Renaşterea Bănăţeană, mai 2009 (Anul 21, nr. 5872-5896)

2009-05-04 / nr. 5873

RIBANATEANA I Director onorific prof. dr. Iosif Constantin Drăgan Nr. 5873 - luni, 4 mai 2009 - 16 pagini - 1 leu Hidrotehniștii "dresează" Bega superioară în anul 2006, după ce s-au tras învățămintele de rigoare din "spălătura de pomină" a anului precedent, Ministerul Mediului și Gospodăririi Apelor a contractat un împrumut extern rambursabil, în valoare de 51,2 milioane de euro, în scopul de a amenaja mult-lăudatul, dar demult depășitul sistem hidrotehnic Timiș - Bega, în cadrul acestuia se derulează unsprezece proiecte locale, vizând regularizarea cursurilor, consolidarea malurilor și digurilor sau refacerea amenajărilor hidrotehnice preexistente, pe râurile Bega (cursul superior, cu afluenții săi), Bârzava (între Gătaia și frontieră), Bistra (între Oțelu Roșu și Bucova), respectiv, Timiș (în aval de Lugoj, până la graniță). Printre cele unsprezece proiecte se numără și cel care-și propune amenajarea tronsonului superior al râului Bega și a afluenților săi, astfel încât să se pună capăt frecventelor inundații care năpăstuiau, uneori și de două-trei ori pe an, cei peste 30.000 de locuitori ai așezărilor riverane. Continuare în pagina 4 GLISSANDO sycotx*. Rossi vezi reclama de la pag. 3 www .renașterea­so Locuințe sociale în fosta bază a RATT Primăria Municipiului Timișoara va realiza 450 de locuințe sociale, primele urmând a fi date în folosință anul viitor. Lucrarea se va încheia în 2012, iar cei care vor beneficia de un astfel de apartament sunt persoane considerate cazuri sociale, prioritate având cele evacuate din imobilele retrocedate. Finanțarea acestor lucrări va fi asigurată din fonduri provenite din vânzarea Cazărmii I. Amplasamentul ales pentru realizarea celor 450 de locuințe este în zona Ion Ionescu de la Brad, mai exact, în fosta bază a Regiei Autonome de Transport Timișoara (RATT). Momentan, sunt dezactivate spațiile existente, astfel încât, după curățarea locului, să poată începe construirea propriu-zisă. Municipalitatea timișoreană a stabilit pentru data de 21 mai desfășurarea licitației privind proiectul tehnic. Vor fi realizate apartamente de diverse dimensiuni, pentru a putea satisface o plajă cât mai mare a cerințelor existente. Aceste apartamente nu se vor vinde, iar cei care vor locui în ele vor plăti o chirie care se va stabili conform normelor în vigoare. La Primăria Timișoara, există foarte multe solicitări pentru locuințe sociale, numărul celor care au depus cereri fiind de peste 5.000. Programul ANL nu a reprezentat o soluție pentru ameliorarea crizei de locuințe. SILVIU FLORESCU "f­­r* / r Ai verde la credite! Ofertă specială Flexicredit.­­2% dobândă Acordare în 24 ore Credit de nevoi personale Ofertă disponibilă până la 31 mai 2009. Raiffeisen A BANK Reușim împreună. (5) 0800 802 02­02 www.raiffeisen.ro La o suma de 10.000 Lei pe 6 ani rata lunară este de 293 Lei­­ dobândă fixă 20%, comision procesare 3%, comision administrare lunar 0,45%, comision rambursare anticipată 4,5%, valoarea totală plătibilă 21.100 Lei, DAE 32,6%). "Ce am văzut dincolo de vederea cu ochii..."

Next