Ramuri, 1973 (Anul 10, nr. 1-12)

1973-09-15 / nr. 9

PROLETARI DIN TOATE ȚĂRILE, UNIȚI-VA ! Deziderate care au devenit tradiţii în acest septembrie, Universitatea din Craiova porneşte în al optulea an de existenţă. Faţă de anii anteriori, în anul 1973—1974, la Universitatea din Craiova funcţionează tot zece facultăţi. Dar, de data aceasta, se va pune şi mai mult ac­centul pe consolidarea structurilor exis­tente, pe ridicarea calităţii procesului de învăţămint şi, într-o şi mai mare măsură, pe legătura strînsă a universităţii cu viaţa social-economică şi culturală. Plenara Comitetului Central al Parti­dului Comunist Român din 18-19 iunie a.c. a examinat cu multă atenţie proble­mele învăţământului superior, trasîndu-i direcţiile de dezvoltare şi perfecţionare, în acest sens, Universitatea din Craiova a trecut imediat la aplicarea unor serii de măsuri ale căror rezultate vor fi mate­rializate încă în anul 1973—1974. Astfel, ţinîndu-se seama de stadiul actual de dez­voltare al ţării noastre, învăţămîntul po­litehnic va avea o pondere mai mare, creîndu-se cinci secţii de subingineri, iar anul I al Facultăţii de electrotehnică şi-a dublat numărul de studenţi. Structura anului universitar, programele de învă­­ţămînt vor fi îmbunătăţite, acordîndu-se atenţie deosebită cercetării ştiinţifice şi strîngerii legăturilor cu platformele in­dustriale, în Mesajul adresat cadrelor didactice, elevilor şi studenţilor, organizaţiilor de partid, de tineret şi pionieri, cu prilejul deschiderii anului şcolar şi universitar 1973—1974, tovarăşul Nicolae Ceauşescu precizează direcţia esenţială de dezvol­tare a învăţămîntului nostru: „Sarcina principală a învăţămîntului în etapa ac­tuală trebuie să fie legarea organică a procesului instructiv de viaţă, de pro­ducţie, de activitatea practică. Pentru a­­ceasta, învăţămîntul trebuie să ţină pasul atît cu cuceririle revoluţiei tehnico-ştiin­­ţifice mondiale, ale cunoaşterii contempo­rane, cît şi cu schimbările care se produc neîncetat în economie şi viaţa socială a României, în dezvoltarea ştiinţei şi cul­turii noastre socialiste“. La acest început de an, universitarii craioveni pot spune că aceste deziderate au devenit tradi­ţii : marile uzine ale oraşului Craiova manifestă un interes deosebit în a atrage tineretul studios în activităţi productive cerute în mod imperios de specializarea viitorilor absolvenţi. La 17 septembrie, cei peste 7.500 de studenţi, cît numără în prezent Universi­tatea din Craiova, sunt gata să răspundă înaltelor comandamente sociale şi econo­mice ale judeţului şi ale ţării. Prof. univ. Titu Georgescu rectorul Universității din Craiova ■ ■MMI * Dintre multele teme poetice, aceea a Patriei este fără îndoială, cea mai generoasă şi mai cuprinză­toare. Există raţiuni filozofice adinei care susţin acea­stă aserţiune. Astfel, s-a spus pe bună dreptate, că poezie înseamnă sensibilizarea ideilor şi sentimentelor, a relaţiilor şi trăirilor umane, care nu şi-au găsit încă o expresie în cuvinte. în această tendinţă nelimitată de sensibilizare, poezia nu poate să nu întîlnească în calea ei Patria, lucrul cel mai concret pe Pămînt. E ceea ce se vede mai întîi, ceea ce mai întîi se aude, se mîngîie. Cînd deschizi pentru prima dată ochii, acolo unde ţi-a fost dat să-i deschizi, năvălesc în ei anumite nuanţe ale luminii, cu peisajele ei conturate într-un anumit fel, de munţi, dealuri, păduri, cîmpii mănoase sau aride, ape. Toate acestea formează ca­drele naturale ale patriei şi, totodată, elementele pri­mordiale ale vizualităţii în poezie. Auzul, cînd se deş­teaptă pentru prima oară, prinde sunetele unui anu­mit fel de a bate vîntul, de a susura frunzele, de a curge apele, de a cînta păsările, şi mai ales, de a vorbi oamenii. Onomatopeea şi interjecţia se ampli­fică, se dilată continuu şi, fără să ştie, copilul devine posesorul întregii game de sunete şi de cuvinte, pe care mediul său primordial, patria, i le dă moştenire. Sînt apoi anumite nuanţe ale felului de a mîngîia al mamei, al tatălui, al fraţilor şi surorilor, anumite nuanţe ale relaţiilor cu oamenii pe care i-ai întîlnit în viaţă. Toate acestea, imprimîndu-se în zonele cele mai adînci ale fiinţei, încep să-şi ducă acolo o viaţă Patria şi poezia a lor independentă, discretă, plină de taine. Pe mă­sura dezvoltării conştiinţei, ele devin emblema ei, polii de înălţime şi adîncime, de luciditate şi vis. în întîlnirea dintre predispoziţiile ancestrale ale omului şi mediul său formativ, modelator, ideea de patrie a ieşit totdeauna biruitoare. Puterea ei deter­mină într-o mare măsură gradul de înzestrare şi de conştiinţă a omului. Numai minţile haotice, dezorgani­zate, superficiale pot da dovadă de cosmopolitism. Tot de această anomalie trebuie legată şi manifesta­­rea contrară a pîngăririi ideii de Patrie prin exage­rare, prin patriotism de paradă, în care vorbele nu se acopăr de gest şi de faptă, sau însăşi faptele iau o turnură ieşită din legile raţiunii şi ale convie­ţuirii între oameni. Atunci Patria se ascunde adînc în umanitate, în gesturile simple ale strîngerii de mină şi ale frăţiei între oamenii aceluiaşi Pămînt. Eliberată de cosmopolitism şi demagogie, amîndouă expresii ale superficialităţii nelirice, ideea de patrie se înalţă deasupra tuturor piscurilor lumii, devine singurul mod de a putea privi, dintr-o perspectivă firească, umană, Pămîntul cu popoarele lui, Timpul cu trecutul şi viitorul lui, Universul cu stelele sale rotitoare... Pentru a descoperi şi a smulge metalul cel mai pre­ţios din mijlocul cuptorului în flăcări, este nevoie, fără îndoială, de curaj, dar şi de multă experienţă şi înţelepciune. De aceea, o abordare frontală, directă a problemelor patriotismului în poezie riscă de cele mai multe ori, să cadă pradă eşecului artistic. Dar cum în acest domeniu nu se pot­ fi stabili legi abso­lute, ci numai condiţionări relative, e­ de preferat să spunem că fiecare vîrstă trăită plenitudinar şi sin­cer îşi are poezia şi patriotismul ei firesc, şi că ace­stea rămîn, în calea fiecărui poet, de descoperit şi exprimat în ritmurile necesare, în iluminările adîlnci ale fiinţei. Pentru poetul român de azi problemele centrale ale căutărilor sale în poezie nu pot fi altele decît acelea ale patriei de azi în care trăieşte şi mun­ceşte poporul din mijlocul căruia face parte. O des­chidere mai largă către gama de idei şi sentimente­ legate de preocupările cotidiene ale oamenilor, de munca lor productivă, de viaţa lor morală şi intelec­tuală, intuirea prin intermediul acestora a zonelor adînci de umbră şi de lumină în care s-a plămădit şi se plămădeşte continuu destinul ţării, oferă ine­puizabile izvoare poeziei, în sens hegelian, cuprinză­tor al cuvîntului, de totalitate a tuturor genurilor literaturii. Căci drumurile Patriei duc totdeauna către­ Poezie şi ale Poeziei către Patrie. Dumitru Bălăei

Next