândă, a fost primit in şcoala teatrului. De pe băncile Conservatorului, simţea, ştia, că de acum drumul către cei mulţi îi era deschis. Că va munci pentru ei, că le va aduce ceasuri de desfătare al înălţare, sufletească. In nădejdile şi elanurile lui, era totuşi o necunoscută: cum va fi pri­mită ofranda muncii şi a talon­ului lui? Niky Atanasiu candida pentru întâia oară Îs. sufragiile mulţim­i. II va primi, va învinge, va fi printre cei aleşi de ea . De la primele apariţii în faţa ram­pei, în bătaia miilor de ochi care-l urmăreau jocul, succesul i-a fost prie­ten apropiat. Din an, în an, din rol In rol, cei mulţi şi necunoscuţi, cel pentru cari hotărâse să-şi cheltu­iască o muncă fără răgaz, ii trimi­­teau răsplata aplauzelor. Fusese ales. Artistul era consacrat. Viaţa-i apă­rea luminoasă, după ceasurile întu­necate ale tinereţii. Niky Atanasiu vedea că în jurul lui, tineri începători­­şi vechi cama­razi, încercau mereu apăsarea su­ferinţei. Nervi, lipsuri, nesiguranţă. Ce putea face numai ajutorul lui, care nu întârzia să se ofere, când le­giuiri nefaste sau buna­ plac hotă­rau destinele celor din teatru. 23 August 1944 a spart zăgazurile obidirii. Fără o clipă de îndoială, cu un elan impetuos, Niky Atanasiu­ porneşte lupta pentru dreptul la o viaţă mai bună a slujitorilor artei dramatice. Organizează primul colec­tiv sindical al artişticir din Teatrul Naţional. Al acelui teatru pe s­eri­i căruia atâţia îşi duraseră cariere ar­tistice, dar de unde dezertau, pentru câştiguri mercantile aiurea. Niky A­­tanasiu, actorul de mare succes, a fost şi el adesea îmbiat cu ispita unor oferte remuneratorii. Le-a re­fuzat fără ezitare, nu numai pentru c--'c, ce preţuia in demnitatea d­e Slujitor al primei scene natwu­ale. (Urmare in pag 7­6) CUM SPRIJNA STATUL CREAŢIA ARTISTICA Vasie Luca, Ministrul Finanţelor a dat re­en o Decizie care, fără îndoială este menită să întărească şi mai m­ult în­crederea poporului în cuvântul câr­muitorilor ţării ca şi în nedesminţita lor preocupare pentru slujirea intere­selor lui. Este vorba despre Decizia care alocă un fond de 15 milioane lei destinat să fie acordat artiştilor plas­tici pentru uşurarea condiţiilor lor de cre­aţie, pentru îm­bunătăţirea standardului lor de viaţă ca şi pentru stimula­rea lor în muncă. Efectul concomitent al acestei ajutorări a artiştilor plastici va fi cre­area unor expoziţii colective, me­nite să ridice gustul pentru artă şi să îndestuleze setea de artă a masselor populare. Deciziunea dată de d. Vasile Luca, dacă răspunde unei reale necesităţi resimţite de lu­mea artiştilor plastici, este în acelaş timp dovada incon­testabilă a preţuirii pe care regimul actual o nutreşte pentru cultură. Cu atât mai mult cu cât această decizie se produce în plină campanie electorală, când proectul de Constituţie este obiectul de discuţie al tuturor cetăţenilor. Principiile înscrise în Constituţie şi-au găsit — mai cu teamă în ce priveşte domeniul­ sprijinirii desvoltării artei şi culturei — o aplicare concretă efectivă, înainte ca ziua de 28 Martie să fi consemnat victoria forţelor democra­ţiei populare, înainte deci ca acele principii să fi fost legal consacrate. Ne amintim că instalarea d-lui Vasile Luca la Ministe­rul Finanţelor este legată de o măsură similară de spriji­nire a artelor , într’o vreme în care ultimii reprezentanţi ai reacţiunii erau înlăturaţi de la guvern. D. Vasile Luca hotărâse atunci aplicarea statutului artiştilor, aplicare pe care tătărăscienii, prin Puiu Alexandrini, au sabotat-o în mod sistematic şi cinic. Măsura de acum a d-lui Vasile (Continuare în pagina 4-a) LU­‘ D. VASILE LUCA Ministrul Finanţelor

Next