Revista 22, ianuarie-iunie 1992 (Anul 3, nr. 1-25)
1992-01-10 / nr. 1
GABRIEL LIICEANU „OMUL NOU VA VOTA pagina 7 „Omul nou“, ieșit din comunism, este asemeni celui eliberat după ani de detenție. El rătăcește, in căutarea acelui adăpost care între timp a dispărut și ale cărui contururi s-au șters din mintea lui. MARIANA CELAC PRIMARII VISURILOR NOASTRE In cele din urmă, ceea ce s-a intîmplat la București nu e foarte mare lucru : citeva străzi mai vechi, mai noi au devenit coridoare „majore" de „acces" in oraș ;o șesime din perimetrul de acum două secole a fost curățat de orice - mai bun, mai rău, case, copaci, străzi, pină și un deal ; și o operație urbanistică a luat locul amintirilor noastre înlăcrimate ; in ochii unor călători mai puțin sensibili la argumentele noastre, nici nu e chiar așa de rea. Tragedia spațiului urban românesc nu e cea a capitalei, ea incepe timid cu ea. Să ne aducem deci aminte ce s-a întimplat itt cele mai multe din orașele din Moldova, in cele mai interesante muntenești și oltenești și era cu pe urbe ce să se întindă (dacă nu va continua) prin Deva, Sighișoara și Sibiu spre Transilvania. Treaba s-a făcut după un tipar puțin complicat : partea solidă și arătoasă orașului a fost dărimată cu energie. Raareori precauții vagi au ocolit o fostă prefectură sau un tribunal mai incarcat cu stucatură decorativă. In locul liber s-a construit repede noul centru , sediul partidului și al administrației neapărat cu balcon, neapărat cu un mozaic, sau un "basorelief, sau sculptură în chip de broșă, un hotel, cu restaurant și braserie, un magazin universal, toate in jurul unei piețe, dacă se poate cu caldarim de marmoră, in care să incapă populația orașului la anul 2100. Iar din piață, peste vechile străzi, case, ziduri s-au inșirat blocurile cu confort sporit și magazine la parter. Simburele festiv și bun al multora din orașe este iremediabil pierdut S-au păstrat in schimb marginile, mahalalele, nivelele noastre naționale. An de an au devenit tot mai sumbre, tot mai desfundate, pierzînd în praf și hirtoape farmecul pitoresc de vară sau curățenia înșelătoare de iarnă, condamnate la o demolare viitoare care nu mai venea, decuplate de rețeaua electrică, fără echipamente sociale elementare, fără voință, fără cuvânt. Nu știu incă cine sunt cavalerii cauzelor drepte ale acestor margini de oraș care se vor înfrunta pentru votul meu in alegerile de primari. Pină atunci mă gîndesc că primarul visurilor mele ar trebui să treacă prin trei încercări. Prima încercare este încercarea ținerii de minte. Primarul visurilor mele știe să citească planul orașului său, pentru că a bătut locul cu piciorul de la un cap la altul și ține minte tot și unde apa băltește după cea mai nevinovată ploaie, și in care apartamente anume crește mucegaiul verde-negru dinspre toate colțurile; și care sunt crăpăturile de la cutremur in care intră palma ; și unde se string copiii slăbănogi să își paseze punga cu aurolac ; și pe unde ți e frică să treci seara ; și clte schimburi de elevi se succed intr-o zi in fiecare sală de clasă ; și cine, ci și cum poluează aerul, apa, solul, subsolul și genele noastre. A doua încercare este încercarea alegerii.Primarul din vis știe să aleagă, din lista celor o mie de nenorociri ale navelelor sale locale pe cele zece care nu suferă amintire ; și știe că nici asta nu e ultima și că va avea alegerea resurse doar pentru trei : primarul visurilor noastre, sagace și lucid, promite ceea ce poate. Iar a treia încercare este încercarea ținerii de cuvint ; primarul care memorează tot, care alege și spune drept ce poate și ce nu poate, se ține de cuvint.