Revista 22, iulie-decembrie 1993 (Anul 4, nr. 25-51)

1993-07-01 / nr. 25

pag. 13 Interviu cu KEMAL KURSPAHIC, redactor-șef al ziarului SAPTAMINAL EDITAT DE GRUPUL PENTRU DIALOG SOCIAL ANUL IV • NR. 25 (177) 1 1­7 iulie 1993 • 16 pagini • 60 lei La Conferința Mondială pentru Drepturile Omului de la Viena, Ion Iliescu nu a socotit OPORTUN sa amintească despre soarta deținuților români de la Tiraspol Intrînt în PAC, Grupul civic­ liberal a fuzionat în Cameră Ilie Șerbănescu , N. Manolescu: Vocație de președinte Relatare Conferință In pag. 8-9-10 GABRIELA ADAMESTEANU Un duet al dezinformării La urma urmei, in prezența lui Iosif Constantin Drăgan la TV, pe programul I, la o oră de vîrf, este lucrul cel mai scandalos ce s-a petrecut duminică, ci prezentarea sa favorabilă. (Ea se anunță a fi supralicitată data viitoare.) Oricît nu ne place să recunoaștem acest lucru, știind ce consecințe dezastruoase va avea pentru realitățile României și imaginea ei în lume, Iosif Constantin Drăgan și-a asigurat în ultimii trei ani un perimetru în ex­pansiune, în economia și managementul cultural românesc, în orașul revo­luției, Renașterea bănățeană, ziarul celui care tutelează de două decenii extrema dreaptă securistă din România și publicațiile ei, este mai citit decît Timișoara, cotidianul de opoziție, beneficiind și de o rețea de difuzare pusă la punct. Următorul teritoriu ochit este Iașul (editură, post de radio etc.). Incolăcindu-se în jurul unor noduri strategice, “caracatița” românească nu întîmpină obstacole, pentru că nu putem numi obstacol o presă independentă luptînd din greu cu inflația și sărăcirea lectoratului, căreia Iosif Constantin Drăgan, tronînd pe micul ecran, i-a aruncat calificarea globală de “gunoaie aduse de revoluție”. Sigur că în aceste condiții el ar putea trezi o inevitabilă curiozitate. Modul însă în care i-a fost instrumentată prezența la TV a reamintit că Estul spală la această oră banii murdari ai polipilor secrete, iar pentru o asemenea operațiune de spălare a reputației nu cred că putea fi ales cineva mai potrivit decît Emanoil Valeriu. Cu insinuările joase și cu privirile sale furișe, cu falsele întrebări “incomode”, care țes pînza translucidă a dezinformării, el ne-a readus imediat în minte emisiunile menite să nege existența abuzului psihiatric în România ceaușistă și să reabilitize medicii care colaborau cu Securitatea (Gorgos & comp.). Emisiuni care au lăsat o tristă amintire prin felul în care au profanat, deopotrivă, deontologia jurnalistului și a medicului. Dar în ce mod mai poate fi spălată reputația lui Iosif Constantin Drăgan, care, în studiile consacrate KGB-ului și polițiilor secrete din Est, este deja un nume de referință pentru spațiul românesc? sau primul exemplu la îndemînă, o carte aflată pe piață la această oră, KGB în Franța de Thierry Walton (capitolul “Falsul și utilizarea falsului. Dezinformarea”), apărută în 1986, la editura Grasset, și voi da doar cîteva citate: “Serviciile românești de dezinformare au preferat totdeauna să acționeze prin intermediul jurnalelor de extremă dreaptă; în aceste medii, agenții Bucureștiului se simt în largul lor. (...) Am văzut deja cum manipula KGB cea mai mare parte a grupurilor neo-naziste europene. La un nivel mai mic, Securitatea a reușit să infiltreze organizații și reviste de extremă dreaptă occidentale. (...) Un om pare să joace în toate aceste afaceri un anumit rol: Constantin Drăgan. Fost membru al Gărzii de Fier, el întreține relații excelente cu autoritățile comuniste de la București, unde merge des, și cu Ceaușescu per­sonal. (...) Proprietar al unei edituri (Nagard), editor al unui «Bulletin européen», Constantin Drăgan se vrea un fervent militant al unității europene, dincolo de cortina de fier. în 1967 a creat Fundația europeană Drăgan, cu sediul la Milano, în scopul de a promova un «Tratat de con­stituire a unei Comunități culturale europene», care a primit sprijinul mai multor personalități, între care și Edmond Giscard d'Estaing, tatăl fostului președinte, în consiliul de onoare al acestei Fundații, care îi servește de cau­țiune morală, și care regrupează oameni politici, ambasadori, universitari din multe țări. Olivier Giscard d'Estaing, fratele fostului președinte, figura în 1981 ca reprezentant al Franței. (...) Foarte bogat, Constantin Drăgan n-are probabil nevoie de subsidiile de la București pentru a-și finanța direct întreprinderile care profită în orice caz de beneficiile comerțului Est-Vest. (...) In operele publicate flatează sentimentul naționalist român, axat pe o «amenințare ungurească», așa cum îl vrea Ceaușescu. Pentru a-și sprijini mai bine ideile, Drăgan a vrut, la alegerile din iunie ’84, să devină parlamentar european pe o listă italiană. Dar a eșuat”. Nu-i ușor de înțeles ce se întîmplă pe scena politică românească. De ce chiar în momentul în care se vorbește despre un guvern de uniune naționa­lă, un astfel de personaj apare la televizor citîndu-l ca prim protector al său pe președintele Ion Iliescu. o \

Next