Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2009 (Anul 21, nr. 6027-6051)

2009-11-02 / nr. 6027

2 Renașterea bănățeană luni, 2 noiembrie 2009 Poetul Lucian Alexiu și-a deconspirat codul Campion în spațiul exigențelor maxime Parcă providențial botezat în numele poetului de la Lancrăm, Lucian Alexiu s-a născut cu gena unui intelectual veritabil, însă care și-a căutat adăpost la umbra unui cod. Al poeziei. Mizele Domniei Sale au rămas, ca într-o partidă de șah blocată, în așteptarea următoarei mutări... pe aceeași cale a lecturii. "Au fost mulți ani în care am citit zi și noapte, fără un sistem anume sau îndrumări speciale. Pur și simplu nu am făcut altceva decât să citesc. Nu mai rețin care a fost prima carte. Atunci, unui copil din clasa I îi putea fi acordat ca premiu un volum din literatura marelui prieten de la răsărit, cum ar fi «Unchiul Stiopka, milițeanul»". Campion la 14 ani în... Balzac "Copilăria mea a fost una pe care ar fi avut-o orice copil care trăia într-o casă cu o grădină enormă, la marginea Timișoarei; în rest, a fost plăcerea lecturii, pe care nimeni nu mi-a perturbat-o; împrumutam patru-cinci cărți pe săptămână. Până la 14 ani am reușit să citesc aproape tot ce era tradus din Balzac în româ­nă. într-un fel, școala mea despre lume a fost Balzac, așa cum despre istorie a fost Sadoveanu. Atât cât pricepe cineva la 13-14 ani". Nu a avut parte de mentori, nici în familie și nici în imediata sa apropiere, iar imaginea toposului în care s-a plasat mereu în sfera lucidă a personalității sale. "Lumea aceea se putea reduce la curtea casei, drumul la școală și la librăria din cartier. Era o lume fabuloasă, dar deloc idilică. Practic, pentru un meci de fotbal era nevoie de copiii de pe șase-șapte străzi. Casele erau rare, cu grădini enorme. Prin anii '60, începuse o migrație spre Timișoara, iar în cartierul nostru (Ronaț) se forma o stradă nouă - Colonie. Ca să vii în centrul orașului, trebuia să aștepți acel tramvai cu unul-două vagoane. Era o lume semirurală, aproape rurală. O lume patriarhală, cu oameni care plecau de acasă la 4-5 dimineața, ca să ajun­gă, pe jos, la serviciu, fie la Uzinele UTT, fie la cele Mecanice. (...) Eu am început să ies spre centrul orașu­lui pe la 10-12 ani, însoțit de părinți Antrenamente fără antrenor Pe acest fond, premisele deve­nirii celui care, mai târziu, avea să se impună ca scriitor putea fi consi­derate prolifice, pentru că lectura i-a rămas gura de aer cu care respiră și astăzi: "Să știți că am învățat să scriu și să citesc la școala din cartier. Și acolo era mai degrabă un mediu umil, cu copii ai căror părinți nu se ocupau de educația lor în mod special. Majoritatea erau mulțumiți dacă fiii și fiicele lor nu deveneau o problemă. Mai departe, evoluția mea a fost firească, precum a unui copil normal, care însă era pasionat de șah. Dar nu au fost niciodată niște oameni care sa mă ghideze . Dacă primul text scris poartă pecetea zilei de 11 mai 1961, statura la care poetul și criticul literar Lucian Alexiu a ajuns până astăzi poate fi înțeleasă prin prisma unor runde de antrenament intelectual, cu atât mai spectaculoase fiind în absența unui instructor. Filolog la liceu Iasă miza acestor pregătiri pentru marea întrecere cu literatura rămânea una intrinsecă, despre care scriitorul vorbește cu o detașare aproape nelegală. "De cele mai multe ori, lucrurile acestea (întâlnirea cu unele titluri, ex.) țin de întâmplarea că am luat contact cu alte texte în afara celor recomandate de școală. Să zicem că șansa a fost ca toți verișorii mei mai apropiați să fi trecut prin filologie. Prin '65-'66, chiar m-a fascinat Istoria Literaturii Române a lui Călinescu, pe care am citit-o la sala de lectură a Universității de Vest. Nu era permis să fie luată acasă. Astfel a apărut surpriza că literatura română de calitate era alta decât cea la care aveam acces. Descoperindu-l pe Călinescu pe la 15 ani, am fost tentat să-mi formez o imagine mai clară asupra literaturii. Am început să îmi procur cărți de critică, să caut posibilitatea de a lectura unele reviste. Tot atunci s-a dat startul unui demers de reeditare a unor critici importanți, de la Pompiliu Constantinescu, la Vladimir Streinu și Tudor Vianu; în tot acest timp, citeam între cinci și zece cărți pe săptămână. Practic, în momentul când am absolvit liceul, aveam deja lecturile obligatoriu­ pentru cineva care trecuse prin facultatea de filologie. Și pentru mine, și pentru generația mea, șansa a fost să-i fi avut profesori pe Eugen Todoran și G.I. Tohăneanu. Ei erau fascinația". De la prima "compunere", pe care scriitorul o include într-o etapă de creație cu "versificare corectă, pe teme naturiste", confruntarea cu poezia modernă, cu zonele de avangardă ale literaturii, au fost întregite de participarea la cenaclul "Orizont". "Prion '66, scriitorul Nico­­lae Țirici i-a dus pe mine, pe Adriana Babeți și pe Smaranda Vultur la cenaclul scriitorilor. Aici, lucrurile au început să se schimbe. A fost contactul cu propria generație. Deja publicasem prin revistele elevilor timișoreni, dar cunoașterea acestui mediu, a unor oameni precum Cornel Ungureanu și Alexandru Jebeleanu însemna altceva". O viață scutită de televizor De aici, destinul său a fost confiscat de o lume în care cărțile împărătesc, iar angajamentele sunt definitive: în cazul domnului Alexiu, abandonarea sinelui unui astfel de univers s-a produs și în plan personal, casa și familia Domniei Sale preluând aspectul unei enclave scriitoricești: "La mine acasă nu există un televizor funcțional. La ultima mutare, care s-a produs în urmă cu nouă ani, primul lucru pe care l-am făcut a fost să renunț la cablu. Radioul, ca și ziarele, reprezintă un mijloc de informare care nu-ți răpește prea mult, chiar și când îți vezi de lucrurile serioase. Așa cum socoteam cu un prieten, generația noastră a fost­ proiectată să citească 12-15.000 de volume într­­o viață- Eu am atins baremul acesta prin anul 2000, iar acum nu mai sunt cititor de una-două cărți pe zi, ci doar de câteva pe săptămână". Poezia, exercițiu de libertate Suprapus acestei sfere crono­­fage, Lucian Alexiu rămâne dedicat atelierului său de lecturi și poezie, iar formula pe care o livrează sub mii de coduri este cea a libertății: "Nimeni nu își creează în mod deli­berat o formulă poetică, îți asumi un mod de a scrie. Poezia e un exer­cițiu de libertate­­ intelectuală, a imaginației, de descătușare a unui creator. în fiecare zi, un poet face un exercițiu de libertate. ( ..) Probabil că țin de generația '70 formare, dar, ca și expresie, mi-e­u greu să-mi arog un spațiu al meu. Din cât s-a scris, ar fi o zonă a poeziei ermetice... E greu însă să spui care au fost modelele tale", întrebat ce spune criticul Lucian Alexiu despre poetul cu același nume, amuzat, scriitorul răspunde: "Că nu a publicat mai multe volume de versuri decât ar fi trebuit. Mai sunt încă în sertar manuscrise din anii '80 - '90 și, sigur, altele mai noi, însă până nu consider că un poem nu corespunde unor exigențe ale mele, îi amân publicarea, întotdeauna îmi acord timp spre a publica o seamă de texte. (...) Am un poem pe care cred că l-am început prin 73 -75 și l-am finalizat prin '90. Mai sunt și poezii pe care le-am început în urmă cu 30 c ii și la care încă lucrez. Cu mine și cu poezia mea am o răbdare infinită. Acesta este spațiul în care exigența e maximă și în care și reușita îmi provoacă o bucurie maximă". LĂCRĂMIOARA URSA Foto: ADRIAN PÎCLISAN sa împrumut cărți de la Biblioteca Județeană". "Pentru a elimina birocrația, instituția vine în sprijinul furnizorilor cu care se află în relație contractuală și, începând cu luna noiembrie, le oferă posibilitatea de a depune raportările online", ne-a declarat președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiș, Victor Dumitrașcu. Pe site-ul www.cjastm.ro există o aplicație unde furni­zorul de servicii medicale (medic de familie, medic specialist) își poate crea un cont și poate depune online raportarea. Dacă raportarea este corectă, persoana care a depus-o va primi un e-mail de confirmare că aceasta a fost procesată și preluată. Ulterior, furnizorii vor lista această raportare, o vor ștampila și semna, vor întocmi factura și o vor depune la serviciile specializate ale CJAS Timiș, în primele șapte zile lucrătoare ale lunii. Astfel, furnizorii de servicii medicale nu vor mai sta la rând pentru depunerea raportărilor și facturilor lunare și vor fi scutiți de timpul petrecut la CJAS Timiș pentru prelucrarea informațiilor. (D.l.) Actualitate Facilități online Constantin Răducan și Vasile Stoica expun la Lugoj pentru medici în prezența unei numeroase asistențe, la sfârșitul săptămânii trecute, la Galeria "Pro- Arte" din Lugoj, a avut loc vernisajul unei inedite expoziții. Intitulată "Lumea în 30 de zile", aceasta cuprinde lucrările a doi dintre cei mai cunoscuți lugojeni, pictorul Constantin Răducan și globetrotter-ul Vasile Stoica, peisajele fiind realizate în urma mai multor călătorii prin Europa (Olanda, Franța, Spania etc.), Asia, America și Australia. Constantin Răducan este unul dintre cei mai reprezentativi artiști plastici ai Lugojului, oraș în care a văzut lumina zilei, în anul 1946. Membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filiala Timișoara, și al Asociației Internaționale de Artă (IAA), el a avut numeroase expoziții per­sonale și de grup atât în țară cât și în străinătate (Ungaria, Cehia, Grecia, Germania, Franța și Spania). La rândul său, Vasile Stoica, cetățean de onoare al Lugojului, sigurul din acest oraș deținător al unui record înscris în Guiness Book, care a făcut un tur al lumii (între anii 1998- 1999), este în același timp și un talentat pictor amator. El a expus în SUA, Australia și Franța, iar acum, pentru prima dată, și la Lugoj. "Ambii artiști privesc natura cu un ochi foarte atent și amândoi au călătorit mult, dar au moduri diferite de a vedea lumea. Este vorba de fața interioară a umanității pe care fiecare o prezintă altfel", a spus pofesoara Simona Avram. NICOLAE LAIEȚIU

Next