Rampa, aprilie 1948 (Anul 37, nr. 125-127)
1948-04-04 / nr. 125
DUMINICA 4 APRILIE 1141 8 PAGINI 12 L EI Revistă săptămânală de teatru, muzică, plastică și cinema DUPĂ VICTORIE Rezultatul scrutinului electoral de la 28 Martie nu cunoaşte precedent în istoria politică a ţării. Niciodată dealungul anilor de sgomotoasă democraţie istorică, alegerile nu au cunoscut masivitatea şi entuziasmul participării la vot a poporului, aşa cum le-au cunoscut alegerile din 28 Martie. Nu a fost rezultatul acesta, datorit unor promisiuni deşănţate sau unor ingerinţe — a căror culoare şi usturime populaţia ţării le-a cunoscut pe vremuri îndestul pentru a le putea uita şi pentru a nu opune realizările regimului de azi — promisiunilor deşarte de emi, entusiasmul sărbătoresc şi unanim de azi — silniciilor electorale de pe vremuri. 28 Martie a fost o victorie a democraţiei populare la noi. 28 Martie a fost însă şi un examen de virtute şi maturitate cetăţenească a poporului, precum a fost şi dovada fermităţii sale de a păstra cuceririle şi de a fructifica toate înnoirile structurale ale societăţii, ale Republicii noastre Populare — spre binele, spre înălţarea, spre întărirea ei. 28 Martie, a fost o victorie. O victorie, pentru că a fost precedată — ca toate marile cuceriri de care se bucură azi cetăţeanul român de luptă. Muncitorul din uzină ca şi cel de la ţară ca şi cărturarul, alături de toţi cetăţenii încadraţi în procesul de producţie al ţării, au participat efectiv, activ, vigilent la campania electorală, în convingerea că victoria Frontului Democraţiei Populare înseamnă garantarea drepturilor, libertăţilor şi viitorului de crescândă bunăstare a mulţimilor, a ţării. Artiştii nu au fost parte neînsemnată la această luptă. Artiştii s-au integrat din prima clipă RAMPA (Continuare in pagina 4-a) PORIMES Importantei® proiecte ale O.NLC.-ului. Relaţiile cu străinătatea«— Un film cu 10.000 de figuranţi ii toată importanţa ia primordială, de fereastră deschisă spre lume pentru milioane de oameni cinematografia nu s’a bucurat la noi în ţară de atenţia cuvenită. Considerata o s mp.a i enuşeroasă, ea nu a putut obţine creditele şi sprijinul necesar de la politicienii trecutului, care nu-i vedeau utilitatea imediată pentru panamalele lor. Singura perioadă când a fost oarecum desvoltată ea a fost folosită negativ, pentru a exalta năzuinţele imperialiste ale „Mareşalului“ de tristă memorie. Imediat, după 6 Martie au început însă zori noul şi pentru cinematografie. Chiar din puţinele mijloace aflate la îndemână din pricina greului impas economic prin care trecea ţara, s-a vădit tendinţa de a înscrie în imagini, pas cu pas, lupta greu dusă de întregul popor pentru un viitor mai bun. Cinematografia se apropia de realităţi şi devenea produsul spiritual necesar masselor larg. Azi, când democraţia noastră se desenează tot mai hotărât în ascensiune, punând jaloanele maturizării politicosociale, cinematografia începe să-şi fructifice şi ea munca fără preget ce s’a depus, şi rezultatele palpabile şi încurajatoare se înmulţesc Condiţiile economice mai favorabile au permis realizarea unui import de peliculă regulat şi în cantităţi suficiente, punând astfel capăt dificultăţii esenţiale: materia primă. Din Uniunea Sovietică şi în parte din Franţa, au şi sosit 15.000 metri de peliculă. Pe această cale lupta O.N.C-ului cu tot felul de lipsuri, pentru a asigura permanenţa jurnalului de actualităţi — luptă dusă cu sacrificii dar şi cu garanţia că va fi încununată de succes e mult uşurată. Şi cifrele vorbesc, în limbajul lor simplu şi sincer, în această direcţie. Sub conducerea energică a noului director, d. Ion Vaida, jurnalul de actualităţi e produs acum cu regularitate matematică, apărând la 10—14 zile. Producţia de actualităţi, ediţii speciale şi scurte documentare — prin care istoria zi de zi a tinerei noastre democraţii e consemnată pe ecran — a spo DESEN de MINA BYCK WEPVER Figuri din Renaştere în dramaturgia r^mänscsssä agita« «DĂ IE,u°Silí,DESC frământările uneia dintre cele mai S.5...2?RIA LUPTELOI PENTRU LIBERTATE. VIAŢA LUI MICHELANGELO IN VIZIUNEA DRAMATICĂ A D-LUI ALEXANDRU KIRITESCU e obicei repetiţiile — mai ales când sunt în faza pregătitoare, fără decoruri şi fără costume, au un caracter special, intim, familiar şi neconcludent. Replicile ţi se par deslânate, acţiunea inexistentă, interpreţii groteşti... Ai apoi impresia penibilă a unei vizite inoportune la bucătărie, pentru a controla pregătirile unui ospăţ copios... Şi — fireşte — amănuntele de ordin culinar anulează nu numai surpriza menu ului ci uneori chiar apetitul invitatului... Spre deosebire de acastă regulă, oarecum generală în teatru, prezenţa noastră la una din repetiţiile piesei „Michelangelo“, a lui Alexandru Kiriţescu, a fost de natură să dărâme multe dintre consideraţiile de mai sus. In primul rând trebuie să consemnăm amănuntul că absenţa decorului şi a costumelor nu a anulat nimic din coloritul viu, puternic, de frescă, al personagiilor, de C. PANAITESCU, înveşmântate nu în purpura recuzitei ci în faldurile largi ale unui text de cea mai bună calitate. Iată, în scena goală, luminată slab de un bec anemic, de serviciu, se întretaie şfichiuitoare replicile unui dialog pe care-l susţin d-nii Storin (Michelangelo) şi N. Băltăţeanu (Papa Giuilio II). Călare pe un scaun de recuzită, care ar vrea să însemneze tronul Sfântului Petru, cu pălăria aruncată neglijent pe spate şi agitând în mână un şpraiţ, găsit într’un colţ al scenei, d. N. Băltăţeanu anulează grotescul prin replică iar d. N. Storin înfiripează dintr’un alt colţ al scenei un personagiu de proporţii gigantice. Vocea sa urcă şi coboară, cu agilitate de veveriţă, un întreg portativ de tonuri. E când tunet când susur, când mânie deslănţuită, când fugă abia şoptită. Zumzetul din coridoare şi din culise a amorţit. Nu mai mişcă nimeni, parcă o mână nevăzută a pus stăpânire pe tot ce era viu în sala aceasta, în faţa căreia se repetă o piesă fără decor şi fără costume... putereea replicilor e atât de tare - întăl --nu vază complect lipsa acea şoriilor. Am uitat cu toţi, nu mai vedem, pantofii de lac şi haina neagră, sobră, a d-lui Storin, nici pălăria neglijent aruncată pe spate a d-lui Băltăţeanu. In cadrul aurit al cupolelor Sfântului Petru, în lumea de miracole a Cetăţii Eterne, nu mai sunt doi oameni, doi actori, ci două personagii desprinse din stampe care s’au însufleţit şi se înfruntă : Papa Giulio al II-lea şi Michelangelo ! SPIRITUL NOU CARE ÎNSUFLEŢEŞTE PIESA Pentru a înţelege spiritul de libertate şi independenţa de gândire care pluteşte în opera dramatică a d-lui Alexandru Kiriţescu şi care se cristazează în personajul central al piesei, trebuie să ne împrospătăm Unele momente istorice antecedente perioadei în care se desfăşură acţiunea, precum şi evenimentele istorice şi nouile curente de gândire care s'au desfăşurat chiar în perioada respectivă. In consecinţă, trebuie sa ne reamintim despre afirmarea feudalistului în Italia, formarea Comunelor şi a Republice),precum şi desvoltarea Segnoriei şi a Principatelor, împotriva libertăţilor câştigate de Comune şi Republice. Deasemenea invaziunile streine, făcute cu complicitatea Papalităţii, Segnioriei şi a Principilor care tiranizau Italia intre secolele XV şi XVI. După izgonirea Longobarzilor de către Carolingieni, Italia a avut o structură feudală: întreaga peninsulă a fost împărţită în feude mari şi mici, care formau o plasă în care poporul, trecut în sclavie, se aprutiza, sufocat între mic şi mi de tirăni care aveau dreptul de viaţă şi de moarte asupra celor ce locuiau în teritoriul de sub administraţia lor. De atâta mizerie şi silnicie, poporul a început să se mişte şi să se răzvrătească, să izgonească tiranii, să incendieze şi să distrugă castelele în cari locuiau aceştia, alegând o nouă formă de viaţă socială, municipiile şi republicile. Acum nu mai comandă despotic un singur om, ci o adunare de cetăţeni aleşi de popor. Tirănii au fost distruşi, iar castelele pline de teroare au fost substituite prin austere edificii pentru adunări populare. In această atmosferă de libertate înfloresc arta şi cultura, se ridică Universităţile din Bologna Padua. Pavia, se formează poeţi ca Dante, Petrarca şi Boccacio, apare Umanismul şi odată cu acesta artişti cei mai compleţi şi mai perfecţi pe care îi are renaşterea: Michelangelo, Leonardo da Vinci şi Rafael. In acest cadru dramatic, de mari frământări şi prefaceri, d. Al. Kirl(Continuare în pagina 6-a) D.nii G. Storin (stânga) în rolul lui Michelangelo şi N. Băltăţeanu. In rolul Papei repetă sub supravegherea lui Fernando de Cruciatti, director de scenă (Desen de Cik) EUGEN B. MARIAN rit de la 4.333 mtr. în 1946 şi 1600 mtr în 1947, la 6000 mtr. numai in primul trimestru al anului curent. Conţinutul acestor producţii e nu numai la nivelul evenimentelor ce se înregistrează, ci şi înzestrat cu formă artistică, prin varietatea subiectelor şi vioiciunea montajului. De pildă, într’unul din recentele jurnale, au fost prezentate 5 subiecte în spaţiul redus a 250 mtr. de peliculă — fără a fi schematizate banal Pentru a activa schimbul da ex (Continuare în pagina 6-a) Cont CEC Nr.: 26371 Anul 57 (sursa 4-a) nr. 125 Taxa poștală plătită conf. aprob. Dir. Gen. P. T. T. Nr. 221.018/946. Birourile: BUCUREȘTI Str. Oteteleșanu Nr. 3. TELEFOANE: Red. responsabil 3.74.35 Secret. de red. 6.34.78 Administrația 3.74.36 aMAGNNTIU Ziua de 28 Martie 1948, a însemnat pentru toţi muncitorii cu braţele şi cu creerul un prilej de afirmare dârză a credinţelor lor pentru pace, prosperitate şi progres. Pe pieţele publice, în faţa localurilor de vot, mulţimea s’a înfrăţit în hore, în timp ce tarafurile de lăutari cântau biruinţa Soarelui, mai strălucitor ca oricând în această primăvară vestitoare de mai bine. In clişeu reporterul nostru fotografic a prins câteva din aspectele sărbătoreşti ale zilei. Iată-l pe scriitorul Camil Petrescu ieşind surâzător din cabina de vot, pe maestrul G. Storin, directorul Conservatorului, înmânând Preşedintelui Secţiei de votare buletinul şi pe d G. Baldovin citind versuri în faţa mulţimei strânsă în Piaţa Republicei Şi iată mulţimea înghesuindu-se în faţa localurilor de vot sau manifestând din inimă pentru biruinţa Frontului Democraţiei Populare. Sunt aspecte nu numai ale unui entuziast ataşament al poporului de regimul democraţiei populare dar şi semnele înnoirii pe care fiecare cetăţean o simte născându-se în el, odată cu înnoirea ţării. Sunt semnele convingerii nestrămutate în viitorul luminos al ţării şi ale hotărârii unanime a tuturor celor ce muncesc în această ţară, de a contribui la rezidirea şi înălţarea ei. 1U VORBA CU DOI MUZICIENI "ROMANI ÎNTORŞI DIN STRANATATE: HILDA JEREA ŞI ADIN GHERŢOVICI oincidenţa a făcut ca doi dintre tinerii muzicieni ro ■ mâni plecaţi sa studieze în străinătate să se înapoieze în acelaş timp în ţară; este vorba despre compozitoarea Hilda Jerea care a lucrat la Budapesta şi violonistul Adia D-na HILDA JEREA Gherţovici care vine de la paris. Spirite luminate şi critice totodată, ei sunt posesorii unui bagaj de impresii, care pot fi instructive pentru viaţa artistică de la noi. L-am văzut întâi pe Adia Gherţovici, care mi-a vorbit câteva ore în şir. E încă în fierberea sosirii, şi cu toate acestea iitrbeşte lucid şi sistematic. CHETA PENTRU MUZICANŢII BATRANI A plecat în străinătate ca să confrunte şi să verifice valabilitatea creaţiei sale de aici. După câte se pare n’a dat greş. In afară de premiul luat la Geneva, la Paris a avut posibilitatea să fie ascultat şi să discute cu numeroase personalităţi muzicale şi să audieze cursurile conservatorului, astfel că a putut să ANATOL VIERU tragă pe deplin concluziile sale. — De ce te-ai grăbit să te întorci? — In primul rând, nu m’am gândit să rămân un moment mai mult la Paris, după atingerea obiectivului meu de studii. Dar ceea ce mi-a grăbit întoarcerea, este cu siguranţă, situaţia insuportabilă de acolo. Şi, amicul nostru, Gherţovici, trece la o expunere amplă. Nu este vorba numai despre situaţia economică generală sau de atmosfera politică încărcată. Dar de felul cum toate acestea se traduc pe planul artistic muzical în condiţiunea materială a muzicianului, în creaţia lui. Ceea ce l-a izbit pe muzicianul nostru, educat în spiritul democratic popular, a fost, la Paris, în primul rând, dispreţul cu care este tratat muzicianul, sau, mai exact, lipsa de interes pentru dânsul. Publicul este în bună parte blazat, asta, şi datorită faptului că există foarte mulţi artişti, care supralicitează. Aci îşi are originea goana artistului pentru a parveni, pentru a persa indiferenţa, pentru a-şi asigura pâinea pentru a doua zi. Există o obsesie a lui, pentru bătrâneţe, pentru ziua când nu va mai putea provoca scandal. A fost impresionantă şi simbolică scena din sala Chaillot, când în pauza concertului orchestrei Pasdeloup, un vorbitor, a cerşit mila publicului pentru bătrânii orchestrei, după care s’a o organizat o penibilă chetă în sală. D. ADIA GHERŢOVICI Numeroase turnee ale muzicanţilor, dintr’un joc în altul, se explică prin aceeaşi frământare, prin aceeaşi obsesie a pâinei de a doua zi. Intre artişti, există o concurenţă aprigă, în captarea publicului. Concurenţă, nu emulaţie! Intrigii* din culise, intervenţionismul secret, cu ploconiri prin saloane e în floare. In aceste condiţiuni materiale şi morale se poate înţelege uşor cum trebuie să fie creaţia muzicală franceză de azi. Aparent, de o libertate haotică, artiştii zăpăciţi. Îşi frământă creerii să inoveze fără a (Continuare în pagina 5-a) IMPORTUL DE REPERTORII TEATRALE ALE UNCHIULUI SAM IN GERMANIA xpansiunea politică și economică a t jjj-* SStP^ji imperialismului american în Europa şi în special în Germania este ur- kN BaM urmată de o intensă influenţă ideolo. V I ti gică asupra intelectului: cărţile, fil- i V'r rSsBBEHT.) mele, piesele teatrale sunt întreburi. V ’fSfH late pentru a netezi drumul planu. ,ui Mars,alL Importul american în Europa sugrumă economia şi cultura naţională a popoarelor europene. Printre victimele sale se numără nu numai construcţiunile navale engleze sau cinematografia franceză dar şi arta progresistă germană care se află abia la începutul ei şi în special teatrul. Renumitul dramaturg german Günther Weizenborn, militant al organizaţiunei ilegale antifasciste şi un bun cunoscător al lagărului de concentrare hitlerist s’a exprimat recent intr’o convorbire avută cu colaboratorii ziarului „Technische Rundschau“, dând un semnal de alarmă pentru toţi militanţii democratici în domeniul artei teatrale germane. „Conducătorii artei teatrale germane — a declarat Weizenborn — uită că ei totuşi se găsesc în Germania şi conduc teatrul german. Dacă ei vor conduce şi in viitor teatrul în acest mod vor constata că la sfârşitul stagiunii nici un om nu va mai fi dispus să asiste la spectacole de ale lui O’Neil şi Th. Wilder. Starea de saturare cu un astfel de import de materiale diverse se află în trio flagrantă contrazicere faţă de lipsurile alimentare pe care le suportă Populaţia. Weizenborn care trăeşte în sectorul american al Berlinului se exprimă de o manieră pe care poziţia sa cu greu i o poate permite. El îşi îndreaptă reproşurile contra conducătorilor teatrelor, pentru a evita o intervenţie directă a forurilor superioare. Intr’adevăr cele trei puteri ocupante ale Germaniei au predat dreptul de punere în scenă ale pieselor lor naţionale a dramaturgilor germani, cari la rândul lor organizează reclama necesară şi conduc tratative cu conducerea teatrelor. In acelaş timp insă administraţia militară americană susţine o altă ordine. Ea singură editează piese, se împarte teatrelor şi impune aceloraşi adiministraţii cum să compună repertoriile respective. Conducătorii artei teatrale au de a face în același timp cu editorii germani precum și cu puterea ocupantă. Conducătorii nu sunt liberi de a accepta sau de a refuza piese. Agentul american in uniformă militară cu care conducă(Continuare în pagina 70) de I. FRADKIN CITIT» în pagina 5-a ARTIȘTI PARTIZANI UN MARE SEMN AL VEACULUI NOSTRU