Renaşterea Bănăţeană, septembrie 2000 (Anul 12, nr. 3219-3244)

2000-09-01 / nr. 3219

Actualitate Remsferua OBANATEA MA A­dunarea Generală a Ac­ționarilor de la SC "In­dustria Lânii" SA Timișoara, con­vocată ieri, nu a fost statutară, neîntrunindu-se cele două treimi prevăzute de lege; în aceste con­diții, întrunirea s-a reprogramat pentru astăzi, când se așteaptă lua­rea unei hotărâri privind destinele acestei întreprinderi. (Sit.) R­eprezentanții confedera­ției sindicale Cartel Alfa au propus prim-ministrului Mugur Isărescu indexarea salariului mi­nim pe economie cu aproximativ 18%, în funcție de valoarea coșu­lui minim de consum. Liderul Car­tel Alfa, Bogdan Hossu, a arătat că această indexare este necesară pentru a realiza o corecție a sa­lariilor. "Mugur Isărescu a accep­tat ideea necesității creșterii ni­velului salariului real de la 1 sep­tembrie. Se dorește o politică de indexare pentru corectarea nive­lului salariului real", a spus Hossu. El a precizat că acest lucru va fi stabilit de Comisia Națională de Indexare, la ședințele căreia pre­mierul s-a oferit să participe. A­stăzi, de la ora 19,30, va avea loc, la Biserica Lu­­therană din Piața Russel, un Dublu Medalion "Enescu — Chopin". Participă: Adriana Mesteș (sopra­nă), Debora Măcelaru (violă), Roxana Ardeleanu (pian), Dragoș Mihăilescu (pian). Se vor prezen­ta: G. Enescu: Șapte cântece pe versuri de Clement Marot, Fr. Chopin: Integrala creației de lied (19 piese) și G. Enescu: Piesă pen­tru violă și pian. Prețul unui bilet este de 31.500 de lei. Pentru pen­sionari, elevi și studenți, prețul biletului este de 15.750 de lei. (S.P.) L­a Galeria "Helios" are loc astăzi, ora 18, vernisajul expoziției de pictură-obiect a plas­­ticienei Adriana Ilin Tomici, pur­tând genericul "Spațiul mioritic". (N­.R.) D­uminică, 3­ septembrie, în comuna Darova va avea loc tradiționala rugă. Mani­festarea este organizată de Pri­mărie, iar programul artistic­ va fi asigurat de formația condusă de Silviu Dragan. (N.L.) G­rupul Școlar "Aurel­ Vlaicu" din Lugoj anun­ță că se mai fac înscrieri pentru școala postliceală, profil electro­mecanic, întreținere și reparații. Informații suplimentare se pot ob­ține la secretariatul instituției (str. Cemei nr.42),tel. 354002. (NJL.) O­colul Silvic Lugoj va efectua marcări în pro­prietăți private începând din luna septembrie. Acestea se vor exe­cuta după următorul program: 1, 2 și 13 septembrie — Lugoj, 14 septembrie — Coșteiu, 15 sep­tembrie — Hezeriș, 16 septembrie — Valea Lungă, 20 octombrie — Cliciova, 21 octombrie — Cli­­ciova,21 octombrie — Nevrincea, 29 octombrie — Sudriaș și Jupani, 3 noiembrie — Susani. (NX..) F­irmele timișene interesate să participe sub egida CCIAT la cea de-a XXVI-a ediție a celui mai mare târg tehnic na­țional, TIB 2000, București, 9- 14 octombrie, se pot înscrie la "Expotim". Suprafața de expunere a Camerei timișorene este situată în pavilionul central, la parter. (M.S.) In nocturnă pe străzile Timișoarei Emil Constantinescu a "executat" o promenadă prezidențială . Urmată de o bere rece la Clubul de Jazz Aseară târziu, însoțit de consilierul prezidențial Dorin Marian, președintele Emil Constantinescu, în ținută sport, a ieșit la promenadă prin centrul orașului Timișoara, în Piața Victoriei, șeful statului a acordat autografe, pe carnețele, pe hârtiuțe și chiar direct pe... tricourile solicitanților, asemenea omologului de la Casa Albă. Cu gândul, probabil, la o bere rece și la acordurile fine ale jazz-ului, domnul președinte s-a îndreptat apoi spre Piața Sf. Maria. Surprins însă de întunericul de peste pod, Emil Constantinescu s-a "refugiat" în boema timișoreană de la Clubul de Jazz. CORNEL RÁCZ SORIN LAZĂR 1 septembrie 2000 Pentru prima data, în comune notele­­ lui Traien Vuie se va desfășura o demonstretie aviatica f I . Cu ocazia Anului International UNESCO, consacrat ilustrului inventator român Fundația Culturală "Traian Vu­ia", Universitatea Politehnica Timi­șoara, în colaborare cu Consiliul Județean Timiș și primăriile loca­lităților Lugoj, Făget și Traian Vuia, organizează, începând de astăzi, o serie de manifestări dedicate oma­gierii celui care a realizat primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul. Acțiunea programată pe trei zile începe astăzi, la ora 9, prin depuneri de coroane de flori la bustul lui Traian Vuia — amplasat în fața Facultății de Mecanică a UPT; în continuare, participanții, între care nume de rezonanță din țară și străinătate, vor lua parte la un simpozion, în Sala Senatului UPT. Cuvântul de deschidere îi aparține rectorului instituției de învățământ superior — care până la începutul anilor nouăzeci a purtat numele lui Traian Vuia — prof. dr. ing. Ioan Carțiș. Mâine, la Casa de Cultură a municipiului Lugoj, se va desfășura a doua parte a sesiunii de comunicări științifice. Pentru duminică sunt rezervate momentele mai deosebite ale manifestării, împreună cu ministrul apărării naționale, domnul Sorin Frunzăverde, cu președintele Consiliului Județean Timiș, domnul Ilie Sîrbu, precum și cu alți oaspeți ai acțiunii, organizatorii vor depune, duminică, jerbe de flori la statuile lui Traian Vuia din Făget, respectiv localitatea care îi poartă numele. Pentru prima dată, în istoria co­munei de baștină a marelui inven­tator, se va desfășura o demonstrație aviatică: în finalul ceremoniei, oas­peții vor participa la o serbare câm­penească la Valea lui Liman. LĂCRĂMIOARA URSA 2

Next