Renaşterea Bănăţeană, noiembrie 2010 (Anul 22, nr. 6330-6355)

2010-11-10 / nr. 6338

miercuri 10 noiembrie 2010 Niculescu, în locul lui Pană Finanțatorul echipei Universita­tea Cluj, Florian Walter, a declarat că tehnicianul Marian Pană și-a dat demisia din funcția de antrenor prin­cipal al formației ardelene, acesta precizând că de pregătire se va ocupa atacantul Claudiu Niculescu. "Pană a venit la mine, am discutat și m-a anunțat că renunță la funcție. E­c­­izie care mă surprinde și pe mine. P­robabil că a contat mult înfrângerea de la Sportul. Până când va fi numit un nou antrenor, Claudiu Niculescu se va ocupa de pregătirea echipei", a spus Walter. "Am avut o discuție bărbătească cu domnul Walter, cu cărțile pe față­ și am decis că e mai bine pentru ambele părți ca eu să plec. Mă despart de Universitatea convins că am lăsat o echipă bine pregătită care își poate îndeplini ușor obiec­tivul. Le mulțumesc băieților pentru colaborare. Nu s-a pus problema să avem vreun conflict", a explicat Pană, care consideră că Niculescu are un viitor promițător în noua meserie: "Am avut o colaborare foarte bună cu Claudiu. Cred că are calitățile necesare pentru a reuși". A plecat și Cazan Directorul sportiv Paul Cazan a demisionat și el din funcție, această decizie fiind luată după ce antrenorul Marian Pană a hotărât să plece de la gruparea ardeleană. "Am venit cu Marian Pană, e normal să plecăm împreună. Din păcate, decizia lui Pană s-a suprapus cu anumite probleme pe care le am, soția mea având unele dificultăți de sănătate, așa că am decis că e mai bine să renunț. Dacă o galerie atât de frumoasă ca și cea a Universității m-a primit atât de bine, vă dați seama că m-am simțit excelent aici, la Cluj. Viața mea rămâne marcată de alb și negru", a spus Cazan. El a mai activat la Sportul Studențesc, Poli Timișoara sau Rapid București, fiind numit director sportiv la Uni­versitatea Cluj în vara acestui an, la scurt timp după promovarea echipei în Liga I. Francezii nu au renunțat la prime Jucătorii reprezentativei Franței nu au renunțat la primele pentru participarea la Cupa Mondială din Africa de Sud, așa cum anunțaseră după eliminarea încă din faza grupelor la competiția mondială, informează cotidianul L'Equipe. "Vom renunța la toate primele, nu vom accepta nici o centiune", afirmase căpitanul Patrice Evra la 22 iunie, după înfrângerea din meciul cu Africa de Sud, scor 1-2, rezultat în urma căruia Franța a părăsit competiția mondială încă din faza grupelor. Conform acordului semnat pe care îl aveau cu Federația Franceză de Fotbal, jucătorii nu primeau nici o primă dacă sunt eliminați din faza grupelor, dar le-ar fi revenit o parte din banii încasați din marketing, însă L'Equipe susține că jucătorii au refuzat să semneze documentele prezentate în acest sens de c­orul administrativ și coordonatorul sportiv, Marino Faccioli, respectiv Henri Emile. Aceste documente, pregătite de serviciile juridice ale oficializau practic renunțarea jucătorilor. "Mandatat de coechipierii săi, Alou Diarra, promovat căpitan în ultimele trei meciuri ale echipei Franței, va trebui să se ducă la sediul federației pentru a da explicații", notează L'Equipe. în timpul Cupei Mondiale din Africa de Sud, echipa națională a Franței a refuzat să efectueze o ședință de pregătire, în semn de protest față de faptul că atacantul Nicolas Anelka fusese exclus din lot, deoarece îl insultase pe selecționerul Raymond Domenech la pauza meciului Franța - Mexic (scor 0-2), din 17 iunie. Echipa Franței a fost eliminată în prima fază a turneului final al Cupei Mondiale, terminând ultima în Grupa A, cu un singur punct. Ulterior, Anelka a dat în judecată cotidianul L'Equipe pentru calomnie. Franța este adversara României în grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, alături de Bosnia-Herțegovina, Belarus, Albania și Luxemburg. Echipa României a fost învinsă de Franța, la 9 octombrie, scor 2-0. Cele două echipe se vor mai întâlni, în data de 6 septembrie 2011, în România. Renașterea bănățeană \ 9 Traore, pe lista lui Juventus Atacantul echipei CFR 1 Cluj, Lacina Traore, se află în atenția clubului Juventus To­rino, alături de uruguayanul­­ Diego Forlan (Atletico Ma­drid) și de francezul Karim I Benzema (Real Madrid), a scris, ieri, site-ul calcio­­line.com. "în așteptarea bos­niacului Edin Dzeko, Juventus fondează și alte piste.­­ Antrenorul Luigi Del Neri i­­a cerut directorului general­­ Giuseppe Maratta un atacant­­ tânăr și de perspectivă, iar a­­cesta l-a propus pe J­adna Tra­t­ore. Ivorianul ar putea ajunge la Juventus în iarnă, dacă ac­tuala sa formație, CFR Cluj,­­ va fi eliminată din Liga Cam­­­­pionilor", a scris sursa citată. Pe lista celor de la Juventus­­ Torino se mai află uruguayanul | ________ ____________ Diego Forlan (Atletico Madrid) și francezul Karim Benzema (Real Madrid). Presa internațională a scris în trecut că Traore se află în antenția cluburilor italiene SSC Napoli, Genoa și AS Roma, dar și a mai multor grupări din Anglia, în frunte cu Arsenal Londra. CFR Cluj l-a achiziționat Lacina Traore, în vârstă de 20 de ani, de la Stade Abidjan, în 2008. Doi arbitri români la Campionatul Mondial de handbal masculin Federația Internațională de Handbal a anunțat cuplurile de arbitri care vor oficia la Campionatul Mon­dial masculin, din Suedia, printre care se numără și cel format din Bogdan Nicolae Stark și Romeo Mi­­hai Ștefan. La Campionatul Mondial din Suedia vor oficia meciuri 18 cupluri de arbitri, printre care și cel format din românii Stark-Ștefan. Ce­lelalte cupluri provin din Algeria, Argentina, Brazilia, Coasta de Fil­deș, Cehia, Danemarca, Spania, Franța, Germania, Iran, Macedonia, Norvegia, Slovenia, Slovacia, Suedia și Emiratele Arabe Unite. Meciul de deschidere al CM din Suedia va avea loc în 13 ianuarie, între Suedia și Chile, celelalte partide din grupe fiind programate să se dispute înce­pând cu 14 ianuarie. La competiția de anul viitor este calificată și na­ționala României, care va evolua în grupa C, programul jocurilor fiind următorul: cu Croația (14 ianuarie), cu Danemarca (16), cu Algeria (17), cu Australia (19) și cu Serbia (20 ianuarie). Meciurile din grupele principale vor avea loc între 22-25 ianuarie, iar cele de clasament final, semifinale și finale, între 27 și 30 ianuarie. Puls la fileu . Tenismanul Adrian Ungur (foto) s-a calificat în turul doi al turneului challenger de la Oriisei (Italia), dotat cu premii în valoare totală de 64.000 de euro. Ungur l-a învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6- 3, 6-4, pe italianul Alberto Brizzi și va juca, în faza următoare a competiției, cu învingătorul partidei dintre cehul Jan Mertl, jucător venit din calificări, și italianul Simone Bolleli, cap de serie numărul 3. ■ în proba de dublu de la Oruisei, perechea Adrian Ungur/Marco Crugnola (România/Italia) a fost învinsă, în primul tur, cu scorul de 3-6, 6-0, 10-2, de cuplul austriac Stefan Koubek/Alexander Peya. ■ Tenismanul Victor Crivoi a ratat calificarea în turul doi al turneului challenger de la Aachen (Germania), dotat cu premii în valoare totală de 42.500 de euro. Crivoi a fost învins, în runda inaugurală, cu scorul de 6-3, 6-3, de olandezul Jesse Huta Galung, al șaptelea favorit al competiției. ■ Jucătoarea Laura-Ioana Andrei, cap de serie numărul 3, s-a calificat în turul doi al turneului ITF de la Le Havre (Franța), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari. Andrei a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe Nantenavia Ramalala Karivololona (Madagascar), jucătoare venită din calificări, și va juca, în faza următoare a competiției, cu Mathilde Cor (Franța), care a trecut, cu scorul de 6-2, 6-3, de compatrioata sa Ludivine Choisel.

Next