Renaşterea Bănăţeană, iulie 2004 (Anul 16, nr. 4389-4415)

2004-07-01 / nr. 4389

C­ând se vorbește de fotba­lul din România, unul din­tre cuvintele cele mai intens folosite este acela de blat. Fie că e vorba de un rezultat previzibil, fie că asis­tăm la surprize, cea mai mare parte a microbiștilor crede că e vorba de ceva necurat în aproape orice meci. Atât de mari sunt suspiciunile, încât indiferent de deznodământ, că au câștigat gazdele sau oaspeții ori că a fost egal, un lucru este cert, a fost blat. Fie că există sau nu, aranja­mentele sunt trâmbițate în gura mare, se face din țânțar, armăsar, cei suspectați de blat sunt puși la Editorial ] BLATURI EUROPENE zici, deși, de multe ori, sunt nevi­novați, iar autoironia acaparează toate mediile. în același timp, de fiecare dată când se vorbește de hiaturile din campionatul românesc, sunt date ca exemple, în contra­pondere , meciurile din alte țări, unde se zice că se joacă fotbal adevărat, fără meciuri trântite sau alte lucruri necurate de care, zice-se, numai noi, românii, suntem în stare. Săptămâna trecută, am asistat la un meci între două selecționate rdice, Suedia și Danemarca, date mereu ca exemplu, atunci când se vorbea despre corectitudinea fotba­lului. Toți acei microbiști români care popularizau păturile autohtone, ar fi zis că într-un asemenea meci, dintre două țări recunoscute pentru fair-play, în condițiile în care toată Europa e cu ochii pe ele, nu poate fi vorba de ceva necurat. Și totuși, partida s-a încheiat exact cu scorul pe care și-l doreau ambele echipe. Dacă s-ar fi întâmplat așa ceva în România, probabil, s-ar fi vorbit ani la rândul numai despre acest lucru, în alte țări, mai europene, aranja­mentele nu se discută atât de mult. Ele doar se fac, chiar și pe față! SILVIU FLORESCU □ DAM­A­T­C­A­I ( DIRECTOR ONORIFIC PROF. DR. JOSIF CONSTANTIN DRAGAN) D­N 11 A NR. 4389 ♦ JOI 1 IULIE 2004*16 PAGINI­ 6000 LEI P­oliticienii au comemorat, ieri, în Parlament, o ju­mătate de mileniu de la moartea lui Ștefan cel Mare. La ședința comună a Camerelor Parlamen­tului tonul a oscilat între sobrietate, triumfalism și apeluri­­ patetice sau nu­­ la trecutul glorios, ca "lec­ție pentru prezent". Timp de o oră, parlamentarii au urmărit omagiile aduse de câte un vorbitor din par­tea fiecărui partid domnitorului Moldovei. La ședință nu a venit șeful statului, aflat pe lista invi­taților. în numele social-demo­­craților a luat cuvântul președintele partidului, Adrian Năstase. într­­un discurs sobru, el a subliniat că ceea ce a făcut Ștefan cel Mare reprezintă și astăzi "un exemplu de cârmuire înțeleaptă", de con­ducător puternic, de la care și liderii de astăzi au multe de învățat. "Ade­vărata lecție pentru tineri este aceea că Ștefan cel Mare a fost în istoria românilor primul mare învingător, cel care s-a impus nu doar prin forța armelor, ci și prin diplomație, cultură și credință", a apreciat Năs­tase. Potrivit liderului Partidului Social Democrat, astăzi există o "fugă de mituri", "un gust pentru demitizări", ca efect "pervers" al epocii totalitare. "Dar există și mi­turi pozitive, care pornesc de la hiperbolizarea personajelor isto­rice; orice neam civilizat, cu tre­cut venerabil, are nevoie de ase­menea mituri, în care să se recu­noască", a opinat Năstase, apre­ciind că Ștefan cel Mare a fost o personalitate istorică ce merită recunoaștere nu doar în România, ci și pe plan european. Președin­tele Partidului România Mare, Cor­­neliu Vadim Tudor, a propus ca în data de 2 iulie, la ora 12.00, să se tragă clopotele, să se aprindă candelele la icoane și să se păstreze un moment de reculegere, "fiindcă o singură dată se împlinește o ju­mătate de mileniu de la intrarea pe poarta Raiului a acelui român cu inimă de leu, care a salvat țara de la pieire și Europa de la umi­lire". Continuare în pagina 10 isr Măsuri pentru reglementarea pieței grâului p. 4 Pagina angajatorului P. 5 Congresul PSD din august va decide restructurarea Delegației Permanente Miga p. 6 "Cazul Milea", aspecte contradictorii în anchetă p. 7 La închiderea ediției ■ Benzina și motorina s-au scumpit de azi. La benzina cu plumb prețul va crește cu 450 lei/­, iar la cea fără plumb cu 300- 350 lei. Motorina se va scumpi cu 1000 de lei pe litru. Lin litru de benzină Premium cu plumb va costa 26.900 lei, iar unul de benzină Premium fără plumb 25.650 lei. Prețul motorinei va fi de 23.600 de lei. ■ Senatul Universității de Medicină din Timișoara a decis excluderea de la catedră a profesorului surprins în timp ce propunea unei studente o notă mai mare la examen contra unei partide de sex oral. După ce, în urmă cu o săptămână, Biroul Executiv al Universității, reunit în ședință extraordinară, a decis ca prof. dr. Ion Branea să nu-i mai examineze pe studenți în actuala sesiune. Senatul a analizat situația și a hotărât ca acesta să nu mai predea și să nu mai examineze vreun student. După ce a aflat­ decizia, Branea a hotărât să iasă la pensie la toamnă, având 65 de ani. ■ România va prelua, la 1 iulie, preșe­dinția Consiliului de Securitate al ONU, pen­tru o lună. Postura de președinte al Consiliului de Securitate presupune prerogative speciale, dar nu conferă atribuții exclusive în stabilirea agendei Consiliului. ■ Capitolul de negociere "Energie" a fost închis provizoriu, ieri, în Conferința de Aderare România-UE, care a avut loc la Bru­xelles, delegația română fiind condusă de Vasile Pușcaș, ministru delegat, negociator - șef cu Uniunea Europeană. ■ Dumitru Sechelariu și-a dat demisia din funcția de consilier județean și a anunțat, ieri, la ședința Consiliului Județean Bacău, că săptă­mâna viitoare va demisiona și din PSD. ■ Ministrul român de Externe, Mircea Geoană, a avut, ieri, o convorbire telefonică cu omologul său din Serbia și Muntenegru, Vuk Drașkovici,pe tema introducerii vizelor între cele două țări, convenind asupra încheierii unui acord bilateral. Cei doi miniștri de externe au discutat despre modalitățile în care experții din ministerele de externe de la București și Belgrad vor conlucra pentru identificarea căilor de aplicare ale reglementărilor consulare legate de călătoriile cetăților români și sârbi în Ro­mânia și Serbia și Muntenegru. La închiderea ediției

Next