Renaşterea Bănăţeană, mai 1998 (Anul 10, nr. 2499-2522)
1998-05-19 / nr. 2512
PARALELA 45 - RENAȘTEREA BĂNĂȚEANĂ După înfrângerea oștilor ruso-moldave în bătălia de la Stănilești (pe Prut), Dimitrie Cantemir se refugiază împreună cu familia și suita sa (cca 4000 de moldoveni de toate rangurile) în Rusia, unde va beneficia de protecția țarului Petru I. Din porunca acestuia, fostului domn al Moldovei i s-au alocat anual 6000 de ruble, dându-i-se, de asemenea, în proprietate numeroase moșii, nu departe de Harkov (în Ucraina),în împrejurimile căruia au fost instalați și cei ce l-au însoțit în pribegie. Nevoit să stea departe de țară, Cantemir continuă să-și dorească eliberarea poporului său de sub jugul otoman, dar situația politică internațională făcea, cel puțin pentru moment, imposibilă realizarea acestui deziderat. în aceste condiții, urmașul Cantemireștilor se consacră, aproape în întregime, activității științifice, rămânând, astfel, credincios mai vechii sale concepții, potrivit căreia trebuie "...să cercetăm, să Domni-cărturari Dimitrie ■ ' '• £ " , "fr . Cantemir • Exilul căutăm, să aflăm, să știm". Anii petrecuți pe pământ rusesc constituie pentru prințul moldav (devenit principe serenissim al imperiului țarist), dotat cu o mare voință și capacitate de muncă, perioada cea mai prolifică, acum el reușind să-și scrie cea mai mare parte a operei. Anul 1712 este unul de doliu pentru exilat, căci Galandra, iubitoarea-i soție, va trece în neființă, iar pe umerii săi a rămas întreaga povară a creșterii celor șase copii ai lor. Sănătatea precară a unora dintre tinerele vlăstare domnești îl obligă în 1719 să-și stabilească reședința la Moscova. Aici se implică în treburile politice ale țării gazdă, ajungând unul dintre sfetnicii de încredere ai vrednicului urmaș al Romanovilor, pe care-l va ajuta îndeaproape în elaborarea și aplicarea reformelor ce au contribuit la modernizarea statului rus. Peste un an se căsătorește cu prințesa Anastasia Trubețkoi. Adoptă obiceiurile și vestimentația apuseană, impusă de Petru cel Mare supușilor săi. Bucurându-se de prețuirea deosebită a autoritarului monarh de la Petersburg, înțeleptul valah este numit printre membrii senatului Rusiei, ce constituia practic guvernul, cu sprijinul căruia suveranul moscovit cârmuia imensul său imperiu. Vasta cultură, iscusința în problemele politico-diplomatice și prestanța sa determină pe atotputernicul său protector să-l țină în preajma lui, la loc de cinste. Prin urmare, în 1722, fiind solicitat ca expert în chestiunile Orientului islamic, participă, alături de țar, la o importantă campanie întreprinsă de acesta la Marea Caspică și în Caucaz; în această calitate, el întocmește proclamațiile țarului (în limbile popoarelor de aici), făcându-se în același timp util ca translator, geograf și etnograf. Cu această ocazie, el navighează pe Marea Caspică, ia parte la bătălia de la Derbent, precum și la ocuparea cetății Baku. Din păcate, o boală grea îl silește să se reîntoarcă la Moscova, unde, în august 1723, marele domn-cărturar român va închide ochii pentru totdeauna, departe de patria pe care a iubit-o și slujit-o necontenit aproape jumătate de veac. prof. TIBERIU CIOBANU 19 MAI 1998 + PAGINA 7 1 Eminescu prezentan antologii străine (3) Un plus de cunoaștere a poeziei lui Eminescu pe mapamond o aduc antologiile tipărite dincolo de hotarele noastre naționale; începem cu antologiile străine care au texte în limba română. O culegere deosebită este cea cu titlul Versuri și proza românească, apărută în Anglia, la Londra, în 1956. Antologia aceasta are 195 pagini și îl include pe Eminescu în limba română cu următoarele poezii: Lacul,Luceafărul,Doina, Odă, Pe lângă plopii fără soț, La mijloc de codru, Mai am un singur dor, La steaua, între păsări, Anglia amplifică prețuirea lui Eminescu în lume, dar același lucru îl putem spune și despre SUA, care în volumul Legende și basme din România, New York, 1971,333 pare din Eminescu basmul Făt Frumos din lacrimă. Din Olanda consemnăm antologia Poezii românești ediție bilingvă, 1964,27 pagini, sub formă litografiată. Deși restrânsă ca pagini, culegerea a inclus din Eminescu: Și dacă de cu ziuă, La steaua, Somnoroase păsărele, Ce te legeni, Revedere, Dintre sute de catarge, Mai am un singur dor (fragment). Să continuăm în ordinea cronologică a anilor prin semnalarea câtorva culegeri tipărite în alte limbi de circulație mondială. în 1928, la Chișinău apărea în limba rusă Antologia poeziei române. Tălmăcirile aparțin lui V.L. Lașkov, prefața de Ștefan Ciobanu. N-am consultat lucrarea, dar din presa literară a timpului am reținut că Eminescu era prezent cu mai multe poezii, între altele: De ce nu-mi vii, Cu mâne zilele adaug, Și dacă ramuri bat în geam etc. în 1951 se tipărește la Budapesta Antologia poeților români de 316 pagini realizată de un colectiv de traducători și în care Eminescu figurează cu 10 poezii. Tot în limba maghiară și tot la Budapesta se va tipări o nouă Antologia poeților români, dar în 1961 și având 608 pagini. Eminescu e reprezentat aici prin 21 poezii, inclusiv Luceafărul. Mihai Eminescu figurează și în antologia din lacrimă. Să adăugăm imediat monumentala antologie a Poeziei românești, Moscova, 1958, care conține 775 pagini. Eminescu are nu mai puțin de 36 poezii. Mai modestă, culegerea Lirica română apărută la Erevan, în 1964,259 pagini, deschidea rubrica de poezie clasică cu Eminescu. Franța și-a adus o reală contribuție la difuzarea operei lui Eminescu prin culegerile Poezia românească de la origine până astăzi, Paris, 1958,263 pagini, cu 6 poeme din Eminescu, și Antologia poeziei românești, Paris, 1968,287 pagini,în care Eminescu a reprezentat prin 8 poezii lirice și filosofice, în literatura italiană Eminescu este cunoscut prin 12 poezii datorită culegerii intitulate Antologia poeziei românești, în traducerea lui Salvadore Cvasimodo, 1961,371 pag. I. în Ungaria, după Antologia poeților români, Budapesta, 1951,316 pagini, cu 10 poezii din Eminescu, a urmat volumul de lirică universală al lui Frango, din 1967. Iugoslavia a tipărit la Belgrad, în 1969, o frumoasă culegere cu titlul Antologia romantismului european, în care Eminescu figurează cu 7 creații. Nu pierdem din vedere nici Antologia poeziei românești tipărită la Scopie, 1972, 179 pagini, cu 7 poezii din Eminescu. (Vezi "Cartea românească în lume", Bibliografie, Editura științifică, 1975), încheiem ilustrarea noastră cu o antologie realizată de Nelson Vainer și tipărită în Brazilia, la Rio de Janeiro, 1966. Culegerea este intitulată Antologia de poezie română și Eminescu are un florilegiu de 21 poezii, inclusiv Luceafărul. Acest bogat repertoriu al antologiilor românești sau străine, vechi sau mai noi, justifică pe deplin necesitatea bibliografierii lor și în cazul poetului Mihai Eminescu, prof univ. dr. ION ILIESCU Meridianele liricii apărută în 1967 de 599 pagini. Cele 14 poezii ale lui Eminescu sunt traduse de Franyo Zoltán. Revenim la unele antologii mai noi în limba rusă. în 1957 apărea la Moscova o culegere cu titlul Povești moldovenești, 336 pagini,în care Eminescu are 4 lucrări de proză, în culegerea Povești românești, Moscova, 1960, 480 pagini, Eminescu este prezent cu Făt Frumos Despre cele 23 de vase felurite, din aur, descoperite în anul 1799 la Sânnicolaul Mare, renumit tezaur păstrat în patrimoniul Muzeului de Istoria Artei din Viena, s-au scris până în prezent lucrări de specialitate elaborate de celebrități de mare faimă în Europa. Baza numeroaselor studii a constat în stabilirea limitelor cronologice, a atelierelor de proveniență și mai cu seamă atribuirea etnică a acestui fond de antichități. Un aspect mai puțin valorificat a fost acela al abundenței și varietății decorului, a ancadramentelor florale și geometrice, în al căror spații interioare au fost așezate scenele zoomorfe și antropomorfe, având o tematică pe cât de bogată, pe atât de controversată. Cănile, potirele, cupele și caliciile poartă fiecare în parte decoruri de detaliu, realizate cu o minuțiozitate și o măiestrie care stârnește o binemeritată uimire. Sunt îngemănate motive geometrice repetate, dispuse în fâșii, cu elemente florale de rafinată stilizare. S-a lucrat cu o infinită migală pentru cizelarea fiecăruia dintre amănunte, arta orfevrăriei fiind dusă până la treapta deplinei desăvârșiri. Caligrafia desenelor dovedește o inventivitate în combinarea elementelor miniaturale, dublată de o executare practică fără de cusur. Fiecare pătrime de centimetru din decor este la fel de exigent tratat ca imaginile din scenele majore, cum sunt cele mult comentatele medalioane cu imagini de mitologie orientală, scene de vânătoare și de triumf, sau motivul esențial din credința creștină: crescea. Grija cu totul excepțională pentru detaliu, pentru nesemnificativul amănunt, dovedește nu numai înalta calificare a realizatorilor bijutieri ai tezaurului, ci și priceperea în ale artei a comanditarului care cu siguranță că, în fața unor imperfecțiuni de decor oricât de minore, e de presupus că ar fi refuzat lucrarea în cauză. Evident că prelucrarea unei cantități așa de însemnate de aur (aproape zece kilograme în obiecte finisate) implica valori materiale deosebit de considerabile, fiind, deci, firesc faptul ca pretențiile "beneficiarului" să fi fost cât se poate de ridicate. Se disting circa 57 de motive decorative geometrice și vegetale, constând din combinații diverse de cerculețe, cercuri circumscrise, șiruri de solzi având diametre diferite (1,3, 1,0,7 și 0,4 milimetri), rozete cu lobi lancelați, rozete rezultate din intersectarea a patru cerculețe, elemente în formă de inimioare, pastiluțe în diferite combinații, frunzulițe cu vârfurile ascuțite, succesiuni de frunze bastonate, inflorescențe trilobate, profile în formă de semilună, cârcei sinusoizi cu desfășurare complexă a motivisticii, precum și multe altele. Cu toate că fiecare recipient are mai multe registre decorative, a fost evitată cu desăvârșire repetarea categoriilor de elemente ornamentale, astfel încât fiecare exponat este întru totul original. Mai mult decât atât, nici din întâmplare un fragment de motiv de împodobire n-a fost preluat de la un vas la altul, ci fiecare element în parte este o creație de sine stătătoare. Era necesară o extrem de minuțioasă pregătire a desenelor care urmau a fi transpuse în aur, operațiune pe care artiștii plastici din acea perioadă a zorilor feudalismului (secolele IX-X) au executat-o în acest caz cu o dexteritate care frizează incredibilul. O astfel de bogăție decorativă florală miniaturală este specifică pentru acele vremuri artei țesăturilor fine. Respectivele motive de podoabă proprii textilelor au fost preluate de aurarii făuritori ai tezaurului de la Sânnicolaul Mare, care l-au transpus în metal. Cu toată dificultatea unei astfel de operațiuni de translare a decorului de pe o anumită categorie de materiale pe o alta a izbutit cum se poate mai bine. Multă măiestrie, rezultă și din modul în care a fost făcută repartizarea ornamentației pe suprafețele vaselor. Operațiunea fusese precedată de divizarea spațiului ce urma să fie împodobit în câmpuri complementare, prin trese care conturează aceste suprafețe. Apoi, aplicând un anumit model ornamental, s-a creat o anume "ramă" , în al cărei interior se amplasa ■ o anumită scenă în care erau păstrate cu rigurozitate rapoartele dintre dimensiunile anatomice ale părților componente ale figurilor umane sau animaliere. Cât privește așezarea scenelor, se constată o simetrie perfectă a amplasării în spațiul rezervat, astfel încât nu există nici încălcări a marginilor chenarelor, nici stâlciri ale unor anumite părți din marginea imaginilor, semn că s-a lucrat după desene al căror contur a fost cu minuțiozitate respectat la transpunerea figurilor în metal. De un mare efect estetic sunt medalioanele filigranate, realizate prin adevărate labirinte de împletituri, compunând un traforaj extrem de sofisticat. Ghidându-ne după complexitatea decorațiunii înscrise în cerc, putem face afirmația că în medalioanele de pe vasele tezaurului de la Sânnicolaul Mare se anticipase cu un secol, chiar un secol și jumătate, apariția în arta gotică a impresionantele rozete amplasate deasupra portalurilor marilor catedrale din orașele apusene ale Europei. Ca model, medalionul de pe bazinetul cu cataramă nr. 21 al tezaurului bănățean nu este cu nimic inferior celebrelor reprezentări geometrice din interiorul rozetelor catedralelor din Paris (Notre Dame), Amiens și Chartres, spre a ne limita la exemplificările cele știute de publicul larg. Deci, în temeiul celor succint expuse, lotul vaselor de aur aflate la o mică distanță de reședința voievodului român Ahtum, Cenadul, și în privința decorului de o extremă eleganță și subtil rafinament se înscrie între capodoperele artei universale. LIVII MĂRGHITAN . V V Ornamentico tezaurului de la Sânnicolaul Mare