Renaşterea Bănăţeană, martie 2002 (Anul 14, nr. 3673-3698)

2002-03-01 / nr. 3673

"Învățați, învățați și iar... protestații" • Grevă de avertisment în învățământul preuniversitar Cadrele didactice din învăță­­mântul preuniversitar timișean s-au aflat, ieri, preț de două ore, în grevă de avertisment. Intervalul orar a fost ales în funcție de ultimele cursuri ale elevilor, astfel încât, o dată cu declanșarea protestului, clasele au rămas goale. Principalele revendicări sunt de ordin salarial și de acordare a tichetelor de masă, aspecte încă nesoluționate de guvernanți. Dacă acest avertisment nu va fi luat în serios, va avea loc o grevă de o zi, în 11 martie, dată după care nu se va mai opera în cataloage. S. FLORESCU Societățile comerciale neatractive vor fi vândute pentru un euro Proiectul de lege privind accelerarea privatizării, pentru care Guvernul a decis să-și asume Răspunderea în fața Parlamentului, prevede vânzarea societăților comerciale neatractive la prețul simbolic de un euro, precum și administrarea specială în perioada derulării procesului de privatizare, a declarat, ieri, la Palatul Victoria, ministrul pentru Privatizare, Ovidiu '­­ișetescu: O altă măsură inclusă în actul normativ menționat se referă externalizarea, în perioada preliminară privatizării, a unor active cu caracter social ale societăților comerciale. "Avem în vedere și deschiderea societăților comerciale care au fost închise prin intermediul unor proceduri de pe piața de capital, în vederea vânzării accelerate a activelor statului ținute captive în portofoliul acestora, restructurarea rapidă, preliminară privatizării, a unor societăți comerciale, simplificarea procedurilor de privatizare, inclusiv prin reducerea unor termene, precum și noi prevederi privind operațiunile de fuziune, divizare și lichidare a societăților comerciale", a precizat Mușetescu. (MEDIAFAX) Surprinsă în derularea ano­timpurilor, Timișoara, e mereu altfel. Când spun aceasta mă gândesc la nebănuitele ei frumuseți ce ni se arată la tot pasul și în fiecare clipă. Iar acum e vremea Mărțișo­rului, o sărbătoare plină de semni­ficații, câte nu încap nici în Valen­tine's Day, nici în redescoperita zi de Dragobete a românilor. De parcurgi spațiul acelei Agore unice a Timișoarei, care este Piața Operei, a Catedralei și a Victoriei, până într-o altă piață cu rezonanță, cea a Libertății, plimbarea îți dă un aer optimist și exuberant. Sugestiile și ofertele de mărțișoare și de ca­douri­­ luxoase ori discrete, dar pline de înțeles­­, pe care tot mai nume­roșii artizani timișoreni ni le propun, pentru ca, la rândul nostru, să le ofe­rim ființelor dragi, astăzi. Prima Zi de Martie, sunt pe an ce trece mai neașteptate. Nu însă la fantezia crea­­ ta Mărțișor f­­ torilor de mărțișoare ar trebui să ne oprim cu gândul, ci la semnificația gestului de a prinde în reverul hainei iubitei, mamei ori a copiilor șnurul miraculos, alb-roșu, de care atârnă un mic obiect simbolic. Un gest pur, din inimă, la fiecare început de primă­vară, de reînnoire a naturii și a spi­ritului: "|||||i""|i""|""T"i"mi""L. Astăzi e Mărțișor. Un plus de căldură, de recunoștință și de iubire poate fi adus în fiecare casă. E ziua tuturor celor care iubesc cu adevărat și în graiul locurilor românești. Ni­mic nu poate fi mai frumos, decât faptul că Dumnezeu ne-a dat acest dar unic. Să ne bucurăm, împreună, de frumusețea sărbătorii de Mărți­șor, de lumina fără seamăn și de lacrima mamelor, de tandrețe și de exuberanță, de puritate. Nici un nor să nu umbrească aerul acestei noi primăveri ce mujește la orizont. In ceea ce ne privește, noi - ziarul­­, prin aceste cuvinte, dăruim un mărțișor tuturor cititoarelor noas­tre și celor dragi lor! MARCEL SĂMÂNȚĂ 9 TfiB-urile au ieșit,­­ din nou, pe străzi... Ieri, după-amiază,în fața Cate­­ dralei Mitropolitane au continuat filmările la coproducția româno­­franceză intitulată „Sindromul Timi­șoara" . Cu acest prilej au fost recon­stituite momente ale începutului Re­voluției, respectiv din data de 17 decembrie 1989, când împotriva demostranților aflați pe treptele Ca­tedralei a fost deschis focul. Pentru reconstituirea acestor scene, în fața Catedralei au fost aduse TAB-uri și au fost desfășurate forțe armate, echipate în uniformele existente la acea dată. C. RÁCZ

Next